marți, 2 februarie 2016

Raport de cursa: Gerar 2016

Dupa 3 ani de loc 4 in echipa Fluturaselor :) si un an 2015 in care am alergat doar crosul de 10 km, era cazul sa spargem cumva lantul si sa iesim ori pe 3 ori pe 5, numai sa nu mai vedem 4 in fata ochilor :)

Dupa ce anul trecut am pierdut startul la inscrieri, ceea ce a si dus la "spargerea" echipei, anul acesta sistemul de inscrieri a fost ceva mai permisiv si am reusit sa prindem un loc. De data asta insa Dana a hotarat ca nu ne insoteste (ne-a sustinut de pe margine, multumim Danuta :) ), asa ca am ramas cu Adina in cautarea unei colege de echipa. Am gasit-o repede pe Andreea, care propunea un 1:55, timp care imi facea cu ochiul si mie :) ba chiar ma gandeam ca poate reusim sa tragem si putin sub acest timp :D Si ne-am inscris. Datorita sistemului nou de inscrieri si de desfasurare (starturi decalate masculin respectiv mixt si feminin), am avut si placerea de a avea concurenta serioasa, au fost 19 echipe feminine inscrise :)

Decembrie a trecut pentru mine cu 2 alergari importante - crosul de 1 Decembrie si Semimaratonul Baneasa. La primul mi-am atins targetul, la al doilea am iesit din el destul de mult, sau asa mi s-a parut la acel moment. Dar am ramas cu convingerea ca pot scoate sub 1:55 la Gerar, in conditii optime de vreme - fara zapada, multe grade sub minus sau vant puternic.

Ne-am strans si la o alergare de echipa, cu 3 saptamani inaintea concursului, ne-am propus 4 ture si-o urcare :) La nivel teoretic se lansase chiar ideea de a incerca un 1:50, dar dupa primii 2 km la ritm de 5:15 Adina a decretat ca nu va rezista toata distanta la ritmul respectiv. Am continuat atunci in jurul unui 5:30 vreo 3 ture, dupa care am scazut, rezultand o medie pe la 5:40. Deci timp de 2h pe semimaraton. Era un punct de plecare rezonabil, mai ales ca mi-ar fi dat PB oficial :)

In rest, fiecare si-a continuat antrenamentele conform programului propriu, eu mai mult pe trainer decat pe picioare :) Si am tot discutat de strategie - sa pornim incet si sa acceleram pe parcurs, evident, ca orice semimaratonist calculat :D

Tot evident, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am studiat concurenta, stiam ca pe alergatoarele montane le vom vedea doar la start (eh, m-am inselat, le-am mai vazut o data cand ne-au ajuns din urma :D ), dar voiam sa ne batem pentru podium, asa ca am hotarat sa incercam sa stam cat de aproape posibil de echipa Ioanei :) Eh, aici incep sa se bata cap in cap strategiile, ca nu poti si sa tii un ritm scazut pe primii km dar si sa te tii aproape de cineva care alearga mai repede decat tine :))

La start ne-am asezat langa echipa Ioanei :) si ... start!

Eh, mi-am dat seama rapid ca s-a plecat, evident :) , prea tare :D cand am vazut ritm in jur de 5 minute pe km am inceput sa trag de fete sa stea mai incet. Ele in schimb urmareau sapcuta si tricourile albastre :) am incercat sa le explic ca putem sa le lasam sa ia avans, nu prea am avut cu cine :)) dadeam din maini incercand sa le tin mai in spate, am ramas si eu mai in spate in speranta ca nu se pierd de mine... Greu :) pe km 2 am avut ritm sub 5 min/km, atunci mi-am dat seama ca o sa ne arda rau ultima tura :))

Primul moment psihologic important a fost pe finalul primei ture, cand intram pe linia dintre Splai si Rectorat, acolo poti vedea pe cine ai in fata si in spate :) ne-am lamurit repede ca aveam alergatoarele montane cu vreo 800m in fata, si ... am urmarit echipa cu echipa - Ioana pe loc 2, noi pe loc 3. Ioana avea un avans de vreo 300m, cam atat aveam si noi avans fata de echipa feminina din spatele nostru.

In acel moment am hotarat sa las fetele la ritm de 5:15-5:20, in ideea de a ne tine cat de aproape putem de locul 2 si sa luam cat avans putem de locul 4 :) Pana la urma, in partea importanta a clasamentului, nu se puteau intampla decat 2 lucruri - echipa Ioanei sa reziste la acel 5:15 la care plecasera, caz in care nu aveam cum sa le mai ajungem ca stiam clar ca nu putem tine acel ritm; sau puteau sa cedeze in a doua jumatate a cursei, ceea ce era clar ca vom face si noi :D si sa vedem care din echipe ar fi cedat mai mult :))

La tura 3 in schimb a inceput oboseala, echipa Ioanei luase avans, dar am luat si noi vreo 700m fata de echipa din spate. Tura 4 a trecut si ea repejor, dar incepusem sa impartim pastilute de Nutrend, ca se simtea (si nu in bine :D ) exagerearea de entuziasm de pe primele 2 ture :)

Ultimele 2 in schimb au fost grele. Desi eu puteam clar mai mult, nu au fost usoare nici pentru mine :) Adina alerga doar din vointa :)) incepuse si Andreea sa piarda din vitalitate :D eu incercam sa ma prefac sigura pe ce se intampla si sa le incurajez :)) insa eram tot cu ochii pe ceas, ca incepeam sa vad si 6: in fata ochilor si mi se parea ca incetinim prea mult si mi-ar fi parut rau sa pierdem iar locul 3 :)

La finalul turei 5 a fost al doilea moment psihologic - incepusem sa ajungem si noi din urma echipe de fete, si la linia "de verificare" am remarcat o echipa nu mult in spatele nostru, pe care nu mai tineam minte daca am ajuns-o din urma sau nu :D parca le-am fi ajuns, dar parca si alergau prea repede ca sa fie cu o tura in urma :) asta dupa ce ne relaxasem ca aveam avans de peste 800m inaintea echipei urmatoare. Atunci am mai accelerat vreo 2 km, in ideea de a mari distanta fata de fetele zarite in urma, dar ne cam ciondaneam cu privire la a fi sau a nu fi pericol :)

Ultima tura am incercat sa o incurajez pe Adina, sa o "trag" moral. Nu stiu cat mi-a iesit si cat se putea mai bine :)) niste cursuri de psihologie prind bine mereu in momente de-astea :)) incercam sa ii fac numaratoarea inversa, incepusem sa numar si in sute de metri nu doar in kilometri, stiu ca e important sa spargi distanta in bucati cat mai mici si mai usor de "digerat" psihologic :) Am aruncat cateva priviri si in urma, sa ma asigur ca nu ne ajunge vreo alta echipa, mai ales ca se daduse startul si la cros si nu mai stiam cine ce cauta pe langa noi :))

Pe ultimii vreo 200m ne-am prins de mana si am accelerat, oricum se recomanda trecerea liniei de sosire in formula "compacta":) si ma bucur ca fetele au mai avut putere sa zambeasca pentru pozele de finish :)

In sfarsit, locul 3, 1:59:18 :) calculat, muncit, dorit, suferit ... fericit :)) dupa cum am intuit, Ioana a tinut ritmul de aprox 5:15 pana la sfarsit, ceea ce le-a adus un avans de vreo 9 minute :) iar noi am prins vreo 6 minute inaintea urmatoarei echipe (care btw sunt fete aflate la primul lor semimaraton. Felicitari fetelor si la mai mare! :) ). Alergatoarele montane ne-au ajuns cu o tura din urma si ne-au intrecut cu vreo 28 de minute :) Scump, dincolo era mai ieftin :) dar sunt bune, ce mai, nici nu puneam problema sa ne orientam dupa ele :D (desi ajunsul din urma cu o tura ma cam loveste in orgoliu :D )

Acum, stand si judecand la rece, nu stiu daca as fi putut scoate 1:50, poate daca ar fi tras cineva de mine :) dar am mare incredere intr-un sub-1:55 :) la jumatatea cursei aveam 53 de minute, nu as fi rezistat si a doua jumatate la acelasi ritm dar nu cred ca as fi pierdut mai mult de 3 minute fata de prima parte. Ceea ce imi da incredere ca as fi in grafic pentru Maratonul Viena, pe care il voi alerga pe 10 aprilie.

Multumesc fetelor, si felicitari! :) si, de ce nu, la mai mare! ;)

Urmatoarea cursa pentru mine va fi parte dintr-un duatlon de familie, la Winter Tri :) voi avea de alergat vreo 9 km sparti in 2 bucati, cu o pauza intermediara de ... 12 km pedalati de Cristi :) Sa vedem ce iese.


Later edit: povestea Andreei e aici: https://andreeabra.wordpress.com/2016/02/01/buna-sunt-andreea/

duminică, 24 ianuarie 2016

Raport de cursa: SkyRun 2016

Alergare pe scari. N-am facut asa ceva niciodata, de asta nici nu m-am inscris la nicio editie pana acum :) nici acum n-as fi facut-o, mai ales ca era planificata la o saptamana inainte de Gerar unde vreau sa dau ce am mai bun :D dar s-au facut inscrieri prin firma, si cum stiam ca banii merg pentru cauze caritabile, am hotarat sa incerc si eu cursa, asa, la ritm lejer, sa nu imi periclitez genunchii si implicit Gerarul :)

Am vazut ca s-au organizat antrenamente in ultimele 2 saptamani. Ei, eu nu cred ca in ultimele 2 saptamani mai poti antrena ceva, mai degraba poti obosi degeaba :) asa ca n-am participat. Ar fi fost utila totusi o recunoastere in ideea de a sti cat de inalte/adanci sunt treptele, cat de sus balustrada/"mana curenta" etc. N-am facut-o, mi-am asumat asta, oricum nu mergeam cu pretentii :)

Am urcat totusi pe scari la birou in ultima saptamana inainte de concurs, si de asemenea am luat metroul cu schimb in loc sa merg pe jos tot drumul, tocmai ca sa am niste scari de urcat zilnic :D am constatat ca nu prea gafai pe ele, dar na, vorbeam de maxim 30 de trepte, nu de 34 de etaje :)

34 de etaje.
680 de trepte.
Nicio asteptare din partea mea :)

Tin minte urcarea la cetatea Poenari, care m-a terminat acum niste ani :) in rest, mai urcam 9 etaje in timpul facultatii cand aveam treaba prin caminul 16 Hasdeu :D si am stat intr-o vara la etajul 7 in caminul 17. In rest, nu prea multe scari pentru mine.

Ma gandesc totusi ca se pune si escalada facuta anul trecut :D

Ziua cursei. Dimineata trebuia sa il duc si pe Alex la un curs, dar cum aveam startul tarziu, la 13:49, aveam timp de toate :) singura parte care nu mi-a iesit a fost mancatul, am reusit sa mananc doar o "chestie" din avocado zdrobit cu furculita, o ceapa taiata marunt, niste bucatele de rosii in suc propriu si sare/piper :) buna, dar nu indeajuns cantitativ :)) dupa ce m-am intors cu copiii acasa am constatat ca ar fi bine sa plec din timp ca erau lucrari pe drumul pe care voiam sa merg.

Am ajuns pe la 13:15, am parcat masina, m-am schimbat la masina, am lasat totul acolo, am plecat spre cursa doar cu cheile la mine :) nu ceas (uitat acasa), nu telefon, deci nicio forma de timing/cronometru.

Imi stabilisem deja si o strategie :) sa urc relaxat cate 2 trepte timp de 5 etaje, dupa care un etaj sa urc "de odihna" cate o singura treapta. Ma mai gandisem ca daca la etajul 20 as fi sub 3 minute sa accelerez restul cursei in ideea in care aveam o probabilitate de podium, dar cum n-aveam ceas am abandonat ideea :) Mai aveam in plan respiratii adanci si lungi, de cand cu programul de training de la ciclism am constatat ca functioneaza foarte bine :)) si respiratia cat mai sincronizata cu pasii. Desi ma folosesc in general foarte bine de balustrada, citisem ca e posibil sa ma incurc de alti alergatori care se agata de ele, asa ca am scos aproape complet balustradele din plan. Ah, si am mai luat o pastila "de putut"de la Nutrend cu vreo 3 minute inainte sa incep :) In rest, targetul era doar sa ajung sus fara dureri de genunchi.

M-am aranjat frumos la coada, si am luat startul impecabil in secunda anuntata in planificare. Super organizare. Am pornit cum am calculat, colegul de langa mine a luat-o rapid in alergare, eu am plecat incet :) inca de la primul etaj am constatat un avantaj al cladirii fara de scarile de la birou - cele 20 de trepte dintre etaje erau dintr-o bucata, fara intoarcere. E o diferenta uriasa, si mi-as fi stabilit strategia altfel daca as fi stiut :) Am mers exact cum am calculat, nu mi s-a taiat respiratia nicio secunda, am fost mereu foarte in controlul miscarilor si al respiratiei :)

Eh, abia dupa 15-16 etaje mi-am dat seama ca eram deja cam la jumatate si prea odihnita :)) asa ca de acolo am inmultit numarul de etaje urcate fara odihna, si cred ca m-am mai odihnit doar de 1 sau 2 ori pana sus. In zona etajelor 22-28 am ajuns din urma si am depasit cateva fete, am luat mereu culoarul din mijloc, si de acolo incepusem si sa imi sprijin mainile pe genunchi ca sa ma ajut in urcare.

Si uite-asa s-a facut etajul 31 si abia acolo mi-am dat seama ca se termina, asa ca m-am prins de balustrada in ideea de a accelera :)) si hop, am ajuns sus :D

O sa recunosc ca "ma tineau" putin cvadricepsii cand am ajuns sus, si ca parca imi ardeau plamanii :)) cu toate astea, consider ca am mers lejer, m-am odihnit prea mult :) si ca daca faceam un scop in sine din cursa si aveam si macar o recunoastere facuta inainte, ieseam semnificativ mai bine.

Am mai ramas pe sus pana mi-am recuperat respiratia, m-am invartit aiurea pe acolo cautand un cunoscut cu telefon ca sa vad rezultatele :) am discutat putin si cu colegul plecat dupa mine, care facuse 5:20 si care nu ma ajunsese din urma, l-am auzit mereu cam la aceeasi distanta in spatele meu, deci am banuit ca as fi scos si eu cam acelasi timp. Atunci mi-a trecut prin cap ca daca am putin peste 5 minute, am sansa si de podium :D

Pana la urma am coborat la masina, am verificat telefonul, si ... timp 5min24s, loc 3 general si 1 la categorie la Corporate, la 8-10 secunde de fetele din fata, secunde pe care sigur sunt capabila sa le "scot" :) am aflat ca premierea se tinea in parcare, la -4, dupa startul echipelor de 24h Challenge, asa ca m-am luat rapid un hanorac si am coborat.

Acum, sa va spun putin si despre echipe - fiecare alearga pentru o cauza caritabila, si insumeaza 24 de ore de urcat pe scari. Au cam 6 membri, si ii admir cu toata fiinta mea :) Si le tin pumnii, inca putin si termina cursa. Eu nu ma simt inca in stare sa incerc asa ceva :)

Cam asta a fost cursa mea din acest an. Poate incerc si editiile viitoare, daca mi se potrivesc mai bine in calendarul competitional :)

Pana atunci, Gerar, here I come, poate anul asta reusim sa spargem "blestemul" locului 4 pe care l-am ocupat in diverse componente de echipa la toate editiile la care am participat :))

duminică, 13 decembrie 2015

Raport de cursa: Baneasa Trail Run 2015

E o cursa pe care am adaugat-o in calendar ca pe un fel de antrenament - verificare pentru Gerar, unde a(ve)m un target clar si destul de ambitios :)
Veneam dupa cursa de cros de la MRNR, la care reusisem un timp mult visat, la propriu si la figurat :) asa ca acum aveam in plan o cursa la 2 ore, macar o secunda sub 2 ore :)

Din pacate socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, din cateva motive, si am tras si cateva concluzii importante:
- Niste antrenamente pentru distanta asta chiar prind bine :D in ultima vreme m-am cam limitat la 10k.
- Sa nu mai raman niciodata fara geluri si alte de-astea prin casa :) nu mai aveam nimic si am uitat sa completez stocul, asa ca m-am bazat pe mesele de alimentare. N-a fost cea mai fericita alegere.
- In mod normal eu nu prea trebuie sa fac "arogante" in saptamana dinaintea cursei, ci trebuie sa ma pastrez cat mai odihnita si sa fac carboloadingul cum trebuie (il fac greu si se duce repede :D ). Ei, miercuri mi s-a potrivit in program zborul cu parapanta, pentru care am tras vreo 3 ore de urcare pe munte, pe crusta de zapada. N-a fost nici asta o idee prea grozava pentru cursa de azi.
- Ieri am alergat de ici colo si n-am apucat sa carboload, am ajuns sa mananc somon cu legume. Nici asta nu se face :)
- Am subestimat noroiul. Am luat incaltarile de asfalt, pentru ca ma simt mai bine in ele decat in cele de trail. Trailul nu e asfalt, totusi, oricat ar fi de uscat, si nici macar uscat n-a fost. A trebuit sa fiu extra-atenta si am si alunecat de cateva ori. Am nevoie de incaltari noi de trail :) Ar merge unele noi si de sosea, de fapt ;)
- Mi s-au desfacut sireturile :)) Mda, musai sa trec la Xtenex, am pierdut un minut intreg la km 7 sa leg sireturile, sa le fixez sa nu se mai desfaca, plus alimentarea in sine.
- Stiind ca nu am geluri la mine, am invatat bine pozitiile punctelor de alimentare. Din pacate in mers l-am ratat complet pe cel de la km 10, si dupa ce la 7 oprisem cam pe fuga (deh, m-am concentrat pe siret) ma bazam mult pe el. Am cazut moral destul de rau dupa 12 km, cand am vazut ca nu e nicio masa... Plus, retinusem masa la km 17, si a fost la aproape 18, am oprit de vreo 3 ori si in acel kilometru, descumpanita :( si deshidratata, si mancata prost.
- Multumesc celor 3 alergatori care m-au incurajat, asa am continuat / reluat alergarea :) Si in mod special Adrianei, care m-a cules demoralizata cu vreo 3 km inainte de finish, si ne-am tras una pe cealalta pana la capat.

La final - 2:06, loc 15 la categorie, 23 la feminin din 119, general 260 din 503. Se putea si mai bine.
Puls mediu 180, maxim 191 :D

Am stat in grafic 12 km, dupa care toate cele de mai sus combinate m-au facut sa incetinesc si sa o iau si la pas pe alocuri. Cu toate astea, ma simt in grafic pentru Gerar, dar mai am nevoie de niste kilometri pe picioare...

luni, 21 iulie 2014

Nasterea lui David

Inceputul

De obicei se incepe cu un test “cu ochi” J eu o sa incep cu un sfarsit de octombrie si o cursa de MTB la care am fost agatata pe o depasire si m-am ales cu o accidentare pe toata partea dreapta, pentru care am fost trimisa la radiografie. Am ales sa nu o fac dintr-un motiv mai … egoist J o saptamana mai tarziu aveam de facut prima etapa (Bucuresti – Giurgiu – Turnu Magurele pe bicicleta) dintr-un eveniment caritabil, la care tineam neaparat sa particip, asa ca am preferat sa nu stiu exact nivelul de accidentare J si cum cu 2-3 zile inainte de eveniment am ajuns la concluzia ca as fi in stare sa il termin, l-am terminat – schiopatand, ce-i drept ;) oricum pentru mine era ultima cursa din sezon, imi ramanea toata iarna pentru recuperare ;)
Am inceput sa banuiesc “ochisorii” la intoarcerea de la evenimentul respectiv, si … ochisori au fost J

Sarcina

A mers bine, dar ceva mai “standard” decat prima sarcina, la care nu m-am resimtit in vreun mod special. De data asta am avut si greturi (treceau fie cu ciocolata fie cu Pepsi :D), am avut si schimbari bruste de stare, ameteli in aglomeratie…
Dat fiind ca incepusem cu o cursa lunga J am hotarat sa continui sa fac sport in timpul sarcinii. Am luat pauza luna noiembrie, atat din motive de siguranta (era a doua luna) cat si pentru a-mi recupera piciorul drept… dar cum se formase deja echipa pentru semimaratonul Gerar, am hotarat sa incerc un semimaraton la inceput de decembrie – incet, doar sa vad daca as fi in stare sa parcurg distanta. Am inceput cursa foaaarte incet si am accelerat pe parcurs, am reusit probabil cel mai bun negative split J dar destul de irelevant, dat fiind ca a inceput la 7 minute/km J Apoi, daca tot a mers bine, am continuat antrenamentele pentru Gerar, unde speram la un timp bunicel. Si totul a mers bine, cat timp a fost vreme buna ;)
Tot cam pe-atunci am facut si verificari, ecografie, analize etc (am evitat doar dublu/triplu test). Bebele arata bine, si parea deja a fi baietel J
 In ianuarie a trecut si Gerarul, mai cu emotii, ca a nins exact in week-endul concursului, iar eu nu aveam antrenament pe zapada si temperaturi negative L asa ca l-am alergat semnificativ mai incet decat l-am antrenat, si am obtinut acelasi etern loc 4 J Poate ne luam revansa la anul, daca mai vor fetele sa facem aceeasi echipa ;)
Cum lucrurile mergeau inca foarte bine, am reusit la inceput sa martie sa fac si o cursa de 800m la campionatele nationale, doar ca am obtinut un timp muuult mai prost decat la antrenamentele dinaintea sarcinii. Oarecum normal, nu? J aveam deja niste kilograme in plus, alta forma, respiram altfel… si tot atunci am incercat si mars (racewalking) – am studiat putin tehnica si a iesit o cursa cat de cat rezonabila, dar mi-am perfectionat tehnica in restul sarcinii J
Initial am ales acelasi medic care mi-a urmarit sarcina cu Alex, dar … aveam deja de ceva ani gandul de a incerca nastere naturala/vaginala dupa cezariana (nvdc / vbac), iar medical respectiv mi-a cam taiat elanul cand am incercat sa deschid subiectul … asa ca am mai continuat cautarile pana am gasit un medic “vbac-friendly” J care m-a luat “in gestiune”, mi-a zis avantaje/riscuri, si urma sa vedem ce se putea face in functie de cum evoluau lucrurile cu sarcina. M-a avertizat totusi din start ca la maternitatea (de stat) la care ar fi urmat sa ma asiste la nastere exista posibilitatea sa gasesc si colegi mai putin toleranti la situatie – am luat asta in calcul pe moment, dupa care am fost convinsa ca totul va merge excelent si nu voi nimeri eu pe mainile respective ;) Ah, soarta…
Lucrurile au continuat sa mearga bine, bebele crestea normal, era baietel clar :D s-a asezat in pozitia corecta destul de devreme, eu ma simteam bine si continuam cu miscarea J pana la un punct am facut si yumeiho, dupa care am continuat cu un minim de stretching pe care il puteam face singura acasa.
La 34 saptamani de sarcina am facut si o stafeta de gravidute la PBIHM, la initiative unei alte gravidute care voia sa arate ca sportul in sarcina e ceva normal J a mers bine, dar am parcurs distanta (5 km singura + inca aproape 5 km impreuna cu fetele) foarte incet, pentru ca simteam deja bebele destul de jos – asa si era, si incepusem sa am si contractii BH, asa ca medicul mi-a recomandat No Spa si odihna J
Cam acolo s-a oprit sportul meu in sarcina – cu bicicleta in afara casei n-am mai iesit deloc de la cursa din 1 noiembrie (mi-a fost teama sa nu ma aleg cu alta tranta), am pedalat pe trainer in casa pana la jumatatea lui aprilie (apoi nu mi-am mai gasit pozitia bine pe bicicleta, plus ca nu mai reuseam sa pedalez constant mai mult de 10 minute si devenea frustrant :D), am alergat + mars-uit mai serios pana la jumatatea lui mai (luna a 8-a), si am ramas la plimbari si urcat scarile la serviciu pana in ultima saptamana J

Ultimele saptamani

In ultimele saptamani am tot trecut de la agonie la extaz si inapoi J la 34 saptamani bebele era pozitionat foarte jos, eu cu no spa-ul si cu statul intins, n-am mai facut mai nimic nici prin casa … pe la 36 saptamani am reusit sa iau o viroza care m-a doborat rau, am tusit continuu vreo 3-4 zile si simteam cum imping eu bebele tot mai jos la fiecare tuse (mai aveam si un mare discomfort psihic pentru ca medicul era plecat in concediu), la 37 saptamani avea circulara de cordon, la 38 de saptamani si-o desfacuse si era ok J
La controlul de aproape 39 saptamani, bebele era cam sus, si atunci s-a adus in discutie pentru prima data cezariana. Bebele era de marime rezonabila, dar era nevoie ca travaliul sa se declanseze singur si la termen. Acum na, “la termen” inseamna multe ;) ca practic termen e intre 38-42 saptamani, dar nu prea s-a pus problema sa asteptam si peste 40 saptamani, mai ales ca si parea sa creasca binisor de la o saptamana la alta in ultima luna…
A fost totusi momentul in care m-am gandit la alternativa (clinica privata, care sa accepte sa astepte si dupa 40s), dar n-am luat nicio initiativa in acest sens. Am continuat sa merg pe convingerea ca va fi bine cu medicul meu la spitalul de stat :D

Ultimele zile

Cum ma simteam totusi presata, m-am gandit sa fac si eu tot posibilul ca sa fiu cat de cat impacata ca am incercat ce se putea ca sa se declanseze travaliul “la termen”. Am ajuns totusi la concluzia ca declansarea asta e pur hormonala, deci poti sa freci faianta in baie pana o subtiezi, ca daca hormonii nu vor, bebele nu iese :D dar parca totusi avea si un minim de efect placebo J
Primul lucru – la 39s1z am iesit la o alergare lunga. Am vrut 10 km, am pornit cronometrul, dupa 1 km mi-am dat seama ca nu pornisem si GPS-ul J deh, bietul neuron de gravida pe final… am pornit si GPS-ul si am continuat alergarea pana mi-au iesit pe el cei 10 km doriti (total 11 km alergati). Undeva dupa 9 km am avut o revelatie – am simtit din nou bebele jos, ca la 34 saptamani … am rasuflat usurata, primul pas fusese facut J am sperat ca daca a coborat din nou si pune din nou presiune, sa se declanseze lucrurile asa cum trebuie J
In rest, treaba prin casa – de la smotruit mansarda (niste zeci de mp) la calcat haine, dar n-am vrut nici sa exagerez, ca sa fiu odihnita pentru travaliu J incepusem sa mi-l imaginez “ca la carte”, desi stiam multe povesti si multe variante de travaliu J am incercat si meditatii ghidate J am incercat si ceai de salvie (pff, rau mai e :D). Ah, luam deja extract de zmeur J si aveam de vreo luna si o minge mare pe care faceam diverse exercitii.
Duminica – 39s3z – am iesit sa imi incurajez colegii la un concurs de alergare pentru companii J daca in momentul inscrierii as fi stiut ca ma prinde ziua respectiva tot in formula 2 in 1, ma inscriam si eu la alergat J dupa cursa am mers cu Alex prin parcuri, s-a jucat pe la cateva spatii de joaca, am mai dat si eu din picioare pe “jucariile” de adulti din spatiile respective.

Travaliul

La 39s4z (luni) am ajuns din nou la control. Aveam deja o saptamana in care dormeam cate 4 ore pe noapte, si aveam senzatia ca ma trezesc pe contractii dureroase, dar cum ma trezeam, cum nu mai simteam nimic :D nu stiam daca era ceva real sau doar in imaginatia mea, pentru ca mi-o doream atat de mult J mai aveam mici senzatii de greata dimineata, si cu o zi inainte incepusem sa am scurgeri cu firisoare de sange. Simteam ca urma “sa se intample” J
La verificare – colul se inmuiase. Poate ca totusi nu doar visam contractii, si erau “pe bune” :D medicul a verificat ca totul e ok cu circulatia si placenta, dar n-a mai masurat si bebele (poate a fost mai bine asa J ), si a ramas sa ne vedem cel tarziu joi direct la spital. Dar eram convinsa ca acel “joi” insemna cezariana… imi doream cu toata fiinta mea sa nu ma prinda acel joi dimineata in formula 2 in 1 …
Dupa control m-am mai plimbat cu Alex cu treaba – am recuperate un detergent de scutece textile, si o asigurare de masina – prietena respectiva a inceput sa rada spunand ca a mai avut un client cu sotia gravida si a nascut a doua zi dupa ce s-au vazut, asa ca nu pune mana pe mine ca sigur nasc a doua zi :D am rugat-o sa ma ia in brate, doar-doar ce s-o intampla … [si s-a intamplat ;)]
Am ajuns acasa, Alex mi-a facut “comanda ca la restaurant”, asa ca m-am pus pe facut pizza, la cererea copilului J intre timp am mai pus la facut un ceai de salvie in care am strecurat si niste frunze de zmeur, dar aveam deja o greata teribila …
Si pe cand ma munceam eu cu pizza, undeva pe la ora 17, am simtit o durere sub burta, dar cumva in fata. Hop, contractie J dupa vreo 12 minute, inca una J l-am luat pe Alex si ne-am dus la magazin sa completam ingredientele pentru pizza – inca una pe drum, una la magazin, 2 la intoarcere J Zic gata, a inceput distractia J
Am tinut totusi sa satisfac copilul cel mare J asa ca am continuat pizza printre contractii, oricum nu erau nici prea dese (la vreo 10-12 minute), nici la fel de lungi (intre 10-40s), nici foarte dureroase J inca mi se parea ceva foarte haotic, nici nu stiam cand/ce/cum sa monitorizez din ele… Am facut o pizza si pentru Cristi, iar cand a ajuns si el acasa, am inceput sa ne organizam in eventualitatea in care as merge in aceeasi seara la spital.
Cand am avut lucrurile cat de cat organizate, am sunat medicul – mi-a zis ca daca se intensifica lucrurile, sa plec la spital. OK, am hotarat sa mai stau acasa, oricum nu mi se parea ca as fi ajuns la zona de contractii “regulate”, inca erau la fel de haotice ca la inceput.
M-am bagat sa fac un dus – atunci am pierdut dopul si am fost sigura ca lucrurile devin din ce in ce mai serioase J Asa ca Alex a ramas sa doarma in alta parte, si eu am ramas acasa cu Cristi, si cu Ionut si Alina in stare de “roger”, sa fie gata sa ma duca la spital in orice moment J
Eu nu aveam somn, asa ca m-am pus pe minge si am butonat. Am continuat sa am aceleasi greturi, n-am reusit sa mananc nimic, am dat afara si ultima gura de apa… contractile parca n-au mai fost asa haotice ca la inceput, dar inca nu la interval fix, nu aveau lungime fixa, nu cresteau in intensitate … nimic de genul asta. Erau totusi la 10-12 minute. Iar ca nivel de durere – cam ce simteam la intinderile “la limita durerii” de la yumeiho, genul de durere pe care am invatat sa o controlez pe expiratie lunga ;) deci le consideram nesemnificative :D
Am reusit sa prind si niste reprize de somn, de 30-40 minute… ma trezeam totusi mai degraba de greata decat de contractii. La un moment dat stiu ca am auzit niste sunete ciudate gen alarma pe geamul de la baie, m-am gandit ca poate aveam vreo usa deschisa la masina (dupa ce ziua lasasem farurile pornite, imi era ca raman si fara baterie) dar am vazut ca masina era ok asa ca am ignorant alarma auzita (rau am facut :D).
Dimineata pe la 5-6 mi s-a parut ca s-a micsorat intervalul dintre contractii, dar tot nu intrau la “regulate” – erau la 5-6-7-8-9 minute, dar au ramas la durate diferite (20-50s) si aceeasi intensitate redusa a durerii. Am considerat totusi asta ca “intensificare”, ca au scazut sub 10 minute, dar nu aveam senzatia ca as naste in curand. Asa ca … l-am trimis relaxata pe Cristi la serviciu (era cam zombie dupa ce ma fatzaisem pe langa el toata noaptea :D), iar eu mi-am vazut linistita de datul pe net J Am sunat si medicul, care mi-a zis ca ar cam trebui sa plec la spital, dar … colegii care erau atunci prezenti la spital nu erau prea toleranti la nvdc …
Am hotarat sa mai stau acasa. Pana la urma, nu mi se parea ca as fi avansat prea mult si nu simteam ca as naste in curand J chiar m-am gandit ca poate prind si schimbarea de tura (desi mai erau aproape 24 de ore pana atunci!!). Mda, clar incepeam sa pierd din luciditate =)) Alina ramasese pe langa mine, Ionut pe langa telefon, gata sa vina sa ma duca la spital.
Ceva mai tarziu, am avut o noua discutie cu medicul, cam pe aceeasi tema – sansele sa reusesc nvdc in acea zi erau aproape nule … M-am stresat, m-am agitat, m-am suparat, m-am certat ca nu m-am gandit la alternative, iar in acel moment era mult prea tarziu, sa ma duc la usa altui medic in plin travaliu, ca eu vreau nvdc :D de la toata situatia asta, mi s-a redus intervalul dintre contractii, undeva la 20 de minute. Am stat cateva ore si doar m-am suparat si m-am stresat, fara sa am sansa sa gasesc vreo solutie. Am anuntat medicul ca mai raman acasa, el mi-a adus aminte sa nu uit ca totusi cel mai important aspect e siguranta – a mea si a bebelusului.
Si da, avea dreptate, asa ca am hotarat ca daca lucrurile se intensifica in vreun fel (eram convinsa ca s-a dus naibii totusi travaliul de la stres) sau daca se intampla ceva deosebit (ma gandeam la ruperea membranelor sau ceva de genul asta) sa ma duc la spital indiferent de ce ar fi iesit acolo… bun. Mai stiam ca medicul avea programari la o clinica pana la ora 14, apoi nu stiam ce program avea J

Panica

Eh, dupa ce am ajuns la concluzia asta, parca mi s-a luat o piatra de pe inima, m-am relaxat, si am simtit brusc o oboseala incredibila, mi se inchideau ochii stand in picioare. Asa ca am hotarat sa ma intind pe canapea, macar 2-3 minute, desi stiam ca starea de relaxare accelereaza travaliul si parca nu-mi venea sa insist cu el J dar pur si simplu nu mai puteam sta pe picioare. Asa ca m-am intins. Pe dreapta, pozitia in care simtisem acele contractii peste noapte… Si n-a durat mai mult de 30s, ca am simtit dintr-o data ca ma strang brusc, am simtit un pocnet, si un lichid cald prelingandu-se… Mi-am adus aminte ca dopul il pierdusem deja, asa ca nu mai puteau fi decat membranele J Era ora 14:40.
Am fugit repede la baie sa verific – da, pierdere incontrolabila de lichid transparent :D m-am cam suparat ca s-a intamplat si trebuia sa plec la spital, dar m-am bucurat ca lichidul era transparent, deci bebele bine J m-am schimbat repede si am anuntat-o pe Alina ca trebuie sa plecam, ea l-a sunat pe Ionut.
Am sunat si medicul – hop, problema, intra mesagerie. Am intrat in panica J ma si vedeam la spital, nicio figura cunoscuta, abandonata, taiata ca un peste din hypermarket… uf. Dupa cateva incercari de apel am hotarat sa trimit un sms, macar stiam ca intra cand porneste telefonul sau intra in zona cu semnal…
Pana sa vina Ionut cu masina m-am rearanjat bagajul si dosarul, l-am anuntat si pe Cristi si am hotarat ca ne intalnim la spital. Si am inceput sa simt dureri in partea de jos a spatelui. Si nu, nu mai avea nicio legatura cu ce simtisem pana atunci, a fost momentul in care mi-am dat seama ca lucrurile au devenit super serioase :D Incepusem sa nu mai am rabdare pana sa vina Ionut, si durerile astea chiar deveneau mai dese si mai intense. Abia in acel moment am simtit ca intr-adevar ma aflu in travaliu, si lucrurile avanseaza repede. Mi se parea ca Ionut intarzie, dar ma gandeam si ca era doar senzatia mea, din cauza durerilor resimtite, credeam ca simt altfel si trecerea timpului. De fapt Ionut chiar intarzia, de fapt alarma pe care o auzisem eu peste noapte era de la masina lui, si nu mai avea baterie, si a stat sa porneasca masina :D pana la urma ne-a luat cam 40 de minute sa plecam de acasa.
Intr-un final a ajuns si Ionut, am urcat cumva in masina, si a incercat sa recupereze timpul pierdut accelerand brusc :D a fost momentul in care am simtit ca ma rup in 2, ca imi trece burta prin spatarul scaunului din cauza inertiei =)) i-am zis ca nu-i ca-n filme, si sa stea calm, fara accelerari, frane bruste, schimbari bruste de directie etc J s-a miscat totusi bine, am ajuns destul de repede la spital, unde deja astepta Cristi (noroc ca n-am prins accident pe DN1 sau aglomeratie pe la Piata Presei, din cauza lucrarilor la pasaj…). I-am dat lui Cristi bagajele.
Inca nu reusisem sa vorbesc cu medicul… apucasem sa cronometrez contractile in masina – erau cam la 2 minute, durau 50s, si intervalul scadea cu cateva secunde dupa fiecare 2-3 contractii. Mi-am dat seama ca eram pe-aproape, si incepeam sa ma cert ca am asteptat atata acasa incat nici macar nu apuc sa am medicul langa mine cand nasc…

Frustrarea

Am gasit camera de garda, am intrat, am anuntat ce caut pe acolo – membranele rupte si contractii la 2 minute. M-au trimis sa astept pe hol. De acolo a inceput frustrarea, nu mai puteam sta locului, contractile dureau a naibii, si ei ma trimiteau sa astept pe hol :D toata lumea ma invita sa iau loc pe scaun – era cea mai enervanta invitatie posibila J si dupa inca vreo 2-3 incercari (cred ca am incercat de vreo 20 de ori in total) am reusit sa sun medicul J care mi-a spus ca poate ajunge la spital, dar nu poate garanta nvdc asa cum imi doresc daca nu e vreo schimbare radicala “locala” (probabil fata de ce vazuse cu o zi inainte), si ca e destul de probabil sa fie cezariana. Ce mai puteam sa spun, decat ca as fi preferat sa fie el decat altcineva (pentru mine conteaza mult sa am macar o figura cunoscuta in jur…).
M-au chemat la camera de garda sa vada care era treaba cu minte. Era ora 15:40. M-au verificat – “membranele ferfenita” si dilatare 5. Deci cezariana. M-a frustrat decizia la maxim, dar cumva agreasem tacit cu medicul ca nu voi spune eu ce vreau (nvdc), asa ca … n-am zis nimic si l-am asteptat sa ajunga. De fapt, inainte de verificarea respectiva, speram sa ma aflu la dilatare mai mare care sa imi dea o sansa la nastere naturala fara sa o cer eu… poate daca ar fi spus 7 sau 8 as fi indraznit sa zic ceva … dar la 5, mi-am cam luat gandul de la nastere naturala.
Am mai stat pe-acolo sa le dau detalii despre nasterea anterioara, operatii anterioare etc – toate detaliile se gaseau in dosar, m-am si enervat ca trebuia sa le mai dictez eu, in timp ce abia respiram de contractii…
Intr-un final m-au trimis la garderoba. Acolo – iar invitatie sa iau loc pe scaun (nu, nu eram in stare sa stau locului, bateam cuie cu picioarele :D), si sa imi dea halat. Ok.
Pai, aveti camasa de noapte?
Da, in bagajul care e la sot.
Pai luati camasa de noapte (nu imi era clar de ce, daca tot imi dadeau halat… dar m-am conformat). Bagajul il facusem cu vreo luna inainte, deci clar a trebuit sa scot tot ca sa imi gasesc camasa de noapte. Bun, inapoi la garderoba, iau camasa.
Pai papuci?
Uf, si astia erau in bagaj … inapoi la Cristi, scos tot afara, luati papucii. Dar o punga pentru sandale? Pff, deja me enervam, i-am dat lui Cristi sandalele cum erau J
Uf, cat imi doream dilatarea aceea maxima, si cat ma frustra tot procesul de pregatire pentru cezariana…
Dupa ce am lamurit cum e cu hainele, am fost condusa (impreuna cu Cristi) in salonul de TI (cred), unde erau 3 paturi – mi-am ales patul din dreapta, mi-a lasat Cristi bagajul pe noptiera, si am ramas sa astept restul pregatirii pentru cezariana.
Candva intre timp (nu mai stiu exact) a venit o doamna, s-a prezentat frumos ca fiind moasa, si mi-a pus sub nas documentele de semnat – acordul pentru cezariana (uf…) si o fisa legata de vaccinari. Din nou am fost invitata sa iau loc (mama lor de scaune :D) ca sa completez documentele – am semnat repede acordul de cezariana (n-am stat la negocieri) si am cam repezit-o (de asta chiar imi pare rau) in legatura cu foaia de vaccinari. M-a intrebat de ce o reped asa – i-am zis ca am contractii la mai putin de 2 minute distanta si efectiv nu mai pot sta la povesti. Mi se reduceau momentele de luciditate… asa ca am agreat sa completez doar numele, semnatura si sa scriu ca refuz vaccinarea (unul din vaccinuri nu era in spital oricum), si a ramas sa completeze restul de date…
Tot candva intre timp a ajuns si medicul meu, care m-a verificat direct pe patul din salon – s-a mai scurs o parte din lichid). Nu mi-a zis ceva anume [sau nu mai tin minte], parca a luat dosarul si a iesit…
Tot candva intre timp J [nu mai tin minte exact cronologia, se spune ca durerile nasterii se uita – asa e, se uita cu tot cu evenimentele din timpul lor] a trecut pe acolo si medicul anestezist, care m-a invitat sa … ia ghiciti, iau loc :D sa discutam despre anestezie J i-am zis ca am probleme in general cu anesteziile, ca trece efectul foarte repede, si ca prefer epidurala ca macar sa pot tipa cand ma doare J [anestezia generala e una din problemele pe care le-am avut la cezariana, cand simteam durerea dar eram imobilizata si nu puteam sa anunt…]. Am agreat treaba asta, si a rugat asistenta sa imi puna o perfuzie simpla, un metoclopramid, si nu mai tin minte ce altceva :D
In timp ce asistenta se muncea pe mana mea dreapta (“doamna, dar v-ati lasat venele acasa?” :D) au aparut medicul meu si sefa de garda, care a zis “dilatare aproape completa”, la care medicul meu a completat ca aveam 7 cand a verificat el. Si ambii medici au iesit afara J Ah, parca m-au mai intrebat cat timp a trecut de la cezariana si nu mai stiu ce …
Eu deja abia mai respiram, si pe de o parte ma bucuram ca dilatarea merge asa repede si bine, pe de alta parte imi parea rau ca ajung tot la cezariana dupa toate eforturile alea :D si asteptam plina de frustrare anestezia, macar sa se termine totul mai repede, daca nu se termina cum vroiam eu … si intre timp a inceput sa curga si perfuzia, si hop m-am trezit luata pe sus cu perfuzie cu tot si dusa la nastere naturala J
Yupiiiiii J
Mi-a venit sa sar sa imi imbratisez medicul (aveam convingerea ca facuse cumva o minune :D) dar ma straduiam sa par rezervata… de fapt oricum constientizam totul cu oaresce intarziere…

Nasterea

Practic am mai stat cateva contractii si a inceput expulzia. Am avut un moment in care efectiv m-am zvarcolit pe masa (imediat dupa ce am urcat pe ea, e tare greu sa schimbi pozitia in momentele alea) si m-a luat o moasa frumos cu “nu ne pierdem cu firea” J mai tin minte ca si medicul meu a zis ca trebuie sa colaboram ca sa iasa bine J eu – in scurtele momente de luciditate, pe de o parte nu imi venea sa cred ca voi naste natural, pe de alta eram super bucuroasa, si pe de alta parte am ramas fixata pe asteptarea anesteziei pentru cezariana :D clar, nu mai gandeam, nu mai stiam de mine J
M-au ajutat cu reglatul mesei, ba corpul mai jos, ba barele laterale mai sus, ba suportii de picioare nu stiu cum J nici eu nu mai stiam cum ma simt bine si cum nu J
As putea baga mana in foc ca mi-am vazut si medicul rugandu-se la un moment dat, cand stateam pe masa, intre momentele de dilatare maxima si inceperea expulziei ... erau niste momente de liniste totala, am intors capul cautandu-l cu privirea, si el era intr-un lateral, sprijinit de un dulapior cu mainile impreunate, se uita catre mine, si am avut senzatia aceea de "transa" de rugaciune. Posibil sa fi fost doar in imaginatia mea, dar nu pot sa va spun cu cata energie pozitiva m-a incarcat J
Am impins cam prost la inceput. Nu eram pregatita pentru etapa respectiva … impingeam prea sus, si prea sacadat. Mi-a zis la un moment dat medicul sa imping mai lung, si abia dupa ce bebele a inaintat peste un anumit nivel am simtit cum trebuie unde si cum trebuia sa imping J
Mi-au pus monitorizarea pentru bataile inimii bebelusului, nu si cea pentru contractii. Mi s-a spus sa imping pe varful contractiei, dar mi se parea ca e cam aceeasi intensitate de la un capat la altul, nu simteam niciun moment contractia mai intensa/dureroasa decat in alt moment. Ca sa nu mai spun ca aceste contractii – de expulzie – le simteam complet diferit si fata de cele de dupa ruperea membranelor (dilatarea) [deci dupa mine sunt 3 tipuri de contractii :D]
La un moment dat, dupa o impingere, stiu ca am auzit niste “foarte bine” si ca se vede deja capul si e plin de par J moment in care m-am distrat, ca asta insemna ca n-o sa semene cu Alex, care a fost aproape bec la nastere J si a devenit bec pe la 6 luni, pentru ca spre un an sa ii iasa un par cret si des de sa nu mai stim ce sa facem cu el J
Abia in acel moment mi-am dat seama ca intr-adevar nasc natural, si abia in acel moment am constientizat ca nu mai vine anestezia pentru cezariana J) de fapt, atunci mi-am dat seama ca avusese deja loc si o discutie despre anuntarea medicului anestezist… v-am zis ca nu prea eram lucida, nu? J
De la un moment dat contractiile s-au rarit putin. Una din moase a spus ca a observat ca aveam contractii mai eficiente cand stateam in picioare decat cand stateam pe masa. Dupa ce am mai citit una-alta intre timp, tind sa cred ca erau pauze luate de corpul meu pentru a permite oaselor capului lui Dd sa se modeleze … a avut totusi circumferinta 35 :D
Am reusit – zic eu – sa ma odihnesc destul de bine in pauzele dintre contractii. Singura problema e ca nu reuseam sa imping atat de lung cat mi-as fi dorit, pentru ca imi pierdeam oxigenul. Chiar impingeam la limita mea de efort … mi-au pus si un fir prin care ar fi trebuit sa primesc oxigen – eu nu simteam sa vina vreun oxigen, si la ce febra musculara am facut dupa nastere, as tinde sa cred ca a fost mult efort anaerob acolo J de la un moment dat chiar l-am dat jos ca ma deranja, mi l-au pus din nou convinsi ca totusi ar fi trebuit sa functioneze… whatever, a mers bine si fara el [parerea mea :D].
A mai fost o faza amuzanta – m-am deshidratat J si am fost intrebata daca am apa – da, la sot J ah, sot pe care moasele il trimisesera la plimbare o ora pana se termina cezariana J le-am zis ca ar putea fi totusi pe hol la camera de garda, asa ca au trimis pe cineva sa imi aduca apa. Cristi, Alina si Ionut inca erau pe hol, si au ramas cam socati cand li s-a cerut apa sa beau ca ma simteam deshidratata – cum adica sa beau apa in cezariana? J la ei nu ajunsesera ultimele informatii… ;) am primit si apa, dar oricum am baut doar cateva guri…
Am lasat si vreo 3-4 contractii sa treaca, pur si simplu, pentru ca nu simteam ca mi-ar fi refacut fortele suficient si ca as fi impins eficient pe ele. Nu mi-a zis nimeni nimic J dar sincer de la un moment dat nici nu mai simteam ca ar durea, simteam doar contractia in sine si ma concentram sa “imi fac treaba” cat mai bine cu impinsul…
Eh, de la un moment dat apele au inceput sa se agite. Asta pentru ca dna doctor hotarase deja sa foloseasca forcepsul – ca precautie, sa ajute uterul si sa scada riscul de ruptura, si era cazul sa il pregateasca… Stiu ca s-au chinuit sa scoata halatele de nu stiu unde J apoi nu stiu cum nu nimereau piesele de la forceps J stiu ca in toata perioada asta eu am mai prins 2 sau 3 contractii/impingeri J si mai stiu ca la un moment dat una din moase a inceput sa rada – “haideti mai repede dom’ doctor ca va iese copilul” J
Apoi a urmat epiziotomia si de acolo nu mai stiu mai nimic J decat ca am prins 2 impingeri pe o contractie, si tin minte bebele ramas la umeri… asa ca am mai impins o data repede si … gata J a plans din prima J dragul de el ;) Era ora 17:20 J deci putin peste o ora si jumatate de cand ajunsesem la spital…
Au prins clamutele si au taiat cordonul, pe bebe l-au mutat pe o masa in dreapta mea, in timp ce la mine se lucra intens la eliminarea placentei :D nu mai stiam pe ce sa ma concentrez, universul meu era redus la bebe David, asa ca … eram cu ochii pe bebele meu, in timp ce cineva imi facea ceva masaj lateral… am auzit un “e desprinsa”, dar cat timp mi-a fost bebele in fata ochilor n-am idee ce s-a intamplat cu mine :D Una din moase mi-a cerut si telefonul si i-a facut poze J
Apoi au urmat verificarile – singura problema pe care am avut-o a fost eterna problema cu anestezia al carei efect imi trece foarte repede – am simtit taietura aia in toate miscarile pe care le-au facut medicii – verificarea uterului, cred ca au si cusut ceva col… m-am tras de cateva ori, mi-am muscat limba si buzele de cate ori, mi-am astupat gura cu mainile de cateva ori … mama lor de anestezii :D
Si de la un moment dat s-a facut liniste, a fost dus bebele din sala, a ramas medicul meu si poate inca 1-2 persoane (nu mai stiu exact) si m-a cusut J am simtit cam jumatate din intepaturi si ate :D a mai incercat o tura de anestezie, a mers cat a mers, si in rest … n-a mers J) Nu stiu sincer cat a durat partea de cusaturi, dar sigur mai putin de o ora, ca la 18:20 eram inapoi la TI si raspundeam la multimea de SMS-uri primite ;) Trecuse deja si Cristi pe la mine, l-am trimis si dupa mancare, eram lihnita… J

Rezumat

Ca sa fac un rezumat – mi s-au rupt membranele la 14:40, am fost inregistrata la camera de garda la 15:40, bebe David s-a nascut la 17:20, eram inapoi in salon la 18:20. Eu am simtit totul foarte rapid si intens J si mi s-a parut ca nasterea naturala a mers repede si bine J nu prea iau in calcul ce s-a intamplat inainte de ruperea membranelor, pentru ca raportat la perioada de dupa, cea dinainte mi se pare nesemnificativa J senzatia mea e ca eventual a inmuiat colul, dar nu cred sa fi produs si ceva dilatare, si oricum nu prea am simtit-o eu ca fiind deranjanta… cred ca totusi ca principiu general se include in ceea ce se numeste “travaliu”. Deci teoria zice as fi avut cam 24h de travaliu, din care eu gasesc relevante doar ultimele 2h40 :D

Bebe David a avut 3,450 kg, 53 cm, ambele circumferinte 35. Ceva mai mare decat fratele lui J nascut tot la 39s5z J am iesit din spital dupa 2 zile, cu 3,300, la 10 zile de la nastere [cand am scris povestea] a ajuns la 3,600 J Doarme destul de bine, mananca foarte bine, e destul de fortos J si are si 1-2 ore pe zi de privit pe pereti si povestit de unul singur J

Eu – abia la 10 zile dupa nastere am inceput sa ma simt cat de cat refacuta. Nu stiu cat de necesare erau epiziotomia si forceps-ul (probabil o sa am dubii toata viata, si daca o fi sa mai nasc vreodata, o sa incerc fara ele :D), dar daca asta a fost costul ca sa mi se permita aceasta nvdc, atunci acesta sa fie J cam din ziua a 9-a reusesc sa stau pe canapea drept (pe scaun tare inca stau pe stanga :D), dar seara dupa ce obosesc sau dupa ce plimb bebele mai mult in brate inca simt presiune in zona. Si inca am mici probleme de control al sfincterelor, dar se amelioreaza J
Promit sa respect cele 6 saptamani de recuperare J dupa care parca as iesi macar la o plimbare pe munte, sau una usoara cu MTB-ul (cu amortizare) pe sosea :D in momentul asta inca nu pun problema de offroad ;)

Da, am reusit J dar categoric nu singura – bebe David s-a hotarat sa vina la timp, Cristi mi-a respectat decizia de a incerca nvdc, medicul a pus suflet :) si a facut tot posibilul sa se intample asa cum vreau eu, am avut sustinerea prietenilor apropiati, si putin ajutor de la Dumnezeu, care pana la urma a aranjat lucrurile in cel mai bun mod posibil J
Sper din toata inima sa fiu considerata un exemplu pozitiv, care sa incurajeze asumarea de nvdc si printre medicii care au fost in tura respectiva J
Si daca se va mai pune vreodata problema (sigur nu in urmatorii 2 ani, dar poate in 3-4…) voi alege din nou incercare de nvdc, a doua are sanse si mai mari sa iasa bine ;)

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

La multi ani 2014!

Am revenit. Partial :) am lipsit mult din cauza calculatorului de acasa, care a considerat ca cei peste 10 ani pe care ii are sunt cam multi si a hotarat sa refuze sa mai colaboram. Si cum deja veneau vara, munca in gradina si concursurile, nici n-am luat altul. Abia acum a hotarat Mosul ca o tableta ar fi de folos, deci calculator tot n-am, dar incep sa ma descurc cu tableta.

Asa, daca tot am intrat de curand in 2014, voi incepe cu o listuta cu ce vreau eu de la acest an :)

- la partea de familie si sanatate am constatat in decursul timpului ca nu prea conteaza ce imi doresc eu :) asa ca la aceste capitole ma las dusa de val :) eu fac tot ce pot sa fie bine, restul cam vine de la sine :)
- imi doresc sa ma implic mai mult in ceea ce inseamna gradina si livada, sa mai invat, sa lucrez mai mult sau macar mai eficient :) in 2013 am umplut congelatorul cu produse "de acasa", in 2014 imi doresc sa il umplu ceva mai eficient/echilibrat raportat la consum :)
- sa incerc retete noi si cat mai sanatoase :)
- sa schimbam masina; e probabil al 3-lea an pe wishlist, dar acum chiar frige la degete :)
- pe plan sportiv imi doresc sa imi mentin forma din 2013, poate chiar sa avansez putin la anumite aspecte. Dar clar nu va fi un an in care sa ma dezvolt prea mult pe acest plan. Mi-ar placea sa cobor totusi sub 3 min/800m intr-un concurs oficial, si sa reusesc sa fac drumul pe bicicleta de la Bucuresti la Sofia in noiembrie, daca tot m-a prins microbul... ;)
- poate sa ne concentram ceva mai mult pe aranjat casa ;)
- la job sa mearga treaba cel putin la fel de bine ca in 2013 - sa crestem incet si sigur :)

Cam astea ar fi cateva puncte care cred ca ar depinde [si] de mine. In rest, Doamne-ajuta! :)

Bine v-am regasit, si un an excelent!

sâmbătă, 30 martie 2013

Emotii in aer :)

Am o perioada plina de calatorii. Una planificata (Irlanda cu mult ravnitul ultramaraton Connemara), si inca doua aparute cam pe nepusa masa, in Franta - una a trecut, una urmeaza sa vina :D

Eh, despre cea care a trecut vroiam sa povestesc azi - a aparut cam din scurt, in concluzie n-am mai prins zboruri directe pana in Paris. Deci, escala in Zurich (mai era o varianta pin Istanbul, dar tocmai ce depusesem actele pentru schimbarea pasaportului, asa ca a picat din calcule; oricum, ar fi durat prea mult calatoria in sine). La dus, treaba a mers struna - am ajuns in aeroport cu 1,5 ore inainte de decolare (fiind facuta rezervarea in ultimul moment nu am reusit sa fac si check-in online), plecare la timp, plimbare de la un terminal la altul in Zurich - acolo am avut ceva emotii, ca desi au zona de tranzit, mai tot avionul era in tranzit, si cum eu am avut loc pe ultimul rand din avion, am avut mult de asteptat la verificarea bagajelor. Am ajuns la terminalul de plecare cu vreo 2 minute inaintea orei anuntate de imbarcare :) Mi-am pus "note to self" - pentru intoarcere sa fac check-in din timp, sa prind loc in fata avionului, ca sa nimeresc in fata la coada :D Apoi, treaba struna pana la aeroportul Charles de Gaulle, de acolo stiam foarte bine - RER (linia B cap-coada) + autobuz (vreo 8 km) pana unde aveam eu treaba :)

La intoarcere, evident, lucrurile s-au complicat. Putin. Sau mai mult :)

In primul rand, toata ziua am stat in intalniri si discutii. Avionul pleca la 18:35, ultima ora de imbarcare era 18:05. Din experientele anterioare, am calculat ca ajung fara probleme daca plec de la "birou" pe la ora 15. Pe la ora 14, colegul cu care aveam mai multa teraba acolo a constatat ca nu mancasem mai nimic toata ziua, asa ca am dat o fuga la o pizzerie, unde am mancat jumatate de portie de paste (s-au facut destul de repede, dar nu mai aveam timp sa stam sa le terminam). El pleca in concediu in Spania in aceeasi dupa-amiaza, deci nu avea cum sa ma duca la aeroport. Si cum deja se aglomerase traficul si un taxi pana la aeroport ar fi facut mult, am hotarat sa iau autobuzul + RER (pentru cine nu stie, RER-ul e un fel de metrou cu statii mai rare :D in mod normal face 45 de minute pe distanta de care aveam eu nevoie).

Cum deja se facuse ora 15, am hotarat sa nu mai pierd vremea si in loc de autobuz pana la capatul RER-ului, sa iau un taxi. Suna colegul la taxi - refuz pe motiv ca "distanta e prea mica". Adica cei vreo 8 km (din partea mea putea sa ii faca si 10, numai sa fi ajuns la timp). Asa ca m-a dus repede la statia de autobuz.

Aici, alt ghinion - in mod normal autobuzul respectiv cicula la interval de 4-14 minute. Atunci a venit cam la 20 de minute de cand ajunsesem eu in statie. M-am uitat la ceas, da m-am relaxat si gandul ca RER-ul face 45 de minute, deci am timp berechet.

Ah, am uitat sa precizez - facusem check-in-ul online, aveam bilete in fata avionului la ambele zboruri. Doar ca n-am avut imprimanta sa le si scot pe hartie, si mi-am trimis codurile si pe mobil - ceea ce se cheama "mobile check-in", acceptat la ambele aerporturi cu care aveam treaba - Paris si Zurich (atentie, nu merge si la Otopeni :D). Speram totusi sa ajung la timp in aeroport sa imi scot ceva si pe suport de hartie, nu ma simteam suficient de confortabil doar cu codul pe mobil. Plus ca a trebuit sa imi activez si datele pe roaming ca sa le deschid. Plus ca prin Zurich am constatat ca mi se cam termina si bateria...

Eh, alt ghinion - filtre de trafic. Nu stiu ce s-a intamplat in zona in acea zi, dar era plin de Politie, controale, coborau oamenii din masini, autobuze etc. Au oprit alte 2 autobuze in fata noastra, si au trimis oamenii in autobuzul in care eram eu. De la un moment dat nu mai ajungeau oamenii nici macar de la usa la aparatul de taxat. Probabil ceva similar cu autobuzele bucurestene in zi cu ploaie la ora de varf :D sau cum era "Foamea" (acceleratul Timisoara-Iasi) pe vremea studentiei mele :D Plus ca era sa cobor la alta statie - avea acelasi nume cu statia mea de RER :) noroc ca m-a oprit un baiat, ca m-a vazut cu bagaj si a dedus ca vroiam la gara :D

Mi-a "consumat" autobuzul o ora. In loc de cele 20 de minute pe care le apreciasem initial. Tranzitul spre RER a fost 10 minute, cum am apreciat. Doar ca nu era RER-ul pe care mi-ar fi placut sa il prind - era unul care avea capat de linie mai devreme decat la aeroport, si oprea in mai multe statii. Am mers cu el cu gandul sa cobor la ultima statie si sa astept RER-ul de aeroport, apoi mi-am dat seama ca RER-ul pe care il vroiam eu nu oprea in aceasta ultima statie. Deci trebuia sa cobor mai devreme, la una din cele 2 statii mari ale metroului de Paris de pe linia respectiva (Gara de Nord sau Chatelet). Toate bune si frumoase, singura problema a fost ca era ora de varf, lumea se inghesuia peste inchiderea usilor, si de la un moment s-au defectat, trebuia sa mai stam in fiecare statie cam 20 de secunde cu usile inchise, ca sa poata fi deschise... cam incepeam sa ma uit urat la ceas, si sa ma gandesc ca ma multumesc cu codul de pe mobil pentru imbarcare :)

Intr-un final, am schimbat RER-ul. Cel de aeroport era la 3 minute in spate, deci n-am asteptat mult. Dar, culmea ironiei, era plin de oameni care intarziau la aeroport :) toti erau deja cu biletele in mana, cu ceasul sub ochi, si plini de nervi ca a intarziat tot ce putea intarzia si ei isi pierd zborurile... a fost momentul in care a inceput sa imi scada disperarea, probabil de multumire ca nu eram singura disperata :D dar eram deja pregatita sa anunt pe toata lumea ca pierd zborul.

Eu aveam plecarea de la terminalul 1. RER-ul are 2 statii in aeroport - terminalele 1-3 si terminal 2. Am coborat la prima si am sperat cu toata fiinta mea sa fie acolo terminalul 1. Eh, era terminalul 3 si mai aveam de luat un tren pana la terminalul 1. Ca sa va faceti idee despre gravitatea situatiei, la ora 17:52 citeam anuntul ca trenul pentru terminalul 1 soseste in 3 minute, iar eu aveam ultima ora de imbarcare 18:05.

Am ajuns si la terminalul 1. Acolo efectiv am zburat. Am ajuns la coada de verificari bagaje, erau vreo 10 persoane in fata mea. M-am apucat de scos ce trebuia scos inca din mers - laptopul cu o mana, lichidele din geanta cu cealalta mana, esarfa, haina, cizmele... 2 doamne din fata mi-au citit disperarea in gesturi si m-au lasat in fata lor :) am aruncat totul pe banda, le-am luat rapid la capat, am daramat si o doamna care se incalta incet si tacticos sprijinita de banda si nu imi permitea sa imi iau bagajele (desolee, madame). Si de acolo fuga la maxim pana la terminal. Am ajuns la poarta avand niste lucuri in mana in loc de "in bagaj", transpirata toata si cu vreo 3 unghii rupte. Dar am ajuns la 18:04 :) Yupiiiii!

Am urcat rapid in avion, ne-am aranjat si apoi ... surpriza. Avionul n-a primit permisiunea de decolare. Asa ca am mai asteptat o vreme. 10 minute. 20. In coditiile in care aveam 45 de minute pentru tranzit la Zurich, avionul a decolat din Paris cu 31 minute intarziere. Aveam ultima ora de imbarcare 20:05, iar pe moitorul avionului s-a afisat frumos, la plecare, ora estimata de sosire: 19:59. Super.

Pana la urma avionul a recuperat ceva, asa ca am aterizat la 19:47, deci aveam din nou o sansa (stiam ca era posibil sa intarzie legatura sau sa mi se dea alt zbor, ca nu era vina mea, dar nu ma relaxa prea mult acest gand). Ah, primisem mesaj si de la Cristi sa ii caut o caciula lui Alex ca si-o uitase in microbuz. Evident duty free-ul de Paris l-am ratat complet, desi mai aveam o sansa in Zurich. Care parea sa se ruineze, si ea :) Terminalele de tranzit ni s-au anuntat inca din avion, deci stiam foarte bine unde aveam de ajuns (a scutit niste timp de stat si holbat la panouri). Deci mi-am luat iar picioarele in spinare si da-i si lupta :)

Am trecut din nou ca fulgerul prin verificarile de bagaje de la tranzit, si am ajuns la verificarea pasapoartelor. La ghiseul alaturat, domnul de la verificari tocmai ii explica doamnei ca a trecut ora de imbarcare a avionului pe care trebuia sa il ia. La care am auzit-o tipand efectiv ca e in tranzit si a intarziat avionul cu care a venit (totul urmat de o vorba romaneasca :D deci eram amandoua in aceeasi situatie). Domnul de la ghiseul meu s-a uitat cu mila la ea, la mine, si mi-a spus relaxat: "Your plane is still here" :) am trecut de ghiseu, si acolo am vazut un panou cu plecarile, iar la linia de Bucuresti scria "late arrival". Deci ne astepta :) si pana la ura s-a dovedit ca a mai asteptat inca niste timp dupa alt zbor, tot de Franta (din Lyon).

Buuun. M-am aruncat pe un scaun, am numarat alte vreo 3 unghii rupte, si in sfarsit am inceput sa ma calmez. Am vazut si cele 2 magazine din dreptul portii - m-am gandit sa ma uit la ceva de cumparat pentru baieti, si am constatat ca se plateste in franci elvetieni (dooh!). Mi-a picat totusi fisa la un moment dat ca as putea plati cu cardul, si i-am luat lui Alex un tricou (nu aveau mare lucru, celalalt magazin era de bauturi alcoolice).

Si pe cand trebuia sa inceapa imbarcarea, cu tot cu intazierea anuntata - apare un domn tragand dupa el un ghiseu pe roti, si apare alt anunt - verificare suplimentara pasapoarte catre Bucuresti. Damn. Eu aveam doar cartea de identitate, care e suficienta pentru calatorie in mod normal, dar in caz de verificari de genul acesta stiam ca au dreptul sa te retina sa faca nu stiu ce fel de verificari suplimentare si exista riscul de a pierde zborul. Si asta tocmai cand ma relaxasem ca nu mai aveam ce zbor sa pierd.

Ma duc si eu frumos la coada la ghiseu. Din tot avionul, doar eu n-aveam pasaport (de fapt era in curs de schimbare, fapt care dureaza 2 saptamani). S-a uitat putin mai stramb la mine de vreo 2-3 ori, dar pana la urma mi-a cerut biletul sa imi puna stampila. Ha ?! alta belea, ca eu n-aveam nimic pe hartie, iar treaba era clara - fara stampila aceea uriasa nu puteam urca in avion. S-a uitat la mine inca o data stramb, si m-a intrebat cum sa imi puna stampila pe telefon :D pana la urma a facut rost de o hartie, mi-a pus stampila pe ea si mi-a inmanat-o. Cand m-am uitat la bine - era ceva formular de emigrare prin UK :D Dar stati linistiti, mi l-au confiscat si l-au rupt bucati bucatele dupa ce am trecut de turnichetul de imbarcare... deci nu emigrez in UK :)

Si in sfarsit m-am asezat relaxata pe scaun. Pentru cei care traiesc viata (si astfel de evenimente) la maxim - stiti cum se simte momentul in care scade adrenalina dupa un stres puternic? De te ia o senzatie de maxima oboseala, de-ti vine sa te arunci oriunde ca sa dormi - asa m-a luat si pe mine. Nu stiu cum au trecut cele vreo 2 ore de zbor, dar stiu ca la aterizare m-a luat o durere de cap sa imi venea sa urlu. Parca impulsurile electrice din capul meu ar fi intrat in rezonanta cu ceva de la avion, simteam cum imi zvacnea totul puternic si regulat. Mi-am revenit brusc dupa ce avionul a atins solul.

Si cum totul e bine cand se termina cu bine, mi-am regasit masina (o lasasem cam prea pe margine in parcare :D) si am ajuns cu bine acasa, chiar daca am prins radar la iesirea din Otopeni - politistul s-a apropiat de marginea drumului, dar n-a ridicat mana sa ma opreasca - e adevarat si ca l-am vazut si eu din timp si am incetinit suficient cat sa ma lase in pace :) Si am ajuns si acasa, cu niste ore bune de intarziere. Si probabil acum, dupa inca o saptamana, incep sa imi revin din oboseala acelei calatorii :D

Urmeaza, miercuri, zborul spre Irlanda :) macar e zbor direct, n-o sa avem emotii de tranzit :) Sa vedem cum vor sta lucurile la intoarcere, ca zborul pleaca la ora 10 din Dublin, si noi vom sta in Gallway, la vreo 3 ore cu busul de Dublin :) ceva pronosticuri? :)