joi, 1 martie 2012

Reteta mea de paine

Intrucat am avut mai multe cereri in ultima vreme, am hotarat sa fac publica retetea mea de paine :) E vorba de paine facuta la masina de paine - eu am o masina Kenwood, si sunt mai mult decat multumita de ea.

O avem de vreo 3 ani, dar cam un an si jumatate a luat o pauza pentru ca, la un moment dat, am aruncat paleta, din greseala - ramasese prinsa intr-o bucata de paine experimentala (cu tot felul de tarate, seminte si alte minuni, eu chiar am imaginatie bogata :D insuficient apreciata de baietii casei :), care s-a intarit si apoi a fost aruncata, inca nu aveam cainii...

Oricum, inainte de Craciun am fost la service si am cumparat o paleta noua (se pare ca multa lume arunca paleta la fel cum am facut-o noi :D), asa ca m-am pus pe treaba. Si de atunci pana in ziua de azi, cat timp am stat acasa (deci exceptand zilele petrecute in Bucuresti), am cumparat paine doar de 2 ori, dintre care, o data, au mancat-o cainii... in rest am mancat doar paine de casa, reteta simpla cu faina alba (macar de asta sunt sigura ca nu mi-o arunca nimeni :D).

Asa ca deocamdata va pun reteta simpla, cu faina alba. Si cand mai gasesc variante apreciate de intreaga familie, revin cu secretul ;) doar ca sigur voi mai avea mult de lucru pana la formula magica :D

Intrucat painea mea creste destul de bine, o fac doar de 750g - chiar si asa imi creste pana la capac. Daca vreti reteta de 1 kg va dau cantitatile, dar riscati sa dea aluatul pe-afara si sa iasa paine afumata :D

Ingrediente (in ordinea in care le pun eu):
1. Apa - 290 ml. Eu o pun calduta, cat sa ii placa drojdiei :)
2. Sare - o lingurita si jumatate. O pun direct in apa, se dizolva mai repede
3. Ulei - 2 linguri. Eu uleiul il pun ochiometric (poate 3 linguri de cele mai multe ori) , si de care am in casa - de floarea soarelui, masline, soia, porumb etc
4. Faina alba - 450g. Din ce am testat pana acum, cea mai buna paine iese cu faina 000 Titan (punga alb cu albastru)
5. Lapta praf - 4 lingurite. Eu folosesc Dr Oetker. Ar trebui sa fie degresat, dar sincera sa fiu nu m-a interesat si acest aspect :)
6. Zahar - teoretic 1 lingura. Eu pun cam 3 lingurite de zahar brun.
7. Drojdie - teoretic o lingurita si jumatate. La drojdie insa, eu calculez cata e nevoie la cantitatea de faina. Si intrucat folosesc drojdia praf de la Dr Oetker, pun un plic (necesar pentru 500g faina, conform cu instructiunile de pe plic)

Si pun programul normal de paine alba, de 750g, coaja medie. Dureaza 3 ore si 18 minute. Trecute fix :) Singurul aspect la care mai trebuie sa am grija este ca, in timp ce se amesteca ingredientele, sa verific daca nu cumva m-a ramas niste faina neamestecata in vreun colt - deh, paleta era pentru alt model decat am eu, si e putin mai scurta decat ar trebui ;)

La sfarsitul programului iese o minunatie de paine (revin si cu poza cu painea pe care o am acum la facut :D)


Spor la treaba, si bafta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu