Sofer / pasager

Cu ceva vreme in urma, cand am anuntat ca vreau sa incerc inscrierea lui Alex la scoala, mi s-a spus ca ma grabesc. In stilu'mi ciudat de a face mai degraba analogii decat de a spune clar lucrurile (daca tot veni vorba, am gasit zilele trecute un citat care mi-a ramas in minte, si vi-l spun, plina de modestie: " Intellectuals have a solemn duty to [doubt, and to] teach doubt" :D), am raspuns ca daca autostrada imi permite sa merg cu 130 km/ora, aleg pur si simplu sa merg cu viteza maxima permisa, adica 130 km/ora.

Cum inca nu era clara situatia copiilor nascuti in 2007, daca pot fi inscrisi sau nu, mi s-a mai replicat ca de fapt incerc sa merg cu 150, si mi s-a subliniat faptul ca altii prefera sa mearga mai incet si sa admire si peisajele pe langa care trec.

Buuun. Desi uneori par incapatanata si pare ca ideile imi intra pe o ureche si imi ies pe doua, astfel de idei imi raman multa vreme in minte, si, ca o ardeleanca get beget care sunt, le intorc pe toate partile, le despic in 4, 16, 256, 65536 etc (sper ca v-ati dat seama ce urmeaza ;) N-am ajuns la vreo concluzie pana zilele trecute, cand s-a intamplat ceva care, pur si simplu, m-a luminat :)

Voi continua discutia cu aceeasi analogie, care, de fapt, mi-a dat revelatia :D

De obicei merg la serviciu cu masina, eu sunt sofer. Imi duc familia pe unde are treaba - pe Cristi il "debarc" intr-o statie de autobuz, pe Alex il las la gradinita, in zona careia las si masina si iau un autobuz, cateva statii, pana la serviciu (n-am loc de parcare in zona serviciului). Seara, invers, la intoarcerea spre casa. In ultima vreme imi iau tot felul de lucruri de citit/studiat pe autobuz, ca uneori chiar prind si loc pe scaun si pot sa si citesc :) Ca sofer, uneori merg mai repede, alteori mai incet, uneori sub viteza maxima admisa, alteori peste...

Duminica am fost la Crosul Apa Nova. Si cum pentru o deplasare de o persoana pana in Bucuresti nu merita luata masina (din punct de vedere al raportului cost transport comun/benzina), am mers cu microbuzul. M-am asezat pe un scaun destul de in spate, m-am relaxat pe scaun, si am privit pe geam...

Atunci am avut revelatia: am vazut peisajul :) am stat relaxata in scaun, am privit pe geam, si am admirat peisajele fara sa ma gandesc la altceva. Am vazut locuri pe langa care am trecut de zeci si sute de ori cu masina fara sa le fi observat pana in acel moment. Si mi-am dat seama ca nu din cauza vitezei. Nu. Ci, pur si simplu, din cauza rolului.

Ca sofer, esti atent la anumite lucruri - in primul rand la drum, la directie, la indicatoare, marcaje, alte masini, prioritati, obstacole - gropi in asfalt, treceri de pietoni, pietoni, caini, pisici... asta indiferent de viteza cu care mergi. Ca sofer, te intereseaza simplul fapt de a ajunge la destinatie mai degraba decat locurile prin care treci. Oricat de incet ai merge, ca sofer nu te uiti pe geam, nu te uiti la peisaje - te uiti sa ajungi la destinatie. De fapt, ca sofer, chiar trebuie sa stai concentrat si sa fii atent la drum, si e chiar recomandat sa nu admiri peisaje din mers...

Pe de alta parte, ca pasager, te uiti doar la peisaje. Nu te intereseaza gropile de pe drum, nu te intereseaza daca vine curba la stanga sau la dreapta, marcaje etc. Admiri peisaje, si o faci fara sa te intereseze ce viteza are soferul, daca e sau nu legala... uneori Alex imi mai spune: "mami, mergi asa de repede ca nici nu pot sa vad copacii de pe marginea drumului" :) dar nu cere niciodata sa merg mai incet, mi-o spune, pur si simplu, informativ :D sau oarecum admirativ pentru viteza in sine, nu ca ar fi tinut neaparat sa vada in detaliu copacii de pe marginea drumului... daca mi-ar cere sa merg mai incet - da, as merge, pentru ca el sa poata admira copacii... cu toate astea, eu nu ii voi admira, intrucat, pur si simplu, am alt rol si alta treaba de facut :)

Am ajuns si la concluzia ca, de fapt, imi place sa imi asum rolul de sofer... desi, uneori, am nevoie sa stau cuminte in spate si sa admir peisaje :) de fapt imi asum rolul de pasager in competitiile sportive, la care ma prezint fara cine stie ce antrenament, si vreau doar sa le termin, bucurandu-ma de rol in sine si de peisaj :) nu ma intereseaza cine e sofer sau cat de repede merge, tot ce vreau e sa stau relaxata in scaunul meu, ca pasager, si sa admir peisajul :) si oricata oboseala fizica mi-ar aduce asta, ma relaxeaza pe alte planuri - cele care ma obosesc ca sofer ;)

Pana la urma, un echilibru tot trebuie sa existe ;)