Imi vreau somnul inapoi! :)

Imi vreau somnul bustean inapoi! :)

Candva demult, dormeam bustean. Stiti, somnul ala in care poate sa vina oricine cu lemnul si drujba si sa taie langa tine, ca tot nu te trezesti. Sau sa sparga pietre langa tine, ca tot nu te trezesti. Sau sa sune ceasul 12 minute langa tine si tot sa nu te trezesti (asta sa n-o mai ziceti la nimeni [blush]). Da, asa dormeam eu...

Treaba s-a stricat prin ultima luna de sarcina, cand dormeam 3-4-5 ore pe noapte. De fapt, toata sarcina m-am stresat ca poate incepe copilul sa planga noaptea, iar eu, in somnul meu bustean, n-o sa-l aud.

Putin a mai durat pana sa constat ca mi-am facut griji degeaba. De atunci (si au trecut 4 ani si vreo 4 luni) ma trezesc de la cel mai mic zgomot. N-am ratat niciun scrancet de-al lui Alex, nicio intoarcere burta/spate cat era sezonul, nicio lovitura de marginile patului... apoi, dupa ce ne-am mutat la casa, in primele saptamani, niciun latrat al vreunui caine din sat, niciun tren marfar nocturn pe calea ferata de la 1.5 km de casa, niciun cocos insomniac, niciun cantec matinal de pasare...

Mai nou, nu mai ratez nicio doleanta nocturna de pisica. Si avem doua :) pisici, nu doleante :D In ultima vreme, dimineata ma trezesc chiauna, cu o situatie foarte clara in cap - de cate ori a vrut fiecare pisica afara, de cate ori a vrut inapoi in casa, de cate ori s-a jucat cu punga de la litiera, de cate ori a venit si a plecat din dormitor :) De cate ori miauna - n-am reusit inca sa numar :D

Si astea in timp ce, de cele mai multe ori, Cristi doarme bustean. Nu stie nici macar cand a cazut Alex din pat; situatie in care eu m-am trezit anticipat, cu vreo 2 secunde inainte, la fix cat sa aud bufniturile, sa mai prind vreo 2 secunde de pauza, apoi plansetele; si sa merg sa-l linistesc, sa stau pe langa el pana adoarme la loc, apoi sa ma intorc in pat, unde Cristi (inca) doarme bustean.

Dar eu, eu, eu... imi vreau somnul bustean inapooooi! :)