N-am sa dezvolt acum motivele pentru care am hotarat sa mergem la evaluare. Cognitiv, Alex e mai mult decat ok, emotional mai are niste problemute. Plus ca, din toata programa, se descurca ceva mai greu la partea de comunicare. Nici nu-i prea iese, nici nu-i prea place, nici nu are incredere in el la acest capitol. Pune-i in fata o foaie de calcule matematice simple (pana in 5, cat ari fi nivelul de "pregatitoare") - le face in cap. Dar pune-i o poza si roaga-l sa ti-o "povesteasca" - gata, l-ai blocat.
Cam asta s-a intamplat si miercuri. M-am straduit sa nu il stresez cu evaluarea, am pomenit-o de cateva ori, i-am spus ca doar va povesti cu o doamna, si gata. Apoi, drept premiu, dupa ce va vorbi frumos, vom merge la "mac" (McDonald's), si vom face restul zilei ce va vrea el.
Buun. Am hotarat sa mergem cu masina noastra, nu cu autocarul pus la dispozitie de primaria comunei in care stam - cele 3 scoli din comuna au fost programate pentru evaluare in aceeasi zi. Noi ne-am gandit ca in primul rand n-are sens sa il trezesc prea devreme (ni s-a spus sa mergem "intre 9 si 16"), si vroiam sa ne facem programul nostru, independent de autocar.
Buuun. L-am imbracat, era entuziasmat, pana sa urcam in masina. Atunci l-a palit prima smiorcaiala si primul "nu vreau". Ah, ca sa fie clare lucrurile, Alex este ceea ce se cheama un "copil rasfatat". Cu toate astea, marea majoritate a timpului ne intelegem cu el fara probleme. Dar mai are si momente in care nu ii intram in gratii. Pana la urma totusi, toti avem zile mai bune si mai proaste, si momente mai bune si mai proaste, asa ca, sincer, ii dau voie si lui sa aiba momente "de rasfat" :)
L-am convins in masina ca trebuie totusi sa mergem la evaluare. Si am luat-o din loc. Am nimerit drumul fara probleme, desi n-am luat harta la mine (eu sunt mai dezorientata, cred ca v-am mai povestit; pe picioarele mele mai gasesc drumul corect, dar cu masina ma ratacesc in stil mare :D). Am ajuns in Branesti (acolo am fost repartizati pentru evaluare), am lasat masina intr-o parcare exact langa autocarul primariei noastre (deci am fost sigura ca am ajuns unde trebuia) si am urcat unde ne-a indicat portarul, care deja repeta mecanic - "inainte, dreapta, etajul 1" :D
Era plin de copii. Oarecum logic, din moment ce aproximativ 20 de copii din comuna venisera cu autocarul :) si cum se intra in ordinea sosirii, era clar ca aveam ceva de asteptat.
Intre timp, Alex a inceput sa socializeze cu ceilalti copii. Nu cred ca a stat langa mine mai mult de 3 minute. A inceput sa alerge, sa ii provoace pe ceilalti la concursuri - fara prea multe cuvinte, dar gesturile erau suficient de clare si convingatoare :) si chiar i-a convins :D. A parcurs de nu stiu cate ori in alergare coridorul scolii in care ne aflam. La un moment dat incepusem chiar sa am emotii ca nu cumva sa oboseasca prea devreme, si sa pice lat in cabinetul psihologului, mai ales ca am fi nimerit la evaluare in "zona" programului de somn de la gradinita :D
La un moment dat i s-a facut sete, apoi foame. Asa ca am iesit la un magazinas de langa scoala, am luat niste cornuri cu gem si o apa. Alex a mancat o jumatate de corn, iar cealalta jumatate a pus-o deoparte, ca "o mananc mai tarziu". Si cum copiii care venisera cu autocarul cam terminasera evaluarea, am inceput sa il "duc" spre usa...
Eh, cred ca aici am gresit eu. Cum ne venise randul, m-am plasat in fata usii, si l-am chemat si pe el. Am stat acolo vreo 10 minute, timp in care el avea chef sa alerge, eu nu il lasam, si stateam cu gura pe el sa nu se departeze de usa. Cred ca i-am imprimat niste emotii, si oaresce frustrare. Plus ca incepuse si el sa intrebe de ce dureaza atat evaluarea copilului din fata lui, si sa capete o oarecare teama despre ce s-ar intampla in cabinet.
S-a deschis usa, ne-a venit randul. Am intrat. Eu, ca el n-a vrut. S-a speriat, pur si simplu. Mi s-a lipit de picior, a inceput sa se smiorcaie si sa spuna ca nu vrea, ca vrea sa stea cu mine etc. L-am dus pana la fotoliul doamnei logoped, desi eu ar fi trebuit sa raman langa usa sa completez hartogaraia. N-a vrut sa se aseze. Pana la urma s-a asezat, dar n-a vrut sa spuna cum il cheama, nimic nimic, si se freca in continuu la ochi, gata sa izbucneasca in hohote. Si, ca sa fie totul complet, doamna logoped i-a pus in fata exact cosmarul lui - o fisa despre care ar fi trebuit sa povesteasca...
N-a vrut sa coopereze deloc. Doamna psiholog m-a cam luat tare cu o intrebare de genul "Ce vreti sa faceti la scoala cu acest copil?". Eu ma uitam la el si nu imi venea sa cred ca era acelasi copil care antrenase ceilalti copii pe coridor, nu cu multe minute inainte. I-am spus doamnei ca nu e asa de obicei, asa ca ne-a rugat sa iesim, sa ne linistim, si sa mai incercam o data. Cam asta vroiam sa o rog si eu, ca altceva nu prea aveam ce face, imi cunosc copilul si stiu ca nu ma mai inteleg cu el pana nu iese din starea in care era.
Am iesit. Recunosc, l-am intrebat pe un ton foarte ferm "ce-a fost asta?". Nu mai stiam nici eu ce sa fac, ma straduiam sa imi pastrez calmul, dar incepusem deja sa cred ca am ratat evaluarea. M-am linistit in primul rand eu, apoi l-am clatit si pe el pe fata cu niste apa rece. Am incercat mici exercitii de respiratie, impreuna, sa ne linistim. Apoi l-am rugat frumos doar sa vorbeasca cu doamna. Atat, sa ii raspunda la intrebari. La care el mi-a spus ca nu i-a placut fisa, ca nu stia ce sa spuna despre ea, si ca ma roaga sa il ajut. I-am promis ca atat ca pot sa stau langa el, il ajut, dar o sa trebuiasca si sa merg pe celalalt scaun sa completez actele. Si i-am mai spus ca nu trebuie sa spuna perfect, trebuie doar sa spuna ce stie. Nu conteaza daca greseste, eu il iubesc la fel de mult, si daca spune bine, si daca nu stie. Chiar nu conteaza. Tot ce il rog e sa vorbeasca doar cu doamna. Atat. Sa vorbeasca frumos cu doamna.
I-am mai zis mai multe. Cred ca vreo 5 minute nu mi-a tacut gura. Dar data fiind starea in care eram, nu mai stiu sa spun ce i-am mai spus pe langa astea :) Alex si-a luat si restul de corn, si l-a si mancat intre timp. Poate si asta l-a ajutat sa se relaxeze :)
Intre timp au mai intrat ceilalti 3 copii, care venisera dupa noi. Alex a vrut sa intram ultimii, de data asta i-am respectat dorinta. De asemenea, a mai vrut sa nu stam lipiti de usa cabinetului - i-am respectat si dorinta asta. Si-a luat dinozaurul de plus in brate si s-a ascuns dupa un perete, ca sa se joace "cu baiatul care e inauntru, sa nu stie ca eu sunt aici, si sa nu ma vada" :) l-am lasat...
S-a deschis usa, baiatul a iesit. Am dat sa intru si l-am strigat pe Alex, care a iesit cu un "bau" mare catre baiatul proaspat evaluat, si a intrat in cabinet intr-o fuga, si cu un zambet mare, de la ureche la ureche. A fost altceva, complet altceva. Pana si doamna psiholog l-a primit cu alta atitudine, un "asa daaaa. Aaah, ai un animalut, uite, am si eu unul", si de acolo s-a deschis discutia. Eu am ramas langa usa, de fapt Alex nici nu m-a mai bagat in seama. Si-a luat frumos locul in fotoliu, si a redevenit copilul pe care il stiu, de jumatate de an incoace :) a discutat frumos cu doamna, care i-a dat o fisa (cu ceva de desenat/colorat - a fost mult mai in largul lui cu acea fisa) si i-a spus "hai sa terminam inaintea lui mami". Si cum competitia il stimuleaza, chiar a terminat inaintea mea :)
Nu stiu tot ce l-a intrebat, tot ce au facut pe-acolo. Stiu ca la un moment dat l-a pus sa numere niste creioane, si cand i s-au terminat creioanele a continuat numaratoarea pe un ton plictisit, sictirit, un fel de "ce intrebare mai e si asta" (deh, v-am spus ca face calcule in cap, se uita chiar urat cand il intreba cineva daca stie sa numere). Mai stiu ca la un moment dat l-a intrebat de frati/surori, si mai spre sfarsit daca stie cum arata un copil rasfatat :D Alex i-a spus ca nu, asa ca doamna i-a spus sa "o rogi pe mami sa iti arate unul acasa, in oglinda" :) in rest, eu am fost atenta la partea de acte, sa fiu sigura ca datele sunt corecte, si n-am reusit sa fiu atat de multitasking incat sa retin si evaluarea, si formularele de completat :)
Alex a primit recomandarea pentru pregatitoare. Practic, luand in considerare doar a doua intrare, a luat-o fara nici cea mai mica problema. Daca doamna psiholog ar fi luat in considerare doar prima intrare, nu am fi primit recomandarea. Si ar fi facut inca un an in gradinita, apoi anul viitor ar fi inceput pregatitoarea, ca nu se mai organizeaza clase 1 noi, si intrarea in clasa 1 s-ar fi considerat ca un an de studiu "sarit", si ar fi necesitat iar evaluare si tot tacamul.
Ce pot sa spun este ca multumesc doamnei logoped care n-a luat o decizie transanta (rezultatul evaluarii nu poate fi constestat!) doar dintr-o privire. Multumesc de fapt, in primul rand, lui Alex, care a fost intelegator si si-a asumat responsabilitatea evaluarii, in cele din urma. Si sunt mandra de el pentru ca a trecut peste teama si emotii (chiar le-a avut!). Pentru el a fost un examen. In care n-a contat atat de mult un raspuns la o intrebare, ci mai degraba atitudinea lui in fata emotiilor, si in fata persoanelor straine, si in fata intrebarii insasi :) Dar sincer, daca nici a doua oara nu ar fi cooperat, m-as fi impacat cu gandul. Desi parca nu e chiar corect sa "trasezi" un an din viata unui copil doar pe baza starii lui din decursul a maxim 30 de minute...
Acum, ar urma partea de inscrieri - noi nu vrem la scoala la care suntem arondati, asa ca ar mai urma si acolo un set de emotii. Sa vedem ce iese...
Felicitari tuturor piticilor care s-au prezentat la evaluare, indiferent de rezultat!
Buuun. L-am imbracat, era entuziasmat, pana sa urcam in masina. Atunci l-a palit prima smiorcaiala si primul "nu vreau". Ah, ca sa fie clare lucrurile, Alex este ceea ce se cheama un "copil rasfatat". Cu toate astea, marea majoritate a timpului ne intelegem cu el fara probleme. Dar mai are si momente in care nu ii intram in gratii. Pana la urma totusi, toti avem zile mai bune si mai proaste, si momente mai bune si mai proaste, asa ca, sincer, ii dau voie si lui sa aiba momente "de rasfat" :)
L-am convins in masina ca trebuie totusi sa mergem la evaluare. Si am luat-o din loc. Am nimerit drumul fara probleme, desi n-am luat harta la mine (eu sunt mai dezorientata, cred ca v-am mai povestit; pe picioarele mele mai gasesc drumul corect, dar cu masina ma ratacesc in stil mare :D). Am ajuns in Branesti (acolo am fost repartizati pentru evaluare), am lasat masina intr-o parcare exact langa autocarul primariei noastre (deci am fost sigura ca am ajuns unde trebuia) si am urcat unde ne-a indicat portarul, care deja repeta mecanic - "inainte, dreapta, etajul 1" :D
Era plin de copii. Oarecum logic, din moment ce aproximativ 20 de copii din comuna venisera cu autocarul :) si cum se intra in ordinea sosirii, era clar ca aveam ceva de asteptat.
Intre timp, Alex a inceput sa socializeze cu ceilalti copii. Nu cred ca a stat langa mine mai mult de 3 minute. A inceput sa alerge, sa ii provoace pe ceilalti la concursuri - fara prea multe cuvinte, dar gesturile erau suficient de clare si convingatoare :) si chiar i-a convins :D. A parcurs de nu stiu cate ori in alergare coridorul scolii in care ne aflam. La un moment dat incepusem chiar sa am emotii ca nu cumva sa oboseasca prea devreme, si sa pice lat in cabinetul psihologului, mai ales ca am fi nimerit la evaluare in "zona" programului de somn de la gradinita :D
La un moment dat i s-a facut sete, apoi foame. Asa ca am iesit la un magazinas de langa scoala, am luat niste cornuri cu gem si o apa. Alex a mancat o jumatate de corn, iar cealalta jumatate a pus-o deoparte, ca "o mananc mai tarziu". Si cum copiii care venisera cu autocarul cam terminasera evaluarea, am inceput sa il "duc" spre usa...
Eh, cred ca aici am gresit eu. Cum ne venise randul, m-am plasat in fata usii, si l-am chemat si pe el. Am stat acolo vreo 10 minute, timp in care el avea chef sa alerge, eu nu il lasam, si stateam cu gura pe el sa nu se departeze de usa. Cred ca i-am imprimat niste emotii, si oaresce frustrare. Plus ca incepuse si el sa intrebe de ce dureaza atat evaluarea copilului din fata lui, si sa capete o oarecare teama despre ce s-ar intampla in cabinet.
S-a deschis usa, ne-a venit randul. Am intrat. Eu, ca el n-a vrut. S-a speriat, pur si simplu. Mi s-a lipit de picior, a inceput sa se smiorcaie si sa spuna ca nu vrea, ca vrea sa stea cu mine etc. L-am dus pana la fotoliul doamnei logoped, desi eu ar fi trebuit sa raman langa usa sa completez hartogaraia. N-a vrut sa se aseze. Pana la urma s-a asezat, dar n-a vrut sa spuna cum il cheama, nimic nimic, si se freca in continuu la ochi, gata sa izbucneasca in hohote. Si, ca sa fie totul complet, doamna logoped i-a pus in fata exact cosmarul lui - o fisa despre care ar fi trebuit sa povesteasca...
N-a vrut sa coopereze deloc. Doamna psiholog m-a cam luat tare cu o intrebare de genul "Ce vreti sa faceti la scoala cu acest copil?". Eu ma uitam la el si nu imi venea sa cred ca era acelasi copil care antrenase ceilalti copii pe coridor, nu cu multe minute inainte. I-am spus doamnei ca nu e asa de obicei, asa ca ne-a rugat sa iesim, sa ne linistim, si sa mai incercam o data. Cam asta vroiam sa o rog si eu, ca altceva nu prea aveam ce face, imi cunosc copilul si stiu ca nu ma mai inteleg cu el pana nu iese din starea in care era.
Am iesit. Recunosc, l-am intrebat pe un ton foarte ferm "ce-a fost asta?". Nu mai stiam nici eu ce sa fac, ma straduiam sa imi pastrez calmul, dar incepusem deja sa cred ca am ratat evaluarea. M-am linistit in primul rand eu, apoi l-am clatit si pe el pe fata cu niste apa rece. Am incercat mici exercitii de respiratie, impreuna, sa ne linistim. Apoi l-am rugat frumos doar sa vorbeasca cu doamna. Atat, sa ii raspunda la intrebari. La care el mi-a spus ca nu i-a placut fisa, ca nu stia ce sa spuna despre ea, si ca ma roaga sa il ajut. I-am promis ca atat ca pot sa stau langa el, il ajut, dar o sa trebuiasca si sa merg pe celalalt scaun sa completez actele. Si i-am mai spus ca nu trebuie sa spuna perfect, trebuie doar sa spuna ce stie. Nu conteaza daca greseste, eu il iubesc la fel de mult, si daca spune bine, si daca nu stie. Chiar nu conteaza. Tot ce il rog e sa vorbeasca doar cu doamna. Atat. Sa vorbeasca frumos cu doamna.
I-am mai zis mai multe. Cred ca vreo 5 minute nu mi-a tacut gura. Dar data fiind starea in care eram, nu mai stiu sa spun ce i-am mai spus pe langa astea :) Alex si-a luat si restul de corn, si l-a si mancat intre timp. Poate si asta l-a ajutat sa se relaxeze :)
Intre timp au mai intrat ceilalti 3 copii, care venisera dupa noi. Alex a vrut sa intram ultimii, de data asta i-am respectat dorinta. De asemenea, a mai vrut sa nu stam lipiti de usa cabinetului - i-am respectat si dorinta asta. Si-a luat dinozaurul de plus in brate si s-a ascuns dupa un perete, ca sa se joace "cu baiatul care e inauntru, sa nu stie ca eu sunt aici, si sa nu ma vada" :) l-am lasat...
S-a deschis usa, baiatul a iesit. Am dat sa intru si l-am strigat pe Alex, care a iesit cu un "bau" mare catre baiatul proaspat evaluat, si a intrat in cabinet intr-o fuga, si cu un zambet mare, de la ureche la ureche. A fost altceva, complet altceva. Pana si doamna psiholog l-a primit cu alta atitudine, un "asa daaaa. Aaah, ai un animalut, uite, am si eu unul", si de acolo s-a deschis discutia. Eu am ramas langa usa, de fapt Alex nici nu m-a mai bagat in seama. Si-a luat frumos locul in fotoliu, si a redevenit copilul pe care il stiu, de jumatate de an incoace :) a discutat frumos cu doamna, care i-a dat o fisa (cu ceva de desenat/colorat - a fost mult mai in largul lui cu acea fisa) si i-a spus "hai sa terminam inaintea lui mami". Si cum competitia il stimuleaza, chiar a terminat inaintea mea :)
Nu stiu tot ce l-a intrebat, tot ce au facut pe-acolo. Stiu ca la un moment dat l-a pus sa numere niste creioane, si cand i s-au terminat creioanele a continuat numaratoarea pe un ton plictisit, sictirit, un fel de "ce intrebare mai e si asta" (deh, v-am spus ca face calcule in cap, se uita chiar urat cand il intreba cineva daca stie sa numere). Mai stiu ca la un moment dat l-a intrebat de frati/surori, si mai spre sfarsit daca stie cum arata un copil rasfatat :D Alex i-a spus ca nu, asa ca doamna i-a spus sa "o rogi pe mami sa iti arate unul acasa, in oglinda" :) in rest, eu am fost atenta la partea de acte, sa fiu sigura ca datele sunt corecte, si n-am reusit sa fiu atat de multitasking incat sa retin si evaluarea, si formularele de completat :)
Alex a primit recomandarea pentru pregatitoare. Practic, luand in considerare doar a doua intrare, a luat-o fara nici cea mai mica problema. Daca doamna psiholog ar fi luat in considerare doar prima intrare, nu am fi primit recomandarea. Si ar fi facut inca un an in gradinita, apoi anul viitor ar fi inceput pregatitoarea, ca nu se mai organizeaza clase 1 noi, si intrarea in clasa 1 s-ar fi considerat ca un an de studiu "sarit", si ar fi necesitat iar evaluare si tot tacamul.
Ce pot sa spun este ca multumesc doamnei logoped care n-a luat o decizie transanta (rezultatul evaluarii nu poate fi constestat!) doar dintr-o privire. Multumesc de fapt, in primul rand, lui Alex, care a fost intelegator si si-a asumat responsabilitatea evaluarii, in cele din urma. Si sunt mandra de el pentru ca a trecut peste teama si emotii (chiar le-a avut!). Pentru el a fost un examen. In care n-a contat atat de mult un raspuns la o intrebare, ci mai degraba atitudinea lui in fata emotiilor, si in fata persoanelor straine, si in fata intrebarii insasi :) Dar sincer, daca nici a doua oara nu ar fi cooperat, m-as fi impacat cu gandul. Desi parca nu e chiar corect sa "trasezi" un an din viata unui copil doar pe baza starii lui din decursul a maxim 30 de minute...
Acum, ar urma partea de inscrieri - noi nu vrem la scoala la care suntem arondati, asa ca ar mai urma si acolo un set de emotii. Sa vedem ce iese...
Felicitari tuturor piticilor care s-au prezentat la evaluare, indiferent de rezultat!
Felicitari lui Alex :) Mi se pare tare complicata toata treaba asta cu pregatitoare..
RăspundețiȘtergereMultumim. Teoretic nu e asa complicata, cel putin din ce inteleg eu ca SE VREA sa se faca, e de bine :) acum, conteaza ceea ce se reuseste din ceea ce se vrea, dar am incredere destul de mare ca va fi ok :)
RăspundețiȘtergerePe noi sincer ne-a luat cam "din oala" legea asta noua, dar na, am intrat in hora, jucam... :) ce sa facem, daca "pe vremea mea" nu se primea in CIC procent din salariu, si am fost nevoita sa il dau devreme la gradinita... :)