duminică, 17 iulie 2016

Raport de cursa - Trofeul Muscelului

Am mai fost in 2013, cand am terminat in 3h21 traseul scurt, de 29 km. Dar tineam minte ca am impins mult bicicleta pe urcari, si ca am coborat mult pe langa bicicleta pe coborari :D si mai tineam minte in principiu prima coborare, ca m-am panicat de ea la acel moment, si am luat-o complet pe langa bicicleta :)

Intre timp insa am mai avansat din mai multe puncte de vedere, plus ca am mai ajuns pe bucati din traseu in diverse momente, fie la curs MTB Academy fie la 4 Munti (despre care sper a revin cu cateva idei, nu un raport complet pentru ca ar fi prea mult si pentru ca nici nu am tinut minte tot in ordinea corecta :D )

Asa ca m-am inscris cu mare incredere ca pot face o figura buna, aveam incredere ca sunt capabila sa fac urcarile si ca imi pot face curaj si pentru coborari, ca pot si stiu sa le fac, la viteza mica e drept, daca reusesc sa ma motivez sa le incerc pe bicicleta :)

Am ajuns la start in dimineata cursei, impreuna cu Cristi, care urma sa faca aceeasi cursa in safe mode fiind putin ranit :) M-am pozitionat la start in zona numerelor rosii, e putin aiurea sa plec din fata lui Cristi :D m-am plasat langa Ana Z, in ideea de a merge cat mai aproape de ea, cu gandul ca am fi cam la acelasi nivel :) ceea ce s-a si dovedit pana la final, a terminat cu 3 minute inaintea mea.

Si - start! A fost putin ciudat ca ar fi trebuit sa fie un start pentru toata lumea, neutralizat, dar la numaratoarea inversa noi, nivelul 2, inca aveam banda in fata, in timp ce la nivelul 3 se scosese banda. Asa ca s-a dat startul si au plecat nivelurile 1, in fata, si nivelul 3 peste noi :D pana s-a dat banda deoparte si am reusit sa plecam toti :) am luat intoarcerea frumos pe exterior fara emotii sau probleme, si de acolo in linie dreapta, in spatele Anei. Am vazut ca a plecat mai precaut, am stat si eu asa vreo 3 km, pana cand am remarcat ca trecusera in fata multe fete de la nivelul 3, si atunci am accelerat. Am ajuns din urma destul de multe fete, am urcat binisor bucata de asfalt, dar... am intrat in bucata dificila de urcare intr-un "pluton" de baieti care impingeau bicicletele, asa ca a trebuit sa cobor si eu.

Am impins rapid, concentrata :) si cu prina ocazie am urcat pe bicicleta. Am ajuns si la bucata care se impartea in 2 - pietris pe dreapta si pamant cu sleauri stanga - a fost un moment in care m-am gandit sa cobor si sa o iau pe langa bicicleta. Apoi mi-am adus aminte de un comentariu de-al lui Jughi de la curs - el a impachetat frumos in cateva cuvinte despre motivatie, dar pe scurt ideea e ca pot sa urc dar sunt puturoasa :)) asa ca am hotarat sa mai stau pe bicicleta si sa vad ce se intampla mai departe :D Si ce sa vezi, s-a intamplat ca am reusit sa pedalez urcarea aia pana sus :)) Conform segmentului de pe Strava, am facut 45 de minute pe ea, stiu ca am ajuns in varf la fix o ora de la start.

Ce e amuzant e ca in urcare am trecut si de Cristi, fara sa imi dau seama, eram foarte concentrata sa imi caut trasa si sa nu ma las ajunsa de fetele din urma mea, nu am fost deloc atenta pe cine aveam in jur :D am ajuns sus cu 1 minut inaintea lui :)

Eh, acolo... s-a petrecut tocmai ceea ce imi pre-setasem eu mental :( m-a apucat groaza ca urmeaza o coborare tehnica, asa ca am oprit la punctul de alimentare, desi nu simteam nevoia nici de apa nici de mancare, nici nu simteam ca as fi tras foarte tare pe urcare. Am baut 2 pahare de apa si m-am uitat cu groaza in jos. Am stat vreo 2 minute, am pornit agale pe langa bicicleta pe coborare, pierdusem orice motivatie. Am urcat pana la urma pe bicicleta dupa vreo 100 metri, dar pe masura ce am inceput sa apas de frane, au inceput sa scartaie enervant. Din ce in ce mai tare. Ma asteptam sa se opreasca zgomotul, dar nu, parca era tot mai intens pe masura ce avansam. Coroborat cu teama pre-existenta, am intrat intr-o stare ciudata de panica, si am coborat de pe bicicleta, am iesit pe marginea traseului, si am luat-o incet la pas. Numai bine, am dat tot pe margine de un baiat care spunea continuu ca a cazut in cap, a cazut in cap, s-a dat peste cap etc. A fost picatura care a umplut paharul, am ramas cu o idee ca eu nu mai urc pe bicicleta.

Si au trecut pe langa mine Ana si inca niste fete, nu mai stiu exact cine sau cate, eram intr-o stare de transa, nu mai eram concentrata la ce se intampla acolo. Pana cand ... a trecut pe langa mine Minodora, alergand pe langa bicicleta. A fost dusul rece de care aveam nevoie. M-am intrebat atunci eu oare de ce nu aleram pe langa bicicleta pe traseu :) si am intrat rapid dupa ea si am luat-o la fuga :) numai bine se cam termina si coborarea, si am vazut si un fotograf jos - atunci am decis sa urc pe bicicleta, macar in poze sa nu apar pe langa ea :)

Si asa mi-am revenit, si am revenit in cursa. pe ideea de a-mi seta target persoana din fata mea pentru a o depasi. S-au intercalat niste baieti intre mine si Minodora, dar mi-a rams in vizor, asa ca am dat bice.

Interesant, din acel moment am mai coborat de pe bicicleta doar de 2 ori scurt - o data la una din traversarile de apa, unde nu vedeam marcajul si nu stiam pe unde o ia traseul, am intrebat niste copii si mi-au spus ei :) si a doua oara la urcarea scurta si brusca din padure cu vreo 3 km inainte de final, unde am prins un grup de push bike-ri in fata.

Revenind, mi-am setat target sa o intrec pe Dora :) Asa ca am tras cat de bine am putut. Interesant, la acest nivel de motivatie nu m-a mai speriat nicio coborare, am reusit sa iau pe bicicleta absolut toate coborarile din acel moment incolo :) Pe Dora am depasit-o la o curba brusca la dreapta - ea a luat-o mai din scurt iar eu am luat-o larg, am apucat sa vad ca urma o urcare abrupta si am reusit sa schimb vitezele la timp :D Un nou pas inainte pentru mine, am reusit sa nu ma mai las surprinsa de traseu :)

Apoi, evident, am dat bice ca sa nu fiu ajunsa din urma si sa pierd toata munca de pana acolo :) am mai prins niste baieti din urma, l-am pomenit putin pe Jughy pe campul acela valuri, un camp pe care iti clantanesc dintii e "semnatura" lui :D

Mai tin minte din traseu coborarea pe langa gardulet, am facut-o ok si as fi facut-o si mai bine daca nu ma impiedicam de baiatul din fata mea  :D mai tin minte si un drop pe care l-am luat frumos "cu burta pe sa" :) Dar amintirile mi-s destul de amestecate, eram motivata la maxim si ma interesa doar sa mentin viteza mare, probabil tocmai de asta am si luat tot restul traseului pe bicicleta, pentru ca mergeam suficient de repede incat sa nu apuc sa stau sa analizez pericolele :D pana imi dadeam seama de ele, eram deja pe ele sau tocmai treceam de ele :) Mai stiu ca de cateva ori am mai pus cate un picior jos si m-am mai ajutat de el, dar nu am mai oprit :D

La urcarea din padure, dat fiind ca a trebuit sa opresc, am avut timp sa analizez ce trasa sa iau - prin stanga s-ar fi urcat mai usor pe bicicleta dar era mai lung, drept in fata urcarea era abrupta dar prea putin probabil de luat pe bicicleta. Si cum deja coborasem de pe ea, am zis sa fie abrupt dar scurt si m-am aruncat pe urcare :) numai bine, sus am ajuns inca o fata, ceea ce m-a motivat si mai bine. Am coborat cu grija dar fara frane :D pe pietrisul de dupa padure, acolo am ajuns-o si depasit-o si pe ea, apoi am tras maxim pe ultimul km, am trecut linia de finish inaintea ei :)

La final - locul 5, cu 2h35 minute, deci timp cu 46 minute mai bun decat data trecuta (e drept ca traseul e putin schimbat pe final, dar aceeasi lungime / diferenta de nivel). La 3 minute de locul 4, respectiv 4 minute de locul 3. Stand si calculand cele vreo 2 minute pierdute la punctul de alimentare de sus (acolo m-a si depasit Cristi, el n-a oprit la punct, a recuperat minutul pe care i l-am luat pe urcare), plus cel putin 7 minute pierdute pe coborare daca as fi luat-o pe bicicleta, luand in calcul cea mai precauta coborare ever :D se fac vreo 9-10 minute pierdute din motive aiurea, o panica pe care acum o consider nejustificata :D si m-ar fi dus pe podium. In plus, m-ar fi dus la un timp final de vreo 2:25, care ma apropia mult de timpii de gold badge (care erau pana la 2:20). Cristi a prins 2:18 :)

A fost o cursa frumoasa, m-am bucurat de traseu si mai ales de urcari :) n-as fi crezut ca ajung sa spun asa ceva :D dar si de restul coborarilor, in afara celei mari :) am capatat si mai multa incredere in minte si am mai invatat cateva lectii.

Va fi mai bine data viitoare :)

Azi am facut o tura lunga dar lenta pe cursiera, in cadrul evenimentului Rapha 100 - o tura de 100 km pe sosea, organizata de Road Grand Pink, exclusiv pentru fete (desi am avut si suportul a cativa baieti). A fost vreme excelenta, poate putin vant, am pedalat fara efort vreo 70 de km, dupa care am cam inceput sa ma uit pe ceas si kilometraj, ca ne-am intins multisor in timp :)

Maine pauza :)

Urmatorul concurs - cred ca Riders Club - Dumbrava cu margarital, vedem :)

joi, 12 mai 2016

Raport de cursa - Prima Evadare 2016

Revansa.
Da, daca e sa ii dau un nume relevant, exact acesta ar fi - Revansa.

Totul pleaca de la Prima Evadare 2011. Eram inscrisa prin firma de atunci, dar eram incepatoare pe bicicleta, aveam si o bicicleta fara pretentii, nici macar echipament adecvat, si nici macar nu stiam ca exista anvelope de mai multe feluri :)
Plouase toata saptamana dinaintea concursului, de fapt ploua si in acea dimineata. Am ezitat mult, daca sa ma prezint la start sau nu, traseul insemna un efort semnificativ pentru mine chiar si pe uscat si nu aveam nici cea mai vaga idee ce putea insemna pe ud. Dar cum imi era jena sa raman acasa dupa ce firma imi platise inscrierea, plus ca aveam de predat colegilor niste tricouri - am pus lucrurile intr-un rucsac de alergare, si m-am prezentat la start in cea mai buna varianta in care puteam :)
La start, colegii m-au informat ca vor prelua tricourile la finish :) deci era musai sa o iau si pe traseu. Intentionam sa ma intorc cu transportul organizatorilor, totul era sa ajung la timp la finish. Am inteles ca se prelungise timpul limita cu 30 de minute, mi s-a parut cam putin dar ... am intrat in hora, am jucat.
Lipsa de experienta si bicicleta neadecvata mi-au dat de furca inca din padurea Baneasa. Stiindu-mi nivelul, am plecat din coada, si abia am reusit sa pedalez prin padure. De fapt singurele mele poze de la competitie sunt de acolo, din padure, in timp ce trasesem pe stanga sa ii las pe altii sa treaca. imi era teama sa urc pe bicicleta, daramite sa si pedalez pe noroiul respectiv :)
Cumva am iesit totusi din padure, si tin minte ca m-am impotmolit total in spatele aeroportului. Filmele de pe youtube spun tot, n-are rost sa mai descriu eu ceva :) Mai aveam si v-brakes, si, sa nu uit, muiasem deja tricourile intr-o balta din Baneasa, in care m-am scufundat cu bicicleta cu tot :)
Dupa ce organizatorii ne-au scos la asfalt, spre Dimieni, am dat de o spalatorie de masini, unde am stat la coada vreun sfert de ora pt spalat bicicleta. Apoi am luat-o pe sosea, dar cum ma cam racisem la coada la spalatorie, am tras un frig si o clantaneaza zdravana cand am dat de aerul rece in viteza pe sosea :) Iar cand am vazut ca trebuie sa intru inapoi pe noroi la calea ferata, am hotarat sa abandonez, si am continuat pe sosea pana acasa. Unde Alex (avea 4 ani) s-a uitat la mine admirativ exclamand "oaaaa, ce murdara eeeeesti!" :) Am facut un dus lung si fierbinte, apoi am iesit pe terasa si m-am distrat de concurentii care impingeau bicicletele pe marginea lacului, dupa Palat :D Sorry guys ;)

Evident, toata treaba mi-a ramas ca un ghimpe in coaste...

Urmatorii 3 ani am ratat participarile din diverse motive personale, evenimente in familie, burtica de luna 8 :D Anul trecut am reusit in sfarsit sa termin, dar tot cu plecat mai din spate, conditiile mai bune decat in 2011 dar nu ideale, am stat blocata in cateva coloane, am scos un timp deloc grozav, dar o plasare pe locul 35 la feminin. Nu foarte rau, dar pot mai bine :)

Si ajungem in sfarsit la zi :D 2016. Si una din fotografiile pe care le consider relevante pentru ce a fost :) (Foto BikeFun Romania)



A plouat iar. Cristi tot iesea la recunoastere, si cand il vedeam cum se intoarce imi pierea orice chef de iesit sa recunosc si el. Imi era suficienta recunoasterea hainelor lui :)) da, acum era momentul pentru revansa, cu adevarat :)
Ce pot sa mentionez este ca de data asta am incercat sa lucrez si niste antrenamente structurate peste iarna, am facut in toamna si un curs de MTB la care am invatat una-alta si, cel mai important, am capatat incredere in mine in cateva situatii care o cer ;) printre altele pedalat cu SPD-uri neclipsate :D

Eram inscrisa si pe Corporate, si va spun sincer ca am plecat cu gandul ca avem un loc pe podium :D competitia mare o dadeam cu Renault si Ericsson, si am crezut continuu in sansa mea/noastra :)

Am plecat din zona numarului 700. Totusi, nu cred ca au fost 700 de participanti in fata mea, cred ca multi si din top 700 nu s-au prezentat la start. Incalzire am facut asa, minimal, pe loc, desi am mare nevoie sa fiu incalzita ca sa pot pleca bine la start, si era important sa iau pozitie cat mai buna la start. Din inscrieri numarasem cam 12 fete in primele 700, speranta mea era sa nu pierd multe pozitii fata de ele, si la final sa ma clasez undeva in zona 15% feminin. Cred sincer ca la o competitie cu adevarat de masa, cam acolo ar fi locul meu in momentul de fata :)

Si - Start! Nu aveam ceas, nu aveam gps, nu aveam niciun reper. Aveam telefonul sigilat intr-o punga, pus intr-un buzunar, sperand sa nu il distrug, sa ma pot intalni cu Cristi la finish :) Am tras cat de tare am putut pe primii km, in zona de asfalt. Cred ca nici nu am avansat, nici nu am pierdut, am cam ramas in zona in care ca eram la start. Am vazut-o si pe Anca B cazuta, ceea ce mi-a adus aminte de ce mi-e teama sa ma infig in pluton la plecarile astea disperate in masa. De data asta am avut noroc si n-am patit nimic :)

Am intrat in Baneasa ok, n-am mai prins coloana ca anul trecut, dar oricum eram hotarata sa trec prin balti la nevoie. N-a fost, doar ca parca eu as fi pedalat putin mai repede decat cei din jurul meu, dar cum eram toti pe biciclete nu ma puteam nici infige prea rau la depasiri. Unde am putut sa o fac in siguranta, am depasit.

Trecerea peste centura - am oprit putin prea devreme inainte sa trec centura, am pierdut acolo sa zic vreo 30 de secunde. Nu ca ar conta la final, dar mi-a ramas in mine :D anul acesta s-a trecut mai usor decat anul trecut, am avut si rampa de coborare :D apoi am urcat pe bicla, de acolo am sarit frumos bordurile, n-am mai coborat la obstacole de genul asta. Am mers decent pana la stana, unde intr-adevar am ramas in coloana, se pedala dar incet. Zona de noroi lat de langa camp am pedalat-o pe marginea ierbii pe stanga, pana am reusit sa cad :D si ca sa nu incurc coloana m-am mutat pe dreapta pe marginea campului (de floarea soarelui cred). Va spun sincer ca am pedalat ok pe acolo, era pamant arat si discuit dar facuta si putina scoarta deasupra, nu s-a lipit tare de bicicleta.

Totusi, bucata aceea mi s-a parut luuuuunga. Prea lunga. Asteptam palatul ca pe o izbavire :) cred ca am si intrebat de vreo 2 ori ceva gen "are we there yet"? :) Totusi, am vazut cateva fete in fata, si mi-am stabilit cate un scop de moment sa le ajung si sa le intrec pe fiecare, una cate una. A iesit :) Si undeva pe zona pietruita inainte de calea ferata din Caciulati am ajuns-o din spate pe Irina Dumitru. Probabil avea probleme cu bicicleta, am trecut de ea si am accelerat - am zis ca ori ma ajunge ori ramane la Palat. A fost a doua varianta.

La intrarea la Palat am avut de ales daca iau apa - aveam inca destula in bidon si am renuntat; de asemenea prezentatorul m-a indemnat sa merg pe dreapta sa spal bicicleta - pai la ce rost, ca stiam ca dupa palat e un namol dezastruos? :) Asa ca am continuat fara oprire, fara ezitare.

Pe linia de langa lac, in gradina palatului, m-a luat un baiat tare in spatele meu - sa nu franez ca n-are frane :)) pff, asta da motivatie :D

Dupa traversarea lacului si intrarea in linia de langa lac am intrat in prima mea portiune de push bike. Acolo m-am si infipt in bidon, ca oricum se preta activitatea, nu avusese rost sa incetinesc pentru asta inainte :)) Am impins cam un km. Apoi padurea, fosta orezarie de anul trecut - desi nu mai aveam coloana de impingatori de biciclete, majoritatea impingeau care pe unde apuca - la fel am facut si eu :) prea putin am stat pe bicicleta in zona respectiva. Mai adaug cam inca 1,5 - 2 km de push bike acolo. Am aflat si ca aveam 2h30 de la start, primul meu reper de timp. Cam pe acolo am terminat si ce aveam in bidon - apa, izotonic, un gel :D Urmatoarea padure insa am zburat-o :D stiu ca e linia aceea lunga pe pietris, balti pedalabile, mi-au spalat bicicleta... apoi marginea lacului etc - perfect ciclabil :) Pe foaia mare :D

 Desi mi s-a parut departe raaaau, am ajuns cu chiu cu vai si la CP de la calea ferata. Izbavireee, si apaaaa, si napolitane :D Si multa apa. Eram rupta de sete, imi fusese o super ciuda ca nu luasem o sticluta de apa de la palat. De data asta am baut bine, am umplut bidonul, am luat la mana 2 napolitane, si in timp ce le mancam, am auzit vocea unei alte fete care tocmai ajungea in CP - "Apaaa, de cand vin fara apa!"

Noa, aici s-a incheiat pauza mea de relaxare, nu muncisem din greu inainte de Palat sa castig locuri la feminin ca sa le pierd in punctul asta :D asa ca am urcat rapid si am dat bice mai departe.

De aici nu mai stiu exact ce zone de noroi pe unde erau :)) sunt mai dezorientata oricum. Dar cred ca urma partea aia de padure cu urcari si coborari :D stiu ca am dat pedale cat am putut de mult, sa fiu sigura ca iau avans :) am reusit si coborarea lunga pe noroi stand pe bicicleta, dat drumul fara frane :)) chiar si cateva urcari scurte, plus mersul pe plan inclinat, cauciucurile de noroi au fost geniale (mersi Cristi).

Vanam afisele cu AMR X km. Moralul mi l-a ridicat in primul rand cel de 25, apoi am mai vazut doar la 21, la 19 ... la CP de la calea ferata ni se comunicase AMR 14. Dupa inca vreo 2 km un concurent imi spune ca abia de acolo AMR cam 13,5 si aveam deja 4 ore pe traseu. Mi-am dat seama ca nu am sanse sa ma incadrez in timpul de anul trecut, desi intre timp chiar muncisem pentru forma mea si pentru tehnica, ar fi trebuit sa fi mers mai bine. Nu mai voiam decat sa se termine. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Cam toti ne gandeam la acelasi lucru, cred, dupa figurile si linistea din jur :)

A mai fost si o bucata de 1,5 - 2 km de push bike. Intre AMR 9 si AMR6 a fost crunt :) Am incercat si cu mersul la marginea ierbii, dar am agatat crengute, crengi, ramuri, la un moment dat trageam si un pomisor intreg dupa mine :D pedalam pana incepea sa vibreze lantul, coboram, mai curatam la el, urcam din nou simtindu-ma zmeoaica, pana se incarca iar bicicleta de incepea sa vibreze... Acolo am vrut prima data sa il sun pe Cristi sa ii spun ca nu mai am mult, dar imi pierd speranta ca ajung la capat :D Noroc ca era telefonul sigilat in punga iar eu aveam manusile prea murdare :)

Am inghitit o gramada de noroi. Cu tot ce era prin el. La un moment dat pot sa jur ca era si ceva ce misca :)) am stomacul tare, asta-i sigur :D

Ca pozitionare - am mai castigat locuri, am mai si pierdut :) m-am intalnit cu aceiasi concurenti si de cate 5-6 ori, toti faceam la fel - pedalam pana la un punct, stop 1-2 minute la curatat, pedalat iar etc. La un moment dat am prins si o convorbire telefonica, va spun sincer ca nu se preteaza a fi reprodusa in spatiul public :))

Si, la un moment dat, s-a facut lumina - ieseam din padure, la AMR 6. Eh, acolo a fost un moment psihologic grav pentru mine, am tras o cazatura (a 15-20-a probabil) la iesirea din padure. Si cum ma simteam epuizata, am aruncat bicicleta si am tras si eu pe dreapta langa ea :) Imi venea sa urlu :)) Atunci a oprit langa mine un alt concurent, si mi-a spus, motivational :D ca mai avem cam 6 km si vreo 32 de minute pentru a ne incadra in timpul limita :) deci trebuie sa bagam o medie de 12 km/ora pe restul de traseu. Dar si ca nu se asteapta sa fie prea grozavi urmatorii vreo 4 km, deci ... ar fi bine sa ma misc, sa nu fi fost tot efortul meu degeaba si sa ma trezesc descalificata pt neincadrarea in timp.

Asa, in primul moment, mi-am dat seama ca are dreptate. Si totusi, n-a fost suficient de motivational :)) M-am ridicat alene, am pedalat inca niste zeci de metri, am cazut. M-am urcat din nou, am mai cazut o data. Am cazut de 7-8 ori in maxim 300 de metri. parca nu mai stiam sa merg pe bicicleta. Am tras pe dreapta din nou. Acolo mi-am amintit ca mai am un gel :D L-am luat, am reusit sa sustrag bidonul din suport (deja se usca noroiul incleiat peste ele), l-am stors in gura, am mai stat vreo 2 minute, si am dat bice mai departe. Abia acolo mi-am dat seama ca era bine sa fi luat gelul la AMR 9 :) Singurele ganduri care imi treceau prin cap erau "mama lui de trasu ciclabil ... cu 5/ora"! si piesa "Doamne, vino Doamne" a lui Sterian, desi in mintea mea se adaptase putin la situatie :)) ma rog, traseul era ciclabil si la viteza mai mare, dar nu eram eu in stare de mai mult. Am avut portiuni pe care am fortat un pinion mai mic, dar nu eram in stare sa mentin...

Am intrat inapoi in padure la AMR 4, si de acolo am zburat (atat cat pot eu, evident). Si-o fi facut si gelul efectul probabil. Am mai depasit concurenti :) Undeva pe la AMR 2 cred am trecut printr-o balta uriasa, era acolo un fotograf parca, stiu ca mi-a zis ca poate fi trecuta, eu am pierdut controlul bicicletei fix unde era mai adanca :)) am tras niste zig-zag-uri in balta adanca de vreo 40 de cm, dar la final am iesit din ea pe pedale :D Yey, un pas urias pentru moralul meu. Bine, cred ca toti s-au crispat in asemenea hal cand m-au vazut, incat inca n-am gasit vreo poza cu mine in zona aia =))

 La santul dinaintea ultimei cai ferate am trecut perfect pe bicicleta - nici mie nu mi-a venit sa cred. Pe km de asfalt am zburat pe foaia mare, ma simteam perfect :)) prinsesem aripi :D La calea ferata insa n-am luat trasa ideala si am coborat de pe ea, nu imi iese inca bunny hop-ul in situatii de-astea :)) daca veneam in viteza puteam sari o sina, dar nu mai mult :D
Cand am iesit de pe asfalt am crezut ca iar urmeaza o bucata lunga de noroi, dar n-a fost asa, am ajuns rapid la finish.

5h41.

La final, dupa niste corectii in clasament, se pare ca am locul 365 general, 7 la Open feminin, si ... locul 1 la Companii :) v-am spus baieti, am crezut in sansa mea pana la final :D se pare ca sunt singura fata de la Companii care a reusit sa ajunga pana la capat :) nu stiam de ce erau asa extaziati cand m-au vazut :))

Cum a fost? In rezumat - greu, dar exceptand zona de demotivare de la AMR 6, am stat extrem de concentrata si am crezut in sansa mea in clasare buna macar la companii. Am mers cel putin 20 de km doar cu un picior clipsat - imi era suficient sa stea un picior in pedala cat sa reusesc sa pornesc bicicleta de pe loc in orice punct. Cum ma simt dupa ce l-am terminat - greu de descris :) ca un castigator de Oscar :))

Daca era traseu ciclabil - in 2011 as fi spus nu, acum spun majoritar da. Treaba asta e relativa, si fiecare estimeaza in baza experientei personale. M-au ajutat mult si cursurile, si antrenamentele pe trainer, si gelurile :D si bicicleta (desi oricat de usoara ar fi ea, n-am reusit sa o iau in spate), schimbatoarele (au mers impecabil, desi la final spune Cristi ca s-a largit lantul), cauciucurile... Am cazut de cel putin 25 de ori, vreo 3 ar fi de mentionat - am incercat sa trec pe langa un copacel inclinat trecand mana pe dupa el - mi-a alunecat roata pe marginea sleaului si am cazut pe pom; la o zona ocolitoare, atenta jos la roata, n-am remarcat un alt pomisor inclinat si m-am infipt cu casca in el; plus cazatura de la iesirea la liziera la AMR6 care m-a demoralizat. Am facut o febra musculara crunta la spate si la brate, probabil mi se trage de la lipsa de antrenament pe noroi :)

Daca voi mai face cursa - visul vietii mele e sa o termin macar o data si pe uscat (ma rog, 80% uscat sau cat o fi, ca unele zone nu se usuca niciodata) :) si poate rezultatul de anul acesta imi aduce o clasare mai buna la start anul viitor, desi daca algoritmul ia in calcul exclusiv timpul, voi pica in fata unora care au terminat mai bine dar si mai usor in 2015 :)

Insa revansa mi-am luat-o :) inteleg ca anul acesta a fost chiar mai dificil decat 2011, asta imi creste inima si mai tare :))

Sa ne fie de bine, felicitari tuturor celor care s-au incumetat sa ia startul, indiferent de rezultatul final :)

Urmatoarea competitie - duminica voi fi pacemaker la Semimaratonul Bucuresti. Am primit loc in echipa de 2:20, vom avea baloane roz, va astept undeva in fata in blocul de start E :) va fi o recuperare activa pentru mine :)

luni, 28 martie 2016

Raport de cursa - Campionatul National de Duatlon 2016

M-am inscris tarziu si cam pe negandite, fara vreun target anume, fara antrenament specific, si doar pentru ca mi se potrivea frumos in calendar si reprezenta o mobilizare pentru a ma urca pe cursiera :) si pentru a vedea cum stau pe ea raportat la celelalte fete :)

Venea si la o zi dupa Urban Trail XCC, unde am dat tot ce am putut, deci din start nu eram in cea mai odihnita forma :) s-a mai schimbat si ora deci se pune si o ora dormita mai putin ;) dimineata m-am mobilizat tarziu, si pana m-am invartit prin casa... pe drum am constatat ca luasem pantaloni pt alergare (deci nu bazon), nu luasem manusi, dar macar luasem casca :)) si pantofii care trebuie, desi nu apucasem sa verific daca ii curatasem suficient de bine dupa tura din ziua anterioara incat sa clipseze usor. Faza asta mi-a adus aminte de Trofeul Chindiei 2013, unde la plecarea de acasa am incurcat niste genti, si am ajuns sa fac cursa in niste pantaloni luati sa fie comozi la condus, si pantofii de trail running :)

Am ajuns cam la limita pentru ridicarea kitului, apoi am dus bicicleta in zona de tranzitie. Acolo m-am simtit pierduta rau :) mi-am dat seama si ca uitasem bidonul in masina si nu mai aveam cum sa reintru in zona de tranzitie (cred; adica logic era sa las casca acolo si nu aveam acces fara casca pe cap, n-am incercat sa ies cu casca pe cap :) ); am gasit totusi un masina o pereche de manusi, le-am pus si pe ele langa bicicleta, cu gandul ca oi vedea eu cum oi face cu ele. Nu imi era clar cum sa stau imbracata, am ramas cu un windstopper subtire pe mine, m-am gandit ca as putea sa fac alergarea cu el si apoi sa il dau jos la T1.

Am iesit din zona de tranzitie, am prins startul 1, apoi m-am dus de m-am incalzit in masina putin :)) am mai rontait niste biscuiti (nu mancasem acasa), am mai baut din bidon, am mai butonat telefonul ... apoi am revenit, voiam neaparat sa prind startul 3, unde erau baietii buni :D

Pana la startul 3 a aparut si Cristi, asa ca m-am reorganizat si eu cu hainele si cu ce voiam sa iau cu mine. Am ramas totusi fara bidon, nu mai aveam cum sa fac cu el. Pana la urma am facut curse si mai lungi fara hidratare, deci nu as suferi asa rau :)

Am urmarit foarte implicata cursa baietilor :) am fost foarte curioasa cat poate reupera Alex Ciocan la ciclism ;) cred sincer ca daca ataca mai devreme lua avans suficient incat sa ramana in podium la final :) la Cip ma asteptam sa ia avans, semnele de intrebare erau la locurile 2-3 ;)

Dupa ce au terminat primii vreo 10 m-am apucat si eu de incalzire ... nu m-am simtit foarte "cuplata" la eveniment, oricum nu venisem cu pretentii. M-am asezat la start cu windstopperul pe mine ca ma incalzesc mai greu, dar i-am suflecat totusi manecile :) Si start!

Prima alergare a mers binisor, desi ma simteam destul de stoarsa dupa ziua anterioara. Ah, cum ceasul meu trece prin niste aventuri nebanuite in speranta ca ajunge totusi pentru un service, n-am avut cum sa inregistrez cursa cu el, si am inregistrat-o cu Endomondo, folosind telefonul, pe care la prima alergare l-am tinut in tricoul de ciclism, in buzunar la spate. Avand geaca peste el, stiam ca nu cade. Analizand la final rezultatele, am alergat cu sub 5 min/km (teoretic telefonul trebuia sa imi spuna ritmul la fiecare 500m, dar nu stiu ce am setat prost de a tacut ca un peste). Deci la fata locului nu aveam idee despre ritm. Totusi, am intrat in T1 imediat dupa Adriana Ceausescu, atunci mi-am dat seama ca nu alergasem tocmai rau :)


(Multumesc Cristina pentru foto)

A urmat prima tranzitie. In care dupa ce mi-am pus casca si mi-am luat pantofii, mi-am adus aminte sa las totusi geaca jos :D si cum vazusem ca baietii plecasera fara manusi, am lasat acolo si manusile :) Vestea buna e ca la iesirea din zona de tranzitie, pantofii au clipsat din prima. Am avut mici emotii la prima curba, chiar la intrarea pe traseu, dar am luat-o in cel mai larg mod posibil :)) si am dat bice. Pierdusem deja in tranzitie vreo 3 locuri castigate cu greu cu vantul in fata pe ultimii 200m de alergare.

Ei, am pornit eu cu bicicleta, dar contra vantului. Tin sa precizez ca a fost a doua mea iesire cu Firutza, iar cu vantul acela eram complet nesigura pe ea. Motiv pentru care am si flituit-o pe o concurenta care incerca sa se tina langa mine - sorry, dar daca era sa cad preferam sa cad singura, fara sa trag pe cineva dupa mine. Vestea buna e ca totusi am simtit ca fac fata vantului destul de bine, am reusit sa tin controlul bicicletei binisor. Dar am ramas pe foaia mica, am pedalat prea putin pe ea pe foaia mare pana in acest moment, si am hotarat ca nu era cazul sa risc tocmai atunci :) eventual imi faceam planuri sa trec pe foaia mare pe ultimele 3 ture, dar dupa ce s-a intetit vantul fix pe acele ultime 2 ture, am hotarat ca foaia mica e rusinoasa dar sanatoasa :)



(Multumesc Cristina pentru foto)

La prima intoarcere am avut emotii, era spre stanga, si asta nu e deloc partea mea favorita, v-am explicat deja ca traficul ma ajuta spre dreapta, dar nu prea apuc sa exersez si stanga :) asa ca am incetinit destul de tare, au ras putin arbitrele (inca sper ca nu de mine totusi :D ), dar am ajuns ok pe celalalt sens, Am accelerat treptat, nu m-am simtit suficient de stapana incat sa fac chestii bruste :)

Linia cu vantul din spate mergea ok. Da, acolo as fi putut trece pe foaia mare. N-am facut-o, acum ma simt putin lasa din cauza asta :) am ajuns totusi la viteze de 36-39 pe foaia mica :)) dar mai mult de atata n-as fi putut scoate. Mai mult o sa scot la ture normale, de acomodare, parca nu era un CN momenul potrivit pentru experimente :) pe liniile cu vant din fata am tinut 23-24 km/ora.

Fix cand ma hotarasem ca intram in ultimele 2 ture si era cazul sa incerc si foaia mare, am avut surpriza sa se inteteasca vantul. Sau asa mi s-a parut mie. Atunci am inceput sa lucrez si la pozitie, sa stau mai ghemuita, sa sparg vantul mai usor. Cu toate astea, nu am avut curaj sa trec mainile pe pozitia de jos. Desi pe trainer lucrez foarte bine in pozitia respectiva, nu prea ajung la frane, si asta m-a inhibat. Desi la o adica, daca voiam sa reduc viteza, nu era nevoie decat sa reduc cadenta, ca oricum ma frana vantul suficient de mult (frana de motor, cum s-ar spune :D ). Dar n-am avut atunci prezenta de spirit sa imi dau seama de acest detaliu :)) revenind, cand am simtit vantul mai tare, mi s-a taiat si curajul de foaie mare, asa ca am ramas la fel pana la final.

In partea de ciclism am mai si ajuns din urma, am fost si ajunsa din urma chiar mai mult decat am ajuns eu, am mai fost depasita si de fete pe care le mai depasisem eu ... am pierdut sirul oricum destul de repede :)

A urmat T2. Stiam de la singurul meu duatlon anterior ca alergarea dupa ciclism e destul de crunta :) sau cel putin primele sute de metri, cand se acomodeaza corpul la alt tip de miscare :D surpriza insa a fost sa constat ca simteam furnicaturi in mana stanga, imi era semi-amortita. De la ce - nu stiu, probabil de la inclestarea cu care am tinut de bicicleta contra vantului. In plus, imi simteam gambele cam terminate, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult :)

A doua alergare a fost cam chinuita, desi m-am straduit sa tin un zambet pe fata tot timpul :) Am facut si greseala sa opresc la punctul de alimentare, unde am bagat rapid 2 pahare de apa. Cred ca 1 ar fi fost suficient, dar 2 mi-au cam stricat respiratia, parca plamanul drept mi se blocase pe jumatate. Din cate am vazut ulterior am depasit cu brio 6 min/km. Sper totusi ca la Viena sa nu ajung la viteze asa halucinante inainte de km 35 :)) Am mai pierdut 2 pozitii la general pe aceasta bucata.



(Multumesc EventsPhotographer pentru foto si incurajari, 
pentru voi am zambit in mod special aici)

La final - bazandu-ma pe ce a inregistrat telefonul meu, timpul e probabil putin peste 1h20, dar astept rezultatele oficiale, eu l-am pornit inainte de start si l-am oprit mult dupa. A fost o cursa care mi-a prins bine, mi-am consolidat relatia cu bicicleta, am vazut cum merg si alte fete :)) si am mai prins curaj in diverse abordari - de exemplu acum nu ma mai sperie vantul asa cum m-a speriat inainte de cursa :) ii pot face fata fara sa pierd controlul bicicletei :) si la iesirea viitoare promit sa fie foaia mare :) Notez si o febra musculara crunta la spate si gat (clar de la pozitie) si, surprinzator, la gambe, la asta nu ma asteptam :)

Urmeaza 2 saptamani lejere, tapering, pregatirea mai mult psihica pentru Maratonul Viena. Cand m-am inscris speram sa merg pentru un timp de 4 ore. Acum am mici dubii ca mi-ar iesi, dar am incredere ca fizic sunt capabila sa nu depasesc 4:10 - 4:15. Mai vedem la fata locului, in functie si de cum reusesc sa ma mobilizez :)

Felicitari campionilor de duatlon, poate candva voi prinde si eu un loc pe podium, cred sincer ca am potential ;)

Raport de cursa: Urban Trail XCC Baneasa 2016

Oh, what a day :)

A fost a doua editie. La prima, cea din 2015, nu m-am inscris, pentru ca ma asteptam sa fie vorba de traseu cu obstacole, sarituri, traversari pe scanduri suspendate, treceri peste bolovani etc. Cam asta fusese ideea mea despre un astfel de concurs, si stiam clar ca eram complet varza la indemanare si manuirea bicicletei, lucru pe care il poate confirma oricine a participat la antrenamentul de grup organizat de MTB Academy la inceput de martie 2015. E drept ca veneam dupa aproape 2 ani in care nu urcasem pe bicicleta in afara casei, si e drept ca nu excelasem cu indemanarea nici inainte de asta :)

Eh, dupa ce am vazut filmele de youtube, am hotarat ca nu a fost asa "grav" cum ma asteptasem, si mi s-a parut fezabil :) ah, nescapand din vedere faptul ca anul trecut am urcat de cateva ori pe bicicleta si pentru ture mai lungi, plus ca am trecut si la ciclism urban in a doua jumatate a anului, ceea ce mi-a adus niste indemanare castigata in trafic. E drept ca asimetrica, din cauza bordurilor pedalez mai mult cu genunchiul drept ridicat, si in consecinta am siguranta mai mare pe pozitia asta si pe curbele spre dreapta :))

Revenind la concursul nostru, m-am hotarat sa ma inscriu. Am fost relaxata, convinsa ca indemanarea cucerita in trafic imi va fi suficienta. Pana cu o zi inainte de concurs, cand am vazut ce i-a trecut prin cap lui Razvan, de a facut traseul ... fix cum mi-l imaginasem cu un an inainte =)) o fi de bine, o fi de rau - nu stiu sa spun, dar cert e ca mi-a pierit putin curajul. Din cate am vazut in poze, mi-a fost clar ca in unele zone voi lua bicicleta in brate. I mean, bunny hop-ul meu are picioare cam scurte, n-as fi trecut mai mult de o linie din cadrele alea de lemn, de exemplu :)) dar a trecut cu succes bordura de la intrarea in zona de padure, pe care pana acum n-as fi incercat sa o sar ;)

Dimineata ne-am dus devreme, sa apucam sa facem niste recunoasteri. S-a duc primul Cristi, mi s-a parut ca a stat o vesnicie pe traseu, de unde am tras concluzia ca ori se merge incet, ori incearca el obstacolele de mai multe ori :D in oricare din variante, nu suna nimic bine pentru mine :)) La final m-a sfatuit sa nici nu incerc bolovanii (desi parca mi-as fi facut curaj sa ii iau macar o data), dar ca sunt alte obstacole pe care le pot trece, gen paletii, sacii, cauciucurile... :)

Apoi a venit randul meu. Am intrat in tura de recunoastere, dar ... nu s-a legat nimic :( m-am simtit exact varza, mica, dezastruoasa :)) am stat mai mult cu bicicleta in brate decat pe ea, mai ales ca am vazut si cativa concurenti dandu-se peste cap la recunoastere. Am cautat toate Chicken line-urile ca sa le reperez din timp (si tot am ratat o parte din ele in concurs). Am constatat cu stupoare ca paletii nu aveau chicken line (pff, cine se astepta sa pedalez eu pe paleti? :D ). Au fost niste momente in care m-am gandit serios sa nici nu iau startul. Apoi, am trecut in a doua jumatate a traseului, cea din padurice. Eeeeh, acolo mi-a placut :)) in sfarsit am pedalat si eu, am constatat cu bucurie ca reuseam sa iau curbele frumos, "flowy", chiar daca nu tineam viteza prea mare. O sa recunosc ca m-am pus la start DOAR pentru aceasta a doua parte. Si am sperat ca adrenalina, concentrarea si mobilizarea "de cursa" sa isi spuna cuvantul si sa ma poarte cat de cat decent si in zona nisipoasa.

Startul - na, aici a fost un moment crucial. Fac eu cum fac si mai mereu iau startul prost. Trebuia sa fie neutralizat, sa stam in spatele ATV-ului pana la intrarea pe offroad. Ei bine s-a facut numaratoare inversa, 5, 4, 3, 2... la 1 au plecat elitele (de ce?!?!), iar la 0/Start ... nu a plecat ATV-ul :) dar plecand deja fetele din prima linie au plecat si urmatoarele. S-au impartit stanga-dreapta pe langa ATV. Eu, cu ochii pe ATV, m-am asteptat sa se repete startul (n-as putea spune exact de ce, dar asta a fost senzatia mea ca ar fi trebuit sa se intample). Well, nu s-a intamplat, mi-am dat seama cu cateva secunde intarziere, cand fetele deja erau cam plecate, asa ca am pornit si eu. Ultima, evident. Nici nu eram sigura daca era ok sa plec, nici n-am accelerat ... Mi-am dat seama cam tarziu ca de fapt incepuse cursa. Abia dupa curba am accelerat incercat sa prind fetele din fata.

Partea buna e ca intr-adevar cursa m-a mobilizat, si am dat sa iau obstacolele pe bicicleta. Partea proasta insa e ca din cauza startului ratat, am intrat pe offroad ultima, in spatele fetelor de nivel 4, care opreau la fiecare obstacol si la fiecare zona mai sensibila. Ceea ce m-a intarziat si pe mine. Asa ca am decis sa iau bicicleta in brate si sa trec cumva de ele :) nici nu stiu cum a trecut partea nisipoasa de la prima tura, dar cumva am reusit sa trec in fata nivelului 4, si pana la intrarea in padure am constatat ca ne sparsesem in 3 grupuri mai mari - elitele si cele obisnuite cu astfel de trasee, apoi zona in care eram eu cu inca vreo 3 concurente, si in spatele nostru la ceva distanta, nivelul 4. Am terminat prima tura ultima la categoria mea, dar ce fusese mai greu trecuse, acum aveam si niste spatiu de manevra, aveam liber in fata, vedeam ce urmeaza si aveam timp sa imi gandesc abordarea :)

In plus, stiam ca daca as fi fost ajunsa din urma de prima concurenta, insemna sa nu mai intru in a treia tura, ceea ce m-a mobilizat si mai bine pentru tura 2, trebuia neaparat sa o fac rapid si sa nu ma las ajunsa, ca sa prind tura 3 :)

Tura a doua a fost frumoasa si fluida :) am pedalat-o aproape pe toata, am trecut paletii fara ezitare, am trecut niste urcari/coborari abrupte, am luat si o urcare de nisip (nu pe cea mare totusi, pe care am abordat-o de fiecare data intentionat doar pana la jumatate si de acolo pus piciorul jos, acum imi pare rau ca n-am incercat-o pana sus macar o data). Am luat chicken line de fiecare data cadrele si zona cu bolovani. In schimb am luat ok si normal unele zone pe care la recunoastere as fi bagat mana in foc ca nu le pot face - well, am fost surprinsa :)) atat de surprinsa ca mi-a iesit zona de urcare urmata de balta cea mare, incat n-am avut timp sa imi gandesc strategia de dupa, si am incercat sa iau o margine foarte aproape de marcaj, am dat cu pedala in marcaj si am cazut cu succes peste batul de marcaj, care s-a rupt sub genunchiul meu stang. Trecand peste mandrie, mai nasol a fost ca nu mi-au sarit spd-urile, asa ca m-am zvarcolit efectiv ca o rama pe sub bicicleta incercand sa imi scot picioarele din pedale :)) vestea buna a turei este ca am recuperat niste distanta fata de fetele din fata, si m-am lipit de una din fetele de la categoria mea, si am ramas pe langa ea tot restul turei. Cred ca eram la fel de terminate, avea si ea momente in care parea ca acum abaondoneaza, o depaseam, apoi mai faceam eu vreo minune (gen cate o parcare laterala :)) ma intelegeti :D), ma depasea ea, si tot asa... La final de tura mi-a luat-o inainte, si a intrat inaintea mea in tura 3 (da, am prins tura 3 :)) dupa afisarea rezultatelor am vazut ca in acel moment prima concurenta era in spatele meu cu vreo 7 minute, deci n-am stat chiar asa rau :D ).



Ultima tura m-am tinut aproape de colega, ceea ce mi-a stricat putin fluiditatea din tura anterioara, n-am mai avut asa vizibilitate buna in fata si am abordat mai prost o parte din obstacole, am mai ratat niste trase ideale etc. Cu toate astea, m-am tinut aproape, pana ne-am pacalit amandoua la urcarea mare, unde eu luasem chicken line inainte, si de data asta ea a luat-o drept si eu m-am luat dupa ea fara sa imi dau seama :)) dar mi-am facut curaj mai repede la coborare, si de acolo m-am luptat sa iau avans :) in plus, o vedeam in fata si pe Iulia, tot de la categoria mea, si am incercat sa reduc din distanta dintre noi.

N-am reusit sa o ajung, am ajuns la finish a 5-a, la 1 minut de locul 4, si cu un minut si cateva secunde avans de locul 6. Poate daca reuseam startul sa fi apucat la locul 4, dar mai sus nu aveam cum, a fost un gap destul de mare (cateva minute) intre primele 3 si ultimele 3 de la nivelul 2 :)

Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Nu pot spune ca acest gen de traseu ma pasioneaza in mod deosebit, dar imi pare bine ca l-am facut :) am mici regrete legate de unele portiuni pe care nu le-am incercat/abordat desi poate ca mi-ar fi iesit, dar pana la urma asa m-am simtit sigura, si am ajuns intreaga acasa :) poate la anul sa stau mai bine, desi pana atunci sunt convinsa ca gaseste Razvan si ceva mai greu decat ce a facut anul asta ;) ca vorba ceea, asa evoluam :D

A iesit ok si tura lui Cristi, la fel s-a incurcat in cei din fata la prima tura dar a mers mai fluid celelalte 2 :) m-a distrat ca la intrarea mea in tura 3 imi facea semne de pe margine sa o tai si eu mai repede :)) dar la intrarea lui in tura 3 era la fel de terminat ca mine :))

Evident, o febra musculara crunta la tot ce inseamna muschi care ajuta la echilibrul pe bicicleta. Brate, antebrate, zona coastelor in primul rand :))

Sa ne vedem cu bine la anul, sunt curioasa cum va fi ;)

luni, 21 martie 2016

Firutza

Desi mi-ar fi placut sa fie mai blonda sau macar ceva mai viu colorata :) e totusi o domnisoara cu linii fine, supla, delicate, e usoara, aparent fragila. Aluneca frumos pe drum, mladioasa, cu gratie, curge ca un fir de apa ;)

Ne-am vazut virtual, ne-am curtat cateva luni, dar pana la urma am facut pasul si am ajuns sa ne cunoastem fata in fata, candva in toamna tarzie. Am cam inghesuit-o in masina la prima intalnire :) si probabil mi-a purtat pica, si m-a si pus la pamant la prima iesire impreuna :) E drept, a fost si vina mea, m-am comportat ca o zmeoaica pe langa fizicul ei fragil si am pierdut usor controlul relatiei
 :) Am invatat o lectie atunci - ca nu e frumos sa intri brusc si necontrolat cu picioarele in viata ei (la propriu!).

Apoi am luat o pauza, am stat fiecare cu durerea ei (a mea in cot, tot ... la propriu :D a ei ca probabil astepta o stapana mai ... stapana pe situatie). Apoi au venit frigul si zapada, si am hotarat ca i-ar fi mai bine la adapost. Dar cum este o atleta desavarsita, am alergat-o si in casa - si eu, si Cristi. Menage a trois - ul de care nu cred ca se supara vreo familie de ciclisti, oricat ar fi ei de amatori ;)

Ieri mi-am facut curaj si am invitat-o afara, la o plimbare in soare. A fost mai cooperanta decat in toamna, dar e drept ca si eu am fost mai blanda si mai precauta. Ne vom cunoaste treptat, mi-am promis ca voi avea rabdare, incercand sa evit ranile fizice si sufletesti, de ambele parti :) Sunt convinsa insa ca pe masura ce vom prinde curaj impreuna, vom lua cu asalt drumurile patriei, si poate nu numai ale ei ;)

Numele e un alint romanesc traditional provenit de la numele feminin Trandafira :) De fapt Trandafira este chiar una dintre iele, conform lui B.P. Hasdeu, ceea ce i-ar justifica personalitatea si zborul lin ;) In plus, ieri, la primele drumuri cu ea, aveam impresia ca merg pe un fir (de sfoara/sarma), deci ... asa sa ii ramana numele! ;)

Inca sta in ea un urias potential latent, asteptand partenera perfecta care sa o struneasca spre tot ce poate ;) Inca sper sa fiu eu ;)

Pentru asta, doar #CycleMyWay , ca sa folosesc moto-ul producatorului ROSE :)

Doamnelor si domnilor, draga mea Firutza :)



O primavara frumoasa si fructoasa!

marți, 23 februarie 2016

Raport de cursa: WinterTri 2016

A doua mea participare la WinterTri, prima fusese in 2013, si a reprezentat primul si singurul meu triatlon. Inca sper ca nu si ultimul :)

Intrucat problema mea la triatlon ramane inotul (nu ca nu l-as face ci doar ca e extrem de lent, eu doar alunec incet in apa, nu inot :D ). am ramas la duatlon. Si cum in momentul in care am vrut sa fac inscrierea nu am mai prins locuri la individual, am agreat cu Cristi sa facem stafeta. Buuun, inscrierea facuta, platit, tot tacamul. Dupa care aflu ca se deschid iar locuri la duatlon individual. Am scrasnit putin din dinti, recunosc :))

Fata de editia la care am mai participat, aici era vorba de alt traseu de alergare, de data asta complet offroad, lucru pe care nu l-am calculat din start :) mi-am propus sa alerg cat mai bine prima tura si mai cu Doamne-ajuta pe a doua :D pe asfalt tin cu usurinta 5 km sub 5 min/km, asa ca mi-am facut un plan ambitios. Stiam ca la stafete e clasament Open si vazusem deja inscrise 3 echipe despre care stiam sigur ca erau mai bune decat a noastra, dar tot am vrut o clasare cat mai buna :)

Initial am vrut sa imi potrivesc drumurile sa iau kitul din Bucuresti, dar dupa ce am constatat ca oricum trebuia sa ajungem devreme sa lasam bicicleta, am ramas la a lua si kitul tot in dimineata cursei (probabil e si motivul pentru care am ramas fara bidoane, iar Cristi se baza pe bidonul din kit). Am plecat cam tarziu de acasa, am ajuns rezonabil, dar a trebuit sa parcam foarte in spate, la 1 km de zona de concurs. Na, sa ne fie invatatura de minte. Inteleg logica cu lasatul bicicletei, dar pe de alta parte pe mine ma incurca rau starturile luate in miezul zilei (daca eram atenta la detaliul asta nu cred ca ma mai inscriam), imi dau peste cap tot programul de masa / metabolism etc, practic ajung sa fac cursa rupta de foame, ca fix la ora aia mi s-ar potrivi masa iar corpul meu nu e obisnuit sa o ia inainte / dupa :)

M-am bagat si la restaurant in ideea de a manca ceva, am cerut meniu, am aflat ca tot meniul este "omleta" (care a venit la pachet cu 2 felii de cascaval si 2 de parizer), m-am milogit si de o rosie, am baut si un ceai ... na, asta a fost si masa cu vreo 2 ore inainte de start :)

Deci din greseala in greseala spre victoria finala :D am lasat copilul mare cu bagajele, copilul mic in bratele lui Cristi, si cand a venit vremea am facut putina incalzire, niste lansate, si  ... cand sa intru la start era cam plin. M-am inghesuit pana pe la mijlocul plutonului, eu voiam sa plec mai din fata ca voiam sa alerg pe la 4:50... m-am gandit ca nu-i bai, depasesc eu cand se intinde plutonul :D

Eh, alt calcul gresit :)) scurt dupa start se facea curba la stanga pe pamant, dar loc stramt, teren complet denivelat. La fel ca mine au mai gandit si niste concurenti din spate dar care nu s-au lasat deci m-am ales si cu niste coate pe sub coaste. Un alt concurent a calcat stramb (la propriu) pe langa mine si era gata sa ne prabuseasca pe toti in jur (l-a redresat o fata din spatele meu, eu am reusit sa il evit gratios), si cam asa... pana am intrat in padure. Prima linie dreapta a mers excelent, am reusit si eu sa tin sub 5, dar a venit kilometrul 3, cu noroaie. Din pozele afisate inainte de concurs ma asteptam sincer sa fie mai rau, dar ma asteptam si sa ma comport eu mai bine pe acel "rau" :) dar nu, ma simteam sfarsita, imi venea sa ma opresc la fiecare pas, ma simteam ca lovind celebrul zid de la maraton la fiecare metru de traseu :)) Dar cum programul de antrenament pe care lucrez pe traier imi aminteste din cand in cand sa fac diferenta intre A VREA sa ma opresc si A AVEA NEVOIE sa ma opresc, am hotarat sa vreau sa mai fac un pas, si inca unul, si inca unul, pana opritul va deveni nevoie, nu vointa. Si uite-asa am ajuns la ultima linie dreapta, din nou la liziera, auzeam microfonul, mi-au mai revenit suflul si sufletul (stiam ca scazusem ritmul destul de mult, apucasem sa vad si peste 5:30), si am accelerat spre schimbul de stafeta.

Am ajuns in zona de schimb si am intrat in panica pentru ca mi se parea ca drumul se infunda si e o mare de oameni si nu pot trece de ei :)) de fapt nu trebuia sa trec de ei ca erau stafetele, cu Cristi in prima linie :)) dar am tras niste priviri disperate si dezorientate cateva secunde pana l-am identificat :) am dat numarul, am luat copilul, Cristi s-a servit cu chipul, si a luat-o la sanatoasa cu bicicleta (cat a putut sa o ia neincalzit :( ). Mi s-a parut ca inca erau destul de multe biciclete in rastel in zona de duatlon, deci ajunsesem destul de ok :) de acolo speram sa mai recupereze Cristi ceva raportat la colegii de suferinta.

Am intrebat de masa de alimentare si m-am dus incolo, cu David in brate. Am alimentat una-alta, si pe mine si pe el :)) mi-a revenit suflul cat de cat dar ma cam apuca frigul :D ne-am tot invartit in picioare in zona de schimb stafete, am mai fost certati de organizatori ca nu stateam cuminti sub cort (da, aveau si ei dreptate, dar mila mi-era si de nerabdarea noastra :) ), Si dupa o vreme au inceput sa vina biciclistii. Am fost atenta la primii 3, dupa care atentia s-a cam dus, ca nu mai era vorba de podium, deci nu mai conta mare lucru :D

Intr-un final a venit si Cristi (evident mie mi s-a parut o vesnicie, el s-a grabit cat a putut, probabil acelasi sentiment l-a avut si el de 2 ori pana m-a asteptat din alergari :D ), am luat chipul si numarul, am predat copilul, am plecat in alergare.

Eeeeh, inceputul celei de-a doua alergari e ... priceless :D M-am simtit stoarsa inca din primii metri, ca sa nu mai spun de Garmin care a inceput sa tipe disperat ca nu m-am recuperar suficient dupa alergarea anterioara (really ?! ) :) cum nu mai conta pentru podium deja ma gandeam sa o las mai incet, poate sa iau si niste bucati la pas, dar dupa ce treceam de priviri si fotografi :D Pana l-am vazut langa mine pe Radu, care facea duatlon individual, si am vazut ca alerga cam in ritmul pe care il simteam eu la limita confortului meu. Asa ca l-am luat de iepure si m-am tinut de el cu dintii (la figurat, dar mi se parea foarte reala expresia asta). Si uite-asa, iar, pas cu pas, intrebandu-ma cat vreau si cat am cu adevarat nevoie sa ma opresc, am trecut liziera, apoi padurea, apoi am revenit la liziera ... si dupa ce am auzit iar microfonul mi-a revenit si ambitia :)) am incercat sa il stimulez putin si pe Radu care mi se parea ca incetineste fix cand mai aveam atat de putin :)) intre timp am fost ajunsa si din urma de un concurent (nu mai tin minte ce am depasit, eram prea concentrata pe suferinta mea) care s-a interpus intre noi, Am incercat sa il depasesc si sa revin in spatele lui Radu, nu am reusit. Cum imi simtea respiratia in ceafa, cum accelera. Am vazut rapid ca era numar de duatlon stafeta, deci concurenta directa :) asa ca i-am inteles actiunile :D

Am ramas mai la distanta de el pana la intrarea pe asfalt, cand iar am incercat sa acelerez - hop si el. Si cu niste zeci de metri inainte de finish am zis "acum ori niciodata" si am dat drumul la picioare in sprint.

Treaba asta cu sprintul final e foarte relativa. Am mai incercat de cateva ori, pe final de cursa, eram sigura ca a si reusit :) pana m-am vazut intr-o filmare si m-a apucat initial rasul si apoi aproape plansul :) cand am constientizat cum arata de afara "sprintul" meu interior :) De data asta insa l-am descatusat frumos (Garminul zice ca sub 3 min/km, deci putem sa il nimim sprint, da?), imi pare doar rau ca n-am avut curaj sa il pornesc mai devreme, ca l-as fi putut tine inca vreo... 10 metri :D totusi, a sprintat si colegul, la fel de bine ca mine, si la linia de finish a trecut inaintea mea cu niste fractiuni de secunda - sau asa au fost trunchiurile, ca poate am avut eu chipul pe piciorul din fata iar el pe cel din spate, sau am plecat din spatele lui la start la prima tura ... ideea e ca in clasament am eu niste fratiuni de secunda in fata :)

La final, loc 9 din 24 de stafete, prima stafeta mixta :) Mi-a iesit alergarea pe la 5:15 in medie, total de 10 km, facuti din 2 bucati cu vreo 27 de minute intre ele cu tot cu alergarile lui Cristi prin tranzitie.

A fost o cursa destul de bine organizata, doar ca nu mi se potriveste mie in totalitate :) mai vedem cu participarile in anii care urmeaza, mai vedem si cand mi-oi face iar curaj sa ma bag la un triatlon (nu inainte sa ajung sa imi folosesc cu adevarat si membrele la inot :D ), Sunt multumita de ce a iesit, putin neimpacata cu ratarea participarii la duatlon individual unde cred sincer ca aveam sanse de podium. Dar pana la urma nu au intrat zilele / concursurile / editiile in sac, e loc si timp pentru toate :)

Urmatoarea competitie: Urban Trail XCC, prima mea participare la concurs care pune accent pe indemanare si manuirea bicicletei, capitol la care nu excelez, dimpotriva. Dar vedem ce iese ;)

Multumesc Bogdan pentru poza :)

vineri, 12 februarie 2016

Si mi-am luat incalzitoare...

... Sau nu-mi subestima niciodata creativitatea :)

Din seria de povestit nepotilor, mi-am adus aminte azi in timp ce ma echipam sa duc bicicleta lui Cristi la masina, si o notez sa ramana generatiilor viitoare :)

Ca sa ies cu bicicleta si pe vreme mai racoroasa si sa fiu si mandra de cum arat, am hotarat sa iau incalzitoare pentru picioare.
Dupa ce din diverse motive le-am asteptat vreo luna, mi-au ajuns in maini.

Nerabdatoare, desfac pachetul si dau sa le incerc.
Iau o bucata, ma uit rapid pe eticheta, vad ca zice R, o pun pe piciorul drept, evident.
Iau si cealalta bucata, o pun pe piciorul stang.

Moment in care ma gandesc ca sunt cam ciudat gandite, cu fermoarul la interior.

Asa ca verific din nou etichetele.

R n-avea de-a face cu "Right" cum am presupus eu, ci era simbolul Rose, firma producatoare :)

Probabil li s-a parut atat de evident ca fermoarul trebuie sa fie la exterior, incat nu sunt marcate stanga/dreapta, ca n-ai cum sa le incurci. Eh, inca nu m-au cunoscut pe mine... :)

marți, 2 februarie 2016

Raport de cursa: Gerar 2016

Dupa 3 ani de loc 4 in echipa Fluturaselor :) si un an 2015 in care am alergat doar crosul de 10 km, era cazul sa spargem cumva lantul si sa iesim ori pe 3 ori pe 5, numai sa nu mai vedem 4 in fata ochilor :)

Dupa ce anul trecut am pierdut startul la inscrieri, ceea ce a si dus la "spargerea" echipei, anul acesta sistemul de inscrieri a fost ceva mai permisiv si am reusit sa prindem un loc. De data asta insa Dana a hotarat ca nu ne insoteste (ne-a sustinut de pe margine, multumim Danuta :) ), asa ca am ramas cu Adina in cautarea unei colege de echipa. Am gasit-o repede pe Andreea, care propunea un 1:55, timp care imi facea cu ochiul si mie :) ba chiar ma gandeam ca poate reusim sa tragem si putin sub acest timp :D Si ne-am inscris. Datorita sistemului nou de inscrieri si de desfasurare (starturi decalate masculin respectiv mixt si feminin), am avut si placerea de a avea concurenta serioasa, au fost 19 echipe feminine inscrise :)

Decembrie a trecut pentru mine cu 2 alergari importante - crosul de 1 Decembrie si Semimaratonul Baneasa. La primul mi-am atins targetul, la al doilea am iesit din el destul de mult, sau asa mi s-a parut la acel moment. Dar am ramas cu convingerea ca pot scoate sub 1:55 la Gerar, in conditii optime de vreme - fara zapada, multe grade sub minus sau vant puternic.

Ne-am strans si la o alergare de echipa, cu 3 saptamani inaintea concursului, ne-am propus 4 ture si-o urcare :) La nivel teoretic se lansase chiar ideea de a incerca un 1:50, dar dupa primii 2 km la ritm de 5:15 Adina a decretat ca nu va rezista toata distanta la ritmul respectiv. Am continuat atunci in jurul unui 5:30 vreo 3 ture, dupa care am scazut, rezultand o medie pe la 5:40. Deci timp de 2h pe semimaraton. Era un punct de plecare rezonabil, mai ales ca mi-ar fi dat PB oficial :)

In rest, fiecare si-a continuat antrenamentele conform programului propriu, eu mai mult pe trainer decat pe picioare :) Si am tot discutat de strategie - sa pornim incet si sa acceleram pe parcurs, evident, ca orice semimaratonist calculat :D

Tot evident, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am studiat concurenta, stiam ca pe alergatoarele montane le vom vedea doar la start (eh, m-am inselat, le-am mai vazut o data cand ne-au ajuns din urma :D ), dar voiam sa ne batem pentru podium, asa ca am hotarat sa incercam sa stam cat de aproape posibil de echipa Ioanei :) Eh, aici incep sa se bata cap in cap strategiile, ca nu poti si sa tii un ritm scazut pe primii km dar si sa te tii aproape de cineva care alearga mai repede decat tine :))

La start ne-am asezat langa echipa Ioanei :) si ... start!

Eh, mi-am dat seama rapid ca s-a plecat, evident :) , prea tare :D cand am vazut ritm in jur de 5 minute pe km am inceput sa trag de fete sa stea mai incet. Ele in schimb urmareau sapcuta si tricourile albastre :) am incercat sa le explic ca putem sa le lasam sa ia avans, nu prea am avut cu cine :)) dadeam din maini incercand sa le tin mai in spate, am ramas si eu mai in spate in speranta ca nu se pierd de mine... Greu :) pe km 2 am avut ritm sub 5 min/km, atunci mi-am dat seama ca o sa ne arda rau ultima tura :))

Primul moment psihologic important a fost pe finalul primei ture, cand intram pe linia dintre Splai si Rectorat, acolo poti vedea pe cine ai in fata si in spate :) ne-am lamurit repede ca aveam alergatoarele montane cu vreo 800m in fata, si ... am urmarit echipa cu echipa - Ioana pe loc 2, noi pe loc 3. Ioana avea un avans de vreo 300m, cam atat aveam si noi avans fata de echipa feminina din spatele nostru.

In acel moment am hotarat sa las fetele la ritm de 5:15-5:20, in ideea de a ne tine cat de aproape putem de locul 2 si sa luam cat avans putem de locul 4 :) Pana la urma, in partea importanta a clasamentului, nu se puteau intampla decat 2 lucruri - echipa Ioanei sa reziste la acel 5:15 la care plecasera, caz in care nu aveam cum sa le mai ajungem ca stiam clar ca nu putem tine acel ritm; sau puteau sa cedeze in a doua jumatate a cursei, ceea ce era clar ca vom face si noi :D si sa vedem care din echipe ar fi cedat mai mult :))

La tura 3 in schimb a inceput oboseala, echipa Ioanei luase avans, dar am luat si noi vreo 700m fata de echipa din spate. Tura 4 a trecut si ea repejor, dar incepusem sa impartim pastilute de Nutrend, ca se simtea (si nu in bine :D ) exagerearea de entuziasm de pe primele 2 ture :)

Ultimele 2 in schimb au fost grele. Desi eu puteam clar mai mult, nu au fost usoare nici pentru mine :) Adina alerga doar din vointa :)) incepuse si Andreea sa piarda din vitalitate :D eu incercam sa ma prefac sigura pe ce se intampla si sa le incurajez :)) insa eram tot cu ochii pe ceas, ca incepeam sa vad si 6: in fata ochilor si mi se parea ca incetinim prea mult si mi-ar fi parut rau sa pierdem iar locul 3 :)

La finalul turei 5 a fost al doilea moment psihologic - incepusem sa ajungem si noi din urma echipe de fete, si la linia "de verificare" am remarcat o echipa nu mult in spatele nostru, pe care nu mai tineam minte daca am ajuns-o din urma sau nu :D parca le-am fi ajuns, dar parca si alergau prea repede ca sa fie cu o tura in urma :) asta dupa ce ne relaxasem ca aveam avans de peste 800m inaintea echipei urmatoare. Atunci am mai accelerat vreo 2 km, in ideea de a mari distanta fata de fetele zarite in urma, dar ne cam ciondaneam cu privire la a fi sau a nu fi pericol :)

Ultima tura am incercat sa o incurajez pe Adina, sa o "trag" moral. Nu stiu cat mi-a iesit si cat se putea mai bine :)) niste cursuri de psihologie prind bine mereu in momente de-astea :)) incercam sa ii fac numaratoarea inversa, incepusem sa numar si in sute de metri nu doar in kilometri, stiu ca e important sa spargi distanta in bucati cat mai mici si mai usor de "digerat" psihologic :) Am aruncat cateva priviri si in urma, sa ma asigur ca nu ne ajunge vreo alta echipa, mai ales ca se daduse startul si la cros si nu mai stiam cine ce cauta pe langa noi :))

Pe ultimii vreo 200m ne-am prins de mana si am accelerat, oricum se recomanda trecerea liniei de sosire in formula "compacta":) si ma bucur ca fetele au mai avut putere sa zambeasca pentru pozele de finish :)

In sfarsit, locul 3, 1:59:18 :) calculat, muncit, dorit, suferit ... fericit :)) dupa cum am intuit, Ioana a tinut ritmul de aprox 5:15 pana la sfarsit, ceea ce le-a adus un avans de vreo 9 minute :) iar noi am prins vreo 6 minute inaintea urmatoarei echipe (care btw sunt fete aflate la primul lor semimaraton. Felicitari fetelor si la mai mare! :) ). Alergatoarele montane ne-au ajuns cu o tura din urma si ne-au intrecut cu vreo 28 de minute :) Scump, dincolo era mai ieftin :) dar sunt bune, ce mai, nici nu puneam problema sa ne orientam dupa ele :D (desi ajunsul din urma cu o tura ma cam loveste in orgoliu :D )

Acum, stand si judecand la rece, nu stiu daca as fi putut scoate 1:50, poate daca ar fi tras cineva de mine :) dar am mare incredere intr-un sub-1:55 :) la jumatatea cursei aveam 53 de minute, nu as fi rezistat si a doua jumatate la acelasi ritm dar nu cred ca as fi pierdut mai mult de 3 minute fata de prima parte. Ceea ce imi da incredere ca as fi in grafic pentru Maratonul Viena, pe care il voi alerga pe 10 aprilie.

Multumesc fetelor, si felicitari! :) si, de ce nu, la mai mare! ;)

Urmatoarea cursa pentru mine va fi parte dintr-un duatlon de familie, la Winter Tri :) voi avea de alergat vreo 9 km sparti in 2 bucati, cu o pauza intermediara de ... 12 km pedalati de Cristi :) Sa vedem ce iese.


Later edit: povestea Andreei e aici: https://andreeabra.wordpress.com/2016/02/01/buna-sunt-andreea/

duminică, 24 ianuarie 2016

Raport de cursa: SkyRun 2016

Alergare pe scari. N-am facut asa ceva niciodata, de asta nici nu m-am inscris la nicio editie pana acum :) nici acum n-as fi facut-o, mai ales ca era planificata la o saptamana inainte de Gerar unde vreau sa dau ce am mai bun :D dar s-au facut inscrieri prin firma, si cum stiam ca banii merg pentru cauze caritabile, am hotarat sa incerc si eu cursa, asa, la ritm lejer, sa nu imi periclitez genunchii si implicit Gerarul :)

Am vazut ca s-au organizat antrenamente in ultimele 2 saptamani. Ei, eu nu cred ca in ultimele 2 saptamani mai poti antrena ceva, mai degraba poti obosi degeaba :) asa ca n-am participat. Ar fi fost utila totusi o recunoastere in ideea de a sti cat de inalte/adanci sunt treptele, cat de sus balustrada/"mana curenta" etc. N-am facut-o, mi-am asumat asta, oricum nu mergeam cu pretentii :)

Am urcat totusi pe scari la birou in ultima saptamana inainte de concurs, si de asemenea am luat metroul cu schimb in loc sa merg pe jos tot drumul, tocmai ca sa am niste scari de urcat zilnic :D am constatat ca nu prea gafai pe ele, dar na, vorbeam de maxim 30 de trepte, nu de 34 de etaje :)

34 de etaje.
680 de trepte.
Nicio asteptare din partea mea :)

Tin minte urcarea la cetatea Poenari, care m-a terminat acum niste ani :) in rest, mai urcam 9 etaje in timpul facultatii cand aveam treaba prin caminul 16 Hasdeu :D si am stat intr-o vara la etajul 7 in caminul 17. In rest, nu prea multe scari pentru mine.

Ma gandesc totusi ca se pune si escalada facuta anul trecut :D

Ziua cursei. Dimineata trebuia sa il duc si pe Alex la un curs, dar cum aveam startul tarziu, la 13:49, aveam timp de toate :) singura parte care nu mi-a iesit a fost mancatul, am reusit sa mananc doar o "chestie" din avocado zdrobit cu furculita, o ceapa taiata marunt, niste bucatele de rosii in suc propriu si sare/piper :) buna, dar nu indeajuns cantitativ :)) dupa ce m-am intors cu copiii acasa am constatat ca ar fi bine sa plec din timp ca erau lucrari pe drumul pe care voiam sa merg.

Am ajuns pe la 13:15, am parcat masina, m-am schimbat la masina, am lasat totul acolo, am plecat spre cursa doar cu cheile la mine :) nu ceas (uitat acasa), nu telefon, deci nicio forma de timing/cronometru.

Imi stabilisem deja si o strategie :) sa urc relaxat cate 2 trepte timp de 5 etaje, dupa care un etaj sa urc "de odihna" cate o singura treapta. Ma mai gandisem ca daca la etajul 20 as fi sub 3 minute sa accelerez restul cursei in ideea in care aveam o probabilitate de podium, dar cum n-aveam ceas am abandonat ideea :) Mai aveam in plan respiratii adanci si lungi, de cand cu programul de training de la ciclism am constatat ca functioneaza foarte bine :)) si respiratia cat mai sincronizata cu pasii. Desi ma folosesc in general foarte bine de balustrada, citisem ca e posibil sa ma incurc de alti alergatori care se agata de ele, asa ca am scos aproape complet balustradele din plan. Ah, si am mai luat o pastila "de putut"de la Nutrend cu vreo 3 minute inainte sa incep :) In rest, targetul era doar sa ajung sus fara dureri de genunchi.

M-am aranjat frumos la coada, si am luat startul impecabil in secunda anuntata in planificare. Super organizare. Am pornit cum am calculat, colegul de langa mine a luat-o rapid in alergare, eu am plecat incet :) inca de la primul etaj am constatat un avantaj al cladirii fara de scarile de la birou - cele 20 de trepte dintre etaje erau dintr-o bucata, fara intoarcere. E o diferenta uriasa, si mi-as fi stabilit strategia altfel daca as fi stiut :) Am mers exact cum am calculat, nu mi s-a taiat respiratia nicio secunda, am fost mereu foarte in controlul miscarilor si al respiratiei :)

Eh, abia dupa 15-16 etaje mi-am dat seama ca eram deja cam la jumatate si prea odihnita :)) asa ca de acolo am inmultit numarul de etaje urcate fara odihna, si cred ca m-am mai odihnit doar de 1 sau 2 ori pana sus. In zona etajelor 22-28 am ajuns din urma si am depasit cateva fete, am luat mereu culoarul din mijloc, si de acolo incepusem si sa imi sprijin mainile pe genunchi ca sa ma ajut in urcare.

Si uite-asa s-a facut etajul 31 si abia acolo mi-am dat seama ca se termina, asa ca m-am prins de balustrada in ideea de a accelera :)) si hop, am ajuns sus :D

O sa recunosc ca "ma tineau" putin cvadricepsii cand am ajuns sus, si ca parca imi ardeau plamanii :)) cu toate astea, consider ca am mers lejer, m-am odihnit prea mult :) si ca daca faceam un scop in sine din cursa si aveam si macar o recunoastere facuta inainte, ieseam semnificativ mai bine.

Am mai ramas pe sus pana mi-am recuperat respiratia, m-am invartit aiurea pe acolo cautand un cunoscut cu telefon ca sa vad rezultatele :) am discutat putin si cu colegul plecat dupa mine, care facuse 5:20 si care nu ma ajunsese din urma, l-am auzit mereu cam la aceeasi distanta in spatele meu, deci am banuit ca as fi scos si eu cam acelasi timp. Atunci mi-a trecut prin cap ca daca am putin peste 5 minute, am sansa si de podium :D

Pana la urma am coborat la masina, am verificat telefonul, si ... timp 5min24s, loc 3 general si 1 la categorie la Corporate, la 8-10 secunde de fetele din fata, secunde pe care sigur sunt capabila sa le "scot" :) am aflat ca premierea se tinea in parcare, la -4, dupa startul echipelor de 24h Challenge, asa ca m-am luat rapid un hanorac si am coborat.

Acum, sa va spun putin si despre echipe - fiecare alearga pentru o cauza caritabila, si insumeaza 24 de ore de urcat pe scari. Au cam 6 membri, si ii admir cu toata fiinta mea :) Si le tin pumnii, inca putin si termina cursa. Eu nu ma simt inca in stare sa incerc asa ceva :)

Cam asta a fost cursa mea din acest an. Poate incerc si editiile viitoare, daca mi se potrivesc mai bine in calendarul competitional :)

Pana atunci, Gerar, here I come, poate anul asta reusim sa spargem "blestemul" locului 4 pe care l-am ocupat in diverse componente de echipa la toate editiile la care am participat :))

duminică, 13 decembrie 2015

Raport de cursa: Baneasa Trail Run 2015

E o cursa pe care am adaugat-o in calendar ca pe un fel de antrenament - verificare pentru Gerar, unde a(ve)m un target clar si destul de ambitios :)
Veneam dupa cursa de cros de la MRNR, la care reusisem un timp mult visat, la propriu si la figurat :) asa ca acum aveam in plan o cursa la 2 ore, macar o secunda sub 2 ore :)

Din pacate socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, din cateva motive, si am tras si cateva concluzii importante:
- Niste antrenamente pentru distanta asta chiar prind bine :D in ultima vreme m-am cam limitat la 10k.
- Sa nu mai raman niciodata fara geluri si alte de-astea prin casa :) nu mai aveam nimic si am uitat sa completez stocul, asa ca m-am bazat pe mesele de alimentare. N-a fost cea mai fericita alegere.
- In mod normal eu nu prea trebuie sa fac "arogante" in saptamana dinaintea cursei, ci trebuie sa ma pastrez cat mai odihnita si sa fac carboloadingul cum trebuie (il fac greu si se duce repede :D ). Ei, miercuri mi s-a potrivit in program zborul cu parapanta, pentru care am tras vreo 3 ore de urcare pe munte, pe crusta de zapada. N-a fost nici asta o idee prea grozava pentru cursa de azi.
- Ieri am alergat de ici colo si n-am apucat sa carboload, am ajuns sa mananc somon cu legume. Nici asta nu se face :)
- Am subestimat noroiul. Am luat incaltarile de asfalt, pentru ca ma simt mai bine in ele decat in cele de trail. Trailul nu e asfalt, totusi, oricat ar fi de uscat, si nici macar uscat n-a fost. A trebuit sa fiu extra-atenta si am si alunecat de cateva ori. Am nevoie de incaltari noi de trail :) Ar merge unele noi si de sosea, de fapt ;)
- Mi s-au desfacut sireturile :)) Mda, musai sa trec la Xtenex, am pierdut un minut intreg la km 7 sa leg sireturile, sa le fixez sa nu se mai desfaca, plus alimentarea in sine.
- Stiind ca nu am geluri la mine, am invatat bine pozitiile punctelor de alimentare. Din pacate in mers l-am ratat complet pe cel de la km 10, si dupa ce la 7 oprisem cam pe fuga (deh, m-am concentrat pe siret) ma bazam mult pe el. Am cazut moral destul de rau dupa 12 km, cand am vazut ca nu e nicio masa... Plus, retinusem masa la km 17, si a fost la aproape 18, am oprit de vreo 3 ori si in acel kilometru, descumpanita :( si deshidratata, si mancata prost.
- Multumesc celor 3 alergatori care m-au incurajat, asa am continuat / reluat alergarea :) Si in mod special Adrianei, care m-a cules demoralizata cu vreo 3 km inainte de finish, si ne-am tras una pe cealalta pana la capat.

La final - 2:06, loc 15 la categorie, 23 la feminin din 119, general 260 din 503. Se putea si mai bine.
Puls mediu 180, maxim 191 :D

Am stat in grafic 12 km, dupa care toate cele de mai sus combinate m-au facut sa incetinesc si sa o iau si la pas pe alocuri. Cu toate astea, ma simt in grafic pentru Gerar, dar mai am nevoie de niste kilometri pe picioare...