marți, 23 februarie 2016

Raport de cursa: WinterTri 2016

A doua mea participare la WinterTri, prima fusese in 2013, si a reprezentat primul si singurul meu triatlon. Inca sper ca nu si ultimul :)

Intrucat problema mea la triatlon ramane inotul (nu ca nu l-as face ci doar ca e extrem de lent, eu doar alunec incet in apa, nu inot :D ). am ramas la duatlon. Si cum in momentul in care am vrut sa fac inscrierea nu am mai prins locuri la individual, am agreat cu Cristi sa facem stafeta. Buuun, inscrierea facuta, platit, tot tacamul. Dupa care aflu ca se deschid iar locuri la duatlon individual. Am scrasnit putin din dinti, recunosc :))

Fata de editia la care am mai participat, aici era vorba de alt traseu de alergare, de data asta complet offroad, lucru pe care nu l-am calculat din start :) mi-am propus sa alerg cat mai bine prima tura si mai cu Doamne-ajuta pe a doua :D pe asfalt tin cu usurinta 5 km sub 5 min/km, asa ca mi-am facut un plan ambitios. Stiam ca la stafete e clasament Open si vazusem deja inscrise 3 echipe despre care stiam sigur ca erau mai bune decat a noastra, dar tot am vrut o clasare cat mai buna :)

Initial am vrut sa imi potrivesc drumurile sa iau kitul din Bucuresti, dar dupa ce am constatat ca oricum trebuia sa ajungem devreme sa lasam bicicleta, am ramas la a lua si kitul tot in dimineata cursei (probabil e si motivul pentru care am ramas fara bidoane, iar Cristi se baza pe bidonul din kit). Am plecat cam tarziu de acasa, am ajuns rezonabil, dar a trebuit sa parcam foarte in spate, la 1 km de zona de concurs. Na, sa ne fie invatatura de minte. Inteleg logica cu lasatul bicicletei, dar pe de alta parte pe mine ma incurca rau starturile luate in miezul zilei (daca eram atenta la detaliul asta nu cred ca ma mai inscriam), imi dau peste cap tot programul de masa / metabolism etc, practic ajung sa fac cursa rupta de foame, ca fix la ora aia mi s-ar potrivi masa iar corpul meu nu e obisnuit sa o ia inainte / dupa :)

M-am bagat si la restaurant in ideea de a manca ceva, am cerut meniu, am aflat ca tot meniul este "omleta" (care a venit la pachet cu 2 felii de cascaval si 2 de parizer), m-am milogit si de o rosie, am baut si un ceai ... na, asta a fost si masa cu vreo 2 ore inainte de start :)

Deci din greseala in greseala spre victoria finala :D am lasat copilul mare cu bagajele, copilul mic in bratele lui Cristi, si cand a venit vremea am facut putina incalzire, niste lansate, si  ... cand sa intru la start era cam plin. M-am inghesuit pana pe la mijlocul plutonului, eu voiam sa plec mai din fata ca voiam sa alerg pe la 4:50... m-am gandit ca nu-i bai, depasesc eu cand se intinde plutonul :D

Eh, alt calcul gresit :)) scurt dupa start se facea curba la stanga pe pamant, dar loc stramt, teren complet denivelat. La fel ca mine au mai gandit si niste concurenti din spate dar care nu s-au lasat deci m-am ales si cu niste coate pe sub coaste. Un alt concurent a calcat stramb (la propriu) pe langa mine si era gata sa ne prabuseasca pe toti in jur (l-a redresat o fata din spatele meu, eu am reusit sa il evit gratios), si cam asa... pana am intrat in padure. Prima linie dreapta a mers excelent, am reusit si eu sa tin sub 5, dar a venit kilometrul 3, cu noroaie. Din pozele afisate inainte de concurs ma asteptam sincer sa fie mai rau, dar ma asteptam si sa ma comport eu mai bine pe acel "rau" :) dar nu, ma simteam sfarsita, imi venea sa ma opresc la fiecare pas, ma simteam ca lovind celebrul zid de la maraton la fiecare metru de traseu :)) Dar cum programul de antrenament pe care lucrez pe traier imi aminteste din cand in cand sa fac diferenta intre A VREA sa ma opresc si A AVEA NEVOIE sa ma opresc, am hotarat sa vreau sa mai fac un pas, si inca unul, si inca unul, pana opritul va deveni nevoie, nu vointa. Si uite-asa am ajuns la ultima linie dreapta, din nou la liziera, auzeam microfonul, mi-au mai revenit suflul si sufletul (stiam ca scazusem ritmul destul de mult, apucasem sa vad si peste 5:30), si am accelerat spre schimbul de stafeta.

Am ajuns in zona de schimb si am intrat in panica pentru ca mi se parea ca drumul se infunda si e o mare de oameni si nu pot trece de ei :)) de fapt nu trebuia sa trec de ei ca erau stafetele, cu Cristi in prima linie :)) dar am tras niste priviri disperate si dezorientate cateva secunde pana l-am identificat :) am dat numarul, am luat copilul, Cristi s-a servit cu chipul, si a luat-o la sanatoasa cu bicicleta (cat a putut sa o ia neincalzit :( ). Mi s-a parut ca inca erau destul de multe biciclete in rastel in zona de duatlon, deci ajunsesem destul de ok :) de acolo speram sa mai recupereze Cristi ceva raportat la colegii de suferinta.

Am intrebat de masa de alimentare si m-am dus incolo, cu David in brate. Am alimentat una-alta, si pe mine si pe el :)) mi-a revenit suflul cat de cat dar ma cam apuca frigul :D ne-am tot invartit in picioare in zona de schimb stafete, am mai fost certati de organizatori ca nu stateam cuminti sub cort (da, aveau si ei dreptate, dar mila mi-era si de nerabdarea noastra :) ), Si dupa o vreme au inceput sa vina biciclistii. Am fost atenta la primii 3, dupa care atentia s-a cam dus, ca nu mai era vorba de podium, deci nu mai conta mare lucru :D

Intr-un final a venit si Cristi (evident mie mi s-a parut o vesnicie, el s-a grabit cat a putut, probabil acelasi sentiment l-a avut si el de 2 ori pana m-a asteptat din alergari :D ), am luat chipul si numarul, am predat copilul, am plecat in alergare.

Eeeeh, inceputul celei de-a doua alergari e ... priceless :D M-am simtit stoarsa inca din primii metri, ca sa nu mai spun de Garmin care a inceput sa tipe disperat ca nu m-am recuperar suficient dupa alergarea anterioara (really ?! ) :) cum nu mai conta pentru podium deja ma gandeam sa o las mai incet, poate sa iau si niste bucati la pas, dar dupa ce treceam de priviri si fotografi :D Pana l-am vazut langa mine pe Radu, care facea duatlon individual, si am vazut ca alerga cam in ritmul pe care il simteam eu la limita confortului meu. Asa ca l-am luat de iepure si m-am tinut de el cu dintii (la figurat, dar mi se parea foarte reala expresia asta). Si uite-asa, iar, pas cu pas, intrebandu-ma cat vreau si cat am cu adevarat nevoie sa ma opresc, am trecut liziera, apoi padurea, apoi am revenit la liziera ... si dupa ce am auzit iar microfonul mi-a revenit si ambitia :)) am incercat sa il stimulez putin si pe Radu care mi se parea ca incetineste fix cand mai aveam atat de putin :)) intre timp am fost ajunsa si din urma de un concurent (nu mai tin minte ce am depasit, eram prea concentrata pe suferinta mea) care s-a interpus intre noi, Am incercat sa il depasesc si sa revin in spatele lui Radu, nu am reusit. Cum imi simtea respiratia in ceafa, cum accelera. Am vazut rapid ca era numar de duatlon stafeta, deci concurenta directa :) asa ca i-am inteles actiunile :D

Am ramas mai la distanta de el pana la intrarea pe asfalt, cand iar am incercat sa acelerez - hop si el. Si cu niste zeci de metri inainte de finish am zis "acum ori niciodata" si am dat drumul la picioare in sprint.

Treaba asta cu sprintul final e foarte relativa. Am mai incercat de cateva ori, pe final de cursa, eram sigura ca a si reusit :) pana m-am vazut intr-o filmare si m-a apucat initial rasul si apoi aproape plansul :) cand am constientizat cum arata de afara "sprintul" meu interior :) De data asta insa l-am descatusat frumos (Garminul zice ca sub 3 min/km, deci putem sa il nimim sprint, da?), imi pare doar rau ca n-am avut curaj sa il pornesc mai devreme, ca l-as fi putut tine inca vreo... 10 metri :D totusi, a sprintat si colegul, la fel de bine ca mine, si la linia de finish a trecut inaintea mea cu niste fractiuni de secunda - sau asa au fost trunchiurile, ca poate am avut eu chipul pe piciorul din fata iar el pe cel din spate, sau am plecat din spatele lui la start la prima tura ... ideea e ca in clasament am eu niste fratiuni de secunda in fata :)

La final, loc 9 din 24 de stafete, prima stafeta mixta :) Mi-a iesit alergarea pe la 5:15 in medie, total de 10 km, facuti din 2 bucati cu vreo 27 de minute intre ele cu tot cu alergarile lui Cristi prin tranzitie.

A fost o cursa destul de bine organizata, doar ca nu mi se potriveste mie in totalitate :) mai vedem cu participarile in anii care urmeaza, mai vedem si cand mi-oi face iar curaj sa ma bag la un triatlon (nu inainte sa ajung sa imi folosesc cu adevarat si membrele la inot :D ), Sunt multumita de ce a iesit, putin neimpacata cu ratarea participarii la duatlon individual unde cred sincer ca aveam sanse de podium. Dar pana la urma nu au intrat zilele / concursurile / editiile in sac, e loc si timp pentru toate :)

Urmatoarea competitie: Urban Trail XCC, prima mea participare la concurs care pune accent pe indemanare si manuirea bicicletei, capitol la care nu excelez, dimpotriva. Dar vedem ce iese ;)

Multumesc Bogdan pentru poza :)

vineri, 12 februarie 2016

Si mi-am luat incalzitoare...

... Sau nu-mi subestima niciodata creativitatea :)

Din seria de povestit nepotilor, mi-am adus aminte azi in timp ce ma echipam sa duc bicicleta lui Cristi la masina, si o notez sa ramana generatiilor viitoare :)

Ca sa ies cu bicicleta si pe vreme mai racoroasa si sa fiu si mandra de cum arat, am hotarat sa iau incalzitoare pentru picioare.
Dupa ce din diverse motive le-am asteptat vreo luna, mi-au ajuns in maini.

Nerabdatoare, desfac pachetul si dau sa le incerc.
Iau o bucata, ma uit rapid pe eticheta, vad ca zice R, o pun pe piciorul drept, evident.
Iau si cealalta bucata, o pun pe piciorul stang.

Moment in care ma gandesc ca sunt cam ciudat gandite, cu fermoarul la interior.

Asa ca verific din nou etichetele.

R n-avea de-a face cu "Right" cum am presupus eu, ci era simbolul Rose, firma producatoare :)

Probabil li s-a parut atat de evident ca fermoarul trebuie sa fie la exterior, incat nu sunt marcate stanga/dreapta, ca n-ai cum sa le incurci. Eh, inca nu m-au cunoscut pe mine... :)

marți, 2 februarie 2016

Raport de cursa: Gerar 2016

Dupa 3 ani de loc 4 in echipa Fluturaselor :) si un an 2015 in care am alergat doar crosul de 10 km, era cazul sa spargem cumva lantul si sa iesim ori pe 3 ori pe 5, numai sa nu mai vedem 4 in fata ochilor :)

Dupa ce anul trecut am pierdut startul la inscrieri, ceea ce a si dus la "spargerea" echipei, anul acesta sistemul de inscrieri a fost ceva mai permisiv si am reusit sa prindem un loc. De data asta insa Dana a hotarat ca nu ne insoteste (ne-a sustinut de pe margine, multumim Danuta :) ), asa ca am ramas cu Adina in cautarea unei colege de echipa. Am gasit-o repede pe Andreea, care propunea un 1:55, timp care imi facea cu ochiul si mie :) ba chiar ma gandeam ca poate reusim sa tragem si putin sub acest timp :D Si ne-am inscris. Datorita sistemului nou de inscrieri si de desfasurare (starturi decalate masculin respectiv mixt si feminin), am avut si placerea de a avea concurenta serioasa, au fost 19 echipe feminine inscrise :)

Decembrie a trecut pentru mine cu 2 alergari importante - crosul de 1 Decembrie si Semimaratonul Baneasa. La primul mi-am atins targetul, la al doilea am iesit din el destul de mult, sau asa mi s-a parut la acel moment. Dar am ramas cu convingerea ca pot scoate sub 1:55 la Gerar, in conditii optime de vreme - fara zapada, multe grade sub minus sau vant puternic.

Ne-am strans si la o alergare de echipa, cu 3 saptamani inaintea concursului, ne-am propus 4 ture si-o urcare :) La nivel teoretic se lansase chiar ideea de a incerca un 1:50, dar dupa primii 2 km la ritm de 5:15 Adina a decretat ca nu va rezista toata distanta la ritmul respectiv. Am continuat atunci in jurul unui 5:30 vreo 3 ture, dupa care am scazut, rezultand o medie pe la 5:40. Deci timp de 2h pe semimaraton. Era un punct de plecare rezonabil, mai ales ca mi-ar fi dat PB oficial :)

In rest, fiecare si-a continuat antrenamentele conform programului propriu, eu mai mult pe trainer decat pe picioare :) Si am tot discutat de strategie - sa pornim incet si sa acceleram pe parcurs, evident, ca orice semimaratonist calculat :D

Tot evident, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am studiat concurenta, stiam ca pe alergatoarele montane le vom vedea doar la start (eh, m-am inselat, le-am mai vazut o data cand ne-au ajuns din urma :D ), dar voiam sa ne batem pentru podium, asa ca am hotarat sa incercam sa stam cat de aproape posibil de echipa Ioanei :) Eh, aici incep sa se bata cap in cap strategiile, ca nu poti si sa tii un ritm scazut pe primii km dar si sa te tii aproape de cineva care alearga mai repede decat tine :))

La start ne-am asezat langa echipa Ioanei :) si ... start!

Eh, mi-am dat seama rapid ca s-a plecat, evident :) , prea tare :D cand am vazut ritm in jur de 5 minute pe km am inceput sa trag de fete sa stea mai incet. Ele in schimb urmareau sapcuta si tricourile albastre :) am incercat sa le explic ca putem sa le lasam sa ia avans, nu prea am avut cu cine :)) dadeam din maini incercand sa le tin mai in spate, am ramas si eu mai in spate in speranta ca nu se pierd de mine... Greu :) pe km 2 am avut ritm sub 5 min/km, atunci mi-am dat seama ca o sa ne arda rau ultima tura :))

Primul moment psihologic important a fost pe finalul primei ture, cand intram pe linia dintre Splai si Rectorat, acolo poti vedea pe cine ai in fata si in spate :) ne-am lamurit repede ca aveam alergatoarele montane cu vreo 800m in fata, si ... am urmarit echipa cu echipa - Ioana pe loc 2, noi pe loc 3. Ioana avea un avans de vreo 300m, cam atat aveam si noi avans fata de echipa feminina din spatele nostru.

In acel moment am hotarat sa las fetele la ritm de 5:15-5:20, in ideea de a ne tine cat de aproape putem de locul 2 si sa luam cat avans putem de locul 4 :) Pana la urma, in partea importanta a clasamentului, nu se puteau intampla decat 2 lucruri - echipa Ioanei sa reziste la acel 5:15 la care plecasera, caz in care nu aveam cum sa le mai ajungem ca stiam clar ca nu putem tine acel ritm; sau puteau sa cedeze in a doua jumatate a cursei, ceea ce era clar ca vom face si noi :D si sa vedem care din echipe ar fi cedat mai mult :))

La tura 3 in schimb a inceput oboseala, echipa Ioanei luase avans, dar am luat si noi vreo 700m fata de echipa din spate. Tura 4 a trecut si ea repejor, dar incepusem sa impartim pastilute de Nutrend, ca se simtea (si nu in bine :D ) exagerearea de entuziasm de pe primele 2 ture :)

Ultimele 2 in schimb au fost grele. Desi eu puteam clar mai mult, nu au fost usoare nici pentru mine :) Adina alerga doar din vointa :)) incepuse si Andreea sa piarda din vitalitate :D eu incercam sa ma prefac sigura pe ce se intampla si sa le incurajez :)) insa eram tot cu ochii pe ceas, ca incepeam sa vad si 6: in fata ochilor si mi se parea ca incetinim prea mult si mi-ar fi parut rau sa pierdem iar locul 3 :)

La finalul turei 5 a fost al doilea moment psihologic - incepusem sa ajungem si noi din urma echipe de fete, si la linia "de verificare" am remarcat o echipa nu mult in spatele nostru, pe care nu mai tineam minte daca am ajuns-o din urma sau nu :D parca le-am fi ajuns, dar parca si alergau prea repede ca sa fie cu o tura in urma :) asta dupa ce ne relaxasem ca aveam avans de peste 800m inaintea echipei urmatoare. Atunci am mai accelerat vreo 2 km, in ideea de a mari distanta fata de fetele zarite in urma, dar ne cam ciondaneam cu privire la a fi sau a nu fi pericol :)

Ultima tura am incercat sa o incurajez pe Adina, sa o "trag" moral. Nu stiu cat mi-a iesit si cat se putea mai bine :)) niste cursuri de psihologie prind bine mereu in momente de-astea :)) incercam sa ii fac numaratoarea inversa, incepusem sa numar si in sute de metri nu doar in kilometri, stiu ca e important sa spargi distanta in bucati cat mai mici si mai usor de "digerat" psihologic :) Am aruncat cateva priviri si in urma, sa ma asigur ca nu ne ajunge vreo alta echipa, mai ales ca se daduse startul si la cros si nu mai stiam cine ce cauta pe langa noi :))

Pe ultimii vreo 200m ne-am prins de mana si am accelerat, oricum se recomanda trecerea liniei de sosire in formula "compacta":) si ma bucur ca fetele au mai avut putere sa zambeasca pentru pozele de finish :)

In sfarsit, locul 3, 1:59:18 :) calculat, muncit, dorit, suferit ... fericit :)) dupa cum am intuit, Ioana a tinut ritmul de aprox 5:15 pana la sfarsit, ceea ce le-a adus un avans de vreo 9 minute :) iar noi am prins vreo 6 minute inaintea urmatoarei echipe (care btw sunt fete aflate la primul lor semimaraton. Felicitari fetelor si la mai mare! :) ). Alergatoarele montane ne-au ajuns cu o tura din urma si ne-au intrecut cu vreo 28 de minute :) Scump, dincolo era mai ieftin :) dar sunt bune, ce mai, nici nu puneam problema sa ne orientam dupa ele :D (desi ajunsul din urma cu o tura ma cam loveste in orgoliu :D )

Acum, stand si judecand la rece, nu stiu daca as fi putut scoate 1:50, poate daca ar fi tras cineva de mine :) dar am mare incredere intr-un sub-1:55 :) la jumatatea cursei aveam 53 de minute, nu as fi rezistat si a doua jumatate la acelasi ritm dar nu cred ca as fi pierdut mai mult de 3 minute fata de prima parte. Ceea ce imi da incredere ca as fi in grafic pentru Maratonul Viena, pe care il voi alerga pe 10 aprilie.

Multumesc fetelor, si felicitari! :) si, de ce nu, la mai mare! ;)

Urmatoarea cursa pentru mine va fi parte dintr-un duatlon de familie, la Winter Tri :) voi avea de alergat vreo 9 km sparti in 2 bucati, cu o pauza intermediara de ... 12 km pedalati de Cristi :) Sa vedem ce iese.


Later edit: povestea Andreei e aici: https://andreeabra.wordpress.com/2016/02/01/buna-sunt-andreea/