Nasterea lui David

Inceputul

De obicei se incepe cu un test “cu ochi” J eu o sa incep cu un sfarsit de octombrie si o cursa de MTB la care am fost agatata pe o depasire si m-am ales cu o accidentare pe toata partea dreapta, pentru care am fost trimisa la radiografie. Am ales sa nu o fac dintr-un motiv mai … egoist J o saptamana mai tarziu aveam de facut prima etapa (Bucuresti – Giurgiu – Turnu Magurele pe bicicleta) dintr-un eveniment caritabil, la care tineam neaparat sa particip, asa ca am preferat sa nu stiu exact nivelul de accidentare J si cum cu 2-3 zile inainte de eveniment am ajuns la concluzia ca as fi in stare sa il termin, l-am terminat – schiopatand, ce-i drept ;) oricum pentru mine era ultima cursa din sezon, imi ramanea toata iarna pentru recuperare ;)

Am inceput sa banuiesc “ochisorii” la intoarcerea de la evenimentul respectiv, si … ochisori au fost J

Sarcina

A mers bine, dar ceva mai “standard” decat prima sarcina, la care nu m-am resimtit in vreun mod special. De data asta am avut si greturi (treceau fie cu ciocolata fie cu Pepsi :D), am avut si schimbari bruste de stare, ameteli in aglomeratie…

Dat fiind ca incepusem cu o cursa lunga J am hotarat sa continui sa fac sport in timpul sarcinii. Am luat pauza luna noiembrie, atat din motive de siguranta (era a doua luna) cat si pentru a-mi recupera piciorul drept… dar cum se formase deja echipa pentru semimaratonul Gerar, am hotarat sa incerc un semimaraton la inceput de decembrie – incet, doar sa vad daca as fi in stare sa parcurg distanta. Am inceput cursa foaaarte incet si am accelerat pe parcurs, am reusit probabil cel mai bun negative split J dar destul de irelevant, dat fiind ca a inceput la 7 minute/km J Apoi, daca tot a mers bine, am continuat antrenamentele pentru Gerar, unde speram la un timp bunicel. Si totul a mers bine, cat timp a fost vreme buna ;)

Tot cam pe-atunci am facut si verificari, ecografie, analize etc (am evitat doar dublu/triplu test). Bebele arata bine, si parea deja a fi baietel J

 In ianuarie a trecut si Gerarul, mai cu emotii, ca a nins exact in week-endul concursului, iar eu nu aveam antrenament pe zapada si temperaturi negative L asa ca l-am alergat semnificativ mai incet decat l-am antrenat, si am obtinut acelasi etern loc 4 J Poate ne luam revansa la anul, daca mai vor fetele sa facem aceeasi echipa ;)

Cum lucrurile mergeau inca foarte bine, am reusit la inceput sa martie sa fac si o cursa de 800m la campionatele nationale, doar ca am obtinut un timp muuult mai prost decat la antrenamentele dinaintea sarcinii. Oarecum normal, nu? J aveam deja niste kilograme in plus, alta forma, respiram altfel… si tot atunci am incercat si mars (racewalking) – am studiat putin tehnica si a iesit o cursa cat de cat rezonabila, dar mi-am perfectionat tehnica in restul sarcinii J

Initial am ales acelasi medic care mi-a urmarit sarcina cu Alex, dar … aveam deja de ceva ani gandul de a incerca nastere naturala/vaginala dupa cezariana (nvdc / vbac), iar medical respectiv mi-a cam taiat elanul cand am incercat sa deschid subiectul … asa ca am mai continuat cautarile pana am gasit un medic “vbac-friendly” J care m-a luat “in gestiune”, mi-a zis avantaje/riscuri, si urma sa vedem ce se putea face in functie de cum evoluau lucrurile cu sarcina. M-a avertizat totusi din start ca la maternitatea (de stat) la care ar fi urmat sa ma asiste la nastere exista posibilitatea sa gasesc si colegi mai putin toleranti la situatie – am luat asta in calcul pe moment, dupa care am fost convinsa ca totul va merge excelent si nu voi nimeri eu pe mainile respective ;) Ah, soarta…

Lucrurile au continuat sa mearga bine, bebele crestea normal, era baietel clar :D s-a asezat in pozitia corecta destul de devreme, eu ma simteam bine si continuam cu miscarea J pana la un punct am facut si yumeiho, dupa care am continuat cu un minim de stretching pe care il puteam face singura acasa.

La 34 saptamani de sarcina am facut si o stafeta de gravidute la PBIHM, la initiative unei alte gravidute care voia sa arate ca sportul in sarcina e ceva normal J a mers bine, dar am parcurs distanta (5 km singura + inca aproape 5 km impreuna cu fetele) foarte incet, pentru ca simteam deja bebele destul de jos – asa si era, si incepusem sa am si contractii BH, asa ca medicul mi-a recomandat No Spa si odihna J

Cam acolo s-a oprit sportul meu in sarcina – cu bicicleta in afara casei n-am mai iesit deloc de la cursa din 1 noiembrie (mi-a fost teama sa nu ma aleg cu alta tranta), am pedalat pe trainer in casa pana la jumatatea lui aprilie (apoi nu mi-am mai gasit pozitia bine pe bicicleta, plus ca nu mai reuseam sa pedalez constant mai mult de 10 minute si devenea frustrant :D), am alergat + mars-uit mai serios pana la jumatatea lui mai (luna a 8-a), si am ramas la plimbari si urcat scarile la serviciu pana in ultima saptamana J

Ultimele saptamani

In ultimele saptamani am tot trecut de la agonie la extaz si inapoi J la 34 saptamani bebele era pozitionat foarte jos, eu cu no spa-ul si cu statul intins, n-am mai facut mai nimic nici prin casa … pe la 36 saptamani am reusit sa iau o viroza care m-a doborat rau, am tusit continuu vreo 3-4 zile si simteam cum imping eu bebele tot mai jos la fiecare tuse (mai aveam si un mare discomfort psihic pentru ca medicul era plecat in concediu), la 37 saptamani avea circulara de cordon, la 38 de saptamani si-o desfacuse si era ok J

La controlul de aproape 39 saptamani, bebele era cam sus, si atunci s-a adus in discutie pentru prima data cezariana. Bebele era de marime rezonabila, dar era nevoie ca travaliul sa se declanseze singur si la termen. Acum na, “la termen” inseamna multe ;) ca practic termen e intre 38-42 saptamani, dar nu prea s-a pus problema sa asteptam si peste 40 saptamani, mai ales ca si parea sa creasca binisor de la o saptamana la alta in ultima luna…

A fost totusi momentul in care m-am gandit la alternativa (clinica privata, care sa accepte sa astepte si dupa 40s), dar n-am luat nicio initiativa in acest sens. Am continuat sa merg pe convingerea ca va fi bine cu medicul meu la spitalul de stat :D

Ultimele zile

Cum ma simteam totusi presata, m-am gandit sa fac si eu tot posibilul ca sa fiu cat de cat impacata ca am incercat ce se putea ca sa se declanseze travaliul “la termen”. Am ajuns totusi la concluzia ca declansarea asta e pur hormonala, deci poti sa freci faianta in baie pana o subtiezi, ca daca hormonii nu vor, bebele nu iese :D dar parca totusi avea si un minim de efect placebo J

Primul lucru – la 39s1z am iesit la o alergare lunga. Am vrut 10 km, am pornit cronometrul, dupa 1 km mi-am dat seama ca nu pornisem si GPS-ul J deh, bietul neuron de gravida pe final… am pornit si GPS-ul si am continuat alergarea pana mi-au iesit pe el cei 10 km doriti (total 11 km alergati). Undeva dupa 9 km am avut o revelatie – am simtit din nou bebele jos, ca la 34 saptamani … am rasuflat usurata, primul pas fusese facut J am sperat ca daca a coborat din nou si pune din nou presiune, sa se declanseze lucrurile asa cum trebuie J

In rest, treaba prin casa – de la smotruit mansarda (niste zeci de mp) la calcat haine, dar n-am vrut nici sa exagerez, ca sa fiu odihnita pentru travaliu J incepusem sa mi-l imaginez “ca la carte”, desi stiam multe povesti si multe variante de travaliu J am incercat si meditatii ghidate J am incercat si ceai de salvie (pff, rau mai e :D). Ah, luam deja extract de zmeur J si aveam de vreo luna si o minge mare pe care faceam diverse exercitii.

Duminica – 39s3z – am iesit sa imi incurajez colegii la un concurs de alergare pentru companii J daca in momentul inscrierii as fi stiut ca ma prinde ziua respectiva tot in formula 2 in 1, ma inscriam si eu la alergat J dupa cursa am mers cu Alex prin parcuri, s-a jucat pe la cateva spatii de joaca, am mai dat si eu din picioare pe “jucariile” de adulti din spatiile respective.

Travaliul

La 39s4z (luni) am ajuns din nou la control. Aveam deja o saptamana in care dormeam cate 4 ore pe noapte, si aveam senzatia ca ma trezesc pe contractii dureroase, dar cum ma trezeam, cum nu mai simteam nimic :D nu stiam daca era ceva real sau doar in imaginatia mea, pentru ca mi-o doream atat de mult J mai aveam mici senzatii de greata dimineata, si cu o zi inainte incepusem sa am scurgeri cu firisoare de sange. Simteam ca urma “sa se intample” J

La verificare – colul se inmuiase. Poate ca totusi nu doar visam contractii, si erau “pe bune” :D medicul a verificat ca totul e ok cu circulatia si placenta, dar n-a mai masurat si bebele (poate a fost mai bine asa J ), si a ramas sa ne vedem cel tarziu joi direct la spital. Dar eram convinsa ca acel “joi” insemna cezariana… imi doream cu toata fiinta mea sa nu ma prinda acel joi dimineata in formula 2 in 1 …

Dupa control m-am mai plimbat cu Alex cu treaba – am recuperate un detergent de scutece textile, si o asigurare de masina – prietena respectiva a inceput sa rada spunand ca a mai avut un client cu sotia gravida si a nascut a doua zi dupa ce s-au vazut, asa ca nu pune mana pe mine ca sigur nasc a doua zi :D am rugat-o sa ma ia in brate, doar-doar ce s-o intampla … [si s-a intamplat ;)]

Am ajuns acasa, Alex mi-a facut “comanda ca la restaurant”, asa ca m-am pus pe facut pizza, la cererea copilului J intre timp am mai pus la facut un ceai de salvie in care am strecurat si niste frunze de zmeur, dar aveam deja o greata teribila …

Si pe cand ma munceam eu cu pizza, undeva pe la ora 17, am simtit o durere sub burta, dar cumva in fata. Hop, contractie J dupa vreo 12 minute, inca una J l-am luat pe Alex si ne-am dus la magazin sa completam ingredientele pentru pizza – inca una pe drum, una la magazin, 2 la intoarcere J Zic gata, a inceput distractia J

Am tinut totusi sa satisfac copilul cel mare J asa ca am continuat pizza printre contractii, oricum nu erau nici prea dese (la vreo 10-12 minute), nici la fel de lungi (intre 10-40s), nici foarte dureroase J inca mi se parea ceva foarte haotic, nici nu stiam cand/ce/cum sa monitorizez din ele… Am facut o pizza si pentru Cristi, iar cand a ajuns si el acasa, am inceput sa ne organizam in eventualitatea in care as merge in aceeasi seara la spital.

Cand am avut lucrurile cat de cat organizate, am sunat medicul – mi-a zis ca daca se intensifica lucrurile, sa plec la spital. OK, am hotarat sa mai stau acasa, oricum nu mi se parea ca as fi ajuns la zona de contractii “regulate”, inca erau la fel de haotice ca la inceput.

M-am bagat sa fac un dus – atunci am pierdut dopul si am fost sigura ca lucrurile devin din ce in ce mai serioase J Asa ca Alex a ramas sa doarma in alta parte, si eu am ramas acasa cu Cristi, si cu Ionut si Alina in stare de “roger”, sa fie gata sa ma duca la spital in orice moment J

Eu nu aveam somn, asa ca m-am pus pe minge si am butonat. Am continuat sa am aceleasi greturi, n-am reusit sa mananc nimic, am dat afara si ultima gura de apa… contractile parca n-au mai fost asa haotice ca la inceput, dar inca nu la interval fix, nu aveau lungime fixa, nu cresteau in intensitate … nimic de genul asta. Erau totusi la 10-12 minute. Iar ca nivel de durere – cam ce simteam la intinderile “la limita durerii” de la yumeiho, genul de durere pe care am invatat sa o controlez pe expiratie lunga ;) deci le consideram nesemnificative :D

Am reusit sa prind si niste reprize de somn, de 30-40 minute… ma trezeam totusi mai degraba de greata decat de contractii. La un moment dat stiu ca am auzit niste sunete ciudate gen alarma pe geamul de la baie, m-am gandit ca poate aveam vreo usa deschisa la masina (dupa ce ziua lasasem farurile pornite, imi era ca raman si fara baterie) dar am vazut ca masina era ok asa ca am ignorant alarma auzita (rau am facut :D).

Dimineata pe la 5-6 mi s-a parut ca s-a micsorat intervalul dintre contractii, dar tot nu intrau la “regulate” – erau la 5-6-7-8-9 minute, dar au ramas la durate diferite (20-50s) si aceeasi intensitate redusa a durerii. Am considerat totusi asta ca “intensificare”, ca au scazut sub 10 minute, dar nu aveam senzatia ca as naste in curand. Asa ca … l-am trimis relaxata pe Cristi la serviciu (era cam zombie dupa ce ma fatzaisem pe langa el toata noaptea :D), iar eu mi-am vazut linistita de datul pe net J Am sunat si medicul, care mi-a zis ca ar cam trebui sa plec la spital, dar … colegii care erau atunci prezenti la spital nu erau prea toleranti la nvdc …

Am hotarat sa mai stau acasa. Pana la urma, nu mi se parea ca as fi avansat prea mult si nu simteam ca as naste in curand J chiar m-am gandit ca poate prind si schimbarea de tura (desi mai erau aproape 24 de ore pana atunci!!). Mda, clar incepeam sa pierd din luciditate =)) Alina ramasese pe langa mine, Ionut pe langa telefon, gata sa vina sa ma duca la spital.

Ceva mai tarziu, am avut o noua discutie cu medicul, cam pe aceeasi tema – sansele sa reusesc nvdc in acea zi erau aproape nule … M-am stresat, m-am agitat, m-am suparat, m-am certat ca nu m-am gandit la alternative, iar in acel moment era mult prea tarziu, sa ma duc la usa altui medic in plin travaliu, ca eu vreau nvdc :D de la toata situatia asta, mi s-a redus intervalul dintre contractii, undeva la 20 de minute. Am stat cateva ore si doar m-am suparat si m-am stresat, fara sa am sansa sa gasesc vreo solutie. Am anuntat medicul ca mai raman acasa, el mi-a adus aminte sa nu uit ca totusi cel mai important aspect e siguranta – a mea si a bebelusului.

Si da, avea dreptate, asa ca am hotarat ca daca lucrurile se intensifica in vreun fel (eram convinsa ca s-a dus naibii totusi travaliul de la stres) sau daca se intampla ceva deosebit (ma gandeam la ruperea membranelor sau ceva de genul asta) sa ma duc la spital indiferent de ce ar fi iesit acolo… bun. Mai stiam ca medicul avea programari la o clinica pana la ora 14, apoi nu stiam ce program avea J

Panica

Eh, dupa ce am ajuns la concluzia asta, parca mi s-a luat o piatra de pe inima, m-am relaxat, si am simtit brusc o oboseala incredibila, mi se inchideau ochii stand in picioare. Asa ca am hotarat sa ma intind pe canapea, macar 2-3 minute, desi stiam ca starea de relaxare accelereaza travaliul si parca nu-mi venea sa insist cu el J dar pur si simplu nu mai puteam sta pe picioare. Asa ca m-am intins. Pe dreapta, pozitia in care simtisem acele contractii peste noapte… Si n-a durat mai mult de 30s, ca am simtit dintr-o data ca ma strang brusc, am simtit un pocnet, si un lichid cald prelingandu-se… Mi-am adus aminte ca dopul il pierdusem deja, asa ca nu mai puteau fi decat membranele J Era ora 14:40.

Am fugit repede la baie sa verific – da, pierdere incontrolabila de lichid transparent :D m-am cam suparat ca s-a intamplat si trebuia sa plec la spital, dar m-am bucurat ca lichidul era transparent, deci bebele bine J m-am schimbat repede si am anuntat-o pe Alina ca trebuie sa plecam, ea l-a sunat pe Ionut.

Am sunat si medicul – hop, problema, intra mesagerie. Am intrat in panica J ma si vedeam la spital, nicio figura cunoscuta, abandonata, taiata ca un peste din hypermarket… uf. Dupa cateva incercari de apel am hotarat sa trimit un sms, macar stiam ca intra cand porneste telefonul sau intra in zona cu semnal…

Pana sa vina Ionut cu masina m-am rearanjat bagajul si dosarul, l-am anuntat si pe Cristi si am hotarat ca ne intalnim la spital. Si am inceput sa simt dureri in partea de jos a spatelui. Si nu, nu mai avea nicio legatura cu ce simtisem pana atunci, a fost momentul in care mi-am dat seama ca lucrurile au devenit super serioase :D Incepusem sa nu mai am rabdare pana sa vina Ionut, si durerile astea chiar deveneau mai dese si mai intense. Abia in acel moment am simtit ca intr-adevar ma aflu in travaliu, si lucrurile avanseaza repede. Mi se parea ca Ionut intarzie, dar ma gandeam si ca era doar senzatia mea, din cauza durerilor resimtite, credeam ca simt altfel si trecerea timpului. De fapt Ionut chiar intarzia, de fapt alarma pe care o auzisem eu peste noapte era de la masina lui, si nu mai avea baterie, si a stat sa porneasca masina :D pana la urma ne-a luat cam 40 de minute sa plecam de acasa.

Intr-un final a ajuns si Ionut, am urcat cumva in masina, si a incercat sa recupereze timpul pierdut accelerand brusc :D a fost momentul in care am simtit ca ma rup in 2, ca imi trece burta prin spatarul scaunului din cauza inertiei =)) i-am zis ca nu-i ca-n filme, si sa stea calm, fara accelerari, frane bruste, schimbari bruste de directie etc J s-a miscat totusi bine, am ajuns destul de repede la spital, unde deja astepta Cristi (noroc ca n-am prins accident pe DN1 sau aglomeratie pe la Piata Presei, din cauza lucrarilor la pasaj…). I-am dat lui Cristi bagajele.

Inca nu reusisem sa vorbesc cu medicul… apucasem sa cronometrez contractile in masina – erau cam la 2 minute, durau 50s, si intervalul scadea cu cateva secunde dupa fiecare 2-3 contractii. Mi-am dat seama ca eram pe-aproape, si incepeam sa ma cert ca am asteptat atata acasa incat nici macar nu apuc sa am medicul langa mine cand nasc…

Frustrarea

Am gasit camera de garda, am intrat, am anuntat ce caut pe acolo – membranele rupte si contractii la 2 minute. M-au trimis sa astept pe hol. De acolo a inceput frustrarea, nu mai puteam sta locului, contractile dureau a naibii, si ei ma trimiteau sa astept pe hol :D toata lumea ma invita sa iau loc pe scaun – era cea mai enervanta invitatie posibila J si dupa inca vreo 2-3 incercari (cred ca am incercat de vreo 20 de ori in total) am reusit sa sun medicul J care mi-a spus ca poate ajunge la spital, dar nu poate garanta nvdc asa cum imi doresc daca nu e vreo schimbare radicala “locala” (probabil fata de ce vazuse cu o zi inainte), si ca e destul de probabil sa fie cezariana. Ce mai puteam sa spun, decat ca as fi preferat sa fie el decat altcineva (pentru mine conteaza mult sa am macar o figura cunoscuta in jur…).

M-au chemat la camera de garda sa vada care era treaba cu minte. Era ora 15:40. M-au verificat – “membranele ferfenita” si dilatare 5. Deci cezariana. M-a frustrat decizia la maxim, dar cumva agreasem tacit cu medicul ca nu voi spune eu ce vreau (nvdc), asa ca … n-am zis nimic si l-am asteptat sa ajunga. De fapt, inainte de verificarea respectiva, speram sa ma aflu la dilatare mai mare care sa imi dea o sansa la nastere naturala fara sa o cer eu… poate daca ar fi spus 7 sau 8 as fi indraznit sa zic ceva … dar la 5, mi-am cam luat gandul de la nastere naturala.

Am mai stat pe-acolo sa le dau detalii despre nasterea anterioara, operatii anterioare etc – toate detaliile se gaseau in dosar, m-am si enervat ca trebuia sa le mai dictez eu, in timp ce abia respiram de contractii…

Intr-un final m-au trimis la garderoba. Acolo – iar invitatie sa iau loc pe scaun (nu, nu eram in stare sa stau locului, bateam cuie cu picioarele :D), si sa imi dea halat. Ok.

Pai, aveti camasa de noapte?

Da, in bagajul care e la sot.

Pai luati camasa de noapte (nu imi era clar de ce, daca tot imi dadeau halat… dar m-am conformat). Bagajul il facusem cu vreo luna inainte, deci clar a trebuit sa scot tot ca sa imi gasesc camasa de noapte. Bun, inapoi la garderoba, iau camasa.

Pai papuci?

Uf, si astia erau in bagaj … inapoi la Cristi, scos tot afara, luati papucii. Dar o punga pentru sandale? Pff, deja me enervam, i-am dat lui Cristi sandalele cum erau J

Uf, cat imi doream dilatarea aceea maxima, si cat ma frustra tot procesul de pregatire pentru cezariana…

Dupa ce am lamurit cum e cu hainele, am fost condusa (impreuna cu Cristi) in salonul de TI (cred), unde erau 3 paturi – mi-am ales patul din dreapta, mi-a lasat Cristi bagajul pe noptiera, si am ramas sa astept restul pregatirii pentru cezariana.

Candva intre timp (nu mai stiu exact) a venit o doamna, s-a prezentat frumos ca fiind moasa, si mi-a pus sub nas documentele de semnat – acordul pentru cezariana (uf…) si o fisa legata de vaccinari. Din nou am fost invitata sa iau loc (mama lor de scaune :D) ca sa completez documentele – am semnat repede acordul de cezariana (n-am stat la negocieri) si am cam repezit-o (de asta chiar imi pare rau) in legatura cu foaia de vaccinari. M-a intrebat de ce o reped asa – i-am zis ca am contractii la mai putin de 2 minute distanta si efectiv nu mai pot sta la povesti. Mi se reduceau momentele de luciditate… asa ca am agreat sa completez doar numele, semnatura si sa scriu ca refuz vaccinarea (unul din vaccinuri nu era in spital oricum), si a ramas sa completeze restul de date…

Tot candva intre timp a ajuns si medicul meu, care m-a verificat direct pe patul din salon – s-a mai scurs o parte din lichid). Nu mi-a zis ceva anume [sau nu mai tin minte], parca a luat dosarul si a iesit…

Tot candva intre timp J [nu mai tin minte exact cronologia, se spune ca durerile nasterii se uita – asa e, se uita cu tot cu evenimentele din timpul lor] a trecut pe acolo si medicul anestezist, care m-a invitat sa … ia ghiciti, iau loc :D sa discutam despre anestezie J i-am zis ca am probleme in general cu anesteziile, ca trece efectul foarte repede, si ca prefer epidurala ca macar sa pot tipa cand ma doare J [anestezia generala e una din problemele pe care le-am avut la cezariana, cand simteam durerea dar eram imobilizata si nu puteam sa anunt…]. Am agreat treaba asta, si a rugat asistenta sa imi puna o perfuzie simpla, un metoclopramid, si nu mai tin minte ce altceva :D

In timp ce asistenta se muncea pe mana mea dreapta (“doamna, dar v-ati lasat venele acasa?” :D) au aparut medicul meu si sefa de garda, care a zis “dilatare aproape completa”, la care medicul meu a completat ca aveam 7 cand a verificat el. Si ambii medici au iesit afara J Ah, parca m-au mai intrebat cat timp a trecut de la cezariana si nu mai stiu ce …

Eu deja abia mai respiram, si pe de o parte ma bucuram ca dilatarea merge asa repede si bine, pe de alta parte imi parea rau ca ajung tot la cezariana dupa toate eforturile alea :D si asteptam plina de frustrare anestezia, macar sa se termine totul mai repede, daca nu se termina cum vroiam eu … si intre timp a inceput sa curga si perfuzia, si hop m-am trezit luata pe sus cu perfuzie cu tot si dusa la nastere naturala J

Yupiiiiii J

Mi-a venit sa sar sa imi imbratisez medicul (aveam convingerea ca facuse cumva o minune :D) dar ma straduiam sa par rezervata… de fapt oricum constientizam totul cu oaresce intarziere…

Nasterea

Practic am mai stat cateva contractii si a inceput expulzia. Am avut un moment in care efectiv m-am zvarcolit pe masa (imediat dupa ce am urcat pe ea, e tare greu sa schimbi pozitia in momentele alea) si m-a luat o moasa frumos cu “nu ne pierdem cu firea” J mai tin minte ca si medicul meu a zis ca trebuie sa colaboram ca sa iasa bine J eu – in scurtele momente de luciditate, pe de o parte nu imi venea sa cred ca voi naste natural, pe de alta eram super bucuroasa, si pe de alta parte am ramas fixata pe asteptarea anesteziei pentru cezariana :D clar, nu mai gandeam, nu mai stiam de mine J

M-au ajutat cu reglatul mesei, ba corpul mai jos, ba barele laterale mai sus, ba suportii de picioare nu stiu cum J nici eu nu mai stiam cum ma simt bine si cum nu J

As putea baga mana in foc ca mi-am vazut si medicul rugandu-se la un moment dat, cand stateam pe masa, intre momentele de dilatare maxima si inceperea expulziei ... erau niste momente de liniste totala, am intors capul cautandu-l cu privirea, si el era intr-un lateral, sprijinit de un dulapior cu mainile impreunate, se uita catre mine, si am avut senzatia aceea de "transa" de rugaciune. Posibil sa fi fost doar in imaginatia mea, dar nu pot sa va spun cu cata energie pozitiva m-a incarcat J

Am impins cam prost la inceput. Nu eram pregatita pentru etapa respectiva … impingeam prea sus, si prea sacadat. Mi-a zis la un moment dat medicul sa imping mai lung, si abia dupa ce bebele a inaintat peste un anumit nivel am simtit cum trebuie unde si cum trebuia sa imping J

Mi-au pus monitorizarea pentru bataile inimii bebelusului, nu si cea pentru contractii. Mi s-a spus sa imping pe varful contractiei, dar mi se parea ca e cam aceeasi intensitate de la un capat la altul, nu simteam niciun moment contractia mai intensa/dureroasa decat in alt moment. Ca sa nu mai spun ca aceste contractii – de expulzie – le simteam complet diferit si fata de cele de dupa ruperea membranelor (dilatarea) [deci dupa mine sunt 3 tipuri de contractii :D]

La un moment dat, dupa o impingere, stiu ca am auzit niste “foarte bine” si ca se vede deja capul si e plin de par J moment in care m-am distrat, ca asta insemna ca n-o sa semene cu Alex, care a fost aproape bec la nastere J si a devenit bec pe la 6 luni, pentru ca spre un an sa ii iasa un par cret si des de sa nu mai stim ce sa facem cu el J

Abia in acel moment mi-am dat seama ca intr-adevar nasc natural, si abia in acel moment am constientizat ca nu mai vine anestezia pentru cezariana J) de fapt, atunci mi-am dat seama ca avusese deja loc si o discutie despre anuntarea medicului anestezist… v-am zis ca nu prea eram lucida, nu? J

De la un moment dat contractiile s-au rarit putin. Una din moase a spus ca a observat ca aveam contractii mai eficiente cand stateam in picioare decat cand stateam pe masa. Dupa ce am mai citit una-alta intre timp, tind sa cred ca erau pauze luate de corpul meu pentru a permite oaselor capului lui Dd sa se modeleze … a avut totusi circumferinta 35 :D

Am reusit – zic eu – sa ma odihnesc destul de bine in pauzele dintre contractii. Singura problema e ca nu reuseam sa imping atat de lung cat mi-as fi dorit, pentru ca imi pierdeam oxigenul. Chiar impingeam la limita mea de efort … mi-au pus si un fir prin care ar fi trebuit sa primesc oxigen – eu nu simteam sa vina vreun oxigen, si la ce febra musculara am facut dupa nastere, as tinde sa cred ca a fost mult efort anaerob acolo J de la un moment dat chiar l-am dat jos ca ma deranja, mi l-au pus din nou convinsi ca totusi ar fi trebuit sa functioneze… whatever, a mers bine si fara el [parerea mea :D].

A mai fost o faza amuzanta – m-am deshidratat J si am fost intrebata daca am apa – da, la sot J ah, sot pe care moasele il trimisesera la plimbare o ora pana se termina cezariana J le-am zis ca ar putea fi totusi pe hol la camera de garda, asa ca au trimis pe cineva sa imi aduca apa. Cristi, Alina si Ionut inca erau pe hol, si au ramas cam socati cand li s-a cerut apa sa beau ca ma simteam deshidratata – cum adica sa beau apa in cezariana? J la ei nu ajunsesera ultimele informatii… ;) am primit si apa, dar oricum am baut doar cateva guri…

Am lasat si vreo 3-4 contractii sa treaca, pur si simplu, pentru ca nu simteam ca mi-ar fi refacut fortele suficient si ca as fi impins eficient pe ele. Nu mi-a zis nimeni nimic J dar sincer de la un moment dat nici nu mai simteam ca ar durea, simteam doar contractia in sine si ma concentram sa “imi fac treaba” cat mai bine cu impinsul…

Eh, de la un moment dat apele au inceput sa se agite. Asta pentru ca dna doctor hotarase deja sa foloseasca forcepsul – ca precautie, sa ajute uterul si sa scada riscul de ruptura, si era cazul sa il pregateasca… Stiu ca s-au chinuit sa scoata halatele de nu stiu unde J apoi nu stiu cum nu nimereau piesele de la forceps J stiu ca in toata perioada asta eu am mai prins 2 sau 3 contractii/impingeri J si mai stiu ca la un moment dat una din moase a inceput sa rada – “haideti mai repede dom’ doctor ca va iese copilul” J

Apoi a urmat epiziotomia si de acolo nu mai stiu mai nimic J decat ca am prins 2 impingeri pe o contractie, si tin minte bebele ramas la umeri… asa ca am mai impins o data repede si … gata J a plans din prima J dragul de el ;) Era ora 17:20 J deci putin peste o ora si jumatate de cand ajunsesem la spital…

Au prins clamutele si au taiat cordonul, pe bebe l-au mutat pe o masa in dreapta mea, in timp ce la mine se lucra intens la eliminarea placentei :D nu mai stiam pe ce sa ma concentrez, universul meu era redus la bebe David, asa ca … eram cu ochii pe bebele meu, in timp ce cineva imi facea ceva masaj lateral… am auzit un “e desprinsa”, dar cat timp mi-a fost bebele in fata ochilor n-am idee ce s-a intamplat cu mine :D Una din moase mi-a cerut si telefonul si i-a facut poze J

Apoi au urmat verificarile – singura problema pe care am avut-o a fost eterna problema cu anestezia al carei efect imi trece foarte repede – am simtit taietura aia in toate miscarile pe care le-au facut medicii – verificarea uterului, cred ca au si cusut ceva col… m-am tras de cateva ori, mi-am muscat limba si buzele de cate ori, mi-am astupat gura cu mainile de cateva ori … mama lor de anestezii :D

Si de la un moment dat s-a facut liniste, a fost dus bebele din sala, a ramas medicul meu si poate inca 1-2 persoane (nu mai stiu exact) si m-a cusut J am simtit cam jumatate din intepaturi si ate :D a mai incercat o tura de anestezie, a mers cat a mers, si in rest … n-a mers J) Nu stiu sincer cat a durat partea de cusaturi, dar sigur mai putin de o ora, ca la 18:20 eram inapoi la TI si raspundeam la multimea de SMS-uri primite ;) Trecuse deja si Cristi pe la mine, l-am trimis si dupa mancare, eram lihnita… J

Rezumat

Ca sa fac un rezumat – mi s-au rupt membranele la 14:40, am fost inregistrata la camera de garda la 15:40, bebe David s-a nascut la 17:20, eram inapoi in salon la 18:20. Eu am simtit totul foarte rapid si intens J si mi s-a parut ca nasterea naturala a mers repede si bine J nu prea iau in calcul ce s-a intamplat inainte de ruperea membranelor, pentru ca raportat la perioada de dupa, cea dinainte mi se pare nesemnificativa J senzatia mea e ca eventual a inmuiat colul, dar nu cred sa fi produs si ceva dilatare, si oricum nu prea am simtit-o eu ca fiind deranjanta… cred ca totusi ca principiu general se include in ceea ce se numeste “travaliu”. Deci teoria zice as fi avut cam 24h de travaliu, din care eu gasesc relevante doar ultimele 2h40 :D

Bebe David a avut 3,450 kg, 53 cm, ambele circumferinte 35. Ceva mai mare decat fratele lui J nascut tot la 39s5z J am iesit din spital dupa 2 zile, cu 3,300, la 10 zile de la nastere [cand am scris povestea] a ajuns la 3,600 J Doarme destul de bine, mananca foarte bine, e destul de fortos J si are si 1-2 ore pe zi de privit pe pereti si povestit de unul singur J

Eu – abia la 10 zile dupa nastere am inceput sa ma simt cat de cat refacuta. Nu stiu cat de necesare erau epiziotomia si forceps-ul (probabil o sa am dubii toata viata, si daca o fi sa mai nasc vreodata, o sa incerc fara ele :D), dar daca asta a fost costul ca sa mi se permita aceasta nvdc, atunci acesta sa fie J cam din ziua a 9-a reusesc sa stau pe canapea drept (pe scaun tare inca stau pe stanga :D), dar seara dupa ce obosesc sau dupa ce plimb bebele mai mult in brate inca simt presiune in zona. Si inca am mici probleme de control al sfincterelor, dar se amelioreaza J

Promit sa respect cele 6 saptamani de recuperare J dupa care parca as iesi macar la o plimbare pe munte, sau una usoara cu MTB-ul (cu amortizare) pe sosea :D in momentul asta inca nu pun problema de offroad ;)

Da, am reusit J dar categoric nu singura – bebe David s-a hotarat sa vina la timp, Cristi mi-a respectat decizia de a incerca nvdc, medicul a pus suflet :) si a facut tot posibilul sa se intample asa cum vreau eu, am avut sustinerea prietenilor apropiati, si putin ajutor de la Dumnezeu, care pana la urma a aranjat lucrurile in cel mai bun mod posibil J

Sper din toata inima sa fiu considerata un exemplu pozitiv, care sa incurajeze asumarea de nvdc si printre medicii care au fost in tura respectiva J

Si daca se va mai pune vreodata problema (sigur nu in urmatorii 2 ani, dar poate in 3-4…) voi alege din nou incercare de nvdc, a doua are sanse si mai mari sa iasa bine ;)