Ieri:
1. In autobuz, intoarcere de la gradinita. Se uita pe geam, la un moment dat exclama:
A: Uite inca un 178! cu 178 care a trecut inainte, si cu 178 in care suntem noi, sunt... 378! :))
2. Acasa, proaspat ajunsi, vrea sa urce la mansarda sa se uite la niste desene. Eu si tati, jos in hol. De la jumatatea scarilor, Alex striga:
A: Tati, adu-mi cutia aia, si cosul ala!
Stateam amandoi buimaci incercand sa ne dam seama ce ii trebuie copilului. Ma intorc spre ce inteleg eu ca trebuie, iar Alex continua:
A: Tu, tati, ca esti mai harnic!
Ce sa mai spun, decat ca sunt invidioasa. In ce se masoara harnicia asta? :))
marți, 30 august 2011
luni, 29 august 2011
Imi vreau somnul inapoi! :)
Imi vreau somnul bustean inapoi! :)
Candva demult, dormeam bustean. Stiti, somnul ala in care poate sa vina oricine cu lemnul si drujba si sa taie langa tine, ca tot nu te trezesti. Sau sa sparga pietre langa tine, ca tot nu te trezesti. Sau sa sune ceasul 12 minute langa tine si tot sa nu te trezesti (asta sa n-o mai ziceti la nimeni [blush]). Da, asa dormeam eu...
Treaba s-a stricat prin ultima luna de sarcina, cand dormeam 3-4-5 ore pe noapte. De fapt, toata sarcina m-am stresat ca poate incepe copilul sa planga noaptea, iar eu, in somnul meu bustean, n-o sa-l aud.
Putin a mai durat pana sa constat ca mi-am facut griji degeaba. De atunci (si au trecut 4 ani si vreo 4 luni) ma trezesc de la cel mai mic zgomot. N-am ratat niciun scrancet de-al lui Alex, nicio intoarcere burta/spate cat era sezonul, nicio lovitura de marginile patului... apoi, dupa ce ne-am mutat la casa, in primele saptamani, niciun latrat al vreunui caine din sat, niciun tren marfar nocturn pe calea ferata de la 1.5 km de casa, niciun cocos insomniac, niciun cantec matinal de pasare...
Mai nou, nu mai ratez nicio doleanta nocturna de pisica. Si avem doua :) pisici, nu doleante :D In ultima vreme, dimineata ma trezesc chiauna, cu o situatie foarte clara in cap - de cate ori a vrut fiecare pisica afara, de cate ori a vrut inapoi in casa, de cate ori s-a jucat cu punga de la litiera, de cate ori a venit si a plecat din dormitor :) De cate ori miauna - n-am reusit inca sa numar :D
Si astea in timp ce, de cele mai multe ori, Cristi doarme bustean. Nu stie nici macar cand a cazut Alex din pat; situatie in care eu m-am trezit anticipat, cu vreo 2 secunde inainte, la fix cat sa aud bufniturile, sa mai prind vreo 2 secunde de pauza, apoi plansetele; si sa merg sa-l linistesc, sa stau pe langa el pana adoarme la loc, apoi sa ma intorc in pat, unde Cristi (inca) doarme bustean.
Dar eu, eu, eu... imi vreau somnul bustean inapooooi! :)
Candva demult, dormeam bustean. Stiti, somnul ala in care poate sa vina oricine cu lemnul si drujba si sa taie langa tine, ca tot nu te trezesti. Sau sa sparga pietre langa tine, ca tot nu te trezesti. Sau sa sune ceasul 12 minute langa tine si tot sa nu te trezesti (asta sa n-o mai ziceti la nimeni [blush]). Da, asa dormeam eu...
Treaba s-a stricat prin ultima luna de sarcina, cand dormeam 3-4-5 ore pe noapte. De fapt, toata sarcina m-am stresat ca poate incepe copilul sa planga noaptea, iar eu, in somnul meu bustean, n-o sa-l aud.
Putin a mai durat pana sa constat ca mi-am facut griji degeaba. De atunci (si au trecut 4 ani si vreo 4 luni) ma trezesc de la cel mai mic zgomot. N-am ratat niciun scrancet de-al lui Alex, nicio intoarcere burta/spate cat era sezonul, nicio lovitura de marginile patului... apoi, dupa ce ne-am mutat la casa, in primele saptamani, niciun latrat al vreunui caine din sat, niciun tren marfar nocturn pe calea ferata de la 1.5 km de casa, niciun cocos insomniac, niciun cantec matinal de pasare...
Mai nou, nu mai ratez nicio doleanta nocturna de pisica. Si avem doua :) pisici, nu doleante :D In ultima vreme, dimineata ma trezesc chiauna, cu o situatie foarte clara in cap - de cate ori a vrut fiecare pisica afara, de cate ori a vrut inapoi in casa, de cate ori s-a jucat cu punga de la litiera, de cate ori a venit si a plecat din dormitor :) De cate ori miauna - n-am reusit inca sa numar :D
Si astea in timp ce, de cele mai multe ori, Cristi doarme bustean. Nu stie nici macar cand a cazut Alex din pat; situatie in care eu m-am trezit anticipat, cu vreo 2 secunde inainte, la fix cat sa aud bufniturile, sa mai prind vreo 2 secunde de pauza, apoi plansetele; si sa merg sa-l linistesc, sa stau pe langa el pana adoarme la loc, apoi sa ma intorc in pat, unde Cristi (inca) doarme bustean.
Dar eu, eu, eu... imi vreau somnul bustean inapooooi! :)
Perle
1. Alex in masina, cu tati, in spate, se infrupta dintr-o punga cu mini-napolitane. La un moment dat il aud pe Alex:
A: Tati, nu mai baga mana in punga cu napolitane, ca mi le consumi!
2. Alex ieri, in masina, in spate, in drum spre cinematograf:
A: Scooby-Doo fuge mai repede decat oamenii pentru ca... are mai multe picioare!
3. Tot aseara, ora 22:10. Concluzia mea si a lui Cristi: nu (mai) lasa dextroza la indemana copilului. Niciodata :D
A: Tati, nu mai baga mana in punga cu napolitane, ca mi le consumi!
2. Alex ieri, in masina, in spate, in drum spre cinematograf:
A: Scooby-Doo fuge mai repede decat oamenii pentru ca... are mai multe picioare!
3. Tot aseara, ora 22:10. Concluzia mea si a lui Cristi: nu (mai) lasa dextroza la indemana copilului. Niciodata :D
duminică, 28 august 2011
Raport de cursa: Velocompass
Sa zicem ca e o restanta, dar nu pot sa nu scriu nimic despre aceasta cursa, macar acum, la o luna dupa ce s-a desfasurat :) mai ales ca e primul concurs la care am luat locul 1 in toata cariera mea sportiva :))
Velocompass a fost primul concurs de orientare pe bicicleta organizat pentru amatori. M-am inscris impreuna cu Iuliana, in speranta ca ea se descurca mai bine decat mine la capitolul "orientare". Asta dupa ce, in primavara, impreuna cu ea, ne-am invartit aiurea prin oras intorcandu-ne din Comana.
Dimineata concursului. Dupa ce am tot oscilat daca sa iau masina sau nu, cum benzina era pe terminate si finantele la fel, am hotarat sa merg cu bicicleta pana la locul de start. Asta insemnand, dupa calculele mele preliminare, cam 20 de km, din care cam 10 pe DN1. Nu mai iesisem cu bicicleta pe DN1, dar am facut suficienti km pe DN 101 incat sa am curaj sa incerc. Asa ca m-am trezit devreme, si am inceput pedalatul.
Pe la jumatatea Otopeniului eram terminata :) am scazut viteza semnificativ, de la aprox 20 km/ora (cu cat am pornit de acasa) la 16 km/ora. Ma amageam in sinea mea cu ideea ca nu vreau sa obosesc inainte de concurs ;)
Am ratacit evident drumul, inca dinainte sa ajung la start. Trebuia sa fac stanga pe langa Gradina Zoologica (despre care oricum nu prea aveam idee pe unde e :D) si am luat-o inainte. Mi-am dat seama totusi la un moment dat ca s-a terminat padurea, asa ca m-am lipit de tastele telefonului si am inceput sa stresez lumea :) intai pe Iuliana, care si ea pedala undeva pe DN1, dar in celalalt sens decat cel in care venisem eu, apoi pe Gabi, care avea semnal doar pe jumatate si nu pricepeam nici un sfert din ce imi tot explica. Pana la urma s-a lamurit si Gabi ca am mers prea mult, mi-a zis sa intorc, si mi-a iesit in intampinare. La fix cat sa mai vad alti concurenti si sa ma linistesc :)
A aparut in scurt timp si Iuliana, am completat ce era de completat, am primit numerele si "instrumentul" de marcat (nu mai stiu cum se cheama), pe care atat l-am invartit incercand sa ii gasesc un loc, pana mi l-am infipt pe deget ca pe un inel. Pentru ca sa constat ca exact asa se foloseste :))
A urmat un fel de sedinta tehnica, in care ni s-a explicat in linii mari harta zonei, cum se marcheaza punctele de control, cum se foloseste busola, cum se face plecarea in cursa. Eu si Iuliana eram primele.
Si start! pornim din ultimul tarc spre punctul marcat pe harta ca start. Acolo ramanem putin, si invartim harta pana ameteste hartia. pana la urma auzim voci in spate, ne-am dat seama ca au trecut cele 3 minute dupa care pornea echipa de dupa noi, asa ca am luat-o rapid la drum.
Treaba pot sa spun ca a mers struna pana la punctul 8. Ne-am hotarat sa luam potecile, sa nu ocolim pe drumurile mai sigure :D a fost excelent, inclusiv urzicile de aproape 2 metri inaltime printre care au trecut, n-au avut mila de noi nici macar in zonele protejate de haine :D nu stiu cat am invatat sa ma orientez dupa acest concurs, dar reumatism sigur nu fac in urmatorii 20 de ani :D
La punctul 8 am avut o dilema serioasa, intrucat era prea dificil sa o luam cu bicicleta pe poteca. Asa ca acolo am schimbat strategia si am luat-o pe drumurile mari, chiar daca ocoleau. Imediat ce am intors de la punctul 8, ne-am intalnit cu o echipa de baieti, cea care pornise imediat dupa noi. Ne-am dat seama ca am pierdut prima pozitie in clasament :)
Am mers si am tot mers, la un moment dat ne-am dat seama ca ceva nu era ok. Punctul 9 nu aparea sub nici o forma. Am ametit invartindu-ne in zona, pana la urma am marcat ce am gasit si am pornit mai departe. Am ametit din nou harta pana am ajuns la punctul 11 inainte de 10 :) asa ca ne-am intors, am marcat 10, apoi 11, si finish!
Am ajuns primele la finish, dar asta nu inseamna nimic intr-un astfel de concurs :) mai ales ca nici nu ne intalnisem decat cu o singura echipa pe traseu, era posibil ca alte echipe sa fi ales alte trasee. Si, rand pe rand, au aparut si ceilalti... si niciuna dintre echipe nu marcasem, de fapt, adevaratul punct 9 :)) care fusese furat :(
La final, in clasamentul general, am terminat pe pozitia 5 (locul 1 la fete), asta dupa ce la punctul 3 eram primele, iar la punctul 8, unde s-a stricat treaba, eram pe locul general 2. Acolo s-a dat complet peste cap clasamentul, noi ajungand pe 5, iar baietii care erau langa noi acolo, au terminat pana la urma chiar dupa noi.
Apoi am plecat spre casa, tot pe bicicleta. De data asta am reusit viteze intre 23-28 km/ora. Ori cei vreo 35 km facuti pana in acel moment abia ma incalzisera, ori am evoluat eu brusc, ori e o usoara coborare de la Baneasa pana la mine. Cred totusi a treia varianta :))
A fost frumos, interesant, si clar voi fi la start si la editiile urmatoare :) poate chiar ma orientez mai bine decat credeam :)
Velocompass a fost primul concurs de orientare pe bicicleta organizat pentru amatori. M-am inscris impreuna cu Iuliana, in speranta ca ea se descurca mai bine decat mine la capitolul "orientare". Asta dupa ce, in primavara, impreuna cu ea, ne-am invartit aiurea prin oras intorcandu-ne din Comana.
Dimineata concursului. Dupa ce am tot oscilat daca sa iau masina sau nu, cum benzina era pe terminate si finantele la fel, am hotarat sa merg cu bicicleta pana la locul de start. Asta insemnand, dupa calculele mele preliminare, cam 20 de km, din care cam 10 pe DN1. Nu mai iesisem cu bicicleta pe DN1, dar am facut suficienti km pe DN 101 incat sa am curaj sa incerc. Asa ca m-am trezit devreme, si am inceput pedalatul.
Pe la jumatatea Otopeniului eram terminata :) am scazut viteza semnificativ, de la aprox 20 km/ora (cu cat am pornit de acasa) la 16 km/ora. Ma amageam in sinea mea cu ideea ca nu vreau sa obosesc inainte de concurs ;)
Am ratacit evident drumul, inca dinainte sa ajung la start. Trebuia sa fac stanga pe langa Gradina Zoologica (despre care oricum nu prea aveam idee pe unde e :D) si am luat-o inainte. Mi-am dat seama totusi la un moment dat ca s-a terminat padurea, asa ca m-am lipit de tastele telefonului si am inceput sa stresez lumea :) intai pe Iuliana, care si ea pedala undeva pe DN1, dar in celalalt sens decat cel in care venisem eu, apoi pe Gabi, care avea semnal doar pe jumatate si nu pricepeam nici un sfert din ce imi tot explica. Pana la urma s-a lamurit si Gabi ca am mers prea mult, mi-a zis sa intorc, si mi-a iesit in intampinare. La fix cat sa mai vad alti concurenti si sa ma linistesc :)
A aparut in scurt timp si Iuliana, am completat ce era de completat, am primit numerele si "instrumentul" de marcat (nu mai stiu cum se cheama), pe care atat l-am invartit incercand sa ii gasesc un loc, pana mi l-am infipt pe deget ca pe un inel. Pentru ca sa constat ca exact asa se foloseste :))
A urmat un fel de sedinta tehnica, in care ni s-a explicat in linii mari harta zonei, cum se marcheaza punctele de control, cum se foloseste busola, cum se face plecarea in cursa. Eu si Iuliana eram primele.
Si start! pornim din ultimul tarc spre punctul marcat pe harta ca start. Acolo ramanem putin, si invartim harta pana ameteste hartia. pana la urma auzim voci in spate, ne-am dat seama ca au trecut cele 3 minute dupa care pornea echipa de dupa noi, asa ca am luat-o rapid la drum.
Treaba pot sa spun ca a mers struna pana la punctul 8. Ne-am hotarat sa luam potecile, sa nu ocolim pe drumurile mai sigure :D a fost excelent, inclusiv urzicile de aproape 2 metri inaltime printre care au trecut, n-au avut mila de noi nici macar in zonele protejate de haine :D nu stiu cat am invatat sa ma orientez dupa acest concurs, dar reumatism sigur nu fac in urmatorii 20 de ani :D
La punctul 8 am avut o dilema serioasa, intrucat era prea dificil sa o luam cu bicicleta pe poteca. Asa ca acolo am schimbat strategia si am luat-o pe drumurile mari, chiar daca ocoleau. Imediat ce am intors de la punctul 8, ne-am intalnit cu o echipa de baieti, cea care pornise imediat dupa noi. Ne-am dat seama ca am pierdut prima pozitie in clasament :)
Am mers si am tot mers, la un moment dat ne-am dat seama ca ceva nu era ok. Punctul 9 nu aparea sub nici o forma. Am ametit invartindu-ne in zona, pana la urma am marcat ce am gasit si am pornit mai departe. Am ametit din nou harta pana am ajuns la punctul 11 inainte de 10 :) asa ca ne-am intors, am marcat 10, apoi 11, si finish!
Am ajuns primele la finish, dar asta nu inseamna nimic intr-un astfel de concurs :) mai ales ca nici nu ne intalnisem decat cu o singura echipa pe traseu, era posibil ca alte echipe sa fi ales alte trasee. Si, rand pe rand, au aparut si ceilalti... si niciuna dintre echipe nu marcasem, de fapt, adevaratul punct 9 :)) care fusese furat :(
La final, in clasamentul general, am terminat pe pozitia 5 (locul 1 la fete), asta dupa ce la punctul 3 eram primele, iar la punctul 8, unde s-a stricat treaba, eram pe locul general 2. Acolo s-a dat complet peste cap clasamentul, noi ajungand pe 5, iar baietii care erau langa noi acolo, au terminat pana la urma chiar dupa noi.
Apoi am plecat spre casa, tot pe bicicleta. De data asta am reusit viteze intre 23-28 km/ora. Ori cei vreo 35 km facuti pana in acel moment abia ma incalzisera, ori am evoluat eu brusc, ori e o usoara coborare de la Baneasa pana la mine. Cred totusi a treia varianta :))
A fost frumos, interesant, si clar voi fi la start si la editiile urmatoare :) poate chiar ma orientez mai bine decat credeam :)
sâmbătă, 27 august 2011
Concluzie :)
Am ajuns la concluzia ca varza si fasolea boabe se fac in Ardeal cu afumatura ca sa mascheze faptul ca mereu se prind de oala.
Deci da, am ars din nou o mancare de varza :))
Deci da, am ars din nou o mancare de varza :))
miercuri, 24 august 2011
Lucru manual...
In seara asta, acasa, Alex isi alege un desen si incepe sa coloreze.
La un moment dat, in plin avant, ma cheama:
A: Mami, uite ce am facut!
Eu: Dar cum ai facut?
A: Uite asa, cu creionul!
Cam ce credeti ca a facut?
O gaura in ciorap...
La un moment dat, in plin avant, ma cheama:
A: Mami, uite ce am facut!
Eu: Dar cum ai facut?
A: Uite asa, cu creionul!
Cam ce credeti ca a facut?
O gaura in ciorap...
marți, 23 august 2011
"Te rog frumos"
Suntem intr-o etapa in care Alex invata "te rog frumos", "multumesc", "cu placere" etc.
Ieri dimineata, in masina, Alex in brate cu o cutie cu pufarini. Cristi langa el. Suporta Cristi rontaielile o vreme, dupa care intinde mana sa ia si el cativa pufarini. Alex trage repede cutia:
A: Nu iti dau, ca n-ai cerut frumos! [buuun, deci ceva se lipeste de el]
C: Te rog frumooooooos... [mie clar mi-a inmuiat inima]
A: Tot nu iti dau, pentru ca... n-ai cerut frumos de la inceput! [eu: ochii maaari si gura cascata]
Noa, asta copil hotarat! :)
Ieri dimineata, in masina, Alex in brate cu o cutie cu pufarini. Cristi langa el. Suporta Cristi rontaielile o vreme, dupa care intinde mana sa ia si el cativa pufarini. Alex trage repede cutia:
A: Nu iti dau, ca n-ai cerut frumos! [buuun, deci ceva se lipeste de el]
C: Te rog frumooooooos... [mie clar mi-a inmuiat inima]
A: Tot nu iti dau, pentru ca... n-ai cerut frumos de la inceput! [eu: ochii maaari si gura cascata]
Noa, asta copil hotarat! :)
Norocul ghinionistului
Mi-am adus aminte azi dimineata de asta, si nu m-am putut rabda sa nu va povestesc...
Acum o luna si ceva, triatlonul Sf. Ana. Din partea firmei la care lucrez, 4 stafete - 3 de baieti, una de fete (din asta faceam parte si eu, evident).
Nu va povestesc despre cursa mea. Au fost cateva momente de-a dreptul frustrante, plus ca nu vreau sa imi aduc aminte cat de isterica eram cand am gresit traseul si ma invarteam aiurea prin mijlocul padurii, in mijlocul necunoscutului, fara sa am cea mai vaga idee pe unde ma aflu si pe unde e traseul corect.
Buuun. Cumva, dupa muuulta rataceala, regasesc traseul. Eram convinsa ca sunt printre ultimii, dar eram atat de bucuroasa ca am intrat pe drumul normal, incat nu imi mai pasa de clasament. La un moment dat, dupa km 20 (real) al cursei, ma ajunge din urma Dan, biciclistul de la una din stafetele de baieti, stafeta pornita cu ganduri mari la podium. Si, in timp ce trecea agale pe langa mine, pe o urcare, imi povesteste suparat cum a facut pana inca din primii kilometri, iar spray-ul de pana, pe care il avea de ceva vreme si nu a avut nevoie sa il foloseasca pana acum, nu i-a functionat. Si de necaz l-a aruncat cat colo. Si cum a cersit un cauciuc, si nu i s-a potrivit, apoi a cersit un alt cauciuc la schimb, apoi pompa, umflata roata, si din nou la drum! Si a plecat practic dintre ultimii, mai eram pe traseu numai el si fetele :) si pana la urma, dupa ce s-a odihnit pe langa mine, si-a luat pedalele la spinare si a prins viteza...
Se termina cursa, pana la urma au iesit pe locul 2 la corporate, iar alta echipa de-a noastra de baieti - pe 3. Dan inca de-a dreptul furios pe ghinionul pe care l-a avut, mama lui de spray.
Dupa ce se termina premierea, Mariana (inotatoarea din echipa de fete) ne duce la Baile Tusnad, intr-un loc secret. Un izvor de apa termala, calda la vreo 30 de grade, iesind frumos din pamant si adunandu-se intr-un fel de balta amenajata de localnici. Apa de la izvor buna de baut, balta buna de imbaiat. Gratis, ca statul roman, proprietar al izvorului, nu ii lasa pe localnici sa il exploateze (iar daca imi dati o ciocolata va si explic cum ajungeti acolo). Asa ca sarim repede in costume de baie si ne ghemuim in balta. Cea mai buna recuperare dupa o cursa epuizanta, clar :)
Dan inca era pe la masina sa se schimbe. Inca furios pe pana si spray. Noi ceilalti deja ne amuzam prin balta. Si biciclistul de la stafeta de pe 3 incepe si el, foarte amuzat, sa ne povesteasca cum a facut si el pana pe la inceputul cursei. Si n-avea la el nimic sa poata repara pana. Si cum mergea el agale pe langa bicicleta, gandindu-se cati km mai are de impins, ce credeti ca gaseste pe marginea cararii? Un spray de pana, aruncat de cineva cat colo. Si ce i-a trecut prin minte? L-a luat si l-a verificat. Pe jumatate plin!!! Pfuai, culmea norocului, baga repede spray-ul, umfla roata, si la drum :) Mai depaseste el pe cine poate, si apoi - pac, mai ia o piatra, mai face o pana. De data asta a ramas si el la mila celorlalti, dar pana la urma a primit ce i-a trebuit si a terminat si el cursa.
Si pe cand povestea el asa, mi-a picat fisa. Si m-a pufnit rasul, si nu ma mai puteam opri, si nu intelegea nimeni ce-i cu mine. Apare si Dan in apa, moment in care reusesc sa spun:
- Ia spune-i si lui Dan ce noroc ai avut la prima pana.
Dan, cu ochii mari, dupa ce asculta:
- Unde zici ca ai gasit spray-ul ala? Si cum era bun? Ca era uscat, n-a iesit nimic!! Doar nu l-am apasat prost... si l-am aruncat...
Si uite-asa, dintr-o eroare, au terminat amandoi cursa :) ca altfel, erau sanse mari sa stam noaptea sa ne asteptam colegul venind pe langa bicicleta, prin padurile Tusnadului. Si pana la urma, vorba aia, au iesit amandoi pe podium!
Acum o luna si ceva, triatlonul Sf. Ana. Din partea firmei la care lucrez, 4 stafete - 3 de baieti, una de fete (din asta faceam parte si eu, evident).
Nu va povestesc despre cursa mea. Au fost cateva momente de-a dreptul frustrante, plus ca nu vreau sa imi aduc aminte cat de isterica eram cand am gresit traseul si ma invarteam aiurea prin mijlocul padurii, in mijlocul necunoscutului, fara sa am cea mai vaga idee pe unde ma aflu si pe unde e traseul corect.
Buuun. Cumva, dupa muuulta rataceala, regasesc traseul. Eram convinsa ca sunt printre ultimii, dar eram atat de bucuroasa ca am intrat pe drumul normal, incat nu imi mai pasa de clasament. La un moment dat, dupa km 20 (real) al cursei, ma ajunge din urma Dan, biciclistul de la una din stafetele de baieti, stafeta pornita cu ganduri mari la podium. Si, in timp ce trecea agale pe langa mine, pe o urcare, imi povesteste suparat cum a facut pana inca din primii kilometri, iar spray-ul de pana, pe care il avea de ceva vreme si nu a avut nevoie sa il foloseasca pana acum, nu i-a functionat. Si de necaz l-a aruncat cat colo. Si cum a cersit un cauciuc, si nu i s-a potrivit, apoi a cersit un alt cauciuc la schimb, apoi pompa, umflata roata, si din nou la drum! Si a plecat practic dintre ultimii, mai eram pe traseu numai el si fetele :) si pana la urma, dupa ce s-a odihnit pe langa mine, si-a luat pedalele la spinare si a prins viteza...
Se termina cursa, pana la urma au iesit pe locul 2 la corporate, iar alta echipa de-a noastra de baieti - pe 3. Dan inca de-a dreptul furios pe ghinionul pe care l-a avut, mama lui de spray.
Dupa ce se termina premierea, Mariana (inotatoarea din echipa de fete) ne duce la Baile Tusnad, intr-un loc secret. Un izvor de apa termala, calda la vreo 30 de grade, iesind frumos din pamant si adunandu-se intr-un fel de balta amenajata de localnici. Apa de la izvor buna de baut, balta buna de imbaiat. Gratis, ca statul roman, proprietar al izvorului, nu ii lasa pe localnici sa il exploateze (iar daca imi dati o ciocolata va si explic cum ajungeti acolo). Asa ca sarim repede in costume de baie si ne ghemuim in balta. Cea mai buna recuperare dupa o cursa epuizanta, clar :)
Dan inca era pe la masina sa se schimbe. Inca furios pe pana si spray. Noi ceilalti deja ne amuzam prin balta. Si biciclistul de la stafeta de pe 3 incepe si el, foarte amuzat, sa ne povesteasca cum a facut si el pana pe la inceputul cursei. Si n-avea la el nimic sa poata repara pana. Si cum mergea el agale pe langa bicicleta, gandindu-se cati km mai are de impins, ce credeti ca gaseste pe marginea cararii? Un spray de pana, aruncat de cineva cat colo. Si ce i-a trecut prin minte? L-a luat si l-a verificat. Pe jumatate plin!!! Pfuai, culmea norocului, baga repede spray-ul, umfla roata, si la drum :) Mai depaseste el pe cine poate, si apoi - pac, mai ia o piatra, mai face o pana. De data asta a ramas si el la mila celorlalti, dar pana la urma a primit ce i-a trebuit si a terminat si el cursa.
Si pe cand povestea el asa, mi-a picat fisa. Si m-a pufnit rasul, si nu ma mai puteam opri, si nu intelegea nimeni ce-i cu mine. Apare si Dan in apa, moment in care reusesc sa spun:
- Ia spune-i si lui Dan ce noroc ai avut la prima pana.
Dan, cu ochii mari, dupa ce asculta:
- Unde zici ca ai gasit spray-ul ala? Si cum era bun? Ca era uscat, n-a iesit nimic!! Doar nu l-am apasat prost... si l-am aruncat...
Si uite-asa, dintr-o eroare, au terminat amandoi cursa :) ca altfel, erau sanse mari sa stam noaptea sa ne asteptam colegul venind pe langa bicicleta, prin padurile Tusnadului. Si pana la urma, vorba aia, au iesit amandoi pe podium!
luni, 22 august 2011
Barbatii si culorile
Exista multe povesti pe tema asta, cum ca femeile ar identifica un numar semnificativ mai mare de culori decat o fac barbatii. Pentru mine, piersica, somonul, fisticul de exemplu, reprezinta mai mult decat fructul/pestele/semintele pe care le reprezinta :D
Ieri, Alex vroia sa coloreze un desen, cu un baiat care culegea niste stiuleti de porumb. Coloreaza el pe-acolo, si la un moment dat rabufneste:
A: Mami, nu am culoarea [berii]!! (asta am inteles eu)
Eu: Ce culoare nu ai?
A: Culoare PIELII! Cu ce colorez mana baiatului?!
Si in timp ce cascam eu gura incercand sa compilez, gaseste el in setul lui de cateva zeci de culori, un fel de frez pastel, si decreteaza:
A: Da, asta e culoarea pielii. E buna asta...
Si a terminat frumos de colorat desenul...
Voi ce culori mai putin comune stiti? :)
Ieri, Alex vroia sa coloreze un desen, cu un baiat care culegea niste stiuleti de porumb. Coloreaza el pe-acolo, si la un moment dat rabufneste:
A: Mami, nu am culoarea [berii]!! (asta am inteles eu)
Eu: Ce culoare nu ai?
A: Culoare PIELII! Cu ce colorez mana baiatului?!
Si in timp ce cascam eu gura incercand sa compilez, gaseste el in setul lui de cateva zeci de culori, un fel de frez pastel, si decreteaza:
A: Da, asta e culoarea pielii. E buna asta...
Si a terminat frumos de colorat desenul...
Voi ce culori mai putin comune stiti? :)
vineri, 19 august 2011
Aventuri pe 4 roti :)
'Neatza. Stiu ca n-am mai intrat de mult pe blog, dar cand am avut ce povesti n-am avut chef, apoi n-am mai avut ce...
Acum, sa va povestesc despre aventurile mele cu masina. Ca eu zic ca merita povestite...
Trebuia schimbat uleiul. De fapt, trebuia schimbat uleiul cam de multisor...
Am incercat intai pe la service-ul din comuna. Scria mare pe el "SCHIMB ULEI". Exact asa, cu litere mari. De tipar.
Intreb frumos:
Eu: Cat costa un schimb de ulei si cat dureaza?
Service: Ei, dureaza... 10 minute! Si costa 20 lei.
Eu: ochii mari, ca stiam ca ultima data schimbul complet m-a costat vreo 400 lei, e adevarat, la reprezentanta
Imi pica totusi fisa:
Eu: dar n-am ulei...
Service: Pai va cumparati, noi vi-l schimbam. Pretul e manopera...
Eu: dar trebuie schimbate si filtrele...
Service: In cazul asta 65 lei. Manopera.
Eu: dar n-am filtre...
Service: nici noi...
Cam aici s-a incheiat afacerea. Sa zicem ca la ulei ma descurc, dar sa umblu eu dupa filtre, nici gand.
Am zis sa incerc la service-ul din comuna vecina. Nu ii mai prind deschisi cand ajung acasa...
Pana la urma, cand am ajuns sa ma friga treaba la degete, ca imi era si teama sa mai pornesc masina, sun la service-ul din otopeni care mi-a reparat-o la ultimul accident. Chiar mi-a placut acolo. Si sun, suna, nu raspunde nimeni. Si din nou, din nou, din nou... Pana la urma, daca tot aveam cateva zile de concediu, marti urc in masina si mergem pana acolo, hotarata sa cert si secretara ca nu raspunde la telefoane...
Ajungem (eu cu Alex), intrebam ca mai sus; nici ei n-aveau filtre, dar au zis ca sunt profesionisti si le comanda [yupiii]. Dureaza vreo 10 minute sa aflam si cat costa, ca da comanda online. Asteptam. Dupa vreo 15 minute, cum nu se lamurise treaba de ce inca nu venise nici un raspuns, plecam, hotarati ca ma suna cand primesc raspuns. Ah, ca sa lamurim si treaba cu telefoanele - le traznise centrala la ultima furtuna, si de asta sunam eu in gol...
Plec cu Alex pe la cumparaturi, dupa vreo 2 ore ma suna: furnizorul avea probleme de acces la baza de date, dar se rezolva pana a doua zi. Bun.
A doua zi, miercuri, aflu ca joi vin filtrele, costa atat, dureaza cam o ora schimbul, si o revizie minora. Buuuun.
Ieri: dimineata, telefon ca au venit filtrele. Astept sa i se termine lui Alex episodul de Scooby-Doo, ne imbracam, plecam. Il pun sa iti impacheteze si niste jucarii, in ideea in care aveam de pierdut ca o ora pe-acolo. Departe de lumea dezlantuita. Isi alege 2 masinute, le pune in rucsacul lui de gradi, si plecam.
La service, dam cheia, ne punem la asteptat pe canapea, Alex se joaca...
Dupa vreo ora, in care tot asteptam sa vina cineva la mine sa ma certe ca n-am schimbat uleiul mai devreme, apare baiatul cu o figura tare suparata, se indreapta catre mine. Zic in gand: gata, imi spune ca am distrus masina. Trece pe langa mine, se duce la secretara: nu e bun filtrul de ulei, nu se potriveste. Super! Noroc ca furnizorul nu era departe, au urcat intr-o masina, au adus piesa buna, totul gata. Total: 1:20 ore de manopera. Si plecam. Ah, imi schimbasera si becul ars din spate, pe care a incercat si Cristi sa mi-l schimbe, cu rezultatul ca la apasarea pedalei de frana mi se aprindea si faza scurta :)) asa ca am renuntat sa mai umblam noi si ne-am lasat pe mana service-ului.
Pornesc incet, ma bucur de linistea din masina (inainte sa intru in service auzeam subtil tot felul de zgomote de pe la motor; nu stiu cat erau de reale sau doar in imaginatia mea), ajung cu Alex in zona comerciala Baneasa, sa luam una-alta pentru casa. Intram pe la Ikea, las masina in parcarea din fata. Stam pe-acolo vreo ora si jumatate, iesim, punem toate in masina. Imi aduc aminte ca m-a rugat Cristi sa intru si prin magazinul de casa & gradina de acolo, sa cautam niste aplice pentru hol. Mut masina in parcarea magazinului, intru cu Alex. Ne invartim pe-acolo putin, constat ca sunt aceleasi produse ca la magazinul de casa si gradina din Balotesti (mai aproape de casa) asa ca iesim si mergem la masina. Intre timp, suna Cristi, ca vrea sa ajunga repede acasa ca ii e somn, si incercam sa ne sincronizam cumva sa il ducem noi.
Iesim din magazin, urcam in masina. Alex urca in scaunul lui, Eu ii prind centura, mai scutur niste firmituri de biscuiti. Il sun pe Cristi sa ii spun sa mearga acasa cu mocrobuzul, ca noi mai intram prin 2 magazine ca mai avem bani de spart. El ma cearta nu l-am sunat inca pe Cristi (alt Cristi, care ne face mobila). Bun, tot de pe locul soferului, il sun si pe Cristi (cu mobila), vorbim cateva minute, ne lamurim. Apoi dau sa pornesc masina. Nimic. Rasucesc de cheie absolut in gol. Constat ca nu mi se aprinde nimic pe bord. Constat ca de fapt nu mai mergea nici macar ceasul de pe bord. Deci n-aveam curent deloc. Sa va aduc aminte ca era proaspat scoasa din service?
Panica generala. Il sun pe Cristi, care nu pricepe, incearca sa faca debugging dupa ce mi se aprinde pe bord. NIMIC. Pana la urma inchid, imi aduc aminte ca nu-s chiar blonda, deschid capota, ma uit la baterie. Unul din contacte, de la borna (-). - sarit cablul complet. In aer. Il sun pe Cristi, ii explic. Dar eu nu pun mana pe nimic electric sa repar. (Am 3 experiente profunde si interesante despre curent si electrocutare, daca vreti vi le povestesc; ideea e ca nu sunt sigura ca parul meu cret are ceva de genetica in el :D). Asa ca il astept pe Cristi. Pregatesc in prealabil cheia de 10, stau cu capota deschisa, astept cu Alex. Ah, Alex a aruncat un ochi pe sub masina, si a facut constatarea:
A: vezi, ai venit cu roata peste o piatra mica, si atunci a sarit cablul...
Am stat vreo 25 de minute, cu capota deschisa si cheia in mana. In parcarea unui ditamai centrul comercial. Au venit oameni, au parcat langa mine, si-au luat masinile si au plecat. Nu m-a interbat nimeni de sanatate...
A venit Cristi, a prins cablul, cu putin chin ca avea o problema (el stia care, deci bine ca nu m-am pus singura sa fac ceva, ca mai trageam o panica). Pornim frumos, iesim din parcare, semnalizez corespunzator, iesim pe DN1, intram la magazine in Balotesti, semnalizez din nou ok peste tot, iesim din magazine. Cand sa intru din nou pe DN1, semnalizarea stanga mi-o ia razna - in loc de obisnuitul Ding - pauza - dang - pauza - ding - pauza - dang - pauza - etc, intra in super viteza - din-dan-din-dan-etc. Doar stanga, dreapta e ok :) masina e aceeasi, proaspat scoasa din revizia de la becuri...
La asta inca n-am gasit solutie... dar tot sper ca la urmatoarea pornire, sa mearga cum trebuie...
Gata, v-am lasat, ca azi m-am intins cam mult la povesti. Ma duc sa fac ceva cu organizatoarele cumparate din Ikea, ca imi plac la nebunie, dar niciodata nu stiu exact ce vreau sa fac cu ele in momentul in care le cumpar...
Acum, sa va povestesc despre aventurile mele cu masina. Ca eu zic ca merita povestite...
Trebuia schimbat uleiul. De fapt, trebuia schimbat uleiul cam de multisor...
Am incercat intai pe la service-ul din comuna. Scria mare pe el "SCHIMB ULEI". Exact asa, cu litere mari. De tipar.
Intreb frumos:
Eu: Cat costa un schimb de ulei si cat dureaza?
Service: Ei, dureaza... 10 minute! Si costa 20 lei.
Eu: ochii mari, ca stiam ca ultima data schimbul complet m-a costat vreo 400 lei, e adevarat, la reprezentanta
Imi pica totusi fisa:
Eu: dar n-am ulei...
Service: Pai va cumparati, noi vi-l schimbam. Pretul e manopera...
Eu: dar trebuie schimbate si filtrele...
Service: In cazul asta 65 lei. Manopera.
Eu: dar n-am filtre...
Service: nici noi...
Cam aici s-a incheiat afacerea. Sa zicem ca la ulei ma descurc, dar sa umblu eu dupa filtre, nici gand.
Am zis sa incerc la service-ul din comuna vecina. Nu ii mai prind deschisi cand ajung acasa...
Pana la urma, cand am ajuns sa ma friga treaba la degete, ca imi era si teama sa mai pornesc masina, sun la service-ul din otopeni care mi-a reparat-o la ultimul accident. Chiar mi-a placut acolo. Si sun, suna, nu raspunde nimeni. Si din nou, din nou, din nou... Pana la urma, daca tot aveam cateva zile de concediu, marti urc in masina si mergem pana acolo, hotarata sa cert si secretara ca nu raspunde la telefoane...
Ajungem (eu cu Alex), intrebam ca mai sus; nici ei n-aveau filtre, dar au zis ca sunt profesionisti si le comanda [yupiii]. Dureaza vreo 10 minute sa aflam si cat costa, ca da comanda online. Asteptam. Dupa vreo 15 minute, cum nu se lamurise treaba de ce inca nu venise nici un raspuns, plecam, hotarati ca ma suna cand primesc raspuns. Ah, ca sa lamurim si treaba cu telefoanele - le traznise centrala la ultima furtuna, si de asta sunam eu in gol...
Plec cu Alex pe la cumparaturi, dupa vreo 2 ore ma suna: furnizorul avea probleme de acces la baza de date, dar se rezolva pana a doua zi. Bun.
A doua zi, miercuri, aflu ca joi vin filtrele, costa atat, dureaza cam o ora schimbul, si o revizie minora. Buuuun.
Ieri: dimineata, telefon ca au venit filtrele. Astept sa i se termine lui Alex episodul de Scooby-Doo, ne imbracam, plecam. Il pun sa iti impacheteze si niste jucarii, in ideea in care aveam de pierdut ca o ora pe-acolo. Departe de lumea dezlantuita. Isi alege 2 masinute, le pune in rucsacul lui de gradi, si plecam.
La service, dam cheia, ne punem la asteptat pe canapea, Alex se joaca...
Dupa vreo ora, in care tot asteptam sa vina cineva la mine sa ma certe ca n-am schimbat uleiul mai devreme, apare baiatul cu o figura tare suparata, se indreapta catre mine. Zic in gand: gata, imi spune ca am distrus masina. Trece pe langa mine, se duce la secretara: nu e bun filtrul de ulei, nu se potriveste. Super! Noroc ca furnizorul nu era departe, au urcat intr-o masina, au adus piesa buna, totul gata. Total: 1:20 ore de manopera. Si plecam. Ah, imi schimbasera si becul ars din spate, pe care a incercat si Cristi sa mi-l schimbe, cu rezultatul ca la apasarea pedalei de frana mi se aprindea si faza scurta :)) asa ca am renuntat sa mai umblam noi si ne-am lasat pe mana service-ului.
Pornesc incet, ma bucur de linistea din masina (inainte sa intru in service auzeam subtil tot felul de zgomote de pe la motor; nu stiu cat erau de reale sau doar in imaginatia mea), ajung cu Alex in zona comerciala Baneasa, sa luam una-alta pentru casa. Intram pe la Ikea, las masina in parcarea din fata. Stam pe-acolo vreo ora si jumatate, iesim, punem toate in masina. Imi aduc aminte ca m-a rugat Cristi sa intru si prin magazinul de casa & gradina de acolo, sa cautam niste aplice pentru hol. Mut masina in parcarea magazinului, intru cu Alex. Ne invartim pe-acolo putin, constat ca sunt aceleasi produse ca la magazinul de casa si gradina din Balotesti (mai aproape de casa) asa ca iesim si mergem la masina. Intre timp, suna Cristi, ca vrea sa ajunga repede acasa ca ii e somn, si incercam sa ne sincronizam cumva sa il ducem noi.
Iesim din magazin, urcam in masina. Alex urca in scaunul lui, Eu ii prind centura, mai scutur niste firmituri de biscuiti. Il sun pe Cristi sa ii spun sa mearga acasa cu mocrobuzul, ca noi mai intram prin 2 magazine ca mai avem bani de spart. El ma cearta nu l-am sunat inca pe Cristi (alt Cristi, care ne face mobila). Bun, tot de pe locul soferului, il sun si pe Cristi (cu mobila), vorbim cateva minute, ne lamurim. Apoi dau sa pornesc masina. Nimic. Rasucesc de cheie absolut in gol. Constat ca nu mi se aprinde nimic pe bord. Constat ca de fapt nu mai mergea nici macar ceasul de pe bord. Deci n-aveam curent deloc. Sa va aduc aminte ca era proaspat scoasa din service?
Panica generala. Il sun pe Cristi, care nu pricepe, incearca sa faca debugging dupa ce mi se aprinde pe bord. NIMIC. Pana la urma inchid, imi aduc aminte ca nu-s chiar blonda, deschid capota, ma uit la baterie. Unul din contacte, de la borna (-). - sarit cablul complet. In aer. Il sun pe Cristi, ii explic. Dar eu nu pun mana pe nimic electric sa repar. (Am 3 experiente profunde si interesante despre curent si electrocutare, daca vreti vi le povestesc; ideea e ca nu sunt sigura ca parul meu cret are ceva de genetica in el :D). Asa ca il astept pe Cristi. Pregatesc in prealabil cheia de 10, stau cu capota deschisa, astept cu Alex. Ah, Alex a aruncat un ochi pe sub masina, si a facut constatarea:
A: vezi, ai venit cu roata peste o piatra mica, si atunci a sarit cablul...
Am stat vreo 25 de minute, cu capota deschisa si cheia in mana. In parcarea unui ditamai centrul comercial. Au venit oameni, au parcat langa mine, si-au luat masinile si au plecat. Nu m-a interbat nimeni de sanatate...
A venit Cristi, a prins cablul, cu putin chin ca avea o problema (el stia care, deci bine ca nu m-am pus singura sa fac ceva, ca mai trageam o panica). Pornim frumos, iesim din parcare, semnalizez corespunzator, iesim pe DN1, intram la magazine in Balotesti, semnalizez din nou ok peste tot, iesim din magazine. Cand sa intru din nou pe DN1, semnalizarea stanga mi-o ia razna - in loc de obisnuitul Ding - pauza - dang - pauza - ding - pauza - dang - pauza - etc, intra in super viteza - din-dan-din-dan-etc. Doar stanga, dreapta e ok :) masina e aceeasi, proaspat scoasa din revizia de la becuri...
La asta inca n-am gasit solutie... dar tot sper ca la urmatoarea pornire, sa mearga cum trebuie...
Gata, v-am lasat, ca azi m-am intins cam mult la povesti. Ma duc sa fac ceva cu organizatoarele cumparate din Ikea, ca imi plac la nebunie, dar niciodata nu stiu exact ce vreau sa fac cu ele in momentul in care le cumpar...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)