sâmbătă, 4 ianuarie 2014

La multi ani 2014!

Am revenit. Partial :) am lipsit mult din cauza calculatorului de acasa, care a considerat ca cei peste 10 ani pe care ii are sunt cam multi si a hotarat sa refuze sa mai colaboram. Si cum deja veneau vara, munca in gradina si concursurile, nici n-am luat altul. Abia acum a hotarat Mosul ca o tableta ar fi de folos, deci calculator tot n-am, dar incep sa ma descurc cu tableta.

Asa, daca tot am intrat de curand in 2014, voi incepe cu o listuta cu ce vreau eu de la acest an :)

- la partea de familie si sanatate am constatat in decursul timpului ca nu prea conteaza ce imi doresc eu :) asa ca la aceste capitole ma las dusa de val :) eu fac tot ce pot sa fie bine, restul cam vine de la sine :)
- imi doresc sa ma implic mai mult in ceea ce inseamna gradina si livada, sa mai invat, sa lucrez mai mult sau macar mai eficient :) in 2013 am umplut congelatorul cu produse "de acasa", in 2014 imi doresc sa il umplu ceva mai eficient/echilibrat raportat la consum :)
- sa incerc retete noi si cat mai sanatoase :)
- sa schimbam masina; e probabil al 3-lea an pe wishlist, dar acum chiar frige la degete :)
- pe plan sportiv imi doresc sa imi mentin forma din 2013, poate chiar sa avansez putin la anumite aspecte. Dar clar nu va fi un an in care sa ma dezvolt prea mult pe acest plan. Mi-ar placea sa cobor totusi sub 3 min/800m intr-un concurs oficial, si sa reusesc sa fac drumul pe bicicleta de la Bucuresti la Sofia in noiembrie, daca tot m-a prins microbul... ;)
- poate sa ne concentram ceva mai mult pe aranjat casa ;)
- la job sa mearga treaba cel putin la fel de bine ca in 2013 - sa crestem incet si sigur :)

Cam astea ar fi cateva puncte care cred ca ar depinde [si] de mine. In rest, Doamne-ajuta! :)

Bine v-am regasit, si un an excelent!

sâmbătă, 30 martie 2013

Emotii in aer :)

Am o perioada plina de calatorii. Una planificata (Irlanda cu mult ravnitul ultramaraton Connemara), si inca doua aparute cam pe nepusa masa, in Franta - una a trecut, una urmeaza sa vina :D

Eh, despre cea care a trecut vroiam sa povestesc azi - a aparut cam din scurt, in concluzie n-am mai prins zboruri directe pana in Paris. Deci, escala in Zurich (mai era o varianta pin Istanbul, dar tocmai ce depusesem actele pentru schimbarea pasaportului, asa ca a picat din calcule; oricum, ar fi durat prea mult calatoria in sine). La dus, treaba a mers struna - am ajuns in aeroport cu 1,5 ore inainte de decolare (fiind facuta rezervarea in ultimul moment nu am reusit sa fac si check-in online), plecare la timp, plimbare de la un terminal la altul in Zurich - acolo am avut ceva emotii, ca desi au zona de tranzit, mai tot avionul era in tranzit, si cum eu am avut loc pe ultimul rand din avion, am avut mult de asteptat la verificarea bagajelor. Am ajuns la terminalul de plecare cu vreo 2 minute inaintea orei anuntate de imbarcare :) Mi-am pus "note to self" - pentru intoarcere sa fac check-in din timp, sa prind loc in fata avionului, ca sa nimeresc in fata la coada :D Apoi, treaba struna pana la aeroportul Charles de Gaulle, de acolo stiam foarte bine - RER (linia B cap-coada) + autobuz (vreo 8 km) pana unde aveam eu treaba :)

La intoarcere, evident, lucrurile s-au complicat. Putin. Sau mai mult :)

In primul rand, toata ziua am stat in intalniri si discutii. Avionul pleca la 18:35, ultima ora de imbarcare era 18:05. Din experientele anterioare, am calculat ca ajung fara probleme daca plec de la "birou" pe la ora 15. Pe la ora 14, colegul cu care aveam mai multa teraba acolo a constatat ca nu mancasem mai nimic toata ziua, asa ca am dat o fuga la o pizzerie, unde am mancat jumatate de portie de paste (s-au facut destul de repede, dar nu mai aveam timp sa stam sa le terminam). El pleca in concediu in Spania in aceeasi dupa-amiaza, deci nu avea cum sa ma duca la aeroport. Si cum deja se aglomerase traficul si un taxi pana la aeroport ar fi facut mult, am hotarat sa iau autobuzul + RER (pentru cine nu stie, RER-ul e un fel de metrou cu statii mai rare :D in mod normal face 45 de minute pe distanta de care aveam eu nevoie).

Cum deja se facuse ora 15, am hotarat sa nu mai pierd vremea si in loc de autobuz pana la capatul RER-ului, sa iau un taxi. Suna colegul la taxi - refuz pe motiv ca "distanta e prea mica". Adica cei vreo 8 km (din partea mea putea sa ii faca si 10, numai sa fi ajuns la timp). Asa ca m-a dus repede la statia de autobuz.

Aici, alt ghinion - in mod normal autobuzul respectiv cicula la interval de 4-14 minute. Atunci a venit cam la 20 de minute de cand ajunsesem eu in statie. M-am uitat la ceas, da m-am relaxat si gandul ca RER-ul face 45 de minute, deci am timp berechet.

Ah, am uitat sa precizez - facusem check-in-ul online, aveam bilete in fata avionului la ambele zboruri. Doar ca n-am avut imprimanta sa le si scot pe hartie, si mi-am trimis codurile si pe mobil - ceea ce se cheama "mobile check-in", acceptat la ambele aerporturi cu care aveam treaba - Paris si Zurich (atentie, nu merge si la Otopeni :D). Speram totusi sa ajung la timp in aeroport sa imi scot ceva si pe suport de hartie, nu ma simteam suficient de confortabil doar cu codul pe mobil. Plus ca a trebuit sa imi activez si datele pe roaming ca sa le deschid. Plus ca prin Zurich am constatat ca mi se cam termina si bateria...

Eh, alt ghinion - filtre de trafic. Nu stiu ce s-a intamplat in zona in acea zi, dar era plin de Politie, controale, coborau oamenii din masini, autobuze etc. Au oprit alte 2 autobuze in fata noastra, si au trimis oamenii in autobuzul in care eram eu. De la un moment dat nu mai ajungeau oamenii nici macar de la usa la aparatul de taxat. Probabil ceva similar cu autobuzele bucurestene in zi cu ploaie la ora de varf :D sau cum era "Foamea" (acceleratul Timisoara-Iasi) pe vremea studentiei mele :D Plus ca era sa cobor la alta statie - avea acelasi nume cu statia mea de RER :) noroc ca m-a oprit un baiat, ca m-a vazut cu bagaj si a dedus ca vroiam la gara :D

Mi-a "consumat" autobuzul o ora. In loc de cele 20 de minute pe care le apreciasem initial. Tranzitul spre RER a fost 10 minute, cum am apreciat. Doar ca nu era RER-ul pe care mi-ar fi placut sa il prind - era unul care avea capat de linie mai devreme decat la aeroport, si oprea in mai multe statii. Am mers cu el cu gandul sa cobor la ultima statie si sa astept RER-ul de aeroport, apoi mi-am dat seama ca RER-ul pe care il vroiam eu nu oprea in aceasta ultima statie. Deci trebuia sa cobor mai devreme, la una din cele 2 statii mari ale metroului de Paris de pe linia respectiva (Gara de Nord sau Chatelet). Toate bune si frumoase, singura problema a fost ca era ora de varf, lumea se inghesuia peste inchiderea usilor, si de la un moment s-au defectat, trebuia sa mai stam in fiecare statie cam 20 de secunde cu usile inchise, ca sa poata fi deschise... cam incepeam sa ma uit urat la ceas, si sa ma gandesc ca ma multumesc cu codul de pe mobil pentru imbarcare :)

Intr-un final, am schimbat RER-ul. Cel de aeroport era la 3 minute in spate, deci n-am asteptat mult. Dar, culmea ironiei, era plin de oameni care intarziau la aeroport :) toti erau deja cu biletele in mana, cu ceasul sub ochi, si plini de nervi ca a intarziat tot ce putea intarzia si ei isi pierd zborurile... a fost momentul in care a inceput sa imi scada disperarea, probabil de multumire ca nu eram singura disperata :D dar eram deja pregatita sa anunt pe toata lumea ca pierd zborul.

Eu aveam plecarea de la terminalul 1. RER-ul are 2 statii in aeroport - terminalele 1-3 si terminal 2. Am coborat la prima si am sperat cu toata fiinta mea sa fie acolo terminalul 1. Eh, era terminalul 3 si mai aveam de luat un tren pana la terminalul 1. Ca sa va faceti idee despre gravitatea situatiei, la ora 17:52 citeam anuntul ca trenul pentru terminalul 1 soseste in 3 minute, iar eu aveam ultima ora de imbarcare 18:05.

Am ajuns si la terminalul 1. Acolo efectiv am zburat. Am ajuns la coada de verificari bagaje, erau vreo 10 persoane in fata mea. M-am apucat de scos ce trebuia scos inca din mers - laptopul cu o mana, lichidele din geanta cu cealalta mana, esarfa, haina, cizmele... 2 doamne din fata mi-au citit disperarea in gesturi si m-au lasat in fata lor :) am aruncat totul pe banda, le-am luat rapid la capat, am daramat si o doamna care se incalta incet si tacticos sprijinita de banda si nu imi permitea sa imi iau bagajele (desolee, madame). Si de acolo fuga la maxim pana la terminal. Am ajuns la poarta avand niste lucuri in mana in loc de "in bagaj", transpirata toata si cu vreo 3 unghii rupte. Dar am ajuns la 18:04 :) Yupiiiii!

Am urcat rapid in avion, ne-am aranjat si apoi ... surpriza. Avionul n-a primit permisiunea de decolare. Asa ca am mai asteptat o vreme. 10 minute. 20. In coditiile in care aveam 45 de minute pentru tranzit la Zurich, avionul a decolat din Paris cu 31 minute intarziere. Aveam ultima ora de imbarcare 20:05, iar pe moitorul avionului s-a afisat frumos, la plecare, ora estimata de sosire: 19:59. Super.

Pana la urma avionul a recuperat ceva, asa ca am aterizat la 19:47, deci aveam din nou o sansa (stiam ca era posibil sa intarzie legatura sau sa mi se dea alt zbor, ca nu era vina mea, dar nu ma relaxa prea mult acest gand). Ah, primisem mesaj si de la Cristi sa ii caut o caciula lui Alex ca si-o uitase in microbuz. Evident duty free-ul de Paris l-am ratat complet, desi mai aveam o sansa in Zurich. Care parea sa se ruineze, si ea :) Terminalele de tranzit ni s-au anuntat inca din avion, deci stiam foarte bine unde aveam de ajuns (a scutit niste timp de stat si holbat la panouri). Deci mi-am luat iar picioarele in spinare si da-i si lupta :)

Am trecut din nou ca fulgerul prin verificarile de bagaje de la tranzit, si am ajuns la verificarea pasapoartelor. La ghiseul alaturat, domnul de la verificari tocmai ii explica doamnei ca a trecut ora de imbarcare a avionului pe care trebuia sa il ia. La care am auzit-o tipand efectiv ca e in tranzit si a intarziat avionul cu care a venit (totul urmat de o vorba romaneasca :D deci eram amandoua in aceeasi situatie). Domnul de la ghiseul meu s-a uitat cu mila la ea, la mine, si mi-a spus relaxat: "Your plane is still here" :) am trecut de ghiseu, si acolo am vazut un panou cu plecarile, iar la linia de Bucuresti scria "late arrival". Deci ne astepta :) si pana la ura s-a dovedit ca a mai asteptat inca niste timp dupa alt zbor, tot de Franta (din Lyon).

Buuun. M-am aruncat pe un scaun, am numarat alte vreo 3 unghii rupte, si in sfarsit am inceput sa ma calmez. Am vazut si cele 2 magazine din dreptul portii - m-am gandit sa ma uit la ceva de cumparat pentru baieti, si am constatat ca se plateste in franci elvetieni (dooh!). Mi-a picat totusi fisa la un moment dat ca as putea plati cu cardul, si i-am luat lui Alex un tricou (nu aveau mare lucru, celalalt magazin era de bauturi alcoolice).

Si pe cand trebuia sa inceapa imbarcarea, cu tot cu intazierea anuntata - apare un domn tragand dupa el un ghiseu pe roti, si apare alt anunt - verificare suplimentara pasapoarte catre Bucuresti. Damn. Eu aveam doar cartea de identitate, care e suficienta pentru calatorie in mod normal, dar in caz de verificari de genul acesta stiam ca au dreptul sa te retina sa faca nu stiu ce fel de verificari suplimentare si exista riscul de a pierde zborul. Si asta tocmai cand ma relaxasem ca nu mai aveam ce zbor sa pierd.

Ma duc si eu frumos la coada la ghiseu. Din tot avionul, doar eu n-aveam pasaport (de fapt era in curs de schimbare, fapt care dureaza 2 saptamani). S-a uitat putin mai stramb la mine de vreo 2-3 ori, dar pana la urma mi-a cerut biletul sa imi puna stampila. Ha ?! alta belea, ca eu n-aveam nimic pe hartie, iar treaba era clara - fara stampila aceea uriasa nu puteam urca in avion. S-a uitat la mine inca o data stramb, si m-a intrebat cum sa imi puna stampila pe telefon :D pana la urma a facut rost de o hartie, mi-a pus stampila pe ea si mi-a inmanat-o. Cand m-am uitat la bine - era ceva formular de emigrare prin UK :D Dar stati linistiti, mi l-au confiscat si l-au rupt bucati bucatele dupa ce am trecut de turnichetul de imbarcare... deci nu emigrez in UK :)

Si in sfarsit m-am asezat relaxata pe scaun. Pentru cei care traiesc viata (si astfel de evenimente) la maxim - stiti cum se simte momentul in care scade adrenalina dupa un stres puternic? De te ia o senzatie de maxima oboseala, de-ti vine sa te arunci oriunde ca sa dormi - asa m-a luat si pe mine. Nu stiu cum au trecut cele vreo 2 ore de zbor, dar stiu ca la aterizare m-a luat o durere de cap sa imi venea sa urlu. Parca impulsurile electrice din capul meu ar fi intrat in rezonanta cu ceva de la avion, simteam cum imi zvacnea totul puternic si regulat. Mi-am revenit brusc dupa ce avionul a atins solul.

Si cum totul e bine cand se termina cu bine, mi-am regasit masina (o lasasem cam prea pe margine in parcare :D) si am ajuns cu bine acasa, chiar daca am prins radar la iesirea din Otopeni - politistul s-a apropiat de marginea drumului, dar n-a ridicat mana sa ma opreasca - e adevarat si ca l-am vazut si eu din timp si am incetinit suficient cat sa ma lase in pace :) Si am ajuns si acasa, cu niste ore bune de intarziere. Si probabil acum, dupa inca o saptamana, incep sa imi revin din oboseala acelei calatorii :D

Urmeaza, miercuri, zborul spre Irlanda :) macar e zbor direct, n-o sa avem emotii de tranzit :) Sa vedem cum vor sta lucurile la intoarcere, ca zborul pleaca la ora 10 din Dublin, si noi vom sta in Gallway, la vreo 3 ore cu busul de Dublin :) ceva pronosticuri? :)

vineri, 1 martie 2013

De-ale lui Alex

Va era dor? :) Am mai pierdut multe, n-am fost pe faza sa le scriu. Dar oricum, se vede o evolutie, la aproape 6 ani are alt nivel la perlute ;)

1. Din seria "Alex negociator"

A: Mami, ai bani?
Eu: Am, dar trebuie sa ii dau si lui tati...
A: Si cati iti raman?
Eu: Hm, vreo 30...
A: Ah, atunci ne ajung!
Eu: Pentru  ce?
A: Pentur masinuta rosie [a cumparat zilele trecute una neagra, si i-a mai placut una rosie]! Costa doar 6 lei!
Eu: Dar ... nu o cumperi din banii tai? [are o oarecare suma de care tine cu dintii]
A: Din banii mei?! Niciodata!
Eu: De ce din banii tai niciodata?
[o pauza de 20-30 de secunde]
A: Pentru ca nu-i am la mine! :)

[si dupa inca vreo 10 secunde]
A: Si mergem maine sa cumparam masina rosie? Sau poimaine?

Deci a trecut de la intrebari deschise la inchise si alternative :) acum sa vad cum mai scot camasa :D

p.s. dupa ce a urcat si Cristi in masina l-a luat si pe el la intrebari:
A: Mergem la magazin?
C: Pentru?
A: Pai m-a surprins masinuta rosie...


2. Tot in seara asta in masina:
A: Mami, eu nu ma mai uit la desene!
Eu: De ce?
A: Ca ma uit la fotbal! Ca imi place fotbalul.
Eu: Bine, ne uitam la fotbal, ne place si mie si lui tati...
A: Si vreau sa vad cum joaca Steaua, cum lupta Steaua!
[...] [mentionez ca nu am discutat cu el pe teme microbistice :D]
A: Azi la scoala am jucat fotbal, si am fost Steaua... si vreau sa castige Steaua! :)
Stia ca Steaua joaca cu Chelsea, dar nu stiu de ce era convins ca meciul ar fi in seara asta, ne-a zorit rau ca nu cumva sa piarda meciul :D

p.s. si pana acum imi placea profa' lor de sport, dar acum chiar m-a dat pe spate =))

[la afterschool a desenat 2 steaguri - unul al Romaniei si unul cu toate culorile - sa reprezinte faptul ca Romania a castigat impotriva tuturor celorlalte tari ale lumii :D]


miercuri, 27 februarie 2013

Intrebari ciudate la interviuri

Am gasit acest articol, m-am amuzat bine, si m-am hotarat sa raspund si eu :) Cine mai vrea sa incerce? :)

1. Daca ai putea exclude un stat din SUA, care ar fi acesta si de ce? (Forrester)

Hm. probabil statul degeaba :) din motive evidente :D Bine, raspunsul n-ar avea acelasi farmec daca ar trebui sa "exclud" un judet din Romania...

2. Cate vaci sunt in Canada? (Google)
Hm, cam cat lapte beau canadienii? Si cata branza mananca? :)
Raportam totul la 4 picioare... restul sunt calcule :D

3. [De] Cate monezi[monede] de 25 de centi ai avea nevoie pentru ca inaltimea coloanei de banuti sa fie cat Empire State Building? (JetBlue)

Pai depinde - consideram monedele puse orizontal sau vertical? :D
Probabil intrebarea ar fi mai interesanta cu bancnote puse in plan paralel cu solul ;)

4. Un pinguin intra pe usa cu un sombrero pe cap. Ce spune si de ce e aici? (More Clark Construction Group)

Probabil va spune Buna ziua/dimineata -  depinde de moment :) si sigur e aici ca sa ma distreze pe mine :)

5. Ce muzica descrie cel mai bine etica ta de lucru? (Dell)

Pfuai, asta e grea. Probabil suieratul vantului :))

6. Jeff Bezon intra in biroul tau si-ti da un milion de dolari, ca sa realizezi cel mai bun plan de afaceri. Care ar fi acesta? (Amazon)
Eh, asta chiar as fi o fapta buna :) intrucat am deja 2 planuri pregatite pentru o astfel de situatie [ipotetica], mi-as freca mainile, as dispune 150.000 catre un plan [el cere mai putin, dar na, daca tot as dispune de bani as creste calitatea], inca vreo 500.000 catre celalalt plan [chiar cere suma asta], iar restul i-as tine pentru spagile necesare functionarii infloritoare :D Deci, vine cineva cu banutii? :D

7. La ce te gandesti cand stai singur intr-o masina? (Gallup)
La condus. Clar si in cel mai serios mod posibil. Ca nu stau singura in masina pe loc :)

8. Cum ti-ai evalua memoria? (Marriot)

Cu atentie :)

9. Numeste trei premianti de Nobel. (BenefitsCONNECT)
Marie Curie, Maica Tereza, Gabriel Garcia Marquez, Rontgen. Sunt primii care mi-au trecut prin cap, dar daca mai sap putin prin memoria evaluata cu atentie, mai gasesc :)

10. Poti sa rostesti o frantura de limba si in acelasi timp sa vinzi o masina de spalat? (Mastercard)

Mie sincer intrebarea mi se pare adresata cu o frantura de limba - n-am inteles-o :) daca as si cumpara o masina de spalat in acelasi timp, inseamna ca exista cineva care poate face asta :D

11. Daca as veni la tine acasa la cina, ce mi-ai gati? (Trader Joe’s)

Cina :) as stabili pe loc detaliile...

12. Cum ar comunica oamenii intr-o lume ideala? (Novell)
 Excelent :)


13. Cum pregatesti un sendvis cu ton? (Astron Consulting)
 Cu mainile. Si cu ton, bineinteles :)

14. Sotia si cu mine mergem in vacanta. Ce loc ne-ai recomanda? (PrincewaterhouseCoopers)
Pai depinde ce vreti - cald, racoare, umezeala, plaja, ski, sport, vestigii istorice, muzee etc...

15. Esti bucatarul-sef al unui restaurant, iar echipa ta este selectata intr-o competitie culinara. Cum ti-ai pregati echipa pentru marea provocare? (Accenture)

Probabil cu umor, data fiind probabilitatea sa se intample asta...

16. Ce crezi, cam cate ferestre sunt in New York? (Bain & Company)

Cu cateva mai putin, ca sigur s-au mai spart de cand mi-a fost adresata intrebarea pana sa apuc sa raspund :)

17. Care e piesa ta preferata? Ne-o canti? (LivingSocial)

O cant fara emotii :) dar mai calculam cel putin un geam spart la intrebarea anterioara.

18. Calculeaza unghiul dintre cele doua aratatoare cand ceasul arata ora 11:50. (Bank of America)

Depinde de ceas (cat deplaseaza orarul in functie de minutar) - dar as zice ca intre 30 si 60 de grade, probabil vreo 50... :D

19. Ai furat vreodata un pix de la locul de munca? (Jiffy Software)
 Luatul din greseala se cheama furt? :D dar le-am dus inapoi, cu dobanda chiar :D

20. Alege doua vedete pe care ti i-ai putea inchipui ca parinti. (Urban Outfitters)

Nu-mi inchipui sa am parinti vedete :) probabil daca as reusi sa gasesc 2 astfel de vedere, as fugi de-acasa :))

21. Ce accesoriu de bucatarie ti-ai dori sa fii? (Bandwidth.com)

Oscilez intre polonic, blender si manerul frigiderului, dar n-as putea sa explic nici de ce le-am ales tocmai pe ele, nici de ce oscilez...

22. Sa presupunem ca ti-ai pus telefonul pe mut, dar aparatul incepe totusi sa sune tare. Ce mi-ai spune? (Kimberly-Clark)

In primul rand n-are cum sa sune tare, am maaaare grija de acest aspect :) Dar daca chiar s-ar intampla, mi-as cere simplu scuze, as respinge apelul si as inchide telefonul.
Bine, mi s-a intamplat si sa astept in sala persoana cu care aveam interviu si sa imi vibreze telefonul iar eu sa il ignor - tocmai persoana ma apela, ca nu stia ca eram in sala :D

23. Ce punctaj mi-ai acorda, de la 1 la 10, pentru acest interviu? (KraftFood)
Daca m-ai ales deja - clar 100, nu puteai face o alegere mai buna :D

24. Daca ai putea fi altcineva, cine ai vrea sa fii? (Salesforce.com)
Tot eu :)

25. Cum ai invata pe cineva sa prepare o omleta? (PETCO).
Prin puterea exemplului :)

Clar, nu prea as putea ramane serioasa la asemenea intrebari :)

duminică, 24 februarie 2013

Raport de cursa: WinterTri 2013

A trecut si primul meu triatlon. Impresiile mele dupa el sunt destul de amestecate. In primul rand, probabil ca am prins ceea ce Alex Ciocan numeste "forma sportiva" cu o saptamana in urma, si eram in etapa de scadere :) altfel nu imi explic de ce m-as fi simtit extenuata dupa primul km alergat in 6:30, in conditiile in care cu o saptamana in urma ma descurcam excelent [zic eu] la Municipale. Un alt motiv ar putea fi alimentatia mai putin corecta din ultima saptamana, in care am cam lucrat de acasa pazindu-l pe Alex bolnav de varicela (bine ca scapam si de beleaua asta :D). Una peste alta, in rezumat, m-am simtit obosita inca de la start, dar am reusit sa duc cursa la bun sfarsit in cele sub 2 ore despre care stiam ca era timpul limita (pana la urma am inteles ca era de fapt limita pentru proba de ciclism, si ca inotul era permis si dupa cele 2 ore).

Sa o luam cu inceputul - un oarecare minus organizatoric mi s-a parut lipsa de explicatii privitoare la organizarea lucrurilor personale. Plus sedinta tehnica cu jumatate de ora inainte de start, pe durata a 20 de minute - a compromis incalzirea. Mi-am pus toate lucrurile personale in sacul negru primit de la organizatori, si l-am lasat in masina. Apoi m-am invartit si am intrebat in stanga si in dreapta ce fac cu sacul, unde il pun. O prima varianta a fost "la bicicleta", dar am constatat ca nu prea era loc de saci pe-acolo. Apoi "la vestiar" si mi s-a parut mai rezonabil, asa ca m-am lasat la bicicleta incaltamintea de ciclism si restul le-am dus in vestiarul de la bazin (inclusiv spray-ul de pana :D noroc ca n-am avut nevoie de el).

Sedinta tehnica a fost ok, a clarificat si sensul de mers pentru probele de alergare si ciclism. Eu eram convinsa ca sensul era indicat de sageata mare alba (deci sensul acelor de ceasornic pentru ambele probe), pe cand era vorba de fapt de sagetile colorate de pe traseu - o proba in sensul acelor de ceasornic si una in sens trigonometric.

Incalzirea am facut-o cam prost, si am resimtit acest lucru. Ne-am apropiat de start, am reusit sa imi pornesc Endomondo, si ... start!

Alergarea

Buluceala mare la start, si am aflat rapid si motivul - niste zeci de metri de namoleala zdravana. La pornirea in alergare am mai zarit si petice de iarba, dar pana la intoarcerea de la ciclism n-are rost sa va mai povestesc cum era :) Apoi am intrat pe asfalt. Mi-am simtit picioarele grele din start. Am zis sa nu trag tare, sa vad la 1 km ce ritm am avut si apoi sa ma reglez spre 5:30. La 1 km insa a venit socul - 6:30! Ups, hai sa accelerez. Mai aveam niste fete pe langa mine, dar habar n-aveam daca de la stafete sau de la individual. Am accelerat, le-am lasat in urma. Al doilea km l-am facut in 5:41, dupa care m-am cam chinuit sa mentin un 6 min/km. Organizatorii anuntasera aproximativ 5 km de alergare, in unele locuri era mentionat 5-6km. Pe la km 4 m-am gandit chiar sa accelerez, dar mi-am dat seama ca inca nu intrasem le ultima linie dreapta a buclei. Si s-au facut apoi 5 km. Lumea cam incepuse sa accelereze, cu gandul ca or mai fi cateva sute de metri. Si s-au facut si 6 km si inca zona de tranzitie era departe :) am inceput sa "pomenesc" diverse prin gand, dar cumva am zarit zona de namol in departare, asa ca m-am linstit. In momentul in care am ajuns la bicicleta Endomondo mi-a strigat vesel "7 km", si ultimul alergat in 6:33!! Nu mai erau multe biciclete la rastel, asa ca am reperat-o usor pe a mea :D mi-am schimbat incaltamintea, mi-am pus casca si am dat bice. Multumesc Florin, Ana si Marian pentru incurajari (si celorlalti, dar pe voi v-am "reperat"mai bine) :)

Ciclismul

Singurul lucru de care sunt totusi mandra la ciclism e ca n-am coborat de pe bicicleta in zona de namol :) in rest, asa cursa obosita n-am mai avut de mult :( abia am reusit sa tin un aproximativ 20 km/ora in medie, in conditiile in care in toamna tineam 25 lejer pe offroad! Am prins vreo 2 rafale zdravene de vant, au fost si niste gropi, au fost si mici diferente de nivel - nu semnificative, dar destul cat sa ma enerveze :d de fapt ceea ce ma enerva mai tare era ca nu le simtisem drept coborari la alergare, sa imi fi dat drumul la picioare (am alergat in sens invers, remember)? :) in prima tura m-a ajuns multa lume din spate, dar a doua tura am facut-o cam singurica. Per total m-a ajuns in urma o fata, am depasit eu 2, una din ele m-a ajuns inapoi... habar n-aveam pe ce pozitie eram (ma interesa doar "feminin"-ul), dar era clar ca la cat eram de singura, nu eram in fata :( Pana la urma am ajuns inapoi in zona de tranzitie, am lasat bicicleta, si am luat-o la fuga spre bazin.

Inotul

Cand mi-am lasat sacul la vestiar, imi aranjasem lucrurile intr-un anume fel. Am ochelari de inot cu dioptrii diferite, deci mi-i aranjasem deasupra cu lentina stanga spre stanga. Imi pregatisem casca etc. Pe cand am intrat la bazin, dupa ce mi s-au aburit ochelarii, am constatat si ca cineva imi cam impinsese sacul si imi daduse peste cap toate aranjamentele. M-am enervat. Pana la urma am reusit sa dau jos de pe mine ce aveam de dat jos, mi-am regasit forma ochelarilor (nu radeti, e extrem de important pentru mine :D) si m-am chinuit cam un minut (nu exagerez) sa conving casca sa imi stea pe cap. Aveam degetele inca inghetate dupa ciclism (n-am manusi cu degete lungi) si capul/parul transpirat, si imi sarea casca intr-o veselie :D am intors-o si pe fata si pe dos din greseala de vreo 2 ori... pana la urma am reusit sa mi-o indes pe cap, am facut un dus destul de lung ca sa imi curat namolul "castigat" la ciclism si am iesit la bazin. Aici, alti nervi - zona de acces de la vestiarul de fete (situat in dreptul punctului de alimentare) pana la start (exact de cealalta parte a bazinului) era plina de concurenti care terminasera si stateau la o poveste, o banana, o maslina, un pahar cu apa si nu mai stiu ce. Abia mi-am gasit drum printre ei, nu puteam alerga, alunecam rau etc. Am ajuns pana la urma la capat, si am mai stat probabil vreun minut sa imi fac curaj sa intru in apa. Plus ca inca aveam pulsul mare si clar nu mi-as fi gasit respiratia pe craul. M-am aventurat in apa si, evident, m-am intors pe spate inca din prima, la fel ca la UltraSwim. Chiar si asa, mi-a fost greu sa respir regulat. Plus ca nu mai reuseam sa misc umerii (sa va pun sa ghiciti pe unde am febra musculara azi?). Mi-a trecut atunci prin cap ca probabil e vreun rost din cauza caruia se incepe in mod normal cu inotul si se continua cu bicicleta. Acum, dupa ce statusem cu umerii inclestati sa tin bine de ghidonul bicicletei, nu mai reuseam sa ii "declestez" ca sa inot cu ei :) Am facut probabil primii 50m in 3-4 minute, abia ma miscam si vedeam clar ca inaintez extrem de greu. Urmatorii 50m au fost aproape la fel. Apoi am inceput totusi sa reusesc sa maresc cadenta bratelor, dar inaintam tot ca o testoasa pe uscat. La fiecare capat de bazin ma opream cateva secunde, si ma straduiam sa imi inchipui ca incurajarile din public erau pentru mine :)) Pe la 300m am incercat sa mai maresc ritmul, si am inceput sa simt cum imi joaca chip-ul pe picior - aveam senzatia ca o sa il pierd. Motiv pentru care am incetinit la loc, am zis ca mai bine sa ajung mai tarziu decat fara chip :) ultimii 100m i-am facut singura pe culoar, cam atunci mi-a fost clar ca eram ultima, ca ma ajunsese din urma si ma intrecuse si Adriana :)
Am iesit cu greu din bazin si am alergat spre finish, timp 1:57. Stiam ca intrasem in bazin la 1:2x, deci era clar ca statusem vreo 30 de minute la inot. Mult, dom'le, muuuuuult...

In rezumat - nu cred ca stau chiar asa de prost in mod normal :) cred ca pot semnificativ mai bine, daca sunt hranita corect si in forma :) Motiv pentru care am hotrat sa mai incerc un triatlon, tot cu inot in bazin. Fie in august (daca se organizeaza) fie la anul tot WinterTri. Pana atunci imi vad de ale mele, fiecare sport in parte :D

Diverse (amuzante sau lectii de viata)

In ordine cronologica:

1. Pe cand ma perindam eu cu sacul negru dupa mine sa imi las lucrurile (aveam in el inclusiv haine de schimb sa la imbrac dupa incheierea concursului) - opresc la bicicleta sa imi las incaltamintea. Scot intaltamintea din sac, o aranjez frumos sub bicicleta, o acopar cu punga sa nu cumva sa ploua si sa se ude la interior etc. Pe cand ma ridic sa plec spre bazin, constat ca o data cu incaltamintea "zburasem" pe-afara si una bucata piesa lenjerie dantelata :D era plin de baieti prin zona si era clar ca depasisem "regula de 3 secunde"... tot ce puteam sa sper era ca au fost prea ocupati cu ale lor :D sau ca "sunt sportivi" si se aplica punctul 3 de mai jos :D

2. In timp ce ma ajungea din urma lumea la ciclism, m-a ajuns si una din concurentele de la feminin, care tipa efectiv isteric la toata lumea sa ii faca loc, asta intr-o zona in care toti se chinuiau sa nu ia niste gropi. Evident, nici concurenta respectiva nu era dispusa sa le "incalte", asa ca tipa la toata lumea din toti rarunchii. Acum, rugaminte - daca vreodata ma veti auzi pe mine tipand in asemenea hal de isterie, va rog sa ma trageti de urechi si sa ma puneti sa iau o pauza. Mi-am promis ca nu vreau sa ajung asa, si ca vreau ca sportul sa provoace bucurie si relaxare (mie si celor din jur) si nu stres si nervi (mie si celor din jur) :)

3. La vestiar, dupa proba de inot - evident dusuri, imbracat etc. La un moment dat una din fetele de la dus constata ca usa spre bazin era deschisa larg (pentru cine nu stie, dusurile sunt "deschise"). A urmat un soi de "girl's talk", la care voi face un rezumat scurt:
- Voi ati observat ca usa e deschisa?
- Acum asta e, suntem sportivi...
- Dar acolo sunt barbati...
- Da, dar si ei sunt sportivi =))
Deci, dragi barbati sportivi, mi-a trecut prin cap urmatoarea intrebare: daca sunteti la un concurs de MTB prin padure, noroiala, namoleala etc, si undeva intr-o parte apare o femeie goala, intoarceti capul dupa ea sau ramaneti concentrati la concurs? :D

4. La festivitatea de premiere, eram la masa langa niste baieti de la o stafeta, si se da premiu pentru ultimul sosit (un premiu pe care ma bucur totusi ca l-am ratat) :D inainte de a se anunta "castigatorul", unul dintre baieti spune:
- Ah, probabil era fata de pe culoarul 1, inota pe spate, incet-incet, blap, blap [inchipuiti-va o miscare foarte lenta a mainii prin care explica el cat de incet s-a inotat].
Eh, acea fata eram eu :)) au incercat apoi sa dreaga busiocul, dar prea s-au potrivit toate ca sa nu fiu convinsa ca de mine era vorba :)) Testoasa ce sunt :)

5. Tot la festivitatea de premiere, un gest frumos - toate fetele am fost invitate si am primit cate o floare la ghiveci, cu ocazia apropierii zile de 1 Martie. Acolo, cu floarea in mana, fata din stanga mea imi sopteste:
- Te-am vazut la inot, chiar ma intrebam "Oare fata asta mai poate?"
Na, nu mai puteam, dar ce aveti oameni buni, chiar asa de evident a fost? =))

Si cu asta s-a incheiat episodul primului meu triatlon. Urmeaza, peste 2 saptamani, Campionatele Nationale de Sala, unde vreau sa scot un rezultat bun la 3000m. Sa-mi tineti pumnii, va rog ;)

miercuri, 20 februarie 2013

Raport de curse: Campionate Municipale

Stiam ca in aceasta perioada au loc campionatele municipale si nationale de sala. Eu n-am intrat niciodata intr-o sala de atletism, asa ca prea mult nu m-au entizuasmat intr-o prima faza. In plus, data concursurilor s-a tot modificat, asa incat nici nu le-am mai luat in plan.

Pana la urma, aflu ca proba de 3000m sala nimereste tocmai intr-o sambata in care nu aveam ceva anume programat. De fapt, aveam pe planul de antrenament pentru Connemara un long run, dar m-am gandit ca merge sa il fac dupa concursul de 3000m. Fane m-a intrebat si daca nu cumva vreau sa merg si la concursul de cros de duminica (la o zi dupa proba de la sala), dar cum stiam ca am de facut long run-ul, am zis pas.

Am stat cuminte toata saptamana dinaintea cursei. M-am odihnit, m-am hranit bine :) aveam deja 3 week-end-uri consecutive de efort destul de intens, asa ca n-am mai insistat cu antrenamente. Si a venit si ziua de sambata.

Vreau sa mentionez clar cateva lucruri. De exemplu, am aflat cu aceasta ocazie ca in Romania exista doar 2 (doua! deci n-am uitat nicio cifra) sali de atletism - una in Bucuresti (pista de 180m) si una in Bacau (din cate am inteles ar fi de 400m). Si cu aceasta ocazie mi s-a spulberat orice sansa de a ajunge din greseala (v-am zis ca ma orientez prost? :D) din alta sala decat trebuie :D Ce mi s-a mai parut interesant - dat fiind ca e tura scurta "ovala" si se alearga in viteza, pe laturile mici pista e inclinata - poate ati vazut curse de ciclism de pista - ceva de acel gen :) daca prinzi culoarul de pe interior nu simti mare diferenta, dar daca iei un culoar din margine (mi-am facut incalzirea pe ultimul culoar) simti cum urci si cobori de 2 ori per tura :) ciudat.

Sambata dimineata am ajuns sa sala, impreuna cu Ilariana si Csabi. Am facut apelul, am platit ce era de platit (seniorii si veteranii platesc pentru aceste concursuri - suma oarecum modica, 10 lei, dar vorbim de principiu aici :D), si m-am pregatit de incalzire.

Startul era programat pentru ora 14. Nu stiu ce s-a tot intamplat, eu mi-am facut incalzirea pentru ora 14, dar nu parea sa se organizeze ceva pentru noi la acea ora. In aceeasi zi in sala aveau loc si diverse probe de juniori, asa ca era destul de mare "debandada" pe-acolo ;)

Hotarasem sa tin 4min30sec per kilometru cat mai mult timp - acesta era planul :D stiam ca pot sa tin acest ritm aprox 2 km, dar nu stiam cum o sa ma comport dupa. Deh, lipsa antrenamentelor pe aceasta distanta... Dupa cum m-a sfatuit Fane, mi-am impartit frumos distanta la lungimea pistei, si mi-a iesit ca ar trebui sa "tin" cam 51 secunde per tura - aveam de facut in total 16 ture si 120m.

Din diverse motive, fetele ma tot rugau sa nu pornesc tare :D nu mi-a fost clar motivul temerilor lor :) oricum, Florentina anuntase ca vrea sa tina peste 50 sec/tura, deci m-am gandit ca ar fi ok sa stau pe langa ea la inceput, si apoi sa vad ce fac in functie de cum ma simt. De asemenea, mai calculasem ca de la punctul de start pana la primul cronometru ar fi trebuit sa fac cam 12-13 secunde.

Buuun. Startul ca de obicei la aceste campionate m-a luat prin surprindere. E un fel de "Pe locuri, start!" intr-o succesiune foarte rapida :) Am plecat impreuna cu niste juniori despre care stiam ca alearga tare, asa ca i-am lasat sa se duca :D Oana a luat-o si ea inainte, Florentina la fel... eu in spatele Florentinei. Ajungem spre primul cronometru - vad 8 secunde in loc de 12. Zic - stop, prea tare. Incetinesc. Tura continua, fetele se tot departeaza de mine, Florentina ajunge la linia de start (deci termina prima tura) - ma uit la cronometru - 43 secunde. Zic - nu, nu pot tine viteza asta, mai incet. Si am lasat pe toata lumea sa se duca oricum s-or duce, eu stiam ca nu trebuie sa scad sub 50 secunde per tura, asa ca acolo m-am limitat :) dupa cateva ture (vreo 4) am ajuns-o din urma pe Florentina, si pana la finalul cursei am mai facut 2 depasiri. Evident, si eu am fost depasita - juniorii si Oana :) primele vreo 8 ture am reusit sa imi tin bine calculul secundelor per tura, dupa care la un moment dat am pierdut sirul calculelor. Asa ca am avut vreo 3 ture in care banuiesc eu ca m-am cam apropiat de 60 de secunde, ca mi se parea ca vad la fiecare tura aceeasi cifra la zecile de secunde :) pana la urma am reusit sa accelerez putin, Oana ma ajunsese deja din urma cu o tura... dar dupa ce ca pierdusem calculul cronometrului, pierdusem si numarul de ture (in mintea mea erau 2 elemente perfect sincronizate :D). La finish era un aparat care numara turele, dar turele primului :D si cum ma ajunsese din urma, era clar ca eu mai aveam niste ture in plus, dar cum nu am fost atenta de cate ori m-au ajuns, nu stiam nici cate ture mai aveam. In plus, nici arbitrii nu m-au ajutat, ca ridicau mereu din umeri cand era vorba sa imi spuna cate ture mai am.

La un moment dat calculez eu ca as mai avea 3 ture. Calculul timpului il pierdusem de mult, cam renuntasem sa mai mai uit la cronometru, incercam totusi sa prind la linia de start de fiecare data o cifra mai mica la zecile de secunde decat cifra retinuta din tura anterioara :) Si pe cand calculam eu ca mai am 3 ture, trec de finish, arbitrii ridica din umeri, si apoi aud strigand in spate dupa mine: Patru! Eram destul de terminata, si singurul lucru care imi tinea energia pe linia de plutire era ideea ca mai am doar 3 ture :d asa ca m-am cam lovit in psihic acest numar :D am continuat tura hotarata ca data viitoare cand trec pe langa ei sa le spun ca eu am numarat ca as mai ramane doar cu 2, cand ... trece Oana din nou pe langa mine si ii suna clopotelul.

Clopotelul indica ultima tura. Deci, facand un calcul simplu, Oana ma ajunsese de 2 ori, plus mai avea o tura - clar eu mai aveam 3, deci arbitrii avusesera dreptate. Nu mai tin minte foarte clar cum au trecut acele ture, dar m-au terminat :) am reusit totusi sa o accelerez pe ultima :) Timp final: 14:45.78 :)

A doua per total la veterani, prima la categoria mea de varsta (de fapt si singura inscrisa in aeasta categorie). Timpul slab, dar sper ca la nationale (care vor fi pe 9 martie) sa reusesc sa gestionez ceva mai bine cursa. Macar sa nu pierd sirul "secundelor", ca sa ma pot orienta dupa ele. Ma voi declara multumita daca voi reusi sa tin ritmul de 4:30 pana la capat.

Dupa cursa vroiam sa merg in Herastrau sa imi fac long run-ul programat. Am oprit totusi inainte sa mancam ceva. In acest timp imi suna telefonul - Fane ma ruga sa renunt la long run si sa merg duminica (a doua zi) la Campionatele Municipale de Cros, 5000m, ca sa intregesc echipa (e nevoie de 4 membri pentru a intra si in clasamentul pe echipe). M-am gandit, m-am socotit... stia ca facusem cursa de 3000 deci imi era clar ca nu avea foarte mari asteptari de la mine :D plus ca, de aceasta data, era vorba de curse de seniori (adica sub 30 de ani) si imi era clar ca in astfel de clasamente n-am sanse sa ma plasez foarte onorabil :D

Pana la urma zic - hai, fie, pentru echipa :) asa ca m-am dus frumusel acasa si m-am hidratat, hranit si odihnit :) m-am dat peste cap sa fac rost si de un gel, cu gandul ca poate n-o sa am destula energie pentru cursa de 5000. Pana la urma am uitat sa-l iau :D

Duminica - m-am prezentat din nou la sala. Noroc ca m-a sunat Fane, ca eu credeam ca apelul se face in acelasi loc unde se facuse sambata, si ramaneam pe-afara :D deci pana la urma am facut apelul si am iesit la incalzire. Am discutat cu Lidia, a zis ca pleaca la 5 minute si ceva - la nationalele de pista in vara ma intrecuse cu aproape o tura de pista, stiu ca a terminat undeva pe la 27 min. M-am gandit ca e un ritm numai bun pentru inceput, asa ca am hotarat sa ma lipesc de ea prima tura (aveam de facut 3 ture si ceva) si apoi sa vad ce fac in functie de cum ma simt.

Si start! am ramas incet, impreuna cu Dana si Lidia. Dana ne mai spunea din candin cand ritmul :) am ramas cu ele pana cand am auzis un 5:26. Atunci am hotarat ca pot si mai repede, asa ca am luat-o inainte. Probabil nu cu mult, ca le-am auzit inca multa vreme pasii si respiratiile in spate :) Si mi-am ascultat telefonul - pornisem Endomondo si imi indica pace-ul dupa fiecare kilometru. Am mers cam cum am simtit, am vrut sa ma incadrez intre 5-5:15, si speram sa pot accelera putin pe ultimii vreo 300m. Si treaba a mers de data asta exact cum am calculat-o :) Urmarind inregistrarile dupa GPS, am avut cam 5:15 pe primul km, apoi am scazut la 5:09-5:06, pentru ca ultimii 800m sa ii fac in ritm de 4:50 (telefonul meu n-a ajuns la 5000m :) ). Pana la urma, locul 3 seniori cu timp oficial 25:00. Iar echipa a prins locul 1 :)

Acest pozitii reflecta de fapt starea atletismului feminin romanesc la tineret/seniori. Avem locul 1 pentru ca am fost singura echipa completa la fete - toate peste 30 de ani, una racita, 2 cu curse de 3000 facute in ziua anterioara. Echipa formata ad-hoc. La individual, la tineret a fost o singura inscriere, la seniori tot o singura inscriere sub 30 de ani, plus noi, cele 4 de 30+ (dintre care 3 de 35+, eu sunt cea mai tanara :D). Apoi, avem doar 2 sali de atletism in tara - cam pe unde vrem sa se antreneze cei de la care avem atatea asteptari la olimpiade si campionate europene/mondiale?

Ar fi foarte multe de spus, dar sunt convinsa ca nu e nevoie sa le spun eu :)

Pana una-alta, sambata asta voi participa la primul triatlon (sper :D), iar peste inca 2 saptamani urmeaza nationalele de sala, unde vreau din nou proba de 3000m :) Va rog sa-mi tineti pumnii! :)

luni, 11 februarie 2013

"Cum produce scoala tampiti" - un alt punct de vedere

Dupa ce a ajuns acest articol la mine din mai multe surse, de fiecare data cu "cat de adevarat", am hotarat ca merita sa imi expun si eu punctul de vedere :)

In primul rand - mi-a trebuit enorm de multa rabdare sa il pot citi din scoarta in scoarta. Multa informatie, destul de alambicata, si in prea mare detaliu - evident, n-am ramas cu mai nimic din detalii :D
Unul dintre sefii mei din decursul timpului mi-a spus sa tin cont de un aspect - omul retine dintr-o discutie/intalnire/sedinta/un articol/orice de acest gen cam 3 idei. Ideal ar fi sa structuram si noi informatia asa incat cei carora incercam sa le transmitem ceva sa ramana cu 3 lucruri importante din ce avem noi de transmis :)

Cam asa am sa imi structurez si eu punctul de vedere. Daca ies mai mult de 3 idei - asta e, daca retineti 3 din ele ma declar multumita :)

Ceea ce vreau sa accentuez este ca dam degeaba vina pe sistem, pentru ca sistemul pur si simplu il facem noi. Si tot noi ar trebui sa gasim si solutiile. Plansul neconstructiv (eu asa percep articolul) nu foloseste la mare lucru :)

1. Sistemul de invatamant nu e adaptat pietii muncii.

Na, multe de spus aici. Pai ia sa vedem. Sistemul universitar, atat de blamat. Care e piata lui, care sunt clientii lui? Locurile de munca? In niciun caz. "Piata" universitatilor o reprezinta ... absolventii de liceu si oricine altcineva vrea sa aiba o diploma de facultate :) Si tot asa cum un producator de farfurii n-are nici cea mai mica treaba cu producatorii de mancaruri congelate, asa nici universitatile n-au treaba cu piata muncii. Dar nici macar una :) Ca ne-ar placea noua sa fie asa... n-ar mai respecta regulile economiei de piata.
Deci, daca punem lucrurile cap la cap - tinerii de azi nu mai vor sa se faca zidari, tapiteri, bone, agricultori, cioplitor, bucatari etc. Nu, ei vor facultate. Poate ceva economie, ca e la moda. Sau ceva "business", ca suna mai bine si fiecare se viseaza afacerist. Asta e cererea, pur si simplu.
De cealalta parte - universitatile fac oferta adaptata la cerere - deh, clientul nostru, stapanul nostru. Daca anul trecut au fost 3 pe un loc la admitere le business, anul acesta oferim de 3 ori mai multe locuri acolo - asta e cererea, asta oferim.
Evident, tinerii sunt fericiti ca au loc, facultatea ca isi ia banii. Daca tinerii isi gasesc si loc de munca - asta deja e alta piata si trebuie tratata ca atare :)

Pur si simplu, invatamantul universitar este asa pentru ca noi, "piata", il facem sa fie asa.Ca noi suntem cererea. El doar se adapteaza la aceasta cerere...

Iar restul invatamantului - care e piata? Pai copiii de varste X-Y. Care oricum habar n-au pentru ce s-ar pregati pentru viitor, deci merge orice si oricum. Partea asta e destul de complexa, o las pentru un articol independent dedicat ei.

2. Ghiozdanul e greu

O fi, nu zic nu. Adevarul e ca si al meu a fost greu. De fapt, daca stau sa ma gandesc, am "explodat" cateva ghiozdane de la cate bagam in ele :) pentru ca pur si simplu ma pasiona invatatul, asa ca goleam biblioteca oraseneasca si ma caram cu toate dupa mine la scoala. Nu stiu daca am avut in liceu vreun moment in care sa am mai putin de 5 carti imprumutate de la biblioteca...

Pornesc de la premisa ca intr-adevar e greu, am incredere in cantarul parintilor de copii mai mari (noi inca n-am ajuns la experienta ghiozdanelor grele). Atunci sa vedem ce se poate face:

     2.1 Troller.
Nu se cara in spate, are rotite si se trage pe pamant. Nu apasa pe spate, si poate fi lasat sa se sprijine singur in momentele in care copilul nu se misca (intr-un autobuz de exemplu).

     2.2 Fise in loc de carti intregi.
Pai, daca tot cumparam noi, parintii, cartile, manualele, culegerile si altele asemenea - putem sa luam frumos o foarfeca si sa le transformam in fise, si sa dam copilului la scoala doar fisele din capitolul care il intereseaza. Poate, eventual, si ceva dintr-un alt capitol pe care se bazeaza capitolul curent. Sunt convinsa ca se reduce mult din volumul de hartie, si ghiozdanul devine semnificativ mai usor. Acasa, fisele se pot recupera cu capse/sine. Chiar nu vad nicio problema...
Pentru asta, intr-adevar, trebuie sa ne implicam si noi, ca parinti. Sau na, putem lasa si copilul sa faca asta singur, dar ar fi frumos sa o facem noi cu el :) macar pana la o varsta...

     2.3 Teama ca ghiozdanul greu ar cauza probleme de coloana - scolioza sau cifoza.
Sunt departe de a fi specialist in domeniu, dar senzatia mea e ca un ghiozdan oricat de greu, purtat corect pe ambii umeri, nu are cum sa cauzeze cifoza, dat fiind ca "trage" de spate exact in sens invers :) Ceea ce am retinut eu, nu stiu de pe unde, este ca o greutate prea mare apasata pe coloana unui copil in crestere ar putea afecta ritmul de crestere. As dori totusi un punct de vedere de la un medic (poate chiar ortoped pediatru).
Pe de alta parte, daca un copil de gimnaziu are deja probleme cu spatele din cele mentionate mai sus - pai ar fi cam grav. Ar trebui dus frumos la medic, facuta kinetoterapie pentru indreptate, si apoi sport pentru a mentine muschii spatelui suficient de puternici si echilibrati pentru a impiedica problemele respective. Sport, neaparat.

3. Olimpiadele pe bani.

Na, alta problema. Piata olimpiadelor/concursurilor scolare. E echivalenta cu piata concursurilor sportive, despre care as putea scrie un articol intreg :)
Pe de o parte unii care le-ar face gratis, de dragul elevilor. Da, dar mai greu sa stragi sponsori, n-ai premii, parintii nu prea sunt interesati sa trimita copiii undeva unde stiu ca nu sunt premii de castigat (va rog sa ma credeti ca m-am lamurit de acest aspect din urma concursurilor sportive pentru copii la care am avut ocazia sa particip in zona de organizare). Pe de alta parte, daca vrei sa faci un concurs cat de cat de calitate, ai nevoie de bani. Nu sa-ti faci casa cu ei sau sa-ti iei masina, dar macar sa inchiriezi spatiul, sa cumperi foile, sa xeroxezi subiectele, sa platesti corectorii, o masa, un pahar cu apa etc. Treburi care cer bani.
 Si aici, e aceeasi trebusoara cu cererea si oferta. Daca parintii n-ar fi interesati, n-ar fi nici organizatorii, si nu s-ar face aceste concursuri. Dar cum parintii sunt interesati, atunci si organizatorii sunt interesati, si uite-asa au iesit concursurile pe bani. E un business acolo, sa stiti :) Dar daca business-ul n-ar iesi, nu s-ar organiza deloc.

Din nou, dormim cum ne asternem :)

Pe de alta parte, la fel ca la concursurile sportive - chiar trebuie sa mergem la toate? Haideti sa facem o selectie - ce ne permitem, ce e aproape/departe de casa (depinde ce vrem de la concurs :D) etc. Ne limitam la o lista de 2-3-5 si toata lumea e fericita. N-avem nevoie de 18-20 sigur...

4. Meditatiile.

Nu mi-e foarte clar cand au inceput sa devina o problema. Probabil cand au inceput parintii sa se implice mai putin in lectiile copiilor. Sunt convinsa ca noi, ca parinti responsabili, care putem scrie zeci de pagini pe net, putem si sa ne ajutam copiii la lectii. Cel putin la nivel de gimnaziu, ar trebui sa ne descurcam... altfel, ne zbatem degeaba pe-aici :)

5. "Materialele" fara bon fiscal

Un bon fiscal/o chitanta exista. Cereti-o. Eu sunt casier al clasei lui Alex si pentru ce am cumparat eu, sau ce am platit cumparat de scoala, am acte pana la ultimul leu.

6. Piata "culegerilor" si a "caietelor de lucru"

Hai sa zicem ca la caiete inteleg, dar pe vremea mea, culegerile erau mostenite din generatie in generatie. Cel mult pe sume modice sau pe o ciocolata :) De ce trebuie neaparat sa fie noi? Pacat de atata hartie...
Din nou, noi incurajam piata, ea se adapteaza dorintelor noastre... din seria "ai grija ce-ti doresti" :)
Pe de alta parte, aud frecvent ca "scoala ar trebui sa fie gratuita, de ce dau atatia bani?". Pai ia sa vedem - scoala ofera gratuit spatiu, utilitati pentru acel spatiu, curatenie, cadre didactice (mai bune sau mai putin bune, asta e alta poveste, ideea e ca sunt oferite de stat, nu le platesc parintii "by default"), eventual paza la scoala, imprimanta, xerox, creta, tabla etc. Multe, daca stam sa le luam la numarat. Noi platim manuale si rechizite - mie mi se pare normal.

7. Profesorii sunt prost platiti, si de aici pleaca multe probleme

Posibil. Dar ia sa vedem - statul e un business mare. Hai sa zicem o familie, ca sa fie mai usor de inteles. Plata profesorilor e o cheltuiala - sa zicem la fel ca plata curentului intr-o familie. Veniturile statului - pai vin de la cei care muncesc, adica s-au incadrat pe piata muncii, dupa ce au iesit din mainile acestor profesori. Cu cat numarul acestor persoane e mai mic, cu atat venitul e mai mic. Nu aducem bani suficienti in casa - pai reducem din cheltuieli. Din consumul de curent, de exemplu.
Un cerc vicios - cat timp tinerii nu sunt bine pregatiti, nici profesorii n-au sanse la salarii mai mari. Sau reciproc. Eterna discutie a oului si a gainii...

8. Excesul de detalii nu e constructiv.

Da, cu asta sunt perfect de acord :)

9. "Reminiscentele trecutului

As fi partial de acord. Doar ca una din reminiscente este faptul ca toata lumea isi doreste facultate, master, un post bine platit si sigur, si daca se poate si sa lenevim toata ziua. Toate astea pe gratis, daca se poate. Ei, spre deosebire de trecut, acum nu se mai poate. Acum trebuie sa facem si noi un minim de efort sa identificam ce ne place, ce vrem sa facem, ce vrem sa aprofundam, ce abilitati vrem sa deprindem, cum vrem sa le folosim. Si sa avem rabdare, ca nu se pot obtine toate dintr-o data.

10. In ziua de azi te angajezi doar daca ai pile sau noroc

Am multe contraexemple, asa ca matematicianul din mine zice ca ideea nu e, pur si simplu, tautologie :) Si am suficiente exemple de tineri care s-au straduit, au invatat, s-au zbatut putin, si s-au angajat convenabil.

Pentru ca se poate, d'aia!

p.s. as mai avea multe de scris, dar cum vorba lunga, saracia omului, azi ma limitez la doar atat ;)

duminică, 3 februarie 2013

Retete cu quinoa (3)


Am mai mancat quinoa in urmatoarele forme:

1. Quinoa cu somon

Quinoa
Un ardei capia sau gras rosu, taiat feliute de 2-3 cm lungime
O ceapa alba taiata marunt
Frunze de patrunjel taiate marunt
Sare

O bucata de somon, de preferat neafumat, eu am gasit doar afumat si a fost cam sarat dupa gusturile mele.

Se pun la fiert quinoa, ardeiul si ceapa (in reteta originala ceapa si ardeiul erau calite, dar eu nu mai calesc ceapa de mult). La sfarsit se adauga sare si frunze de patrunjel.

Pe de alta parte, somonul se taie bucati mici si se pune la gratar (eu l-am facut la tigaia tip "gratar" - are niste "denivelari" cu care lasa urme ca de gratar :D)

Combinatia este excelenta.


2. Sarmalute cu quinoa si ciuperci.

Eu inca n-am facut, dar las reteta putin si la imaginatia bucatarului :D Din pacate pentru aceasta reteta nu mai retin in ce fel de frunze erau invelite sarmalutele. As tinde totusi sa cred ca era varza dulce (nu acra)

Umplutura - quinoa + ciuperci taiate marunt + condimente.

Revin cu detalii dupa ce testez si eu cateva combinatii :)

Spor la treaba, si pofta mare!

Raport de eveniment: UltraSwim 2013

Am invatat sa inot la sfarsitul lui 2010, chiar inainte sa ne mutam din Bucuresti. Am avut 2 instructori exceptionali - Cezar Badita si Sorin Boriceanu. Problema mea era mai degraba de panica de apa decat de "nu stiu sa inot", asa ca n-a fost usor :D Acum am invatat sa inot, dar panica n-a trecut de tot :) Probabil ca daca m-ar lua cineva sa ma arunce in mijlocul unui bazin de 3m adancime, primele 10 secunde as fi in panica totala, urmatoarele 10 secunde as reusi sa ma calmez si sa ma gandesc sa "trag" spre un "mal", si apoi as inota la mal, as iesi si as usca in bataie (cu adrenalina la maxim) persoana respectiva :D Dar scopul - acela de a inota - ar fi atins fara probleme :))

Scopul, de fapt, era sa particip la un triatlon. Pentru inceput, cu inotul in bazin, ca apa deschisa inca n-am curaj sa o incerc. Si cum variante prea multe nu am pentru aceasta formula, am ramas la WinterTri. In 2012 l-am ratat din motive subiective, dar pentru 2013 m-am inscris din timp :)

In septembrie am prins si un abonament de grup la IDM, asa ca in ultimele luni am mai intrat de cateva ori in bazin. La primele intrari inca aveam nevoie de pluta, noroc ca mergeam in afara orelor de inot ale copiilor, ca altfel m-as fi batut cu ei pe plute :D (probabil ar fi cazul sa imi cumpar una). De la un moment dat am trecut peste nevoia (psihologica) de a avea o pluta in brate, dar doar prin "substituirea" turelor cu pluta cu ture de spate. Pe scurt, nu pot sa sar in bazin si sa fac direct un bazin craul. Nu ca n-as putea fizic sau n-as sti cum sa o fac, dar imi creeaza un disconfort psihic urias :D

De obicei stateam putin la bazin, faceam vreo 500m (cat am de inotat la WinterTri) si ieseam afara. Pana intr-o zi, cu vreo 2 saptamani inainte de Gerar, cand nu stiu ce s-a intamplat, dar dupa acei 500m am avut un fel de "click" si am regasit pur si simplu pozitia de "peste in apa", pe care n-o mai simtisem de la cursurile de inot :D Evident, eu am invatat sa inot incet in aceasta pozitie, la cursuri nu s-a pus problema de viteza, asa ca ... doar incet stiu sa inot :) si cum problema mea in acest moment o constitue mai degraba relaxarea, plutirea, alunecarea, inca nu pun(eam) accent pe viteza. Si sa revenim, dupa ce am regasit acel stil de inot lent dar economicos, am reusit sa ajung la 2000m inotati, dupa care am iesit din bazin pentru ca na, trebuia sa mai ajung si acasa in acea seara. Pff, cum am plutit pana acasa ;)

Imediat dupa, se anunta evenimentul UltraSwim - se alegea o distanta de inotat (intre 1500 si 20000m), si se strageau donatii pentru fiecare bazin inotat, banii mergand pentru constructia unui spital pentru fundatia Hospice Casa Sperantei. Si m-am hotarat sa particip, si, intr-un moment de maxim entuziasm, mi-am propus 4000m. Am vrut pur si simplu sa fie un numar "rotund" peste distanta de inot de la IronMan (3800m) :)

Am mai inotat o singura data dupa ce m-am inscris, ca aveam si Gerarul si nu vroiam sa fiu obosita la niciunul din cele 2 evenimente (reamintesc, eu fac carboloadingul foarte greu, si il consum foarte repede).

Cu vreo 2 zile inainte de eveniment imi cam pierise entuziasmul din momentul inscrierii. Dar primisem deja donatiile aferente tuturor bazinelor mele (multumesc Alina, Ina si Laura), asa ca nu prea mai puteam da inapoi. Dragi organizatori de concursuri, trimiteti va rog macar un mail cu 1-2 zile inainte de concurs, de exemplu cu programul din ziua evenimentului. Nu pentru ca participantii nu l-ar putea vedea pe site, dar pentru ca are si un oarecare rol motivator. De fapt, mai degraba, lipsa oricarei informatii pe mail in ultimele zile inainte de eveniment are rol demotivator :(

Dimineata m-am trezit cam fara chef. De fapt pierdusem entuziasmul ca as fi putut inota toata distanta propusa. Pana la urma s-au hotarat si baietii sa vina cu mine, si abia atunci mi-a mai crescut moralul. Bine, dubiile relative la distanta le-am avut chiar si in timpul cursei :))

Am ajuns pe la 10, mi-am luat casca, dar nu prea aveam chef sa ma schimb. Abia dupa ce au venit si celelalte fete pe care le stiam - Adriana, Ana, Claudia - am binevoit sa ma duc sa la schimb. Am lasat bagajul la baieti, si am coborat pe marginea bazinului.

In primul rand, mi se parea urias :) eu am inotat mereu in bazine de 25 (lucru pe care l-am resimtit in cursa, pe la jumatatea bazinului imi venea sa ma agat de ceva si sa scot capul afara si sa stau 1-2 secunde), cel olimpic de la Izvorani are, evident, 50m. Apoi, nu mai inotasem cu inca 5-6 oameni pe culoar - de fapt facusem un test la IDM si nu va spun cata apa am inghitit, ca ma pun cei de-acolo sa le-o platesc. In al treilea rand, distanta incepuse sa mi se para utopica...

N-am apucat sa gandesc prea multe, ca s-a si dat startul. Si cum cineva ma pusese a doua pe lista de start, trebuia sa pornesc repede :D am hotarat sa nu sar totusi de pe blocstart, ca n-am mai sarit de mult si imi era sa nu arat ca o balena esuata in fata a vreo 150 de oameni :D asa ca m-am lasat in apa si am pornit rapid in cursa. Dupa primele vreo 2-3 brate craul, mi s-a activat - ia ghiciti - eterna panica :) asa ca m-am intors rapid pe spate - moment in care mi-am dat seama ca toata strategia mea (fiecare 7 bazine craul + al 8-lea spate, cu pauze de baut apa la fiecare 1000m) se dusese pe copca inca dinainte sa inceapa :D (deja vu cu Gerarul :D). Am ajuns in capat, am pornit al doilea bazin tot craul. Degeaba, dupa vreo 10m am intors pe spate, inca nu ma simteam in largul meu. Al treilea bazin - am rezistat vreo 20m craul, in rest spate. Am insistat - al 4-lea bazin - vreo 25m craul apoi spate. Abia al 5-lea bazin mi-a iesit craul cap-coada, si abia de acolo am inceput sa intru intr-o oarecare rutina, in care as fi putut duce cursa macar la cei 2000m pe care ii mai experimentasem.

Am avut pe culoar inotatori buni, si inca o fata cam la nivelul meu de viteza. De fapt, as fi inotat milimetric mai repede decat ea, dar nu suficient de repede incat sa o pot depasi (cine are o masina greoaie cu motor mic si a incercat sa depaseasca cu ea la vreo 80-90 km/ora, stie despre ce vorbesc :D). Pe de alta parte, ceilalti ma depaseau intr-o veselie, si ma franau rau - normal, ca ei impingeau apa spre spate, tocmai pe "inaintarea" mea :D tot ce mai puteam spera, si la cum aratau lucrurile speranta era destul de mare, era ca ceilalti sa isi termine cursa repede, ca sa raman singura pe culoar si sa pot inota asa cum stiu eu :D

Speranta mi s-a indeplinit cand aveam vreo 2400m, ceilalti (dintre care o fata la 5000m si un baiat la 4000m!) isi terminasera cursa, si am ramas singura pe culoar. Pana in acel moment mersesem craul (exceptand primele bazine), si cam simteam nevoia sa o dau pe spate, ca asa inot mai repede. Asa ca am facut o pauza scurta de toaleta, si am revenit in forta sa imi termin treaba :)

Probabil va intrebati cum se poate sa inot mai repede pe spate. Na, e un mister. Probabil panica are un rol important. Ca sa fac un rezumat - la craul simt nevoia sa umplu plamanii cu aer la maxim, motiv pentru care scot capul mult afara din apa si deschid gura la maxim (na, ca o balena esuata :D). Evident, legea lui Arhimede e clara - din moment ce scade semnificativ volumul de apa dizlocuit, scade si flotabilitatea mea, si ma scufund putin. Suficient ca, in unele cazuri, sa mai iau si apa in loc de aer, chestie care da un cerc vicios (acelasi pentru care se ineaca oamenii) - am tendinta de a scoate capul si mai tare, deci volumul de apa dizlocuit scade si mai mult, deci forta cu care ma impinge apa scade si ea, deci ma scufund tot mai mult etc :) Tot din motive de panica, respir destul de des - la 4 brate chiar daca inot incet si as putea respira si la 6 -, deci acest fenomen se intampla relativ des, si evident imi franeaza deplasarea. Plus ca nu reusesc inca sa tin bratul intins pe toata durata operatiunii de "umplere pamani cu aer". Secretul e sa tii cat mai mult corp in apa :) asta mi-e mai greu sa obtin.Oricum, daca tot am reusit sa inot distanta, o sa incep sa pun accent si pe viteza la craul :)

Prima jumatate (2000m) am facut-o in 1h45. A doua jumatate, singura pe culoar si inotat majoritate spate, am facut-o in 1h30. Ultima mie de metri a fost cu adevarat dificila. De fapt, pe la 2700-2800m lovisem un soi de zid, imi venea sa negociez cu fata care imi numara bazinele, sa o conving sa numere cateva in plus :D imi venea si sa ies afara din apa si sa renunt, dar apoi mi-am adus aminte de faptul ca deja se donase pentru bazinele mele, plus ca aveam si baietii acolo si nu vroiam sa ma fac de ras :D Asa ca am continuat. Dupa 3200-3300 imi revenise cheful si abia asteptam sa termin, poate imi crescuse si viteza, dar categoric imi crescuse entuziasmul. Venisera si Ana si Adriana la capul bazinului sa ma incurajeze (Adriana terminase 5000m!), si m-au ajutat mult :) Si, intr-un happy ending, am reusit sa imi termin de inotat distanta. Am iesit din bazin complet epuizata, si am constatat ca mai ramasesera in bazin doar cei 3 temerari de la minim 10.000m :D

Concluzia baietilor mei - "Esti o broasca. Testoasa. Ai fost cea mai inceata din bazin" :)) dat fiind ca au fost peste 80 de inotatori in acel bazin, poate chiar ar fi cazul sa incep sa lucrez la viteza :D

Pana una-alta, evenimentul a fost binevenit, reusit, si sper ca cei de la Hospice sa reuseasca sa obtina finantarea pentru a termina spitalul.

Intre timp, pentru mine - urmeaza WinterTri, peste 3 saptamani. Doamne-ajuta! :)

Raport de cursa: Semimaraton Gerar 2013

Si uite-asa au inceput concursurile de 2013. Pana nu demult iarna nu se intampla mai nimic (sau cel putin nu stiam eu sa se intample ceva), acum parca dintr-o data au rasarit evenimentele de iarna ca ciupercile dupa ploaie :) Semimaraton Gerar (ajuns deja la a 3-a editie), WinterTri (a doua editie), UltraSwim (un eveniment caritabil, voi reveni cu detalii intr-o postare ulterioara), cursa de ciclism in salina (din pacate in aceeasi zi cu WinterTri)... Sincera sa fiu chiar ma bucur, ca incerc sa ma mentin in forma (de fapt chiar sa imbunatatesc forma :D) pentru Connemarathon, unde sunt inscrisa la ultra.

Revenind la Gerar - in a doua jumatate a lunii decembrie am reluat discutiile cu colegele de echipa de anul trecut, sa mentinem echipa si sa ne imbunatatim timpul. Visul era pe la 2 ore, dar de la un moment dat, eu cel putin, mi-am dat seama ca era destul de greu realizabil.

Am reluat (dupa o pauza de vreo 2 luni) antrenamentele in perioada sarbatorilor. Mi-am dat seama ca in 2012 am inceput sa alerg mai repede, dar am pierdut din partea de anduranta - practic, mai repede, dar mai putin. Plus ca, din cauza pauzei, nu mai reuseam sa alerg distante mai mari fara sa fac pauze de 1-2 minute la cativa km.

Am reusit, totusi, si un antrenament de 10 km in 53:46. Dar era clar ca nu pot, sub nicio forma, sa mentin viteza pe o distanta mai mare...

Am iesit la niste alergari si cu fetele. Din pacate pentru ele si pentru echipa, prima alergare venea dupa o "aroganta" de-a mea de a inota 2000m (revin cu detalii :D) si n-am prea tinut pasul cu ele, iar a doua n-a fost prea lunga ca era deja cu o saptamana inainte de concurs si mai vroiam si sa inot putin (ma inscrisesem deja la UltraSwim).

Cu o zi inainte am fost la pregatiri, ca orice voluntar interesat sa iasa concursul bine :) am luat si kitul, in care am gasit lucrusoare dragute si utile :) In dimineata cursei cam aveam emotii, dar eram si relativ relaxata stiind ca ma odihnisem si facusem destul de bine si carboloadingul (aici am eu cea mai mare problema :D).

Si - start! Dana avea ceasul, Adina hotarase sa se lase la ritmul nostru. Dana propusese sa pornim la ritm de 6 si apoi sa acceleram, dar am pornit, evident, cu multimea, la vreo 5:15 :D Adina vazuse in fata niste echipe de fete, si cum tuturor ne cam zbura gandul spre un loc 3, a pornit in depasire si noi am urmat-o fara sa cartim :D dar era clar ca strategia "pornim cu 6" se dusese de rapa inca dinainte sa inceapa :) Am urmarit si echipele din fata cand am avut posibilitatea, si am numarat cele 2 echipa despre care stiam deja ca erau mai bune decat noi, dar n-am mai vazut vreo alta echipa feminina in fata noastra. Mai stiam ca am depasit 2 echipe si ca inca mai era una in spatele nostru, si cele 6 echipe feminine pe care le stiam inscrise aveau, in mintea mea, o ordine clara :D

Primele 2 ture au mers destul de bine. Am incetinit pe urcari, ne-am "dat drumul la picioare" la vale :) pe la jumatatea primei ture m-am trezit, ca orice alergator prost, cu un siret desfacut - l-am legat la masa de alimentare, dar oprirea aplecata (ghemuita chiar) mi-a cam taiat respiratia si ritmul, mi-a mai luat ulterior aproape un kilometru sa reintru in ritmul fetelor.

La turele 3 si 4 am inceput sa resimt ritmul rapid din prima tura. Am facut totusi 10 km in putin sub 1h, dar mai aveam inca pe-atata de facut. Si plus 1 km bonus, la 20 alergati :)) La mesele de alimentare am incercat sa combin izotonic cu ceai, si am mancat si cateva bucatele de mar (stiam sigur ca nu pot manca banana). Am luat si o bucatica de glucoza, dar tare greu se mesteca in conditii de "gerar" :)

Turele 5 si 6 - greu. Cel putin pentru mine. Au inceput si niste dureri diverse. De la un moment dat am intrat in starea de "pilot automat", nu mai gandeam bine, se cam dusesera carbohidratii si incepeam sa simt picioarele grele, dar au disparut si durerile :) simteam in picioare orice diferenta de nivel, oricat de mica - pff, grea a fost portiunea din zona portii de start/finish :D in conditii normale n-as simti ca era urcare foarte usoara, dar pe ultimele 2 ture mi se parea versant montan de-a dreptul :))

Pana la urma am trecut linia de finish in 2h11. Mai bine cu 15 minute decat anul trecut, dar nu suficient de bine cat sa urcam pe podium (au fost 3 echipe inaintea noastra). Evident, acelasi sentiment de frustrare de anul trecut, cand unul din arbitrii ne-a spus toata cursa ca am fi pe locul 3, si la sfarsit am constatat ca eram pe 4 :)) de data asta n-am mai intrebat arbitrii, am numarat noi, dar ... n-am numarat bine :))

Evident, digestia mea s-a revoltat pe combinatiile incercate, asa ca probabil pe viitor raman la vesnica mea limonada cu miere, pe care va trebui sa mi-o prepar de acasa :D asta e. La Connemara de exemplu ni se da voie cu ce vrem, in 3 puncte pe traseu (pe care le alegem noi), si cum temperatura va fi rezonabila (adica nu s-ar "strica" o limonada), parca m-ar bate gandul sa imi pregatesc bidonase de limonada asa cum imi trebuie mie :)

Ma bucur totusi ca Adina inca vrea sa mentinem echipa si pentru anul viitor :) dar cu speranta ca ne antrenam impreuna mai din timp, nu doar in ultimele 2 saptamani :) Da, I'm in :D dar daca si la anul iesim tot pe 4, ma las de semimaraton si ma bag la cros, macar nu mai incurc pe nimeni :))

Saptamana de dupa cursa - oaresce febra musculara la picioare, si o foame de lup. Da'  de lup de'ala mare :D si inca nu mi-a trecut :))

Multumesc fetelor pentru echipa, multumesc organizatorilor Gerar-ului si RoClubMaraton, multumesc voluntarilor :) sa ne vedem cu bine si la editia urmatoare! :)