Declaratie de dragoste :)

Imediat dupa ce am terminat de citit cartea Ghici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney (i-a venit randul la lectura de seara), Alex s-a intins pe spate pe pat, si a declarat:
A: Eu te iubesc de la pamant pana la luna, si de la luna pana la pamant [scurta pauza] ... de la stanga la dreapta si de sus in jos!

Eu zic ca in ultimele cuvinte a cuprins intreg Universul :) eu il iubesc tot atat, si inapoi! :))

Alte ziceri amuzante...

Azi dimineata, in timp ce ne jucam:

A: ... nu ma mai pot termina din ras!
Eu: Nu te mai poti opri din ras?
A: Nu, am ramas intepenit asa! :)


Aseara, Alex cu tati faceau un castel lego. Tati mai completa, Alex mai scotea din piesele puse de tati, si tot asa... la un moment dat, tati, in gluma, ii spune zambind:
T: hm, tu cred ca vrei bataie :D [a se intelege, nu ne batem si nici macar nu il amenintam cu asta, dar mai glumim pe tema asta]

Alex da fuga repede la mine (eram in aceeasi camera, 3 metri in spatele lor :D)

A: Mami, ai auzit ce a zis tati?
Eu: Ce-a zis tati?
A: A zis ca eu vreau bataie.
Eu [zambind pe sub mustata]: Si?
A[foarte nonsalant]: Si... eu nu vreau! :))

Prima mea mancare cu hrisca

Am tinut sa scriu despre mancarea mea de hrisca, pentru ca sincer cochetez cu ideea cam de un an de zile :) am tot auzit de ea, ca ar fi sanatoasa, ca ar fi asa si pe dincolo... cu toate astea, nu m-am interesat in detaliu cum se gateste, pentru ca eu stiam ca gasesc hrisca doar la magazinele cu produse naturiste, prin care, trebuie sa recunosc, nu prea calc ...

Ei bine, zilele trecute eram la cumparaturi prin supermarketul preferat (indiferent pe unde ne-am mutat in ultimii vreo 5 ani, aveam cate unul prin zona, si chiar si acum e cel mai apropiat supermarket de noi), si - hopa, produse noi (sau cel putin eu nu le-am mai vazut pana acum :D), printre care faina de orez, psyllium, hrisca. Si dupa ce m-am uitat cateva minute bune pe punguta de psyllium, am hotarat brusc sa pun hrisca in cos :D n-as putea sa spun exact de ce...

Buuun, deci primul pas fusese facut. Acum, i-a venit randul la gatit. Nu cautasem nicio reteta cu hrisca, dar nu stiu de unde mi-a ramas in cap ideea ca se prepara exact ca orezul - puteam sa bag mana in foc ca am citit asta pe eticheta, dar acum cand ma uit din nou pe eticheta - nu, chiar nu scrie. Deci nu stiu unde am citit :) si totusi, sunt convinsa ca undeva in magazin... poate am citit pe eticheta altui produs, poate chiar pe vreun orez :D nu mai stiu si pace! :)

Oricum. Scot punguta cu hrisca - ma hotarasc sa o prepar ca pe o mancare de orez asa cum le-am facut in ultima vreme - cu chimen, coriandru si scortisoara :) stiu, nu e ceva traditional, dar am invatat reteta la un curs de gatit ayurvedic si mi-a placut combinatia de gusturi :) asa ca m-am pus pe treaba - hop uleiul, chimenul, hrisca, prafurile, scortisoara, apa - si lasate la fiert. Apoi m-am gandit ca ii trebuie sare, ca doar e ca orezul :) asa ca am pus si sare, cam ca la orez :D

A fiert repede, am oprit focul si am lasat mancarea la racit, fara sa o gust. Intre timp am dat o cautare pe internet, am gasit opinii conform carora i-ar placea grasimile. Si cum m-am gandit eu ca poate uleiul pe care l-am pus n-o fi suficient, am pus si putin unt. Am amestecat bine, dupa care am decretat ca nu mai incerc si alte condimentari, si ca ar fi cazul sa gust sa vad ce am facut :) Zis si facut.

In primul rand: ii trebuie mai putina sare decat orezului :D categoric :)
In al doilea rand: consider ca a iesit ceva comestibil, chiar daca baietii mei nu vor pune curand gura pe asa ceva :D
In al treilea rand: intamplarea face ca pe langa hrisca mai pregatisem niste ciuperci marinate, insuficient sarate :) Ei bine, combinatia a fost excelenta! :) chiar excelenta :)
In al patrulea rand: date fiind mirosul, gustul, si comportamentul la fierbere, asociez hrisca mai degraba cu lintea decat cu orezul. Nu prea simt sa aiba ceva de-a face cu orezul, in schimb are "ceva aparte", similar lintei.

Am mai gasit pe internet tot felul de retete, inclusiv cu hrisca gatita dulce, sau lasata la inmuiat peste noapte si consumata precum cerealele. Sa vad ce mai am curaj sa incerc :) Poate imi mai dati si voi idei... ?

Negociere...

In seara asta, eu cu tati sus la televizor, Alex se invarte pe jos... la un moment dat vine sus la mine:
A: Mami, imi tai te rog o felie din prajitura asta?
Eu: Da, in cateva minute...
Trece cam 1 minut:
A: Mami, iti aduc un cutit sa tai prajitura?
Eu: Nuuuu, hai ca vin eu in 2-3 minute jos sa iti tai [era filmul pe gata :D]
A: Dar mai bine iti aduc eu un cutit...
Eu: Lasa ca iau eu...
A: Uite, ma lasi sa iti aduc cutit, iar eu iti aduc un Lego City cadou!

Ei, cand am vazut ca e dispus sa dea din Lego City, mi-am dat seama cat era de disperat dupa felia de prajitura, asa ca am renuntat la ultimele momente din film :)

Iar dupa ce a terminat bucata de prajitura, m-a chemat sa imi spuna ca imi da de fapt 3 cadouri - 3 Lego City, si pot sa ma joc cu ele! :)

V-am zis ca e un scump? :)

De sezon...

Am pornit aceasta postare (mi-ar placea sa declanseze discutii mai ample) de la 2 idei:

1. Prima idee: costumatia de spiridus pe care trebuia sa o aiba Alex la serbare. Exista o gama larga de costume de spiridus de cumparat/inchiriat. Toate arata aproape la fel :) In imaginatia mea, spiridusul arata altfel. De fapt, de aici a pornit disputa mea cu Alex pe tema costumului - el deja vazuse modelele din comert, si nici nu a incercat sa mai reprezinte un spiridus in mintea lui :) eu prima data l-am reprezentat, apoi am cautat costum. Pana la urma a ajuns si el la concluzia ca un spiridus nu e neaparat nevoie sa arate precum costumele din comert, ci arata exact cum ti-l reprezinti tu :) La o adica, niciun adult care proiecteaza costume de spiridusi n-a vazut niciodata spiridusi, ca ei se arata doar copiilor (asta e intelegerea noastra, ca de altfel eu in copilarie nu prea stiam de spiridusi, nu mi se pare ceva tipic romanesc) :) si la fiecare copil e un spiridus diferit, care poate fi imbracat diferit :) E doar o chestiune de imaginatie si reprezentare proprie :) [pana la urma Alex a refuzat un costum "clasic" - a fost pur dorinta lui, si a ramas la o costumatie mai putin clasica, pe care mi-a cerut-o si in casa, ca el vrea sa fie "spiridus] :) Si uite-asa ajunge comertul sa ne limiteze, sa ne reteze imaginatia, reprezentarile proprii. Si chiar daca le-am avea noi, cei din jur se asteapta sa ne mulam pe ce e "clasic" si "comercial" :)

2. A doua idee vine de la o invitatie la alergare, cu mentiunea ca toata lumea trebuia sa poarte "ceva rosu", ca sa fie "in spiritul Craciunului", iar cine nu are nimic rosu nu ar fi integrat in grup! (treaba asta mi s-a parut crunta) Acum, vin eu cu intrebarea: ce ar trebui sa reprezinte Craciunul, si de cand e definit de culoarea rosie? :) daca e musai sa ii aleg o culoare, pentru mine e mai degraba verde (de la brad) :D si as alege rosu pentru Pasti. Dar per ansamblu, in mintea mea/sufletul meu, Craciunul nu e reprezentat de vreo culoare. Craciunul in sine reprezinta, pentru crestini, sarbatoarea Nasterii lui Iisus Hristos. Orice altceva - brad, mosi, spiridusi, cadouri, rosu, verde etc - intra la categoria "comercial". Cineva, candva, s-a gandit probabil sa lanseze ceva deosebit "cu ocazia" sarbatorii Craciunului. Si treptat treptat, sarbatoarea si-a pierdut din semnificatia religioasa, si a castigat pe parte "comerciala". Si, ca tot veni vorba, ce sarbatoresc ateii de Craciun? De ce sarbatoresc Craciunul? :) Ce reprezinta pentru ei? :) Brad, mos, cadouri si spiridusi? :) e nevoie de zi libera de la serviciu pentru asta? :D

Deci: cand ai nevoie de ceva, cat iti mai folosesti imaginatia/reprezentarea/filtrarea prin propria persoana, si cat cauti ceva "comercial" si te mulezi dupa acel ceva? :) cat iti mai lasi copiii sa isi foloseasca imaginatia, si cat le impui ceea ce e "comercial" pentru ca pur si simplu asta vedeti (tu/copiii) la ceilalti? Cat mai esti "tu" pentru ca "tu esti tu" si cat "tu" pentru ca "ceilalti sunt ceilalti"? :)

Somn iepuresc :)

De vreo 2 saptamani incoace, Alex are probleme cu trezitul dimineata, mereu ii e somn, nu vrea sa se imbrace etc. Orice metode de negociere au dat gres :( speram ca se va odihni in vacanta de sarbatori, si mai speram sa creasca ziua repede, sa ne trezim si noi mai cu chef de viata si mai cu putere de convingere :)

Revenind - azi dimineata, aceeasi poveste - Alex hai, nu ca mi-e somn, hai sa te imbrac, nu ca vreau sa dorm etc :) Si cum nu vroia sa se miste din pat, statea cu capul pe perna si cu ochii inchisi - eu cu ajutorul lui tati il imbracam pe sub plapuma :D - cel mai simplu e cu pantalonii, mai complicat e cu polarul... oricum, ii dau tot ce trebuie si il las in pat, sub plapuma, cu acelasi cap pe aceeasi perna, si cu aceiasi ochi la fel de inchisi :) Dupa care imi strang de prin casa ce mai aveam de luat, si strig victorioasa: Gata, toata lumea in masina!

La care tati intreaba de pantofii lui Alex. Ah, uitasem de ei :) ii iau, si repede ridic plapuma si incep sa i-i strecor in picioare. Termin cu primul - incaltat si inchis cele 2 randuri de banda velcro, si pe cand il strecuram pe al doilea, se ridica dintr-o data Alex in fund, deschide cei mai mari ochi posibili, si imi spune clar si raspicat:

- Vezi ca mi-i puii invers!

Dupa care isi arunca din nou capul pe perna :)
Ce sa mai spun, avea dreptate, ii dadusem pantoful drept in piciorul stang...

Aventurile costumelor de serbare

Da, merita un post pe blog :) Pana acum am avut nevoie de 4 costume, si fiecare e cu povestea lui...

Sa o luam cu inceputul:

1. Serbarea de Craciun de la grupa mica. Grupa mica de la gradinita actuala, ca la gradinita anterioara grupa mica nu a fost considerata suficient de mare pentru a incerca o serbare, asa ca acolo am fost doar spectatori :) Deci, grupa mica. Rol: dalmatian.
Daaa, suna frumos :) am cautat costume pe net, am gasit unul de care efectiv m-am indragostit: pete muuulte, negre, burtica alba, si niste urechi usor indoite... ce mai, mi-a topit inima. Nici nu m-am uitat la pret, l-am comandat. Cu vreo 2 saptamani inainte de serbare, ca sa fiu sigura ca il am pana la serbare. Deh, prima costumatie de serbare a odorului... Asa. Pun comanda. Dupa vreo saptamana in care n-am primit nicio veste, sun. Pai sa vedeti, nu e pe stoc, dar e in vama, pana cu 2 zile inainte de serbare il aveti. Bine, zic. Cu 2 zile inainte de serbare - suna telefonul cand eram la serviciu: curierul. Fericire maxima - a venit costumul. Platesc, trimit curierul, ajung in birou. Desfac pachetul: complet altceva decat ma asteptam (cat e de drept, "Asteptarile distrug placerile in viata"). Un costum alb, cu niste pete rare uriase, se vedea ca fusese cusut la repezeala, il vedeam si cam mic, caciula complet altfel decat in poza de pe net. Telefon, mail, cer explicatii - mai aveam putin si explodam :) "Pai ca sa vedeti, ca n-au ajuns costumele, si ca sa nu va lasam fara costum la serbare l-am facut noi pe asta. Dar ce nu va place la el?". NIMIIIIIC, pentru ca eu asteptam costumul de pe net. Mi-am dat seama ca oricum era prea tarziu ca sa mai fac ceva, nu mai aveam timp sa gasesc alt costum. Asa ca am fugit intr-un magazin, am luat un fular masculin gri inchis (n-am gasit negru), am ajuns acasa, am decupat bulinute si am lipit pe costum. Toata seara. Pana la urma a semanat a dalmatian mai mult decat a vaca :) A trecut :)

2. Serbarea de sfarsit de an, tot grupa mica. Rol: animalul lui preferat - pisica. Am rascolit din nou internetul in lung si-n lat. Degeaba. N-am gasit un costum decent de pisica, pentru baieti, exceptand un Tom (din Tom & Jerry) care nu prea mi se parea ca aduce a pisica :D Era totusi plin de Hello Kitty :) Am incercat alta abordare: haine animal print, ca stiam ca eram satula de cate vazusem. Stupoare - nu mai gaseam nici de-alea. As fi suportat orice culori/nuante, numai sa gasesc ceva animal print :) nimic. Gata, era clar ca pisica va ramane uni :) Asa ca in ultimul week-end inainte de serbare, dupa ce epuizasem orice alte posibilitati, am luat din piata niste pantaloni albi simpli (de fete, dar le-am putut scoate snurul sclipicios :D), si cu un tricou alb pe care el nu vroia sa il poarte ("cu ce e tricoul asta? e cu nimic - nu-l vreau!"), si o cordeluta de fete pe care i-am lipit niste urechi din carton, si am rugat educatoarea sa ii deseneze mustati direct pe fata :) A iesit un pisoi chiar dragalas :D Pantalonii ii are si acum, doarme cu ei. Au ramas botezati "pantalonii de pisica" :)

3. Serbarea de sfarsit de an de la grupa mijlocie (din diverse motive am ratat serbarea de Craciun). Rol: broscuta. Am zis ca dupa rateurile anterioare, incerc cu inchiriatul :) oferta buna, aleg de pe net costumul de broscuta pentru 4-5 ani - un verde inchis, costumul superb :) Zic - gata, de data asta o sa am broscuta perfecta. Anunt ca vreau costumul X, si stau linistita pana in ziua serbarii, ca relatia cu proprietarul costumelor o avea gradinita - veneau direct acolo etc. Buuun. Ajung inainte sa inceapa serbarea. Apar copiii pe scena - Alex intr-un "ceva" verde deschis din care n-am inteles nimic. Nu imi era clar daca era costum sau sac :D Imi pica fisa - era costumul de broscuta de 6-8 ani (el avea 4!), ca pe cel de 4-5 il dadusera unui copil de la grupa mica. Un lucru era sigur: Alex era verde. Dar animalul, daca nu ii auzeai poezia cu "oac oac" era neidentificabil :)) iar Alex nu s-a miscat deloc la dansuri, de teama sa nu ii cada gluga de pe cap, ca sustinea intreg costumul :) Buuun, trecut din nou la categoria rateuri :)

4. Serbarea de Craciun de la grupa mare. Rol: spiridus. Nu mai eram dispusa sa dau foarte multi bani ca sa ma aleg iar cu cine stie ce incropit in ultimul moment, si cum costumele de spiridus care mi-au placut erau cam 180 lei, am zis sa incerc sa cumpar un costum second-hand. Am dat ceva anunturi, fara succes insa. Mi-am amintit totusi ca baiatul unui coleg de serviciu fusese spiridus in urma cu 2 ani. L-am intrebat de costum, ne-a promis ca ni-l imprumuta - perfect :) Asta cu vreo 2 saptamani inainte de serbare. Eu, linistita, mi-am vazut de alte treburi, pana cu vreo saptamana inainte, cand zic - hai sa vedem cum facem cu costumul. Eh, n-am mai reusit sa il gasesc, asa ca am presupus ca a plecat in concediu (daca eu n-am concediu de sarbatori, nu mi-a trecut deloc prin cap ca altii ar putea avea :D). Si m-am gandit si ca, daca e in concediu, nu ii mai arde de costumul meu :) Si m-am trezit pana la urma cu 2 zile inainte de serbare, fara urma de costum. My bad, Alex te rog sa ma ierti pentru asta :) Buuun. Deci, serbarea marti. luni seara ma bag intr-un complex comercial, cu gandul ca e imposibil sa nu gasesc un costum de spiridus sau mos. Eh, am gasit - dar de fete - fustite, rochite, blaisere. Nu, nu de asa ceva aveam nevoie. Si, ca sa fie toate frumoase - n-am gasit nimic. Asa ca am schimbat rapid tactica, pentru ca nu aveam timp de pierdut - am cautat hainute cat mai verzi, ciorapi in dungi, o caciulita rosie de sezon (macar pe asta am gasit-o :D), si la plecare m-am agatat si de niste beteala - una rosie cu niste stelute, iar cealalta cu verde, alb, rosu plus niste fulguleti rosii in ea - mi-a placut la nebunie. Mie, ca lui Alex nu :) i-a smuls instant fulguletii, apoi a decretat ca fara ei o suporta :D Dar nu i-a placut mai nimic din costum - ca acolo trebuia nuanta mai deschisa, ca nu vrea brau rosu, ca trebuia caciula verde, ca etc etc etc. Aproape ca ma hotarasem sa nu il mai trimit la serbare. Pana la urma am incercat sa ne impacam, mi-am sacrificat si niste pantaloni verde deschis luati de la un magazin ge "totul la X lei" - au iesit prea largi, nu i-au placut. Pana la urma, seara tarziu, am convenit - tricoul, pantalonii, ciorapeii, caciula (aranjata la comanda, cu 4 bucati de beteala innadite si cu spirala cusuta in 2 locuri :D), o curelusa cu verde si albastru, si am hotarat ca se va incalta cu incaltamintea de interior de la gradinita, pe care o sa prind niste beteala - el a cerut verde la piciorul stang si rosu la piciorul drept - eram dispusa sa fac ce vroia el, numai sa fie multumit. Ca, vorba cuiva, era serbarea lui :)
Ziua serbarii: las dimineata totul la gradinita, intr-o gentuta rosie. Caciula am lasat-o tot in dulap, desi m-am chinuit sa o aranjez acolo, dar mi-a fost teama ca daca o pun pe dulap o sa ramana uitata acolo. I-am spus lui Alex de vreo 3 ori sa nu uite incaltamintea de interior, si geanta rosie. Am mai rugat pe cineva sa nu uite de incaltamintea de interior. Parca am avut o presimtire :) Ajung la serbare, ajung si copiii. Toti echipati de serbare, Alex in haine normale. Il intreb unde ii e geanta - imi arata ca are totul pe el, pe sub hainele de strada. Buuun. Zic - da-mi incaltamintea de la gradi, si beteala, sa ti le "mesteresc". Ah, nu le avea pe niciuna, ca le-a uitat. Simteam deja sangele curgand mai repede - in cazul asta ramanea cu pantofii albastri, care n-aveau vreo legatura cu costumul, si nici nu aveam macar beteala sa o prind pe ei :) Ii dau jos hainele de strada - unde e curelusa? Ah, am uitat-o si pe aia. Aproape sa iau foc :) Daca incaltamintea mai mergea, tricoul fara sa fie prins cu ceva la mijloc chiar n-area vreo noima :) S-a sunat la gradinita, a pornit un sofer cu gentuta lui, in speranta ca ajunge inainte sa inceapa serbarea. Pana atunci l-am pus pe Alex pe scena asa cum era :) Ghinion, serbarea a inceput cu el asa :) si nu stiu nici ce-a facut de cand l-am lasat pe scena pana s-a deschis cortina, ca avea beteala de la caciulita atarnata intr-o parte - i-au aranjat-o :) intre timp, s-a gasit si un ceva bun de legat la mijloc, si cineva din personalul gradinitei s-a strecurat spre scena si i-a legat "braul" :) Ia ghiciti ce culoare: ce n-a vrut acasa - rosu :) Asta era, zarurile au fost aruncate :) a stat bosumflat putin, pana i s-a apropiat momentul poeziei. De acolo a intrat in "spiritul" serbarii si s-a binedispus :) Pana la urma, a fost chiar multumit :) si eu am fost multumita de multumirea lui :) Ah, soferul a ajuns pe la jumatatea serbarii, din pacate cu cealalta gentuta - cea cu lucrurile de fiecare zi, nu cea de serbare :) oarecum si vina noastra, ca am lasat 2 gentute aproape identice la gradinita :)
Amuzant a fost dupa ce a venit Mos Craciun, cand spiridusul Mosului tot chema cate un personaj ca sa isi primeasca binemeritatul cadou - hai omule de zapada, hai si tu bradutule etc. Cam ce credeti ca i-a spus lui Alex: "Tu cine esti?" =)) la care el a raspuns cu maxima nonsalanta: "Alex". Nu spiridus, nu alt personaj - ci, pur si simplu, Alex :) Al meu Alex :)

Acum, intrebarea care se pune: ce sa fac la urmatoarea serbare? Presupunand ca reusesc sa fac rost de costum, as tinde sa iau costumul cu mine, sa i-l duc direct eu, dar la cat vad ca sunt de norocoasa, probabil o sa intarzii la serbare :) asta daca ajung inainte sa se termine :))

Raport de cursa: Triatlon Sf Ana 2011

Am scris despre o alta intamplare de la aceeasi cursa, dar am ramas datoare cu raportul cursei mele :) si, sa fiu sincera, eram hotarata sa raman datoare de tot, ca nu prea-mi place sa-mi povestesc esecurile :) Pana la urma, am hotarat ca lectiile invatate din acea cursa merita sa ramana si notate :) Si povestea:

“Lucrurile merg prost toate deodata, dar se indreapta treptat” J

M-am hotarat sa va povestesc si eu despre cursa pe care n-am avut curaj sa o povestesc pana acum :) dar probabil cursa astepta un concurs ca sa-mi iau inima in dinti si sa ma supun oprobriului public :)) A fost, de departe, cursa care mi-a oferit cele mai multe modificari de stare in cel mai scurt timp J

Asaaaa. Cursa: Triatlonul Sf Ana 2011 - proba de ciclism.

Hotararea de a participa a venit tarziu, nu stateam prea bine financiar, dar am prins inscrierea prin firma, mi-am calculat bugetul pentru deplasarea cu trenul (trebuia sa imi duc si bicicleta) si - gata, hai, fie! Cristi n-a fost prea incantat, motiv pentru care si eu m-am dus doar cu jumatate de inima...

Am sa ma limitez la experienta mea proprie cu bicicleta. Am preluat cip-ul, am sarit pe sa, si dusa am fost! Cat am putut, ca a venit prima bucata de urcare. Am dat eu la pedale la inceput, apoi am constatat ca ar fi mai bine sa imi pastrez energia pentru mai incolo. Si cum prefer alergatul, am coborat de pe bicicleta si am inceput sa o imping :) am intrecut asa 2 fete care se chinuiau sa pedaleze :D ma rog, e alegerea fiecaruia, eu asa mi-am cantarit raportul efort-beneficiu :)

A urmat apoi iesirea in offroad. Bucurie mare, am luat viteza, m-am plasat dupa un grup de vreo 3 baieti, si m-am tot dus dupa ei. Au intrat in padure, eu tot dupa ei; au urmat niste coborari extrem de abrupte si cu urme de scurgeri de apa pe mijloc - mi-a fost ceva teama, abia m-am abtinut sa cobor de pe bicicleta, dar m-am descurcat, si pana la urma am fost chiar multumita de modul in care am reusit sa strunesc "calutul"; am avut grija maxima la frane, cum le strang, cum le slabesc etc. La un moment dat am constatat ca mai aveam un singur baiat in fata, m-am gandit ca ceilalti doi or fi taiat-o inainte mai repede...

Buun, se termina coborarile astea, ajungem la o intersectie, baiatul din fata mea opreste. Opresc si eu langa el. Era o intersectie in T, noi veneam de pe "piciorul" T-ului, si surpriza: in stanga - marcaj, in dreapta - marcaj. Ups. Stam putin, la un moment dat zboara cineva efectiv, din stanga noastra spre dreapta noastra - un biciclist cu numar negru (am uitat sa precizez, cei de la individual aveau nr negru si traseu mai scurt, cei de la stafeta aveam numar rosu si un traseu mai lung, partial comun cu cel de individual). Baiatul de langa mine hotaraste sa o ia spre dreapta. Eu, cu o presimtire cam neagra, am ramas pe loc. (Ah, intuitie feminina...). Mai zboara un biciclist de la stanga spre dreapta. Nelamurita, o iau si eu spre dreapta. Merg vreo 2 km, trec si peste un fir de apa, ma ud toata... La un moment dat ma opresc, suspectand faptul ca ma ajungeau din spate baieti buni, toti cu numere negre. Imi iau inima in dinti si intreb daca e traseul de stafeta. Rapunsul vine repede: NU! Du-te inapoi!

Oh, da. Dezamagire maxima. Nu imi dadeam seama unde gresisem traseul. M-am intors cei vreo 2 km pana la intersectie. Acolo alt dubiu: inapoi - adica de unde veneau ceilalti, sau inapoi - de unde venisem eu? :) Imi pierise deja cheful de concurs, dar ma gandeam la celelalte fete din stafeta, si am hotarat sa termin cumva cursa, macar sa nu ramana ele dezamagite :) Ma mai gandesc putin - o iau in directia din care veneau baietii de la individual. Am mers iar cateva sute de metri, in care m-am intalnit cu multi baieti buni - ei se uitau suspect la mine, eu ma uitam gales catre ei, cu un sentiment de vinovatie totala... vreo 3 mi-au strigat ca am gresit drumul si sa merg inapoi.

Pfuai, definiti "inapoi"! Ca eu deja eram "inapoi" fata de primii care imi spusesera sa o iau "inapoi". Si pe principiul “cand mai multi iti spun ca esti beat, du-te sa te culci” – imi zic eu la un moment dat – or sti ei ceva, si intorc din nou. Ajung iar in intersectia in T. Eram frustrata la maxim, am inceput efectiv sa tip. La propriu, ca un lup la luna plina :) Stateam in intersectia aia, nervoasa, frustrata, demoralizata complet, si tipam. Imi cer scuze pe aceasta cale celor care m-au auzit :) Poate copiii copiilor lor sa ajunga si sa ma inteleaga…

La un moment dat m-am calmat. Am pornit cativa pasi sa o iau inapoi pe unde venisem. Apoi mi s-au perindat prin fata ochilor toate coborarile abrupte, pe care eram mandra ca am rezistat fara sa cobor de pe bicicleta :) M-am razgandit :D Am luat-o pe "inapoi"-ul baietilor de la individual. Am zis - asta e, am ratat cursa, fie ce-o fi de-acum :) Am mers agale, iar unul din baieti mi-a spus ca trebuie sa ajung la o intersectie semnalizata, si sa o iau dupa steagul rosu :) Si, spre marea mea bucurie - asa a fost, am regasit traseul :) Dupa cativa km in plus, si cel putin 20 de minute de disperare :)

Am luat-o in sfarsit pe drumul corect. Nu mai tin minte acum traseul, oricum eram destul de absenta si nu mai admiram peisajul, stiind ca gresisem mult pana in acel moment si ca eram destul de in urma fata de ceilalti. M-am straduit totusi sa fiu atenta la marcaje mai mult decat la oamenii din fata mea. Motiv pentru care nici n-am observat cand s-a ratacit colegul meu pe care il aveam in fata ochilor :) M-am intalnit si cu Bogdan, care avea pana :) Nu aveam cu ce sa il ajut, eu nu aveam nimic de rezerva... Am continuat sa pedalez, si a mers treaba destul de bine, pana am intrat din nou in padure, si au urmat niste urcari serioase. Push-bike, clar :) Terminasem si apa. Paranteza: fac eu cum fac, dar ori imi iau prea multa apa la mine, ori o beau prea repede :) dar "la fix" dupa nevoie - n-o nimeresc niciodata :) Retinusem ca primul punct de alimentare era la km 18, eu aveam pe ciclometru deja 21 si nimic. In acelasi timp, stiam ca nu ma puteam baza pe masuratorile mele, ca nu stiam cat din traseu am pierdut si cat am facut in plus...

Si, ca totul sa fie complet, m-am trezit brusc cu o nevoie fiziologica acuta :D si, ca niciodata, n-aveam niciun servetel la mine :D Pot spune ca am terminat cursa cu muuulte ace uscate de brad in pantalonii de ciclism. Probabil si in domeniul asta iti trebuie un anume nivel de inteligenta, sa alegi un tufis care n-are in spate un bradut uscat... mai ales cand nu esti atent ce faci pentru ca te grabesti ca nu cumva sa vina vreun concurent si sa te vada, sau, mai grav, sa te vada vreun Mos Martin nemultumit (pentru cine nu stie, am o teama antologica de ursi :D) Si, vorba cantecului, "Codrule sa n-ai manie, Ca ti-am miscat [rupt] frunza tie" - cu textul asta in minte m-am urcat inapoi pe bicicleta :)

Si dupa inca vreo 2 km a venit primul CP. Unde din nou m-am intalnit cu Bogdan. Tot cu pana :) Asteptasem CP-ul cu cele mai uscate buze posibile, cu o fata Morgana permanent langa mine cu apa, muuuulta apa. O noua dezamagire: nu mai aveau apa. Al doilea urlet. Inca la soare, dar aveam potential ca la urmatorul CP sa fie urlet la luna :)) Din fericire pentru mine, voluntarii de la CP mai aveau o jumatate de sticla de ceai (ceai cumparat de ei, pentru ei, n-avea legatura cu concursul) si mi l-au dat mie. Si asa am supravietuit pana la urmatorul CP :)

Partea buna e ca din acel punct n-am mai avut probleme, treaba a mers struna. N-am mai ratacit drumul, am gasit destula apa la CP2, am mai "pomenit" niste urcari abrupte, dar am ajuns cu bine la finish :) Doar cu 2 vanatai si o zgarietura pana la sange, pe care le-am descoperit cand am oprit bicicleta in tarc. Nu, pana in acel punct nu m-au durut deloc, si nu am habar nici acum cand si cum m-am ales cu ele :)

Cam asta e povestea mea. Colegele de echipa s-au descurcat bine, le multumesc pentru ca mi-au oferit sansa sa particip la concurs :)

Una peste alta, pentru mine a fost o cursa aproape ratata :) Dar am invatat niste lectii:

1. Casca ochii la marcaje, nu la ceilalti participanti. E posibil sa te ratacesti si in grup :)

2. Ia-ti suficienta apa incat sa iti ajunga pana la CP2, ca pe CP1 s-ar putea sa il ratezi :)

3. Sa incepi cursa cu toata inima J

4. [Lege de-a lui Murphy] Cand lucrurile merg prost undeva, au tendinta sa mearga prost oriunde.

5. [Alta lege de-a lui Murphy] Lucrurile merg prost toate deodata, dar se indreapta treptat.

6. Ia niste servetele cu tine :) nu se stie niciodata…

Oameni simpli pe care ii apreciez (1)

Am hotarat sa creez pe blog si o astfel de serie :) nu voi da nume, decat voi descrie situatiile si Oamenii. cu O mare :)

Incep direct cu un domn pe care l-am cunoscut la un hotel din Budapesta. Roman, nascut in Oradea. Eram impreuna cu cineva intr-o delegatie acolo. Cand ne-a auzit vorbind romaneste s-a luminat la fata :) a inceput sa ne povesteasca vrute si nevrute, repede, repede, nu cumva sa plecam si sa ramana povesti nespuse :)

Ne-a spus ca e in Ungaria de multi ani - zeci de ani de fapt, ca a ajuns acolo din motive financiare (si-a gasit mai usor o slujba mai bine platita), si ca isi pune la TV canale romanesti, ca sa nu uite limba. Pentru ca, desi e maghiar de origine, s-a nascut in Romania, se considera roman, si VREA sa tina minte limba romana.

Pentru cine nu stie, eu sunt nascuta in judetul Mures. Se stie suficient de bine situatia din zona. E adevarat, majoritatea maghiarilor n-au nicio problema. Dar exista unii care chiar nu iti vorbesc in romaneste. Si iata ca, in inima Ungariei, un maghiar nascut in Romania se incapataneaza sa tina minte limba romana, sa vrea din toata inima sa o vorbeasca, si sa i se lumineze fata cand poate sa o vorbeasca.

Ne-a ajutat in mai multe privinte, ne-a sfatuit si unde sa schimbam bani ca sa iesim mai convenabil :) Dar ziua in care am ajuns noi acolo a fost pentru el ultima zi de lucru la hotelul respectiv, a doua zi urma sa inceapa lucrul in alta parte. Asa ca ne-am vazut un timp scurt, in care nu mai contenea sa ne vorbeasca. Parea copilul ajuns la borcanul cu miere, fericit si hotarat sa termine toata mierea din borcan inainte sa il prinda vreun parinte :)

Nu pot sa spun decat: Respect!

Raport de teatru: Arta

Am fost in week-end la teatru. Piesa: Arta.

Recomand piesa din toata inima :) in linii mari e vorba despre prietenie :)

N-o sa scriu prea multe, pentru ca fiecare isi trage concluziile lui :) cel putin eu am constatat ca am tras alte concluzii decat alte persoane prezente la aceeasi piesa. De fapt, e posibil ca vazand a doua oara aceeasi piesa, totusi sa ajung la alte concluzii decat la prima vizionare :D

Printre ideile pe care le consider de retinut si de rumegat, mentionez trei:

1. "Daca eu sunt eu fiindca eu sunt eu, iar tu esti tu fiindca tu esti tu, atunci eu sunt eu, si tu esti tu. Dar daca eu sunt eu fiindca tu esti tu, iar tu esti tu fiindca eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu si tu nu esti tu."

2. "In materie de prietenie, toleranta este cea mai rea"

3. E de fapt un sir de intrebari [retorice, dar mi-ar placea sa aflu si eu niste raspunsuri]: Ce vezi intr-un tablou de 1,6x1,2 complet alb (adica, o simpla panza alba de acele dimensiuni :)? ai da bani pe el - daca da, cati? l-ai pune pe perete? te-ai lauda in fata prietenilor cu el? :) ar conta daca e "creat" de un autor celebru sau nu? :) ce i-ai spune celui mai bun prieten care si-a cumparat un astfel de tablou, cheltuind o suma considerabila de bani? :)

Si edit la sugestia publicului :) 3': Cat de mult ti-ai compromite parerile pentru a nu compromite relatiile cu cei mai buni prieteni? Si invers - cat si pe cine esti dispus sa superi pentru a-ti sustine convingerile? :)

Si cat esti de afectat/te lasi influentat atunci cand prietenii nu sunt de acord cu ideile/faptele tale? :)



Pana una-alta, multumesc celor care au facut posibila prezenta noastra la piesa. Adica Multumim Florina, Teo, Ama, Iuliu, Alex (ca a stat cuminte sub supravegherea altcuiva decat a noastra :D), Tudor, Thea, Puiu, Oana :) Daca stau sa ma gandesc bine, a fost prima data cand am iesit cu Cristi la teatru :)

Pedepse si prefacatorii :)

Ieri Alex, dupa ce am iesit de la gradinita:

Alex: ... si m-am suparat pe Matei, nu mai e prietenul meu!
Eu: De ce?
A: Pentru ca a tipat la mine.
Eu: Da, nu e frumos sa tipam la ceilalti.
A: Nu e frumos...
Eu: Dar si-a cerut scuze pe urma?
A: Nu, nu si-a cerut nici scuze!
Eu: Pai chiar si cand gresim ceva, poate nu vrem sau nu ne dam seama, ne cerem scuze si suntem prieteni din nou...
A: Da, noi nu mai suntem prieteni.
Eu: Pai puteti fi prieteni... dar daca face multe rele si nici nu isi cere scuze pentru ele, Mos Craciun [m-am gandit eu ca e in "sezon"] o sa il pedepseasca si o sa ii aduca mai putine cadouri, sau n-o sa ii aduca deloc...
A [parand sa aiba o adevarata revelatie]: ... nu, stiu! [si un zambet mare i s-a lipit de fata] Ii aduce o papusa-fata!

Na, pentru cine nu stie, cam asta e pedeapsa maxima pentru un baiat de 4,5 - 5 ani :))



Azi dimineata, coboram din masina sa intram in gradinita. Alex, cu colturile gurii lasate in jos, mormaia ceva la limita inteligibilului :) ma uit intrebator la el, imi explica:
A: ma prefac ca sunt batran!
Eu: Aha.
[intre timp sare peste niste "defecte" din asfalt]
Eu: Pai daca esti batran poti sa sari?
A [foarte senin]: Dar nu sunt batran, ti-am spus ca doar ma prefac!

Mda, mai pricepe ceva... :))

Perlute diverse...

Azi a venit Mos Craciun la mami la serviciu :) si, absolut intamplator, a adus exact cadoul dorit (ceea ce inseamna ca a fost copilul foarte cuminte, nu? :) Un LEGO CITY. Buuun. In drum spre casa, il luam si pe tati pe drum, Alex ii explica:

Alex: ...si Mosul mi-a adus cadou numai mie! Tie nu ti-a adus nimic!
Tati: Uf, chiar nimic?
A: Nimic!
T: Dar imi dai si mie ceva de la tine?
A: Da, iti dau asta [aratand incantat spre cutia de lego]... sa mi-l faci! Dar numai sa mi-l faci! :)

[continuam drumul spre casa, nimeresc si un control de rutina de care trec fara probleme, Alex ma chestioneaza ("Mami, ce-ai facut?") dar il lamuresc ca doar ne-a verificat dl politist actele]

Ajungem aproape de sat...

A: ... si facem lego-ul in seara asta!
Eu [in speranta ca scapam]: Alex, uite, e deja 9 si jumatate, si la 10 ne culcam...
A [foarte senin, fara sa se gandeasca vreo fractiune de secunda]: Atunci condu mai repede!

[ma asteptam la orice raspuns, numai la asta nu :D]

Si pana la urma am ajuns si acasa, am facut si lego-ul (greu se mai face cu unghii lungi :D), iar acum tati ii citeste povestea de seara, ca eu convenisem deja cu el ca daca stau sa ii fac lego-ul nu ii mai citesc povestea... sper ca pana in ora 11 sa si adoarma... uf, Mosul asta nu se gandeste deloc la parinti cand aduce cadouri de-astea, la ore tarzii, in zi lucratoare, seara... :))

Nivelul 2...

Alex si tati, cica "fac karate". Alex loveste cu forta:
Tati (ca sa ii dea satisfactie): Aaaaaauuuuu!
A (satisfacut :D): ...si sa vezi cum o sa fie la nivelul 2! O sa fie greu pentru tine...

Scrisoare deschisa (I)

Incerc sa o formulez de ceva vreme, dar de fiecare data sunt convinsa ca mai am ceva de completat, de detaliat, de adaugat. De fiecare data mai apare cate o situatie care ma scoate din nou din sarite, si pe care as descrie-o si comenta-o in aceasta scrisoare. Asa ca e posibil sa apara o serie intreaga de astfel de scrisori, toate adresate aceluiasi grup...

Deci:

Scrisoare deschisa adresata soferilor de pe DN1.

Doamnelor si domnilor soferi, care intrati in Bucuresti dimineata de pe DN1, sau iesiti pe DN1 seara,

tin neaparat sa va adresez cateva rugaminti, cu speranta ca poate totusi, de la un moment dat, lucrurile vor merge in mai bine. (inter timp voi adresa si alte rugaminti, sa se termine autostrada mai devreme si sa se mai relaxeze DN1 :D)

1. Va rog sa nu mai aveti impresia ca sunteti cei mai grabiti dintre toti soferii de pe DN1, in special luni dimineata pe sensul de intrare in Bucuresti, sau joi si vineri seara pe sensul de iesire. Va rog sa ma credeti ca toti suntem la fel de grabiti, toti avem aceeasi nevoie de a ajunge la timp la destinatie, si mai ales, toti avem nevoie sa facem asta intregi si cu masina intacta.

2. Va rog sa luati aminte (si sa memorati!) ca viteza maxima permisa intre Piata Presei si Otopeni este de 70 km/ora!! Doar 70! Stiu, indicatorul de la iesirea din Otopeni dispare periodic, dar cineva se tot incapataneaza sa puna altul in locul lui, si fiecare indicator nou are acelasi numar trecut pe el: 70! Doar 70! Asa ca va rog insistent sa nu ma mai stresati la 90-100 km/ora, ca eu la viteze peste cea legala nu imi risc familia pendulandu-ma printre benzi, in coloane, doar pentru ca altii se cred mai grabiti.

3. Caii masinii nu conteaza cat timp viteza are o limita legala, pe care o putem atinge toti :) deci nu ma mai "inghesuiti" si "flash-uiti" doar pentru ca pareti a avea o masina mai buna, cu mai multi cai, cat timp intreg traficul se desfasoara la 60 km/ora :) In conditii de trafic aglomerat pe DN1, chiar nu are importanta viteza maxima care poate fi atinsa de fiecare masina... :)

4. Cascati ochii! :) nu exista vineri seara fara accident (majoritatea covarsitoare in zona podului peste centura), si aproape ca nu este luni dimineata fara accident. Daca voua nu va pasa, ca doar aveti Casco si in cateva zile masina e ca noua sau ca masina o fi de la firma, mie imi pasa foarte mult daca intarzii la serviciu :)

Mai urmeaza si alte idei, dar de obicei ele "rasar" in timp ce sunt in trafic, si n-am cum sa le notez chiar atunci, pentru ca trebuie sa evit toti disperatii... Pana atunci... conduceti cu grija! :)

Dilema

Am si eu o dilema uriasa, imi zgandare creierii de cateva saptamani. Intrebarea e simpla:

De ce nu se strica mancarea de caini/pisici daca nu e tinuta in frigider? :)

Si ma refer in special la sacii mari cu "bobite", de X kg, pe care ii desfaci si le tot dai sa manance cate putin. Pe ambalaje sunt tot felul de ingrediente, inclusiv carne. Na, de ce carnea aia nu se strica daca sta saptamani intregi deschisa, la 20-22 de grade cate sunt in casa?

Noi locuitori pe mosie...

Am lipsit cateva zile, dar motivat. Adica, dupa un hei-rup cu muuulte lucruri de rezolvat in prea putin timp, joi dimineata, de Ziua Nationala, am purces cu masina la drum pana spre Oradea.

Vreme buna, noi plecati de acasa cu aproape o ora mai tarziu decat planificat (reuseste cineva sa plece cu masina de acasa, vreodata, la ora planificata?), aveam inca sperante ca reusim sa ajungem in Cluj pe la ora 14, sa facem acolo o escala, apoi sa continuam drumul asa incat sa prindem cat mai multa lumina. Toate frumoase pana pe la serpentinele de pe valea Prahovei, cand a inceput masina sa scoata niste zgomote infernale la fiecare frana. La prima frana am crezut ca ne trece un avion pe deasupra capului. La a doua m-am gandit ca ar fi prea din scurt sa fie tot avion, poate o fi fost elicopter, ca deh, o fi vreo parada aeriana si in zona Brasovului. La a treia m-am prins ca e ceva de la franele mele. Si pana la urma am mers cu grija tot drumul, fara ruperi prea mari de ritm, nu cumva sa trebuiasca sa pun frane bruste. Am avut oarecum noroc, dupa Brasov am ramas aproape singura masina de pe drum :)

Ne-am intors duminica: noi 3 stapani ai mosiei ilfovene, plus 2 catei - noii stapani ai mosiei ilfovene :) frati, dar unul mai de-al mamei (ceva metis de ciobanesc mioritic), iar altul mai de-al tatalui (metis de ciobanesc german). Frumosi, pufosi, doar ca inca latra la mine :D in propria-mi curte :D dar cumva o sa ma inteleg si eu cu ei. Sau ei cu mine.Dup'aia s-or intelege si cu pisicile :) sau ele cu ei. Sau ele cu mine. Nu, de fapt ele cu mine sunt ok. Sau...

Concluzii:

1. Ardealul e magnific :) in zona Mures era plin de chiciura, pe toti pomii, pe toate campurile, pe toate plantele. Mi-a adus aminte de ce imi place iarna :) iarna adevarata, nu mocirla de Bucuresti :) da, chiciura aia semana cu iarna pe care o stiu eu :) interesant, batea si soarele, dar nu cat sa topeasca, ci cat sa "straluceasca"... nu stiu daca avem poze, l-am rugat pe Cristi sa incerce cu telefonul, dar nu stiu ce a reusit, ca s-a tot plans - ba ca misc masina prea repede, ba ca s-a blocat telefonul, ba ca nu se vede nu stiu ce...

2. In Ardeal se intuneca mai devreme decat in Bucuresti :) eu apreciez cam un sfert de ora diferenta. Adica, semiintunericul care e in Bucuresti zilele astea la 17:05, e in Ardeal cam la 16:50 :) M-a dat complet peste cap treaba asta, am crezut ca am eu probleme de perceptie, eu eram convinsa ca la ora 5 fix inca e lumina, pe cand in mijlocul muntilor era aproape bezna :)

3. Sunetul mirific al masinii venea de la placutele de frana :) doua erau uzate normal, la una a cazut efectiv materialul de pe placa metalica (asta era inculpata care m-a panicat pe serpentine), iar la a 4-a materialul era crapat in 4 si cazut pe sfert :) sper ca placutele noi sa aiba viata mai buna :)

4. E destul de greu sa convingi niste caini care nu te-au vazut in viata lor de 5 luni, ca le vei fi noul stapan, si ca vor avea o noua curte. In prima faza latra la tine, apoi la curte, apoi dupa ce se fac stapani pe curte latra la tine, ca ce cauti in curtea lor :) Apoi ies afara pe sub gard si latra si la altii. Uf.

5. E greu si sa impaci 2 caini noi cu 2 pisici vechi :) Revin cu alte detalii la acest subiect :) daca o sa mai am pisicile.

6. Grija la viteza si frane pe autostrada. Duminica seara, in jurul orei 18, pe cand mergeam agale pe A1, am trecut de 7 masini busite in lant :)

7. Atentie daca aveti treaba in zona Sibiului/Devei, si veniti de mai incolo de Alba Iulia. Dupa ce am ratacit o ora intreaga luandu-ma dupa indicatoarele temporare din oras, am ajuns la concluzia ca singura varianta de a ajunge pe DN1 e pe centura :) prin oras NU SE POATE, sunt inchise toate variantele (sper sa ajute pe cineva informatia asta :D mie la un moment dat, cand am ajuns sa intorc cam a 6-a oara, imi venea sa cobor din masina si sa bat pe cineva :D).

8. Hm. Mai era ceva, dar nu mai stiu. Asa ca ma opresc :)

Deci, pe scurt, avem 2 caini noi - Blacky si Amor :) inca pui, dar se fac ei mari... :)