luni, 28 martie 2016

Raport de cursa - Campionatul National de Duatlon 2016

M-am inscris tarziu si cam pe negandite, fara vreun target anume, fara antrenament specific, si doar pentru ca mi se potrivea frumos in calendar si reprezenta o mobilizare pentru a ma urca pe cursiera :) si pentru a vedea cum stau pe ea raportat la celelalte fete :)

Venea si la o zi dupa Urban Trail XCC, unde am dat tot ce am putut, deci din start nu eram in cea mai odihnita forma :) s-a mai schimbat si ora deci se pune si o ora dormita mai putin ;) dimineata m-am mobilizat tarziu, si pana m-am invartit prin casa... pe drum am constatat ca luasem pantaloni pt alergare (deci nu bazon), nu luasem manusi, dar macar luasem casca :)) si pantofii care trebuie, desi nu apucasem sa verific daca ii curatasem suficient de bine dupa tura din ziua anterioara incat sa clipseze usor. Faza asta mi-a adus aminte de Trofeul Chindiei 2013, unde la plecarea de acasa am incurcat niste genti, si am ajuns sa fac cursa in niste pantaloni luati sa fie comozi la condus, si pantofii de trail running :)

Am ajuns cam la limita pentru ridicarea kitului, apoi am dus bicicleta in zona de tranzitie. Acolo m-am simtit pierduta rau :) mi-am dat seama si ca uitasem bidonul in masina si nu mai aveam cum sa reintru in zona de tranzitie (cred; adica logic era sa las casca acolo si nu aveam acces fara casca pe cap, n-am incercat sa ies cu casca pe cap :) ); am gasit totusi un masina o pereche de manusi, le-am pus si pe ele langa bicicleta, cu gandul ca oi vedea eu cum oi face cu ele. Nu imi era clar cum sa stau imbracata, am ramas cu un windstopper subtire pe mine, m-am gandit ca as putea sa fac alergarea cu el si apoi sa il dau jos la T1.

Am iesit din zona de tranzitie, am prins startul 1, apoi m-am dus de m-am incalzit in masina putin :)) am mai rontait niste biscuiti (nu mancasem acasa), am mai baut din bidon, am mai butonat telefonul ... apoi am revenit, voiam neaparat sa prind startul 3, unde erau baietii buni :D

Pana la startul 3 a aparut si Cristi, asa ca m-am reorganizat si eu cu hainele si cu ce voiam sa iau cu mine. Am ramas totusi fara bidon, nu mai aveam cum sa fac cu el. Pana la urma am facut curse si mai lungi fara hidratare, deci nu as suferi asa rau :)

Am urmarit foarte implicata cursa baietilor :) am fost foarte curioasa cat poate reupera Alex Ciocan la ciclism ;) cred sincer ca daca ataca mai devreme lua avans suficient incat sa ramana in podium la final :) la Cip ma asteptam sa ia avans, semnele de intrebare erau la locurile 2-3 ;)

Dupa ce au terminat primii vreo 10 m-am apucat si eu de incalzire ... nu m-am simtit foarte "cuplata" la eveniment, oricum nu venisem cu pretentii. M-am asezat la start cu windstopperul pe mine ca ma incalzesc mai greu, dar i-am suflecat totusi manecile :) Si start!

Prima alergare a mers binisor, desi ma simteam destul de stoarsa dupa ziua anterioara. Ah, cum ceasul meu trece prin niste aventuri nebanuite in speranta ca ajunge totusi pentru un service, n-am avut cum sa inregistrez cursa cu el, si am inregistrat-o cu Endomondo, folosind telefonul, pe care la prima alergare l-am tinut in tricoul de ciclism, in buzunar la spate. Avand geaca peste el, stiam ca nu cade. Analizand la final rezultatele, am alergat cu sub 5 min/km (teoretic telefonul trebuia sa imi spuna ritmul la fiecare 500m, dar nu stiu ce am setat prost de a tacut ca un peste). Deci la fata locului nu aveam idee despre ritm. Totusi, am intrat in T1 imediat dupa Adriana Ceausescu, atunci mi-am dat seama ca nu alergasem tocmai rau :)


(Multumesc Cristina pentru foto)

A urmat prima tranzitie. In care dupa ce mi-am pus casca si mi-am luat pantofii, mi-am adus aminte sa las totusi geaca jos :D si cum vazusem ca baietii plecasera fara manusi, am lasat acolo si manusile :) Vestea buna e ca la iesirea din zona de tranzitie, pantofii au clipsat din prima. Am avut mici emotii la prima curba, chiar la intrarea pe traseu, dar am luat-o in cel mai larg mod posibil :)) si am dat bice. Pierdusem deja in tranzitie vreo 3 locuri castigate cu greu cu vantul in fata pe ultimii 200m de alergare.

Ei, am pornit eu cu bicicleta, dar contra vantului. Tin sa precizez ca a fost a doua mea iesire cu Firutza, iar cu vantul acela eram complet nesigura pe ea. Motiv pentru care am si flituit-o pe o concurenta care incerca sa se tina langa mine - sorry, dar daca era sa cad preferam sa cad singura, fara sa trag pe cineva dupa mine. Vestea buna e ca totusi am simtit ca fac fata vantului destul de bine, am reusit sa tin controlul bicicletei binisor. Dar am ramas pe foaia mica, am pedalat prea putin pe ea pe foaia mare pana in acest moment, si am hotarat ca nu era cazul sa risc tocmai atunci :) eventual imi faceam planuri sa trec pe foaia mare pe ultimele 3 ture, dar dupa ce s-a intetit vantul fix pe acele ultime 2 ture, am hotarat ca foaia mica e rusinoasa dar sanatoasa :)



(Multumesc Cristina pentru foto)

La prima intoarcere am avut emotii, era spre stanga, si asta nu e deloc partea mea favorita, v-am explicat deja ca traficul ma ajuta spre dreapta, dar nu prea apuc sa exersez si stanga :) asa ca am incetinit destul de tare, au ras putin arbitrele (inca sper ca nu de mine totusi :D ), dar am ajuns ok pe celalalt sens, Am accelerat treptat, nu m-am simtit suficient de stapana incat sa fac chestii bruste :)

Linia cu vantul din spate mergea ok. Da, acolo as fi putut trece pe foaia mare. N-am facut-o, acum ma simt putin lasa din cauza asta :) am ajuns totusi la viteze de 36-39 pe foaia mica :)) dar mai mult de atata n-as fi putut scoate. Mai mult o sa scot la ture normale, de acomodare, parca nu era un CN momenul potrivit pentru experimente :) pe liniile cu vant din fata am tinut 23-24 km/ora.

Fix cand ma hotarasem ca intram in ultimele 2 ture si era cazul sa incerc si foaia mare, am avut surpriza sa se inteteasca vantul. Sau asa mi s-a parut mie. Atunci am inceput sa lucrez si la pozitie, sa stau mai ghemuita, sa sparg vantul mai usor. Cu toate astea, nu am avut curaj sa trec mainile pe pozitia de jos. Desi pe trainer lucrez foarte bine in pozitia respectiva, nu prea ajung la frane, si asta m-a inhibat. Desi la o adica, daca voiam sa reduc viteza, nu era nevoie decat sa reduc cadenta, ca oricum ma frana vantul suficient de mult (frana de motor, cum s-ar spune :D ). Dar n-am avut atunci prezenta de spirit sa imi dau seama de acest detaliu :)) revenind, cand am simtit vantul mai tare, mi s-a taiat si curajul de foaie mare, asa ca am ramas la fel pana la final.

In partea de ciclism am mai si ajuns din urma, am fost si ajunsa din urma chiar mai mult decat am ajuns eu, am mai fost depasita si de fete pe care le mai depasisem eu ... am pierdut sirul oricum destul de repede :)

A urmat T2. Stiam de la singurul meu duatlon anterior ca alergarea dupa ciclism e destul de crunta :) sau cel putin primele sute de metri, cand se acomodeaza corpul la alt tip de miscare :D surpriza insa a fost sa constat ca simteam furnicaturi in mana stanga, imi era semi-amortita. De la ce - nu stiu, probabil de la inclestarea cu care am tinut de bicicleta contra vantului. In plus, imi simteam gambele cam terminate, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult :)

A doua alergare a fost cam chinuita, desi m-am straduit sa tin un zambet pe fata tot timpul :) Am facut si greseala sa opresc la punctul de alimentare, unde am bagat rapid 2 pahare de apa. Cred ca 1 ar fi fost suficient, dar 2 mi-au cam stricat respiratia, parca plamanul drept mi se blocase pe jumatate. Din cate am vazut ulterior am depasit cu brio 6 min/km. Sper totusi ca la Viena sa nu ajung la viteze asa halucinante inainte de km 35 :)) Am mai pierdut 2 pozitii la general pe aceasta bucata.



(Multumesc EventsPhotographer pentru foto si incurajari, 
pentru voi am zambit in mod special aici)

La final - bazandu-ma pe ce a inregistrat telefonul meu, timpul e probabil putin peste 1h20, dar astept rezultatele oficiale, eu l-am pornit inainte de start si l-am oprit mult dupa. A fost o cursa care mi-a prins bine, mi-am consolidat relatia cu bicicleta, am vazut cum merg si alte fete :)) si am mai prins curaj in diverse abordari - de exemplu acum nu ma mai sperie vantul asa cum m-a speriat inainte de cursa :) ii pot face fata fara sa pierd controlul bicicletei :) si la iesirea viitoare promit sa fie foaia mare :) Notez si o febra musculara crunta la spate si gat (clar de la pozitie) si, surprinzator, la gambe, la asta nu ma asteptam :)

Urmeaza 2 saptamani lejere, tapering, pregatirea mai mult psihica pentru Maratonul Viena. Cand m-am inscris speram sa merg pentru un timp de 4 ore. Acum am mici dubii ca mi-ar iesi, dar am incredere ca fizic sunt capabila sa nu depasesc 4:10 - 4:15. Mai vedem la fata locului, in functie si de cum reusesc sa ma mobilizez :)

Felicitari campionilor de duatlon, poate candva voi prinde si eu un loc pe podium, cred sincer ca am potential ;)

Raport de cursa: Urban Trail XCC Baneasa 2016

Oh, what a day :)

A fost a doua editie. La prima, cea din 2015, nu m-am inscris, pentru ca ma asteptam sa fie vorba de traseu cu obstacole, sarituri, traversari pe scanduri suspendate, treceri peste bolovani etc. Cam asta fusese ideea mea despre un astfel de concurs, si stiam clar ca eram complet varza la indemanare si manuirea bicicletei, lucru pe care il poate confirma oricine a participat la antrenamentul de grup organizat de MTB Academy la inceput de martie 2015. E drept ca veneam dupa aproape 2 ani in care nu urcasem pe bicicleta in afara casei, si e drept ca nu excelasem cu indemanarea nici inainte de asta :)

Eh, dupa ce am vazut filmele de youtube, am hotarat ca nu a fost asa "grav" cum ma asteptasem, si mi s-a parut fezabil :) ah, nescapand din vedere faptul ca anul trecut am urcat de cateva ori pe bicicleta si pentru ture mai lungi, plus ca am trecut si la ciclism urban in a doua jumatate a anului, ceea ce mi-a adus niste indemanare castigata in trafic. E drept ca asimetrica, din cauza bordurilor pedalez mai mult cu genunchiul drept ridicat, si in consecinta am siguranta mai mare pe pozitia asta si pe curbele spre dreapta :))

Revenind la concursul nostru, m-am hotarat sa ma inscriu. Am fost relaxata, convinsa ca indemanarea cucerita in trafic imi va fi suficienta. Pana cu o zi inainte de concurs, cand am vazut ce i-a trecut prin cap lui Razvan, de a facut traseul ... fix cum mi-l imaginasem cu un an inainte =)) o fi de bine, o fi de rau - nu stiu sa spun, dar cert e ca mi-a pierit putin curajul. Din cate am vazut in poze, mi-a fost clar ca in unele zone voi lua bicicleta in brate. I mean, bunny hop-ul meu are picioare cam scurte, n-as fi trecut mai mult de o linie din cadrele alea de lemn, de exemplu :)) dar a trecut cu succes bordura de la intrarea in zona de padure, pe care pana acum n-as fi incercat sa o sar ;)

Dimineata ne-am dus devreme, sa apucam sa facem niste recunoasteri. S-a duc primul Cristi, mi s-a parut ca a stat o vesnicie pe traseu, de unde am tras concluzia ca ori se merge incet, ori incearca el obstacolele de mai multe ori :D in oricare din variante, nu suna nimic bine pentru mine :)) La final m-a sfatuit sa nici nu incerc bolovanii (desi parca mi-as fi facut curaj sa ii iau macar o data), dar ca sunt alte obstacole pe care le pot trece, gen paletii, sacii, cauciucurile... :)

Apoi a venit randul meu. Am intrat in tura de recunoastere, dar ... nu s-a legat nimic :( m-am simtit exact varza, mica, dezastruoasa :)) am stat mai mult cu bicicleta in brate decat pe ea, mai ales ca am vazut si cativa concurenti dandu-se peste cap la recunoastere. Am cautat toate Chicken line-urile ca sa le reperez din timp (si tot am ratat o parte din ele in concurs). Am constatat cu stupoare ca paletii nu aveau chicken line (pff, cine se astepta sa pedalez eu pe paleti? :D ). Au fost niste momente in care m-am gandit serios sa nici nu iau startul. Apoi, am trecut in a doua jumatate a traseului, cea din padurice. Eeeeh, acolo mi-a placut :)) in sfarsit am pedalat si eu, am constatat cu bucurie ca reuseam sa iau curbele frumos, "flowy", chiar daca nu tineam viteza prea mare. O sa recunosc ca m-am pus la start DOAR pentru aceasta a doua parte. Si am sperat ca adrenalina, concentrarea si mobilizarea "de cursa" sa isi spuna cuvantul si sa ma poarte cat de cat decent si in zona nisipoasa.

Startul - na, aici a fost un moment crucial. Fac eu cum fac si mai mereu iau startul prost. Trebuia sa fie neutralizat, sa stam in spatele ATV-ului pana la intrarea pe offroad. Ei bine s-a facut numaratoare inversa, 5, 4, 3, 2... la 1 au plecat elitele (de ce?!?!), iar la 0/Start ... nu a plecat ATV-ul :) dar plecand deja fetele din prima linie au plecat si urmatoarele. S-au impartit stanga-dreapta pe langa ATV. Eu, cu ochii pe ATV, m-am asteptat sa se repete startul (n-as putea spune exact de ce, dar asta a fost senzatia mea ca ar fi trebuit sa se intample). Well, nu s-a intamplat, mi-am dat seama cu cateva secunde intarziere, cand fetele deja erau cam plecate, asa ca am pornit si eu. Ultima, evident. Nici nu eram sigura daca era ok sa plec, nici n-am accelerat ... Mi-am dat seama cam tarziu ca de fapt incepuse cursa. Abia dupa curba am accelerat incercat sa prind fetele din fata.

Partea buna e ca intr-adevar cursa m-a mobilizat, si am dat sa iau obstacolele pe bicicleta. Partea proasta insa e ca din cauza startului ratat, am intrat pe offroad ultima, in spatele fetelor de nivel 4, care opreau la fiecare obstacol si la fiecare zona mai sensibila. Ceea ce m-a intarziat si pe mine. Asa ca am decis sa iau bicicleta in brate si sa trec cumva de ele :) nici nu stiu cum a trecut partea nisipoasa de la prima tura, dar cumva am reusit sa trec in fata nivelului 4, si pana la intrarea in padure am constatat ca ne sparsesem in 3 grupuri mai mari - elitele si cele obisnuite cu astfel de trasee, apoi zona in care eram eu cu inca vreo 3 concurente, si in spatele nostru la ceva distanta, nivelul 4. Am terminat prima tura ultima la categoria mea, dar ce fusese mai greu trecuse, acum aveam si niste spatiu de manevra, aveam liber in fata, vedeam ce urmeaza si aveam timp sa imi gandesc abordarea :)

In plus, stiam ca daca as fi fost ajunsa din urma de prima concurenta, insemna sa nu mai intru in a treia tura, ceea ce m-a mobilizat si mai bine pentru tura 2, trebuia neaparat sa o fac rapid si sa nu ma las ajunsa, ca sa prind tura 3 :)

Tura a doua a fost frumoasa si fluida :) am pedalat-o aproape pe toata, am trecut paletii fara ezitare, am trecut niste urcari/coborari abrupte, am luat si o urcare de nisip (nu pe cea mare totusi, pe care am abordat-o de fiecare data intentionat doar pana la jumatate si de acolo pus piciorul jos, acum imi pare rau ca n-am incercat-o pana sus macar o data). Am luat chicken line de fiecare data cadrele si zona cu bolovani. In schimb am luat ok si normal unele zone pe care la recunoastere as fi bagat mana in foc ca nu le pot face - well, am fost surprinsa :)) atat de surprinsa ca mi-a iesit zona de urcare urmata de balta cea mare, incat n-am avut timp sa imi gandesc strategia de dupa, si am incercat sa iau o margine foarte aproape de marcaj, am dat cu pedala in marcaj si am cazut cu succes peste batul de marcaj, care s-a rupt sub genunchiul meu stang. Trecand peste mandrie, mai nasol a fost ca nu mi-au sarit spd-urile, asa ca m-am zvarcolit efectiv ca o rama pe sub bicicleta incercand sa imi scot picioarele din pedale :)) vestea buna a turei este ca am recuperat niste distanta fata de fetele din fata, si m-am lipit de una din fetele de la categoria mea, si am ramas pe langa ea tot restul turei. Cred ca eram la fel de terminate, avea si ea momente in care parea ca acum abaondoneaza, o depaseam, apoi mai faceam eu vreo minune (gen cate o parcare laterala :)) ma intelegeti :D), ma depasea ea, si tot asa... La final de tura mi-a luat-o inainte, si a intrat inaintea mea in tura 3 (da, am prins tura 3 :)) dupa afisarea rezultatelor am vazut ca in acel moment prima concurenta era in spatele meu cu vreo 7 minute, deci n-am stat chiar asa rau :D ).



Ultima tura m-am tinut aproape de colega, ceea ce mi-a stricat putin fluiditatea din tura anterioara, n-am mai avut asa vizibilitate buna in fata si am abordat mai prost o parte din obstacole, am mai ratat niste trase ideale etc. Cu toate astea, m-am tinut aproape, pana ne-am pacalit amandoua la urcarea mare, unde eu luasem chicken line inainte, si de data asta ea a luat-o drept si eu m-am luat dupa ea fara sa imi dau seama :)) dar mi-am facut curaj mai repede la coborare, si de acolo m-am luptat sa iau avans :) in plus, o vedeam in fata si pe Iulia, tot de la categoria mea, si am incercat sa reduc din distanta dintre noi.

N-am reusit sa o ajung, am ajuns la finish a 5-a, la 1 minut de locul 4, si cu un minut si cateva secunde avans de locul 6. Poate daca reuseam startul sa fi apucat la locul 4, dar mai sus nu aveam cum, a fost un gap destul de mare (cateva minute) intre primele 3 si ultimele 3 de la nivelul 2 :)

Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Nu pot spune ca acest gen de traseu ma pasioneaza in mod deosebit, dar imi pare bine ca l-am facut :) am mici regrete legate de unele portiuni pe care nu le-am incercat/abordat desi poate ca mi-ar fi iesit, dar pana la urma asa m-am simtit sigura, si am ajuns intreaga acasa :) poate la anul sa stau mai bine, desi pana atunci sunt convinsa ca gaseste Razvan si ceva mai greu decat ce a facut anul asta ;) ca vorba ceea, asa evoluam :D

A iesit ok si tura lui Cristi, la fel s-a incurcat in cei din fata la prima tura dar a mers mai fluid celelalte 2 :) m-a distrat ca la intrarea mea in tura 3 imi facea semne de pe margine sa o tai si eu mai repede :)) dar la intrarea lui in tura 3 era la fel de terminat ca mine :))

Evident, o febra musculara crunta la tot ce inseamna muschi care ajuta la echilibrul pe bicicleta. Brate, antebrate, zona coastelor in primul rand :))

Sa ne vedem cu bine la anul, sunt curioasa cum va fi ;)

luni, 21 martie 2016

Firutza

Desi mi-ar fi placut sa fie mai blonda sau macar ceva mai viu colorata :) e totusi o domnisoara cu linii fine, supla, delicate, e usoara, aparent fragila. Aluneca frumos pe drum, mladioasa, cu gratie, curge ca un fir de apa ;)

Ne-am vazut virtual, ne-am curtat cateva luni, dar pana la urma am facut pasul si am ajuns sa ne cunoastem fata in fata, candva in toamna tarzie. Am cam inghesuit-o in masina la prima intalnire :) si probabil mi-a purtat pica, si m-a si pus la pamant la prima iesire impreuna :) E drept, a fost si vina mea, m-am comportat ca o zmeoaica pe langa fizicul ei fragil si am pierdut usor controlul relatiei
 :) Am invatat o lectie atunci - ca nu e frumos sa intri brusc si necontrolat cu picioarele in viata ei (la propriu!).

Apoi am luat o pauza, am stat fiecare cu durerea ei (a mea in cot, tot ... la propriu :D a ei ca probabil astepta o stapana mai ... stapana pe situatie). Apoi au venit frigul si zapada, si am hotarat ca i-ar fi mai bine la adapost. Dar cum este o atleta desavarsita, am alergat-o si in casa - si eu, si Cristi. Menage a trois - ul de care nu cred ca se supara vreo familie de ciclisti, oricat ar fi ei de amatori ;)

Ieri mi-am facut curaj si am invitat-o afara, la o plimbare in soare. A fost mai cooperanta decat in toamna, dar e drept ca si eu am fost mai blanda si mai precauta. Ne vom cunoaste treptat, mi-am promis ca voi avea rabdare, incercand sa evit ranile fizice si sufletesti, de ambele parti :) Sunt convinsa insa ca pe masura ce vom prinde curaj impreuna, vom lua cu asalt drumurile patriei, si poate nu numai ale ei ;)

Numele e un alint romanesc traditional provenit de la numele feminin Trandafira :) De fapt Trandafira este chiar una dintre iele, conform lui B.P. Hasdeu, ceea ce i-ar justifica personalitatea si zborul lin ;) In plus, ieri, la primele drumuri cu ea, aveam impresia ca merg pe un fir (de sfoara/sarma), deci ... asa sa ii ramana numele! ;)

Inca sta in ea un urias potential latent, asteptand partenera perfecta care sa o struneasca spre tot ce poate ;) Inca sper sa fiu eu ;)

Pentru asta, doar #CycleMyWay , ca sa folosesc moto-ul producatorului ROSE :)

Doamnelor si domnilor, draga mea Firutza :)



O primavara frumoasa si fructoasa!

marți, 23 februarie 2016

Raport de cursa: WinterTri 2016

A doua mea participare la WinterTri, prima fusese in 2013, si a reprezentat primul si singurul meu triatlon. Inca sper ca nu si ultimul :)

Intrucat problema mea la triatlon ramane inotul (nu ca nu l-as face ci doar ca e extrem de lent, eu doar alunec incet in apa, nu inot :D ). am ramas la duatlon. Si cum in momentul in care am vrut sa fac inscrierea nu am mai prins locuri la individual, am agreat cu Cristi sa facem stafeta. Buuun, inscrierea facuta, platit, tot tacamul. Dupa care aflu ca se deschid iar locuri la duatlon individual. Am scrasnit putin din dinti, recunosc :))

Fata de editia la care am mai participat, aici era vorba de alt traseu de alergare, de data asta complet offroad, lucru pe care nu l-am calculat din start :) mi-am propus sa alerg cat mai bine prima tura si mai cu Doamne-ajuta pe a doua :D pe asfalt tin cu usurinta 5 km sub 5 min/km, asa ca mi-am facut un plan ambitios. Stiam ca la stafete e clasament Open si vazusem deja inscrise 3 echipe despre care stiam sigur ca erau mai bune decat a noastra, dar tot am vrut o clasare cat mai buna :)

Initial am vrut sa imi potrivesc drumurile sa iau kitul din Bucuresti, dar dupa ce am constatat ca oricum trebuia sa ajungem devreme sa lasam bicicleta, am ramas la a lua si kitul tot in dimineata cursei (probabil e si motivul pentru care am ramas fara bidoane, iar Cristi se baza pe bidonul din kit). Am plecat cam tarziu de acasa, am ajuns rezonabil, dar a trebuit sa parcam foarte in spate, la 1 km de zona de concurs. Na, sa ne fie invatatura de minte. Inteleg logica cu lasatul bicicletei, dar pe de alta parte pe mine ma incurca rau starturile luate in miezul zilei (daca eram atenta la detaliul asta nu cred ca ma mai inscriam), imi dau peste cap tot programul de masa / metabolism etc, practic ajung sa fac cursa rupta de foame, ca fix la ora aia mi s-ar potrivi masa iar corpul meu nu e obisnuit sa o ia inainte / dupa :)

M-am bagat si la restaurant in ideea de a manca ceva, am cerut meniu, am aflat ca tot meniul este "omleta" (care a venit la pachet cu 2 felii de cascaval si 2 de parizer), m-am milogit si de o rosie, am baut si un ceai ... na, asta a fost si masa cu vreo 2 ore inainte de start :)

Deci din greseala in greseala spre victoria finala :D am lasat copilul mare cu bagajele, copilul mic in bratele lui Cristi, si cand a venit vremea am facut putina incalzire, niste lansate, si  ... cand sa intru la start era cam plin. M-am inghesuit pana pe la mijlocul plutonului, eu voiam sa plec mai din fata ca voiam sa alerg pe la 4:50... m-am gandit ca nu-i bai, depasesc eu cand se intinde plutonul :D

Eh, alt calcul gresit :)) scurt dupa start se facea curba la stanga pe pamant, dar loc stramt, teren complet denivelat. La fel ca mine au mai gandit si niste concurenti din spate dar care nu s-au lasat deci m-am ales si cu niste coate pe sub coaste. Un alt concurent a calcat stramb (la propriu) pe langa mine si era gata sa ne prabuseasca pe toti in jur (l-a redresat o fata din spatele meu, eu am reusit sa il evit gratios), si cam asa... pana am intrat in padure. Prima linie dreapta a mers excelent, am reusit si eu sa tin sub 5, dar a venit kilometrul 3, cu noroaie. Din pozele afisate inainte de concurs ma asteptam sincer sa fie mai rau, dar ma asteptam si sa ma comport eu mai bine pe acel "rau" :) dar nu, ma simteam sfarsita, imi venea sa ma opresc la fiecare pas, ma simteam ca lovind celebrul zid de la maraton la fiecare metru de traseu :)) Dar cum programul de antrenament pe care lucrez pe traier imi aminteste din cand in cand sa fac diferenta intre A VREA sa ma opresc si A AVEA NEVOIE sa ma opresc, am hotarat sa vreau sa mai fac un pas, si inca unul, si inca unul, pana opritul va deveni nevoie, nu vointa. Si uite-asa am ajuns la ultima linie dreapta, din nou la liziera, auzeam microfonul, mi-au mai revenit suflul si sufletul (stiam ca scazusem ritmul destul de mult, apucasem sa vad si peste 5:30), si am accelerat spre schimbul de stafeta.

Am ajuns in zona de schimb si am intrat in panica pentru ca mi se parea ca drumul se infunda si e o mare de oameni si nu pot trece de ei :)) de fapt nu trebuia sa trec de ei ca erau stafetele, cu Cristi in prima linie :)) dar am tras niste priviri disperate si dezorientate cateva secunde pana l-am identificat :) am dat numarul, am luat copilul, Cristi s-a servit cu chipul, si a luat-o la sanatoasa cu bicicleta (cat a putut sa o ia neincalzit :( ). Mi s-a parut ca inca erau destul de multe biciclete in rastel in zona de duatlon, deci ajunsesem destul de ok :) de acolo speram sa mai recupereze Cristi ceva raportat la colegii de suferinta.

Am intrebat de masa de alimentare si m-am dus incolo, cu David in brate. Am alimentat una-alta, si pe mine si pe el :)) mi-a revenit suflul cat de cat dar ma cam apuca frigul :D ne-am tot invartit in picioare in zona de schimb stafete, am mai fost certati de organizatori ca nu stateam cuminti sub cort (da, aveau si ei dreptate, dar mila mi-era si de nerabdarea noastra :) ), Si dupa o vreme au inceput sa vina biciclistii. Am fost atenta la primii 3, dupa care atentia s-a cam dus, ca nu mai era vorba de podium, deci nu mai conta mare lucru :D

Intr-un final a venit si Cristi (evident mie mi s-a parut o vesnicie, el s-a grabit cat a putut, probabil acelasi sentiment l-a avut si el de 2 ori pana m-a asteptat din alergari :D ), am luat chipul si numarul, am predat copilul, am plecat in alergare.

Eeeeh, inceputul celei de-a doua alergari e ... priceless :D M-am simtit stoarsa inca din primii metri, ca sa nu mai spun de Garmin care a inceput sa tipe disperat ca nu m-am recuperar suficient dupa alergarea anterioara (really ?! ) :) cum nu mai conta pentru podium deja ma gandeam sa o las mai incet, poate sa iau si niste bucati la pas, dar dupa ce treceam de priviri si fotografi :D Pana l-am vazut langa mine pe Radu, care facea duatlon individual, si am vazut ca alerga cam in ritmul pe care il simteam eu la limita confortului meu. Asa ca l-am luat de iepure si m-am tinut de el cu dintii (la figurat, dar mi se parea foarte reala expresia asta). Si uite-asa, iar, pas cu pas, intrebandu-ma cat vreau si cat am cu adevarat nevoie sa ma opresc, am trecut liziera, apoi padurea, apoi am revenit la liziera ... si dupa ce am auzit iar microfonul mi-a revenit si ambitia :)) am incercat sa il stimulez putin si pe Radu care mi se parea ca incetineste fix cand mai aveam atat de putin :)) intre timp am fost ajunsa si din urma de un concurent (nu mai tin minte ce am depasit, eram prea concentrata pe suferinta mea) care s-a interpus intre noi, Am incercat sa il depasesc si sa revin in spatele lui Radu, nu am reusit. Cum imi simtea respiratia in ceafa, cum accelera. Am vazut rapid ca era numar de duatlon stafeta, deci concurenta directa :) asa ca i-am inteles actiunile :D

Am ramas mai la distanta de el pana la intrarea pe asfalt, cand iar am incercat sa acelerez - hop si el. Si cu niste zeci de metri inainte de finish am zis "acum ori niciodata" si am dat drumul la picioare in sprint.

Treaba asta cu sprintul final e foarte relativa. Am mai incercat de cateva ori, pe final de cursa, eram sigura ca a si reusit :) pana m-am vazut intr-o filmare si m-a apucat initial rasul si apoi aproape plansul :) cand am constientizat cum arata de afara "sprintul" meu interior :) De data asta insa l-am descatusat frumos (Garminul zice ca sub 3 min/km, deci putem sa il nimim sprint, da?), imi pare doar rau ca n-am avut curaj sa il pornesc mai devreme, ca l-as fi putut tine inca vreo... 10 metri :D totusi, a sprintat si colegul, la fel de bine ca mine, si la linia de finish a trecut inaintea mea cu niste fractiuni de secunda - sau asa au fost trunchiurile, ca poate am avut eu chipul pe piciorul din fata iar el pe cel din spate, sau am plecat din spatele lui la start la prima tura ... ideea e ca in clasament am eu niste fratiuni de secunda in fata :)

La final, loc 9 din 24 de stafete, prima stafeta mixta :) Mi-a iesit alergarea pe la 5:15 in medie, total de 10 km, facuti din 2 bucati cu vreo 27 de minute intre ele cu tot cu alergarile lui Cristi prin tranzitie.

A fost o cursa destul de bine organizata, doar ca nu mi se potriveste mie in totalitate :) mai vedem cu participarile in anii care urmeaza, mai vedem si cand mi-oi face iar curaj sa ma bag la un triatlon (nu inainte sa ajung sa imi folosesc cu adevarat si membrele la inot :D ), Sunt multumita de ce a iesit, putin neimpacata cu ratarea participarii la duatlon individual unde cred sincer ca aveam sanse de podium. Dar pana la urma nu au intrat zilele / concursurile / editiile in sac, e loc si timp pentru toate :)

Urmatoarea competitie: Urban Trail XCC, prima mea participare la concurs care pune accent pe indemanare si manuirea bicicletei, capitol la care nu excelez, dimpotriva. Dar vedem ce iese ;)

Multumesc Bogdan pentru poza :)

vineri, 12 februarie 2016

Si mi-am luat incalzitoare...

... Sau nu-mi subestima niciodata creativitatea :)

Din seria de povestit nepotilor, mi-am adus aminte azi in timp ce ma echipam sa duc bicicleta lui Cristi la masina, si o notez sa ramana generatiilor viitoare :)

Ca sa ies cu bicicleta si pe vreme mai racoroasa si sa fiu si mandra de cum arat, am hotarat sa iau incalzitoare pentru picioare.
Dupa ce din diverse motive le-am asteptat vreo luna, mi-au ajuns in maini.

Nerabdatoare, desfac pachetul si dau sa le incerc.
Iau o bucata, ma uit rapid pe eticheta, vad ca zice R, o pun pe piciorul drept, evident.
Iau si cealalta bucata, o pun pe piciorul stang.

Moment in care ma gandesc ca sunt cam ciudat gandite, cu fermoarul la interior.

Asa ca verific din nou etichetele.

R n-avea de-a face cu "Right" cum am presupus eu, ci era simbolul Rose, firma producatoare :)

Probabil li s-a parut atat de evident ca fermoarul trebuie sa fie la exterior, incat nu sunt marcate stanga/dreapta, ca n-ai cum sa le incurci. Eh, inca nu m-au cunoscut pe mine... :)

marți, 2 februarie 2016

Raport de cursa: Gerar 2016

Dupa 3 ani de loc 4 in echipa Fluturaselor :) si un an 2015 in care am alergat doar crosul de 10 km, era cazul sa spargem cumva lantul si sa iesim ori pe 3 ori pe 5, numai sa nu mai vedem 4 in fata ochilor :)

Dupa ce anul trecut am pierdut startul la inscrieri, ceea ce a si dus la "spargerea" echipei, anul acesta sistemul de inscrieri a fost ceva mai permisiv si am reusit sa prindem un loc. De data asta insa Dana a hotarat ca nu ne insoteste (ne-a sustinut de pe margine, multumim Danuta :) ), asa ca am ramas cu Adina in cautarea unei colege de echipa. Am gasit-o repede pe Andreea, care propunea un 1:55, timp care imi facea cu ochiul si mie :) ba chiar ma gandeam ca poate reusim sa tragem si putin sub acest timp :D Si ne-am inscris. Datorita sistemului nou de inscrieri si de desfasurare (starturi decalate masculin respectiv mixt si feminin), am avut si placerea de a avea concurenta serioasa, au fost 19 echipe feminine inscrise :)

Decembrie a trecut pentru mine cu 2 alergari importante - crosul de 1 Decembrie si Semimaratonul Baneasa. La primul mi-am atins targetul, la al doilea am iesit din el destul de mult, sau asa mi s-a parut la acel moment. Dar am ramas cu convingerea ca pot scoate sub 1:55 la Gerar, in conditii optime de vreme - fara zapada, multe grade sub minus sau vant puternic.

Ne-am strans si la o alergare de echipa, cu 3 saptamani inaintea concursului, ne-am propus 4 ture si-o urcare :) La nivel teoretic se lansase chiar ideea de a incerca un 1:50, dar dupa primii 2 km la ritm de 5:15 Adina a decretat ca nu va rezista toata distanta la ritmul respectiv. Am continuat atunci in jurul unui 5:30 vreo 3 ture, dupa care am scazut, rezultand o medie pe la 5:40. Deci timp de 2h pe semimaraton. Era un punct de plecare rezonabil, mai ales ca mi-ar fi dat PB oficial :)

In rest, fiecare si-a continuat antrenamentele conform programului propriu, eu mai mult pe trainer decat pe picioare :) Si am tot discutat de strategie - sa pornim incet si sa acceleram pe parcurs, evident, ca orice semimaratonist calculat :D

Tot evident, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am studiat concurenta, stiam ca pe alergatoarele montane le vom vedea doar la start (eh, m-am inselat, le-am mai vazut o data cand ne-au ajuns din urma :D ), dar voiam sa ne batem pentru podium, asa ca am hotarat sa incercam sa stam cat de aproape posibil de echipa Ioanei :) Eh, aici incep sa se bata cap in cap strategiile, ca nu poti si sa tii un ritm scazut pe primii km dar si sa te tii aproape de cineva care alearga mai repede decat tine :))

La start ne-am asezat langa echipa Ioanei :) si ... start!

Eh, mi-am dat seama rapid ca s-a plecat, evident :) , prea tare :D cand am vazut ritm in jur de 5 minute pe km am inceput sa trag de fete sa stea mai incet. Ele in schimb urmareau sapcuta si tricourile albastre :) am incercat sa le explic ca putem sa le lasam sa ia avans, nu prea am avut cu cine :)) dadeam din maini incercand sa le tin mai in spate, am ramas si eu mai in spate in speranta ca nu se pierd de mine... Greu :) pe km 2 am avut ritm sub 5 min/km, atunci mi-am dat seama ca o sa ne arda rau ultima tura :))

Primul moment psihologic important a fost pe finalul primei ture, cand intram pe linia dintre Splai si Rectorat, acolo poti vedea pe cine ai in fata si in spate :) ne-am lamurit repede ca aveam alergatoarele montane cu vreo 800m in fata, si ... am urmarit echipa cu echipa - Ioana pe loc 2, noi pe loc 3. Ioana avea un avans de vreo 300m, cam atat aveam si noi avans fata de echipa feminina din spatele nostru.

In acel moment am hotarat sa las fetele la ritm de 5:15-5:20, in ideea de a ne tine cat de aproape putem de locul 2 si sa luam cat avans putem de locul 4 :) Pana la urma, in partea importanta a clasamentului, nu se puteau intampla decat 2 lucruri - echipa Ioanei sa reziste la acel 5:15 la care plecasera, caz in care nu aveam cum sa le mai ajungem ca stiam clar ca nu putem tine acel ritm; sau puteau sa cedeze in a doua jumatate a cursei, ceea ce era clar ca vom face si noi :D si sa vedem care din echipe ar fi cedat mai mult :))

La tura 3 in schimb a inceput oboseala, echipa Ioanei luase avans, dar am luat si noi vreo 700m fata de echipa din spate. Tura 4 a trecut si ea repejor, dar incepusem sa impartim pastilute de Nutrend, ca se simtea (si nu in bine :D ) exagerearea de entuziasm de pe primele 2 ture :)

Ultimele 2 in schimb au fost grele. Desi eu puteam clar mai mult, nu au fost usoare nici pentru mine :) Adina alerga doar din vointa :)) incepuse si Andreea sa piarda din vitalitate :D eu incercam sa ma prefac sigura pe ce se intampla si sa le incurajez :)) insa eram tot cu ochii pe ceas, ca incepeam sa vad si 6: in fata ochilor si mi se parea ca incetinim prea mult si mi-ar fi parut rau sa pierdem iar locul 3 :)

La finalul turei 5 a fost al doilea moment psihologic - incepusem sa ajungem si noi din urma echipe de fete, si la linia "de verificare" am remarcat o echipa nu mult in spatele nostru, pe care nu mai tineam minte daca am ajuns-o din urma sau nu :D parca le-am fi ajuns, dar parca si alergau prea repede ca sa fie cu o tura in urma :) asta dupa ce ne relaxasem ca aveam avans de peste 800m inaintea echipei urmatoare. Atunci am mai accelerat vreo 2 km, in ideea de a mari distanta fata de fetele zarite in urma, dar ne cam ciondaneam cu privire la a fi sau a nu fi pericol :)

Ultima tura am incercat sa o incurajez pe Adina, sa o "trag" moral. Nu stiu cat mi-a iesit si cat se putea mai bine :)) niste cursuri de psihologie prind bine mereu in momente de-astea :)) incercam sa ii fac numaratoarea inversa, incepusem sa numar si in sute de metri nu doar in kilometri, stiu ca e important sa spargi distanta in bucati cat mai mici si mai usor de "digerat" psihologic :) Am aruncat cateva priviri si in urma, sa ma asigur ca nu ne ajunge vreo alta echipa, mai ales ca se daduse startul si la cros si nu mai stiam cine ce cauta pe langa noi :))

Pe ultimii vreo 200m ne-am prins de mana si am accelerat, oricum se recomanda trecerea liniei de sosire in formula "compacta":) si ma bucur ca fetele au mai avut putere sa zambeasca pentru pozele de finish :)

In sfarsit, locul 3, 1:59:18 :) calculat, muncit, dorit, suferit ... fericit :)) dupa cum am intuit, Ioana a tinut ritmul de aprox 5:15 pana la sfarsit, ceea ce le-a adus un avans de vreo 9 minute :) iar noi am prins vreo 6 minute inaintea urmatoarei echipe (care btw sunt fete aflate la primul lor semimaraton. Felicitari fetelor si la mai mare! :) ). Alergatoarele montane ne-au ajuns cu o tura din urma si ne-au intrecut cu vreo 28 de minute :) Scump, dincolo era mai ieftin :) dar sunt bune, ce mai, nici nu puneam problema sa ne orientam dupa ele :D (desi ajunsul din urma cu o tura ma cam loveste in orgoliu :D )

Acum, stand si judecand la rece, nu stiu daca as fi putut scoate 1:50, poate daca ar fi tras cineva de mine :) dar am mare incredere intr-un sub-1:55 :) la jumatatea cursei aveam 53 de minute, nu as fi rezistat si a doua jumatate la acelasi ritm dar nu cred ca as fi pierdut mai mult de 3 minute fata de prima parte. Ceea ce imi da incredere ca as fi in grafic pentru Maratonul Viena, pe care il voi alerga pe 10 aprilie.

Multumesc fetelor, si felicitari! :) si, de ce nu, la mai mare! ;)

Urmatoarea cursa pentru mine va fi parte dintr-un duatlon de familie, la Winter Tri :) voi avea de alergat vreo 9 km sparti in 2 bucati, cu o pauza intermediara de ... 12 km pedalati de Cristi :) Sa vedem ce iese.


Later edit: povestea Andreei e aici: https://andreeabra.wordpress.com/2016/02/01/buna-sunt-andreea/

duminică, 24 ianuarie 2016

Raport de cursa: SkyRun 2016

Alergare pe scari. N-am facut asa ceva niciodata, de asta nici nu m-am inscris la nicio editie pana acum :) nici acum n-as fi facut-o, mai ales ca era planificata la o saptamana inainte de Gerar unde vreau sa dau ce am mai bun :D dar s-au facut inscrieri prin firma, si cum stiam ca banii merg pentru cauze caritabile, am hotarat sa incerc si eu cursa, asa, la ritm lejer, sa nu imi periclitez genunchii si implicit Gerarul :)

Am vazut ca s-au organizat antrenamente in ultimele 2 saptamani. Ei, eu nu cred ca in ultimele 2 saptamani mai poti antrena ceva, mai degraba poti obosi degeaba :) asa ca n-am participat. Ar fi fost utila totusi o recunoastere in ideea de a sti cat de inalte/adanci sunt treptele, cat de sus balustrada/"mana curenta" etc. N-am facut-o, mi-am asumat asta, oricum nu mergeam cu pretentii :)

Am urcat totusi pe scari la birou in ultima saptamana inainte de concurs, si de asemenea am luat metroul cu schimb in loc sa merg pe jos tot drumul, tocmai ca sa am niste scari de urcat zilnic :D am constatat ca nu prea gafai pe ele, dar na, vorbeam de maxim 30 de trepte, nu de 34 de etaje :)

34 de etaje.
680 de trepte.
Nicio asteptare din partea mea :)

Tin minte urcarea la cetatea Poenari, care m-a terminat acum niste ani :) in rest, mai urcam 9 etaje in timpul facultatii cand aveam treaba prin caminul 16 Hasdeu :D si am stat intr-o vara la etajul 7 in caminul 17. In rest, nu prea multe scari pentru mine.

Ma gandesc totusi ca se pune si escalada facuta anul trecut :D

Ziua cursei. Dimineata trebuia sa il duc si pe Alex la un curs, dar cum aveam startul tarziu, la 13:49, aveam timp de toate :) singura parte care nu mi-a iesit a fost mancatul, am reusit sa mananc doar o "chestie" din avocado zdrobit cu furculita, o ceapa taiata marunt, niste bucatele de rosii in suc propriu si sare/piper :) buna, dar nu indeajuns cantitativ :)) dupa ce m-am intors cu copiii acasa am constatat ca ar fi bine sa plec din timp ca erau lucrari pe drumul pe care voiam sa merg.

Am ajuns pe la 13:15, am parcat masina, m-am schimbat la masina, am lasat totul acolo, am plecat spre cursa doar cu cheile la mine :) nu ceas (uitat acasa), nu telefon, deci nicio forma de timing/cronometru.

Imi stabilisem deja si o strategie :) sa urc relaxat cate 2 trepte timp de 5 etaje, dupa care un etaj sa urc "de odihna" cate o singura treapta. Ma mai gandisem ca daca la etajul 20 as fi sub 3 minute sa accelerez restul cursei in ideea in care aveam o probabilitate de podium, dar cum n-aveam ceas am abandonat ideea :) Mai aveam in plan respiratii adanci si lungi, de cand cu programul de training de la ciclism am constatat ca functioneaza foarte bine :)) si respiratia cat mai sincronizata cu pasii. Desi ma folosesc in general foarte bine de balustrada, citisem ca e posibil sa ma incurc de alti alergatori care se agata de ele, asa ca am scos aproape complet balustradele din plan. Ah, si am mai luat o pastila "de putut"de la Nutrend cu vreo 3 minute inainte sa incep :) In rest, targetul era doar sa ajung sus fara dureri de genunchi.

M-am aranjat frumos la coada, si am luat startul impecabil in secunda anuntata in planificare. Super organizare. Am pornit cum am calculat, colegul de langa mine a luat-o rapid in alergare, eu am plecat incet :) inca de la primul etaj am constatat un avantaj al cladirii fara de scarile de la birou - cele 20 de trepte dintre etaje erau dintr-o bucata, fara intoarcere. E o diferenta uriasa, si mi-as fi stabilit strategia altfel daca as fi stiut :) Am mers exact cum am calculat, nu mi s-a taiat respiratia nicio secunda, am fost mereu foarte in controlul miscarilor si al respiratiei :)

Eh, abia dupa 15-16 etaje mi-am dat seama ca eram deja cam la jumatate si prea odihnita :)) asa ca de acolo am inmultit numarul de etaje urcate fara odihna, si cred ca m-am mai odihnit doar de 1 sau 2 ori pana sus. In zona etajelor 22-28 am ajuns din urma si am depasit cateva fete, am luat mereu culoarul din mijloc, si de acolo incepusem si sa imi sprijin mainile pe genunchi ca sa ma ajut in urcare.

Si uite-asa s-a facut etajul 31 si abia acolo mi-am dat seama ca se termina, asa ca m-am prins de balustrada in ideea de a accelera :)) si hop, am ajuns sus :D

O sa recunosc ca "ma tineau" putin cvadricepsii cand am ajuns sus, si ca parca imi ardeau plamanii :)) cu toate astea, consider ca am mers lejer, m-am odihnit prea mult :) si ca daca faceam un scop in sine din cursa si aveam si macar o recunoastere facuta inainte, ieseam semnificativ mai bine.

Am mai ramas pe sus pana mi-am recuperat respiratia, m-am invartit aiurea pe acolo cautand un cunoscut cu telefon ca sa vad rezultatele :) am discutat putin si cu colegul plecat dupa mine, care facuse 5:20 si care nu ma ajunsese din urma, l-am auzit mereu cam la aceeasi distanta in spatele meu, deci am banuit ca as fi scos si eu cam acelasi timp. Atunci mi-a trecut prin cap ca daca am putin peste 5 minute, am sansa si de podium :D

Pana la urma am coborat la masina, am verificat telefonul, si ... timp 5min24s, loc 3 general si 1 la categorie la Corporate, la 8-10 secunde de fetele din fata, secunde pe care sigur sunt capabila sa le "scot" :) am aflat ca premierea se tinea in parcare, la -4, dupa startul echipelor de 24h Challenge, asa ca m-am luat rapid un hanorac si am coborat.

Acum, sa va spun putin si despre echipe - fiecare alearga pentru o cauza caritabila, si insumeaza 24 de ore de urcat pe scari. Au cam 6 membri, si ii admir cu toata fiinta mea :) Si le tin pumnii, inca putin si termina cursa. Eu nu ma simt inca in stare sa incerc asa ceva :)

Cam asta a fost cursa mea din acest an. Poate incerc si editiile viitoare, daca mi se potrivesc mai bine in calendarul competitional :)

Pana atunci, Gerar, here I come, poate anul asta reusim sa spargem "blestemul" locului 4 pe care l-am ocupat in diverse componente de echipa la toate editiile la care am participat :))

duminică, 13 decembrie 2015

Raport de cursa: Baneasa Trail Run 2015

E o cursa pe care am adaugat-o in calendar ca pe un fel de antrenament - verificare pentru Gerar, unde a(ve)m un target clar si destul de ambitios :)
Veneam dupa cursa de cros de la MRNR, la care reusisem un timp mult visat, la propriu si la figurat :) asa ca acum aveam in plan o cursa la 2 ore, macar o secunda sub 2 ore :)

Din pacate socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, din cateva motive, si am tras si cateva concluzii importante:
- Niste antrenamente pentru distanta asta chiar prind bine :D in ultima vreme m-am cam limitat la 10k.
- Sa nu mai raman niciodata fara geluri si alte de-astea prin casa :) nu mai aveam nimic si am uitat sa completez stocul, asa ca m-am bazat pe mesele de alimentare. N-a fost cea mai fericita alegere.
- In mod normal eu nu prea trebuie sa fac "arogante" in saptamana dinaintea cursei, ci trebuie sa ma pastrez cat mai odihnita si sa fac carboloadingul cum trebuie (il fac greu si se duce repede :D ). Ei, miercuri mi s-a potrivit in program zborul cu parapanta, pentru care am tras vreo 3 ore de urcare pe munte, pe crusta de zapada. N-a fost nici asta o idee prea grozava pentru cursa de azi.
- Ieri am alergat de ici colo si n-am apucat sa carboload, am ajuns sa mananc somon cu legume. Nici asta nu se face :)
- Am subestimat noroiul. Am luat incaltarile de asfalt, pentru ca ma simt mai bine in ele decat in cele de trail. Trailul nu e asfalt, totusi, oricat ar fi de uscat, si nici macar uscat n-a fost. A trebuit sa fiu extra-atenta si am si alunecat de cateva ori. Am nevoie de incaltari noi de trail :) Ar merge unele noi si de sosea, de fapt ;)
- Mi s-au desfacut sireturile :)) Mda, musai sa trec la Xtenex, am pierdut un minut intreg la km 7 sa leg sireturile, sa le fixez sa nu se mai desfaca, plus alimentarea in sine.
- Stiind ca nu am geluri la mine, am invatat bine pozitiile punctelor de alimentare. Din pacate in mers l-am ratat complet pe cel de la km 10, si dupa ce la 7 oprisem cam pe fuga (deh, m-am concentrat pe siret) ma bazam mult pe el. Am cazut moral destul de rau dupa 12 km, cand am vazut ca nu e nicio masa... Plus, retinusem masa la km 17, si a fost la aproape 18, am oprit de vreo 3 ori si in acel kilometru, descumpanita :( si deshidratata, si mancata prost.
- Multumesc celor 3 alergatori care m-au incurajat, asa am continuat / reluat alergarea :) Si in mod special Adrianei, care m-a cules demoralizata cu vreo 3 km inainte de finish, si ne-am tras una pe cealalta pana la capat.

La final - 2:06, loc 15 la categorie, 23 la feminin din 119, general 260 din 503. Se putea si mai bine.
Puls mediu 180, maxim 191 :D

Am stat in grafic 12 km, dupa care toate cele de mai sus combinate m-au facut sa incetinesc si sa o iau si la pas pe alocuri. Cu toate astea, ma simt in grafic pentru Gerar, dar mai am nevoie de niste kilometri pe picioare...

luni, 21 iulie 2014

Nasterea lui David

Inceputul

De obicei se incepe cu un test “cu ochi” J eu o sa incep cu un sfarsit de octombrie si o cursa de MTB la care am fost agatata pe o depasire si m-am ales cu o accidentare pe toata partea dreapta, pentru care am fost trimisa la radiografie. Am ales sa nu o fac dintr-un motiv mai … egoist J o saptamana mai tarziu aveam de facut prima etapa (Bucuresti – Giurgiu – Turnu Magurele pe bicicleta) dintr-un eveniment caritabil, la care tineam neaparat sa particip, asa ca am preferat sa nu stiu exact nivelul de accidentare J si cum cu 2-3 zile inainte de eveniment am ajuns la concluzia ca as fi in stare sa il termin, l-am terminat – schiopatand, ce-i drept ;) oricum pentru mine era ultima cursa din sezon, imi ramanea toata iarna pentru recuperare ;)
Am inceput sa banuiesc “ochisorii” la intoarcerea de la evenimentul respectiv, si … ochisori au fost J

Sarcina

A mers bine, dar ceva mai “standard” decat prima sarcina, la care nu m-am resimtit in vreun mod special. De data asta am avut si greturi (treceau fie cu ciocolata fie cu Pepsi :D), am avut si schimbari bruste de stare, ameteli in aglomeratie…
Dat fiind ca incepusem cu o cursa lunga J am hotarat sa continui sa fac sport in timpul sarcinii. Am luat pauza luna noiembrie, atat din motive de siguranta (era a doua luna) cat si pentru a-mi recupera piciorul drept… dar cum se formase deja echipa pentru semimaratonul Gerar, am hotarat sa incerc un semimaraton la inceput de decembrie – incet, doar sa vad daca as fi in stare sa parcurg distanta. Am inceput cursa foaaarte incet si am accelerat pe parcurs, am reusit probabil cel mai bun negative split J dar destul de irelevant, dat fiind ca a inceput la 7 minute/km J Apoi, daca tot a mers bine, am continuat antrenamentele pentru Gerar, unde speram la un timp bunicel. Si totul a mers bine, cat timp a fost vreme buna ;)
Tot cam pe-atunci am facut si verificari, ecografie, analize etc (am evitat doar dublu/triplu test). Bebele arata bine, si parea deja a fi baietel J
 In ianuarie a trecut si Gerarul, mai cu emotii, ca a nins exact in week-endul concursului, iar eu nu aveam antrenament pe zapada si temperaturi negative L asa ca l-am alergat semnificativ mai incet decat l-am antrenat, si am obtinut acelasi etern loc 4 J Poate ne luam revansa la anul, daca mai vor fetele sa facem aceeasi echipa ;)
Cum lucrurile mergeau inca foarte bine, am reusit la inceput sa martie sa fac si o cursa de 800m la campionatele nationale, doar ca am obtinut un timp muuult mai prost decat la antrenamentele dinaintea sarcinii. Oarecum normal, nu? J aveam deja niste kilograme in plus, alta forma, respiram altfel… si tot atunci am incercat si mars (racewalking) – am studiat putin tehnica si a iesit o cursa cat de cat rezonabila, dar mi-am perfectionat tehnica in restul sarcinii J
Initial am ales acelasi medic care mi-a urmarit sarcina cu Alex, dar … aveam deja de ceva ani gandul de a incerca nastere naturala/vaginala dupa cezariana (nvdc / vbac), iar medical respectiv mi-a cam taiat elanul cand am incercat sa deschid subiectul … asa ca am mai continuat cautarile pana am gasit un medic “vbac-friendly” J care m-a luat “in gestiune”, mi-a zis avantaje/riscuri, si urma sa vedem ce se putea face in functie de cum evoluau lucrurile cu sarcina. M-a avertizat totusi din start ca la maternitatea (de stat) la care ar fi urmat sa ma asiste la nastere exista posibilitatea sa gasesc si colegi mai putin toleranti la situatie – am luat asta in calcul pe moment, dupa care am fost convinsa ca totul va merge excelent si nu voi nimeri eu pe mainile respective ;) Ah, soarta…
Lucrurile au continuat sa mearga bine, bebele crestea normal, era baietel clar :D s-a asezat in pozitia corecta destul de devreme, eu ma simteam bine si continuam cu miscarea J pana la un punct am facut si yumeiho, dupa care am continuat cu un minim de stretching pe care il puteam face singura acasa.
La 34 saptamani de sarcina am facut si o stafeta de gravidute la PBIHM, la initiative unei alte gravidute care voia sa arate ca sportul in sarcina e ceva normal J a mers bine, dar am parcurs distanta (5 km singura + inca aproape 5 km impreuna cu fetele) foarte incet, pentru ca simteam deja bebele destul de jos – asa si era, si incepusem sa am si contractii BH, asa ca medicul mi-a recomandat No Spa si odihna J
Cam acolo s-a oprit sportul meu in sarcina – cu bicicleta in afara casei n-am mai iesit deloc de la cursa din 1 noiembrie (mi-a fost teama sa nu ma aleg cu alta tranta), am pedalat pe trainer in casa pana la jumatatea lui aprilie (apoi nu mi-am mai gasit pozitia bine pe bicicleta, plus ca nu mai reuseam sa pedalez constant mai mult de 10 minute si devenea frustrant :D), am alergat + mars-uit mai serios pana la jumatatea lui mai (luna a 8-a), si am ramas la plimbari si urcat scarile la serviciu pana in ultima saptamana J

Ultimele saptamani

In ultimele saptamani am tot trecut de la agonie la extaz si inapoi J la 34 saptamani bebele era pozitionat foarte jos, eu cu no spa-ul si cu statul intins, n-am mai facut mai nimic nici prin casa … pe la 36 saptamani am reusit sa iau o viroza care m-a doborat rau, am tusit continuu vreo 3-4 zile si simteam cum imping eu bebele tot mai jos la fiecare tuse (mai aveam si un mare discomfort psihic pentru ca medicul era plecat in concediu), la 37 saptamani avea circulara de cordon, la 38 de saptamani si-o desfacuse si era ok J
La controlul de aproape 39 saptamani, bebele era cam sus, si atunci s-a adus in discutie pentru prima data cezariana. Bebele era de marime rezonabila, dar era nevoie ca travaliul sa se declanseze singur si la termen. Acum na, “la termen” inseamna multe ;) ca practic termen e intre 38-42 saptamani, dar nu prea s-a pus problema sa asteptam si peste 40 saptamani, mai ales ca si parea sa creasca binisor de la o saptamana la alta in ultima luna…
A fost totusi momentul in care m-am gandit la alternativa (clinica privata, care sa accepte sa astepte si dupa 40s), dar n-am luat nicio initiativa in acest sens. Am continuat sa merg pe convingerea ca va fi bine cu medicul meu la spitalul de stat :D

Ultimele zile

Cum ma simteam totusi presata, m-am gandit sa fac si eu tot posibilul ca sa fiu cat de cat impacata ca am incercat ce se putea ca sa se declanseze travaliul “la termen”. Am ajuns totusi la concluzia ca declansarea asta e pur hormonala, deci poti sa freci faianta in baie pana o subtiezi, ca daca hormonii nu vor, bebele nu iese :D dar parca totusi avea si un minim de efect placebo J
Primul lucru – la 39s1z am iesit la o alergare lunga. Am vrut 10 km, am pornit cronometrul, dupa 1 km mi-am dat seama ca nu pornisem si GPS-ul J deh, bietul neuron de gravida pe final… am pornit si GPS-ul si am continuat alergarea pana mi-au iesit pe el cei 10 km doriti (total 11 km alergati). Undeva dupa 9 km am avut o revelatie – am simtit din nou bebele jos, ca la 34 saptamani … am rasuflat usurata, primul pas fusese facut J am sperat ca daca a coborat din nou si pune din nou presiune, sa se declanseze lucrurile asa cum trebuie J
In rest, treaba prin casa – de la smotruit mansarda (niste zeci de mp) la calcat haine, dar n-am vrut nici sa exagerez, ca sa fiu odihnita pentru travaliu J incepusem sa mi-l imaginez “ca la carte”, desi stiam multe povesti si multe variante de travaliu J am incercat si meditatii ghidate J am incercat si ceai de salvie (pff, rau mai e :D). Ah, luam deja extract de zmeur J si aveam de vreo luna si o minge mare pe care faceam diverse exercitii.
Duminica – 39s3z – am iesit sa imi incurajez colegii la un concurs de alergare pentru companii J daca in momentul inscrierii as fi stiut ca ma prinde ziua respectiva tot in formula 2 in 1, ma inscriam si eu la alergat J dupa cursa am mers cu Alex prin parcuri, s-a jucat pe la cateva spatii de joaca, am mai dat si eu din picioare pe “jucariile” de adulti din spatiile respective.

Travaliul

La 39s4z (luni) am ajuns din nou la control. Aveam deja o saptamana in care dormeam cate 4 ore pe noapte, si aveam senzatia ca ma trezesc pe contractii dureroase, dar cum ma trezeam, cum nu mai simteam nimic :D nu stiam daca era ceva real sau doar in imaginatia mea, pentru ca mi-o doream atat de mult J mai aveam mici senzatii de greata dimineata, si cu o zi inainte incepusem sa am scurgeri cu firisoare de sange. Simteam ca urma “sa se intample” J
La verificare – colul se inmuiase. Poate ca totusi nu doar visam contractii, si erau “pe bune” :D medicul a verificat ca totul e ok cu circulatia si placenta, dar n-a mai masurat si bebele (poate a fost mai bine asa J ), si a ramas sa ne vedem cel tarziu joi direct la spital. Dar eram convinsa ca acel “joi” insemna cezariana… imi doream cu toata fiinta mea sa nu ma prinda acel joi dimineata in formula 2 in 1 …
Dupa control m-am mai plimbat cu Alex cu treaba – am recuperate un detergent de scutece textile, si o asigurare de masina – prietena respectiva a inceput sa rada spunand ca a mai avut un client cu sotia gravida si a nascut a doua zi dupa ce s-au vazut, asa ca nu pune mana pe mine ca sigur nasc a doua zi :D am rugat-o sa ma ia in brate, doar-doar ce s-o intampla … [si s-a intamplat ;)]
Am ajuns acasa, Alex mi-a facut “comanda ca la restaurant”, asa ca m-am pus pe facut pizza, la cererea copilului J intre timp am mai pus la facut un ceai de salvie in care am strecurat si niste frunze de zmeur, dar aveam deja o greata teribila …
Si pe cand ma munceam eu cu pizza, undeva pe la ora 17, am simtit o durere sub burta, dar cumva in fata. Hop, contractie J dupa vreo 12 minute, inca una J l-am luat pe Alex si ne-am dus la magazin sa completam ingredientele pentru pizza – inca una pe drum, una la magazin, 2 la intoarcere J Zic gata, a inceput distractia J
Am tinut totusi sa satisfac copilul cel mare J asa ca am continuat pizza printre contractii, oricum nu erau nici prea dese (la vreo 10-12 minute), nici la fel de lungi (intre 10-40s), nici foarte dureroase J inca mi se parea ceva foarte haotic, nici nu stiam cand/ce/cum sa monitorizez din ele… Am facut o pizza si pentru Cristi, iar cand a ajuns si el acasa, am inceput sa ne organizam in eventualitatea in care as merge in aceeasi seara la spital.
Cand am avut lucrurile cat de cat organizate, am sunat medicul – mi-a zis ca daca se intensifica lucrurile, sa plec la spital. OK, am hotarat sa mai stau acasa, oricum nu mi se parea ca as fi ajuns la zona de contractii “regulate”, inca erau la fel de haotice ca la inceput.
M-am bagat sa fac un dus – atunci am pierdut dopul si am fost sigura ca lucrurile devin din ce in ce mai serioase J Asa ca Alex a ramas sa doarma in alta parte, si eu am ramas acasa cu Cristi, si cu Ionut si Alina in stare de “roger”, sa fie gata sa ma duca la spital in orice moment J
Eu nu aveam somn, asa ca m-am pus pe minge si am butonat. Am continuat sa am aceleasi greturi, n-am reusit sa mananc nimic, am dat afara si ultima gura de apa… contractile parca n-au mai fost asa haotice ca la inceput, dar inca nu la interval fix, nu aveau lungime fixa, nu cresteau in intensitate … nimic de genul asta. Erau totusi la 10-12 minute. Iar ca nivel de durere – cam ce simteam la intinderile “la limita durerii” de la yumeiho, genul de durere pe care am invatat sa o controlez pe expiratie lunga ;) deci le consideram nesemnificative :D
Am reusit sa prind si niste reprize de somn, de 30-40 minute… ma trezeam totusi mai degraba de greata decat de contractii. La un moment dat stiu ca am auzit niste sunete ciudate gen alarma pe geamul de la baie, m-am gandit ca poate aveam vreo usa deschisa la masina (dupa ce ziua lasasem farurile pornite, imi era ca raman si fara baterie) dar am vazut ca masina era ok asa ca am ignorant alarma auzita (rau am facut :D).
Dimineata pe la 5-6 mi s-a parut ca s-a micsorat intervalul dintre contractii, dar tot nu intrau la “regulate” – erau la 5-6-7-8-9 minute, dar au ramas la durate diferite (20-50s) si aceeasi intensitate redusa a durerii. Am considerat totusi asta ca “intensificare”, ca au scazut sub 10 minute, dar nu aveam senzatia ca as naste in curand. Asa ca … l-am trimis relaxata pe Cristi la serviciu (era cam zombie dupa ce ma fatzaisem pe langa el toata noaptea :D), iar eu mi-am vazut linistita de datul pe net J Am sunat si medicul, care mi-a zis ca ar cam trebui sa plec la spital, dar … colegii care erau atunci prezenti la spital nu erau prea toleranti la nvdc …
Am hotarat sa mai stau acasa. Pana la urma, nu mi se parea ca as fi avansat prea mult si nu simteam ca as naste in curand J chiar m-am gandit ca poate prind si schimbarea de tura (desi mai erau aproape 24 de ore pana atunci!!). Mda, clar incepeam sa pierd din luciditate =)) Alina ramasese pe langa mine, Ionut pe langa telefon, gata sa vina sa ma duca la spital.
Ceva mai tarziu, am avut o noua discutie cu medicul, cam pe aceeasi tema – sansele sa reusesc nvdc in acea zi erau aproape nule … M-am stresat, m-am agitat, m-am suparat, m-am certat ca nu m-am gandit la alternative, iar in acel moment era mult prea tarziu, sa ma duc la usa altui medic in plin travaliu, ca eu vreau nvdc :D de la toata situatia asta, mi s-a redus intervalul dintre contractii, undeva la 20 de minute. Am stat cateva ore si doar m-am suparat si m-am stresat, fara sa am sansa sa gasesc vreo solutie. Am anuntat medicul ca mai raman acasa, el mi-a adus aminte sa nu uit ca totusi cel mai important aspect e siguranta – a mea si a bebelusului.
Si da, avea dreptate, asa ca am hotarat ca daca lucrurile se intensifica in vreun fel (eram convinsa ca s-a dus naibii totusi travaliul de la stres) sau daca se intampla ceva deosebit (ma gandeam la ruperea membranelor sau ceva de genul asta) sa ma duc la spital indiferent de ce ar fi iesit acolo… bun. Mai stiam ca medicul avea programari la o clinica pana la ora 14, apoi nu stiam ce program avea J

Panica

Eh, dupa ce am ajuns la concluzia asta, parca mi s-a luat o piatra de pe inima, m-am relaxat, si am simtit brusc o oboseala incredibila, mi se inchideau ochii stand in picioare. Asa ca am hotarat sa ma intind pe canapea, macar 2-3 minute, desi stiam ca starea de relaxare accelereaza travaliul si parca nu-mi venea sa insist cu el J dar pur si simplu nu mai puteam sta pe picioare. Asa ca m-am intins. Pe dreapta, pozitia in care simtisem acele contractii peste noapte… Si n-a durat mai mult de 30s, ca am simtit dintr-o data ca ma strang brusc, am simtit un pocnet, si un lichid cald prelingandu-se… Mi-am adus aminte ca dopul il pierdusem deja, asa ca nu mai puteau fi decat membranele J Era ora 14:40.
Am fugit repede la baie sa verific – da, pierdere incontrolabila de lichid transparent :D m-am cam suparat ca s-a intamplat si trebuia sa plec la spital, dar m-am bucurat ca lichidul era transparent, deci bebele bine J m-am schimbat repede si am anuntat-o pe Alina ca trebuie sa plecam, ea l-a sunat pe Ionut.
Am sunat si medicul – hop, problema, intra mesagerie. Am intrat in panica J ma si vedeam la spital, nicio figura cunoscuta, abandonata, taiata ca un peste din hypermarket… uf. Dupa cateva incercari de apel am hotarat sa trimit un sms, macar stiam ca intra cand porneste telefonul sau intra in zona cu semnal…
Pana sa vina Ionut cu masina m-am rearanjat bagajul si dosarul, l-am anuntat si pe Cristi si am hotarat ca ne intalnim la spital. Si am inceput sa simt dureri in partea de jos a spatelui. Si nu, nu mai avea nicio legatura cu ce simtisem pana atunci, a fost momentul in care mi-am dat seama ca lucrurile au devenit super serioase :D Incepusem sa nu mai am rabdare pana sa vina Ionut, si durerile astea chiar deveneau mai dese si mai intense. Abia in acel moment am simtit ca intr-adevar ma aflu in travaliu, si lucrurile avanseaza repede. Mi se parea ca Ionut intarzie, dar ma gandeam si ca era doar senzatia mea, din cauza durerilor resimtite, credeam ca simt altfel si trecerea timpului. De fapt Ionut chiar intarzia, de fapt alarma pe care o auzisem eu peste noapte era de la masina lui, si nu mai avea baterie, si a stat sa porneasca masina :D pana la urma ne-a luat cam 40 de minute sa plecam de acasa.
Intr-un final a ajuns si Ionut, am urcat cumva in masina, si a incercat sa recupereze timpul pierdut accelerand brusc :D a fost momentul in care am simtit ca ma rup in 2, ca imi trece burta prin spatarul scaunului din cauza inertiei =)) i-am zis ca nu-i ca-n filme, si sa stea calm, fara accelerari, frane bruste, schimbari bruste de directie etc J s-a miscat totusi bine, am ajuns destul de repede la spital, unde deja astepta Cristi (noroc ca n-am prins accident pe DN1 sau aglomeratie pe la Piata Presei, din cauza lucrarilor la pasaj…). I-am dat lui Cristi bagajele.
Inca nu reusisem sa vorbesc cu medicul… apucasem sa cronometrez contractile in masina – erau cam la 2 minute, durau 50s, si intervalul scadea cu cateva secunde dupa fiecare 2-3 contractii. Mi-am dat seama ca eram pe-aproape, si incepeam sa ma cert ca am asteptat atata acasa incat nici macar nu apuc sa am medicul langa mine cand nasc…

Frustrarea

Am gasit camera de garda, am intrat, am anuntat ce caut pe acolo – membranele rupte si contractii la 2 minute. M-au trimis sa astept pe hol. De acolo a inceput frustrarea, nu mai puteam sta locului, contractile dureau a naibii, si ei ma trimiteau sa astept pe hol :D toata lumea ma invita sa iau loc pe scaun – era cea mai enervanta invitatie posibila J si dupa inca vreo 2-3 incercari (cred ca am incercat de vreo 20 de ori in total) am reusit sa sun medicul J care mi-a spus ca poate ajunge la spital, dar nu poate garanta nvdc asa cum imi doresc daca nu e vreo schimbare radicala “locala” (probabil fata de ce vazuse cu o zi inainte), si ca e destul de probabil sa fie cezariana. Ce mai puteam sa spun, decat ca as fi preferat sa fie el decat altcineva (pentru mine conteaza mult sa am macar o figura cunoscuta in jur…).
M-au chemat la camera de garda sa vada care era treaba cu minte. Era ora 15:40. M-au verificat – “membranele ferfenita” si dilatare 5. Deci cezariana. M-a frustrat decizia la maxim, dar cumva agreasem tacit cu medicul ca nu voi spune eu ce vreau (nvdc), asa ca … n-am zis nimic si l-am asteptat sa ajunga. De fapt, inainte de verificarea respectiva, speram sa ma aflu la dilatare mai mare care sa imi dea o sansa la nastere naturala fara sa o cer eu… poate daca ar fi spus 7 sau 8 as fi indraznit sa zic ceva … dar la 5, mi-am cam luat gandul de la nastere naturala.
Am mai stat pe-acolo sa le dau detalii despre nasterea anterioara, operatii anterioare etc – toate detaliile se gaseau in dosar, m-am si enervat ca trebuia sa le mai dictez eu, in timp ce abia respiram de contractii…
Intr-un final m-au trimis la garderoba. Acolo – iar invitatie sa iau loc pe scaun (nu, nu eram in stare sa stau locului, bateam cuie cu picioarele :D), si sa imi dea halat. Ok.
Pai, aveti camasa de noapte?
Da, in bagajul care e la sot.
Pai luati camasa de noapte (nu imi era clar de ce, daca tot imi dadeau halat… dar m-am conformat). Bagajul il facusem cu vreo luna inainte, deci clar a trebuit sa scot tot ca sa imi gasesc camasa de noapte. Bun, inapoi la garderoba, iau camasa.
Pai papuci?
Uf, si astia erau in bagaj … inapoi la Cristi, scos tot afara, luati papucii. Dar o punga pentru sandale? Pff, deja me enervam, i-am dat lui Cristi sandalele cum erau J
Uf, cat imi doream dilatarea aceea maxima, si cat ma frustra tot procesul de pregatire pentru cezariana…
Dupa ce am lamurit cum e cu hainele, am fost condusa (impreuna cu Cristi) in salonul de TI (cred), unde erau 3 paturi – mi-am ales patul din dreapta, mi-a lasat Cristi bagajul pe noptiera, si am ramas sa astept restul pregatirii pentru cezariana.
Candva intre timp (nu mai stiu exact) a venit o doamna, s-a prezentat frumos ca fiind moasa, si mi-a pus sub nas documentele de semnat – acordul pentru cezariana (uf…) si o fisa legata de vaccinari. Din nou am fost invitata sa iau loc (mama lor de scaune :D) ca sa completez documentele – am semnat repede acordul de cezariana (n-am stat la negocieri) si am cam repezit-o (de asta chiar imi pare rau) in legatura cu foaia de vaccinari. M-a intrebat de ce o reped asa – i-am zis ca am contractii la mai putin de 2 minute distanta si efectiv nu mai pot sta la povesti. Mi se reduceau momentele de luciditate… asa ca am agreat sa completez doar numele, semnatura si sa scriu ca refuz vaccinarea (unul din vaccinuri nu era in spital oricum), si a ramas sa completeze restul de date…
Tot candva intre timp a ajuns si medicul meu, care m-a verificat direct pe patul din salon – s-a mai scurs o parte din lichid). Nu mi-a zis ceva anume [sau nu mai tin minte], parca a luat dosarul si a iesit…
Tot candva intre timp J [nu mai tin minte exact cronologia, se spune ca durerile nasterii se uita – asa e, se uita cu tot cu evenimentele din timpul lor] a trecut pe acolo si medicul anestezist, care m-a invitat sa … ia ghiciti, iau loc :D sa discutam despre anestezie J i-am zis ca am probleme in general cu anesteziile, ca trece efectul foarte repede, si ca prefer epidurala ca macar sa pot tipa cand ma doare J [anestezia generala e una din problemele pe care le-am avut la cezariana, cand simteam durerea dar eram imobilizata si nu puteam sa anunt…]. Am agreat treaba asta, si a rugat asistenta sa imi puna o perfuzie simpla, un metoclopramid, si nu mai tin minte ce altceva :D
In timp ce asistenta se muncea pe mana mea dreapta (“doamna, dar v-ati lasat venele acasa?” :D) au aparut medicul meu si sefa de garda, care a zis “dilatare aproape completa”, la care medicul meu a completat ca aveam 7 cand a verificat el. Si ambii medici au iesit afara J Ah, parca m-au mai intrebat cat timp a trecut de la cezariana si nu mai stiu ce …
Eu deja abia mai respiram, si pe de o parte ma bucuram ca dilatarea merge asa repede si bine, pe de alta parte imi parea rau ca ajung tot la cezariana dupa toate eforturile alea :D si asteptam plina de frustrare anestezia, macar sa se termine totul mai repede, daca nu se termina cum vroiam eu … si intre timp a inceput sa curga si perfuzia, si hop m-am trezit luata pe sus cu perfuzie cu tot si dusa la nastere naturala J
Yupiiiiii J
Mi-a venit sa sar sa imi imbratisez medicul (aveam convingerea ca facuse cumva o minune :D) dar ma straduiam sa par rezervata… de fapt oricum constientizam totul cu oaresce intarziere…

Nasterea

Practic am mai stat cateva contractii si a inceput expulzia. Am avut un moment in care efectiv m-am zvarcolit pe masa (imediat dupa ce am urcat pe ea, e tare greu sa schimbi pozitia in momentele alea) si m-a luat o moasa frumos cu “nu ne pierdem cu firea” J mai tin minte ca si medicul meu a zis ca trebuie sa colaboram ca sa iasa bine J eu – in scurtele momente de luciditate, pe de o parte nu imi venea sa cred ca voi naste natural, pe de alta eram super bucuroasa, si pe de alta parte am ramas fixata pe asteptarea anesteziei pentru cezariana :D clar, nu mai gandeam, nu mai stiam de mine J
M-au ajutat cu reglatul mesei, ba corpul mai jos, ba barele laterale mai sus, ba suportii de picioare nu stiu cum J nici eu nu mai stiam cum ma simt bine si cum nu J
As putea baga mana in foc ca mi-am vazut si medicul rugandu-se la un moment dat, cand stateam pe masa, intre momentele de dilatare maxima si inceperea expulziei ... erau niste momente de liniste totala, am intors capul cautandu-l cu privirea, si el era intr-un lateral, sprijinit de un dulapior cu mainile impreunate, se uita catre mine, si am avut senzatia aceea de "transa" de rugaciune. Posibil sa fi fost doar in imaginatia mea, dar nu pot sa va spun cu cata energie pozitiva m-a incarcat J
Am impins cam prost la inceput. Nu eram pregatita pentru etapa respectiva … impingeam prea sus, si prea sacadat. Mi-a zis la un moment dat medicul sa imping mai lung, si abia dupa ce bebele a inaintat peste un anumit nivel am simtit cum trebuie unde si cum trebuia sa imping J
Mi-au pus monitorizarea pentru bataile inimii bebelusului, nu si cea pentru contractii. Mi s-a spus sa imping pe varful contractiei, dar mi se parea ca e cam aceeasi intensitate de la un capat la altul, nu simteam niciun moment contractia mai intensa/dureroasa decat in alt moment. Ca sa nu mai spun ca aceste contractii – de expulzie – le simteam complet diferit si fata de cele de dupa ruperea membranelor (dilatarea) [deci dupa mine sunt 3 tipuri de contractii :D]
La un moment dat, dupa o impingere, stiu ca am auzit niste “foarte bine” si ca se vede deja capul si e plin de par J moment in care m-am distrat, ca asta insemna ca n-o sa semene cu Alex, care a fost aproape bec la nastere J si a devenit bec pe la 6 luni, pentru ca spre un an sa ii iasa un par cret si des de sa nu mai stim ce sa facem cu el J
Abia in acel moment mi-am dat seama ca intr-adevar nasc natural, si abia in acel moment am constientizat ca nu mai vine anestezia pentru cezariana J) de fapt, atunci mi-am dat seama ca avusese deja loc si o discutie despre anuntarea medicului anestezist… v-am zis ca nu prea eram lucida, nu? J
De la un moment dat contractiile s-au rarit putin. Una din moase a spus ca a observat ca aveam contractii mai eficiente cand stateam in picioare decat cand stateam pe masa. Dupa ce am mai citit una-alta intre timp, tind sa cred ca erau pauze luate de corpul meu pentru a permite oaselor capului lui Dd sa se modeleze … a avut totusi circumferinta 35 :D
Am reusit – zic eu – sa ma odihnesc destul de bine in pauzele dintre contractii. Singura problema e ca nu reuseam sa imping atat de lung cat mi-as fi dorit, pentru ca imi pierdeam oxigenul. Chiar impingeam la limita mea de efort … mi-au pus si un fir prin care ar fi trebuit sa primesc oxigen – eu nu simteam sa vina vreun oxigen, si la ce febra musculara am facut dupa nastere, as tinde sa cred ca a fost mult efort anaerob acolo J de la un moment dat chiar l-am dat jos ca ma deranja, mi l-au pus din nou convinsi ca totusi ar fi trebuit sa functioneze… whatever, a mers bine si fara el [parerea mea :D].
A mai fost o faza amuzanta – m-am deshidratat J si am fost intrebata daca am apa – da, la sot J ah, sot pe care moasele il trimisesera la plimbare o ora pana se termina cezariana J le-am zis ca ar putea fi totusi pe hol la camera de garda, asa ca au trimis pe cineva sa imi aduca apa. Cristi, Alina si Ionut inca erau pe hol, si au ramas cam socati cand li s-a cerut apa sa beau ca ma simteam deshidratata – cum adica sa beau apa in cezariana? J la ei nu ajunsesera ultimele informatii… ;) am primit si apa, dar oricum am baut doar cateva guri…
Am lasat si vreo 3-4 contractii sa treaca, pur si simplu, pentru ca nu simteam ca mi-ar fi refacut fortele suficient si ca as fi impins eficient pe ele. Nu mi-a zis nimeni nimic J dar sincer de la un moment dat nici nu mai simteam ca ar durea, simteam doar contractia in sine si ma concentram sa “imi fac treaba” cat mai bine cu impinsul…
Eh, de la un moment dat apele au inceput sa se agite. Asta pentru ca dna doctor hotarase deja sa foloseasca forcepsul – ca precautie, sa ajute uterul si sa scada riscul de ruptura, si era cazul sa il pregateasca… Stiu ca s-au chinuit sa scoata halatele de nu stiu unde J apoi nu stiu cum nu nimereau piesele de la forceps J stiu ca in toata perioada asta eu am mai prins 2 sau 3 contractii/impingeri J si mai stiu ca la un moment dat una din moase a inceput sa rada – “haideti mai repede dom’ doctor ca va iese copilul” J
Apoi a urmat epiziotomia si de acolo nu mai stiu mai nimic J decat ca am prins 2 impingeri pe o contractie, si tin minte bebele ramas la umeri… asa ca am mai impins o data repede si … gata J a plans din prima J dragul de el ;) Era ora 17:20 J deci putin peste o ora si jumatate de cand ajunsesem la spital…
Au prins clamutele si au taiat cordonul, pe bebe l-au mutat pe o masa in dreapta mea, in timp ce la mine se lucra intens la eliminarea placentei :D nu mai stiam pe ce sa ma concentrez, universul meu era redus la bebe David, asa ca … eram cu ochii pe bebele meu, in timp ce cineva imi facea ceva masaj lateral… am auzit un “e desprinsa”, dar cat timp mi-a fost bebele in fata ochilor n-am idee ce s-a intamplat cu mine :D Una din moase mi-a cerut si telefonul si i-a facut poze J
Apoi au urmat verificarile – singura problema pe care am avut-o a fost eterna problema cu anestezia al carei efect imi trece foarte repede – am simtit taietura aia in toate miscarile pe care le-au facut medicii – verificarea uterului, cred ca au si cusut ceva col… m-am tras de cateva ori, mi-am muscat limba si buzele de cate ori, mi-am astupat gura cu mainile de cateva ori … mama lor de anestezii :D
Si de la un moment dat s-a facut liniste, a fost dus bebele din sala, a ramas medicul meu si poate inca 1-2 persoane (nu mai stiu exact) si m-a cusut J am simtit cam jumatate din intepaturi si ate :D a mai incercat o tura de anestezie, a mers cat a mers, si in rest … n-a mers J) Nu stiu sincer cat a durat partea de cusaturi, dar sigur mai putin de o ora, ca la 18:20 eram inapoi la TI si raspundeam la multimea de SMS-uri primite ;) Trecuse deja si Cristi pe la mine, l-am trimis si dupa mancare, eram lihnita… J

Rezumat

Ca sa fac un rezumat – mi s-au rupt membranele la 14:40, am fost inregistrata la camera de garda la 15:40, bebe David s-a nascut la 17:20, eram inapoi in salon la 18:20. Eu am simtit totul foarte rapid si intens J si mi s-a parut ca nasterea naturala a mers repede si bine J nu prea iau in calcul ce s-a intamplat inainte de ruperea membranelor, pentru ca raportat la perioada de dupa, cea dinainte mi se pare nesemnificativa J senzatia mea e ca eventual a inmuiat colul, dar nu cred sa fi produs si ceva dilatare, si oricum nu prea am simtit-o eu ca fiind deranjanta… cred ca totusi ca principiu general se include in ceea ce se numeste “travaliu”. Deci teoria zice as fi avut cam 24h de travaliu, din care eu gasesc relevante doar ultimele 2h40 :D

Bebe David a avut 3,450 kg, 53 cm, ambele circumferinte 35. Ceva mai mare decat fratele lui J nascut tot la 39s5z J am iesit din spital dupa 2 zile, cu 3,300, la 10 zile de la nastere [cand am scris povestea] a ajuns la 3,600 J Doarme destul de bine, mananca foarte bine, e destul de fortos J si are si 1-2 ore pe zi de privit pe pereti si povestit de unul singur J

Eu – abia la 10 zile dupa nastere am inceput sa ma simt cat de cat refacuta. Nu stiu cat de necesare erau epiziotomia si forceps-ul (probabil o sa am dubii toata viata, si daca o fi sa mai nasc vreodata, o sa incerc fara ele :D), dar daca asta a fost costul ca sa mi se permita aceasta nvdc, atunci acesta sa fie J cam din ziua a 9-a reusesc sa stau pe canapea drept (pe scaun tare inca stau pe stanga :D), dar seara dupa ce obosesc sau dupa ce plimb bebele mai mult in brate inca simt presiune in zona. Si inca am mici probleme de control al sfincterelor, dar se amelioreaza J
Promit sa respect cele 6 saptamani de recuperare J dupa care parca as iesi macar la o plimbare pe munte, sau una usoara cu MTB-ul (cu amortizare) pe sosea :D in momentul asta inca nu pun problema de offroad ;)

Da, am reusit J dar categoric nu singura – bebe David s-a hotarat sa vina la timp, Cristi mi-a respectat decizia de a incerca nvdc, medicul a pus suflet :) si a facut tot posibilul sa se intample asa cum vreau eu, am avut sustinerea prietenilor apropiati, si putin ajutor de la Dumnezeu, care pana la urma a aranjat lucrurile in cel mai bun mod posibil J
Sper din toata inima sa fiu considerata un exemplu pozitiv, care sa incurajeze asumarea de nvdc si printre medicii care au fost in tura respectiva J
Si daca se va mai pune vreodata problema (sigur nu in urmatorii 2 ani, dar poate in 3-4…) voi alege din nou incercare de nvdc, a doua are sanse si mai mari sa iasa bine ;)