Am mancat una de la Altfel Catering (au mai multe chestii geniale :D o sa mai incerc si eu cateva, si daca ies bine o sa notez retetele aici :D)
Buun. Revenind la prajitura noastra - initial am ezitat, mi s-a parut o combinatie ciudata. Dar mi-am facut curaj sa incerc, si nu-mi pare deloc rau ;)
Am cautat si eu reteta, si am facut o incercare, in felul urmator:
Blat:
1. 300g faina (cum vroiam oricum sa combin fainurile si nu prea mai aveam din cea alba, am pus cam 120g faina alba + 180g faina integrala din 6 cereale)
1. 200g zahar (eu am pus 200g miere)
1. 150 ml ulei (eu am combinat 50ml ulei de nuca + 100ml ulei de floarea-soarelui)
1. 4 oua
1. o lingurita praf de copt
1. o lingurita bicarbonat de sodiu (eu n-am avut, am suplimentat praful de copt)
2. o lingurita scortisoara
2. un praf nucsoara (eu am pus cam jumatate de lingurita)
2. un praf sare
3. 4 morcovi rasi (eu i-am dat pe razuitoarea marunta-marunta)
3. cam 2 cm ghimbir razuit (idem, foarte marunt)
3. 100g nuci macinate (de-astea n-am avut, dar m-am bazat pe aroma data de ulei, si am ras foarte marunt cam 50g migdale)
Se amesteca in ordinea numerotarii mele (initial ingredientele cu 1, apoi se pun cele cu 2, apoi cele cu 3), si se pun intr-o tava unsa (sau tapetata cu hartie de copt) la cuptor (incalzit prealabil) timp de 20 de minute, la 180 de grade. Eu am lasat blatul cam 30 de minute, ca aveam faina integrala...
Glazura:
1. un pachet de branza nesarata (eu m-am gandit la ceva gen Mascarpone, dar n-aveau in magazinul din sat :D)
1. 100g unt
1. 200g zahar pudra
1. o lingurita esenta vanilie
1. 100g nuci tocate
Cum eu n-am avut nici branza, nici nuci, dar am avut niste frisca - am batut frisca impreuna cu o lingurita ulei de nuca si 2 linguri de miere (uleiul mi-a inmuiat frisca, dar mierea a intarit-o la loc :D)
Dupa ce se raceste blatul, se pune glazura peste el si sa lasa la frigider :) Prajitura cumparata de mine mai avea niste bucatele de ghimbir confiat deasupra. Cum eu n-am gaz si n-am putut confia nimic, am pus totusi niste bucatele de pomelo confiat pe care le aveam la indemana, au aceeasi culoare :)
A iesit excelenta, si ii place si lui Alex, asa ca... spor la treaba, si pofta buna! :)
sâmbătă, 20 octombrie 2012
Ora de iarna ... si o conferinta :)
Nu stiu altii cum sunt, dar eu ... abia astept trecerea la ora de iarna. Care, de fapt, e cea "normala" :) de fapt, eu functionez dupa lumina soarelui. Adica, nu ma pot trezi pe intuneric (oare oamenii pesterilor se trezeau inainte de rasarit?), dar nici nu prea pot dormi pe lumina (totusi, asta imi mai iese, daca sunt super extra mega obosita).
Stiu sigur ca trecerea la ora de iarna se face in ultimul week-end din luna octombrie. Stiu fara ezitare asta din experienta unei conferinte organizate in perioada ultimului week-end din octombrie, prin 2004, din a carei echipa de organizare am facut si eu parte...
Conferinta a fost organizata de Universitatea Babes-Bolyai, pe tema invatamantului universitar, trecerea la sistemul Bologna si alte asemenea. Invitati - oameni importanti, gen rectori, ministri etc - un total de vreo 250 de invitati, plus inca ceva insotitori. Motiv pentru care, pe langa organizatorii "profesionisti", s-a alocat un set de roluri si unor echipe de studenti - in total vreo 25 studenti, organizati in echipe de cate 3-4-5 (in functie de necesitatea "rolului" alocat). Printre ei - si subsemnata, om de contact pentru o echipa de 4 persoane ...
Multe s-au intamplat in acele vreo 5 zile "de foc". Putine, insa, mai tin eu minte la ora asta :) deh, daca n-am avut blog atunci sa le scriu... ce stiu sigur este ca ajungeam in camera de camin pe la 12-1 noaptea, si ma trezeam la 5 dimineata, ca sa pot sa imi spal parul imbacsit dupa fumul de tigari de la evenimentele din seara anterioara. De ce la asemenea ora - ca in camin aveam apa calda "la program" - se cam termina pe la ora 11 seara, si se pornea pe la 6-6:30 dimineata. Totusi, pentru acele zile, am avut suportul doamnei administrator a caminului, care a chemat fochistul la 5 dimineata, ca "doar n-or pleca copiii astia mudari si mirosind urat in Europa" (n-o sa uit vorbele astea cat traiesc :D)
In perioada sosirilor invitatilor, rolul echipei noastre a fost preluarea lor la aeroport, si "incadrarea" in autocarele specifice in functie de locul de cazare - cazarile s-au facut in general in vreo 4 locuri (fiecare si-a ales locul de cazare din lista pusa la dispozitie), si s-au organizat autocare inchriate responsabile pentru transportul celor cazati in fiecare hotel. Treaba a mers struna; am avut totusi parte de:
- 2 bagaje care au urcat in alte avioane prin Frankfurt (majoritatea zborurilor din vest spre Cluj aveau escala in Frankfurt); in consecinta, a fost o alta echipa de studenti care a batut orasul in cautare de pijamale si perii de dinti pana s-a rezolvat cu bagajele; culmea ghinionului a fost ca unul din bagajele ratacite continea tocmai costumul + speech-ul de deschidere a conferintei (nu mai tin minte daca acel bagaj a ajuns la timp incat sa fie si folosit acel speech)...
- cateva persoane care au ajuns in Cluj fara sa aiba vreo rezervare de cazare (din fericire au mai fost locuri si s-a putut rezolva pe loc)
- un domn care venise cu mailul cu invitatia printat, fara sa fi confirmat macar participarea :D
I-am descurcat cumva pe toti :)
Zilele urmatoare, rolul nostru a fost de a sta la receptia unuia dintre hoteluri (cel mai important), pentru a fi la dispozitia oaspetilor in caz de nevoie. Buuun. Dimineata la 6 eram la datorie. Oamenii au coborat la masa (se servea intr-un fel de sala de nunti, intr-o alta cladire in curtea hotelului), dupa care trebuiau sa urce intr-un autocar si un microbuz, si plecau cu escorta Politiei spre locul de deschidere a conferintei (unde o alta echipa de studenti lipea de zor sageti pe pereti :D stresant rol, l-am nimerit eu la alta conferinta :D). Deci, sa rezumam: noi, studentii, la receptie, invitatii la masa, un autocar + un microbuz + un echipaj de Politie in curtea hotelului. Noi, studentii, trebuia sa asteptam plecarea masinilor si sa intram apoi la masa.
Microbuzul fusese planificat pentru "board"-ul organizatiei, dar ei au refuzat o separare de restul invitatilor, asa ca, pana la urma, toata lumea a urcat in autocar. Si in febra tuturor acestor lucruri - haideti aici, ba nu ca vreau dincolo etc, soferul autocarului a vazut ca s-a facut ora de plecare, a chemat toti oamenii inauntru, si-a dat pedala. Fara escorta Politiei, care se uita cum se departeaza autocarul, depasita de desfasurarea evenimentelor...
Colegul din echipa mea a dat fuga la masina Politiei si i-a trimis spre autocar. Ei - nu, ca noi trebuie sa fim escorta microbuzului :)) colegul meu le-a explicat ca microbuzul nu mai pleaca pentru ca toti au urcat in autocar, dar pana la urma si-a dat seama ca n-are cu cine se intelege :) si i-a lasat in pace, langa microbuz, in curte. Asa ca am intrat si noi la masa.
Acolo - sala goala, exceptand un domn care manca incet la o masa intr-un colt. Nu l-am bagat in seama, ne-am gandit ca o fi vreun alt cazat in hotel, si ne-am vazut de mancare. Pana cand omul si-a terminat masa si a venit linistit la noi sa ne intrebe cum ajunge la conferinta. Am ramas masca - pai s-a plecat. A, da? Bun, nicio problema, chemam un taxi si rezolvam. Eh, pana colegul meu a avut o revelatie, si l-a urcat frumos in microbuz, si l-a trimis la conferinta singur in ditamai microbuzul. Cu escorta Politiei, care de data asta a plecat conform instructiunilor, escorta pentru microbuz :) Sunt curioasa daca omul s-a mai simtit vreodata in viata asa important ca atunci :D
Un alt episod pe care il mai tin minte - in ultima seara a conferintei (vineri seara), invitatii aveau program de voie - au avut de ales intre 2 optiuni - una era un spectacol de opera la Teatrul National, si nu mai tin minte care era cealalta optiune :) oricum, echipa mea a primit task-ul de a organiza totul pentru spectacolul de opera. Se rezervase intreg teatrul/spectacolul, invitatii aveau locurile de la lojele de la primul etaj, iar in sala ne-am dat peste cap sa aducem studenti, ca sa nu arate aiurea totul gol :)) pana la urma a iesit bine, s-a umplut sala la vreo 70%. Noi primisem biletele pentru spectacol, si trebuia sa le impartim invitatilor, asa ca eu si inca o colega ne-am asezat frumos in capul scarilor, de-a stanga si de-a dreapta, si imparteam biletele invitatilor, indrumandu-i: loja 3, loja 7 etc. Treaba a mers struna :) sau na, asa am crezut, pana am terminat de impartit biletele si se eliberase holul de lume. Noi, studentii, aveam si noi rezervata o loja, evident cu instructiuni - "daca aveti nevoie de noi, ne gasiti in loja X". Si pe cand ma indreptam eu spre loja noastra, dau de un grup de 5 invitati, care se uitau catre mine cu niste priviri pierdute: "Nu exista loja 7 pe stanga!".
Pff, m-am uitat ciudat la ei - cum sa nu existe? :) Ei - nu si nu, nu exista. Eh, stiti vorba aia - cand 2 oameni isi spun ca esti beat, du-te si te culca - pe principiul asta m-am gandit eu ca 5 oameni n-ar ramane afara degeaba, asa ca m-am dus cu ei in cautarea lojei 7. Si am luat frumos usile, dupa numerele de pe ele: 11, 10, 9, 8, o usa fara numar, 6, 5... Atunci am avut revelatia - pentru mine, roman obisnuit cu "merge si-asa", era mai mult decat evident ca usa fara numar era loja 7 :) ei, pentru ei n-a fost :)) Dar le-am deschis usa, au vazut ca era loja cu 5 scaune goale, s-au asezat si si-au vazut de spectacol. Asa ca ne-am putut si noi aseza in scaunele noastre sa vedem spectacolul...
Sa vedem spectacolul - vorba vine. Ca dupa ce ca era intr-o limba pe care n-o intelegeam, si se mai si canta, nici liniste n-am avut :) Colegul a stat mai mult pe-afara incercand sa convinga soferul autocarului ca nu-si ia amenda daca parcheaza in fata teatrului (avea ceva permis special pentru perioada conferintei), ca sa nu puna oamenii sa traverseze tz-shpe strazi pana spre Cipariu unde gasise el un loc de parcare... iar noi ceilalti am fost tot in focuri - ba ca X a nimerit in alta loja decat Y si vroiau sa stea impreuna, ba ca unii vroiau alte scaune, ba ca unora li s-a facut foame si vroiau la un restaurant in zona etc. La sfarsit, stiu ca un domn ucrainean ne-a rugat sa ii explicam cum ajunge pe jos pana la localul unde era programata masa de seara. I-am explicat, i-am dat si o harta. Acum, ce-om fi explicat noi si ce-o fi inteles el - cert e ca nu l-am vazut nici seara la masa, nici dimineata la hotel :D banuiesc ca totusi a ajuns macar la casuta lui, acolo, in Ucraina :)
Eh, si acum faza cu ora de iarna, care de fapt mi-a trezit amintirile si m-a determinat sa ma intind atat cu postul asta :D Majoritatea oaspetilor au plecat sambata, dar unii au ramas sa plece duminica dimineata. Toti la aceeasi ora, ca deh, aveau escala in acelasi Frankfurt. Cum era singura chestiune ramasa de rezolvat si nu parea a fi complicata - un microbuz se prezenta la ora 5 in curte, iar la ora 6 cei cativa oameni trebuiau sa fie prezenti la aeroport - s-a stabilit ca nu mai era neaparat necesara prezenta noastra la hotel la acele ore, asa ca sambata seara m-am bagat in pat cu gandul relaxant ca in sfarsit nu va trebui sa ma mai trezesc cu noaptea in cap...
Si pe cand dormeam eu asa relaxata - suna telefonul. Deschid un ochi - bezna. Deschid si celalalt ochi - la fel de bezna, deci nu era problema cu primul ochi, ci pur si simplu era bezna afara :) si in camera :) Tind sa resping apelul, dar totusi in preiau - sigur nu ma suna cineva degeaba la orele alea. Eh - receptia hotelului - aoleu, ce facem?
Pai, ce se intamplase: se nimerise a fi tocmi ultimul week-end din octombrie... si se intampla ca tocmai in acel week-end sa se schimbe ora :) soferul a uitat, asa ca s-a prezentat el cuminte la ora (de vara) 5 la receptia hotelului (adica ora de iarna 4). Unul din oaspeti ceruse la receptie sa fie trezit, iar receptionera, vazand soferul, l-a trezit. Omul a coborat ca un titirez, si cum pana la ora (de vara) de plecare stabilita nu se mai prezentase nimeni, soferul a plecat spre aeroport cu una bucata oaspete. Vreo 45 de minute mai tarziu au coborat si cei care n-au uitat ca s-a schimbat ora. Si abia atunci a avut si receptionera o revelatie si ... m-a sunat :) Mare lucru nu mai puteam face, ca microbuzul abia ce ajunsese la aeroport si nu mai avea vreo sansa sa ajunga inapoi la timp, asa ca am sunat la o firma de taxi si i-am trimis pe oameni la aeroport cu taxiurile, pe banii lor... dar jur ca de atunci nu mai ratez niciodata schimbarea de ora, nici de vara, nici de iarna :)) chiar m-am gandit, noroc ca au ajuns cu o ora mai devreme, baiul mare era daca ajungeau cu o ora mai tarziu ;)
Cam asta e povestea mea cu schimbarea de ora (morala: nu organizati conferinte in week-enduri de schimbat ora :D). De fapt mai am o filosofeala scurta - ieri dimineata, telefonul a sunat, ca de obicei, la 6:15. Bezna. Apoi inca o data la 6:25. Tot bezna. Apoi, a treia oara, la 6:35, cand in sfarsit parca mijea o urma de lumina :) Abia atunci am binevoit sa ma ridic din pat si am privit pisicile cum se jucau prin casa - tavaleli, alergat dupa maruntisuri care se invart pe gresie etc. Si atunci m-am gandit - pisicile sunt animale nocturne! Adica, ele sunt active noaptea. Daca erau active la orele alea, era clar ca inca era noapte adevarata...
Da, abia astept trecerea la ora de iarna... :)
Stiu sigur ca trecerea la ora de iarna se face in ultimul week-end din luna octombrie. Stiu fara ezitare asta din experienta unei conferinte organizate in perioada ultimului week-end din octombrie, prin 2004, din a carei echipa de organizare am facut si eu parte...
Conferinta a fost organizata de Universitatea Babes-Bolyai, pe tema invatamantului universitar, trecerea la sistemul Bologna si alte asemenea. Invitati - oameni importanti, gen rectori, ministri etc - un total de vreo 250 de invitati, plus inca ceva insotitori. Motiv pentru care, pe langa organizatorii "profesionisti", s-a alocat un set de roluri si unor echipe de studenti - in total vreo 25 studenti, organizati in echipe de cate 3-4-5 (in functie de necesitatea "rolului" alocat). Printre ei - si subsemnata, om de contact pentru o echipa de 4 persoane ...
Multe s-au intamplat in acele vreo 5 zile "de foc". Putine, insa, mai tin eu minte la ora asta :) deh, daca n-am avut blog atunci sa le scriu... ce stiu sigur este ca ajungeam in camera de camin pe la 12-1 noaptea, si ma trezeam la 5 dimineata, ca sa pot sa imi spal parul imbacsit dupa fumul de tigari de la evenimentele din seara anterioara. De ce la asemenea ora - ca in camin aveam apa calda "la program" - se cam termina pe la ora 11 seara, si se pornea pe la 6-6:30 dimineata. Totusi, pentru acele zile, am avut suportul doamnei administrator a caminului, care a chemat fochistul la 5 dimineata, ca "doar n-or pleca copiii astia mudari si mirosind urat in Europa" (n-o sa uit vorbele astea cat traiesc :D)
In perioada sosirilor invitatilor, rolul echipei noastre a fost preluarea lor la aeroport, si "incadrarea" in autocarele specifice in functie de locul de cazare - cazarile s-au facut in general in vreo 4 locuri (fiecare si-a ales locul de cazare din lista pusa la dispozitie), si s-au organizat autocare inchriate responsabile pentru transportul celor cazati in fiecare hotel. Treaba a mers struna; am avut totusi parte de:
- 2 bagaje care au urcat in alte avioane prin Frankfurt (majoritatea zborurilor din vest spre Cluj aveau escala in Frankfurt); in consecinta, a fost o alta echipa de studenti care a batut orasul in cautare de pijamale si perii de dinti pana s-a rezolvat cu bagajele; culmea ghinionului a fost ca unul din bagajele ratacite continea tocmai costumul + speech-ul de deschidere a conferintei (nu mai tin minte daca acel bagaj a ajuns la timp incat sa fie si folosit acel speech)...
- cateva persoane care au ajuns in Cluj fara sa aiba vreo rezervare de cazare (din fericire au mai fost locuri si s-a putut rezolva pe loc)
- un domn care venise cu mailul cu invitatia printat, fara sa fi confirmat macar participarea :D
I-am descurcat cumva pe toti :)
Zilele urmatoare, rolul nostru a fost de a sta la receptia unuia dintre hoteluri (cel mai important), pentru a fi la dispozitia oaspetilor in caz de nevoie. Buuun. Dimineata la 6 eram la datorie. Oamenii au coborat la masa (se servea intr-un fel de sala de nunti, intr-o alta cladire in curtea hotelului), dupa care trebuiau sa urce intr-un autocar si un microbuz, si plecau cu escorta Politiei spre locul de deschidere a conferintei (unde o alta echipa de studenti lipea de zor sageti pe pereti :D stresant rol, l-am nimerit eu la alta conferinta :D). Deci, sa rezumam: noi, studentii, la receptie, invitatii la masa, un autocar + un microbuz + un echipaj de Politie in curtea hotelului. Noi, studentii, trebuia sa asteptam plecarea masinilor si sa intram apoi la masa.
Microbuzul fusese planificat pentru "board"-ul organizatiei, dar ei au refuzat o separare de restul invitatilor, asa ca, pana la urma, toata lumea a urcat in autocar. Si in febra tuturor acestor lucruri - haideti aici, ba nu ca vreau dincolo etc, soferul autocarului a vazut ca s-a facut ora de plecare, a chemat toti oamenii inauntru, si-a dat pedala. Fara escorta Politiei, care se uita cum se departeaza autocarul, depasita de desfasurarea evenimentelor...
Colegul din echipa mea a dat fuga la masina Politiei si i-a trimis spre autocar. Ei - nu, ca noi trebuie sa fim escorta microbuzului :)) colegul meu le-a explicat ca microbuzul nu mai pleaca pentru ca toti au urcat in autocar, dar pana la urma si-a dat seama ca n-are cu cine se intelege :) si i-a lasat in pace, langa microbuz, in curte. Asa ca am intrat si noi la masa.
Acolo - sala goala, exceptand un domn care manca incet la o masa intr-un colt. Nu l-am bagat in seama, ne-am gandit ca o fi vreun alt cazat in hotel, si ne-am vazut de mancare. Pana cand omul si-a terminat masa si a venit linistit la noi sa ne intrebe cum ajunge la conferinta. Am ramas masca - pai s-a plecat. A, da? Bun, nicio problema, chemam un taxi si rezolvam. Eh, pana colegul meu a avut o revelatie, si l-a urcat frumos in microbuz, si l-a trimis la conferinta singur in ditamai microbuzul. Cu escorta Politiei, care de data asta a plecat conform instructiunilor, escorta pentru microbuz :) Sunt curioasa daca omul s-a mai simtit vreodata in viata asa important ca atunci :D
Un alt episod pe care il mai tin minte - in ultima seara a conferintei (vineri seara), invitatii aveau program de voie - au avut de ales intre 2 optiuni - una era un spectacol de opera la Teatrul National, si nu mai tin minte care era cealalta optiune :) oricum, echipa mea a primit task-ul de a organiza totul pentru spectacolul de opera. Se rezervase intreg teatrul/spectacolul, invitatii aveau locurile de la lojele de la primul etaj, iar in sala ne-am dat peste cap sa aducem studenti, ca sa nu arate aiurea totul gol :)) pana la urma a iesit bine, s-a umplut sala la vreo 70%. Noi primisem biletele pentru spectacol, si trebuia sa le impartim invitatilor, asa ca eu si inca o colega ne-am asezat frumos in capul scarilor, de-a stanga si de-a dreapta, si imparteam biletele invitatilor, indrumandu-i: loja 3, loja 7 etc. Treaba a mers struna :) sau na, asa am crezut, pana am terminat de impartit biletele si se eliberase holul de lume. Noi, studentii, aveam si noi rezervata o loja, evident cu instructiuni - "daca aveti nevoie de noi, ne gasiti in loja X". Si pe cand ma indreptam eu spre loja noastra, dau de un grup de 5 invitati, care se uitau catre mine cu niste priviri pierdute: "Nu exista loja 7 pe stanga!".
Pff, m-am uitat ciudat la ei - cum sa nu existe? :) Ei - nu si nu, nu exista. Eh, stiti vorba aia - cand 2 oameni isi spun ca esti beat, du-te si te culca - pe principiul asta m-am gandit eu ca 5 oameni n-ar ramane afara degeaba, asa ca m-am dus cu ei in cautarea lojei 7. Si am luat frumos usile, dupa numerele de pe ele: 11, 10, 9, 8, o usa fara numar, 6, 5... Atunci am avut revelatia - pentru mine, roman obisnuit cu "merge si-asa", era mai mult decat evident ca usa fara numar era loja 7 :) ei, pentru ei n-a fost :)) Dar le-am deschis usa, au vazut ca era loja cu 5 scaune goale, s-au asezat si si-au vazut de spectacol. Asa ca ne-am putut si noi aseza in scaunele noastre sa vedem spectacolul...
Sa vedem spectacolul - vorba vine. Ca dupa ce ca era intr-o limba pe care n-o intelegeam, si se mai si canta, nici liniste n-am avut :) Colegul a stat mai mult pe-afara incercand sa convinga soferul autocarului ca nu-si ia amenda daca parcheaza in fata teatrului (avea ceva permis special pentru perioada conferintei), ca sa nu puna oamenii sa traverseze tz-shpe strazi pana spre Cipariu unde gasise el un loc de parcare... iar noi ceilalti am fost tot in focuri - ba ca X a nimerit in alta loja decat Y si vroiau sa stea impreuna, ba ca unii vroiau alte scaune, ba ca unora li s-a facut foame si vroiau la un restaurant in zona etc. La sfarsit, stiu ca un domn ucrainean ne-a rugat sa ii explicam cum ajunge pe jos pana la localul unde era programata masa de seara. I-am explicat, i-am dat si o harta. Acum, ce-om fi explicat noi si ce-o fi inteles el - cert e ca nu l-am vazut nici seara la masa, nici dimineata la hotel :D banuiesc ca totusi a ajuns macar la casuta lui, acolo, in Ucraina :)
Eh, si acum faza cu ora de iarna, care de fapt mi-a trezit amintirile si m-a determinat sa ma intind atat cu postul asta :D Majoritatea oaspetilor au plecat sambata, dar unii au ramas sa plece duminica dimineata. Toti la aceeasi ora, ca deh, aveau escala in acelasi Frankfurt. Cum era singura chestiune ramasa de rezolvat si nu parea a fi complicata - un microbuz se prezenta la ora 5 in curte, iar la ora 6 cei cativa oameni trebuiau sa fie prezenti la aeroport - s-a stabilit ca nu mai era neaparat necesara prezenta noastra la hotel la acele ore, asa ca sambata seara m-am bagat in pat cu gandul relaxant ca in sfarsit nu va trebui sa ma mai trezesc cu noaptea in cap...
Si pe cand dormeam eu asa relaxata - suna telefonul. Deschid un ochi - bezna. Deschid si celalalt ochi - la fel de bezna, deci nu era problema cu primul ochi, ci pur si simplu era bezna afara :) si in camera :) Tind sa resping apelul, dar totusi in preiau - sigur nu ma suna cineva degeaba la orele alea. Eh - receptia hotelului - aoleu, ce facem?
Pai, ce se intamplase: se nimerise a fi tocmi ultimul week-end din octombrie... si se intampla ca tocmai in acel week-end sa se schimbe ora :) soferul a uitat, asa ca s-a prezentat el cuminte la ora (de vara) 5 la receptia hotelului (adica ora de iarna 4). Unul din oaspeti ceruse la receptie sa fie trezit, iar receptionera, vazand soferul, l-a trezit. Omul a coborat ca un titirez, si cum pana la ora (de vara) de plecare stabilita nu se mai prezentase nimeni, soferul a plecat spre aeroport cu una bucata oaspete. Vreo 45 de minute mai tarziu au coborat si cei care n-au uitat ca s-a schimbat ora. Si abia atunci a avut si receptionera o revelatie si ... m-a sunat :) Mare lucru nu mai puteam face, ca microbuzul abia ce ajunsese la aeroport si nu mai avea vreo sansa sa ajunga inapoi la timp, asa ca am sunat la o firma de taxi si i-am trimis pe oameni la aeroport cu taxiurile, pe banii lor... dar jur ca de atunci nu mai ratez niciodata schimbarea de ora, nici de vara, nici de iarna :)) chiar m-am gandit, noroc ca au ajuns cu o ora mai devreme, baiul mare era daca ajungeau cu o ora mai tarziu ;)
Cam asta e povestea mea cu schimbarea de ora (morala: nu organizati conferinte in week-enduri de schimbat ora :D). De fapt mai am o filosofeala scurta - ieri dimineata, telefonul a sunat, ca de obicei, la 6:15. Bezna. Apoi inca o data la 6:25. Tot bezna. Apoi, a treia oara, la 6:35, cand in sfarsit parca mijea o urma de lumina :) Abia atunci am binevoit sa ma ridic din pat si am privit pisicile cum se jucau prin casa - tavaleli, alergat dupa maruntisuri care se invart pe gresie etc. Si atunci m-am gandit - pisicile sunt animale nocturne! Adica, ele sunt active noaptea. Daca erau active la orele alea, era clar ca inca era noapte adevarata...
Da, abia astept trecerea la ora de iarna... :)
marți, 9 octombrie 2012
Raport de voluntar - Maratonul International Bucuresti 2012
Anul trecut glumeam, intrucat in cadrul acestui eveniment am alergat asa:
2009 - maraton
2010 - semimaraton
2011 - stafeta
Urma 2012 cursa populara si apoi in ordine descrescatoare cursele de copii :D
N-a fost chiar asa. A fost mai rau :P Intrucat sambata am biciclit la Romanian Corporate Sports - MTB, am hotarat ca duminica va fi zi de pauza de efort, si am ales sa stau la standul Ro Club Maraton in cadrul Expo Maraton.
A fost o perspectiva complet noua pentru mine - e pentru prima data cand nu vad nimic de pe traseu :) si pentru prima data cand chiar sunt sigura ca nu ma voi gasi in vreo poza de pe traseu :D (nu ma gasesc de obicei pentru ca nu sunt prea fotogenica, mai ales in conditii de efort, dar ma caut mereu plina de emotie :D) dar ma bucur ca am putut oferi suport "administrativ" alergatorilor :) din club sau din afara lui.
Ar fi 2 lucruri de mentionat, cred ca au fost ambele premiera la aceasta editie:
- pacemakerii :) eu am beneficiat de aprijinul lor la Roma in 2012, si mi-au prins tare bine :) Poate as fi putut sa ma bag la 5h, intrucat am 2 maratoane in ultimii ani alergate sub 5h :)
- punctele mobile de hidratare - pe biciclete - asta mi-ar fi placut si mai mult decat pacemakerii. Dar na, deja alesesem sa stau la stand, si nu se oferise nimeni sa-mi ia locul :) am beneficiat de un astfel de ajutor in 2011 la Maratonul International Cluj, si de atunci mi-a ramas in gand sa-mi iau "revansa" si sa ajut si eu pe cineva la fel cum am fost ajutata. N-a iesit acum, dar pandesc alta ocazie ;)
Felicitari tuturor participantilor - finalisti sau temerari :) si la mai mare! ;)
2009 - maraton
2010 - semimaraton
2011 - stafeta
Urma 2012 cursa populara si apoi in ordine descrescatoare cursele de copii :D
N-a fost chiar asa. A fost mai rau :P Intrucat sambata am biciclit la Romanian Corporate Sports - MTB, am hotarat ca duminica va fi zi de pauza de efort, si am ales sa stau la standul Ro Club Maraton in cadrul Expo Maraton.
A fost o perspectiva complet noua pentru mine - e pentru prima data cand nu vad nimic de pe traseu :) si pentru prima data cand chiar sunt sigura ca nu ma voi gasi in vreo poza de pe traseu :D (nu ma gasesc de obicei pentru ca nu sunt prea fotogenica, mai ales in conditii de efort, dar ma caut mereu plina de emotie :D) dar ma bucur ca am putut oferi suport "administrativ" alergatorilor :) din club sau din afara lui.
Ar fi 2 lucruri de mentionat, cred ca au fost ambele premiera la aceasta editie:
- pacemakerii :) eu am beneficiat de aprijinul lor la Roma in 2012, si mi-au prins tare bine :) Poate as fi putut sa ma bag la 5h, intrucat am 2 maratoane in ultimii ani alergate sub 5h :)
- punctele mobile de hidratare - pe biciclete - asta mi-ar fi placut si mai mult decat pacemakerii. Dar na, deja alesesem sa stau la stand, si nu se oferise nimeni sa-mi ia locul :) am beneficiat de un astfel de ajutor in 2011 la Maratonul International Cluj, si de atunci mi-a ramas in gand sa-mi iau "revansa" si sa ajut si eu pe cineva la fel cum am fost ajutata. N-a iesit acum, dar pandesc alta ocazie ;)
Felicitari tuturor participantilor - finalisti sau temerari :) si la mai mare! ;)
duminică, 7 octombrie 2012
Raport de cursa - Romanian Corporate Sports MTB 2012
Am aflat de aceasta cursa in vara, cand inca eram la Romtelecom. Si pana la urma am facut echipa cu Andreea, eu ca invitat, in combinatia Romtelecom - CVT / SII Romania.
Antrenamente nu prea am facut. Acum vreo luna am iesit cu Cristi la o cursa care s-a vrut de vreo 35 km, dar s-a dovedit pana la urma sub 30 :) Bineinteles, abia am reusit sa ma tin dupa el (nu v-am spus ca si-a luat un 29-er, nu? dupa ce mi-a rupt schimbatorul :D pai numai din marimea rotilor castiga cativa cm la fiecare rotatie fata de mine, unde mai punem diferenta clasica intre masculin si feminin ;) Intre timp am mai alergat, si week-endul trecut am hotarat sa dezghet bicicleta intr-o plimbare prin Bucuresti. Plimbarea respectiva s-a dovedit pana la urma a fi un total de vreo 60 km ciclism (pe sosea cu MTB-ul), plus vreo 6 de alergare, plus vreo 40 de minute in bazin, unde printre altele am facut si vreo 250m legati (dupa care a trebuit sa fug ca aveam programare la coafor :D). Da, stiu, nebuna zi ;)
Si cu aceste antrenamente in picioare, m-am prezentat ieri dimineata la start. N-am facut o recunoastere a traseului, dar la cum stiu eu Baneasa, nu am simtit-o ca un pericol prea mare. Motiv pentru care chiar m-a uimit faptul ca organizatorii asteptau primii sositi in 2h30 - eu imi calculasem ca pana si noi vom termina sub acel timp :D
Dimineata, inainte de start. In primul rand mi-am luat un fel de mustruluiala de la un domn aflat intr-o masina, m-a intrebat de ce am parcat pe spatiu verde daca tot merg cu bicicleta. Oarecum m-a blocat, nu din cauza ca n-as fi avut nimic sa ii raspund, ci pentru ca aveam prea multe si nu mai reuseam sa le ordonez :D da, nu e frumos sa parchezi pe un spatiu verde, dar pur si simplu acolo stiam ca era loc (tot acolo am parcat si la Prima Evadare si la Skoda Velo Challenge, a devenit un fel de loc al meu de parcare la cometitiile de ciclism din Baneasa :D). Pe langa asta, mi se parea cam ciudat domnul lup moralist, care imi spunea mie toate astea stand intr-o masina, la relanti. A plecat satisfacut, cu o atitudine specifica "nu e nevoie sa raspundeti". Asta e, ce mai pot spune... promit sa mai pun un petic de iarba in plus pe undeva ca sa-mi compensez parcarea...
Am recuperat-o si pe Andreea, si impreuna si cu Andrei si colegul lui ne-am asezat in plutonul de start. Am incercat sa cautam un loc cam la 1/3 de linia de start - eu ma simteam cam asa de rapida, desi Andreea ma avertizase oarecum ca nu e sigura ca poate tine mai mult de 15 km/ora medie pe acea distanta. Putin m-a debusolat (eu voiam ceva mai mult), dar in fond si la urma urmei eram o echipa, si trebuia sa tinem cont una de alta. Am hotarat sa merg eu inainte, si daca o iau prea tare, mai incetinesc sa o astept, si tot asa...
Si s-a dat startul. Intrucat nu participasem la sesiunea de incalzire coordonata de organizatori, am hotarat ca prima tura sa nu o tragem prea tare, ca sa nu avem nici probleme fizice, si sa fim si sigure ca ducem cursa pana la capat intr-un mod rezonabil. Ne stabilisem ca strategie inainte sa nu ne oprim deloc, iar alimentarea/hidratarea sa le facem din mers, la o viteza ceva mai mica.
Ar fi fost bine sa facem niste ture de recunoastere impreuna. Asta, pentru ca n-aveam idee la ce viteza sa o "trag" pe Andreea :) am vazut totusi ca reuseste sa se tina dupa mine la un 17-18 km/ora, si am incercat sa merg cat mai constant la viteza respectiva asa incat sa nu o pierd :) bineinteles, eram intrecute in general de baieti, dar pana la jumatatea primei ture am ajuns si noi si am intrecut 2 echipe feminine.
La un moment dat, o fata m-a avertizat din spate ca vrea sa ma depaseasca pe stanga. M-am tras pe partea dreapta a cararii sa ii fac loc. Totusi, cand a ajuns langa mine, din diverse motive s-a intamplat ca ghidonul ei sa se suprapuna peste al meu, si sa zburam amandoua - ea spre stanga, eu spre dreapta. Am tras un tipat pe care probabil l-au auzit si baietii mei (care alergau de zor la cursa copiilor la MIB), dar am reusit sa ma mentin in sa, desi am iesit de pe traseu printre pomi. Domnisoara respectiva a cazut putin, dar s-a ridicat repede. Am inteles ca a spus in spate ca eu as fi tras de ghidon stanga - nope, am suficienta experienta sa nu fac asa ceva :) poate ca totusi poteca serpuia stanga acolo si eu as fi urmat poteca, dar in mod cert am stat pe partea dreapta a potecii. E o diferenta...
Pana la urma, pe ultimii km de pe traseu, am prins liber in fata, asa ca am marit putin viteza, cu strigate periodice de asigurare ca n-am pierdut-o pe Andreea in urma. Si am ajuns sa terminam prima tura, si sa facem intoarcerea pe traseu. Abia la punctul de alimentare (la km 12) am avut o revelatie - nu imi era sete, si de fapt nici nu prea transpirasem, si abia simteam ca m-as fi incalzit :D ce mai stiu sigur este ca la iesirea pe asfalt mi s-a spus ca aveam 44 minute, si atunci mi-a incoltit ideea unui negative split :D
Andreea a luat si un pahar cu apa, l-a baut din mers, si am bice spre tura a 2-a. De data asta fara inghesuiala, dar cum inca aveam in cap viteza de 15 km/ora pe care m-o daduse Andreea inainte de start, imi era teama sa dau bice prea tare inainte. Totusi, undeva pe la 1/3 din tura 2, Andreea mi-a strigat din spate ca pe poteca dreapta pot sa dau mai tare ca se poate tine dupa mine :) Nu va pot spune cum mi-a crescut inima cand am auzit-o, si am hotarat atunci sa imi iau cu adevarat in serios rolul de iepure :) n-am fortat totusi prea tare, ca nu stiam sigur cum poate duce Andreea distanta, si nu aveam de gand sa clacheze pe tura 3 :)
Traseul - sa fiu sincera nu mi s-a parut dificil deloc. La o adica, e facut pentru zona Corporate. M-a uimit prin potecile alese - la o inghesuiala de peste 500 de persoane pe traseu ma asteptam la poteci mai late :) ceea ce mi-a placut totusi foarte mult a fost "serpuiala" cararii alese - la celelalte concursuri parca au fost mai drepte si cu unghiuri de 90 de grade :)) eh, la atata serpuiala printre pomi m-am ales si cu oaresce febra musculara la spate :D
Dar sa revenim. Dupa cum ne-am inteles inca de la start, pe finalul turei 2 am incetinit pentru ca Andreea sa manance un baton energizant (eu nu simteam nevoia de ceva energizant), si la punctul de alimentare a mai baut un pahar de apa. Am baut si eu cateva guri din limonada pe care am pregatit-o de acasa, am plimbat-o toata cursa si pana la urma am baut-o dupa finish :) La iesirea pe asfalt la finalul turei 2, un baiat arbitru ne-a intrebat la ce tura suntem - i-am spus ca 2 (nu cu mult in urma ne ajunsesera din spate baietii castigatori), iar Andreea a intrebat daca mai sunt fete in fata - ni s-a spus ca nu :) totusi, la intoarcerea spre tura 3, am vazut spre sosire o echipa de fete din cele depasite de noi pe tura 1, deci... am hotarat ca avem un loc de pastrat, oricare ar fi fost el :) Motiv pentru care pe tura 3 am hotarat sa trag(em) la maxim, ca oricum nu mai conta pastrarea energiei :)
Si am mai crescut un pinion, iar pe portiunile drepte am trecut pe foaia mare :) Am constatat ca Andreea se tinea eroic dupa mine :D si asta mi-a dat curaj sa trag intreaga tura asa. Am incetinit de 2-3 ori cand simteam ca am luat-o prea mult inainte, dar deja eram mandra de cum se tinea dupa mine, dat fiind ca deja trecusem de 30 de km si reuseam sa mentinem o viteza semnificativ peste cea propusa la start ;)
Si pas cu pas si pedala cu pedala ne-am indreptate spre finish. Cu vreo 2 km inainte de finish am intalnit o echipa de fete despre care am banuit ca sunt cu o tura in urma noastra. Am trecut de ele, si am ajuns la linia de finish. Inainte de cursa ii propusesem Andreei sa trecem linia de finish tinandu-ne de mana, asa ca am lasat-o mai moale cu viteza si am intins mana spre ea cu gandul ca mi-o prinde. Am uitat de factorul oboseala - Andreea a zburat pur si simplu pe langa mine fara sa aiba vreo treaba cu mana mea :)) La iesirea pe asfalt, baiatul care ne intrebase inainte la ce tura eram ne-a spus ceva de genul - "un castig foarte frumos", iar la ultima curba am auzit un arbitru spunand "prima echipa de fete", asa ca, in acel moment, ne-a incoltit ideea ca poate chiar am terminat primele :))
A mai durat o vreme pana sa se afiseze rezultatele ... si primele eram! :) Echipa de fete pe care o vazusem in spatele nostru la finalul turei 2 a ajuns la mai putin de 2 minute dupa noi, deci bine am facut ca am tras tare pe ultima tura (scuze Andreea, dar vezi ca pana la urma ai reusit :D) Am obtinut un timp de 2:15 intre start si finish, ceea ce duce la aprox 45 minute/tura - poate n-a fost negative split, dar sigur a fost cel putin constant :) daca am rabdare intr-o zi sa calculez datele din Endomondo per tura, o sa aflu si asta (desi pe alocuri a pierdut din semnal si a mai pus "de la el", nu stiu pe ce principii) :D oricum, viteza medie e peste 16 km/ora, asta e sigur :D
A urmat o premiere foarte frumoasa, in special prin oamenii care au facut-o :) campioni in ciclism, dintre care cel mai important (pentru mine) - Eduard Novak :) categoric, faptul de a-mi pune el medalia dupa gat (nici n-ar fi contat ce scria pe ea) e cel mai frumos lucru care se putea intampla in viata mea de sportiv amator :) De asemenea, a mai fost si Razvan Juganaru - de fapt el s-a ocupat de intreaga parte tehnica a concursului.
La finalul premierii ni s-a luat si un interviu - dar nu stiu cine - organizatorii sau vreo televiziune, si am senzatia ca am dat niste raspunsuri atat de stupide (eu recunosc ca nu prea imi functioneaza creierul imediat dupa efort), incat ... multumesc pentru intentie, scuze daca v-am dat de lucru ca sa iasa un montaj cat de cat ... :D asta e, data viitoare intrebati-ma la inceput ca sa am timp sa si gandesc inainte sa raspund :))
Multumesc fotografilor, si deocamdata 4 poze - 2 de-ale mele si doua de la FreeRider.ro :
P.S. sa nu uitam, si Alex a avut o zi sportiva - a alergat (impreuna cu Cristi) 500m la Cursa Copiilor in cadrul Maratonului International Bucuresti:
Cam asta a fost. E probabil incununarea de succes a anului meu sportiv 2012, ca nu mai am planificat nimic important :)
Si un Later Edit, ca nu se poate sa nu ramana in istorie: cam de vreo jumatate de viata, de cand am inceput sa ma uit pe la cursele de Formula 1, unul din marile mele vise a fost sa urc pe un podium, sa primesc o sampanie, si sa "alcoolizez" cu ea pe toata lumea din jur. Sambata am avut aceasta ocazie - am urcat pe podium, am primit sampania, si ... n-am reusit sa o desfac. Si ca sa nu fiu penibila pana la capat, la un moment dat am renuntat sa mai incerc :) asta e, musai sa mai castig un concurs, ca (si) acest vis se vrea implinit ;)
Si later edit 2: pana la urma am aflat si care era treaba cu filmul - e pe site-ul organizatorilor :)
Antrenamente nu prea am facut. Acum vreo luna am iesit cu Cristi la o cursa care s-a vrut de vreo 35 km, dar s-a dovedit pana la urma sub 30 :) Bineinteles, abia am reusit sa ma tin dupa el (nu v-am spus ca si-a luat un 29-er, nu? dupa ce mi-a rupt schimbatorul :D pai numai din marimea rotilor castiga cativa cm la fiecare rotatie fata de mine, unde mai punem diferenta clasica intre masculin si feminin ;) Intre timp am mai alergat, si week-endul trecut am hotarat sa dezghet bicicleta intr-o plimbare prin Bucuresti. Plimbarea respectiva s-a dovedit pana la urma a fi un total de vreo 60 km ciclism (pe sosea cu MTB-ul), plus vreo 6 de alergare, plus vreo 40 de minute in bazin, unde printre altele am facut si vreo 250m legati (dupa care a trebuit sa fug ca aveam programare la coafor :D). Da, stiu, nebuna zi ;)
Si cu aceste antrenamente in picioare, m-am prezentat ieri dimineata la start. N-am facut o recunoastere a traseului, dar la cum stiu eu Baneasa, nu am simtit-o ca un pericol prea mare. Motiv pentru care chiar m-a uimit faptul ca organizatorii asteptau primii sositi in 2h30 - eu imi calculasem ca pana si noi vom termina sub acel timp :D
Dimineata, inainte de start. In primul rand mi-am luat un fel de mustruluiala de la un domn aflat intr-o masina, m-a intrebat de ce am parcat pe spatiu verde daca tot merg cu bicicleta. Oarecum m-a blocat, nu din cauza ca n-as fi avut nimic sa ii raspund, ci pentru ca aveam prea multe si nu mai reuseam sa le ordonez :D da, nu e frumos sa parchezi pe un spatiu verde, dar pur si simplu acolo stiam ca era loc (tot acolo am parcat si la Prima Evadare si la Skoda Velo Challenge, a devenit un fel de loc al meu de parcare la cometitiile de ciclism din Baneasa :D). Pe langa asta, mi se parea cam ciudat domnul lup moralist, care imi spunea mie toate astea stand intr-o masina, la relanti. A plecat satisfacut, cu o atitudine specifica "nu e nevoie sa raspundeti". Asta e, ce mai pot spune... promit sa mai pun un petic de iarba in plus pe undeva ca sa-mi compensez parcarea...
Am recuperat-o si pe Andreea, si impreuna si cu Andrei si colegul lui ne-am asezat in plutonul de start. Am incercat sa cautam un loc cam la 1/3 de linia de start - eu ma simteam cam asa de rapida, desi Andreea ma avertizase oarecum ca nu e sigura ca poate tine mai mult de 15 km/ora medie pe acea distanta. Putin m-a debusolat (eu voiam ceva mai mult), dar in fond si la urma urmei eram o echipa, si trebuia sa tinem cont una de alta. Am hotarat sa merg eu inainte, si daca o iau prea tare, mai incetinesc sa o astept, si tot asa...
Si s-a dat startul. Intrucat nu participasem la sesiunea de incalzire coordonata de organizatori, am hotarat ca prima tura sa nu o tragem prea tare, ca sa nu avem nici probleme fizice, si sa fim si sigure ca ducem cursa pana la capat intr-un mod rezonabil. Ne stabilisem ca strategie inainte sa nu ne oprim deloc, iar alimentarea/hidratarea sa le facem din mers, la o viteza ceva mai mica.
Ar fi fost bine sa facem niste ture de recunoastere impreuna. Asta, pentru ca n-aveam idee la ce viteza sa o "trag" pe Andreea :) am vazut totusi ca reuseste sa se tina dupa mine la un 17-18 km/ora, si am incercat sa merg cat mai constant la viteza respectiva asa incat sa nu o pierd :) bineinteles, eram intrecute in general de baieti, dar pana la jumatatea primei ture am ajuns si noi si am intrecut 2 echipe feminine.
La un moment dat, o fata m-a avertizat din spate ca vrea sa ma depaseasca pe stanga. M-am tras pe partea dreapta a cararii sa ii fac loc. Totusi, cand a ajuns langa mine, din diverse motive s-a intamplat ca ghidonul ei sa se suprapuna peste al meu, si sa zburam amandoua - ea spre stanga, eu spre dreapta. Am tras un tipat pe care probabil l-au auzit si baietii mei (care alergau de zor la cursa copiilor la MIB), dar am reusit sa ma mentin in sa, desi am iesit de pe traseu printre pomi. Domnisoara respectiva a cazut putin, dar s-a ridicat repede. Am inteles ca a spus in spate ca eu as fi tras de ghidon stanga - nope, am suficienta experienta sa nu fac asa ceva :) poate ca totusi poteca serpuia stanga acolo si eu as fi urmat poteca, dar in mod cert am stat pe partea dreapta a potecii. E o diferenta...
Pana la urma, pe ultimii km de pe traseu, am prins liber in fata, asa ca am marit putin viteza, cu strigate periodice de asigurare ca n-am pierdut-o pe Andreea in urma. Si am ajuns sa terminam prima tura, si sa facem intoarcerea pe traseu. Abia la punctul de alimentare (la km 12) am avut o revelatie - nu imi era sete, si de fapt nici nu prea transpirasem, si abia simteam ca m-as fi incalzit :D ce mai stiu sigur este ca la iesirea pe asfalt mi s-a spus ca aveam 44 minute, si atunci mi-a incoltit ideea unui negative split :D
Andreea a luat si un pahar cu apa, l-a baut din mers, si am bice spre tura a 2-a. De data asta fara inghesuiala, dar cum inca aveam in cap viteza de 15 km/ora pe care m-o daduse Andreea inainte de start, imi era teama sa dau bice prea tare inainte. Totusi, undeva pe la 1/3 din tura 2, Andreea mi-a strigat din spate ca pe poteca dreapta pot sa dau mai tare ca se poate tine dupa mine :) Nu va pot spune cum mi-a crescut inima cand am auzit-o, si am hotarat atunci sa imi iau cu adevarat in serios rolul de iepure :) n-am fortat totusi prea tare, ca nu stiam sigur cum poate duce Andreea distanta, si nu aveam de gand sa clacheze pe tura 3 :)
Traseul - sa fiu sincera nu mi s-a parut dificil deloc. La o adica, e facut pentru zona Corporate. M-a uimit prin potecile alese - la o inghesuiala de peste 500 de persoane pe traseu ma asteptam la poteci mai late :) ceea ce mi-a placut totusi foarte mult a fost "serpuiala" cararii alese - la celelalte concursuri parca au fost mai drepte si cu unghiuri de 90 de grade :)) eh, la atata serpuiala printre pomi m-am ales si cu oaresce febra musculara la spate :D
Dar sa revenim. Dupa cum ne-am inteles inca de la start, pe finalul turei 2 am incetinit pentru ca Andreea sa manance un baton energizant (eu nu simteam nevoia de ceva energizant), si la punctul de alimentare a mai baut un pahar de apa. Am baut si eu cateva guri din limonada pe care am pregatit-o de acasa, am plimbat-o toata cursa si pana la urma am baut-o dupa finish :) La iesirea pe asfalt la finalul turei 2, un baiat arbitru ne-a intrebat la ce tura suntem - i-am spus ca 2 (nu cu mult in urma ne ajunsesera din spate baietii castigatori), iar Andreea a intrebat daca mai sunt fete in fata - ni s-a spus ca nu :) totusi, la intoarcerea spre tura 3, am vazut spre sosire o echipa de fete din cele depasite de noi pe tura 1, deci... am hotarat ca avem un loc de pastrat, oricare ar fi fost el :) Motiv pentru care pe tura 3 am hotarat sa trag(em) la maxim, ca oricum nu mai conta pastrarea energiei :)
Si am mai crescut un pinion, iar pe portiunile drepte am trecut pe foaia mare :) Am constatat ca Andreea se tinea eroic dupa mine :D si asta mi-a dat curaj sa trag intreaga tura asa. Am incetinit de 2-3 ori cand simteam ca am luat-o prea mult inainte, dar deja eram mandra de cum se tinea dupa mine, dat fiind ca deja trecusem de 30 de km si reuseam sa mentinem o viteza semnificativ peste cea propusa la start ;)
Si pas cu pas si pedala cu pedala ne-am indreptate spre finish. Cu vreo 2 km inainte de finish am intalnit o echipa de fete despre care am banuit ca sunt cu o tura in urma noastra. Am trecut de ele, si am ajuns la linia de finish. Inainte de cursa ii propusesem Andreei sa trecem linia de finish tinandu-ne de mana, asa ca am lasat-o mai moale cu viteza si am intins mana spre ea cu gandul ca mi-o prinde. Am uitat de factorul oboseala - Andreea a zburat pur si simplu pe langa mine fara sa aiba vreo treaba cu mana mea :)) La iesirea pe asfalt, baiatul care ne intrebase inainte la ce tura eram ne-a spus ceva de genul - "un castig foarte frumos", iar la ultima curba am auzit un arbitru spunand "prima echipa de fete", asa ca, in acel moment, ne-a incoltit ideea ca poate chiar am terminat primele :))
A mai durat o vreme pana sa se afiseze rezultatele ... si primele eram! :) Echipa de fete pe care o vazusem in spatele nostru la finalul turei 2 a ajuns la mai putin de 2 minute dupa noi, deci bine am facut ca am tras tare pe ultima tura (scuze Andreea, dar vezi ca pana la urma ai reusit :D) Am obtinut un timp de 2:15 intre start si finish, ceea ce duce la aprox 45 minute/tura - poate n-a fost negative split, dar sigur a fost cel putin constant :) daca am rabdare intr-o zi sa calculez datele din Endomondo per tura, o sa aflu si asta (desi pe alocuri a pierdut din semnal si a mai pus "de la el", nu stiu pe ce principii) :D oricum, viteza medie e peste 16 km/ora, asta e sigur :D
A urmat o premiere foarte frumoasa, in special prin oamenii care au facut-o :) campioni in ciclism, dintre care cel mai important (pentru mine) - Eduard Novak :) categoric, faptul de a-mi pune el medalia dupa gat (nici n-ar fi contat ce scria pe ea) e cel mai frumos lucru care se putea intampla in viata mea de sportiv amator :) De asemenea, a mai fost si Razvan Juganaru - de fapt el s-a ocupat de intreaga parte tehnica a concursului.
La finalul premierii ni s-a luat si un interviu - dar nu stiu cine - organizatorii sau vreo televiziune, si am senzatia ca am dat niste raspunsuri atat de stupide (eu recunosc ca nu prea imi functioneaza creierul imediat dupa efort), incat ... multumesc pentru intentie, scuze daca v-am dat de lucru ca sa iasa un montaj cat de cat ... :D asta e, data viitoare intrebati-ma la inceput ca sa am timp sa si gandesc inainte sa raspund :))
Multumesc fotografilor, si deocamdata 4 poze - 2 de-ale mele si doua de la FreeRider.ro :
P.S. sa nu uitam, si Alex a avut o zi sportiva - a alergat (impreuna cu Cristi) 500m la Cursa Copiilor in cadrul Maratonului International Bucuresti:
Cam asta a fost. E probabil incununarea de succes a anului meu sportiv 2012, ca nu mai am planificat nimic important :)
Si un Later Edit, ca nu se poate sa nu ramana in istorie: cam de vreo jumatate de viata, de cand am inceput sa ma uit pe la cursele de Formula 1, unul din marile mele vise a fost sa urc pe un podium, sa primesc o sampanie, si sa "alcoolizez" cu ea pe toata lumea din jur. Sambata am avut aceasta ocazie - am urcat pe podium, am primit sampania, si ... n-am reusit sa o desfac. Si ca sa nu fiu penibila pana la capat, la un moment dat am renuntat sa mai incerc :) asta e, musai sa mai castig un concurs, ca (si) acest vis se vrea implinit ;)
Si later edit 2: pana la urma am aflat si care era treaba cu filmul - e pe site-ul organizatorilor :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)