Imediat dupa ce am terminat de citit cartea Ghici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney (i-a venit randul la lectura de seara), Alex s-a intins pe spate pe pat, si a declarat:
A: Eu te iubesc de la pamant pana la luna, si de la luna pana la pamant [scurta pauza] ... de la stanga la dreapta si de sus in jos!
Eu zic ca in ultimele cuvinte a cuprins intreg Universul :) eu il iubesc tot atat, si inapoi! :))
sâmbătă, 31 decembrie 2011
vineri, 30 decembrie 2011
Alte ziceri amuzante...
Azi dimineata, in timp ce ne jucam:
A: ... nu ma mai pot termina din ras!
Eu: Nu te mai poti opri din ras?
A: Nu, am ramas intepenit asa! :)
Aseara, Alex cu tati faceau un castel lego. Tati mai completa, Alex mai scotea din piesele puse de tati, si tot asa... la un moment dat, tati, in gluma, ii spune zambind:
T: hm, tu cred ca vrei bataie :D [a se intelege, nu ne batem si nici macar nu il amenintam cu asta, dar mai glumim pe tema asta]
Alex da fuga repede la mine (eram in aceeasi camera, 3 metri in spatele lor :D)
A: Mami, ai auzit ce a zis tati?
Eu: Ce-a zis tati?
A: A zis ca eu vreau bataie.
Eu [zambind pe sub mustata]: Si?
A[foarte nonsalant]: Si... eu nu vreau! :))
A: ... nu ma mai pot termina din ras!
Eu: Nu te mai poti opri din ras?
A: Nu, am ramas intepenit asa! :)
Aseara, Alex cu tati faceau un castel lego. Tati mai completa, Alex mai scotea din piesele puse de tati, si tot asa... la un moment dat, tati, in gluma, ii spune zambind:
T: hm, tu cred ca vrei bataie :D [a se intelege, nu ne batem si nici macar nu il amenintam cu asta, dar mai glumim pe tema asta]
Alex da fuga repede la mine (eram in aceeasi camera, 3 metri in spatele lor :D)
A: Mami, ai auzit ce a zis tati?
Eu: Ce-a zis tati?
A: A zis ca eu vreau bataie.
Eu [zambind pe sub mustata]: Si?
A[foarte nonsalant]: Si... eu nu vreau! :))
joi, 29 decembrie 2011
Prima mea mancare cu hrisca
Am tinut sa scriu despre mancarea mea de hrisca, pentru ca sincer cochetez cu ideea cam de un an de zile :) am tot auzit de ea, ca ar fi sanatoasa, ca ar fi asa si pe dincolo... cu toate astea, nu m-am interesat in detaliu cum se gateste, pentru ca eu stiam ca gasesc hrisca doar la magazinele cu produse naturiste, prin care, trebuie sa recunosc, nu prea calc ...
Ei bine, zilele trecute eram la cumparaturi prin supermarketul preferat (indiferent pe unde ne-am mutat in ultimii vreo 5 ani, aveam cate unul prin zona, si chiar si acum e cel mai apropiat supermarket de noi), si - hopa, produse noi (sau cel putin eu nu le-am mai vazut pana acum :D), printre care faina de orez, psyllium, hrisca. Si dupa ce m-am uitat cateva minute bune pe punguta de psyllium, am hotarat brusc sa pun hrisca in cos :D n-as putea sa spun exact de ce...
Buuun, deci primul pas fusese facut. Acum, i-a venit randul la gatit. Nu cautasem nicio reteta cu hrisca, dar nu stiu de unde mi-a ramas in cap ideea ca se prepara exact ca orezul - puteam sa bag mana in foc ca am citit asta pe eticheta, dar acum cand ma uit din nou pe eticheta - nu, chiar nu scrie. Deci nu stiu unde am citit :) si totusi, sunt convinsa ca undeva in magazin... poate am citit pe eticheta altui produs, poate chiar pe vreun orez :D nu mai stiu si pace! :)
Oricum. Scot punguta cu hrisca - ma hotarasc sa o prepar ca pe o mancare de orez asa cum le-am facut in ultima vreme - cu chimen, coriandru si scortisoara :) stiu, nu e ceva traditional, dar am invatat reteta la un curs de gatit ayurvedic si mi-a placut combinatia de gusturi :) asa ca m-am pus pe treaba - hop uleiul, chimenul, hrisca, prafurile, scortisoara, apa - si lasate la fiert. Apoi m-am gandit ca ii trebuie sare, ca doar e ca orezul :) asa ca am pus si sare, cam ca la orez :D
A fiert repede, am oprit focul si am lasat mancarea la racit, fara sa o gust. Intre timp am dat o cautare pe internet, am gasit opinii conform carora i-ar placea grasimile. Si cum m-am gandit eu ca poate uleiul pe care l-am pus n-o fi suficient, am pus si putin unt. Am amestecat bine, dupa care am decretat ca nu mai incerc si alte condimentari, si ca ar fi cazul sa gust sa vad ce am facut :) Zis si facut.
In primul rand: ii trebuie mai putina sare decat orezului :D categoric :)
In al doilea rand: consider ca a iesit ceva comestibil, chiar daca baietii mei nu vor pune curand gura pe asa ceva :D
In al treilea rand: intamplarea face ca pe langa hrisca mai pregatisem niste ciuperci marinate, insuficient sarate :) Ei bine, combinatia a fost excelenta! :) chiar excelenta :)
In al patrulea rand: date fiind mirosul, gustul, si comportamentul la fierbere, asociez hrisca mai degraba cu lintea decat cu orezul. Nu prea simt sa aiba ceva de-a face cu orezul, in schimb are "ceva aparte", similar lintei.
Am mai gasit pe internet tot felul de retete, inclusiv cu hrisca gatita dulce, sau lasata la inmuiat peste noapte si consumata precum cerealele. Sa vad ce mai am curaj sa incerc :) Poate imi mai dati si voi idei... ?
Ei bine, zilele trecute eram la cumparaturi prin supermarketul preferat (indiferent pe unde ne-am mutat in ultimii vreo 5 ani, aveam cate unul prin zona, si chiar si acum e cel mai apropiat supermarket de noi), si - hopa, produse noi (sau cel putin eu nu le-am mai vazut pana acum :D), printre care faina de orez, psyllium, hrisca. Si dupa ce m-am uitat cateva minute bune pe punguta de psyllium, am hotarat brusc sa pun hrisca in cos :D n-as putea sa spun exact de ce...
Buuun, deci primul pas fusese facut. Acum, i-a venit randul la gatit. Nu cautasem nicio reteta cu hrisca, dar nu stiu de unde mi-a ramas in cap ideea ca se prepara exact ca orezul - puteam sa bag mana in foc ca am citit asta pe eticheta, dar acum cand ma uit din nou pe eticheta - nu, chiar nu scrie. Deci nu stiu unde am citit :) si totusi, sunt convinsa ca undeva in magazin... poate am citit pe eticheta altui produs, poate chiar pe vreun orez :D nu mai stiu si pace! :)
Oricum. Scot punguta cu hrisca - ma hotarasc sa o prepar ca pe o mancare de orez asa cum le-am facut in ultima vreme - cu chimen, coriandru si scortisoara :) stiu, nu e ceva traditional, dar am invatat reteta la un curs de gatit ayurvedic si mi-a placut combinatia de gusturi :) asa ca m-am pus pe treaba - hop uleiul, chimenul, hrisca, prafurile, scortisoara, apa - si lasate la fiert. Apoi m-am gandit ca ii trebuie sare, ca doar e ca orezul :) asa ca am pus si sare, cam ca la orez :D
A fiert repede, am oprit focul si am lasat mancarea la racit, fara sa o gust. Intre timp am dat o cautare pe internet, am gasit opinii conform carora i-ar placea grasimile. Si cum m-am gandit eu ca poate uleiul pe care l-am pus n-o fi suficient, am pus si putin unt. Am amestecat bine, dupa care am decretat ca nu mai incerc si alte condimentari, si ca ar fi cazul sa gust sa vad ce am facut :) Zis si facut.
In primul rand: ii trebuie mai putina sare decat orezului :D categoric :)
In al doilea rand: consider ca a iesit ceva comestibil, chiar daca baietii mei nu vor pune curand gura pe asa ceva :D
In al treilea rand: intamplarea face ca pe langa hrisca mai pregatisem niste ciuperci marinate, insuficient sarate :) Ei bine, combinatia a fost excelenta! :) chiar excelenta :)
In al patrulea rand: date fiind mirosul, gustul, si comportamentul la fierbere, asociez hrisca mai degraba cu lintea decat cu orezul. Nu prea simt sa aiba ceva de-a face cu orezul, in schimb are "ceva aparte", similar lintei.
Am mai gasit pe internet tot felul de retete, inclusiv cu hrisca gatita dulce, sau lasata la inmuiat peste noapte si consumata precum cerealele. Sa vad ce mai am curaj sa incerc :) Poate imi mai dati si voi idei... ?
marți, 27 decembrie 2011
Negociere...
In seara asta, eu cu tati sus la televizor, Alex se invarte pe jos... la un moment dat vine sus la mine:
A: Mami, imi tai te rog o felie din prajitura asta?
Eu: Da, in cateva minute...
Trece cam 1 minut:
A: Mami, iti aduc un cutit sa tai prajitura?
Eu: Nuuuu, hai ca vin eu in 2-3 minute jos sa iti tai [era filmul pe gata :D]
A: Dar mai bine iti aduc eu un cutit...
Eu: Lasa ca iau eu...
A: Uite, ma lasi sa iti aduc cutit, iar eu iti aduc un Lego City cadou!
Ei, cand am vazut ca e dispus sa dea din Lego City, mi-am dat seama cat era de disperat dupa felia de prajitura, asa ca am renuntat la ultimele momente din film :)
Iar dupa ce a terminat bucata de prajitura, m-a chemat sa imi spuna ca imi da de fapt 3 cadouri - 3 Lego City, si pot sa ma joc cu ele! :)
V-am zis ca e un scump? :)
A: Mami, imi tai te rog o felie din prajitura asta?
Eu: Da, in cateva minute...
Trece cam 1 minut:
A: Mami, iti aduc un cutit sa tai prajitura?
Eu: Nuuuu, hai ca vin eu in 2-3 minute jos sa iti tai [era filmul pe gata :D]
A: Dar mai bine iti aduc eu un cutit...
Eu: Lasa ca iau eu...
A: Uite, ma lasi sa iti aduc cutit, iar eu iti aduc un Lego City cadou!
Ei, cand am vazut ca e dispus sa dea din Lego City, mi-am dat seama cat era de disperat dupa felia de prajitura, asa ca am renuntat la ultimele momente din film :)
Iar dupa ce a terminat bucata de prajitura, m-a chemat sa imi spuna ca imi da de fapt 3 cadouri - 3 Lego City, si pot sa ma joc cu ele! :)
V-am zis ca e un scump? :)
joi, 22 decembrie 2011
De sezon...
Am pornit aceasta postare (mi-ar placea sa declanseze discutii mai ample) de la 2 idei:
1. Prima idee: costumatia de spiridus pe care trebuia sa o aiba Alex la serbare. Exista o gama larga de costume de spiridus de cumparat/inchiriat. Toate arata aproape la fel :) In imaginatia mea, spiridusul arata altfel. De fapt, de aici a pornit disputa mea cu Alex pe tema costumului - el deja vazuse modelele din comert, si nici nu a incercat sa mai reprezinte un spiridus in mintea lui :) eu prima data l-am reprezentat, apoi am cautat costum. Pana la urma a ajuns si el la concluzia ca un spiridus nu e neaparat nevoie sa arate precum costumele din comert, ci arata exact cum ti-l reprezinti tu :) La o adica, niciun adult care proiecteaza costume de spiridusi n-a vazut niciodata spiridusi, ca ei se arata doar copiilor (asta e intelegerea noastra, ca de altfel eu in copilarie nu prea stiam de spiridusi, nu mi se pare ceva tipic romanesc) :) si la fiecare copil e un spiridus diferit, care poate fi imbracat diferit :) E doar o chestiune de imaginatie si reprezentare proprie :) [pana la urma Alex a refuzat un costum "clasic" - a fost pur dorinta lui, si a ramas la o costumatie mai putin clasica, pe care mi-a cerut-o si in casa, ca el vrea sa fie "spiridus] :) Si uite-asa ajunge comertul sa ne limiteze, sa ne reteze imaginatia, reprezentarile proprii. Si chiar daca le-am avea noi, cei din jur se asteapta sa ne mulam pe ce e "clasic" si "comercial" :)
2. A doua idee vine de la o invitatie la alergare, cu mentiunea ca toata lumea trebuia sa poarte "ceva rosu", ca sa fie "in spiritul Craciunului", iar cine nu are nimic rosu nu ar fi integrat in grup! (treaba asta mi s-a parut crunta) Acum, vin eu cu intrebarea: ce ar trebui sa reprezinte Craciunul, si de cand e definit de culoarea rosie? :) daca e musai sa ii aleg o culoare, pentru mine e mai degraba verde (de la brad) :D si as alege rosu pentru Pasti. Dar per ansamblu, in mintea mea/sufletul meu, Craciunul nu e reprezentat de vreo culoare. Craciunul in sine reprezinta, pentru crestini, sarbatoarea Nasterii lui Iisus Hristos. Orice altceva - brad, mosi, spiridusi, cadouri, rosu, verde etc - intra la categoria "comercial". Cineva, candva, s-a gandit probabil sa lanseze ceva deosebit "cu ocazia" sarbatorii Craciunului. Si treptat treptat, sarbatoarea si-a pierdut din semnificatia religioasa, si a castigat pe parte "comerciala". Si, ca tot veni vorba, ce sarbatoresc ateii de Craciun? De ce sarbatoresc Craciunul? :) Ce reprezinta pentru ei? :) Brad, mos, cadouri si spiridusi? :) e nevoie de zi libera de la serviciu pentru asta? :D
Deci: cand ai nevoie de ceva, cat iti mai folosesti imaginatia/reprezentarea/filtrarea prin propria persoana, si cat cauti ceva "comercial" si te mulezi dupa acel ceva? :) cat iti mai lasi copiii sa isi foloseasca imaginatia, si cat le impui ceea ce e "comercial" pentru ca pur si simplu asta vedeti (tu/copiii) la ceilalti? Cat mai esti "tu" pentru ca "tu esti tu" si cat "tu" pentru ca "ceilalti sunt ceilalti"? :)
1. Prima idee: costumatia de spiridus pe care trebuia sa o aiba Alex la serbare. Exista o gama larga de costume de spiridus de cumparat/inchiriat. Toate arata aproape la fel :) In imaginatia mea, spiridusul arata altfel. De fapt, de aici a pornit disputa mea cu Alex pe tema costumului - el deja vazuse modelele din comert, si nici nu a incercat sa mai reprezinte un spiridus in mintea lui :) eu prima data l-am reprezentat, apoi am cautat costum. Pana la urma a ajuns si el la concluzia ca un spiridus nu e neaparat nevoie sa arate precum costumele din comert, ci arata exact cum ti-l reprezinti tu :) La o adica, niciun adult care proiecteaza costume de spiridusi n-a vazut niciodata spiridusi, ca ei se arata doar copiilor (asta e intelegerea noastra, ca de altfel eu in copilarie nu prea stiam de spiridusi, nu mi se pare ceva tipic romanesc) :) si la fiecare copil e un spiridus diferit, care poate fi imbracat diferit :) E doar o chestiune de imaginatie si reprezentare proprie :) [pana la urma Alex a refuzat un costum "clasic" - a fost pur dorinta lui, si a ramas la o costumatie mai putin clasica, pe care mi-a cerut-o si in casa, ca el vrea sa fie "spiridus] :) Si uite-asa ajunge comertul sa ne limiteze, sa ne reteze imaginatia, reprezentarile proprii. Si chiar daca le-am avea noi, cei din jur se asteapta sa ne mulam pe ce e "clasic" si "comercial" :)
2. A doua idee vine de la o invitatie la alergare, cu mentiunea ca toata lumea trebuia sa poarte "ceva rosu", ca sa fie "in spiritul Craciunului", iar cine nu are nimic rosu nu ar fi integrat in grup! (treaba asta mi s-a parut crunta) Acum, vin eu cu intrebarea: ce ar trebui sa reprezinte Craciunul, si de cand e definit de culoarea rosie? :) daca e musai sa ii aleg o culoare, pentru mine e mai degraba verde (de la brad) :D si as alege rosu pentru Pasti. Dar per ansamblu, in mintea mea/sufletul meu, Craciunul nu e reprezentat de vreo culoare. Craciunul in sine reprezinta, pentru crestini, sarbatoarea Nasterii lui Iisus Hristos. Orice altceva - brad, mosi, spiridusi, cadouri, rosu, verde etc - intra la categoria "comercial". Cineva, candva, s-a gandit probabil sa lanseze ceva deosebit "cu ocazia" sarbatorii Craciunului. Si treptat treptat, sarbatoarea si-a pierdut din semnificatia religioasa, si a castigat pe parte "comerciala". Si, ca tot veni vorba, ce sarbatoresc ateii de Craciun? De ce sarbatoresc Craciunul? :) Ce reprezinta pentru ei? :) Brad, mos, cadouri si spiridusi? :) e nevoie de zi libera de la serviciu pentru asta? :D
Deci: cand ai nevoie de ceva, cat iti mai folosesti imaginatia/reprezentarea/filtrarea prin propria persoana, si cat cauti ceva "comercial" si te mulezi dupa acel ceva? :) cat iti mai lasi copiii sa isi foloseasca imaginatia, si cat le impui ceea ce e "comercial" pentru ca pur si simplu asta vedeti (tu/copiii) la ceilalti? Cat mai esti "tu" pentru ca "tu esti tu" si cat "tu" pentru ca "ceilalti sunt ceilalti"? :)
miercuri, 21 decembrie 2011
Somn iepuresc :)
De vreo 2 saptamani incoace, Alex are probleme cu trezitul dimineata, mereu ii e somn, nu vrea sa se imbrace etc. Orice metode de negociere au dat gres :( speram ca se va odihni in vacanta de sarbatori, si mai speram sa creasca ziua repede, sa ne trezim si noi mai cu chef de viata si mai cu putere de convingere :)
Revenind - azi dimineata, aceeasi poveste - Alex hai, nu ca mi-e somn, hai sa te imbrac, nu ca vreau sa dorm etc :) Si cum nu vroia sa se miste din pat, statea cu capul pe perna si cu ochii inchisi - eu cu ajutorul lui tati il imbracam pe sub plapuma :D - cel mai simplu e cu pantalonii, mai complicat e cu polarul... oricum, ii dau tot ce trebuie si il las in pat, sub plapuma, cu acelasi cap pe aceeasi perna, si cu aceiasi ochi la fel de inchisi :) Dupa care imi strang de prin casa ce mai aveam de luat, si strig victorioasa: Gata, toata lumea in masina!
La care tati intreaba de pantofii lui Alex. Ah, uitasem de ei :) ii iau, si repede ridic plapuma si incep sa i-i strecor in picioare. Termin cu primul - incaltat si inchis cele 2 randuri de banda velcro, si pe cand il strecuram pe al doilea, se ridica dintr-o data Alex in fund, deschide cei mai mari ochi posibili, si imi spune clar si raspicat:
- Vezi ca mi-i puii invers!
Dupa care isi arunca din nou capul pe perna :)
Ce sa mai spun, avea dreptate, ii dadusem pantoful drept in piciorul stang...
Revenind - azi dimineata, aceeasi poveste - Alex hai, nu ca mi-e somn, hai sa te imbrac, nu ca vreau sa dorm etc :) Si cum nu vroia sa se miste din pat, statea cu capul pe perna si cu ochii inchisi - eu cu ajutorul lui tati il imbracam pe sub plapuma :D - cel mai simplu e cu pantalonii, mai complicat e cu polarul... oricum, ii dau tot ce trebuie si il las in pat, sub plapuma, cu acelasi cap pe aceeasi perna, si cu aceiasi ochi la fel de inchisi :) Dupa care imi strang de prin casa ce mai aveam de luat, si strig victorioasa: Gata, toata lumea in masina!
La care tati intreaba de pantofii lui Alex. Ah, uitasem de ei :) ii iau, si repede ridic plapuma si incep sa i-i strecor in picioare. Termin cu primul - incaltat si inchis cele 2 randuri de banda velcro, si pe cand il strecuram pe al doilea, se ridica dintr-o data Alex in fund, deschide cei mai mari ochi posibili, si imi spune clar si raspicat:
- Vezi ca mi-i puii invers!
Dupa care isi arunca din nou capul pe perna :)
Ce sa mai spun, avea dreptate, ii dadusem pantoful drept in piciorul stang...
Aventurile costumelor de serbare
Da, merita un post pe blog :) Pana acum am avut nevoie de 4 costume, si fiecare e cu povestea lui...
Sa o luam cu inceputul:
1. Serbarea de Craciun de la grupa mica. Grupa mica de la gradinita actuala, ca la gradinita anterioara grupa mica nu a fost considerata suficient de mare pentru a incerca o serbare, asa ca acolo am fost doar spectatori :) Deci, grupa mica. Rol: dalmatian.
Daaa, suna frumos :) am cautat costume pe net, am gasit unul de care efectiv m-am indragostit: pete muuulte, negre, burtica alba, si niste urechi usor indoite... ce mai, mi-a topit inima. Nici nu m-am uitat la pret, l-am comandat. Cu vreo 2 saptamani inainte de serbare, ca sa fiu sigura ca il am pana la serbare. Deh, prima costumatie de serbare a odorului... Asa. Pun comanda. Dupa vreo saptamana in care n-am primit nicio veste, sun. Pai sa vedeti, nu e pe stoc, dar e in vama, pana cu 2 zile inainte de serbare il aveti. Bine, zic. Cu 2 zile inainte de serbare - suna telefonul cand eram la serviciu: curierul. Fericire maxima - a venit costumul. Platesc, trimit curierul, ajung in birou. Desfac pachetul: complet altceva decat ma asteptam (cat e de drept, "Asteptarile distrug placerile in viata"). Un costum alb, cu niste pete rare uriase, se vedea ca fusese cusut la repezeala, il vedeam si cam mic, caciula complet altfel decat in poza de pe net. Telefon, mail, cer explicatii - mai aveam putin si explodam :) "Pai ca sa vedeti, ca n-au ajuns costumele, si ca sa nu va lasam fara costum la serbare l-am facut noi pe asta. Dar ce nu va place la el?". NIMIIIIIC, pentru ca eu asteptam costumul de pe net. Mi-am dat seama ca oricum era prea tarziu ca sa mai fac ceva, nu mai aveam timp sa gasesc alt costum. Asa ca am fugit intr-un magazin, am luat un fular masculin gri inchis (n-am gasit negru), am ajuns acasa, am decupat bulinute si am lipit pe costum. Toata seara. Pana la urma a semanat a dalmatian mai mult decat a vaca :) A trecut :)
2. Serbarea de sfarsit de an, tot grupa mica. Rol: animalul lui preferat - pisica. Am rascolit din nou internetul in lung si-n lat. Degeaba. N-am gasit un costum decent de pisica, pentru baieti, exceptand un Tom (din Tom & Jerry) care nu prea mi se parea ca aduce a pisica :D Era totusi plin de Hello Kitty :) Am incercat alta abordare: haine animal print, ca stiam ca eram satula de cate vazusem. Stupoare - nu mai gaseam nici de-alea. As fi suportat orice culori/nuante, numai sa gasesc ceva animal print :) nimic. Gata, era clar ca pisica va ramane uni :) Asa ca in ultimul week-end inainte de serbare, dupa ce epuizasem orice alte posibilitati, am luat din piata niste pantaloni albi simpli (de fete, dar le-am putut scoate snurul sclipicios :D), si cu un tricou alb pe care el nu vroia sa il poarte ("cu ce e tricoul asta? e cu nimic - nu-l vreau!"), si o cordeluta de fete pe care i-am lipit niste urechi din carton, si am rugat educatoarea sa ii deseneze mustati direct pe fata :) A iesit un pisoi chiar dragalas :D Pantalonii ii are si acum, doarme cu ei. Au ramas botezati "pantalonii de pisica" :)
3. Serbarea de sfarsit de an de la grupa mijlocie (din diverse motive am ratat serbarea de Craciun). Rol: broscuta. Am zis ca dupa rateurile anterioare, incerc cu inchiriatul :) oferta buna, aleg de pe net costumul de broscuta pentru 4-5 ani - un verde inchis, costumul superb :) Zic - gata, de data asta o sa am broscuta perfecta. Anunt ca vreau costumul X, si stau linistita pana in ziua serbarii, ca relatia cu proprietarul costumelor o avea gradinita - veneau direct acolo etc. Buuun. Ajung inainte sa inceapa serbarea. Apar copiii pe scena - Alex intr-un "ceva" verde deschis din care n-am inteles nimic. Nu imi era clar daca era costum sau sac :D Imi pica fisa - era costumul de broscuta de 6-8 ani (el avea 4!), ca pe cel de 4-5 il dadusera unui copil de la grupa mica. Un lucru era sigur: Alex era verde. Dar animalul, daca nu ii auzeai poezia cu "oac oac" era neidentificabil :)) iar Alex nu s-a miscat deloc la dansuri, de teama sa nu ii cada gluga de pe cap, ca sustinea intreg costumul :) Buuun, trecut din nou la categoria rateuri :)
4. Serbarea de Craciun de la grupa mare. Rol: spiridus. Nu mai eram dispusa sa dau foarte multi bani ca sa ma aleg iar cu cine stie ce incropit in ultimul moment, si cum costumele de spiridus care mi-au placut erau cam 180 lei, am zis sa incerc sa cumpar un costum second-hand. Am dat ceva anunturi, fara succes insa. Mi-am amintit totusi ca baiatul unui coleg de serviciu fusese spiridus in urma cu 2 ani. L-am intrebat de costum, ne-a promis ca ni-l imprumuta - perfect :) Asta cu vreo 2 saptamani inainte de serbare. Eu, linistita, mi-am vazut de alte treburi, pana cu vreo saptamana inainte, cand zic - hai sa vedem cum facem cu costumul. Eh, n-am mai reusit sa il gasesc, asa ca am presupus ca a plecat in concediu (daca eu n-am concediu de sarbatori, nu mi-a trecut deloc prin cap ca altii ar putea avea :D). Si m-am gandit si ca, daca e in concediu, nu ii mai arde de costumul meu :) Si m-am trezit pana la urma cu 2 zile inainte de serbare, fara urma de costum. My bad, Alex te rog sa ma ierti pentru asta :) Buuun. Deci, serbarea marti. luni seara ma bag intr-un complex comercial, cu gandul ca e imposibil sa nu gasesc un costum de spiridus sau mos. Eh, am gasit - dar de fete - fustite, rochite, blaisere. Nu, nu de asa ceva aveam nevoie. Si, ca sa fie toate frumoase - n-am gasit nimic. Asa ca am schimbat rapid tactica, pentru ca nu aveam timp de pierdut - am cautat hainute cat mai verzi, ciorapi in dungi, o caciulita rosie de sezon (macar pe asta am gasit-o :D), si la plecare m-am agatat si de niste beteala - una rosie cu niste stelute, iar cealalta cu verde, alb, rosu plus niste fulguleti rosii in ea - mi-a placut la nebunie. Mie, ca lui Alex nu :) i-a smuls instant fulguletii, apoi a decretat ca fara ei o suporta :D Dar nu i-a placut mai nimic din costum - ca acolo trebuia nuanta mai deschisa, ca nu vrea brau rosu, ca trebuia caciula verde, ca etc etc etc. Aproape ca ma hotarasem sa nu il mai trimit la serbare. Pana la urma am incercat sa ne impacam, mi-am sacrificat si niste pantaloni verde deschis luati de la un magazin ge "totul la X lei" - au iesit prea largi, nu i-au placut. Pana la urma, seara tarziu, am convenit - tricoul, pantalonii, ciorapeii, caciula (aranjata la comanda, cu 4 bucati de beteala innadite si cu spirala cusuta in 2 locuri :D), o curelusa cu verde si albastru, si am hotarat ca se va incalta cu incaltamintea de interior de la gradinita, pe care o sa prind niste beteala - el a cerut verde la piciorul stang si rosu la piciorul drept - eram dispusa sa fac ce vroia el, numai sa fie multumit. Ca, vorba cuiva, era serbarea lui :)
Ziua serbarii: las dimineata totul la gradinita, intr-o gentuta rosie. Caciula am lasat-o tot in dulap, desi m-am chinuit sa o aranjez acolo, dar mi-a fost teama ca daca o pun pe dulap o sa ramana uitata acolo. I-am spus lui Alex de vreo 3 ori sa nu uite incaltamintea de interior, si geanta rosie. Am mai rugat pe cineva sa nu uite de incaltamintea de interior. Parca am avut o presimtire :) Ajung la serbare, ajung si copiii. Toti echipati de serbare, Alex in haine normale. Il intreb unde ii e geanta - imi arata ca are totul pe el, pe sub hainele de strada. Buuun. Zic - da-mi incaltamintea de la gradi, si beteala, sa ti le "mesteresc". Ah, nu le avea pe niciuna, ca le-a uitat. Simteam deja sangele curgand mai repede - in cazul asta ramanea cu pantofii albastri, care n-aveau vreo legatura cu costumul, si nici nu aveam macar beteala sa o prind pe ei :) Ii dau jos hainele de strada - unde e curelusa? Ah, am uitat-o si pe aia. Aproape sa iau foc :) Daca incaltamintea mai mergea, tricoul fara sa fie prins cu ceva la mijloc chiar n-area vreo noima :) S-a sunat la gradinita, a pornit un sofer cu gentuta lui, in speranta ca ajunge inainte sa inceapa serbarea. Pana atunci l-am pus pe Alex pe scena asa cum era :) Ghinion, serbarea a inceput cu el asa :) si nu stiu nici ce-a facut de cand l-am lasat pe scena pana s-a deschis cortina, ca avea beteala de la caciulita atarnata intr-o parte - i-au aranjat-o :) intre timp, s-a gasit si un ceva bun de legat la mijloc, si cineva din personalul gradinitei s-a strecurat spre scena si i-a legat "braul" :) Ia ghiciti ce culoare: ce n-a vrut acasa - rosu :) Asta era, zarurile au fost aruncate :) a stat bosumflat putin, pana i s-a apropiat momentul poeziei. De acolo a intrat in "spiritul" serbarii si s-a binedispus :) Pana la urma, a fost chiar multumit :) si eu am fost multumita de multumirea lui :) Ah, soferul a ajuns pe la jumatatea serbarii, din pacate cu cealalta gentuta - cea cu lucrurile de fiecare zi, nu cea de serbare :) oarecum si vina noastra, ca am lasat 2 gentute aproape identice la gradinita :)
Amuzant a fost dupa ce a venit Mos Craciun, cand spiridusul Mosului tot chema cate un personaj ca sa isi primeasca binemeritatul cadou - hai omule de zapada, hai si tu bradutule etc. Cam ce credeti ca i-a spus lui Alex: "Tu cine esti?" =)) la care el a raspuns cu maxima nonsalanta: "Alex". Nu spiridus, nu alt personaj - ci, pur si simplu, Alex :) Al meu Alex :)
Acum, intrebarea care se pune: ce sa fac la urmatoarea serbare? Presupunand ca reusesc sa fac rost de costum, as tinde sa iau costumul cu mine, sa i-l duc direct eu, dar la cat vad ca sunt de norocoasa, probabil o sa intarzii la serbare :) asta daca ajung inainte sa se termine :))
Sa o luam cu inceputul:
1. Serbarea de Craciun de la grupa mica. Grupa mica de la gradinita actuala, ca la gradinita anterioara grupa mica nu a fost considerata suficient de mare pentru a incerca o serbare, asa ca acolo am fost doar spectatori :) Deci, grupa mica. Rol: dalmatian.
Daaa, suna frumos :) am cautat costume pe net, am gasit unul de care efectiv m-am indragostit: pete muuulte, negre, burtica alba, si niste urechi usor indoite... ce mai, mi-a topit inima. Nici nu m-am uitat la pret, l-am comandat. Cu vreo 2 saptamani inainte de serbare, ca sa fiu sigura ca il am pana la serbare. Deh, prima costumatie de serbare a odorului... Asa. Pun comanda. Dupa vreo saptamana in care n-am primit nicio veste, sun. Pai sa vedeti, nu e pe stoc, dar e in vama, pana cu 2 zile inainte de serbare il aveti. Bine, zic. Cu 2 zile inainte de serbare - suna telefonul cand eram la serviciu: curierul. Fericire maxima - a venit costumul. Platesc, trimit curierul, ajung in birou. Desfac pachetul: complet altceva decat ma asteptam (cat e de drept, "Asteptarile distrug placerile in viata"). Un costum alb, cu niste pete rare uriase, se vedea ca fusese cusut la repezeala, il vedeam si cam mic, caciula complet altfel decat in poza de pe net. Telefon, mail, cer explicatii - mai aveam putin si explodam :) "Pai ca sa vedeti, ca n-au ajuns costumele, si ca sa nu va lasam fara costum la serbare l-am facut noi pe asta. Dar ce nu va place la el?". NIMIIIIIC, pentru ca eu asteptam costumul de pe net. Mi-am dat seama ca oricum era prea tarziu ca sa mai fac ceva, nu mai aveam timp sa gasesc alt costum. Asa ca am fugit intr-un magazin, am luat un fular masculin gri inchis (n-am gasit negru), am ajuns acasa, am decupat bulinute si am lipit pe costum. Toata seara. Pana la urma a semanat a dalmatian mai mult decat a vaca :) A trecut :)
2. Serbarea de sfarsit de an, tot grupa mica. Rol: animalul lui preferat - pisica. Am rascolit din nou internetul in lung si-n lat. Degeaba. N-am gasit un costum decent de pisica, pentru baieti, exceptand un Tom (din Tom & Jerry) care nu prea mi se parea ca aduce a pisica :D Era totusi plin de Hello Kitty :) Am incercat alta abordare: haine animal print, ca stiam ca eram satula de cate vazusem. Stupoare - nu mai gaseam nici de-alea. As fi suportat orice culori/nuante, numai sa gasesc ceva animal print :) nimic. Gata, era clar ca pisica va ramane uni :) Asa ca in ultimul week-end inainte de serbare, dupa ce epuizasem orice alte posibilitati, am luat din piata niste pantaloni albi simpli (de fete, dar le-am putut scoate snurul sclipicios :D), si cu un tricou alb pe care el nu vroia sa il poarte ("cu ce e tricoul asta? e cu nimic - nu-l vreau!"), si o cordeluta de fete pe care i-am lipit niste urechi din carton, si am rugat educatoarea sa ii deseneze mustati direct pe fata :) A iesit un pisoi chiar dragalas :D Pantalonii ii are si acum, doarme cu ei. Au ramas botezati "pantalonii de pisica" :)
3. Serbarea de sfarsit de an de la grupa mijlocie (din diverse motive am ratat serbarea de Craciun). Rol: broscuta. Am zis ca dupa rateurile anterioare, incerc cu inchiriatul :) oferta buna, aleg de pe net costumul de broscuta pentru 4-5 ani - un verde inchis, costumul superb :) Zic - gata, de data asta o sa am broscuta perfecta. Anunt ca vreau costumul X, si stau linistita pana in ziua serbarii, ca relatia cu proprietarul costumelor o avea gradinita - veneau direct acolo etc. Buuun. Ajung inainte sa inceapa serbarea. Apar copiii pe scena - Alex intr-un "ceva" verde deschis din care n-am inteles nimic. Nu imi era clar daca era costum sau sac :D Imi pica fisa - era costumul de broscuta de 6-8 ani (el avea 4!), ca pe cel de 4-5 il dadusera unui copil de la grupa mica. Un lucru era sigur: Alex era verde. Dar animalul, daca nu ii auzeai poezia cu "oac oac" era neidentificabil :)) iar Alex nu s-a miscat deloc la dansuri, de teama sa nu ii cada gluga de pe cap, ca sustinea intreg costumul :) Buuun, trecut din nou la categoria rateuri :)
4. Serbarea de Craciun de la grupa mare. Rol: spiridus. Nu mai eram dispusa sa dau foarte multi bani ca sa ma aleg iar cu cine stie ce incropit in ultimul moment, si cum costumele de spiridus care mi-au placut erau cam 180 lei, am zis sa incerc sa cumpar un costum second-hand. Am dat ceva anunturi, fara succes insa. Mi-am amintit totusi ca baiatul unui coleg de serviciu fusese spiridus in urma cu 2 ani. L-am intrebat de costum, ne-a promis ca ni-l imprumuta - perfect :) Asta cu vreo 2 saptamani inainte de serbare. Eu, linistita, mi-am vazut de alte treburi, pana cu vreo saptamana inainte, cand zic - hai sa vedem cum facem cu costumul. Eh, n-am mai reusit sa il gasesc, asa ca am presupus ca a plecat in concediu (daca eu n-am concediu de sarbatori, nu mi-a trecut deloc prin cap ca altii ar putea avea :D). Si m-am gandit si ca, daca e in concediu, nu ii mai arde de costumul meu :) Si m-am trezit pana la urma cu 2 zile inainte de serbare, fara urma de costum. My bad, Alex te rog sa ma ierti pentru asta :) Buuun. Deci, serbarea marti. luni seara ma bag intr-un complex comercial, cu gandul ca e imposibil sa nu gasesc un costum de spiridus sau mos. Eh, am gasit - dar de fete - fustite, rochite, blaisere. Nu, nu de asa ceva aveam nevoie. Si, ca sa fie toate frumoase - n-am gasit nimic. Asa ca am schimbat rapid tactica, pentru ca nu aveam timp de pierdut - am cautat hainute cat mai verzi, ciorapi in dungi, o caciulita rosie de sezon (macar pe asta am gasit-o :D), si la plecare m-am agatat si de niste beteala - una rosie cu niste stelute, iar cealalta cu verde, alb, rosu plus niste fulguleti rosii in ea - mi-a placut la nebunie. Mie, ca lui Alex nu :) i-a smuls instant fulguletii, apoi a decretat ca fara ei o suporta :D Dar nu i-a placut mai nimic din costum - ca acolo trebuia nuanta mai deschisa, ca nu vrea brau rosu, ca trebuia caciula verde, ca etc etc etc. Aproape ca ma hotarasem sa nu il mai trimit la serbare. Pana la urma am incercat sa ne impacam, mi-am sacrificat si niste pantaloni verde deschis luati de la un magazin ge "totul la X lei" - au iesit prea largi, nu i-au placut. Pana la urma, seara tarziu, am convenit - tricoul, pantalonii, ciorapeii, caciula (aranjata la comanda, cu 4 bucati de beteala innadite si cu spirala cusuta in 2 locuri :D), o curelusa cu verde si albastru, si am hotarat ca se va incalta cu incaltamintea de interior de la gradinita, pe care o sa prind niste beteala - el a cerut verde la piciorul stang si rosu la piciorul drept - eram dispusa sa fac ce vroia el, numai sa fie multumit. Ca, vorba cuiva, era serbarea lui :)
Ziua serbarii: las dimineata totul la gradinita, intr-o gentuta rosie. Caciula am lasat-o tot in dulap, desi m-am chinuit sa o aranjez acolo, dar mi-a fost teama ca daca o pun pe dulap o sa ramana uitata acolo. I-am spus lui Alex de vreo 3 ori sa nu uite incaltamintea de interior, si geanta rosie. Am mai rugat pe cineva sa nu uite de incaltamintea de interior. Parca am avut o presimtire :) Ajung la serbare, ajung si copiii. Toti echipati de serbare, Alex in haine normale. Il intreb unde ii e geanta - imi arata ca are totul pe el, pe sub hainele de strada. Buuun. Zic - da-mi incaltamintea de la gradi, si beteala, sa ti le "mesteresc". Ah, nu le avea pe niciuna, ca le-a uitat. Simteam deja sangele curgand mai repede - in cazul asta ramanea cu pantofii albastri, care n-aveau vreo legatura cu costumul, si nici nu aveam macar beteala sa o prind pe ei :) Ii dau jos hainele de strada - unde e curelusa? Ah, am uitat-o si pe aia. Aproape sa iau foc :) Daca incaltamintea mai mergea, tricoul fara sa fie prins cu ceva la mijloc chiar n-area vreo noima :) S-a sunat la gradinita, a pornit un sofer cu gentuta lui, in speranta ca ajunge inainte sa inceapa serbarea. Pana atunci l-am pus pe Alex pe scena asa cum era :) Ghinion, serbarea a inceput cu el asa :) si nu stiu nici ce-a facut de cand l-am lasat pe scena pana s-a deschis cortina, ca avea beteala de la caciulita atarnata intr-o parte - i-au aranjat-o :) intre timp, s-a gasit si un ceva bun de legat la mijloc, si cineva din personalul gradinitei s-a strecurat spre scena si i-a legat "braul" :) Ia ghiciti ce culoare: ce n-a vrut acasa - rosu :) Asta era, zarurile au fost aruncate :) a stat bosumflat putin, pana i s-a apropiat momentul poeziei. De acolo a intrat in "spiritul" serbarii si s-a binedispus :) Pana la urma, a fost chiar multumit :) si eu am fost multumita de multumirea lui :) Ah, soferul a ajuns pe la jumatatea serbarii, din pacate cu cealalta gentuta - cea cu lucrurile de fiecare zi, nu cea de serbare :) oarecum si vina noastra, ca am lasat 2 gentute aproape identice la gradinita :)
Amuzant a fost dupa ce a venit Mos Craciun, cand spiridusul Mosului tot chema cate un personaj ca sa isi primeasca binemeritatul cadou - hai omule de zapada, hai si tu bradutule etc. Cam ce credeti ca i-a spus lui Alex: "Tu cine esti?" =)) la care el a raspuns cu maxima nonsalanta: "Alex". Nu spiridus, nu alt personaj - ci, pur si simplu, Alex :) Al meu Alex :)
Acum, intrebarea care se pune: ce sa fac la urmatoarea serbare? Presupunand ca reusesc sa fac rost de costum, as tinde sa iau costumul cu mine, sa i-l duc direct eu, dar la cat vad ca sunt de norocoasa, probabil o sa intarzii la serbare :) asta daca ajung inainte sa se termine :))
joi, 15 decembrie 2011
Raport de cursa: Triatlon Sf Ana 2011
Am scris despre o alta intamplare de la aceeasi cursa, dar am ramas datoare cu raportul cursei mele :) si, sa fiu sincera, eram hotarata sa raman datoare de tot, ca nu prea-mi place sa-mi povestesc esecurile :) Pana la urma, am hotarat ca lectiile invatate din acea cursa merita sa ramana si notate :) Si povestea:
“Lucrurile merg prost toate
deodata, dar se indreapta treptat” J
M-am hotarat sa va povestesc si
eu despre cursa pe care n-am avut curaj sa o povestesc pana acum :) dar
probabil cursa astepta un concurs ca sa-mi iau inima in dinti si sa ma supun
oprobriului public :)) A fost, de departe, cursa care mi-a oferit cele mai
multe modificari de stare in cel mai scurt timp J
Asaaaa. Cursa: Triatlonul Sf Ana
2011 - proba de ciclism.
Hotararea de a participa a venit
tarziu, nu stateam prea bine financiar, dar am prins inscrierea prin firma,
mi-am calculat bugetul pentru deplasarea cu trenul (trebuia sa imi duc si
bicicleta) si - gata, hai, fie! Cristi n-a fost prea incantat, motiv pentru
care si eu m-am dus doar cu jumatate de inima...
Am sa ma limitez la experienta
mea proprie cu bicicleta. Am preluat cip-ul, am sarit pe sa, si dusa am fost!
Cat am putut, ca a venit prima bucata de urcare. Am dat eu la pedale la
inceput, apoi am constatat ca ar fi mai bine sa imi pastrez energia pentru mai
incolo. Si cum prefer alergatul, am coborat de pe bicicleta si am inceput sa o
imping :) am intrecut asa 2 fete care se chinuiau sa pedaleze :D ma rog, e
alegerea fiecaruia, eu asa mi-am cantarit raportul efort-beneficiu :)
A urmat apoi iesirea in offroad.
Bucurie mare, am luat viteza, m-am plasat dupa un grup de vreo 3 baieti, si
m-am tot dus dupa ei. Au intrat in padure, eu tot dupa ei; au urmat niste
coborari extrem de abrupte si cu urme de scurgeri de apa pe mijloc - mi-a fost
ceva teama, abia m-am abtinut sa cobor de pe bicicleta, dar m-am descurcat,
si pana la urma am fost chiar multumita de modul in care am reusit sa strunesc
"calutul"; am avut grija maxima la frane, cum le strang, cum le
slabesc etc. La un moment dat am constatat ca mai aveam un singur baiat in
fata, m-am gandit ca ceilalti doi or fi taiat-o inainte mai repede...
Buun, se termina coborarile
astea, ajungem la o intersectie, baiatul din fata mea opreste. Opresc si eu
langa el. Era o intersectie in T, noi veneam de pe "piciorul" T-ului,
si surpriza: in stanga - marcaj, in dreapta - marcaj. Ups. Stam putin, la un
moment dat zboara cineva efectiv, din stanga noastra spre dreapta noastra - un
biciclist cu numar negru (am uitat sa precizez, cei de la individual aveau nr
negru si traseu mai scurt, cei de la stafeta aveam numar rosu si un traseu mai
lung, partial comun cu cel de individual). Baiatul de langa mine hotaraste sa o
ia spre dreapta. Eu, cu o presimtire cam neagra, am ramas pe loc. (Ah, intuitie
feminina...). Mai zboara un biciclist de la stanga spre dreapta. Nelamurita, o
iau si eu spre dreapta. Merg vreo 2 km, trec si peste un fir de apa, ma ud
toata... La un moment dat ma opresc, suspectand faptul ca ma ajungeau din spate
baieti buni, toti cu numere negre. Imi iau inima in dinti si intreb daca e
traseul de stafeta. Rapunsul vine repede: NU! Du-te inapoi!
Oh, da. Dezamagire maxima. Nu imi
dadeam seama unde gresisem traseul. M-am intors cei vreo 2 km pana la
intersectie. Acolo alt dubiu: inapoi - adica de unde veneau ceilalti, sau
inapoi - de unde venisem eu? :) Imi pierise deja cheful de concurs, dar ma
gandeam la celelalte fete din stafeta, si am hotarat sa termin cumva cursa,
macar sa nu ramana ele dezamagite :) Ma mai gandesc putin - o iau in directia
din care veneau baietii de la individual. Am mers iar cateva sute de metri, in
care m-am intalnit cu multi baieti buni - ei se uitau suspect la mine, eu ma
uitam gales catre ei, cu un sentiment de vinovatie totala... vreo 3 mi-au
strigat ca am gresit drumul si sa merg inapoi.
Pfuai, definiti
"inapoi"! Ca eu deja eram "inapoi" fata de primii care imi
spusesera sa o iau "inapoi". Si pe principiul “cand mai multi iti
spun ca esti beat, du-te sa te culci” – imi zic eu la un moment dat – or sti ei
ceva, si intorc din nou. Ajung iar in intersectia in T. Eram frustrata la
maxim, am inceput efectiv sa tip. La propriu, ca un lup la luna plina :) Stateam
in intersectia aia, nervoasa, frustrata, demoralizata complet, si tipam. Imi
cer scuze pe aceasta cale celor care m-au auzit :) Poate copiii copiilor lor sa
ajunga si sa ma inteleaga…
La un moment dat m-am calmat. Am
pornit cativa pasi sa o iau inapoi pe unde venisem. Apoi mi s-au perindat prin
fata ochilor toate coborarile abrupte, pe care eram mandra ca am rezistat fara
sa cobor de pe bicicleta :) M-am razgandit :D Am luat-o pe
"inapoi"-ul baietilor de la individual. Am zis - asta e, am ratat
cursa, fie ce-o fi de-acum :) Am mers agale, iar unul din baieti mi-a spus ca
trebuie sa ajung la o intersectie semnalizata, si sa o iau dupa steagul rosu :)
Si, spre marea mea bucurie - asa a fost, am regasit traseul :) Dupa cativa km
in plus, si cel putin 20 de minute de disperare :)
Am luat-o in sfarsit pe drumul
corect. Nu mai tin minte acum traseul, oricum eram destul de absenta si nu mai
admiram peisajul, stiind ca gresisem mult pana in acel moment si ca eram destul
de in urma fata de ceilalti. M-am straduit totusi sa fiu atenta la marcaje mai
mult decat la oamenii din fata mea. Motiv pentru care nici n-am observat cand
s-a ratacit colegul meu pe care il aveam in fata ochilor :) M-am intalnit si cu
Bogdan, care avea pana :) Nu aveam cu ce sa il ajut, eu nu aveam nimic de
rezerva... Am continuat sa pedalez, si a mers treaba destul de bine, pana am
intrat din nou in padure, si au urmat niste urcari serioase. Push-bike, clar :)
Terminasem si apa. Paranteza: fac eu cum fac, dar ori imi iau prea multa apa la
mine, ori o beau prea repede :) dar "la fix" dupa nevoie - n-o
nimeresc niciodata :) Retinusem ca primul punct de alimentare era la km 18, eu
aveam pe ciclometru deja 21 si nimic. In acelasi timp, stiam ca nu ma puteam
baza pe masuratorile mele, ca nu stiam cat din traseu am pierdut si cat am
facut in plus...
Si, ca totul sa fie complet, m-am
trezit brusc cu o nevoie fiziologica acuta :D si, ca niciodata, n-aveam niciun
servetel la mine :D Pot spune ca am terminat cursa cu muuulte ace uscate de
brad in pantalonii de ciclism. Probabil si in domeniul asta iti trebuie un
anume nivel de inteligenta, sa alegi un tufis care n-are in spate un bradut
uscat... mai ales cand nu esti atent ce faci pentru ca te grabesti ca nu cumva
sa vina vreun concurent si sa te vada, sau, mai grav, sa te vada vreun Mos
Martin nemultumit (pentru cine nu stie, am o teama antologica de ursi :D) Si,
vorba cantecului, "Codrule sa n-ai manie, Ca ti-am miscat [rupt] frunza
tie" - cu textul asta in minte m-am urcat inapoi pe bicicleta :)
Si dupa inca vreo 2 km a venit
primul CP. Unde din nou m-am intalnit cu Bogdan. Tot cu pana :) Asteptasem
CP-ul cu cele mai uscate buze posibile, cu o fata Morgana permanent langa mine
cu apa, muuuulta apa. O noua dezamagire: nu mai aveau apa. Al doilea urlet.
Inca la soare, dar aveam potential ca la urmatorul CP sa fie urlet la luna :))
Din fericire pentru mine, voluntarii de la CP mai aveau o jumatate de sticla de
ceai (ceai cumparat de ei, pentru ei, n-avea legatura cu concursul) si mi l-au
dat mie. Si asa am supravietuit pana la urmatorul CP :)
Partea buna e ca din acel punct
n-am mai avut probleme, treaba a mers struna. N-am mai ratacit drumul, am gasit
destula apa la CP2, am mai "pomenit" niste urcari abrupte, dar am
ajuns cu bine la finish :) Doar cu 2 vanatai si o zgarietura pana la sange, pe
care le-am descoperit cand am oprit bicicleta in tarc. Nu, pana in acel punct
nu m-au durut deloc, si nu am habar nici acum cand si cum m-am ales cu ele :)
Cam asta e povestea mea. Colegele
de echipa s-au descurcat bine, le multumesc pentru ca mi-au oferit sansa sa
particip la concurs :)
Una peste alta, pentru mine a
fost o cursa aproape ratata :) Dar am invatat niste lectii:
1. Casca ochii la marcaje, nu la
ceilalti participanti. E posibil sa te ratacesti si in grup :)
2. Ia-ti suficienta apa incat sa
iti ajunga pana la CP2, ca pe CP1 s-ar putea sa il ratezi :)
3. Sa incepi cursa cu toata
inima J
4. [Lege de-a lui Murphy] Cand
lucrurile merg prost undeva, au tendinta sa mearga prost oriunde.
5. [Alta lege de-a lui Murphy]
Lucrurile merg prost toate deodata, dar se indreapta treptat.
6. Ia niste servetele cu tine :)
nu se stie niciodata…
miercuri, 14 decembrie 2011
Oameni simpli pe care ii apreciez (1)
Am hotarat sa creez pe blog si o astfel de serie :) nu voi da nume, decat voi descrie situatiile si Oamenii. cu O mare :)
Incep direct cu un domn pe care l-am cunoscut la un hotel din Budapesta. Roman, nascut in Oradea. Eram impreuna cu cineva intr-o delegatie acolo. Cand ne-a auzit vorbind romaneste s-a luminat la fata :) a inceput sa ne povesteasca vrute si nevrute, repede, repede, nu cumva sa plecam si sa ramana povesti nespuse :)
Ne-a spus ca e in Ungaria de multi ani - zeci de ani de fapt, ca a ajuns acolo din motive financiare (si-a gasit mai usor o slujba mai bine platita), si ca isi pune la TV canale romanesti, ca sa nu uite limba. Pentru ca, desi e maghiar de origine, s-a nascut in Romania, se considera roman, si VREA sa tina minte limba romana.
Pentru cine nu stie, eu sunt nascuta in judetul Mures. Se stie suficient de bine situatia din zona. E adevarat, majoritatea maghiarilor n-au nicio problema. Dar exista unii care chiar nu iti vorbesc in romaneste. Si iata ca, in inima Ungariei, un maghiar nascut in Romania se incapataneaza sa tina minte limba romana, sa vrea din toata inima sa o vorbeasca, si sa i se lumineze fata cand poate sa o vorbeasca.
Ne-a ajutat in mai multe privinte, ne-a sfatuit si unde sa schimbam bani ca sa iesim mai convenabil :) Dar ziua in care am ajuns noi acolo a fost pentru el ultima zi de lucru la hotelul respectiv, a doua zi urma sa inceapa lucrul in alta parte. Asa ca ne-am vazut un timp scurt, in care nu mai contenea sa ne vorbeasca. Parea copilul ajuns la borcanul cu miere, fericit si hotarat sa termine toata mierea din borcan inainte sa il prinda vreun parinte :)
Nu pot sa spun decat: Respect!
Incep direct cu un domn pe care l-am cunoscut la un hotel din Budapesta. Roman, nascut in Oradea. Eram impreuna cu cineva intr-o delegatie acolo. Cand ne-a auzit vorbind romaneste s-a luminat la fata :) a inceput sa ne povesteasca vrute si nevrute, repede, repede, nu cumva sa plecam si sa ramana povesti nespuse :)
Ne-a spus ca e in Ungaria de multi ani - zeci de ani de fapt, ca a ajuns acolo din motive financiare (si-a gasit mai usor o slujba mai bine platita), si ca isi pune la TV canale romanesti, ca sa nu uite limba. Pentru ca, desi e maghiar de origine, s-a nascut in Romania, se considera roman, si VREA sa tina minte limba romana.
Pentru cine nu stie, eu sunt nascuta in judetul Mures. Se stie suficient de bine situatia din zona. E adevarat, majoritatea maghiarilor n-au nicio problema. Dar exista unii care chiar nu iti vorbesc in romaneste. Si iata ca, in inima Ungariei, un maghiar nascut in Romania se incapataneaza sa tina minte limba romana, sa vrea din toata inima sa o vorbeasca, si sa i se lumineze fata cand poate sa o vorbeasca.
Ne-a ajutat in mai multe privinte, ne-a sfatuit si unde sa schimbam bani ca sa iesim mai convenabil :) Dar ziua in care am ajuns noi acolo a fost pentru el ultima zi de lucru la hotelul respectiv, a doua zi urma sa inceapa lucrul in alta parte. Asa ca ne-am vazut un timp scurt, in care nu mai contenea sa ne vorbeasca. Parea copilul ajuns la borcanul cu miere, fericit si hotarat sa termine toata mierea din borcan inainte sa il prinda vreun parinte :)
Nu pot sa spun decat: Respect!
marți, 13 decembrie 2011
Raport de teatru: Arta
Am fost in week-end la teatru. Piesa: Arta.
Recomand piesa din toata inima :) in linii mari e vorba despre prietenie :)
N-o sa scriu prea multe, pentru ca fiecare isi trage concluziile lui :) cel putin eu am constatat ca am tras alte concluzii decat alte persoane prezente la aceeasi piesa. De fapt, e posibil ca vazand a doua oara aceeasi piesa, totusi sa ajung la alte concluzii decat la prima vizionare :D
Printre ideile pe care le consider de retinut si de rumegat, mentionez trei:
1. "Daca eu sunt eu fiindca eu sunt eu, iar tu esti tu fiindca tu esti tu, atunci eu sunt eu, si tu esti tu. Dar daca eu sunt eu fiindca tu esti tu, iar tu esti tu fiindca eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu si tu nu esti tu."
2. "In materie de prietenie, toleranta este cea mai rea"
3. E de fapt un sir de intrebari [retorice, dar mi-ar placea sa aflu si eu niste raspunsuri]: Ce vezi intr-un tablou de 1,6x1,2 complet alb (adica, o simpla panza alba de acele dimensiuni :)? ai da bani pe el - daca da, cati? l-ai pune pe perete? te-ai lauda in fata prietenilor cu el? :) ar conta daca e "creat" de un autor celebru sau nu? :) ce i-ai spune celui mai bun prieten care si-a cumparat un astfel de tablou, cheltuind o suma considerabila de bani? :)
Si edit la sugestia publicului :) 3': Cat de mult ti-ai compromite parerile pentru a nu compromite relatiile cu cei mai buni prieteni? Si invers - cat si pe cine esti dispus sa superi pentru a-ti sustine convingerile? :)
Si cat esti de afectat/te lasi influentat atunci cand prietenii nu sunt de acord cu ideile/faptele tale? :)
Pana una-alta, multumesc celor care au facut posibila prezenta noastra la piesa. Adica Multumim Florina, Teo, Ama, Iuliu, Alex (ca a stat cuminte sub supravegherea altcuiva decat a noastra :D), Tudor, Thea, Puiu, Oana :) Daca stau sa ma gandesc bine, a fost prima data cand am iesit cu Cristi la teatru :)
Recomand piesa din toata inima :) in linii mari e vorba despre prietenie :)
N-o sa scriu prea multe, pentru ca fiecare isi trage concluziile lui :) cel putin eu am constatat ca am tras alte concluzii decat alte persoane prezente la aceeasi piesa. De fapt, e posibil ca vazand a doua oara aceeasi piesa, totusi sa ajung la alte concluzii decat la prima vizionare :D
Printre ideile pe care le consider de retinut si de rumegat, mentionez trei:
1. "Daca eu sunt eu fiindca eu sunt eu, iar tu esti tu fiindca tu esti tu, atunci eu sunt eu, si tu esti tu. Dar daca eu sunt eu fiindca tu esti tu, iar tu esti tu fiindca eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu si tu nu esti tu."
2. "In materie de prietenie, toleranta este cea mai rea"
3. E de fapt un sir de intrebari [retorice, dar mi-ar placea sa aflu si eu niste raspunsuri]: Ce vezi intr-un tablou de 1,6x1,2 complet alb (adica, o simpla panza alba de acele dimensiuni :)? ai da bani pe el - daca da, cati? l-ai pune pe perete? te-ai lauda in fata prietenilor cu el? :) ar conta daca e "creat" de un autor celebru sau nu? :) ce i-ai spune celui mai bun prieten care si-a cumparat un astfel de tablou, cheltuind o suma considerabila de bani? :)
Si edit la sugestia publicului :) 3': Cat de mult ti-ai compromite parerile pentru a nu compromite relatiile cu cei mai buni prieteni? Si invers - cat si pe cine esti dispus sa superi pentru a-ti sustine convingerile? :)
Si cat esti de afectat/te lasi influentat atunci cand prietenii nu sunt de acord cu ideile/faptele tale? :)
Pana una-alta, multumesc celor care au facut posibila prezenta noastra la piesa. Adica Multumim Florina, Teo, Ama, Iuliu, Alex (ca a stat cuminte sub supravegherea altcuiva decat a noastra :D), Tudor, Thea, Puiu, Oana :) Daca stau sa ma gandesc bine, a fost prima data cand am iesit cu Cristi la teatru :)
Pedepse si prefacatorii :)
Ieri Alex, dupa ce am iesit de la gradinita:
Alex: ... si m-am suparat pe Matei, nu mai e prietenul meu!
Eu: De ce?
A: Pentru ca a tipat la mine.
Eu: Da, nu e frumos sa tipam la ceilalti.
A: Nu e frumos...
Eu: Dar si-a cerut scuze pe urma?
A: Nu, nu si-a cerut nici scuze!
Eu: Pai chiar si cand gresim ceva, poate nu vrem sau nu ne dam seama, ne cerem scuze si suntem prieteni din nou...
A: Da, noi nu mai suntem prieteni.
Eu: Pai puteti fi prieteni... dar daca face multe rele si nici nu isi cere scuze pentru ele, Mos Craciun [m-am gandit eu ca e in "sezon"] o sa il pedepseasca si o sa ii aduca mai putine cadouri, sau n-o sa ii aduca deloc...
A [parand sa aiba o adevarata revelatie]: ... nu, stiu! [si un zambet mare i s-a lipit de fata] Ii aduce o papusa-fata!
Na, pentru cine nu stie, cam asta e pedeapsa maxima pentru un baiat de 4,5 - 5 ani :))
Azi dimineata, coboram din masina sa intram in gradinita. Alex, cu colturile gurii lasate in jos, mormaia ceva la limita inteligibilului :) ma uit intrebator la el, imi explica:
A: ma prefac ca sunt batran!
Eu: Aha.
[intre timp sare peste niste "defecte" din asfalt]
Eu: Pai daca esti batran poti sa sari?
A [foarte senin]: Dar nu sunt batran, ti-am spus ca doar ma prefac!
Mda, mai pricepe ceva... :))
Alex: ... si m-am suparat pe Matei, nu mai e prietenul meu!
Eu: De ce?
A: Pentru ca a tipat la mine.
Eu: Da, nu e frumos sa tipam la ceilalti.
A: Nu e frumos...
Eu: Dar si-a cerut scuze pe urma?
A: Nu, nu si-a cerut nici scuze!
Eu: Pai chiar si cand gresim ceva, poate nu vrem sau nu ne dam seama, ne cerem scuze si suntem prieteni din nou...
A: Da, noi nu mai suntem prieteni.
Eu: Pai puteti fi prieteni... dar daca face multe rele si nici nu isi cere scuze pentru ele, Mos Craciun [m-am gandit eu ca e in "sezon"] o sa il pedepseasca si o sa ii aduca mai putine cadouri, sau n-o sa ii aduca deloc...
A [parand sa aiba o adevarata revelatie]: ... nu, stiu! [si un zambet mare i s-a lipit de fata] Ii aduce o papusa-fata!
Na, pentru cine nu stie, cam asta e pedeapsa maxima pentru un baiat de 4,5 - 5 ani :))
Azi dimineata, coboram din masina sa intram in gradinita. Alex, cu colturile gurii lasate in jos, mormaia ceva la limita inteligibilului :) ma uit intrebator la el, imi explica:
A: ma prefac ca sunt batran!
Eu: Aha.
[intre timp sare peste niste "defecte" din asfalt]
Eu: Pai daca esti batran poti sa sari?
A [foarte senin]: Dar nu sunt batran, ti-am spus ca doar ma prefac!
Mda, mai pricepe ceva... :))
luni, 12 decembrie 2011
Perlute diverse...
Azi a venit Mos Craciun la mami la serviciu :) si, absolut intamplator, a adus exact cadoul dorit (ceea ce inseamna ca a fost copilul foarte cuminte, nu? :) Un LEGO CITY. Buuun. In drum spre casa, il luam si pe tati pe drum, Alex ii explica:
Alex: ...si Mosul mi-a adus cadou numai mie! Tie nu ti-a adus nimic!
Tati: Uf, chiar nimic?
A: Nimic!
T: Dar imi dai si mie ceva de la tine?
A: Da, iti dau asta [aratand incantat spre cutia de lego]... sa mi-l faci! Dar numai sa mi-l faci! :)
[continuam drumul spre casa, nimeresc si un control de rutina de care trec fara probleme, Alex ma chestioneaza ("Mami, ce-ai facut?") dar il lamuresc ca doar ne-a verificat dl politist actele]
Ajungem aproape de sat...
A: ... si facem lego-ul in seara asta!
Eu [in speranta ca scapam]: Alex, uite, e deja 9 si jumatate, si la 10 ne culcam...
A [foarte senin, fara sa se gandeasca vreo fractiune de secunda]: Atunci condu mai repede!
[ma asteptam la orice raspuns, numai la asta nu :D]
Si pana la urma am ajuns si acasa, am facut si lego-ul (greu se mai face cu unghii lungi :D), iar acum tati ii citeste povestea de seara, ca eu convenisem deja cu el ca daca stau sa ii fac lego-ul nu ii mai citesc povestea... sper ca pana in ora 11 sa si adoarma... uf, Mosul asta nu se gandeste deloc la parinti cand aduce cadouri de-astea, la ore tarzii, in zi lucratoare, seara... :))
Alex: ...si Mosul mi-a adus cadou numai mie! Tie nu ti-a adus nimic!
Tati: Uf, chiar nimic?
A: Nimic!
T: Dar imi dai si mie ceva de la tine?
A: Da, iti dau asta [aratand incantat spre cutia de lego]... sa mi-l faci! Dar numai sa mi-l faci! :)
[continuam drumul spre casa, nimeresc si un control de rutina de care trec fara probleme, Alex ma chestioneaza ("Mami, ce-ai facut?") dar il lamuresc ca doar ne-a verificat dl politist actele]
Ajungem aproape de sat...
A: ... si facem lego-ul in seara asta!
Eu [in speranta ca scapam]: Alex, uite, e deja 9 si jumatate, si la 10 ne culcam...
A [foarte senin, fara sa se gandeasca vreo fractiune de secunda]: Atunci condu mai repede!
[ma asteptam la orice raspuns, numai la asta nu :D]
Si pana la urma am ajuns si acasa, am facut si lego-ul (greu se mai face cu unghii lungi :D), iar acum tati ii citeste povestea de seara, ca eu convenisem deja cu el ca daca stau sa ii fac lego-ul nu ii mai citesc povestea... sper ca pana in ora 11 sa si adoarma... uf, Mosul asta nu se gandeste deloc la parinti cand aduce cadouri de-astea, la ore tarzii, in zi lucratoare, seara... :))
duminică, 11 decembrie 2011
Nivelul 2...
Alex si tati, cica "fac karate". Alex loveste cu forta:
Tati (ca sa ii dea satisfactie): Aaaaaauuuuu!
A (satisfacut :D): ...si sa vezi cum o sa fie la nivelul 2! O sa fie greu pentru tine...
Tati (ca sa ii dea satisfactie): Aaaaaauuuuu!
A (satisfacut :D): ...si sa vezi cum o sa fie la nivelul 2! O sa fie greu pentru tine...
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Scrisoare deschisa (I)
Incerc sa o formulez de ceva vreme, dar de fiecare data sunt convinsa ca mai am ceva de completat, de detaliat, de adaugat. De fiecare data mai apare cate o situatie care ma scoate din nou din sarite, si pe care as descrie-o si comenta-o in aceasta scrisoare. Asa ca e posibil sa apara o serie intreaga de astfel de scrisori, toate adresate aceluiasi grup...
Deci:
Scrisoare deschisa adresata soferilor de pe DN1.
Doamnelor si domnilor soferi, care intrati in Bucuresti dimineata de pe DN1, sau iesiti pe DN1 seara,
tin neaparat sa va adresez cateva rugaminti, cu speranta ca poate totusi, de la un moment dat, lucrurile vor merge in mai bine. (inter timp voi adresa si alte rugaminti, sa se termine autostrada mai devreme si sa se mai relaxeze DN1 :D)
1. Va rog sa nu mai aveti impresia ca sunteti cei mai grabiti dintre toti soferii de pe DN1, in special luni dimineata pe sensul de intrare in Bucuresti, sau joi si vineri seara pe sensul de iesire. Va rog sa ma credeti ca toti suntem la fel de grabiti, toti avem aceeasi nevoie de a ajunge la timp la destinatie, si mai ales, toti avem nevoie sa facem asta intregi si cu masina intacta.
2. Va rog sa luati aminte (si sa memorati!) ca viteza maxima permisa intre Piata Presei si Otopeni este de 70 km/ora!! Doar 70! Stiu, indicatorul de la iesirea din Otopeni dispare periodic, dar cineva se tot incapataneaza sa puna altul in locul lui, si fiecare indicator nou are acelasi numar trecut pe el: 70! Doar 70! Asa ca va rog insistent sa nu ma mai stresati la 90-100 km/ora, ca eu la viteze peste cea legala nu imi risc familia pendulandu-ma printre benzi, in coloane, doar pentru ca altii se cred mai grabiti.
3. Caii masinii nu conteaza cat timp viteza are o limita legala, pe care o putem atinge toti :) deci nu ma mai "inghesuiti" si "flash-uiti" doar pentru ca pareti a avea o masina mai buna, cu mai multi cai, cat timp intreg traficul se desfasoara la 60 km/ora :) In conditii de trafic aglomerat pe DN1, chiar nu are importanta viteza maxima care poate fi atinsa de fiecare masina... :)
4. Cascati ochii! :) nu exista vineri seara fara accident (majoritatea covarsitoare in zona podului peste centura), si aproape ca nu este luni dimineata fara accident. Daca voua nu va pasa, ca doar aveti Casco si in cateva zile masina e ca noua sau ca masina o fi de la firma, mie imi pasa foarte mult daca intarzii la serviciu :)
Mai urmeaza si alte idei, dar de obicei ele "rasar" in timp ce sunt in trafic, si n-am cum sa le notez chiar atunci, pentru ca trebuie sa evit toti disperatii... Pana atunci... conduceti cu grija! :)
Deci:
Scrisoare deschisa adresata soferilor de pe DN1.
Doamnelor si domnilor soferi, care intrati in Bucuresti dimineata de pe DN1, sau iesiti pe DN1 seara,
tin neaparat sa va adresez cateva rugaminti, cu speranta ca poate totusi, de la un moment dat, lucrurile vor merge in mai bine. (inter timp voi adresa si alte rugaminti, sa se termine autostrada mai devreme si sa se mai relaxeze DN1 :D)
1. Va rog sa nu mai aveti impresia ca sunteti cei mai grabiti dintre toti soferii de pe DN1, in special luni dimineata pe sensul de intrare in Bucuresti, sau joi si vineri seara pe sensul de iesire. Va rog sa ma credeti ca toti suntem la fel de grabiti, toti avem aceeasi nevoie de a ajunge la timp la destinatie, si mai ales, toti avem nevoie sa facem asta intregi si cu masina intacta.
2. Va rog sa luati aminte (si sa memorati!) ca viteza maxima permisa intre Piata Presei si Otopeni este de 70 km/ora!! Doar 70! Stiu, indicatorul de la iesirea din Otopeni dispare periodic, dar cineva se tot incapataneaza sa puna altul in locul lui, si fiecare indicator nou are acelasi numar trecut pe el: 70! Doar 70! Asa ca va rog insistent sa nu ma mai stresati la 90-100 km/ora, ca eu la viteze peste cea legala nu imi risc familia pendulandu-ma printre benzi, in coloane, doar pentru ca altii se cred mai grabiti.
3. Caii masinii nu conteaza cat timp viteza are o limita legala, pe care o putem atinge toti :) deci nu ma mai "inghesuiti" si "flash-uiti" doar pentru ca pareti a avea o masina mai buna, cu mai multi cai, cat timp intreg traficul se desfasoara la 60 km/ora :) In conditii de trafic aglomerat pe DN1, chiar nu are importanta viteza maxima care poate fi atinsa de fiecare masina... :)
4. Cascati ochii! :) nu exista vineri seara fara accident (majoritatea covarsitoare in zona podului peste centura), si aproape ca nu este luni dimineata fara accident. Daca voua nu va pasa, ca doar aveti Casco si in cateva zile masina e ca noua sau ca masina o fi de la firma, mie imi pasa foarte mult daca intarzii la serviciu :)
Mai urmeaza si alte idei, dar de obicei ele "rasar" in timp ce sunt in trafic, si n-am cum sa le notez chiar atunci, pentru ca trebuie sa evit toti disperatii... Pana atunci... conduceti cu grija! :)
miercuri, 7 decembrie 2011
Dilema
Am si eu o dilema uriasa, imi zgandare creierii de cateva saptamani. Intrebarea e simpla:
De ce nu se strica mancarea de caini/pisici daca nu e tinuta in frigider? :)
Si ma refer in special la sacii mari cu "bobite", de X kg, pe care ii desfaci si le tot dai sa manance cate putin. Pe ambalaje sunt tot felul de ingrediente, inclusiv carne. Na, de ce carnea aia nu se strica daca sta saptamani intregi deschisa, la 20-22 de grade cate sunt in casa?
marți, 6 decembrie 2011
Noi locuitori pe mosie...
Am lipsit cateva zile, dar motivat. Adica, dupa un hei-rup cu muuulte lucruri de rezolvat in prea putin timp, joi dimineata, de Ziua Nationala, am purces cu masina la drum pana spre Oradea.
Vreme buna, noi plecati de acasa cu aproape o ora mai tarziu decat planificat (reuseste cineva sa plece cu masina de acasa, vreodata, la ora planificata?), aveam inca sperante ca reusim sa ajungem in Cluj pe la ora 14, sa facem acolo o escala, apoi sa continuam drumul asa incat sa prindem cat mai multa lumina. Toate frumoase pana pe la serpentinele de pe valea Prahovei, cand a inceput masina sa scoata niste zgomote infernale la fiecare frana. La prima frana am crezut ca ne trece un avion pe deasupra capului. La a doua m-am gandit ca ar fi prea din scurt sa fie tot avion, poate o fi fost elicopter, ca deh, o fi vreo parada aeriana si in zona Brasovului. La a treia m-am prins ca e ceva de la franele mele. Si pana la urma am mers cu grija tot drumul, fara ruperi prea mari de ritm, nu cumva sa trebuiasca sa pun frane bruste. Am avut oarecum noroc, dupa Brasov am ramas aproape singura masina de pe drum :)
Ne-am intors duminica: noi 3 stapani ai mosiei ilfovene, plus 2 catei - noii stapani ai mosiei ilfovene :) frati, dar unul mai de-al mamei (ceva metis de ciobanesc mioritic), iar altul mai de-al tatalui (metis de ciobanesc german). Frumosi, pufosi, doar ca inca latra la mine :D in propria-mi curte :D dar cumva o sa ma inteleg si eu cu ei. Sau ei cu mine.Dup'aia s-or intelege si cu pisicile :) sau ele cu ei. Sau ele cu mine. Nu, de fapt ele cu mine sunt ok. Sau...
Concluzii:
1. Ardealul e magnific :) in zona Mures era plin de chiciura, pe toti pomii, pe toate campurile, pe toate plantele. Mi-a adus aminte de ce imi place iarna :) iarna adevarata, nu mocirla de Bucuresti :) da, chiciura aia semana cu iarna pe care o stiu eu :) interesant, batea si soarele, dar nu cat sa topeasca, ci cat sa "straluceasca"... nu stiu daca avem poze, l-am rugat pe Cristi sa incerce cu telefonul, dar nu stiu ce a reusit, ca s-a tot plans - ba ca misc masina prea repede, ba ca s-a blocat telefonul, ba ca nu se vede nu stiu ce...
2. In Ardeal se intuneca mai devreme decat in Bucuresti :) eu apreciez cam un sfert de ora diferenta. Adica, semiintunericul care e in Bucuresti zilele astea la 17:05, e in Ardeal cam la 16:50 :) M-a dat complet peste cap treaba asta, am crezut ca am eu probleme de perceptie, eu eram convinsa ca la ora 5 fix inca e lumina, pe cand in mijlocul muntilor era aproape bezna :)
3. Sunetul mirific al masinii venea de la placutele de frana :) doua erau uzate normal, la una a cazut efectiv materialul de pe placa metalica (asta era inculpata care m-a panicat pe serpentine), iar la a 4-a materialul era crapat in 4 si cazut pe sfert :) sper ca placutele noi sa aiba viata mai buna :)
4. E destul de greu sa convingi niste caini care nu te-au vazut in viata lor de 5 luni, ca le vei fi noul stapan, si ca vor avea o noua curte. In prima faza latra la tine, apoi la curte, apoi dupa ce se fac stapani pe curte latra la tine, ca ce cauti in curtea lor :) Apoi ies afara pe sub gard si latra si la altii. Uf.
5. E greu si sa impaci 2 caini noi cu 2 pisici vechi :) Revin cu alte detalii la acest subiect :) daca o sa mai am pisicile.
6. Grija la viteza si frane pe autostrada. Duminica seara, in jurul orei 18, pe cand mergeam agale pe A1, am trecut de 7 masini busite in lant :)
7. Atentie daca aveti treaba in zona Sibiului/Devei, si veniti de mai incolo de Alba Iulia. Dupa ce am ratacit o ora intreaga luandu-ma dupa indicatoarele temporare din oras, am ajuns la concluzia ca singura varianta de a ajunge pe DN1 e pe centura :) prin oras NU SE POATE, sunt inchise toate variantele (sper sa ajute pe cineva informatia asta :D mie la un moment dat, cand am ajuns sa intorc cam a 6-a oara, imi venea sa cobor din masina si sa bat pe cineva :D).
8. Hm. Mai era ceva, dar nu mai stiu. Asa ca ma opresc :)
Deci, pe scurt, avem 2 caini noi - Blacky si Amor :) inca pui, dar se fac ei mari... :)
Vreme buna, noi plecati de acasa cu aproape o ora mai tarziu decat planificat (reuseste cineva sa plece cu masina de acasa, vreodata, la ora planificata?), aveam inca sperante ca reusim sa ajungem in Cluj pe la ora 14, sa facem acolo o escala, apoi sa continuam drumul asa incat sa prindem cat mai multa lumina. Toate frumoase pana pe la serpentinele de pe valea Prahovei, cand a inceput masina sa scoata niste zgomote infernale la fiecare frana. La prima frana am crezut ca ne trece un avion pe deasupra capului. La a doua m-am gandit ca ar fi prea din scurt sa fie tot avion, poate o fi fost elicopter, ca deh, o fi vreo parada aeriana si in zona Brasovului. La a treia m-am prins ca e ceva de la franele mele. Si pana la urma am mers cu grija tot drumul, fara ruperi prea mari de ritm, nu cumva sa trebuiasca sa pun frane bruste. Am avut oarecum noroc, dupa Brasov am ramas aproape singura masina de pe drum :)
Ne-am intors duminica: noi 3 stapani ai mosiei ilfovene, plus 2 catei - noii stapani ai mosiei ilfovene :) frati, dar unul mai de-al mamei (ceva metis de ciobanesc mioritic), iar altul mai de-al tatalui (metis de ciobanesc german). Frumosi, pufosi, doar ca inca latra la mine :D in propria-mi curte :D dar cumva o sa ma inteleg si eu cu ei. Sau ei cu mine.Dup'aia s-or intelege si cu pisicile :) sau ele cu ei. Sau ele cu mine. Nu, de fapt ele cu mine sunt ok. Sau...
Concluzii:
1. Ardealul e magnific :) in zona Mures era plin de chiciura, pe toti pomii, pe toate campurile, pe toate plantele. Mi-a adus aminte de ce imi place iarna :) iarna adevarata, nu mocirla de Bucuresti :) da, chiciura aia semana cu iarna pe care o stiu eu :) interesant, batea si soarele, dar nu cat sa topeasca, ci cat sa "straluceasca"... nu stiu daca avem poze, l-am rugat pe Cristi sa incerce cu telefonul, dar nu stiu ce a reusit, ca s-a tot plans - ba ca misc masina prea repede, ba ca s-a blocat telefonul, ba ca nu se vede nu stiu ce...
2. In Ardeal se intuneca mai devreme decat in Bucuresti :) eu apreciez cam un sfert de ora diferenta. Adica, semiintunericul care e in Bucuresti zilele astea la 17:05, e in Ardeal cam la 16:50 :) M-a dat complet peste cap treaba asta, am crezut ca am eu probleme de perceptie, eu eram convinsa ca la ora 5 fix inca e lumina, pe cand in mijlocul muntilor era aproape bezna :)
3. Sunetul mirific al masinii venea de la placutele de frana :) doua erau uzate normal, la una a cazut efectiv materialul de pe placa metalica (asta era inculpata care m-a panicat pe serpentine), iar la a 4-a materialul era crapat in 4 si cazut pe sfert :) sper ca placutele noi sa aiba viata mai buna :)
4. E destul de greu sa convingi niste caini care nu te-au vazut in viata lor de 5 luni, ca le vei fi noul stapan, si ca vor avea o noua curte. In prima faza latra la tine, apoi la curte, apoi dupa ce se fac stapani pe curte latra la tine, ca ce cauti in curtea lor :) Apoi ies afara pe sub gard si latra si la altii. Uf.
5. E greu si sa impaci 2 caini noi cu 2 pisici vechi :) Revin cu alte detalii la acest subiect :) daca o sa mai am pisicile.
6. Grija la viteza si frane pe autostrada. Duminica seara, in jurul orei 18, pe cand mergeam agale pe A1, am trecut de 7 masini busite in lant :)
7. Atentie daca aveti treaba in zona Sibiului/Devei, si veniti de mai incolo de Alba Iulia. Dupa ce am ratacit o ora intreaga luandu-ma dupa indicatoarele temporare din oras, am ajuns la concluzia ca singura varianta de a ajunge pe DN1 e pe centura :) prin oras NU SE POATE, sunt inchise toate variantele (sper sa ajute pe cineva informatia asta :D mie la un moment dat, cand am ajuns sa intorc cam a 6-a oara, imi venea sa cobor din masina si sa bat pe cineva :D).
8. Hm. Mai era ceva, dar nu mai stiu. Asa ca ma opresc :)
Deci, pe scurt, avem 2 caini noi - Blacky si Amor :) inca pui, dar se fac ei mari... :)
duminică, 27 noiembrie 2011
Raport de concert: Pasarea Colibri
Mi-au placut dintotdeauna, inca de la primele piese, chiar daca eu eram o pitica in scoala generala. I-am prins o data in concert in studentie, in Cluj, pe platoul Salii Sporturilor, si tin minte ca pe la jumatatea concertului s-a pornit o vijelie, o furtuna de vara... ei si-au strans tot ce era electric, si cum sistemul de scurgere a apei a fost depasit de situatie iar noi, spectatorii, nu dadeam semne ca am pleca spre casa, ne-am refugiat toti in incinta Salii Sporturilor. Ploaia s-a potolit repede, si am revenit toti afara, si a continuat si concertul, desi apa inca ne era pe la glezne. Era totusi mai bine, fata de nivelul "la genunchi" dinainte de intrarea in sala :) amintiri tipic studentesti... :)
Apoi, l-am mai vazut pe Mircea Vintila, tot in Cluj, intr-un mini-concert intr-o seara folk, intr-un local ceva mai exclusivist. Si atat. Am continuat sa le ascult cantecele, le-am indragit enorm ultimul album, apoi am aflat ca s-ar fi despartit.
Acum vreo luna, am vazut anunt de concert Pasarea Colibri. N-am ezitat nicio secunda :)
Frumos :) piese care merg direct la suflet :) chiar daca atmosfera intre cei doi solisti parea mai degraba una de "business" decat de grup plin de prietenie, cum se presupune ca ar trebui sa fie o astfel de formatie, mai ales cand se cunosc de atatia ani... :) Au rulat pe un ecran si imagini cu Florian Pittis - nu m-am asteptat, mi s-a parut un gest foarte frumos. In fond si la urma urmei, inca face parte din "sufletul" formatiei.
Am mai avut ocazia sa fac comparatie intre piesele cantate atat de Pasarea Colibri, cat si de Phoenix. Pot spune ca la Pasarea Colibri suna mai ... "soft" si poate putin mai comercial, pe cand la Phoenix se simt cantate mai "din suflet". Poate asta a dat si diferenta de locuri pline in sala - la Pasarea Colibri sala a fost plina pana la refuz, in timp de la Phoenix era, dupa aprecierea mea, undeva la 75%. Si asta la aceleasi preturi, nu pretul a facut diferenta.
Oricum, per total a fost un concert frumos, m-as bucura sa mai sustina concerte impreuna. Mi-a parut rau ca nu au cantat "2000 de ani" sau "Lantul coliviilor"... sper, poate, la un concert urmator...
Pana una-alta, sa ascultati ceva frumos: Pasarea Colibri - 2000 de ani
Apoi, l-am mai vazut pe Mircea Vintila, tot in Cluj, intr-un mini-concert intr-o seara folk, intr-un local ceva mai exclusivist. Si atat. Am continuat sa le ascult cantecele, le-am indragit enorm ultimul album, apoi am aflat ca s-ar fi despartit.
Acum vreo luna, am vazut anunt de concert Pasarea Colibri. N-am ezitat nicio secunda :)
Frumos :) piese care merg direct la suflet :) chiar daca atmosfera intre cei doi solisti parea mai degraba una de "business" decat de grup plin de prietenie, cum se presupune ca ar trebui sa fie o astfel de formatie, mai ales cand se cunosc de atatia ani... :) Au rulat pe un ecran si imagini cu Florian Pittis - nu m-am asteptat, mi s-a parut un gest foarte frumos. In fond si la urma urmei, inca face parte din "sufletul" formatiei.
Am mai avut ocazia sa fac comparatie intre piesele cantate atat de Pasarea Colibri, cat si de Phoenix. Pot spune ca la Pasarea Colibri suna mai ... "soft" si poate putin mai comercial, pe cand la Phoenix se simt cantate mai "din suflet". Poate asta a dat si diferenta de locuri pline in sala - la Pasarea Colibri sala a fost plina pana la refuz, in timp de la Phoenix era, dupa aprecierea mea, undeva la 75%. Si asta la aceleasi preturi, nu pretul a facut diferenta.
Oricum, per total a fost un concert frumos, m-as bucura sa mai sustina concerte impreuna. Mi-a parut rau ca nu au cantat "2000 de ani" sau "Lantul coliviilor"... sper, poate, la un concert urmator...
Pana una-alta, sa ascultati ceva frumos: Pasarea Colibri - 2000 de ani
joi, 10 noiembrie 2011
Muzee...
Treceam ieri dimineata pe la Piata Presei. Alex, cu o figura admirativa, catre Casa Presei:
A: Moaaaama, ce muzeeeeu!
Eu sunt de acord: il declar muzeul mirosurilor dubioase :) am intrat o singura data in cladire, am iesit afara de vreo 3 ori ca mi s-a facut rau de la miros, si am hotarat sa nu mai calc in viata mea pe-acolo :)
Si un bonus, ca tot veni vorba de muzee: prin primavara, prin fata Muzeului de Geologie, tot Alex:
A: Moaaaama, ce bolovaaaan!
A: Moaaaama, ce muzeeeeu!
Eu sunt de acord: il declar muzeul mirosurilor dubioase :) am intrat o singura data in cladire, am iesit afara de vreo 3 ori ca mi s-a facut rau de la miros, si am hotarat sa nu mai calc in viata mea pe-acolo :)
Si un bonus, ca tot veni vorba de muzee: prin primavara, prin fata Muzeului de Geologie, tot Alex:
A: Moaaaama, ce bolovaaaan!
marți, 8 noiembrie 2011
Papercraft
Multumesc amcopil.ro pentru interesul acordat activitatilor noastre :)
Un articol despre Papercraft :)
Un articol despre Papercraft :)
joi, 3 noiembrie 2011
Raport de voluntar: Crosul Aripi Deschise
V-am mai povestit despre el, acum voi face doar rezumatul muncii mele de voluntar :)
Ar fi trebuit sa fiu la "locul faptei" inca de la ora 7:15, dar nu mi-a iesit chiar cum as fi vrut :) am ajuns totusi pe la un 7:35, suficient cat sa ma pun la punct cu liniile mari ale regulilor de la inscriere. Nu stiu daca stiti, la majoritatea curselor la care am voluntariat, am fost responsabila, intr-un fel sau altul, de ceva de la inscrieri si ridicarea kiturilor. Asa ca a devenit oarecum subinteles rolul meu de voluntar :)
M-am incadrat frumos intre pungile de kituri, gata pregatite. Felicit munca celui/celor care au aranjat totul in pungi, si au avut rabdarea sa noteze toate detaliile pe fiecare punga :)
Spre ora 8 au aparut primii nerabdatori, si cum inca nu aveam mesele, ne-am cam balbait cu completarea declaratiilor pe proprie raspundere - ba "da-mi un carton", "da-mi un pix", "da-mi rest la banii astia" :) Lectia 1 invatata pentru viitor: mesele trebuie sa vina primele :)
Apoi, dupa ce ne-am intrat putin in mana, treaba a mers struna :) sunt destul de multumita de cum au mers inscrierile. Poate totusi era mai bine sa fim ceva mai rasfirati, ca nu stiu cum se face, dar mereu lumea se inghesuie in acelasi loc, la aceeasi coada, chiar daca e vizibil ca ar putea fi deserviti de mai multe persoane :)
Eu personal am ramas cam tot timpul in zona de inscrieri. Am auzit startul de la fiecare cursa, dar n-am vazut cursele efectiv. Oricum, ii felicit pe toti participantii, si le multumesc pentru implicarea in campania noastra.
Dupa ce s-au terminat inscrierile a venit al doilea job: scrierea diplomelor. Pe masura ce primeam foile de sosire, scriam frumos si diplomele... ma bucur ca n-a plouat, ca la prima mea experienta de acest gen mi s-a intins markerul pe toata diploma din cauza ploii, si nu mai stiam cum sa dau cu servetelul sa se mai inteleaga totusi ceva :)) imi cer scuze pe aceasta cale celui la care a ajuns diploma respectiva :)
Apoi, pregatirea premiilor. Aici a doua lectie: ar fi bine sa ne organizam mai din timp si cu acest task. Oricum, de la aceasta activitate am cea mai frumoasa poza din istoria mea de voluntar :)
Si premierea, si un scurt dans al voluntarilor, de incalzire. Va spun eu, e mult mai bine sa alergi cand sunt doar cateva grade afara :)
Multumesc colegilor pentru initiativa si implicare, sponsorilor, partenerilor media, voluntarilor, alergatorilor. Astept de la colegi vestea cu suma pe care am reusit sa o strangem, si echipamentele pe care le putem cumpara pentru copiii suferind de cancer de la spitalul Fundeni. Au atata nevoie...
Ar fi trebuit sa fiu la "locul faptei" inca de la ora 7:15, dar nu mi-a iesit chiar cum as fi vrut :) am ajuns totusi pe la un 7:35, suficient cat sa ma pun la punct cu liniile mari ale regulilor de la inscriere. Nu stiu daca stiti, la majoritatea curselor la care am voluntariat, am fost responsabila, intr-un fel sau altul, de ceva de la inscrieri si ridicarea kiturilor. Asa ca a devenit oarecum subinteles rolul meu de voluntar :)
M-am incadrat frumos intre pungile de kituri, gata pregatite. Felicit munca celui/celor care au aranjat totul in pungi, si au avut rabdarea sa noteze toate detaliile pe fiecare punga :)
Spre ora 8 au aparut primii nerabdatori, si cum inca nu aveam mesele, ne-am cam balbait cu completarea declaratiilor pe proprie raspundere - ba "da-mi un carton", "da-mi un pix", "da-mi rest la banii astia" :) Lectia 1 invatata pentru viitor: mesele trebuie sa vina primele :)
Apoi, dupa ce ne-am intrat putin in mana, treaba a mers struna :) sunt destul de multumita de cum au mers inscrierile. Poate totusi era mai bine sa fim ceva mai rasfirati, ca nu stiu cum se face, dar mereu lumea se inghesuie in acelasi loc, la aceeasi coada, chiar daca e vizibil ca ar putea fi deserviti de mai multe persoane :)
Eu personal am ramas cam tot timpul in zona de inscrieri. Am auzit startul de la fiecare cursa, dar n-am vazut cursele efectiv. Oricum, ii felicit pe toti participantii, si le multumesc pentru implicarea in campania noastra.
Dupa ce s-au terminat inscrierile a venit al doilea job: scrierea diplomelor. Pe masura ce primeam foile de sosire, scriam frumos si diplomele... ma bucur ca n-a plouat, ca la prima mea experienta de acest gen mi s-a intins markerul pe toata diploma din cauza ploii, si nu mai stiam cum sa dau cu servetelul sa se mai inteleaga totusi ceva :)) imi cer scuze pe aceasta cale celui la care a ajuns diploma respectiva :)
Apoi, pregatirea premiilor. Aici a doua lectie: ar fi bine sa ne organizam mai din timp si cu acest task. Oricum, de la aceasta activitate am cea mai frumoasa poza din istoria mea de voluntar :)
Si premierea, si un scurt dans al voluntarilor, de incalzire. Va spun eu, e mult mai bine sa alergi cand sunt doar cateva grade afara :)
Multumesc colegilor pentru initiativa si implicare, sponsorilor, partenerilor media, voluntarilor, alergatorilor. Astept de la colegi vestea cu suma pe care am reusit sa o strangem, si echipamentele pe care le putem cumpara pentru copiii suferind de cancer de la spitalul Fundeni. Au atata nevoie...
Cum se numesc... (2)
Si, azi, continuarea discutiei de ieri:
Am descoperit in primul rand secretul dispozitivului (un girofar desprins de pe o masinuta de plastic): reprezinta o clepsidra.
Iar oamenii care pot manevra timpul cu acea clepsidra sunt... ati ghicit, clepsidari. Iar Alex este unul dintre ei :)
Am descoperit in primul rand secretul dispozitivului (un girofar desprins de pe o masinuta de plastic): reprezinta o clepsidra.
Iar oamenii care pot manevra timpul cu acea clepsidra sunt... ati ghicit, clepsidari. Iar Alex este unul dintre ei :)
miercuri, 2 noiembrie 2011
Cum se numesc...
Azi, cand sa-l iau pe Alex de la gradinita, imi arata un girofar, probabil rupt de pe vreo masinuta de politie :)
A: Stii ce e asta?
Eu: Ce e?
A: Cu astaaaaa pot sa dau timpul inapoi! Si intr-o parte! Uite-asa,,, [si inclina girofarul spre dreapta]
[putina pauza, probabil pana a reusit timpul sa ia curba...]
A: Stii cum se numesc oamenii care au timp?
Eu: Cum?
A: Timpari! Si tot asa au si ei unul de-asta, si tot asa fac, ca sa dea timpul...
Acum, sa ridice mana cine se simte timpar :))
Later edit: Si sa vedem si continuarea... :)
A: Stii ce e asta?
Eu: Ce e?
A: Cu astaaaaa pot sa dau timpul inapoi! Si intr-o parte! Uite-asa,,, [si inclina girofarul spre dreapta]
[putina pauza, probabil pana a reusit timpul sa ia curba...]
A: Stii cum se numesc oamenii care au timp?
Eu: Cum?
A: Timpari! Si tot asa au si ei unul de-asta, si tot asa fac, ca sa dea timpul...
Acum, sa ridice mana cine se simte timpar :))
Later edit: Si sa vedem si continuarea... :)
marți, 1 noiembrie 2011
Forme...
Discutie surprinza azi in autobuz, intre o fetita de vreo 4 ani (cu o tunsoare medie, putin deasupra umerilor) si mama ei (tunsa mai scurt decat fetita):
Fetita: Si mi-au luat spray de cap?
Mama: Nu e spray de cap, e un spray pentru descurcatul parului.
F: Aaaah, si daca te dai cu spray-ul ala, iti creste parul ca la printese.
M: Da, dar iti dai seama cat se piaptana la parul lung?
F: Cat?
M: Pai e lung... tu abia stai la fâța asta de par pe care o ai. Cand vine doamna sa ma tunda, ii spun sa te tunda si pe tine.
F: Dar eu nu vreau sa imi taie parul.
M: Ei, o sa taie putin.
F: Da, o sa taie putin.
M: Cat sa ii dea o forma.
F: Da, sa ii dea o forma...
[pauza scurta, in timp ce se indreptau catre usa, urmau sa coboare. Dintr-o data]:
F: Ce forma?
M: [pauza]
F: Ce fel de forma??
M: [pauza]
Ceva i-a raspuns in timp ce coborau, si n-am mai auzit. Dar oricum, e bestial modul in care compileaza copiii, mai ales cand le spui cate o expresie care tie ti se pare extrem de clara... :)
Fetita: Si mi-au luat spray de cap?
Mama: Nu e spray de cap, e un spray pentru descurcatul parului.
F: Aaaah, si daca te dai cu spray-ul ala, iti creste parul ca la printese.
M: Da, dar iti dai seama cat se piaptana la parul lung?
F: Cat?
M: Pai e lung... tu abia stai la fâța asta de par pe care o ai. Cand vine doamna sa ma tunda, ii spun sa te tunda si pe tine.
F: Dar eu nu vreau sa imi taie parul.
M: Ei, o sa taie putin.
F: Da, o sa taie putin.
M: Cat sa ii dea o forma.
F: Da, sa ii dea o forma...
[pauza scurta, in timp ce se indreptau catre usa, urmau sa coboare. Dintr-o data]:
F: Ce forma?
M: [pauza]
F: Ce fel de forma??
M: [pauza]
Ceva i-a raspuns in timp ce coborau, si n-am mai auzit. Dar oricum, e bestial modul in care compileaza copiii, mai ales cand le spui cate o expresie care tie ti se pare extrem de clara... :)
luni, 31 octombrie 2011
Raport de cursa: Go-Kart Racing Event
Evenimentul a fost organizat de un partener, pentru colaboratorii sai din Romania. Mi s-a parut interesanta ideea :) cred ca merge si ca team building, cumva organizat in echipe :)
Am sa vorbesc doar despre cursa in sine. Am avut parte de un warm-up, apoi un set de calificari (am fost impartiti in 2 echipe) si o finala. Ce trebuie mentionat: evenimentul a inceput candva dupa ora 5 dupa-amiaza, si s-a terminat pe la 7. Pe bezna si cateva gradute. La sfarsit, nu imi mai simteam degetele nici de la maini, nici de la picioare :)
1. Warm-up
Dezastruos :) am inceput sa conduc precum conduc masina. Am ratat complet primul ac de par, am constatat ca la kart volanul nu merge asa usor, miscat din varful degetelor, cum merge la masina :) asa incat am luat virajul prea larg, si am iesit pe o zona de grilaje de scurgere a apelor (cred). M-am redresat, am patit la fel tura urmatoare. Primele 3 ture le-am facut in peste 2 minute fiecare :) ma depasea toata lumea. Abia la a 4-a tura mi-a picat fisa ca volanul trebuie tinut altfel, ca nu e nevoie de atatea frane cate puneam eu, ca nu exista un "fund al masinii" care sa fuga in spate la curbe, ca trebuie invartit mai mult de volan, si ca daca ridic putin din cand in cand "capacul" castii se dezabureste :) si pe cand speram sa fac o tura in aprox 1:40-1:45, s-a terminat timpul cu cateva secunde inainte sa imi inregistreze tura. Evident, cel mai bun timp al meu a fost cel mai prost din grupa mea ;)
2. Calificarea
Venind dupa ultima tura de warm-up, cand deja ma prinsesem cum sta treaba, am apasat acceleratia. De fapt, inainte sa inceapa cursa, am cerut sa imi aduca pedalele mai aproape, si am putut tine picioarele mai indoite (la warm-up le avusesem aproape drepte). In primele momente m-am gandit ca picioarele mai indoite ar putea sa imi dea tendinta de a apasa frana si acceleratia in acelasi timp, dar nu s-a intamplat. Asa ca am bagat viteza. Am invatat sa trag ca lumea si de volan, n-am mai iesit in decor, am luat curbele destul de bine, si am terminat calificarea cu un best de 1:33. Timp care, intr-o conjunctura favorabila, mi-a adus un loc in finala :)
3. Finala
Eh, aici au inceput problemele. Era deja bezna, aveam deja degetele de la maini aproape congelate. Si mi se aburea casca intr-o veselie. La fiecare linie dreapta trebuie sa ridic "capacul" sa o dezaburesc. [Paranteza: si cum fotograful statea la capatul liniilor drepte, ca sa aiba timp sa prinda masina, cred ca in mai toate pozele ma tin cu mana de casca]. Dar la aceasta tura, in sfarsit, m-am simtit competitiva, si aproape "la egal" cu ceilalti :) (majoritate baieti, mai era o singura fata, care avusese timp mai bun decat al meu in calificari). Am fost depasita foarte putin, am depasit si eu. Am iesit o data si in decor, cand cineva a incercat o depasire mai kamikaze. Am vazut si fum, mult fum, scos de o masina care a exagerat intr-o curba ;) am vazut si pe cineva derapand de 3 ori in fata mea, incercand sa se distanteze - eh, efect contrar, il ajungeam la fiecare derapaj :) Nu stiu ce timp am scos, dar judecand dupa onorabilul loc general 6 obtinut (locul 1 la feminin, daca ar fi fost o astfel de categorie ;), si judecand si dupa timpii scosi de cei care au fost dupa mine la final, sunt convinsa ca am avut putin sub 1:30. Yupiiii :)
4. The day after
Da, trebuie scrisa si asta. O durere imensa la spate, de la cat m-am tot lovit de scaun si cat s-a chinuit coloana sa ma repuna in pozitie perfect verticala la fiecare curba. Nu incercati asta fara o salopeta speciala. Sau macar o perna la spate :) Si o oarecare febra musculara pe la maini/umeri, de la tinut volanul. Asta, zic eu, e o arta. N-are nimic de-a facut cu volanul masinii. Dar nimic-nimic. :)
Si concluzia: mi-a placut. O sa mai merg.
Echipament necesar:
perna la spate: 30 ron
Manusi: 20 ron
Ghete imblanite: am deja
Senzatia de a lovi aerul cu cativa zeci de km la ora: priceless :))
Am sa vorbesc doar despre cursa in sine. Am avut parte de un warm-up, apoi un set de calificari (am fost impartiti in 2 echipe) si o finala. Ce trebuie mentionat: evenimentul a inceput candva dupa ora 5 dupa-amiaza, si s-a terminat pe la 7. Pe bezna si cateva gradute. La sfarsit, nu imi mai simteam degetele nici de la maini, nici de la picioare :)
1. Warm-up
Dezastruos :) am inceput sa conduc precum conduc masina. Am ratat complet primul ac de par, am constatat ca la kart volanul nu merge asa usor, miscat din varful degetelor, cum merge la masina :) asa incat am luat virajul prea larg, si am iesit pe o zona de grilaje de scurgere a apelor (cred). M-am redresat, am patit la fel tura urmatoare. Primele 3 ture le-am facut in peste 2 minute fiecare :) ma depasea toata lumea. Abia la a 4-a tura mi-a picat fisa ca volanul trebuie tinut altfel, ca nu e nevoie de atatea frane cate puneam eu, ca nu exista un "fund al masinii" care sa fuga in spate la curbe, ca trebuie invartit mai mult de volan, si ca daca ridic putin din cand in cand "capacul" castii se dezabureste :) si pe cand speram sa fac o tura in aprox 1:40-1:45, s-a terminat timpul cu cateva secunde inainte sa imi inregistreze tura. Evident, cel mai bun timp al meu a fost cel mai prost din grupa mea ;)
2. Calificarea
Venind dupa ultima tura de warm-up, cand deja ma prinsesem cum sta treaba, am apasat acceleratia. De fapt, inainte sa inceapa cursa, am cerut sa imi aduca pedalele mai aproape, si am putut tine picioarele mai indoite (la warm-up le avusesem aproape drepte). In primele momente m-am gandit ca picioarele mai indoite ar putea sa imi dea tendinta de a apasa frana si acceleratia in acelasi timp, dar nu s-a intamplat. Asa ca am bagat viteza. Am invatat sa trag ca lumea si de volan, n-am mai iesit in decor, am luat curbele destul de bine, si am terminat calificarea cu un best de 1:33. Timp care, intr-o conjunctura favorabila, mi-a adus un loc in finala :)
3. Finala
Eh, aici au inceput problemele. Era deja bezna, aveam deja degetele de la maini aproape congelate. Si mi se aburea casca intr-o veselie. La fiecare linie dreapta trebuie sa ridic "capacul" sa o dezaburesc. [Paranteza: si cum fotograful statea la capatul liniilor drepte, ca sa aiba timp sa prinda masina, cred ca in mai toate pozele ma tin cu mana de casca]. Dar la aceasta tura, in sfarsit, m-am simtit competitiva, si aproape "la egal" cu ceilalti :) (majoritate baieti, mai era o singura fata, care avusese timp mai bun decat al meu in calificari). Am fost depasita foarte putin, am depasit si eu. Am iesit o data si in decor, cand cineva a incercat o depasire mai kamikaze. Am vazut si fum, mult fum, scos de o masina care a exagerat intr-o curba ;) am vazut si pe cineva derapand de 3 ori in fata mea, incercand sa se distanteze - eh, efect contrar, il ajungeam la fiecare derapaj :) Nu stiu ce timp am scos, dar judecand dupa onorabilul loc general 6 obtinut (locul 1 la feminin, daca ar fi fost o astfel de categorie ;), si judecand si dupa timpii scosi de cei care au fost dupa mine la final, sunt convinsa ca am avut putin sub 1:30. Yupiiii :)
4. The day after
Da, trebuie scrisa si asta. O durere imensa la spate, de la cat m-am tot lovit de scaun si cat s-a chinuit coloana sa ma repuna in pozitie perfect verticala la fiecare curba. Nu incercati asta fara o salopeta speciala. Sau macar o perna la spate :) Si o oarecare febra musculara pe la maini/umeri, de la tinut volanul. Asta, zic eu, e o arta. N-are nimic de-a facut cu volanul masinii. Dar nimic-nimic. :)
Si concluzia: mi-a placut. O sa mai merg.
Echipament necesar:
perna la spate: 30 ron
Manusi: 20 ron
Ghete imblanite: am deja
Senzatia de a lovi aerul cu cativa zeci de km la ora: priceless :))
Etichete:
concursuri,
masina
marți, 25 octombrie 2011
Recensamantul
Deh, subiectul saptamanii :)
A fost si pe la noi. Ieri. Ieri seara, cand am ajuns acasa, aveam un biletel impletit in sarma gardului :) Zic: ia uite, avem scrisoare, chiar ne cauta cineva... Cristi a iesit din masina sa deschida poarta, si s-a pus inainte de asta sa extraga hartiuta... si pe cand se chinuia el m-a sagetat un gand ca poate e factura pentru cauciucurile de iarna si ar fi bine sa nu-l las sa o citeasca pana nu sta pe un scaun in casa. Dar nu, am avut bafta, era bilet de la recenzor.
Care recenzor (o doamna) ne informa ca ne-a cautat, ca n-am fost acasa (ce noutate :D) si ca sa facem bine ca pe data de 25 (adicatelea azi) sa stam pe mosie ca sa ne noteze. Altfel, va trebui sa mergem sa dam cu subsemnatii pe la primarie - situatie care nu imi convine defel, ca ma intarzie prea mult la serviciu.
Buuun. Pun mana pe telefon si o sun:
Eu: Buna seara!
Recenzor: Buna seara! Stati putin, ca acum intru in casa, ca am fost pana la magazin... acum descui usa... am intrat. Asa, sa va spun: am recenzat azi 11 gospodarii si 38 de persoane...
Eu [m-am prins ca nu stie cu cine vorbeste]: O secunda, sa va spun... eu tocmai am ajuns acasa si am gasit bilet ca ne-ati cautat...
R: Aaaah, credeam ca e doamna de la primarie, ma scuzati... Pai sa vedem cum facem, ca v-am cautat, ca abia am gasit adresa, noroc cu niste vecini de pe strada paralela, de la nr 62 (vecini cu care nu cred ca am discutat vreodata), m-au dus pana la dumneaoastra... dar mi-au spus si ca sunteti tare greu de gasit, nici un stiam cum sa facem, multumesc ca m-ati sunat...
[Mai discutam putin, ii explic ca nu da de noi decat dimineata la 7 sau seara dupa 8; hotaram sa completam "prin telefon" si sa ne intalnim a doua zi dimineata sa verific ce a completat si sa semnez].
Si incepem, ce fel de casa, cati mp, cat are bucataria, daca e closet cu apa in casa etc. Cred ca le stiti si voi :)
R: Sunteti chiriasi, nu?
Eu: Nuuu, suntem proprietari! [pfuai, sa spuna cineva asta cand ne uscam luna de luna din pricina ratelor...]
R: Ah, asa mi-au spus vecinii... vedeti, nu va cunosc...
Buuun. Mai departe, cati suntem in casa - 3. Noi doi si un copil.
R: Pai vecinii mi-au spus ca nu aveti copii, eu stiam doar de 2 persoane...
Mai departe, fiecare ce si cum, ce scoala, unde lucreaza etc. Si evident, toti domiciliati oficial in Oradea, jud. Bihor :)
Ah, cine e capul gospodariei: am ezitat putin, dar l-am pus totusi pe Cristi :) stiu de cand eram copil, "numele cui e scris pe usa?" :)
La final: cum facem sa ne intalnim dimineata:
R: pai ne vedem acolo, o sa am o geaca gri etc etc. Pe dumneavoastra cum va recunosc?
Eu: o sa venim cu o masina, albastra, marca X, etc etc
R: Cu numar de Ilfov?
Eu: Nu, cu numar de Bihor, evident, unde avem buletinele...
R: Vedeti, vecinii mi-au spus ca aveti numar de Harghita. [o mica ezitare] Cred ca ar trebui sa socializati mai mult cu ei...
Dimineata, la 8 fara 10, eram la intalnirea cu doamna recenzor, pentru verificari si semnaturi. Opresc masina pe marginea drumului, ies din masina, imi zambeste frumos, si spune:
R: Da, eram sigura ca tot dumneavoastra sunteti si cu volanul...
[apoi am constatat ca si contractul de curent e pe numele meu, cel de Dolce pe numele meu, masina pe numele meu, copilul pe pasaportul meu, bicicleta a mea... bucataria eu o folosesc (chiar daca nu prea des), masina de spalat eu o folosesc... cum se stabileste capul familiei? :P]
A fost si pe la noi. Ieri. Ieri seara, cand am ajuns acasa, aveam un biletel impletit in sarma gardului :) Zic: ia uite, avem scrisoare, chiar ne cauta cineva... Cristi a iesit din masina sa deschida poarta, si s-a pus inainte de asta sa extraga hartiuta... si pe cand se chinuia el m-a sagetat un gand ca poate e factura pentru cauciucurile de iarna si ar fi bine sa nu-l las sa o citeasca pana nu sta pe un scaun in casa. Dar nu, am avut bafta, era bilet de la recenzor.
Care recenzor (o doamna) ne informa ca ne-a cautat, ca n-am fost acasa (ce noutate :D) si ca sa facem bine ca pe data de 25 (adicatelea azi) sa stam pe mosie ca sa ne noteze. Altfel, va trebui sa mergem sa dam cu subsemnatii pe la primarie - situatie care nu imi convine defel, ca ma intarzie prea mult la serviciu.
Buuun. Pun mana pe telefon si o sun:
Eu: Buna seara!
Recenzor: Buna seara! Stati putin, ca acum intru in casa, ca am fost pana la magazin... acum descui usa... am intrat. Asa, sa va spun: am recenzat azi 11 gospodarii si 38 de persoane...
Eu [m-am prins ca nu stie cu cine vorbeste]: O secunda, sa va spun... eu tocmai am ajuns acasa si am gasit bilet ca ne-ati cautat...
R: Aaaah, credeam ca e doamna de la primarie, ma scuzati... Pai sa vedem cum facem, ca v-am cautat, ca abia am gasit adresa, noroc cu niste vecini de pe strada paralela, de la nr 62 (vecini cu care nu cred ca am discutat vreodata), m-au dus pana la dumneaoastra... dar mi-au spus si ca sunteti tare greu de gasit, nici un stiam cum sa facem, multumesc ca m-ati sunat...
[Mai discutam putin, ii explic ca nu da de noi decat dimineata la 7 sau seara dupa 8; hotaram sa completam "prin telefon" si sa ne intalnim a doua zi dimineata sa verific ce a completat si sa semnez].
Si incepem, ce fel de casa, cati mp, cat are bucataria, daca e closet cu apa in casa etc. Cred ca le stiti si voi :)
R: Sunteti chiriasi, nu?
Eu: Nuuu, suntem proprietari! [pfuai, sa spuna cineva asta cand ne uscam luna de luna din pricina ratelor...]
R: Ah, asa mi-au spus vecinii... vedeti, nu va cunosc...
Buuun. Mai departe, cati suntem in casa - 3. Noi doi si un copil.
R: Pai vecinii mi-au spus ca nu aveti copii, eu stiam doar de 2 persoane...
Mai departe, fiecare ce si cum, ce scoala, unde lucreaza etc. Si evident, toti domiciliati oficial in Oradea, jud. Bihor :)
Ah, cine e capul gospodariei: am ezitat putin, dar l-am pus totusi pe Cristi :) stiu de cand eram copil, "numele cui e scris pe usa?" :)
La final: cum facem sa ne intalnim dimineata:
R: pai ne vedem acolo, o sa am o geaca gri etc etc. Pe dumneavoastra cum va recunosc?
Eu: o sa venim cu o masina, albastra, marca X, etc etc
R: Cu numar de Ilfov?
Eu: Nu, cu numar de Bihor, evident, unde avem buletinele...
R: Vedeti, vecinii mi-au spus ca aveti numar de Harghita. [o mica ezitare] Cred ca ar trebui sa socializati mai mult cu ei...
Dimineata, la 8 fara 10, eram la intalnirea cu doamna recenzor, pentru verificari si semnaturi. Opresc masina pe marginea drumului, ies din masina, imi zambeste frumos, si spune:
R: Da, eram sigura ca tot dumneavoastra sunteti si cu volanul...
[apoi am constatat ca si contractul de curent e pe numele meu, cel de Dolce pe numele meu, masina pe numele meu, copilul pe pasaportul meu, bicicleta a mea... bucataria eu o folosesc (chiar daca nu prea des), masina de spalat eu o folosesc... cum se stabileste capul familiei? :P]
marți, 18 octombrie 2011
Ce vreau sa fiu cand voi fi mare...
Azi dimineata, in masina, in drum spre gradinita, dupa ce l-am lasat pe Cristi, Alex are o revelatie:
A: Stiu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare!
Eu: Da? ce vrei sa te faci? [mama-cioara (aka eu), stiindu-si copilul bun la matematici si talentat la desen, il si vedea arhitect :D]
A: Ma fac Zidar!
Eu [imi cazuse fata printre pedale deja]: Zidar?
A: Da! Vreau sa fac pentru noi o casa noua!
Eu: Dar nu iti place casa pe care o avem?
A: Ba da, numai ca vreau sa mai fac una, noua, si stralucitoare...
Eu: Dar va trebui sa faci si pentru altii, ca sa castigi si bani...
A: Fac si alte case, pentru altii... si fac si blocuri!
Eu: Si blocuri? Aha...
[scurta pauza]
A: Uite, cum e casa aia vreau sa fac si casa noastra! [imi arata o casa destul de mare]. Numai ca asta e facuta din perete, eu pe a noastra vreau sa o fac din zid!
Eu: Dar care e diferenta dintre zid si perete? Cum e un perete si cum e un zid?
A: Pai peretele e asaaaaa, si zidul are si niste linii si patrate... [scurta pauza, dupa care ofteaza:] nu vad sa iti arat...
[pana la urma ajungem la niste blocuri care aveau si placare cu caramida falsa]
A: Uite asa! Exact asa vreau!
Dupa cum imi spunea cineva ulterior, copiii la aceasta varsta spun ceva ce pot reprezenta. Intr-adevar, pentru Alex, notiunea de "arhitect" nu exista. In mintea lui, casa e facuta de un zidar :) care, la o adica, e personajul care poate fi vazut facand ceva (si anume construind casa) :)
Pana una-alta, cred ca 2 lucruri sunt destul de sigure:
1. Ceva la casa va fi placat cu caramida aparenta :)
2. Am fost amandoi cam pe aceeasi lungime de unda :)
Pana la urma, muuulta apa va mai curge pe Dunare pana va fi el mare... si chiar mai multa pana se va hotari ce meserie va practica :) dar a fost totusi o discutie amuzanta :)
A: Stiu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare!
Eu: Da? ce vrei sa te faci? [mama-cioara (aka eu), stiindu-si copilul bun la matematici si talentat la desen, il si vedea arhitect :D]
A: Ma fac Zidar!
Eu [imi cazuse fata printre pedale deja]: Zidar?
A: Da! Vreau sa fac pentru noi o casa noua!
Eu: Dar nu iti place casa pe care o avem?
A: Ba da, numai ca vreau sa mai fac una, noua, si stralucitoare...
Eu: Dar va trebui sa faci si pentru altii, ca sa castigi si bani...
A: Fac si alte case, pentru altii... si fac si blocuri!
Eu: Si blocuri? Aha...
[scurta pauza]
A: Uite, cum e casa aia vreau sa fac si casa noastra! [imi arata o casa destul de mare]. Numai ca asta e facuta din perete, eu pe a noastra vreau sa o fac din zid!
Eu: Dar care e diferenta dintre zid si perete? Cum e un perete si cum e un zid?
A: Pai peretele e asaaaaa, si zidul are si niste linii si patrate... [scurta pauza, dupa care ofteaza:] nu vad sa iti arat...
[pana la urma ajungem la niste blocuri care aveau si placare cu caramida falsa]
A: Uite asa! Exact asa vreau!
Dupa cum imi spunea cineva ulterior, copiii la aceasta varsta spun ceva ce pot reprezenta. Intr-adevar, pentru Alex, notiunea de "arhitect" nu exista. In mintea lui, casa e facuta de un zidar :) care, la o adica, e personajul care poate fi vazut facand ceva (si anume construind casa) :)
Pana una-alta, cred ca 2 lucruri sunt destul de sigure:
1. Ceva la casa va fi placat cu caramida aparenta :)
2. Am fost amandoi cam pe aceeasi lungime de unda :)
Pana la urma, muuulta apa va mai curge pe Dunare pana va fi el mare... si chiar mai multa pana se va hotari ce meserie va practica :) dar a fost totusi o discutie amuzanta :)
luni, 17 octombrie 2011
In cadere...
Urcand scarile impreuna, spre mansarda, Alex mai in fata, eu mai in spate:
Eu: Ah, era sa cad!
A: Era sa cazi toata?
[cred totusi ca da, ca de obicei nu imi cade doar jumatate din mine :D]
Eu: Ah, era sa cad!
A: Era sa cazi toata?
[cred totusi ca da, ca de obicei nu imi cade doar jumatate din mine :D]
Raport de cursa: Maratonul International Bucuresti 2011
Istoricul meu legat de aceasta cursa e urmatorul:
2009: maraton (de fapt a fost primul meu maraton)
2010: semimaraton (venea la 2 saptamani dupa MPC; am incercat sa scot un PB, am fortat, si dupa 15 km in care alergasem in ritm de aprox 2:05, am facut intinderi de ligamente la ambii genunchi si l-am terminat aproape in lacrimi, la pas, in 2:15)
2011: ma inscrisesem initial la semimaraton, cu speranta ca daca nu fortez si daca ma incalzesc corespunzator inainte de cursa, nu repet istoria de cu un an inainte. Si cu vreo saptamana inainte m-a sunat Ana ca mai avea nevoie de o fata intr-o stafeta. Mi-a suras ideea, mai ales ca diferenta de la MPC era de doar o saptamana. Deci, s-a batut in cuie: stafeta.
Cum aveam si alte treburi in acelasi week-end, am hotarat ca alerg ultima, ca sa pot ajunge mai tarziu la locul de start. Si am ajuns cand era pe traseu Adriana (stafeta nr 2), Ana terminase, Claudia se pregatea de incalzire.
A fost ciudat pentru mine sa trec pe langa alergatori, e ciudat pentru mine sa privesc cursa din perspectiva statului pe margine :) mereu am alergat, si mai mereu am ales probelele care implicau cele mai mare suferinte, pardon, distante :) eram mereu cea incurajata, intarziata pe traseu, nu mi s-a intamplat sa ii vad pe ceilalti de pe margine.
Am ajuns cumva la standul Ro Club Maraton, unde era Ana, care terminase prima parte din stafeta. Tot drumul pana acolo m-am intrebat ce timp as putea sa scot. Si cand am ajuns acolo m-am hotarat sa incerc sa scot sub o ora. Dar totusi, cu grija sa nu imi stric genunchii din nou.
Pana m-am mai invartit cu una-alta pe-acolo, a plecat si Claudia. Eu eram destul de derutata, nu stiam la ce ora s-a luat startul, la ce ora a plecat Claudia, la ce ora sa merg la punctul de schimb al stafetelor. Si cum nu mai aveam stare, m-am dus la punctul de schimb, destul de devreme.
Mi-am facut acolo o incalzire usoara, am incurajat alergatorii cat am putut, desi unii, in special cei aflati la ultima tura, nu prea sunt convinsa ca auzeau/vedeau/simteau ce se intampla in jurul lor :) mi s-a parut ca am vazut multe priviri in gol, multe urechi care nu auzeau nimic, multe corpuri desprinse de simturi (sau simturi desprinde de corp? :D).
La un moment dat m-a strigat cineva - Claudia, care ajungea in Piata Alba Iulia pentru prima data. Stiam ca de acolo mai avea 2 intoarceri, si stiam ca mai erau cam 2 km (de fapt mai erau 2.5). Am intetit incalzirea, si o asteptam pe Claudia sa apara in orice minut. Acele minute mi s-au parut nesfarsite :) sunt convinsa ca si Claudiei, care alerga repede relativ la situatia in care se afla, si mie, aflata in asteptare, mi se parea ca ar fi putut sa alerge mai repede :)) cine n-a facut stafeta niciodata sa incerce, e o perspectiva complet diferita :)
Si a venit Claudia, am luat repede chipul, si am pornit la drum. Inca dinainte de pornire mi-a fost teama ca o sa o iau prea tare pe primii km. M-am straduit sa ma temperez putin, dar ma simteam excelent. M-a incurajat si Sergiu de pe margine, probabil si el era uimit de ritmul meu. Cand am ajuns la borna cu km1, mi-am dat seama de ce: 4:45. Ups :D Am hotarat sa mai reduc ritmul, am incetinit putin. La km 2 aveam 9:45, deci incetinisem 15 sec/km :)
A dat bine la moral faptul ca am depasit. Cand am preluat stafeta, mai erau foarte putine stafete la punctul de schimb (eu am numarat vreo 7 :D). Si am hotarat sa depasesc cat pot, sa imi iau mereu reper persoana din fata mea si sa ma gandesc cum recuperez distanta pana la ea. A functionat perfect. Doar ca am ajuns din urma multi oameni de la maraton full, pe care sper ca nu i-am demoralizat (prea tare) :) mi-ar fi placut sa reusesc sa "lipesc" de mine un maratonist si sa ii fiu iepure, dar nu s-a tinut nimeni de mine :(
La km 5 aveam vreo 28 min. La km 6 aveam 33:45 :) abia in acest punct mi-am dat seama cat am mers de repede fata de ritmul cu care eram obisnuita, si am inceput sa am o strangere de inima (asta imi face mereu rau, ar trebui sa nu mai iau ceas cu mine ca sa nu incetinesc fortat) si am incetinit din nou. Am mai mers ok pana la km 8, unde mi s-a terminat energia.
Stiu, e o cursa mai scurta, teoretic n-ar trebui sa se puna problema "zidului". Poate n-a fost asta, dar poate inca nu ma incarcasem suficient dupa MPC, sau poate consumasem prea mult cu alergarea rapida de pana in acel moment. Oricum, cert e ca ... m-am terminat :) si am incetinit cam mult. Prima intoarcere a fost ok, ca a fost scurta, dar a doua mi s-a parut interminabila. Mi se parea ca pe ultima intoarcere organizatorii au lungit kilometrul :) m-am gandit atunci la nerabdarea mea, cand o asteptam pe Claudia, care probabil simtise exact ce simteam eu in acel punct :)
Vedeam poarta in fata, dar parca pe cat ma straduiam sa ajung la ea, ea la randul ei se indeparta de mine :) am tras cat am putut, si cumva am terminat, cu 55 de secunde mai tarziu decat as fi vrut :) medie: 5'51"/km (prima mea cursa cu medie sub 6 min/km)
Acum, partile bune:
1. Pot alerga si repede :) o sa caut un cros de 3 km, sa vad cat pot pastra ritmul de 4:45 cu care am alergat primul km :) poate, cu un sprint la sfarsit, ies chiar in timp decent :D Am facut febra musculara (pfuai, n-am crezut ca mi se poate intampla dupa o cursa relativ scurta) la spate (am alergat mai dreapta decat de obicei) si la picioare la niste muschi implicati in viteza (deci chiar am alergat repejor, macar prima parte)
2. Nu am avut probleme cu articulatiile [yupiiiiiiii]
3. Pana la urma, chiar daca mai scurta, a fost o cursa frumoasa, fetele s-au descurcat excelent, si am terminat pe un loc rezonabil :) sa ne fie de bine! :)
2009: maraton (de fapt a fost primul meu maraton)
2010: semimaraton (venea la 2 saptamani dupa MPC; am incercat sa scot un PB, am fortat, si dupa 15 km in care alergasem in ritm de aprox 2:05, am facut intinderi de ligamente la ambii genunchi si l-am terminat aproape in lacrimi, la pas, in 2:15)
2011: ma inscrisesem initial la semimaraton, cu speranta ca daca nu fortez si daca ma incalzesc corespunzator inainte de cursa, nu repet istoria de cu un an inainte. Si cu vreo saptamana inainte m-a sunat Ana ca mai avea nevoie de o fata intr-o stafeta. Mi-a suras ideea, mai ales ca diferenta de la MPC era de doar o saptamana. Deci, s-a batut in cuie: stafeta.
Cum aveam si alte treburi in acelasi week-end, am hotarat ca alerg ultima, ca sa pot ajunge mai tarziu la locul de start. Si am ajuns cand era pe traseu Adriana (stafeta nr 2), Ana terminase, Claudia se pregatea de incalzire.
A fost ciudat pentru mine sa trec pe langa alergatori, e ciudat pentru mine sa privesc cursa din perspectiva statului pe margine :) mereu am alergat, si mai mereu am ales probelele care implicau cele mai mare suferinte, pardon, distante :) eram mereu cea incurajata, intarziata pe traseu, nu mi s-a intamplat sa ii vad pe ceilalti de pe margine.
Am ajuns cumva la standul Ro Club Maraton, unde era Ana, care terminase prima parte din stafeta. Tot drumul pana acolo m-am intrebat ce timp as putea sa scot. Si cand am ajuns acolo m-am hotarat sa incerc sa scot sub o ora. Dar totusi, cu grija sa nu imi stric genunchii din nou.
Pana m-am mai invartit cu una-alta pe-acolo, a plecat si Claudia. Eu eram destul de derutata, nu stiam la ce ora s-a luat startul, la ce ora a plecat Claudia, la ce ora sa merg la punctul de schimb al stafetelor. Si cum nu mai aveam stare, m-am dus la punctul de schimb, destul de devreme.
Mi-am facut acolo o incalzire usoara, am incurajat alergatorii cat am putut, desi unii, in special cei aflati la ultima tura, nu prea sunt convinsa ca auzeau/vedeau/simteau ce se intampla in jurul lor :) mi s-a parut ca am vazut multe priviri in gol, multe urechi care nu auzeau nimic, multe corpuri desprinse de simturi (sau simturi desprinde de corp? :D).
La un moment dat m-a strigat cineva - Claudia, care ajungea in Piata Alba Iulia pentru prima data. Stiam ca de acolo mai avea 2 intoarceri, si stiam ca mai erau cam 2 km (de fapt mai erau 2.5). Am intetit incalzirea, si o asteptam pe Claudia sa apara in orice minut. Acele minute mi s-au parut nesfarsite :) sunt convinsa ca si Claudiei, care alerga repede relativ la situatia in care se afla, si mie, aflata in asteptare, mi se parea ca ar fi putut sa alerge mai repede :)) cine n-a facut stafeta niciodata sa incerce, e o perspectiva complet diferita :)
Si a venit Claudia, am luat repede chipul, si am pornit la drum. Inca dinainte de pornire mi-a fost teama ca o sa o iau prea tare pe primii km. M-am straduit sa ma temperez putin, dar ma simteam excelent. M-a incurajat si Sergiu de pe margine, probabil si el era uimit de ritmul meu. Cand am ajuns la borna cu km1, mi-am dat seama de ce: 4:45. Ups :D Am hotarat sa mai reduc ritmul, am incetinit putin. La km 2 aveam 9:45, deci incetinisem 15 sec/km :)
A dat bine la moral faptul ca am depasit. Cand am preluat stafeta, mai erau foarte putine stafete la punctul de schimb (eu am numarat vreo 7 :D). Si am hotarat sa depasesc cat pot, sa imi iau mereu reper persoana din fata mea si sa ma gandesc cum recuperez distanta pana la ea. A functionat perfect. Doar ca am ajuns din urma multi oameni de la maraton full, pe care sper ca nu i-am demoralizat (prea tare) :) mi-ar fi placut sa reusesc sa "lipesc" de mine un maratonist si sa ii fiu iepure, dar nu s-a tinut nimeni de mine :(
La km 5 aveam vreo 28 min. La km 6 aveam 33:45 :) abia in acest punct mi-am dat seama cat am mers de repede fata de ritmul cu care eram obisnuita, si am inceput sa am o strangere de inima (asta imi face mereu rau, ar trebui sa nu mai iau ceas cu mine ca sa nu incetinesc fortat) si am incetinit din nou. Am mai mers ok pana la km 8, unde mi s-a terminat energia.
Stiu, e o cursa mai scurta, teoretic n-ar trebui sa se puna problema "zidului". Poate n-a fost asta, dar poate inca nu ma incarcasem suficient dupa MPC, sau poate consumasem prea mult cu alergarea rapida de pana in acel moment. Oricum, cert e ca ... m-am terminat :) si am incetinit cam mult. Prima intoarcere a fost ok, ca a fost scurta, dar a doua mi s-a parut interminabila. Mi se parea ca pe ultima intoarcere organizatorii au lungit kilometrul :) m-am gandit atunci la nerabdarea mea, cand o asteptam pe Claudia, care probabil simtise exact ce simteam eu in acel punct :)
Vedeam poarta in fata, dar parca pe cat ma straduiam sa ajung la ea, ea la randul ei se indeparta de mine :) am tras cat am putut, si cumva am terminat, cu 55 de secunde mai tarziu decat as fi vrut :) medie: 5'51"/km (prima mea cursa cu medie sub 6 min/km)
Acum, partile bune:
1. Pot alerga si repede :) o sa caut un cros de 3 km, sa vad cat pot pastra ritmul de 4:45 cu care am alergat primul km :) poate, cu un sprint la sfarsit, ies chiar in timp decent :D Am facut febra musculara (pfuai, n-am crezut ca mi se poate intampla dupa o cursa relativ scurta) la spate (am alergat mai dreapta decat de obicei) si la picioare la niste muschi implicati in viteza (deci chiar am alergat repejor, macar prima parte)
2. Nu am avut probleme cu articulatiile [yupiiiiiiii]
3. Pana la urma, chiar daca mai scurta, a fost o cursa frumoasa, fetele s-au descurcat excelent, si am terminat pe un loc rezonabil :) sa ne fie de bine! :)
vineri, 14 octombrie 2011
Raport de cursa: Maratonul Piatra Craiului Salomon 2011
Daaa, au trecut aproape 2 saptamani. As fi scris despre el mai devreme, dar talentele mele literare nu se manifesta in lipsa de carbohidrati. Pentru asta bag mana in foc :) [nu ca s-ar manifesta prea mult in alte conditii, dar imi place sa cred... :D]
Deci, MPC 2011. In 2010 l-am terminat undeva spre 10 ore. In 2011 am venit cu mai multa incredere in mine, hotarata sa reduc undeva spre 2 ore din timpul total. Stiam traseul, stiam unde m-am impotmolit cu un an inainte, stiam ca pot mai bine. Si mai speram sa treaca Ana si Florina de CP Plaiul Foii :)
Stiind cat am suferit inainte, de data asta mi-am luat 1.5 l de apa in camelbak direct din start. Si nu oricum, ci cu praf Sponser, ca sa nu simt gustul de plastic :) Si mai aveam 2 geluri PowerBar, de care luasem cu un an inainte la aceeasi competitie, si de care eram convinsa ca ma ajutasera mult.
Dimineata, ca de obicei, n-am putut sa mananc. Am bagat fortat o felie de paine. Atat. M-am echipat, si am pornit cu Florina spre start. Acolo ne-am lipit si de Ana. Si ne-am pregatit pentru concurs. As fi vrut sa imi fi notat timpii de la CP-uri de la editia anterioara. Mai tineam minte ceva, dar destul de vag, si as fi vrut sa imi ridic moralul calculand la fiecare CP cat am castigat pana acolo :)
Din nou, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ :)
Start! Am hotarat sa alerg pana la intrarea in padure; nici macar asta n-a iesit, am alergat totusi pana s-a terminat asfaltul, dar apoi am luat-o mai la pas. Stiam sigur ca inainte alergasem inclusiv parte din prima urcare si asta m-a terminat, asa ca acum m-am gandit sa abordez strategia care lasa mai multa energie spre final :)
Au ramas in urma, destul de repede, si Florina, si Ana. Asa ca m-am concentrat pe cursa mea. N-am tras prea mult de mine pe prima parte, m-am straduit sa merg intr-un mars alert si cat mai constant, indiferent de inclinatia terenului. Primul lucru pe care l-am remarcat: desi au fost mai multi participanti decat cu un an inainte, erau clar mai bine pregatiti. Sau eu mult mai prost pregatita (mda, varianta asta am luat-o prea putin in calcul :D). Inainte aveam oameni pe langa mine, eram plasata in mijlocul unui sir indian, si toata lumea mergea in ritmul primului, care pentru mine reprezenta "iepure". De data asta, liber. Liber, si in fata, si in spate. Si asta mi-a cam taiat din elan...
Prima dezamagire: 1h50 de la start si inca nu se zarea punctul de "la Table". Clar, eram in urma fata de 2010. Am ajuns cumva in 2h, am stat putin (vreo 3-4 minute), si am pornit mai departe. Eram destul de "la coada" in clasament, dar inca speram ca mai erau multi dupa mine :)) Multumesc mult colegilor din Ro Club Maraton care au avut grija de mine acolo :)
Am pornit mai departe, stiam ca urmeaza urcarea spre creasta, pe care anul trecut o facusem tot in sir indian. Acum - liber. Eram vreo 5 persoane, aceleasi, care ne depaseam periodic, in functie de cum ne si stabileam timpii de odihna. Am incercat sa merg pe strategia de la 7500 - 50/100 pasi si pauza cateva secunde. Oarecum a functionat, ca altfel as fi luat pauzele mai devreme :) Si din 50 in 50 si pauza, am ajuns pe creasta in 3h45. Aici m-am linistit putin, stiam ca inainte avusesem 4:25 in acelasi punct (retinusem gresit, acum, uitandu-ma in urma, anul trecut aveam 3:38 in acelasi punct). Dar de data asta am pornit in coborare fara teama, fara panica, si fara pauza de anul trecut :)
Ce nu intelegeam eu era de ce toti cei de pe langa mine aveau dubii ca ajung la PF la timp. Eu eram convinsa ca mai avem suficient timp, ca doar eram inainte de timpul anului anterior (asta e un exemplu clar de influenta mentala intr-o cursa). Asa ca am mers relxata mai departe, incercand totusi sa mentin un ritm cat mai alert, in speranta ca reduc din timpul anterior pana la PF.
A doua dezamagire: nu am mai reusit sa alerg pe grohotis. Nu stiu de ce. Inainte reusisem, poate si pentru ca eram mai ambitionata. Dar e adevarat, cursa din 2010 am terminat-o schioapa rau. Acum parca nu mai vroiam sa sufar la fel, asa ca n-am mai insistat cu viteza pe portiunile de grohotis, si m-am straduit sa ma mentin intr-o forma cat mai buna :)
Pas cu pas, mi-am dat seama ca ceva nu era in ordine, in ideea in care mai aveam multi km pana la PF si putin timp. Abia pe la Umeri am avut dubii privitoare la timpul meu din creasta avut cu un an inainte :) si mi-am dat seama ca nu mai avea nicio importanta, trebuia sa maresc ritmul sa ajung in PF la timp. La Spirlea aveam cam 5h50 (la fel ca anul trecut, dar nu mai tineam minte timpul) si am grabit pasul spre PF.
A treia dezamagire: mi se facuse rau. Ca la orice cursa foarte solicitanta, cand ajunge la o anumita cota de avarie, organismul meu renunta la digestie. Asa ca renunta la toate solidele cu care ar trebui sa "munceasca" si mai accepta doar apa. Uneori si izotonic, dar din pacate nu si de data asta. Si mi-am dat seama ca am ramas condamnata sa termin cursa doar cu apa. Si caram in spate 1-1.5 l de izotonic. Uf.
M-am aibitionat totusi sa ajung in PF in timp mai mic decat in 2010 :) am tras de mine la maximum, data fiind conditia in care ma aflam. Am reusit chiar sa cad intr-o buturuga putreda :D Dar am reusit, am avut timp mai mic decat inante. Cu 4 minute :D Timp PF: 6h18. Si o scurta pauza, 2 pahare de supa si multa apa. I-am vazut pe Luminita si pe Sandor plecand, eu inca nu ma induram. Am anuntat ca merg mai departe, dar nu imi venea sa ma dezlipesc de masa. Pana la urma m-am lipit de Andrei si inca un coleg de suferinta, si ne-am luat avant pentru urcarea de la Diana.
Am estimat ca vom face urmatorii 4 km in 2 ore. Colegii nu stiau despre ce era vorba, si pe inceputul urcarii erau chiar increzatori ca nu e grav :D si ca vom ajunge mai repede in varf. Eu stiam ce urmeaza. Pe la jumatate, grupul s-a marit cu Natalie Orleanu si Isabela Marc, lovite si ele de celebrul "zid", intrebandu-se de ce or fi plecat din Plaiu Foii :)
Am pornit impreuna. Am incercat din nou strategia cu 50 pasi si pauza. A mers, doar ca din cand in cand 50 era mai mic, si pauza era tot mai lunga :) Ca sa nu mai spun ca eu inca mai cred ca organizatorii au lungi kilometrii pe-acolo :) Ce sa spun, urcarea spre Diana e cireasa de pe tort. Dar mai am totusi o convingere: ar fi ceva mai usoara daca ar fi in alt punct al cursei. Ar fi chiar usoara daca startul s-ar da la PF, si traseul ar merge normal, pe aceeasi ruta :) Cred. A mai fost amuzant faptul ca fetele nu imi stiau numele, si se amuzau pe tema numelui Diana. Si nici eu nu le-am spus nimic, m-am amuzat in surdina, ca deh, m-am obisnuit sa sughit cand se ajunge la urcarea respectiva :D
Si conform estimarii, 2 ore ne-a luat pana sus :) da, am avut un mirobolant ritm de 2 km/ora :) ce bine ne-ar fi prins un melc, pardon, iepure, pe-acolo :))
Apoi, coborarea la Coltul Chiliilor. Eu deja eram terminata psihic de calcaturile pe teren accidentat, abia asteptam sa ajung pe pamant/poteca dreapta/asfalt. Mai aveam putin si incepeam cu schiopatatul. Ca sa nu mai spun ca inca in PF, primeam periodic SMS-uri nerabdatoare de la Cristi, care era in dubii ca mai termin cursa in aceeasi zi :D
Am mers cu grupul pana la Coltul Chiliilor. Acolo, tel de la Cristi, care nu mai avea rabdare deloc. Asa ca am hotarat sa o iau inainte, mai ales ca lucrul pe care mi-l doream cu cea mai mare ardoare de la acea cursa era sa ALERG ultimii kilometri. Desi eram rupta de sete (da, inca aveam 1l de izotonic in rucsac, dar nu ma puteam atinge de el ca imi venea rau instant) mi-am pus motor la picioare. Si a fost perfect pana aproape de intrarea in Zarnesti, unde am fost incoltita de niste caini ciobanesti.
Dupa cum avea sa imi spuna Ana mai tarziu, Mos Craciun va veni la mine cu bete. Nu, n-am facut rele, e vorba de bete de trekking. Poate cu ele in mana voi avea si eu bafta macar sa scap de caini, ca de folosit in cursa - tot incomode mi se par :) Si pe cand stateam inconjurata, retrasa intr-un sant, si strigand dupa ajutor, am rememorat situatia similara de la 7500, doar ca atunci stiam sigur ca baietii erau putin in spatele nostru. De data asta imi era ciuda ca am pornit inaintea grupului, ca n-as mai fi trecut prin acea situatie daca as fi stat cuminte cu ei... pana la urma salvarea a venit de la un turist, aflat la vreo 500m in fata, care s-a intors sa ma salveze din gura lupului aaa, pardon, cainilor :) Si pe cand plecam de acolo strigand nervoasa dupa cioban, am constatat ca ciobanul era ... un baiat de vreo 8-9 ani. Ce sa-i mai spui...
Dupa ce am trecut de zona periculoasa, am reluat alergarea, am intrat in oras, si am reusit sa temin cursa in ... 9:55. Acelasi timp ca anul trecut :)) dar de data asta mult mai integra dpdv fizic :)
Si am aflat ca si Alex a alergat cursa copiilor :) si era mandru de cate dulciuri a castigat pentru participare :)) iar Florina si Ana ajunsesera cu bine la PF, chiar daca dupa timpul limita.
De cateva lucruri sunt sigura:
1. nu-s facuta pentru alergat pe munte. Poate pe pasuni. Nu ma deranjeaza diferenta de nivel, dar ma deranjeaza rau calcatura pe teren accidentat (radacini, pietre, grohotis, noroi intarit etc).
2. voi reveni la Piatra Craiului. Voi reveni pana voi reusi sa termin cursa intr-un timp decent sub 8 ore, si voi reusi sa fac urcarea de la Diana intr-o ora. Da, sunt 2 targeturi diferite, si voi reveni cel putin pana le voi indeplini pe amandoua.
3. Cainii ma iubesc, indubitabil :) Iar eu i-as lua pe toti la mine acasa... sunt buni de paza.
4. Nu mai mananc nimic in timpul curselor :) doar apa, si geluri. Renunt si la izotonice. O sa mai incerc, poate, apa cu sare, si muraturi. Alerg de 2,5 ani, si inca nu mi-am gasit formula optima la acest capitol... pana in 20 de km nu am probleme, dar apoi...
5. Mi-a placut, chiar daca nu mi-am atins targetul (am fost chiar departe de el) :D
6. Am pornit mai incet, si am depasit intreaga cursa :) ajuta la moral.
7. Voi putea sa alerg toata cursa de la Connemara (in curand o sa intru in detalii si pe tema asta, cu ce am de gand) :)
Deci, ne vedem la editiile urmatoare... Felicitari tuturor curajosilor care au luat startul in aceasta cursa! :)
Deci, MPC 2011. In 2010 l-am terminat undeva spre 10 ore. In 2011 am venit cu mai multa incredere in mine, hotarata sa reduc undeva spre 2 ore din timpul total. Stiam traseul, stiam unde m-am impotmolit cu un an inainte, stiam ca pot mai bine. Si mai speram sa treaca Ana si Florina de CP Plaiul Foii :)
Stiind cat am suferit inainte, de data asta mi-am luat 1.5 l de apa in camelbak direct din start. Si nu oricum, ci cu praf Sponser, ca sa nu simt gustul de plastic :) Si mai aveam 2 geluri PowerBar, de care luasem cu un an inainte la aceeasi competitie, si de care eram convinsa ca ma ajutasera mult.
Dimineata, ca de obicei, n-am putut sa mananc. Am bagat fortat o felie de paine. Atat. M-am echipat, si am pornit cu Florina spre start. Acolo ne-am lipit si de Ana. Si ne-am pregatit pentru concurs. As fi vrut sa imi fi notat timpii de la CP-uri de la editia anterioara. Mai tineam minte ceva, dar destul de vag, si as fi vrut sa imi ridic moralul calculand la fiecare CP cat am castigat pana acolo :)
Din nou, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ :)
Start! Am hotarat sa alerg pana la intrarea in padure; nici macar asta n-a iesit, am alergat totusi pana s-a terminat asfaltul, dar apoi am luat-o mai la pas. Stiam sigur ca inainte alergasem inclusiv parte din prima urcare si asta m-a terminat, asa ca acum m-am gandit sa abordez strategia care lasa mai multa energie spre final :)
Au ramas in urma, destul de repede, si Florina, si Ana. Asa ca m-am concentrat pe cursa mea. N-am tras prea mult de mine pe prima parte, m-am straduit sa merg intr-un mars alert si cat mai constant, indiferent de inclinatia terenului. Primul lucru pe care l-am remarcat: desi au fost mai multi participanti decat cu un an inainte, erau clar mai bine pregatiti. Sau eu mult mai prost pregatita (mda, varianta asta am luat-o prea putin in calcul :D). Inainte aveam oameni pe langa mine, eram plasata in mijlocul unui sir indian, si toata lumea mergea in ritmul primului, care pentru mine reprezenta "iepure". De data asta, liber. Liber, si in fata, si in spate. Si asta mi-a cam taiat din elan...
Prima dezamagire: 1h50 de la start si inca nu se zarea punctul de "la Table". Clar, eram in urma fata de 2010. Am ajuns cumva in 2h, am stat putin (vreo 3-4 minute), si am pornit mai departe. Eram destul de "la coada" in clasament, dar inca speram ca mai erau multi dupa mine :)) Multumesc mult colegilor din Ro Club Maraton care au avut grija de mine acolo :)
Am pornit mai departe, stiam ca urmeaza urcarea spre creasta, pe care anul trecut o facusem tot in sir indian. Acum - liber. Eram vreo 5 persoane, aceleasi, care ne depaseam periodic, in functie de cum ne si stabileam timpii de odihna. Am incercat sa merg pe strategia de la 7500 - 50/100 pasi si pauza cateva secunde. Oarecum a functionat, ca altfel as fi luat pauzele mai devreme :) Si din 50 in 50 si pauza, am ajuns pe creasta in 3h45. Aici m-am linistit putin, stiam ca inainte avusesem 4:25 in acelasi punct (retinusem gresit, acum, uitandu-ma in urma, anul trecut aveam 3:38 in acelasi punct). Dar de data asta am pornit in coborare fara teama, fara panica, si fara pauza de anul trecut :)
Ce nu intelegeam eu era de ce toti cei de pe langa mine aveau dubii ca ajung la PF la timp. Eu eram convinsa ca mai avem suficient timp, ca doar eram inainte de timpul anului anterior (asta e un exemplu clar de influenta mentala intr-o cursa). Asa ca am mers relxata mai departe, incercand totusi sa mentin un ritm cat mai alert, in speranta ca reduc din timpul anterior pana la PF.
A doua dezamagire: nu am mai reusit sa alerg pe grohotis. Nu stiu de ce. Inainte reusisem, poate si pentru ca eram mai ambitionata. Dar e adevarat, cursa din 2010 am terminat-o schioapa rau. Acum parca nu mai vroiam sa sufar la fel, asa ca n-am mai insistat cu viteza pe portiunile de grohotis, si m-am straduit sa ma mentin intr-o forma cat mai buna :)
Pas cu pas, mi-am dat seama ca ceva nu era in ordine, in ideea in care mai aveam multi km pana la PF si putin timp. Abia pe la Umeri am avut dubii privitoare la timpul meu din creasta avut cu un an inainte :) si mi-am dat seama ca nu mai avea nicio importanta, trebuia sa maresc ritmul sa ajung in PF la timp. La Spirlea aveam cam 5h50 (la fel ca anul trecut, dar nu mai tineam minte timpul) si am grabit pasul spre PF.
A treia dezamagire: mi se facuse rau. Ca la orice cursa foarte solicitanta, cand ajunge la o anumita cota de avarie, organismul meu renunta la digestie. Asa ca renunta la toate solidele cu care ar trebui sa "munceasca" si mai accepta doar apa. Uneori si izotonic, dar din pacate nu si de data asta. Si mi-am dat seama ca am ramas condamnata sa termin cursa doar cu apa. Si caram in spate 1-1.5 l de izotonic. Uf.
M-am aibitionat totusi sa ajung in PF in timp mai mic decat in 2010 :) am tras de mine la maximum, data fiind conditia in care ma aflam. Am reusit chiar sa cad intr-o buturuga putreda :D Dar am reusit, am avut timp mai mic decat inante. Cu 4 minute :D Timp PF: 6h18. Si o scurta pauza, 2 pahare de supa si multa apa. I-am vazut pe Luminita si pe Sandor plecand, eu inca nu ma induram. Am anuntat ca merg mai departe, dar nu imi venea sa ma dezlipesc de masa. Pana la urma m-am lipit de Andrei si inca un coleg de suferinta, si ne-am luat avant pentru urcarea de la Diana.
Am estimat ca vom face urmatorii 4 km in 2 ore. Colegii nu stiau despre ce era vorba, si pe inceputul urcarii erau chiar increzatori ca nu e grav :D si ca vom ajunge mai repede in varf. Eu stiam ce urmeaza. Pe la jumatate, grupul s-a marit cu Natalie Orleanu si Isabela Marc, lovite si ele de celebrul "zid", intrebandu-se de ce or fi plecat din Plaiu Foii :)
Am pornit impreuna. Am incercat din nou strategia cu 50 pasi si pauza. A mers, doar ca din cand in cand 50 era mai mic, si pauza era tot mai lunga :) Ca sa nu mai spun ca eu inca mai cred ca organizatorii au lungi kilometrii pe-acolo :) Ce sa spun, urcarea spre Diana e cireasa de pe tort. Dar mai am totusi o convingere: ar fi ceva mai usoara daca ar fi in alt punct al cursei. Ar fi chiar usoara daca startul s-ar da la PF, si traseul ar merge normal, pe aceeasi ruta :) Cred. A mai fost amuzant faptul ca fetele nu imi stiau numele, si se amuzau pe tema numelui Diana. Si nici eu nu le-am spus nimic, m-am amuzat in surdina, ca deh, m-am obisnuit sa sughit cand se ajunge la urcarea respectiva :D
Si conform estimarii, 2 ore ne-a luat pana sus :) da, am avut un mirobolant ritm de 2 km/ora :) ce bine ne-ar fi prins un melc, pardon, iepure, pe-acolo :))
Apoi, coborarea la Coltul Chiliilor. Eu deja eram terminata psihic de calcaturile pe teren accidentat, abia asteptam sa ajung pe pamant/poteca dreapta/asfalt. Mai aveam putin si incepeam cu schiopatatul. Ca sa nu mai spun ca inca in PF, primeam periodic SMS-uri nerabdatoare de la Cristi, care era in dubii ca mai termin cursa in aceeasi zi :D
Am mers cu grupul pana la Coltul Chiliilor. Acolo, tel de la Cristi, care nu mai avea rabdare deloc. Asa ca am hotarat sa o iau inainte, mai ales ca lucrul pe care mi-l doream cu cea mai mare ardoare de la acea cursa era sa ALERG ultimii kilometri. Desi eram rupta de sete (da, inca aveam 1l de izotonic in rucsac, dar nu ma puteam atinge de el ca imi venea rau instant) mi-am pus motor la picioare. Si a fost perfect pana aproape de intrarea in Zarnesti, unde am fost incoltita de niste caini ciobanesti.
Dupa cum avea sa imi spuna Ana mai tarziu, Mos Craciun va veni la mine cu bete. Nu, n-am facut rele, e vorba de bete de trekking. Poate cu ele in mana voi avea si eu bafta macar sa scap de caini, ca de folosit in cursa - tot incomode mi se par :) Si pe cand stateam inconjurata, retrasa intr-un sant, si strigand dupa ajutor, am rememorat situatia similara de la 7500, doar ca atunci stiam sigur ca baietii erau putin in spatele nostru. De data asta imi era ciuda ca am pornit inaintea grupului, ca n-as mai fi trecut prin acea situatie daca as fi stat cuminte cu ei... pana la urma salvarea a venit de la un turist, aflat la vreo 500m in fata, care s-a intors sa ma salveze din gura lupului aaa, pardon, cainilor :) Si pe cand plecam de acolo strigand nervoasa dupa cioban, am constatat ca ciobanul era ... un baiat de vreo 8-9 ani. Ce sa-i mai spui...
Dupa ce am trecut de zona periculoasa, am reluat alergarea, am intrat in oras, si am reusit sa temin cursa in ... 9:55. Acelasi timp ca anul trecut :)) dar de data asta mult mai integra dpdv fizic :)
Si am aflat ca si Alex a alergat cursa copiilor :) si era mandru de cate dulciuri a castigat pentru participare :)) iar Florina si Ana ajunsesera cu bine la PF, chiar daca dupa timpul limita.
De cateva lucruri sunt sigura:
1. nu-s facuta pentru alergat pe munte. Poate pe pasuni. Nu ma deranjeaza diferenta de nivel, dar ma deranjeaza rau calcatura pe teren accidentat (radacini, pietre, grohotis, noroi intarit etc).
2. voi reveni la Piatra Craiului. Voi reveni pana voi reusi sa termin cursa intr-un timp decent sub 8 ore, si voi reusi sa fac urcarea de la Diana intr-o ora. Da, sunt 2 targeturi diferite, si voi reveni cel putin pana le voi indeplini pe amandoua.
3. Cainii ma iubesc, indubitabil :) Iar eu i-as lua pe toti la mine acasa... sunt buni de paza.
4. Nu mai mananc nimic in timpul curselor :) doar apa, si geluri. Renunt si la izotonice. O sa mai incerc, poate, apa cu sare, si muraturi. Alerg de 2,5 ani, si inca nu mi-am gasit formula optima la acest capitol... pana in 20 de km nu am probleme, dar apoi...
5. Mi-a placut, chiar daca nu mi-am atins targetul (am fost chiar departe de el) :D
6. Am pornit mai incet, si am depasit intreaga cursa :) ajuta la moral.
7. Voi putea sa alerg toata cursa de la Connemara (in curand o sa intru in detalii si pe tema asta, cu ce am de gand) :)
Deci, ne vedem la editiile urmatoare... Felicitari tuturor curajosilor care au luat startul in aceasta cursa! :)
De-ale lui Alex
N-am mai scris perlute, ca ori m-am obisnuit cu ele, ori nu mai e Alex asa prolific :) dar oricum, mai am o colectie scurta din ultima vreme:
1. Explica el niste fenomene astronomice, si la final trage concluzia:
A: ...si de-aia exista cer, ca sa nu fie noapte toata ziua!
2. Privind intr-o seara spre luna:
A: ...si luna noua, si luna plina... si cand nu e noua, dar nu e nici plina, i se spune luna slaba. Dar in seara asta s-a ingrasat...
3. Aseara, in masina, Alex, foarte categoric:
A: Eu sunt seful vostru! Si voi faceti ce vreau eu pentru ca eu sunt seful vostru! :)
[bine, era intr-un context care m-a cam scos din sarite, dar oricum, daca stam sa ne gandim, are si el partea lui de dreptate...]
1. Explica el niste fenomene astronomice, si la final trage concluzia:
A: ...si de-aia exista cer, ca sa nu fie noapte toata ziua!
2. Privind intr-o seara spre luna:
A: ...si luna noua, si luna plina... si cand nu e noua, dar nu e nici plina, i se spune luna slaba. Dar in seara asta s-a ingrasat...
3. Aseara, in masina, Alex, foarte categoric:
A: Eu sunt seful vostru! Si voi faceti ce vreau eu pentru ca eu sunt seful vostru! :)
[bine, era intr-un context care m-a cam scos din sarite, dar oricum, daca stam sa ne gandim, are si el partea lui de dreptate...]
joi, 13 octombrie 2011
42 pentru o sansa - Aripi Deschise
Reluam si in 2011 o actiune draga mie: campania "42 pentru o sansa".
De aceasta data, organizam (Ro Club Maraton, impreuna cu Asociatia Pavel) un cros cu scop umanitar, cu probe pentru copii - 500m, si pentru adulti - cros 3 km, cros 9 km, cu clasamente speciale pentru bloggeri, supravietuitori ai cancerului, personal medical.
Scopul: strangerea a 20.000 euro, care vor fi folositi pentru amenajarea unei camere de punctie pentru sectia de oncopediatrie a spitalului Fundeni. Pentru miile de copii care sufera.
Posibilitatile de a ajuta aceasta campanie sunt multe - de la promovarea ei prin orice forma, la sponsorizarea de tricouri (pentru companii), la participarea la cros, cumpararea de tricouri de sustinator, voluntariat la eveniment, donatii in contul campaniei. Sau orice alte idei mai aveti :)
Detaliile se gasesc pe site-ul campaniei: http://42pentruosansa.ro/aripideschise/
Multumesc de pe acum tuturor celor care se vor implica, sper ca si in acest an campania sa fie o reusita!
De aceasta data, organizam (Ro Club Maraton, impreuna cu Asociatia Pavel) un cros cu scop umanitar, cu probe pentru copii - 500m, si pentru adulti - cros 3 km, cros 9 km, cu clasamente speciale pentru bloggeri, supravietuitori ai cancerului, personal medical.
Scopul: strangerea a 20.000 euro, care vor fi folositi pentru amenajarea unei camere de punctie pentru sectia de oncopediatrie a spitalului Fundeni. Pentru miile de copii care sufera.
Posibilitatile de a ajuta aceasta campanie sunt multe - de la promovarea ei prin orice forma, la sponsorizarea de tricouri (pentru companii), la participarea la cros, cumpararea de tricouri de sustinator, voluntariat la eveniment, donatii in contul campaniei. Sau orice alte idei mai aveti :)
Detaliile se gasesc pe site-ul campaniei: http://42pentruosansa.ro/aripideschise/
Multumesc de pe acum tuturor celor care se vor implica, sper ca si in acest an campania sa fie o reusita!
vineri, 7 octombrie 2011
Retrospectiva sportiva 2011
La final de 2010, mi-am pregatit o lista de concursuri, in ideea in care ma tin mai bine de treaba daca am niste targeturi pre-stabilite. Si cum suntem aproape de finalul anului 2011, am luat listuta la mana:
Semimaraton Gerar 30.01 - adjudecat
Maraton Limassol 20.02 - adjudecat
Maraton Dolce (Cluj) 10.04 - adjudecat
Cros Moieciu 07.05 - adjudecat
Prima evadare 08.05 - adjudecat pe jumatate, singura mea cursa cu abandon :(
Maraton Hercules (Baile herculane) 20.05 - inlocuit cu Spring Bike Fest Comana 28.05
Semi Tusnad 04.06 - adjudecat, si un norocos loc 2 la stafete :)
Triatlon Fara Asfalt stafeta (2 Mai) 11.06 - inlocuit cu Skoda Velo Challenge 05.06
Triatlon Challenge offroad (Snagov) 25.06 - nu s-a mai organizat
7500 Bucegi 7-10.07 - adjudecat
Traversarea Tarnitei (mica) 13.08 - inlocuit cu VeloCompass 30.07, si un norocos loc 1 la feminin ;)
Maraton Geiger MTB (Sibiu) 21.08 - ratat :(
Duatlon CB (Brasov) 17.09 - adjudecat, si un norocos loc 3 la Profi feminin :)
Cupa Orca (Cluj) 03-4.12 - inca sper sa ajung, chiar daca n-o sa mai fie proba de 1500m :(
Urmeaza in curand si lista cu ce vreau in 2012 :)
miercuri, 28 septembrie 2011
Tehnica de negociere :)
O discutie la serviciu azi mi-a adus aminte de o intamplare mai veche :)
Aveam vreo 17-18 ani, eram in plimbare prin oraselul natal... si la un moment dat s-a apropiat de mine o doamna de etnie rroma, care incerca sa vanda niste haine SH. Si incepe si imi arata (sau ce putin incearca): ba o fusta, ba o rochita, ba o bluza... eu, oricum fara bani, si pe vremea aia inca neinteresata de haine (da, mi-am identificat partea tipic feminina ceva mai tarziu, acum sunt in stare sa stau o zi intreaga in magazinele de haine), ii spun ca nu ma intereseaza nimic pentru mine.
Si a inteles, s-a oprit. A stat putin, si-a aranjat traistuta, si apoi s-a apropiat de mine din nou, de aceasta data cu o bluza masculina:
Ea: Ia uite, cat de frumoasa e bluza asta!
Eu, destul de contrariata: Dar nu e de mine!
Ea: E buna pentru barbatul tau!
Eu: Dar n-am barbat!
Ea: Ei, nu-i nimic, ca o sa iti dea Dumnezeu! Dar ia uite cat e de frumoasa...
Nu m-a convins (de fapt oricum nu aveam bani), dar acum, daca stau bine sa ma gandesc, i-ar fi venit lui Cristi, pe care l-am cunoscut muuulti ani mai tarziu :))
Aveam vreo 17-18 ani, eram in plimbare prin oraselul natal... si la un moment dat s-a apropiat de mine o doamna de etnie rroma, care incerca sa vanda niste haine SH. Si incepe si imi arata (sau ce putin incearca): ba o fusta, ba o rochita, ba o bluza... eu, oricum fara bani, si pe vremea aia inca neinteresata de haine (da, mi-am identificat partea tipic feminina ceva mai tarziu, acum sunt in stare sa stau o zi intreaga in magazinele de haine), ii spun ca nu ma intereseaza nimic pentru mine.
Si a inteles, s-a oprit. A stat putin, si-a aranjat traistuta, si apoi s-a apropiat de mine din nou, de aceasta data cu o bluza masculina:
Ea: Ia uite, cat de frumoasa e bluza asta!
Eu, destul de contrariata: Dar nu e de mine!
Ea: E buna pentru barbatul tau!
Eu: Dar n-am barbat!
Ea: Ei, nu-i nimic, ca o sa iti dea Dumnezeu! Dar ia uite cat e de frumoasa...
Nu m-a convins (de fapt oricum nu aveam bani), dar acum, daca stau bine sa ma gandesc, i-ar fi venit lui Cristi, pe care l-am cunoscut muuulti ani mai tarziu :))
joi, 22 septembrie 2011
Raport de cursa: Duatlon Cetatea Brasovului 2011
Decizia de a participa la Duatlon Cetatea Brasovului s-a luat in urma cu un an, cand terminam chinuit proba de bicicleta de la Stafete Hobby. Imi cumparasem bicicleta cu o saptamana in urma, si m-am gandit eu ca 8 km n-au cum sa fie foarte dificili :D I-am parcurs in mai bine de 2 ore (sa nu mai spuneti nimanui :D). Evident, ultima stafeta in clasament :) din fericire, in arhiva concursului de anul trecut, organizatorii ne-au gresit numele (nici asta sa nu mai spuneti), deci nu aparem ultimele :)
Dar, la finalul concursului de anul trecut, nici nu plecasem inca din Brasov, ca eram deja hotarata sa imi iau revansa. In consecinta, am hotarat impreuna cu Ana sa repetam isprava in acest an, tot o stafeta: Ana alergarea, eu bicicleta.
Am oscilat, recunosc, vreo 2 luni, daca sa fie din nou Hobby, sau sa fie de data asta Profi. Pe de o parte, traseul de Hobby il stiam deja, puteam sa il parcurg intr-un timp decent, puteam iesi spre centrul clasamentului :) dar aveam in acelasi timp senzatia ca nu m-ar provoca suficient. Asta, pentru ca exista o provocare si mai mare: Profi. Dar acolo aveam dubiul ca pot face traseul de stafeta Profi in timp util. Desi, de foarte multe ori, cursele mele inseamna extrem de mult mobilizare si ambitie, mult mai mult decat pregatirea fizica, si chiar imi doream sa incerc.
Inainte sa plece Ana in concediu, eram decisa: Hobby. Pana s-a intors Ana din concediu, m-am decis din nou: Profi. Si pana s-a facut inscrierea (multumim revistei Alerg pentru sprijinul acordat :) ), a ramas Profi. Stafeta. Pana cu 2 zile inainte, cand a inceput sa se contureze ideea de individual in loc de stafeta. Iar cu o zi inainte s-a cam batut in cuie. Si in momentul inscrierii zarurile s-au aruncat: Individual Profi.
Nu eram pregatita psihic pentru alergat, clar. Nu stiam ce trebuie sa fac in tranzitii. Nu stiam mare lucru despre traseu, decat ca Ana s-a chinuit ceva cu el anul trecut :) Stiam ca are niste scari aproape verticale. Dificil, dar pana si ele sunt finite. Adica la un moment dat, se termina :)
Am plecat din Bucuresti in dimineata cursei, impreuna cu Marian. Am ajuns cam la fix cat sa ne inscriem, am ascultat sedinte tehnica. Tura a doua de alergare se scurtase, am ramas fara distractia oferita de scari :) eu am constatat ca imi uitasem ceasul acasa, si am decis sa merg cum pot eu mai bine. Am vazut 4 biciclete de feminin profi, dar am banuit ca or fi mai multe...
Si s-a dat startul. Aveam picioarele cam grele, nu facusem carboloading-ul cum trebuie :) eu oricum am probleme la acest capitol, tare greu ma incarc cu carbohidrati, oricati as manca :) am ramas de la inceput mai in urma, pe langa niste fete care nu mi s-au parut prea obisnuite cu astfel de concursuri, alergau cu ruperi de ritm - ma depaseau in forta, se mai opreau, depaseau din nou in forta etc. Eu m-am straduit sa tin ritmul constant, dar oricum habar nu aveam ce ritm aveam.
Prima urcare a trecut usor, am ajuns pe langa turn (mi-l aratase Marian din masina, stiam cam pe unde ma aflam), am luat-o la vale, si incepusem sa sper ca partea dificila a traseului a trecut, iar scarile nu sunt altceva decat o legenda :) M-am inselat, le-a venit si lor randul, si am asteptat frumos cuminte la rand pana au urcat toti cei din fata, ca n-am putut depasi. Oricum, n-ar fi facut vreo diferenta nici daca as fi depasit :)
De acolo traseul a fost ok, am trecut pe langa fanfara, care canta ceva foarte patriotic :) am intors la CP, am mai ascultat o data fanfara, si iata-ma la stand.
Aici, am fost cam derutata. Nu stiam cum ar trebui sa ma grabesc, asa ca ... nu m-am grabit deloc :) de fapt, nici sa fi vrut sa ma grabesc, nu mi-ar fi iesit: am luat repede pantalonii de ciclism peste cei de alergare, dar: am vrut sa schmb incaltamintea, mi-a intrat o piatra in cei cu care vroiam sa pedalez; am scapat de 2 ori centura cu apa; mi s-au agatat manusile in unghii (am avut si eu o data in viata unghii de domnisoara :D), mi-am scapat casca... noroc ca imi resetasem inainte ciclometrul, dar am uitat bicicleta pe viteza mare, desi am stiut dinainte ca ar fi bine sa fie pe o viteza mai mica, sa pot incepe pedalatul mai devreme :D
Cumva, am iesit din T1 :) cum cineva ma informase ca am terminat alergarea in aprox 34 min, iar timpul oficial e de 38, deduc ca m-am invartit 4 minute in stand :) scump, dom'le scump, trebuia mai ieftin!
Am pornit cu bicicleta; am impins-o pana la prima portiune mai dreapta, unde am vrut sa dau pe o viteza mai mica. Am dat o pedala si m-am infipt intr-un ditamai bolovanul, de era sa ma dau peste cap intr-un mod absolut acrobatic :) am scapat niste cuvinte printre dinti, am dat deoparte bolovanul, si am mai impins o tura bicicleta, ca mi-a fost teama sa mai urc pe ea :) Ah, la standuri eram ultima bicicleta de profi ramasa, asa ca nu m-am agitat prea mult in cursa; am mers pe ideea de a fi doar semi-kamikaze, si sa ajung intreaga acasa :)
Am mers bine, pe portiunile mai dificile am coborat de pe bicicleta. Daca anul trecut n-am depasit 14 km/ora, acum am avut vreo 3 momente in care m-am apropiat de 30 :D nu stiu foarte in detaliu, ca tineam ochii mai degraba pe stanci si pe radacini decat pe ciclometru :) Am ajuns relativ repede la primul CP, de unde fiecare culoare o lua pe alta directie :) de acolo a fost ceva mai greu sa ajung pana in varf. Nu neaparat din cauza traseului, cat mai ales a faptului ca uitasem acasa foaia pe care mi-am notat in ce punct e inaltimea maxima, si nu mai stiam cat am, ca sa stiu cat sa imi dozez efortul :) Sus, aflu ca eram a 4-a :) intreb la ce distanta sunt fetele din fata, mi se spune ca la distanta mare :) asa ca am continuat relaxata cursa.
Coborarea a fost ceva mai tehnica decat ma asteptam :) as fi vrut sa ma las mai in voia gravitatiei, dar nu era prea usor sa fac asta. Pana la urma, e totusi un traseu tehnic... Dar n-am avut probleme serioase, intrucat in zonele periculoase coboram pe de bicicleta :)
Si cum necum, am ajuns in zona mai putin periculoasa, de unde am pedalat binisor pana la stand, unde am luat in ordine inversa evenimentele de la T1. Poate de data asta n-am mai stat 4 minute, cred totusi ca am stat vreo 3 :D si am pornit in a doua alergare.
Crunt. E absolut crunta a doua alergare :) Motiv pentru care nici nu imi aduc aminte mare lucru din ea, decat ca m-am "lipit" de un baiat care parea la fel de terminat ca si mine, si impreuna am crezut ca alergam. Zic am crezut, pentru ca la final am constatat ca am "alergat" 2.5 km in 17 minute. Da, crunt :))
Duap finish, am primit medalia, am predat chipul, am baut niste apa, am mancat niste lamaie, si m-am inteles cu Marian sa pornim spre casa. Intreb daca am ajuns a 4-a, imi spune sa ma uit la rezultate.
Surpriza totala: una din fete abandonase, asa ca ... am prins podium! [yupiiii, inca sunt extaziata]. Asa ca ne-am dus la masa, am mancat, ne-am schimbat, am asteptat premierea :) Si chiar au fost premii serioase :) Multumesc organizatorilor si sponsorilor :)
Cam asta a fost incununarea mea de succes pe aceasta a doua jumatate a anului :) Multumesc in primul rand baietilor mei care m-au lasat sa ma antrenez :) (da, stiu, promit sa gatesc mai des de acum inainte :D)
Si inca ceva, ca nu ma pot abtine: pe cand ma uitam la rezultate, o domnisoara era absolut convinsa ca daca s-ar fi inscris la individual, ar fi iesit pe podium, ca a alergat mult mai bine decat mine la stafeta pe care o facuse :) da, stiu, recunosc, sustin - exista fete mult mai bune decat mine la duatlon, dar de data asta eu am avut curaj sa particip la proba de individual profi :) catodata, asta e tot ce trebuie... :)
Dar, la finalul concursului de anul trecut, nici nu plecasem inca din Brasov, ca eram deja hotarata sa imi iau revansa. In consecinta, am hotarat impreuna cu Ana sa repetam isprava in acest an, tot o stafeta: Ana alergarea, eu bicicleta.
Am oscilat, recunosc, vreo 2 luni, daca sa fie din nou Hobby, sau sa fie de data asta Profi. Pe de o parte, traseul de Hobby il stiam deja, puteam sa il parcurg intr-un timp decent, puteam iesi spre centrul clasamentului :) dar aveam in acelasi timp senzatia ca nu m-ar provoca suficient. Asta, pentru ca exista o provocare si mai mare: Profi. Dar acolo aveam dubiul ca pot face traseul de stafeta Profi in timp util. Desi, de foarte multe ori, cursele mele inseamna extrem de mult mobilizare si ambitie, mult mai mult decat pregatirea fizica, si chiar imi doream sa incerc.
Inainte sa plece Ana in concediu, eram decisa: Hobby. Pana s-a intors Ana din concediu, m-am decis din nou: Profi. Si pana s-a facut inscrierea (multumim revistei Alerg pentru sprijinul acordat :) ), a ramas Profi. Stafeta. Pana cu 2 zile inainte, cand a inceput sa se contureze ideea de individual in loc de stafeta. Iar cu o zi inainte s-a cam batut in cuie. Si in momentul inscrierii zarurile s-au aruncat: Individual Profi.
Nu eram pregatita psihic pentru alergat, clar. Nu stiam ce trebuie sa fac in tranzitii. Nu stiam mare lucru despre traseu, decat ca Ana s-a chinuit ceva cu el anul trecut :) Stiam ca are niste scari aproape verticale. Dificil, dar pana si ele sunt finite. Adica la un moment dat, se termina :)
Am plecat din Bucuresti in dimineata cursei, impreuna cu Marian. Am ajuns cam la fix cat sa ne inscriem, am ascultat sedinte tehnica. Tura a doua de alergare se scurtase, am ramas fara distractia oferita de scari :) eu am constatat ca imi uitasem ceasul acasa, si am decis sa merg cum pot eu mai bine. Am vazut 4 biciclete de feminin profi, dar am banuit ca or fi mai multe...
Si s-a dat startul. Aveam picioarele cam grele, nu facusem carboloading-ul cum trebuie :) eu oricum am probleme la acest capitol, tare greu ma incarc cu carbohidrati, oricati as manca :) am ramas de la inceput mai in urma, pe langa niste fete care nu mi s-au parut prea obisnuite cu astfel de concursuri, alergau cu ruperi de ritm - ma depaseau in forta, se mai opreau, depaseau din nou in forta etc. Eu m-am straduit sa tin ritmul constant, dar oricum habar nu aveam ce ritm aveam.
Prima urcare a trecut usor, am ajuns pe langa turn (mi-l aratase Marian din masina, stiam cam pe unde ma aflam), am luat-o la vale, si incepusem sa sper ca partea dificila a traseului a trecut, iar scarile nu sunt altceva decat o legenda :) M-am inselat, le-a venit si lor randul, si am asteptat frumos cuminte la rand pana au urcat toti cei din fata, ca n-am putut depasi. Oricum, n-ar fi facut vreo diferenta nici daca as fi depasit :)
De acolo traseul a fost ok, am trecut pe langa fanfara, care canta ceva foarte patriotic :) am intors la CP, am mai ascultat o data fanfara, si iata-ma la stand.
Aici, am fost cam derutata. Nu stiam cum ar trebui sa ma grabesc, asa ca ... nu m-am grabit deloc :) de fapt, nici sa fi vrut sa ma grabesc, nu mi-ar fi iesit: am luat repede pantalonii de ciclism peste cei de alergare, dar: am vrut sa schmb incaltamintea, mi-a intrat o piatra in cei cu care vroiam sa pedalez; am scapat de 2 ori centura cu apa; mi s-au agatat manusile in unghii (am avut si eu o data in viata unghii de domnisoara :D), mi-am scapat casca... noroc ca imi resetasem inainte ciclometrul, dar am uitat bicicleta pe viteza mare, desi am stiut dinainte ca ar fi bine sa fie pe o viteza mai mica, sa pot incepe pedalatul mai devreme :D
Cumva, am iesit din T1 :) cum cineva ma informase ca am terminat alergarea in aprox 34 min, iar timpul oficial e de 38, deduc ca m-am invartit 4 minute in stand :) scump, dom'le scump, trebuia mai ieftin!
Am pornit cu bicicleta; am impins-o pana la prima portiune mai dreapta, unde am vrut sa dau pe o viteza mai mica. Am dat o pedala si m-am infipt intr-un ditamai bolovanul, de era sa ma dau peste cap intr-un mod absolut acrobatic :) am scapat niste cuvinte printre dinti, am dat deoparte bolovanul, si am mai impins o tura bicicleta, ca mi-a fost teama sa mai urc pe ea :) Ah, la standuri eram ultima bicicleta de profi ramasa, asa ca nu m-am agitat prea mult in cursa; am mers pe ideea de a fi doar semi-kamikaze, si sa ajung intreaga acasa :)
Am mers bine, pe portiunile mai dificile am coborat de pe bicicleta. Daca anul trecut n-am depasit 14 km/ora, acum am avut vreo 3 momente in care m-am apropiat de 30 :D nu stiu foarte in detaliu, ca tineam ochii mai degraba pe stanci si pe radacini decat pe ciclometru :) Am ajuns relativ repede la primul CP, de unde fiecare culoare o lua pe alta directie :) de acolo a fost ceva mai greu sa ajung pana in varf. Nu neaparat din cauza traseului, cat mai ales a faptului ca uitasem acasa foaia pe care mi-am notat in ce punct e inaltimea maxima, si nu mai stiam cat am, ca sa stiu cat sa imi dozez efortul :) Sus, aflu ca eram a 4-a :) intreb la ce distanta sunt fetele din fata, mi se spune ca la distanta mare :) asa ca am continuat relaxata cursa.
Coborarea a fost ceva mai tehnica decat ma asteptam :) as fi vrut sa ma las mai in voia gravitatiei, dar nu era prea usor sa fac asta. Pana la urma, e totusi un traseu tehnic... Dar n-am avut probleme serioase, intrucat in zonele periculoase coboram pe de bicicleta :)
Si cum necum, am ajuns in zona mai putin periculoasa, de unde am pedalat binisor pana la stand, unde am luat in ordine inversa evenimentele de la T1. Poate de data asta n-am mai stat 4 minute, cred totusi ca am stat vreo 3 :D si am pornit in a doua alergare.
Crunt. E absolut crunta a doua alergare :) Motiv pentru care nici nu imi aduc aminte mare lucru din ea, decat ca m-am "lipit" de un baiat care parea la fel de terminat ca si mine, si impreuna am crezut ca alergam. Zic am crezut, pentru ca la final am constatat ca am "alergat" 2.5 km in 17 minute. Da, crunt :))
Duap finish, am primit medalia, am predat chipul, am baut niste apa, am mancat niste lamaie, si m-am inteles cu Marian sa pornim spre casa. Intreb daca am ajuns a 4-a, imi spune sa ma uit la rezultate.
Surpriza totala: una din fete abandonase, asa ca ... am prins podium! [yupiiii, inca sunt extaziata]. Asa ca ne-am dus la masa, am mancat, ne-am schimbat, am asteptat premierea :) Si chiar au fost premii serioase :) Multumesc organizatorilor si sponsorilor :)
Cam asta a fost incununarea mea de succes pe aceasta a doua jumatate a anului :) Multumesc in primul rand baietilor mei care m-au lasat sa ma antrenez :) (da, stiu, promit sa gatesc mai des de acum inainte :D)
Si inca ceva, ca nu ma pot abtine: pe cand ma uitam la rezultate, o domnisoara era absolut convinsa ca daca s-ar fi inscris la individual, ar fi iesit pe podium, ca a alergat mult mai bine decat mine la stafeta pe care o facuse :) da, stiu, recunosc, sustin - exista fete mult mai bune decat mine la duatlon, dar de data asta eu am avut curaj sa particip la proba de individual profi :) catodata, asta e tot ce trebuie... :)
Etichete:
alergare,
bicicleta,
ciclism,
concursuri,
MTB
Abonați-vă la:
Postări (Atom)