- Am inceput de prin februarie sa lucrez cu Fane Oprina la alergare. Se vede evolutia pe antrenamente, s-ar fi vazut mai bine daca nu as fi avut episodul cu amorsa, descris putin mai jos :D
- Acelasi episod mi-a intrerupt putin si planul de antrenament de ciclism, dar par sa imi fi revenit si stiu sa il evit pe viitor :) asa ca sper sa realiniez iar planetele de saptamana viitoare.
- Am facut stafeta 2x5km la Uniqua 10k Bucuresti, impreuna cu Sorina :) din punct de vedere sportiv suntem foarte diferite, dar imi place relatia noastra overall :) de fapt intre timp am constatat ca pur sportiv sunt foarte diferita si comparativ cu Cristi :) Calculul era sa plec la 4:45 si sa termin la 4:30, din pacate deja avusesem niste episoade de rau (inca nu stiam de la ce), am plecat intr-adevar la 4:45 dar nu mi-a iesit si acceleratul, am terminat ~5k la medie de 4:47.
- Cateva zile mai tarziu am ajuns la Urgente (de fapt am mers sa fac niste analize la o clinica privata si mi-au chemat ambulanta cand si-au dat seama despre ce era vorba) - se pare ca nu tolerez niste compusi volatili cu clor. Stiam asta de la produsele de curatenie, de exemplu nu pot folosi Domestos, la cateva secunde de la inhalare dau afara ultima masa pe calea cea mai scurta :D Ce nu stiam e ca niste compusi similari (probabil) se gasesc si in amorsele folosite in constructii. Si cum lucram la compartimentat mansarda, am inhalat niste substante de-astea (fara sa stiu/ imi dau seama, nu m-a interesat niciodata vreo eticheta a vreunui produs folosit in constructii), si timp de aproape 2 saptamani nu a stat mancare in mine si ma simteam din ce in ce mai rau, cu dureri generalizate in tot corpul. Mi-am dat seama totusi la un moment dat ca era posibil sa fie ceva din casa, pentru ca ma simteam mai bine dupa ce plecam de acasa, si o luam de la capat seara cand ajungeam inapoi. La spital mi s-a confirmat ca nu era alta problema si mi s-a recomandat sa dorm in alta parte :) Nu prea am putut sa aplic recomandarea asta, dar uneori un somn pe saltea in baie, cu geamul larg deschis desi afara sunt 2 grade, e atat de binevenit :))
- Inca in plin tratament cu antivomitive, antibiotic si pansamente gastrice, am luat startul la Seciu (cred ca daca ma baga cineva la vreun test antidoping ar fi lesinat masinile de ce ar fi gasit in mine :D ). Ma pregatisem moral pentru tura lunga, desi antrenamentele le facusem cam de tura scurta, si din cauza starii de rau am ratat turele mai lungi care mi-ar fi prins bine, deci sincer ma asteptam la orice. M-am inteles cu Cristi sa ma ajute pe bucata de (fals) plat, apoi urcarea si coborarea sa le facem fiecare cum vrea si poate :) Prima bucata de plat au tras de mine atat Cristi cat si Simona - multumesc mult, altfel as fi ramas mult in urma inca din start, abia ma simteam in stare sa stau pe bicicleta. Apoi pana la prima urcare m-am incalzit, am urcat ok-ish dar pastrand energie stiind ca am de facut tura lunga, am coborat binisor, si hop a doua tura de fals plat. Desi am stat la plasa lui Cristi, la cum batea vantul nu simteam ca m-ar fi ajutat prea mult :)) dar am prins din urma cativa ciclisti si am rezistat cu chiu cu vai in spatele lui Cristi, desi pe final incepeam sa iau distanta :) dar cum se lipise de noi inca un baiat, m-a ajutat el sa il prind pe Cristi din nou. A doua urcare a mers rezonabil, dar la fel de economicos facuta precum prima :) tare Alex sus cand am oprit la alimentare, imi oferea antivomitive si antidiareice - mersi, eram deja plina de ele atat la interior cat si in buzunare :)) In schimb pe a doua coborare m-am lasat sa curg mai bine, a fost genul de moment in care m-am simtit una cu bicicleta si nu mi-a fost frica de viteza :) pe al doilea valonat m-au ajuns din urma si elitele, si Razvan Juganaru in masina de suport care m-a incurajat :) Si uite-asa am inceput al treilea tur, din nou in spatele lui Cristi. Din nou am ajuns cativa ciclisti din urma, dar de data asta s-au lipit si ei de noi si am inceput sa simtim ceea ce inseamna "pluton" - Multumim Cristi, you were the hero, practic ne-ai strans pe toti :) si asa, la adapostul unul pluton de 6-8 oameni, in sfarsit am reusit sa pedalez ceva mai relaxat, si am intrat in a treia urcare. Nici n-am dat bine cateva pedale - hop crampe sus spre incheietura / inghinal, ambele picioare. Zic - nu-i nimic, mai am gambele intregi, trag din ele :) asa ca am relaxat coapsele si am inceput sa urc tragand din gambe. Totul ok pana la o curba pe care am incercat sa o tai pe mijloc, si m-a ajuns din urma o ambulanta cu luminile aprinse, am dat sa eliberez drumul dar nu stiu cum am prins asfaltul si cum am tras de bicicleta, ca a trebuit sa pun piciorul drept jos. Si hop - crampa si la gamba dreapta. A fost un moment cheie in care mi-am dat seama ca va fi din ce in ce mai rau, si acolo am hotarat ca voi spune stop dupa tura 3. Cand am vazut ceasul la finish mi-am dat seama ca as mai fi putut chinui inca 2 tururi in timpul limita, dar cand m-am intrebat daca merita gradul de oboseala raportat la castig si la ce curse aveam in plan in urmatoarele saptamani - am zis nu. Asa ca am abandonat, practic in loc de tura lunga am facut-o pe cea scurta, in aprox 2h42. Detalii nu stiu, ceasul am uitat sa mi-l pornesc la start, l-am pornit doar inainte de a doua urcare, iar pe rezultatele oficiale apar DNF cu 2 tururi si fara niciun timp (come on guys, chiar am trecut linia aia de 3 ori).
- A mai urmat un week-end cu o iesire pe la Mizil, unde m-a carat Cristi pe niste catarari mai putin umblate. Mi-am dat seama cu ocazia asta ca sunt o puturoasa, ca as putea urca si mai bine dar mi-e lene :)) asa in urma lui am urcat pe pinioane mai mici decat as fi facut-o singura, si pe cuvant ca nu am simtit ca ma chinuiesc mai mult decat as fi facut-o singura :)) am facut cateva bucati chiar pe foaia mare, si fara sa imi sara inima din piept :D More to follow, sper ;)
Si am ajuns la zi - duatlon Buftea, care in acest an a tinut loc si de Campionat Balcanic. N-a fost cine stie ce prezenta straina, ma asteptam la mai mult, dar ... la categoria mea era treaba serioasa, stiam sigur ca erau cel putin 2 fete mai bune decat mine la ciclism dar nu stiam cum alearga... Mi-a trecut prin cap intr-adevar sa lupt pentru podium, si de fapt cu ideea asta am si luat startul.
Pregatirea echipamentului - am fost tare distrata la partea asta. Mi-am calculat ce si cand sa beau, m-am tot gandit si razgandit la imbracaminte - nu am ceva special pentru duatlon/triatlon, nu aveam de gand sa car ditamai bazonul de MTB la alergare, dar nu voiam nici sa mai stau sa trag bazonati peste pantaloni de alergare ... complicat :D la final am decis sa iau bluza de ciclism ca sa iau in buzunar un gel de luat la T1 si o pastila de luat la T2, si pantaloni de alergare pana sub genunchi, ca nu parea a fi prea cald. De fapt in dimineata cursei am curatat gheata de pe parbriz ca sa pot pleca din curte. La incaltaminte iar a fost clara treaba - am o singura pereche pt bicicleta, respectiv la alergare nu am apucat sa testez incaltarile de cursa, asa ca ramaneau doar cele de antrenament. Dar mi-am facut manichiura, sa dea bine la poze :))
Dimineata - trezit devreme de una singura inainte sa sune ceasul, mancat, dus bicicleta in zona de tranzitie. Nu stiam ca se mai deschide tranzitia ulterior, asa ca am ramas pe-acolo, am mai povestit cu alt sportivi, am mai stat si la soare ... si incet s-a facut timpul pentru incalzire.
Am pornit in alergare usoara - pornesc ceasul, imi simt coapsele grele ... ma uit la ritm - 6 min/km, chiar mai incet decat la ultima alergare usoara pe care o facusem cu cateva zile inainte... mai stau putin sa intru in ritm, dau pe puls - 162 - 164! Well, asta era prea mult :) eram la incalzire si deja paream obosita :) la fel a ramas pana am terminat alergarea de incalzire. Am rams in maneca scurta, am facut stretchingul, am mai prins 2 lansate, si am hotarat sa iau gelul pe care il pregatisem pentru T1 :) inca 2 guri de apa si m-am pus la start. Discutasem cu Alex inainte pt un baton de luat inainte de cursa, dar nu o gasisem pe Simona, asa ca ... asta era.
Si start! Evident s-a plecat ca din pusca, eu ma plasasem la start in primele randuri. Am stat cu ochii pe ceas, in nici 300m m-am lamurit ca in dreptul meu se alerga cu ritm de 4:15 si chiar sub, ceea ce stiam sigur ca era prea tare pentru mine pentru acest duatlon, asa ca am incetinit, hotarata sa merg pe ce stiam eu ca pot duce. In timp ce incetineam au trecut pe langa mine cateva fete, printre care si Cecilia (stafeta) si Ioana Zlate, care stiam ca e la categoria mea :) nu m-am agitat, am zis ca daca chiar sunt mai buna le prind din urma mai incolo :)) La intoarcerea de la butoi m-am minunat de cate fete aveam in fata, cate fete alergau la 4:15, wow :) si am intrat in zona de parc, unde, surpriza, am trecut pe offroad. Well, eu nu luasem in calcul offroad si noroi cand mi-am calculat timpii de cursa, dar ... asta era. Pe portiunea respectiva am mai ajuns din urma cativa alergatori, printre care si Ioana si inca 2 fete, si mai spre final si pe Robert, care m-a recunoscut :) am stat cu el cateva sute de metri, apoi am vazut ca fetele din fata mea iau avans, asa ca l-am lasat in urma si m-am tinut de ele.
Si, mai incet decat as fi vrut, m-am apropiat de zona de tranzitie. Evident am uitat sa dau lap cand am trecut sub poarta, mi-am adus aminte abia cand am ajuns la bicicleta. Cu vreo 300m inainte de final mi-a strigat Cosmin ca sunt foarte in fata, ceea ce mi-a mentinut moralul si speranta ca pot prinde podium la categorie :)
Prima alergare: 4.6 km cu medie de 4:53/km.
Tranzitia 1. Well, desi nu a fost prima mea tranzitie de acest gen, am reusit sa fac o lista lunga de greseli de incepator pe care, culmea, nu le facusem si la cursele anterioare de acelasi profil :)) Aveam clar in minte lista de actiuni pe care trebuia sa le fac, si am inceput sa bifez:
- Pusa casca pe cap. Stiu ca daca iau bicicleta din rastel fara sa am casca prinsa poate fi motiv de penalizare, asa ca asta e primul meu pas pentru tranzitie. Dau sa pun casca pe cap - o lasasem pe setarea stramta la reglajul din spate, si nu am reusit sa o indes peste coada mea impletita spic.Si evident cand am incercat sa o infig, am reusit sa mi-o si agat in impletitura de la coada deci n-am mai reusit nici sa o scot fara sa smulg niste suvite. Am tras vreo 2 vorbe nedemne de a fi mentionate, si m-am calmat, am desfacut reglajul, am scos casca, am largit-o de tot, am pus-o pe cap, am stramtat-o la loc, am inchis-o sub barbie - primul pas gata.
- Descaltarea de pantofii de alergare. Am incercat sa fortez asta inca din picioare in timp ce chinuiam casca, dar n-a mers. Pentru ca nu mi-a trecut prin cap nicio secunda ca aveam sireturi normale, desi stau cu xtenex-urile in sertar :)) asa ca treci in fund si dezleaga sireturi. Le-am dezlegat dar tot n-am reusit sa scot picioarele, a trebuit sa le si largesc. Alta pierdere de vreme si iata-ma, in sfarsit, desculta.
- Incaltarea in pantofii de ciclism. Alta greseala din partea mea, spiritul meu putin OCD m-a facut sa las pantofii inchisi, aliniati in perfecta ordine :)) deci cand sa bag picioarele - ia stai si desfa scaiurile, largeste pantofii... Pe dreptul l-am incaltat mai rapid, dar la stangul cand am largit am scos cu totul banda din gaica de plastic. Incalta, stai iar si potriveste benzile, dar intr-un final apoteotic am reusit sa ma incalt.
- Manusile - am renuntat sa le iau, nu era asa de frig incat sa merite sa mai pierd vremea cu ele, si cu pusul si ulterior si cu scosul.
- Gelul il luasem inainte de start, am si uitat de el oricum, nici daca l-as mai fi avut in buzunar nu l-as fi luat.
- Bautul din bidon. Era pas fundamental in calculele mele, asa ca am mai stat cateva secunde sa dau pe gat niste guri de ce aveam acolo.
- Scos bicicleta din rastel. In sfarsit.
- Pornit in alergare spre linia de urcat pe bicicleta.
- Urcatul pe bicicleta. Desi stiam ca trebuie sa trec complet linia inainte sa urc pe bicicleta, nu stiu de ce am calculat aiurea la fata locului, si pe cand eram cu piciorul in aer am vazut unul din arbitri tipand la mine si gata sa ma intepe cu steagul rosu :)) zicea ceva de linie, eu nu pricepeam, voiam doar sa urc pe bicicleta. Am ramas asa cu piciorul in aer pana m-am lamurit - nu trecusem cu toata bicicleta de linie. Atunci mi-am dat seama ca ma paste penalty, am retras piciorul, am trecut cu bicicleta bine de linie, si am urcat in sfarsit pe ea. Si din greseala in greseala spre victoria finala - godspeed pe traseul de ciclism :)
Fac curba la dreapta, si dau de ... vant puternic din fata. In seara dinaintea concursului, pe cand negociam cu Cristi daca merita sau nu sa iau rotile lui, ne-am uitat pe ceva site care potriveste traseul de cursa peste bataia vantului din ziua concursului, si acolo indica o bucata de vant din fata. Pe cand ma luptam cu el, mi-am adus aminte de imaginea de pe aplicatie - da, a avut dreptate :)
Planul meu de ciclism era sa... il fac ad-hoc, sa imi caut o trena potrivita, eram convinsa ca imi va fi imposibil sa nu gasesc. Well, realitatea e mai creativa decat imaginatia, si chiar nu am gasit :)) In plus, direct din prima curba m-am trezit si cu un catel in fata bicicletei, alt noroc de care mai am parte :D
Am mers tragand cat de tare puteam si cautand sa ma lipesc mereu de cel din fata mea, in speranta ca gasesc trena potrivita. M-am tot lipit de cate cineva dar toti mergeau cam incet fata de ce aveam eu de gand, asa ca depaseam si cautam trena mai in fata... si tot asa, pana pe intoarcerea de pe bucata lunga, cand m-a ajuns din spate Marian Frunzeanu, m-a salutat frumos cu mana :) multumesc, mi-a prins bine la moral :) imediat dupa asta hop ma trezesc cu Roxana Vatrici trecand in fata mea, asa ca m-am agatat de ea ... scurt dupa asta trece in fata mea si Andreea Ciolacu, si acolo am decis sa incercam sa mergem grupate si sa lucram impreuna cat se poate. De fapt cred ca ele deja statusera la plasa mea o vreme, doar ca eu nu am fost inspirata sa ma uit si in spate, ca vanam o trena buna in fata :) Si am trecut tot cu ele de bucla de la start, si tot cu ele a doua linie, m-am mai alternat cu Andreea la plasa Roxanei cand paream sa o pierdem, ne-am si incurajat reciproc. Daaar, a venit intoarcerea de la butoi, si intoarerile astea la punct fix spre stanga, alaturi de ne-bautul din bidon in mers, sunt clar punctele mele cele mai slabe. Am facut anul trecut niste antrenamente cu jaloane de am invatat sa fac intoarcerile astea mai bine, dar se pare ca le-am pierdut peste iarna deci e cazul sa fac de-astea din nou. Revenind - am ramas in urma la intoarcerea la butoi, am incercat sa accelerez sa le prind, dar am prins o pala zdravana de vant care m-a tinut mai in spate, plus un baiat cu MTB care m-a incurcat intercalandu-se intre noi ... mi-am dat seama dupa vreo 200m ca le-am pierdut si mi-e cam greu sa le ajung din nou, asa ca am ramas iar la vanatul de trena buna. Desi daca nu gasisem pana in acel moment, probabilitatea sa mai gasesc de acolo era mica. Si m-am plasat in spatele lui R Gomoescu. De fapt am vazut costumul cu numele pe el si nu imi venea sa cred ca l-as fi putut ajunge din urma, m-am gandit ca poate e altcineva cu costumul lui :)) oricum, am stat o bucata in spatele lui si mi-am tras sufletul dar mi-am dat seama ca mergea mai incet decat as fi mers eu, plus si el se simtea inconfortabil cu mine la plasa din cate am "citit", asa ca am trecut in fata lui luptandu-ma cu vantul sa prind urmatorul concurent din fata. Nu mai stiu acum exact, dar stiu ca la un moment dat pe cand ma zbateam sa prind pe cineva, unul din baietii pe care ii depasisem (Robert sau altcineva, chiar nu mai stiu), si-a dat seama ce fac, a trecut prin stanga mea, mi-a strigat un Bravo, hai! si m-a tras pana la un baiat din fata, apoi a ramas in spate si si-a vazut mai departe de cursa. Multumesc, mi-a prins bine si fizic si moral :) Din turul 3 nu tin minte mare lucru, decat ca am ajuns din urma o multime de concurenti, si trebuia sa le strig sa stea pe dreapta, ca toata lumea mergea pe stanga din cauza plombelor de pe drum. O concurenta cu MTB chiar mi s-a plans ca pe dreapta e prost drumul :)) Really?! erai cu MTB si amortizare, sa vezi cum se simte pe cursiera si fara bazon :D
O sa mentionez ca apreciez bunele intentii ale primarului, care declara ca a facut lucrari de imbunatatire ale drumului pe traseu. Nu stiu cum era traseul inainte, dar sigur nu mi-a placut traseul plombat :) "imbunatatire" se cheama cand asfaltezi toata bucata si o faci plana si lina, nu cu obstacole la fiecare cativa metri :) parerea mea. Dar poate era intr-adevar mai bun decat a fost inainte, repet - era prima mea tura pe traseul respectiv.
Catre final am prins in fata alt baiat care mergea cam incet dar deja ridicasem si eu un pinion ca sa maresc cadenta si sa odihnesc coapsele pentru alergare :) m-a cam enervat totusi pe ultima curba si inainte de tranzitie, cand a incetinit exagerat ca sa se descalte din mers - daca mergeai la viteza normala si desfaceai aricii in tranzitie ai fi castigat mai multe secunde, cred eu, poate analizezi ideea :)
Ciclism: 18.7 km cu medie de 29 km/ora.
Tranzitia 2: Si iata-ma din nou in tranzitie. De data asta nu mai aveam lista clara de pasi, dar oricum pasul 1 si cel mai important era sa scap de bicicleta din mana, si m-am chinuit sa o pun fix in dreptul numarului, pentru ca roata spate nimerea fix in dreptul unei bare verticale de la gardurile care margineau tranzitia, si nu reuseam sa o imping :D pana la urma am pus-o 2 cm mai la stanga :)) da, chiar asa de OCD sunt cateodata :D
Largit reglajul de la casca si data jos, descaltarea, incaltarea cu pantofii de alergare, dar iar pierdut vremea cu stransul de sireturi. Si cum deja analizasem la intoarceri situatia fetelor din fata mea si suspectam ca eram pe locul 4 la categorie, am pornit rapid in alergare. Am uitat sa beau din bidon cum planificasem, am uitat si sa iau pastila Nutrend pe care am carat-o in spate degeaba tot concursul. Am uitat complet, m-am concentrat doar pe ideea de a nu pierde timp, stiam ca Roxana si Andreea erau cu putin in fata mea si inca speram ca pot recupera din diferenta. La plecarea in alergare mi-a strigat si Alex Ciocan ca stateam foarte bine :) inca ceva ce mi-a picat bine la moral, desi in general simt locul 4 ca fiind mai degraba prost decat bine :)) multumesc pentru incurajarile de la fiecare tur, mi-au prins foarte bine :)
Si ultima alergare. Trecand peste speranta de a prinde podium, cerinta mea de la mine in cursa era sa reusesc sa scad sub 5 min/km la a doua alergare. Asta dupa ce anul trecut la nationalele de duatlon am facut praf si pulbere a doua alergare, am pierdut cateva pozitii din cauza ei. Acum stiam ca eram mult mai pregatita pentru asta. Am plecat cu ochii pe ceas, mi-a luat vreo 300m sa imi reglez ritmul, si eram pe la 4:50. Moment in care am simtit ca se cam termina energia si mi-e tot mai greu sa imping din picioare. A urmat coborarea, pe care am incercat sa fortez putin ritmul, apoi urcarea pe care am depasit bine 5 min/km ... m-am uitat in fata si in spate, n-am mai vazut nicio fata, si am inceput sa ma sabotez moral, ca nu mai conteaza asa mult ritmul cu care alerg, ca nu mai am nimic de castigat sau pierdut.
Toate astea pana spre intoarcere, cand am vazut in fata o fata imbracata in negru. Cum nu o vazusem pana atunci si nici la ciclism, am dedus ca e la stafete. M-am tot gandit si razgandit, daca mai are sens sa accelerez ca sa o prind sau nu ... si in timp ce tot calculam eu asta mi-am dat seama ca ma propiam de ea oricum :) deci da, merita macar sa mentin ritmul. Si imediat dupa intoarcerea de la butoi am ajuns-o, am confirmat cu ea ca e la stafeta, si am ramas pe langa ea ... asta pana cand am aruncat mai bine ochii in fata si am vazut un costum cunoscut - Andreea Ciolacu. Si cum inainte de intoarcere nu o avusesem sub ochi, mi-am dat seama ca am ritm mai bun decat al ei si ca as putea sa incerc sa o ajung :) a fost momentul in care am incetat sa ma uit la ceas, si am inceput sa trag de mine cu adevarat. De fapt asta se vede si pe puls, pana acolo avusesem puls pe la 175, de acolo am trecut in 180-185 :) cam tot pe atunci au trecut si Simona cu Alex pe partea cealalta la alergare si m-au incurajat, dar acolo chiar erma foarte bine montata psihic :) la fiecare pas vedeam doar cum reduc distanta fata de Andreea, inca putin, si inca putin, pe nesimtite ... si cand m-am apropiat de ea am intrat in zona cu public, si a inceput sa aiba sustinatori pe margine :) un domn care a facut-o sa constientizeze ca ma are in spate si a accelerat putin, am ajuns-o din nou, apoi un grup de tineri care au sustinut-o sa accelereze, si cumva mi s-a parut ca s-a speriat ca ma are in spate :) le-am strigat ca sunt la alta categorie, ca incepuse sa sune ca trenul in viteza si imi era sa nu cedeze fizic in vreun fel :) am lasat-o sa sprinteze, am incercat si eu sa schitez un sprint pe ultimii metri dar nu mi-a iesit atat de bine cat i-a iesit Andreei :) de fapt in dreptul cortului de penalty am incetinit ca sa verific daca nu imi apare numarul pe lista, din cauza fazei cu iesitul din T1, dar scapasem :) insa si asta mi-a mai taiat cel putin 2 secunde din timpul final. Dar am mers ultimele sute de metri la ritm de 4:30/km, ceea ce ma multumeste :)
A doua alergare: 2,7 km la pace de 5:15 min/km.
La final, locul 7 la Open feminin amatori, la 7 minute de castigatoare, 1,5 minute de podiumul de la categorie, si o secunda de locul 6 general.
Stiu sigur ca am dat totul, am ratat podiumul visat, dar ... atat am putut. Mai am multe de imbunatatit, in primul rand la tranzitii si apoi la bicicleta, si inca mai pot avansa mult la alergare, inainte de problema medicala am avut niste alergari foarte bune care spun ca pot sa tin ritm semnificativ mai bun decat a iesit la concurs. Dar asta mai vedem pe viitor. Cum mi-a spus Fane, sunt abia la inceput cu antrenamentele structurate si inca mai am multe de spus in sport :)
Azi, duminica 23 aprilie, ar fi trebuit sa fiu la Ziua B, dar s-a amanat din cauza starii traseului. Iar urmatoarea cursa ... hm, nu mai stiu :) Am de ales intre o cursa de alergare de 10k in Bucuresti sau campionatul national de duatlon in Cluj, ma hotarasc zilele viitoare...
Pana atunci, sanatosi sa fim si sa avem spor la antrenamente! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu