Evenimentul a fost organizat de un partener, pentru colaboratorii sai din Romania. Mi s-a parut interesanta ideea :) cred ca merge si ca team building, cumva organizat in echipe :)
Am sa vorbesc doar despre cursa in sine. Am avut parte de un warm-up, apoi un set de calificari (am fost impartiti in 2 echipe) si o finala. Ce trebuie mentionat: evenimentul a inceput candva dupa ora 5 dupa-amiaza, si s-a terminat pe la 7. Pe bezna si cateva gradute. La sfarsit, nu imi mai simteam degetele nici de la maini, nici de la picioare :)
1. Warm-up
Dezastruos :) am inceput sa conduc precum conduc masina. Am ratat complet primul ac de par, am constatat ca la kart volanul nu merge asa usor, miscat din varful degetelor, cum merge la masina :) asa incat am luat virajul prea larg, si am iesit pe o zona de grilaje de scurgere a apelor (cred). M-am redresat, am patit la fel tura urmatoare. Primele 3 ture le-am facut in peste 2 minute fiecare :) ma depasea toata lumea. Abia la a 4-a tura mi-a picat fisa ca volanul trebuie tinut altfel, ca nu e nevoie de atatea frane cate puneam eu, ca nu exista un "fund al masinii" care sa fuga in spate la curbe, ca trebuie invartit mai mult de volan, si ca daca ridic putin din cand in cand "capacul" castii se dezabureste :) si pe cand speram sa fac o tura in aprox 1:40-1:45, s-a terminat timpul cu cateva secunde inainte sa imi inregistreze tura. Evident, cel mai bun timp al meu a fost cel mai prost din grupa mea ;)
2. Calificarea
Venind dupa ultima tura de warm-up, cand deja ma prinsesem cum sta treaba, am apasat acceleratia. De fapt, inainte sa inceapa cursa, am cerut sa imi aduca pedalele mai aproape, si am putut tine picioarele mai indoite (la warm-up le avusesem aproape drepte). In primele momente m-am gandit ca picioarele mai indoite ar putea sa imi dea tendinta de a apasa frana si acceleratia in acelasi timp, dar nu s-a intamplat. Asa ca am bagat viteza. Am invatat sa trag ca lumea si de volan, n-am mai iesit in decor, am luat curbele destul de bine, si am terminat calificarea cu un best de 1:33. Timp care, intr-o conjunctura favorabila, mi-a adus un loc in finala :)
3. Finala
Eh, aici au inceput problemele. Era deja bezna, aveam deja degetele de la maini aproape congelate. Si mi se aburea casca intr-o veselie. La fiecare linie dreapta trebuie sa ridic "capacul" sa o dezaburesc. [Paranteza: si cum fotograful statea la capatul liniilor drepte, ca sa aiba timp sa prinda masina, cred ca in mai toate pozele ma tin cu mana de casca]. Dar la aceasta tura, in sfarsit, m-am simtit competitiva, si aproape "la egal" cu ceilalti :) (majoritate baieti, mai era o singura fata, care avusese timp mai bun decat al meu in calificari). Am fost depasita foarte putin, am depasit si eu. Am iesit o data si in decor, cand cineva a incercat o depasire mai kamikaze. Am vazut si fum, mult fum, scos de o masina care a exagerat intr-o curba ;) am vazut si pe cineva derapand de 3 ori in fata mea, incercand sa se distanteze - eh, efect contrar, il ajungeam la fiecare derapaj :) Nu stiu ce timp am scos, dar judecand dupa onorabilul loc general 6 obtinut (locul 1 la feminin, daca ar fi fost o astfel de categorie ;), si judecand si dupa timpii scosi de cei care au fost dupa mine la final, sunt convinsa ca am avut putin sub 1:30. Yupiiii :)
4. The day after
Da, trebuie scrisa si asta. O durere imensa la spate, de la cat m-am tot lovit de scaun si cat s-a chinuit coloana sa ma repuna in pozitie perfect verticala la fiecare curba. Nu incercati asta fara o salopeta speciala. Sau macar o perna la spate :) Si o oarecare febra musculara pe la maini/umeri, de la tinut volanul. Asta, zic eu, e o arta. N-are nimic de-a facut cu volanul masinii. Dar nimic-nimic. :)
Si concluzia: mi-a placut. O sa mai merg.
Echipament necesar:
perna la spate: 30 ron
Manusi: 20 ron
Ghete imblanite: am deja
Senzatia de a lovi aerul cu cativa zeci de km la ora: priceless :))
luni, 31 octombrie 2011
marți, 25 octombrie 2011
Recensamantul
Deh, subiectul saptamanii :)
A fost si pe la noi. Ieri. Ieri seara, cand am ajuns acasa, aveam un biletel impletit in sarma gardului :) Zic: ia uite, avem scrisoare, chiar ne cauta cineva... Cristi a iesit din masina sa deschida poarta, si s-a pus inainte de asta sa extraga hartiuta... si pe cand se chinuia el m-a sagetat un gand ca poate e factura pentru cauciucurile de iarna si ar fi bine sa nu-l las sa o citeasca pana nu sta pe un scaun in casa. Dar nu, am avut bafta, era bilet de la recenzor.
Care recenzor (o doamna) ne informa ca ne-a cautat, ca n-am fost acasa (ce noutate :D) si ca sa facem bine ca pe data de 25 (adicatelea azi) sa stam pe mosie ca sa ne noteze. Altfel, va trebui sa mergem sa dam cu subsemnatii pe la primarie - situatie care nu imi convine defel, ca ma intarzie prea mult la serviciu.
Buuun. Pun mana pe telefon si o sun:
Eu: Buna seara!
Recenzor: Buna seara! Stati putin, ca acum intru in casa, ca am fost pana la magazin... acum descui usa... am intrat. Asa, sa va spun: am recenzat azi 11 gospodarii si 38 de persoane...
Eu [m-am prins ca nu stie cu cine vorbeste]: O secunda, sa va spun... eu tocmai am ajuns acasa si am gasit bilet ca ne-ati cautat...
R: Aaaah, credeam ca e doamna de la primarie, ma scuzati... Pai sa vedem cum facem, ca v-am cautat, ca abia am gasit adresa, noroc cu niste vecini de pe strada paralela, de la nr 62 (vecini cu care nu cred ca am discutat vreodata), m-au dus pana la dumneaoastra... dar mi-au spus si ca sunteti tare greu de gasit, nici un stiam cum sa facem, multumesc ca m-ati sunat...
[Mai discutam putin, ii explic ca nu da de noi decat dimineata la 7 sau seara dupa 8; hotaram sa completam "prin telefon" si sa ne intalnim a doua zi dimineata sa verific ce a completat si sa semnez].
Si incepem, ce fel de casa, cati mp, cat are bucataria, daca e closet cu apa in casa etc. Cred ca le stiti si voi :)
R: Sunteti chiriasi, nu?
Eu: Nuuu, suntem proprietari! [pfuai, sa spuna cineva asta cand ne uscam luna de luna din pricina ratelor...]
R: Ah, asa mi-au spus vecinii... vedeti, nu va cunosc...
Buuun. Mai departe, cati suntem in casa - 3. Noi doi si un copil.
R: Pai vecinii mi-au spus ca nu aveti copii, eu stiam doar de 2 persoane...
Mai departe, fiecare ce si cum, ce scoala, unde lucreaza etc. Si evident, toti domiciliati oficial in Oradea, jud. Bihor :)
Ah, cine e capul gospodariei: am ezitat putin, dar l-am pus totusi pe Cristi :) stiu de cand eram copil, "numele cui e scris pe usa?" :)
La final: cum facem sa ne intalnim dimineata:
R: pai ne vedem acolo, o sa am o geaca gri etc etc. Pe dumneavoastra cum va recunosc?
Eu: o sa venim cu o masina, albastra, marca X, etc etc
R: Cu numar de Ilfov?
Eu: Nu, cu numar de Bihor, evident, unde avem buletinele...
R: Vedeti, vecinii mi-au spus ca aveti numar de Harghita. [o mica ezitare] Cred ca ar trebui sa socializati mai mult cu ei...
Dimineata, la 8 fara 10, eram la intalnirea cu doamna recenzor, pentru verificari si semnaturi. Opresc masina pe marginea drumului, ies din masina, imi zambeste frumos, si spune:
R: Da, eram sigura ca tot dumneavoastra sunteti si cu volanul...
[apoi am constatat ca si contractul de curent e pe numele meu, cel de Dolce pe numele meu, masina pe numele meu, copilul pe pasaportul meu, bicicleta a mea... bucataria eu o folosesc (chiar daca nu prea des), masina de spalat eu o folosesc... cum se stabileste capul familiei? :P]
A fost si pe la noi. Ieri. Ieri seara, cand am ajuns acasa, aveam un biletel impletit in sarma gardului :) Zic: ia uite, avem scrisoare, chiar ne cauta cineva... Cristi a iesit din masina sa deschida poarta, si s-a pus inainte de asta sa extraga hartiuta... si pe cand se chinuia el m-a sagetat un gand ca poate e factura pentru cauciucurile de iarna si ar fi bine sa nu-l las sa o citeasca pana nu sta pe un scaun in casa. Dar nu, am avut bafta, era bilet de la recenzor.
Care recenzor (o doamna) ne informa ca ne-a cautat, ca n-am fost acasa (ce noutate :D) si ca sa facem bine ca pe data de 25 (adicatelea azi) sa stam pe mosie ca sa ne noteze. Altfel, va trebui sa mergem sa dam cu subsemnatii pe la primarie - situatie care nu imi convine defel, ca ma intarzie prea mult la serviciu.
Buuun. Pun mana pe telefon si o sun:
Eu: Buna seara!
Recenzor: Buna seara! Stati putin, ca acum intru in casa, ca am fost pana la magazin... acum descui usa... am intrat. Asa, sa va spun: am recenzat azi 11 gospodarii si 38 de persoane...
Eu [m-am prins ca nu stie cu cine vorbeste]: O secunda, sa va spun... eu tocmai am ajuns acasa si am gasit bilet ca ne-ati cautat...
R: Aaaah, credeam ca e doamna de la primarie, ma scuzati... Pai sa vedem cum facem, ca v-am cautat, ca abia am gasit adresa, noroc cu niste vecini de pe strada paralela, de la nr 62 (vecini cu care nu cred ca am discutat vreodata), m-au dus pana la dumneaoastra... dar mi-au spus si ca sunteti tare greu de gasit, nici un stiam cum sa facem, multumesc ca m-ati sunat...
[Mai discutam putin, ii explic ca nu da de noi decat dimineata la 7 sau seara dupa 8; hotaram sa completam "prin telefon" si sa ne intalnim a doua zi dimineata sa verific ce a completat si sa semnez].
Si incepem, ce fel de casa, cati mp, cat are bucataria, daca e closet cu apa in casa etc. Cred ca le stiti si voi :)
R: Sunteti chiriasi, nu?
Eu: Nuuu, suntem proprietari! [pfuai, sa spuna cineva asta cand ne uscam luna de luna din pricina ratelor...]
R: Ah, asa mi-au spus vecinii... vedeti, nu va cunosc...
Buuun. Mai departe, cati suntem in casa - 3. Noi doi si un copil.
R: Pai vecinii mi-au spus ca nu aveti copii, eu stiam doar de 2 persoane...
Mai departe, fiecare ce si cum, ce scoala, unde lucreaza etc. Si evident, toti domiciliati oficial in Oradea, jud. Bihor :)
Ah, cine e capul gospodariei: am ezitat putin, dar l-am pus totusi pe Cristi :) stiu de cand eram copil, "numele cui e scris pe usa?" :)
La final: cum facem sa ne intalnim dimineata:
R: pai ne vedem acolo, o sa am o geaca gri etc etc. Pe dumneavoastra cum va recunosc?
Eu: o sa venim cu o masina, albastra, marca X, etc etc
R: Cu numar de Ilfov?
Eu: Nu, cu numar de Bihor, evident, unde avem buletinele...
R: Vedeti, vecinii mi-au spus ca aveti numar de Harghita. [o mica ezitare] Cred ca ar trebui sa socializati mai mult cu ei...
Dimineata, la 8 fara 10, eram la intalnirea cu doamna recenzor, pentru verificari si semnaturi. Opresc masina pe marginea drumului, ies din masina, imi zambeste frumos, si spune:
R: Da, eram sigura ca tot dumneavoastra sunteti si cu volanul...
[apoi am constatat ca si contractul de curent e pe numele meu, cel de Dolce pe numele meu, masina pe numele meu, copilul pe pasaportul meu, bicicleta a mea... bucataria eu o folosesc (chiar daca nu prea des), masina de spalat eu o folosesc... cum se stabileste capul familiei? :P]
marți, 18 octombrie 2011
Ce vreau sa fiu cand voi fi mare...
Azi dimineata, in masina, in drum spre gradinita, dupa ce l-am lasat pe Cristi, Alex are o revelatie:
A: Stiu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare!
Eu: Da? ce vrei sa te faci? [mama-cioara (aka eu), stiindu-si copilul bun la matematici si talentat la desen, il si vedea arhitect :D]
A: Ma fac Zidar!
Eu [imi cazuse fata printre pedale deja]: Zidar?
A: Da! Vreau sa fac pentru noi o casa noua!
Eu: Dar nu iti place casa pe care o avem?
A: Ba da, numai ca vreau sa mai fac una, noua, si stralucitoare...
Eu: Dar va trebui sa faci si pentru altii, ca sa castigi si bani...
A: Fac si alte case, pentru altii... si fac si blocuri!
Eu: Si blocuri? Aha...
[scurta pauza]
A: Uite, cum e casa aia vreau sa fac si casa noastra! [imi arata o casa destul de mare]. Numai ca asta e facuta din perete, eu pe a noastra vreau sa o fac din zid!
Eu: Dar care e diferenta dintre zid si perete? Cum e un perete si cum e un zid?
A: Pai peretele e asaaaaa, si zidul are si niste linii si patrate... [scurta pauza, dupa care ofteaza:] nu vad sa iti arat...
[pana la urma ajungem la niste blocuri care aveau si placare cu caramida falsa]
A: Uite asa! Exact asa vreau!
Dupa cum imi spunea cineva ulterior, copiii la aceasta varsta spun ceva ce pot reprezenta. Intr-adevar, pentru Alex, notiunea de "arhitect" nu exista. In mintea lui, casa e facuta de un zidar :) care, la o adica, e personajul care poate fi vazut facand ceva (si anume construind casa) :)
Pana una-alta, cred ca 2 lucruri sunt destul de sigure:
1. Ceva la casa va fi placat cu caramida aparenta :)
2. Am fost amandoi cam pe aceeasi lungime de unda :)
Pana la urma, muuulta apa va mai curge pe Dunare pana va fi el mare... si chiar mai multa pana se va hotari ce meserie va practica :) dar a fost totusi o discutie amuzanta :)
A: Stiu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare!
Eu: Da? ce vrei sa te faci? [mama-cioara (aka eu), stiindu-si copilul bun la matematici si talentat la desen, il si vedea arhitect :D]
A: Ma fac Zidar!
Eu [imi cazuse fata printre pedale deja]: Zidar?
A: Da! Vreau sa fac pentru noi o casa noua!
Eu: Dar nu iti place casa pe care o avem?
A: Ba da, numai ca vreau sa mai fac una, noua, si stralucitoare...
Eu: Dar va trebui sa faci si pentru altii, ca sa castigi si bani...
A: Fac si alte case, pentru altii... si fac si blocuri!
Eu: Si blocuri? Aha...
[scurta pauza]
A: Uite, cum e casa aia vreau sa fac si casa noastra! [imi arata o casa destul de mare]. Numai ca asta e facuta din perete, eu pe a noastra vreau sa o fac din zid!
Eu: Dar care e diferenta dintre zid si perete? Cum e un perete si cum e un zid?
A: Pai peretele e asaaaaa, si zidul are si niste linii si patrate... [scurta pauza, dupa care ofteaza:] nu vad sa iti arat...
[pana la urma ajungem la niste blocuri care aveau si placare cu caramida falsa]
A: Uite asa! Exact asa vreau!
Dupa cum imi spunea cineva ulterior, copiii la aceasta varsta spun ceva ce pot reprezenta. Intr-adevar, pentru Alex, notiunea de "arhitect" nu exista. In mintea lui, casa e facuta de un zidar :) care, la o adica, e personajul care poate fi vazut facand ceva (si anume construind casa) :)
Pana una-alta, cred ca 2 lucruri sunt destul de sigure:
1. Ceva la casa va fi placat cu caramida aparenta :)
2. Am fost amandoi cam pe aceeasi lungime de unda :)
Pana la urma, muuulta apa va mai curge pe Dunare pana va fi el mare... si chiar mai multa pana se va hotari ce meserie va practica :) dar a fost totusi o discutie amuzanta :)
luni, 17 octombrie 2011
In cadere...
Urcand scarile impreuna, spre mansarda, Alex mai in fata, eu mai in spate:
Eu: Ah, era sa cad!
A: Era sa cazi toata?
[cred totusi ca da, ca de obicei nu imi cade doar jumatate din mine :D]
Eu: Ah, era sa cad!
A: Era sa cazi toata?
[cred totusi ca da, ca de obicei nu imi cade doar jumatate din mine :D]
Raport de cursa: Maratonul International Bucuresti 2011
Istoricul meu legat de aceasta cursa e urmatorul:
2009: maraton (de fapt a fost primul meu maraton)
2010: semimaraton (venea la 2 saptamani dupa MPC; am incercat sa scot un PB, am fortat, si dupa 15 km in care alergasem in ritm de aprox 2:05, am facut intinderi de ligamente la ambii genunchi si l-am terminat aproape in lacrimi, la pas, in 2:15)
2011: ma inscrisesem initial la semimaraton, cu speranta ca daca nu fortez si daca ma incalzesc corespunzator inainte de cursa, nu repet istoria de cu un an inainte. Si cu vreo saptamana inainte m-a sunat Ana ca mai avea nevoie de o fata intr-o stafeta. Mi-a suras ideea, mai ales ca diferenta de la MPC era de doar o saptamana. Deci, s-a batut in cuie: stafeta.
Cum aveam si alte treburi in acelasi week-end, am hotarat ca alerg ultima, ca sa pot ajunge mai tarziu la locul de start. Si am ajuns cand era pe traseu Adriana (stafeta nr 2), Ana terminase, Claudia se pregatea de incalzire.
A fost ciudat pentru mine sa trec pe langa alergatori, e ciudat pentru mine sa privesc cursa din perspectiva statului pe margine :) mereu am alergat, si mai mereu am ales probelele care implicau cele mai mare suferinte, pardon, distante :) eram mereu cea incurajata, intarziata pe traseu, nu mi s-a intamplat sa ii vad pe ceilalti de pe margine.
Am ajuns cumva la standul Ro Club Maraton, unde era Ana, care terminase prima parte din stafeta. Tot drumul pana acolo m-am intrebat ce timp as putea sa scot. Si cand am ajuns acolo m-am hotarat sa incerc sa scot sub o ora. Dar totusi, cu grija sa nu imi stric genunchii din nou.
Pana m-am mai invartit cu una-alta pe-acolo, a plecat si Claudia. Eu eram destul de derutata, nu stiam la ce ora s-a luat startul, la ce ora a plecat Claudia, la ce ora sa merg la punctul de schimb al stafetelor. Si cum nu mai aveam stare, m-am dus la punctul de schimb, destul de devreme.
Mi-am facut acolo o incalzire usoara, am incurajat alergatorii cat am putut, desi unii, in special cei aflati la ultima tura, nu prea sunt convinsa ca auzeau/vedeau/simteau ce se intampla in jurul lor :) mi s-a parut ca am vazut multe priviri in gol, multe urechi care nu auzeau nimic, multe corpuri desprinse de simturi (sau simturi desprinde de corp? :D).
La un moment dat m-a strigat cineva - Claudia, care ajungea in Piata Alba Iulia pentru prima data. Stiam ca de acolo mai avea 2 intoarceri, si stiam ca mai erau cam 2 km (de fapt mai erau 2.5). Am intetit incalzirea, si o asteptam pe Claudia sa apara in orice minut. Acele minute mi s-au parut nesfarsite :) sunt convinsa ca si Claudiei, care alerga repede relativ la situatia in care se afla, si mie, aflata in asteptare, mi se parea ca ar fi putut sa alerge mai repede :)) cine n-a facut stafeta niciodata sa incerce, e o perspectiva complet diferita :)
Si a venit Claudia, am luat repede chipul, si am pornit la drum. Inca dinainte de pornire mi-a fost teama ca o sa o iau prea tare pe primii km. M-am straduit sa ma temperez putin, dar ma simteam excelent. M-a incurajat si Sergiu de pe margine, probabil si el era uimit de ritmul meu. Cand am ajuns la borna cu km1, mi-am dat seama de ce: 4:45. Ups :D Am hotarat sa mai reduc ritmul, am incetinit putin. La km 2 aveam 9:45, deci incetinisem 15 sec/km :)
A dat bine la moral faptul ca am depasit. Cand am preluat stafeta, mai erau foarte putine stafete la punctul de schimb (eu am numarat vreo 7 :D). Si am hotarat sa depasesc cat pot, sa imi iau mereu reper persoana din fata mea si sa ma gandesc cum recuperez distanta pana la ea. A functionat perfect. Doar ca am ajuns din urma multi oameni de la maraton full, pe care sper ca nu i-am demoralizat (prea tare) :) mi-ar fi placut sa reusesc sa "lipesc" de mine un maratonist si sa ii fiu iepure, dar nu s-a tinut nimeni de mine :(
La km 5 aveam vreo 28 min. La km 6 aveam 33:45 :) abia in acest punct mi-am dat seama cat am mers de repede fata de ritmul cu care eram obisnuita, si am inceput sa am o strangere de inima (asta imi face mereu rau, ar trebui sa nu mai iau ceas cu mine ca sa nu incetinesc fortat) si am incetinit din nou. Am mai mers ok pana la km 8, unde mi s-a terminat energia.
Stiu, e o cursa mai scurta, teoretic n-ar trebui sa se puna problema "zidului". Poate n-a fost asta, dar poate inca nu ma incarcasem suficient dupa MPC, sau poate consumasem prea mult cu alergarea rapida de pana in acel moment. Oricum, cert e ca ... m-am terminat :) si am incetinit cam mult. Prima intoarcere a fost ok, ca a fost scurta, dar a doua mi s-a parut interminabila. Mi se parea ca pe ultima intoarcere organizatorii au lungit kilometrul :) m-am gandit atunci la nerabdarea mea, cand o asteptam pe Claudia, care probabil simtise exact ce simteam eu in acel punct :)
Vedeam poarta in fata, dar parca pe cat ma straduiam sa ajung la ea, ea la randul ei se indeparta de mine :) am tras cat am putut, si cumva am terminat, cu 55 de secunde mai tarziu decat as fi vrut :) medie: 5'51"/km (prima mea cursa cu medie sub 6 min/km)
Acum, partile bune:
1. Pot alerga si repede :) o sa caut un cros de 3 km, sa vad cat pot pastra ritmul de 4:45 cu care am alergat primul km :) poate, cu un sprint la sfarsit, ies chiar in timp decent :D Am facut febra musculara (pfuai, n-am crezut ca mi se poate intampla dupa o cursa relativ scurta) la spate (am alergat mai dreapta decat de obicei) si la picioare la niste muschi implicati in viteza (deci chiar am alergat repejor, macar prima parte)
2. Nu am avut probleme cu articulatiile [yupiiiiiiii]
3. Pana la urma, chiar daca mai scurta, a fost o cursa frumoasa, fetele s-au descurcat excelent, si am terminat pe un loc rezonabil :) sa ne fie de bine! :)
2009: maraton (de fapt a fost primul meu maraton)
2010: semimaraton (venea la 2 saptamani dupa MPC; am incercat sa scot un PB, am fortat, si dupa 15 km in care alergasem in ritm de aprox 2:05, am facut intinderi de ligamente la ambii genunchi si l-am terminat aproape in lacrimi, la pas, in 2:15)
2011: ma inscrisesem initial la semimaraton, cu speranta ca daca nu fortez si daca ma incalzesc corespunzator inainte de cursa, nu repet istoria de cu un an inainte. Si cu vreo saptamana inainte m-a sunat Ana ca mai avea nevoie de o fata intr-o stafeta. Mi-a suras ideea, mai ales ca diferenta de la MPC era de doar o saptamana. Deci, s-a batut in cuie: stafeta.
Cum aveam si alte treburi in acelasi week-end, am hotarat ca alerg ultima, ca sa pot ajunge mai tarziu la locul de start. Si am ajuns cand era pe traseu Adriana (stafeta nr 2), Ana terminase, Claudia se pregatea de incalzire.
A fost ciudat pentru mine sa trec pe langa alergatori, e ciudat pentru mine sa privesc cursa din perspectiva statului pe margine :) mereu am alergat, si mai mereu am ales probelele care implicau cele mai mare suferinte, pardon, distante :) eram mereu cea incurajata, intarziata pe traseu, nu mi s-a intamplat sa ii vad pe ceilalti de pe margine.
Am ajuns cumva la standul Ro Club Maraton, unde era Ana, care terminase prima parte din stafeta. Tot drumul pana acolo m-am intrebat ce timp as putea sa scot. Si cand am ajuns acolo m-am hotarat sa incerc sa scot sub o ora. Dar totusi, cu grija sa nu imi stric genunchii din nou.
Pana m-am mai invartit cu una-alta pe-acolo, a plecat si Claudia. Eu eram destul de derutata, nu stiam la ce ora s-a luat startul, la ce ora a plecat Claudia, la ce ora sa merg la punctul de schimb al stafetelor. Si cum nu mai aveam stare, m-am dus la punctul de schimb, destul de devreme.
Mi-am facut acolo o incalzire usoara, am incurajat alergatorii cat am putut, desi unii, in special cei aflati la ultima tura, nu prea sunt convinsa ca auzeau/vedeau/simteau ce se intampla in jurul lor :) mi s-a parut ca am vazut multe priviri in gol, multe urechi care nu auzeau nimic, multe corpuri desprinse de simturi (sau simturi desprinde de corp? :D).
La un moment dat m-a strigat cineva - Claudia, care ajungea in Piata Alba Iulia pentru prima data. Stiam ca de acolo mai avea 2 intoarceri, si stiam ca mai erau cam 2 km (de fapt mai erau 2.5). Am intetit incalzirea, si o asteptam pe Claudia sa apara in orice minut. Acele minute mi s-au parut nesfarsite :) sunt convinsa ca si Claudiei, care alerga repede relativ la situatia in care se afla, si mie, aflata in asteptare, mi se parea ca ar fi putut sa alerge mai repede :)) cine n-a facut stafeta niciodata sa incerce, e o perspectiva complet diferita :)
Si a venit Claudia, am luat repede chipul, si am pornit la drum. Inca dinainte de pornire mi-a fost teama ca o sa o iau prea tare pe primii km. M-am straduit sa ma temperez putin, dar ma simteam excelent. M-a incurajat si Sergiu de pe margine, probabil si el era uimit de ritmul meu. Cand am ajuns la borna cu km1, mi-am dat seama de ce: 4:45. Ups :D Am hotarat sa mai reduc ritmul, am incetinit putin. La km 2 aveam 9:45, deci incetinisem 15 sec/km :)
A dat bine la moral faptul ca am depasit. Cand am preluat stafeta, mai erau foarte putine stafete la punctul de schimb (eu am numarat vreo 7 :D). Si am hotarat sa depasesc cat pot, sa imi iau mereu reper persoana din fata mea si sa ma gandesc cum recuperez distanta pana la ea. A functionat perfect. Doar ca am ajuns din urma multi oameni de la maraton full, pe care sper ca nu i-am demoralizat (prea tare) :) mi-ar fi placut sa reusesc sa "lipesc" de mine un maratonist si sa ii fiu iepure, dar nu s-a tinut nimeni de mine :(
La km 5 aveam vreo 28 min. La km 6 aveam 33:45 :) abia in acest punct mi-am dat seama cat am mers de repede fata de ritmul cu care eram obisnuita, si am inceput sa am o strangere de inima (asta imi face mereu rau, ar trebui sa nu mai iau ceas cu mine ca sa nu incetinesc fortat) si am incetinit din nou. Am mai mers ok pana la km 8, unde mi s-a terminat energia.
Stiu, e o cursa mai scurta, teoretic n-ar trebui sa se puna problema "zidului". Poate n-a fost asta, dar poate inca nu ma incarcasem suficient dupa MPC, sau poate consumasem prea mult cu alergarea rapida de pana in acel moment. Oricum, cert e ca ... m-am terminat :) si am incetinit cam mult. Prima intoarcere a fost ok, ca a fost scurta, dar a doua mi s-a parut interminabila. Mi se parea ca pe ultima intoarcere organizatorii au lungit kilometrul :) m-am gandit atunci la nerabdarea mea, cand o asteptam pe Claudia, care probabil simtise exact ce simteam eu in acel punct :)
Vedeam poarta in fata, dar parca pe cat ma straduiam sa ajung la ea, ea la randul ei se indeparta de mine :) am tras cat am putut, si cumva am terminat, cu 55 de secunde mai tarziu decat as fi vrut :) medie: 5'51"/km (prima mea cursa cu medie sub 6 min/km)
Acum, partile bune:
1. Pot alerga si repede :) o sa caut un cros de 3 km, sa vad cat pot pastra ritmul de 4:45 cu care am alergat primul km :) poate, cu un sprint la sfarsit, ies chiar in timp decent :D Am facut febra musculara (pfuai, n-am crezut ca mi se poate intampla dupa o cursa relativ scurta) la spate (am alergat mai dreapta decat de obicei) si la picioare la niste muschi implicati in viteza (deci chiar am alergat repejor, macar prima parte)
2. Nu am avut probleme cu articulatiile [yupiiiiiiii]
3. Pana la urma, chiar daca mai scurta, a fost o cursa frumoasa, fetele s-au descurcat excelent, si am terminat pe un loc rezonabil :) sa ne fie de bine! :)
vineri, 14 octombrie 2011
Raport de cursa: Maratonul Piatra Craiului Salomon 2011
Daaa, au trecut aproape 2 saptamani. As fi scris despre el mai devreme, dar talentele mele literare nu se manifesta in lipsa de carbohidrati. Pentru asta bag mana in foc :) [nu ca s-ar manifesta prea mult in alte conditii, dar imi place sa cred... :D]
Deci, MPC 2011. In 2010 l-am terminat undeva spre 10 ore. In 2011 am venit cu mai multa incredere in mine, hotarata sa reduc undeva spre 2 ore din timpul total. Stiam traseul, stiam unde m-am impotmolit cu un an inainte, stiam ca pot mai bine. Si mai speram sa treaca Ana si Florina de CP Plaiul Foii :)
Stiind cat am suferit inainte, de data asta mi-am luat 1.5 l de apa in camelbak direct din start. Si nu oricum, ci cu praf Sponser, ca sa nu simt gustul de plastic :) Si mai aveam 2 geluri PowerBar, de care luasem cu un an inainte la aceeasi competitie, si de care eram convinsa ca ma ajutasera mult.
Dimineata, ca de obicei, n-am putut sa mananc. Am bagat fortat o felie de paine. Atat. M-am echipat, si am pornit cu Florina spre start. Acolo ne-am lipit si de Ana. Si ne-am pregatit pentru concurs. As fi vrut sa imi fi notat timpii de la CP-uri de la editia anterioara. Mai tineam minte ceva, dar destul de vag, si as fi vrut sa imi ridic moralul calculand la fiecare CP cat am castigat pana acolo :)
Din nou, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ :)
Start! Am hotarat sa alerg pana la intrarea in padure; nici macar asta n-a iesit, am alergat totusi pana s-a terminat asfaltul, dar apoi am luat-o mai la pas. Stiam sigur ca inainte alergasem inclusiv parte din prima urcare si asta m-a terminat, asa ca acum m-am gandit sa abordez strategia care lasa mai multa energie spre final :)
Au ramas in urma, destul de repede, si Florina, si Ana. Asa ca m-am concentrat pe cursa mea. N-am tras prea mult de mine pe prima parte, m-am straduit sa merg intr-un mars alert si cat mai constant, indiferent de inclinatia terenului. Primul lucru pe care l-am remarcat: desi au fost mai multi participanti decat cu un an inainte, erau clar mai bine pregatiti. Sau eu mult mai prost pregatita (mda, varianta asta am luat-o prea putin in calcul :D). Inainte aveam oameni pe langa mine, eram plasata in mijlocul unui sir indian, si toata lumea mergea in ritmul primului, care pentru mine reprezenta "iepure". De data asta, liber. Liber, si in fata, si in spate. Si asta mi-a cam taiat din elan...
Prima dezamagire: 1h50 de la start si inca nu se zarea punctul de "la Table". Clar, eram in urma fata de 2010. Am ajuns cumva in 2h, am stat putin (vreo 3-4 minute), si am pornit mai departe. Eram destul de "la coada" in clasament, dar inca speram ca mai erau multi dupa mine :)) Multumesc mult colegilor din Ro Club Maraton care au avut grija de mine acolo :)
Am pornit mai departe, stiam ca urmeaza urcarea spre creasta, pe care anul trecut o facusem tot in sir indian. Acum - liber. Eram vreo 5 persoane, aceleasi, care ne depaseam periodic, in functie de cum ne si stabileam timpii de odihna. Am incercat sa merg pe strategia de la 7500 - 50/100 pasi si pauza cateva secunde. Oarecum a functionat, ca altfel as fi luat pauzele mai devreme :) Si din 50 in 50 si pauza, am ajuns pe creasta in 3h45. Aici m-am linistit putin, stiam ca inainte avusesem 4:25 in acelasi punct (retinusem gresit, acum, uitandu-ma in urma, anul trecut aveam 3:38 in acelasi punct). Dar de data asta am pornit in coborare fara teama, fara panica, si fara pauza de anul trecut :)
Ce nu intelegeam eu era de ce toti cei de pe langa mine aveau dubii ca ajung la PF la timp. Eu eram convinsa ca mai avem suficient timp, ca doar eram inainte de timpul anului anterior (asta e un exemplu clar de influenta mentala intr-o cursa). Asa ca am mers relxata mai departe, incercand totusi sa mentin un ritm cat mai alert, in speranta ca reduc din timpul anterior pana la PF.
A doua dezamagire: nu am mai reusit sa alerg pe grohotis. Nu stiu de ce. Inainte reusisem, poate si pentru ca eram mai ambitionata. Dar e adevarat, cursa din 2010 am terminat-o schioapa rau. Acum parca nu mai vroiam sa sufar la fel, asa ca n-am mai insistat cu viteza pe portiunile de grohotis, si m-am straduit sa ma mentin intr-o forma cat mai buna :)
Pas cu pas, mi-am dat seama ca ceva nu era in ordine, in ideea in care mai aveam multi km pana la PF si putin timp. Abia pe la Umeri am avut dubii privitoare la timpul meu din creasta avut cu un an inainte :) si mi-am dat seama ca nu mai avea nicio importanta, trebuia sa maresc ritmul sa ajung in PF la timp. La Spirlea aveam cam 5h50 (la fel ca anul trecut, dar nu mai tineam minte timpul) si am grabit pasul spre PF.
A treia dezamagire: mi se facuse rau. Ca la orice cursa foarte solicitanta, cand ajunge la o anumita cota de avarie, organismul meu renunta la digestie. Asa ca renunta la toate solidele cu care ar trebui sa "munceasca" si mai accepta doar apa. Uneori si izotonic, dar din pacate nu si de data asta. Si mi-am dat seama ca am ramas condamnata sa termin cursa doar cu apa. Si caram in spate 1-1.5 l de izotonic. Uf.
M-am aibitionat totusi sa ajung in PF in timp mai mic decat in 2010 :) am tras de mine la maximum, data fiind conditia in care ma aflam. Am reusit chiar sa cad intr-o buturuga putreda :D Dar am reusit, am avut timp mai mic decat inante. Cu 4 minute :D Timp PF: 6h18. Si o scurta pauza, 2 pahare de supa si multa apa. I-am vazut pe Luminita si pe Sandor plecand, eu inca nu ma induram. Am anuntat ca merg mai departe, dar nu imi venea sa ma dezlipesc de masa. Pana la urma m-am lipit de Andrei si inca un coleg de suferinta, si ne-am luat avant pentru urcarea de la Diana.
Am estimat ca vom face urmatorii 4 km in 2 ore. Colegii nu stiau despre ce era vorba, si pe inceputul urcarii erau chiar increzatori ca nu e grav :D si ca vom ajunge mai repede in varf. Eu stiam ce urmeaza. Pe la jumatate, grupul s-a marit cu Natalie Orleanu si Isabela Marc, lovite si ele de celebrul "zid", intrebandu-se de ce or fi plecat din Plaiu Foii :)
Am pornit impreuna. Am incercat din nou strategia cu 50 pasi si pauza. A mers, doar ca din cand in cand 50 era mai mic, si pauza era tot mai lunga :) Ca sa nu mai spun ca eu inca mai cred ca organizatorii au lungi kilometrii pe-acolo :) Ce sa spun, urcarea spre Diana e cireasa de pe tort. Dar mai am totusi o convingere: ar fi ceva mai usoara daca ar fi in alt punct al cursei. Ar fi chiar usoara daca startul s-ar da la PF, si traseul ar merge normal, pe aceeasi ruta :) Cred. A mai fost amuzant faptul ca fetele nu imi stiau numele, si se amuzau pe tema numelui Diana. Si nici eu nu le-am spus nimic, m-am amuzat in surdina, ca deh, m-am obisnuit sa sughit cand se ajunge la urcarea respectiva :D
Si conform estimarii, 2 ore ne-a luat pana sus :) da, am avut un mirobolant ritm de 2 km/ora :) ce bine ne-ar fi prins un melc, pardon, iepure, pe-acolo :))
Apoi, coborarea la Coltul Chiliilor. Eu deja eram terminata psihic de calcaturile pe teren accidentat, abia asteptam sa ajung pe pamant/poteca dreapta/asfalt. Mai aveam putin si incepeam cu schiopatatul. Ca sa nu mai spun ca inca in PF, primeam periodic SMS-uri nerabdatoare de la Cristi, care era in dubii ca mai termin cursa in aceeasi zi :D
Am mers cu grupul pana la Coltul Chiliilor. Acolo, tel de la Cristi, care nu mai avea rabdare deloc. Asa ca am hotarat sa o iau inainte, mai ales ca lucrul pe care mi-l doream cu cea mai mare ardoare de la acea cursa era sa ALERG ultimii kilometri. Desi eram rupta de sete (da, inca aveam 1l de izotonic in rucsac, dar nu ma puteam atinge de el ca imi venea rau instant) mi-am pus motor la picioare. Si a fost perfect pana aproape de intrarea in Zarnesti, unde am fost incoltita de niste caini ciobanesti.
Dupa cum avea sa imi spuna Ana mai tarziu, Mos Craciun va veni la mine cu bete. Nu, n-am facut rele, e vorba de bete de trekking. Poate cu ele in mana voi avea si eu bafta macar sa scap de caini, ca de folosit in cursa - tot incomode mi se par :) Si pe cand stateam inconjurata, retrasa intr-un sant, si strigand dupa ajutor, am rememorat situatia similara de la 7500, doar ca atunci stiam sigur ca baietii erau putin in spatele nostru. De data asta imi era ciuda ca am pornit inaintea grupului, ca n-as mai fi trecut prin acea situatie daca as fi stat cuminte cu ei... pana la urma salvarea a venit de la un turist, aflat la vreo 500m in fata, care s-a intors sa ma salveze din gura lupului aaa, pardon, cainilor :) Si pe cand plecam de acolo strigand nervoasa dupa cioban, am constatat ca ciobanul era ... un baiat de vreo 8-9 ani. Ce sa-i mai spui...
Dupa ce am trecut de zona periculoasa, am reluat alergarea, am intrat in oras, si am reusit sa temin cursa in ... 9:55. Acelasi timp ca anul trecut :)) dar de data asta mult mai integra dpdv fizic :)
Si am aflat ca si Alex a alergat cursa copiilor :) si era mandru de cate dulciuri a castigat pentru participare :)) iar Florina si Ana ajunsesera cu bine la PF, chiar daca dupa timpul limita.
De cateva lucruri sunt sigura:
1. nu-s facuta pentru alergat pe munte. Poate pe pasuni. Nu ma deranjeaza diferenta de nivel, dar ma deranjeaza rau calcatura pe teren accidentat (radacini, pietre, grohotis, noroi intarit etc).
2. voi reveni la Piatra Craiului. Voi reveni pana voi reusi sa termin cursa intr-un timp decent sub 8 ore, si voi reusi sa fac urcarea de la Diana intr-o ora. Da, sunt 2 targeturi diferite, si voi reveni cel putin pana le voi indeplini pe amandoua.
3. Cainii ma iubesc, indubitabil :) Iar eu i-as lua pe toti la mine acasa... sunt buni de paza.
4. Nu mai mananc nimic in timpul curselor :) doar apa, si geluri. Renunt si la izotonice. O sa mai incerc, poate, apa cu sare, si muraturi. Alerg de 2,5 ani, si inca nu mi-am gasit formula optima la acest capitol... pana in 20 de km nu am probleme, dar apoi...
5. Mi-a placut, chiar daca nu mi-am atins targetul (am fost chiar departe de el) :D
6. Am pornit mai incet, si am depasit intreaga cursa :) ajuta la moral.
7. Voi putea sa alerg toata cursa de la Connemara (in curand o sa intru in detalii si pe tema asta, cu ce am de gand) :)
Deci, ne vedem la editiile urmatoare... Felicitari tuturor curajosilor care au luat startul in aceasta cursa! :)
Deci, MPC 2011. In 2010 l-am terminat undeva spre 10 ore. In 2011 am venit cu mai multa incredere in mine, hotarata sa reduc undeva spre 2 ore din timpul total. Stiam traseul, stiam unde m-am impotmolit cu un an inainte, stiam ca pot mai bine. Si mai speram sa treaca Ana si Florina de CP Plaiul Foii :)
Stiind cat am suferit inainte, de data asta mi-am luat 1.5 l de apa in camelbak direct din start. Si nu oricum, ci cu praf Sponser, ca sa nu simt gustul de plastic :) Si mai aveam 2 geluri PowerBar, de care luasem cu un an inainte la aceeasi competitie, si de care eram convinsa ca ma ajutasera mult.
Dimineata, ca de obicei, n-am putut sa mananc. Am bagat fortat o felie de paine. Atat. M-am echipat, si am pornit cu Florina spre start. Acolo ne-am lipit si de Ana. Si ne-am pregatit pentru concurs. As fi vrut sa imi fi notat timpii de la CP-uri de la editia anterioara. Mai tineam minte ceva, dar destul de vag, si as fi vrut sa imi ridic moralul calculand la fiecare CP cat am castigat pana acolo :)
Din nou, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ :)
Start! Am hotarat sa alerg pana la intrarea in padure; nici macar asta n-a iesit, am alergat totusi pana s-a terminat asfaltul, dar apoi am luat-o mai la pas. Stiam sigur ca inainte alergasem inclusiv parte din prima urcare si asta m-a terminat, asa ca acum m-am gandit sa abordez strategia care lasa mai multa energie spre final :)
Au ramas in urma, destul de repede, si Florina, si Ana. Asa ca m-am concentrat pe cursa mea. N-am tras prea mult de mine pe prima parte, m-am straduit sa merg intr-un mars alert si cat mai constant, indiferent de inclinatia terenului. Primul lucru pe care l-am remarcat: desi au fost mai multi participanti decat cu un an inainte, erau clar mai bine pregatiti. Sau eu mult mai prost pregatita (mda, varianta asta am luat-o prea putin in calcul :D). Inainte aveam oameni pe langa mine, eram plasata in mijlocul unui sir indian, si toata lumea mergea in ritmul primului, care pentru mine reprezenta "iepure". De data asta, liber. Liber, si in fata, si in spate. Si asta mi-a cam taiat din elan...
Prima dezamagire: 1h50 de la start si inca nu se zarea punctul de "la Table". Clar, eram in urma fata de 2010. Am ajuns cumva in 2h, am stat putin (vreo 3-4 minute), si am pornit mai departe. Eram destul de "la coada" in clasament, dar inca speram ca mai erau multi dupa mine :)) Multumesc mult colegilor din Ro Club Maraton care au avut grija de mine acolo :)
Am pornit mai departe, stiam ca urmeaza urcarea spre creasta, pe care anul trecut o facusem tot in sir indian. Acum - liber. Eram vreo 5 persoane, aceleasi, care ne depaseam periodic, in functie de cum ne si stabileam timpii de odihna. Am incercat sa merg pe strategia de la 7500 - 50/100 pasi si pauza cateva secunde. Oarecum a functionat, ca altfel as fi luat pauzele mai devreme :) Si din 50 in 50 si pauza, am ajuns pe creasta in 3h45. Aici m-am linistit putin, stiam ca inainte avusesem 4:25 in acelasi punct (retinusem gresit, acum, uitandu-ma in urma, anul trecut aveam 3:38 in acelasi punct). Dar de data asta am pornit in coborare fara teama, fara panica, si fara pauza de anul trecut :)
Ce nu intelegeam eu era de ce toti cei de pe langa mine aveau dubii ca ajung la PF la timp. Eu eram convinsa ca mai avem suficient timp, ca doar eram inainte de timpul anului anterior (asta e un exemplu clar de influenta mentala intr-o cursa). Asa ca am mers relxata mai departe, incercand totusi sa mentin un ritm cat mai alert, in speranta ca reduc din timpul anterior pana la PF.
A doua dezamagire: nu am mai reusit sa alerg pe grohotis. Nu stiu de ce. Inainte reusisem, poate si pentru ca eram mai ambitionata. Dar e adevarat, cursa din 2010 am terminat-o schioapa rau. Acum parca nu mai vroiam sa sufar la fel, asa ca n-am mai insistat cu viteza pe portiunile de grohotis, si m-am straduit sa ma mentin intr-o forma cat mai buna :)
Pas cu pas, mi-am dat seama ca ceva nu era in ordine, in ideea in care mai aveam multi km pana la PF si putin timp. Abia pe la Umeri am avut dubii privitoare la timpul meu din creasta avut cu un an inainte :) si mi-am dat seama ca nu mai avea nicio importanta, trebuia sa maresc ritmul sa ajung in PF la timp. La Spirlea aveam cam 5h50 (la fel ca anul trecut, dar nu mai tineam minte timpul) si am grabit pasul spre PF.
A treia dezamagire: mi se facuse rau. Ca la orice cursa foarte solicitanta, cand ajunge la o anumita cota de avarie, organismul meu renunta la digestie. Asa ca renunta la toate solidele cu care ar trebui sa "munceasca" si mai accepta doar apa. Uneori si izotonic, dar din pacate nu si de data asta. Si mi-am dat seama ca am ramas condamnata sa termin cursa doar cu apa. Si caram in spate 1-1.5 l de izotonic. Uf.
M-am aibitionat totusi sa ajung in PF in timp mai mic decat in 2010 :) am tras de mine la maximum, data fiind conditia in care ma aflam. Am reusit chiar sa cad intr-o buturuga putreda :D Dar am reusit, am avut timp mai mic decat inante. Cu 4 minute :D Timp PF: 6h18. Si o scurta pauza, 2 pahare de supa si multa apa. I-am vazut pe Luminita si pe Sandor plecand, eu inca nu ma induram. Am anuntat ca merg mai departe, dar nu imi venea sa ma dezlipesc de masa. Pana la urma m-am lipit de Andrei si inca un coleg de suferinta, si ne-am luat avant pentru urcarea de la Diana.
Am estimat ca vom face urmatorii 4 km in 2 ore. Colegii nu stiau despre ce era vorba, si pe inceputul urcarii erau chiar increzatori ca nu e grav :D si ca vom ajunge mai repede in varf. Eu stiam ce urmeaza. Pe la jumatate, grupul s-a marit cu Natalie Orleanu si Isabela Marc, lovite si ele de celebrul "zid", intrebandu-se de ce or fi plecat din Plaiu Foii :)
Am pornit impreuna. Am incercat din nou strategia cu 50 pasi si pauza. A mers, doar ca din cand in cand 50 era mai mic, si pauza era tot mai lunga :) Ca sa nu mai spun ca eu inca mai cred ca organizatorii au lungi kilometrii pe-acolo :) Ce sa spun, urcarea spre Diana e cireasa de pe tort. Dar mai am totusi o convingere: ar fi ceva mai usoara daca ar fi in alt punct al cursei. Ar fi chiar usoara daca startul s-ar da la PF, si traseul ar merge normal, pe aceeasi ruta :) Cred. A mai fost amuzant faptul ca fetele nu imi stiau numele, si se amuzau pe tema numelui Diana. Si nici eu nu le-am spus nimic, m-am amuzat in surdina, ca deh, m-am obisnuit sa sughit cand se ajunge la urcarea respectiva :D
Si conform estimarii, 2 ore ne-a luat pana sus :) da, am avut un mirobolant ritm de 2 km/ora :) ce bine ne-ar fi prins un melc, pardon, iepure, pe-acolo :))
Apoi, coborarea la Coltul Chiliilor. Eu deja eram terminata psihic de calcaturile pe teren accidentat, abia asteptam sa ajung pe pamant/poteca dreapta/asfalt. Mai aveam putin si incepeam cu schiopatatul. Ca sa nu mai spun ca inca in PF, primeam periodic SMS-uri nerabdatoare de la Cristi, care era in dubii ca mai termin cursa in aceeasi zi :D
Am mers cu grupul pana la Coltul Chiliilor. Acolo, tel de la Cristi, care nu mai avea rabdare deloc. Asa ca am hotarat sa o iau inainte, mai ales ca lucrul pe care mi-l doream cu cea mai mare ardoare de la acea cursa era sa ALERG ultimii kilometri. Desi eram rupta de sete (da, inca aveam 1l de izotonic in rucsac, dar nu ma puteam atinge de el ca imi venea rau instant) mi-am pus motor la picioare. Si a fost perfect pana aproape de intrarea in Zarnesti, unde am fost incoltita de niste caini ciobanesti.
Dupa cum avea sa imi spuna Ana mai tarziu, Mos Craciun va veni la mine cu bete. Nu, n-am facut rele, e vorba de bete de trekking. Poate cu ele in mana voi avea si eu bafta macar sa scap de caini, ca de folosit in cursa - tot incomode mi se par :) Si pe cand stateam inconjurata, retrasa intr-un sant, si strigand dupa ajutor, am rememorat situatia similara de la 7500, doar ca atunci stiam sigur ca baietii erau putin in spatele nostru. De data asta imi era ciuda ca am pornit inaintea grupului, ca n-as mai fi trecut prin acea situatie daca as fi stat cuminte cu ei... pana la urma salvarea a venit de la un turist, aflat la vreo 500m in fata, care s-a intors sa ma salveze din gura lupului aaa, pardon, cainilor :) Si pe cand plecam de acolo strigand nervoasa dupa cioban, am constatat ca ciobanul era ... un baiat de vreo 8-9 ani. Ce sa-i mai spui...
Dupa ce am trecut de zona periculoasa, am reluat alergarea, am intrat in oras, si am reusit sa temin cursa in ... 9:55. Acelasi timp ca anul trecut :)) dar de data asta mult mai integra dpdv fizic :)
Si am aflat ca si Alex a alergat cursa copiilor :) si era mandru de cate dulciuri a castigat pentru participare :)) iar Florina si Ana ajunsesera cu bine la PF, chiar daca dupa timpul limita.
De cateva lucruri sunt sigura:
1. nu-s facuta pentru alergat pe munte. Poate pe pasuni. Nu ma deranjeaza diferenta de nivel, dar ma deranjeaza rau calcatura pe teren accidentat (radacini, pietre, grohotis, noroi intarit etc).
2. voi reveni la Piatra Craiului. Voi reveni pana voi reusi sa termin cursa intr-un timp decent sub 8 ore, si voi reusi sa fac urcarea de la Diana intr-o ora. Da, sunt 2 targeturi diferite, si voi reveni cel putin pana le voi indeplini pe amandoua.
3. Cainii ma iubesc, indubitabil :) Iar eu i-as lua pe toti la mine acasa... sunt buni de paza.
4. Nu mai mananc nimic in timpul curselor :) doar apa, si geluri. Renunt si la izotonice. O sa mai incerc, poate, apa cu sare, si muraturi. Alerg de 2,5 ani, si inca nu mi-am gasit formula optima la acest capitol... pana in 20 de km nu am probleme, dar apoi...
5. Mi-a placut, chiar daca nu mi-am atins targetul (am fost chiar departe de el) :D
6. Am pornit mai incet, si am depasit intreaga cursa :) ajuta la moral.
7. Voi putea sa alerg toata cursa de la Connemara (in curand o sa intru in detalii si pe tema asta, cu ce am de gand) :)
Deci, ne vedem la editiile urmatoare... Felicitari tuturor curajosilor care au luat startul in aceasta cursa! :)
De-ale lui Alex
N-am mai scris perlute, ca ori m-am obisnuit cu ele, ori nu mai e Alex asa prolific :) dar oricum, mai am o colectie scurta din ultima vreme:
1. Explica el niste fenomene astronomice, si la final trage concluzia:
A: ...si de-aia exista cer, ca sa nu fie noapte toata ziua!
2. Privind intr-o seara spre luna:
A: ...si luna noua, si luna plina... si cand nu e noua, dar nu e nici plina, i se spune luna slaba. Dar in seara asta s-a ingrasat...
3. Aseara, in masina, Alex, foarte categoric:
A: Eu sunt seful vostru! Si voi faceti ce vreau eu pentru ca eu sunt seful vostru! :)
[bine, era intr-un context care m-a cam scos din sarite, dar oricum, daca stam sa ne gandim, are si el partea lui de dreptate...]
1. Explica el niste fenomene astronomice, si la final trage concluzia:
A: ...si de-aia exista cer, ca sa nu fie noapte toata ziua!
2. Privind intr-o seara spre luna:
A: ...si luna noua, si luna plina... si cand nu e noua, dar nu e nici plina, i se spune luna slaba. Dar in seara asta s-a ingrasat...
3. Aseara, in masina, Alex, foarte categoric:
A: Eu sunt seful vostru! Si voi faceti ce vreau eu pentru ca eu sunt seful vostru! :)
[bine, era intr-un context care m-a cam scos din sarite, dar oricum, daca stam sa ne gandim, are si el partea lui de dreptate...]
joi, 13 octombrie 2011
42 pentru o sansa - Aripi Deschise
Reluam si in 2011 o actiune draga mie: campania "42 pentru o sansa".
De aceasta data, organizam (Ro Club Maraton, impreuna cu Asociatia Pavel) un cros cu scop umanitar, cu probe pentru copii - 500m, si pentru adulti - cros 3 km, cros 9 km, cu clasamente speciale pentru bloggeri, supravietuitori ai cancerului, personal medical.
Scopul: strangerea a 20.000 euro, care vor fi folositi pentru amenajarea unei camere de punctie pentru sectia de oncopediatrie a spitalului Fundeni. Pentru miile de copii care sufera.
Posibilitatile de a ajuta aceasta campanie sunt multe - de la promovarea ei prin orice forma, la sponsorizarea de tricouri (pentru companii), la participarea la cros, cumpararea de tricouri de sustinator, voluntariat la eveniment, donatii in contul campaniei. Sau orice alte idei mai aveti :)
Detaliile se gasesc pe site-ul campaniei: http://42pentruosansa.ro/aripideschise/
Multumesc de pe acum tuturor celor care se vor implica, sper ca si in acest an campania sa fie o reusita!
De aceasta data, organizam (Ro Club Maraton, impreuna cu Asociatia Pavel) un cros cu scop umanitar, cu probe pentru copii - 500m, si pentru adulti - cros 3 km, cros 9 km, cu clasamente speciale pentru bloggeri, supravietuitori ai cancerului, personal medical.
Scopul: strangerea a 20.000 euro, care vor fi folositi pentru amenajarea unei camere de punctie pentru sectia de oncopediatrie a spitalului Fundeni. Pentru miile de copii care sufera.
Posibilitatile de a ajuta aceasta campanie sunt multe - de la promovarea ei prin orice forma, la sponsorizarea de tricouri (pentru companii), la participarea la cros, cumpararea de tricouri de sustinator, voluntariat la eveniment, donatii in contul campaniei. Sau orice alte idei mai aveti :)
Detaliile se gasesc pe site-ul campaniei: http://42pentruosansa.ro/aripideschise/
Multumesc de pe acum tuturor celor care se vor implica, sper ca si in acest an campania sa fie o reusita!
vineri, 7 octombrie 2011
Retrospectiva sportiva 2011
La final de 2010, mi-am pregatit o lista de concursuri, in ideea in care ma tin mai bine de treaba daca am niste targeturi pre-stabilite. Si cum suntem aproape de finalul anului 2011, am luat listuta la mana:
Semimaraton Gerar 30.01 - adjudecat
Maraton Limassol 20.02 - adjudecat
Maraton Dolce (Cluj) 10.04 - adjudecat
Cros Moieciu 07.05 - adjudecat
Prima evadare 08.05 - adjudecat pe jumatate, singura mea cursa cu abandon :(
Maraton Hercules (Baile herculane) 20.05 - inlocuit cu Spring Bike Fest Comana 28.05
Semi Tusnad 04.06 - adjudecat, si un norocos loc 2 la stafete :)
Triatlon Fara Asfalt stafeta (2 Mai) 11.06 - inlocuit cu Skoda Velo Challenge 05.06
Triatlon Challenge offroad (Snagov) 25.06 - nu s-a mai organizat
7500 Bucegi 7-10.07 - adjudecat
Traversarea Tarnitei (mica) 13.08 - inlocuit cu VeloCompass 30.07, si un norocos loc 1 la feminin ;)
Maraton Geiger MTB (Sibiu) 21.08 - ratat :(
Duatlon CB (Brasov) 17.09 - adjudecat, si un norocos loc 3 la Profi feminin :)
Cupa Orca (Cluj) 03-4.12 - inca sper sa ajung, chiar daca n-o sa mai fie proba de 1500m :(
Urmeaza in curand si lista cu ce vreau in 2012 :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)