Moto: Si nu uita, sa fii puternica!
Pana la urma am hotarat sa fie Eroica 2016, desi ... era vorba de un timp limita in care aveam dubii mari ca as reusi sa ma incadrez. Dar merita incercarea ;)
Am fost si in 2015, dar n-as putea sa spun de ce - a fost un fel de pariu cu mine, ca pot sa termin, dar l-am avertizat anticipat pe Alex ca s-ar putea sa ajung foarte tarziu :D ceea ce evident s-a si intamplat :) am ajuns in 5h22m, si sus la finish mai erau doar Alex si inca un prieten, si cu masina lor am ajuns si eu inapoi in Brezoi. Si tot evident, e probabil singurul eveniment de la care nu am nici macar o poza - ca nu a stat niciun fotograf dupa mine, si nici pe mine nu m-a dus capul sa fac macar un selfie :D Capul de selfie nu m-a dus nici anul asta, dar inca sper ca vreun fotograf m-a prins si pe mine...
Ca sa rezum editia 2015 in cateva idei:
- tura facuta cu MTB-ul pe care il foloseam in oras; m-am bucurat de stabilitatea lui si franele pe disc la coborare :D si de amortizare pe bucatile de asfalt prost. M-as fi putut bucura si de raportul foi-pinioane daca as fi stiut sa il folosesc optim :) acum urma sa fac tura pe Firutza, si mi-a tot pomenit Cristi sa nu ma astept sa imi fie mai usor dat fiind ca aveam foaia mica de 34 si pinionul mare de 28 :D
- tineam minte doar muuuulta urcare, serpentine si drum prost. Stiam ca de la Voineasa primii vreo 8 km i-am facut integral pe bicicleta cu medie de vreo 10 km/ora, dar de acolo am mers destul de mult si pe langa bicicleta, nu mai eram capabila sa apas pedalele, pur si simplu; acum speram sa reusesc sa pedalez tot, sa nu mai cobor de pe bicicleta
- tineam minte izvorul de pe la km 55, aproape de finalul urcarii; si ca la un moment dat, dupa urcare, urcare, urcare, in fata ochilor mi s-a asternut o bucatica de vreo 200m de coborare, si am oprit fericita rotatia pedalelor, in speranta ca mai aluneca bicicleta si singura; ei bine, bicicleta s-a oprit si a inceput sa alunece, dar inapoi :)) a fost un soc pentru mine, varianta de Fata Morgana a cataratorilor obositi probabil :))
- asfalt prost; bucati de asfalt lipsa; si totusi, acum pe cursiera mi s-a parut chiar si mai prost decat atunci (nu stiu daca e doar perceptia mea sau chiar s-a stricat intre timp)
- am atins 50,1 km/ora pe coborare, acum speram sa prind mai mult pe cursiera (well, am prins 50.0 :)) n-am nicio explicatie :D )
- ultimii 3 km i-am facut atunci in 20 de minute, eram absolut terminata, facusem greseala sa nu ma alimentez in ultimii 20 de km, mi-am promis ca nu mai fac aceeasi greseala. Acum i-am facut tot incet, dar pentru ca tocmai se terminase limita de timp. Intre timp am observat si ca erau de fapt fals plat...
Revenind la 2016.
In primul rand s-a modificat traseul - s-a adaugat inca o bucata de aprox 15 km, urcare pe Transalpina, dar s-a introdus si un timp limita la Obarstia Lotrului - 3h45 de la start. Am stat mult si am calculat, daca ma pot incadra in timp. In primul moment am zis "nicio sansa". In al doilea moment am zis "sanse aproape nule". In al treilea moment mi-am spart cursa pe bucati, am analizat ce pot in mod cat mai obiectiv, si am ajuns la concluzia ca ar fi fezabil dar in conditii ideale, daca totul merge perfect :) well, greu sa masori sansele la acest "totul merge perfect", dar merita incercat. Totusi, dat fiind ca era considerat un finish secundar, probabilitatea mare era sa ma opresc la Obarsie chiar daca m-as fi incadrat in timp. Si nu pentru ca nu m-ar fi putut duce ambitia pana sus, dar pentru ca in momentul acesta nu sunt pregatita pentru cursa intreaga, si suplimentul de efort mi-ar fi compromis restul curselor planificate pentru toamna asta. Pentru un om caruia ii place sa isi provoace ambitia, a fost o decizie grea :))
Am plecat dimineata din Bucuresti, cu Edi. Am ajuns destul de devreme in Brezoi, am luat kiturile. Simona m-a anuntat ca sunt pregatiti sa ma culeaga :)) eh, nu, anul asta nu pe mine :)) anul trecut la finalul cursei mi-am promis ca o sa ma pregatesc pentru ea, si m-am tinut de cuvant :D
M-am tot invartit pe la start incercand sa imi gasesc un plutonas de ... coada cursei :D Mai multi se anuntasera a avea dubii ca s-ar incadra in timpul limita, si cum ma gaseam in aceeasi situatie, mi se parea logic sa ne grupam si sa "lucram" in pluton macar pana la Voineasa, sa incepem urcarea mai odihniti dar sa fi dus pana acolo viteza pe care am fi dus-o si singuri. Asta a fost calculul meu. N-a iesit, n-am gasit pe nimeni cu care sa ma grupez. In teorie am plecat cu Adriana Silav, in practica ne-am separat cand s-a dat drumul la trafic si s-a facut coloana de masini care s-au infiltrat printre ciclistii din coada si ne-au spart plutonasul. N-am mai reusit sa il refac. Poate il mai rugati si voi pe Alex sa scrie un articol / organizeze un eveniment despre avantajele unui pluton / grup, eu le-am simtit pe propria piele, dar nefiind intr-o echipa care sa discute o strategie inainte de cursa, mi-e destul de greu sa gasesc persoane de nivelul meu si care sa se grupeze cu mine. Da, stiu, pot si eu sa caut pe google / youtube, dar nu e acelasi lucru :) Acum stand si judecand, dupa cursa, cred ca toti cei pe care i-am ajuns din urma pe urcare ar fi putut sta cu mine in pluton in prima parte, ar fi salvat din energie si i-ar fi ajutat asta pe urcare. In acest an de cand ies pe sosea, m-am lamurit de un lucru - e totusi un sport de echipa ;)
La incalzire am fost martora cazaturii dinaintea startului :D sorry, cainele iesise la mine, tocmai trecusem pe acolo in sens invers, am vazut baiatul venind in super viteza dar a trecut ca vantul pe langa mine si n-am apucat sa il avertizez ca e un caine dupa tomberon. Cred ca nici cainele nu se astepta sa vina cineva in viteza din sens opus. Am mai apucat sa aud cainele schelalalind si mi-a fost clar ce se intamplase. Ma bucur ca baiatul a fost ok, ba chiar a prins si podium, felicitari! :)
Si, sa nu mai lungim vorba - start! M-am prins rapid ca eram in coada, desi credeam ca am plecat binisor :)) mai erau langa mine cei 2 baieti cu MTB, Adriana, Gabriela de la Daimon. Nici nu stiu cum au trecut cei 2 km de start festiv, dar stiu ca de la un moment dat se infiltrasera masini printre noi, cei din coada ne-am imprastiat ca potarnichile si din cauza masinilor nu am reusit sa ne regrupam. Apoi, cand s-a eliberat drumul, a luat-o si Gabriela inainte, Adriana se dusese deja inainte grupata cu un baiat ... am ramas fix cum n-as fi vrut - singura.
Am dat la pedale cum am putut mai bine, dar nu chiar la maxim, in ideea de a nu ma termina complet pana la urcare :D Acum uitandu-ma pe track, vad ca am mers cu 28-30 km/ora. Din calculele mele, acea situatie ideala in care m-as fi incadrat in timpul limita spunea ca trebuia sa ajung la Voineasa in 1h15 - 1h20. Pentru asta trebuia sa tin cam 30 km/ora in medie. Totusi, am mers mai mult la feeling si incercand sa prind pe cineva din fata, la fiecare curba speram sa vad vreun tricou colorat :) nu s-a intamplat decat pe ultimii vreo 10 km pana la Voineasa :) Pe ceas nu prea m-am uitat, pentru ca vedeam ca imi afiseaza ceva aiurea, am crezut ca imi era pus pe ecranul de lap in loc sa fie pe cel general, dar nici nu m-am obosit sa mi-l aranjez in mers, am zis ca mi-l pun la punct la Voineasa, unde aveam de gand sa opresc la alimentare.
Mai tin sa mentionez acea curba cu panta care m-a luat prin surprindere anul trecut, atunci am oprit si am coborat de pe bicicleta :D acum eram avertizata, am schimbat din timp vitezele si am urcat frumos :) Strava zice ca e un segment de jumatate de km cu panta 16% pe care l-am luat cu peste 14 km/ora :D asa sa fie :))
Si m-am dus si m-am tot dus, pana cand spre km 30 am zarit in fata un tricou rosu :) initial am crezut ca era Adriana, pana la urma am remarcat ca avea si un rucsac in spate, deci era altcineva :) am accelerat pana m-am lipit de el. Era un domn care imi parea ca merge destul de relaxat, m-am asezat cuminte la plasa lui, mi-a prins bine sa imi recapat suflul, dar mergea vizibil mai incet decat as fi mers eu (da, stiu, cand stai la plasa feelingul asta e relativ :D ). Am trecut si la trena dar am vazut ca daca o tai mai tare il pierd, si nu imi doream asta, mai aveam nevoie sa imi salvez din energie, asa ca am ramas la viteza lui pe ultimii km pana la curba de la Voineasa.
Am ajuns acolo in 1:24. Depasisem putin timpul din calcule, dar nu m-am stresat prea mult. Mi-am miscat rapid afisajul de la ceas pana m-am asigurat ca il am in fata ochilor pe cel care trebuia, dar cum viteza era 0, nu am stat sa verific prea multe. Am umplut bidonul, mi-am mancat un baton, si m-am trezit cu nevoia imperioasa de a ma descalta (avand o forma mai atipica a picioarelor am probleme in a-mi gasi niste pantofi de ciclism mai "race" si in care sa ma simt si bine cu orele :D cei in care ma simt bine pe termen lung sunt destul de badarani, grei si complet ne-aerodinamici :D ). Asa ca a trebuit sa lungesc pauza putin. Am plecat de la punct pe la 1:28-1:29, nu m-am uitat exact, si am inceput urcarea (nu ca n-ar fi fost urcare si pana acolo, dar de acolo devenea treaba mai serioasa). Domnul in rosu mi-o luase cu cateva minute inainte dar nu imi faceam probleme ca nu l-as prinde din urma. Am aflat si ca mai erau 3 ciclisti in urma mea - probabil cei 2 cu MTB si inca cineva, o sa recunosc ca m-am bucurat ca nu eram lanterna rosie a cursierelor :)
Urcarea. Calculul de acasa spunea ca trebuia sa tin peste 10 km/ora in medie ca sa ma incadrez in timpul limita. Stiind ca panta incepe mai usor si se acutizeaza pe parcurs, am trecut pe foaia mica, am lasat pinioanele pe la mijloc, si i-am dat bataie, tot la feeling. Am inceput sa arunc cate un ochi pe viteza, si vedeam sub 10. Am mai zis ca poate una, poate alta, mai incerc si asa, mai incerc si pe dincolo - tot 6-7-8-9 vedeam pe ceas. Recunosc, mi-am stors putin creierasul, ca nu se potrivea nimic cu calculele mele, nu intelegeam cu pot avea 5-6 km / ora la inclinatia respectiva, raportul respectiv foi-pinioane + cadenta :D Abia cand am ajuns la o borna din care am tras concluzia ca as avea 42 de km, si am vazut pe ceas distanta 26, am avut revelatia zilei - afisajul era in mile, nu in km! Am aflat ulterior ca la fiecare update ceasul trece pe mile, isi facuse update cu o zi inainte si n-am mai stat eu sa verific...
Acum macar ma linistisem cu afisajul ceasului, am facut rapid un calcul si am tras concluzia ca trebuia sa am peste 6 mile/ora ca sa ma mentin in grafic. Ce pot sa spun despre urcarea de anul asta:
- mi s-a parut asfaltul mult mai prost. Nu stiu daca intr-adevar s-a mai stricat peste an, sau doar anul trecut l-am simtit mai smooth din cauza mtb-ului. Portiunile de asfalt stricat ma intarziau teribil, si mi-am dat seama ca in calculele de acasa nu luasem ca parametru si calitatea asfaltului :) incepeau sa se stranga tot mai multe elemente care ma departau de situatia ideala in care m-as fi incadrat in timp. Dar am continuat sa sper, asa ca am dat la pedale in continuare.
- nu am fost deloc atenta la peisaj :D nu stiu pe unde am trecut :) am fost concentrata maxim pe pinioane, panta, trasa, evitarea gropilor, viteza, transformat mile in km, borne cu AMR :D Abia la intoarcerea cu autocarul am vazut pe unde am trecut cu bicicleta, si mi-am adus aminte ca anul trecut am avut timp si sa admir peisajul :)
- de la jumatatea urcarii ma cam lua cu frisoane, in special in soare unde erau peste 26 de grade :D data viitoare iau mai multe batoane cu mine, clar frisoanele erau de la alimentatia necorespunzatoare, nu de la temperatura de afara
- am avut cateva portiuni pe care o sa recunosc ca am "manifestat" niste ragete animalice :)) mi-am atins limitele, am tras de ele ca de elastic... dar n-am oprit bicicleta :) noroc ca nu mai era nimeni pe langa mine
- parca panta nu a fost asa abrupta si parca serpentinele au fost mult mai lejere si mai usoare decat anul trecut. Deci sigur e chestie de perspectiva, e alta impresia cand esti in forma mai buna si nu te mai sperie traseul :D
- am avut mai multe momente in care am mutat mainile fara sa am emotii, am si pedalat pe urcare fara sa tin bicicleta cu minile. Evident, inconstient, ca daca apucam sa imi dau seama de faza le puneam repede la loc :D cred totusi ca e de bine :)
La km 55 am ajuns la izvorul pe care il tineam minte de anul trecut :) acolo erau Roxana Radu si inca un baiat cu tricou albastru (mi-a spus numele la finish, dar imi cer mii de scuze, creierul meu era in ceva transa si nu l-am retinut - LE: dupa rezultate deduc ca e Octavian :) ), ei au plecat fix cand am ajuns eu. Am hotarat sa stau putin, sa umplu bidonul, sa mai mananc un baton. In timp ce ma ocupam cu aceste treburi "administrative" a venit langa mine o fetita care mi-a facut raportul cursei - au cazut 2 baieti acolo, mai sunt atatia km, dupa care vine atata coborare, apoi mai e atata pana la final :D stia tot :)) si cand ma pregateam sa plec am mai auzit-o in spate:
Si nu uita, sa fii puternica!
Mi-a mers la inima :)
Dupa o pauza de vreo 2-3 minute am pornit si eu, in speranta ca mai prind pe cineva pana la finalul urcarii :) si fix in varf am prins doi baieti - pe cel in albastru si inca cineva, care a luat-o rapid inainte pe coborare.
Na, coborarea m-a surprins. Eram absolut convinsa ca o voi face mai bine decat anul trecut. Eh, am intrat in coborare in spatele baiatului in albastru, care cobora chiar mai precaut decat mine :D era tot lipit de frane si am inteles repede de ce - asfaltul era praf, plin de gropi, gauri, santulete etc. N-as putea spune daca a fost la fel si anul trecut si doar am avut eu mai mult curaj sa trec peste el fiind pe MTB, sau s-a stricat intre timp :D cert e ca as fi coborat ceva mai repede, dar nu reuseam sa trec printre baiat si vreo bucata buna de asfalt, si nici curaj sa trec peste gropi nu aveam :D abia dupa vreo 2 km de coborare am reusit sa trec in fata lui, am schimbat rapid niste vorbe gen "sunt asteptat intreg acasa / si eu" :D si am coborat si eu tot precaut. Ceva mai repede decat el, dar oricum m-a prins din urma cand am intrat pe partea de "plat valonat" de dupa coborare. Vazand track-ul dupa cursa, constat ca am facut coborarea mai prost decat anul trecut :)) si semnificativ mai prost decat in calculele de acasa. Mai punem si aici niste timp pierdut fata de target. Am terminat coborarea cu minile inclestate pe frane, mi-a luat vreo 200m sa reusesc sa ma desclestez, sa ma dezlipesc, sa ma misc... nici asta nu cred ca e normal :))
Dupa ce ne-am regrupat, i-am spus colegului ca targetul meu e sa ma incadrez in termenul limita chiar daca nu voi continua de acolo. In primul moment mi-a zis ca nu mai avem sanse, apoi... ca singura sansa sa ne apropiem de target este sa lucram ca lumea impreuna, sa facem trena bine :) Wow, ce mi-a mers la inima treaba asta :)
Pot spune ca am avut o bucata de vreo 12 km care mi-a placut enorm :) ne-am succedat la trena, am dus mai mult de 500m fiecare dar ne-am adaptat la traseu, anuntat frumos de gropi si trasa ideala... mi-a placut :) la un moment dat colegul mi-a iesit din plasa si a luat-o mai in stanga crezand ca prinde asfalt mai bun - din pacate a ramas pe o bucata de drum in lucru de pe care nu a mai putut urca pe sensul corect, care era cu cativa cm ridicat ca era asfalt turnat proaspat :D l-am asteptat :)
Am tras cat am putut vreme de peste 10 km, si la un moment dat a spus ca am ajuns la Obarsie. M-am uitat la ceas, inca mai aveam cateva minute pana la limita. Daaar mergeam si mergeam si inca nu se zarea poarta de timp intermediar. Incepusem sa devin derutata, insistam inca, dar numaratoarea inversa continua amenintator... si cand eram aproape de cele 3h45, il aud pe coleg spunand ca s-a inselat si ca mai avem cam 3 km.
Initial nu am vrut sa il cred, inca am insistat cu viteza, pana cand ... am vazut pe ceas 3h45 si cateva secunde. Atunci s-a terminat ceva - probabil motivatia :) A fost momentul in care am redus viteza, din acel moment cursa nu mai avea nicio miza. Asa ca ultimii vreo 3 kilometri i-am facut mai relaxati, oricum eram destul de terminati amandoi :)
Am trecut linia de finish intermediar dupa 3:56:13, din care ceasul spune ca m-am miscat 3:53 :) Nu m-am incadrat in timp pentru ca nu s-a intamplat acea situatie ideala in care ar fi dat calculele bine :) diferenta sunt cele 8 minute in plus la Voineasa, plus diferenta de viteza de pe coborare, poate si 1 minut in plus fata de calcule la izvorul de la varful coborarii :) Surprinzator insa, am facut urcarea mai bine decat ma asteptam, am facut Voineasa - varf (Curmatura Vidrutei spune Strava) cu viteza medie de 11,7 km/ora, si de la start pana in varful urcarii cu 17,6 km/ora, ceea ce ma multumeste :) Am avut si cateva segmente pe care m-am clasat binisor intre fete, ceea ce ma multumeste si mai mult ;)
Vestea buna e ca inca mai era lume in zona, inca mai aveam masa de alimentare, mai aveam cu cine povesti, nu se grabea nimeni sa se intoarca, mai erau umflate portile etc :)) am fost notati ca finisheri, aparem si in clasament :) am facut niste stretching, am baut o cola, am incercat si sa mananc ceva dar s-a refuzat servirea la localul din zona :( noroc ca mai aveam un baton proteic in buzunar la spate. Si au mai venit destui concurenti si dupa mine, n-am mai fost lanterna rosie :)
Stiu foarte bine ce mi-a lipsit pentru a ma incadra in timp, si probabil pentru prima data m-am evaluat destul de realist (de obicei sunt prea optimista si prea increzatoare in fortele mele); dar stiu foarte bine si ca anul viitor voi putea sa trec in limita si sa ajung pana la finish :) asta, evident, daca nu se hotaraste Alex sa faca o cursa si mai "eroica" si sa o lungeasca si sa reduca / suplimenteze timpii intermediari :) ramane de vazut, dar candva voi termina si eu decent cursa asta :)
Oricum, simplul fapt ca s-a introdus acel timp intermediar mi-a transformat o cursa de "sa vad ce pot" intr-una dintre cele mai motiva(n)te ever :) Un fel de echivalent al Boston-ului la maraton :) Si da, sa fie cu timp intermediat si anul viitor :)
Urmatoarea cursa - One night stand, daca reusim sa reparam masina pana atunci :) azi am reusit sa stricam zen-ul soferului de pe platforma, care zice ca nu ridica mai mult de 3 Passat-uri pe an, pe cand noi deja urcam Calutul pe platforma a doua oara sezonul asta :D Daca nu, ramane 4 pedale, unde fac echipa cu Cristi.
Si nu uitati, sa fiti puternici! :)
Se afișează postările cu eticheta bicicleta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bicicleta. Afișați toate postările
duminică, 21 august 2016
duminică, 7 august 2016
Raport de cursa - Dumbrava cu Margaritar 2016
Am mai parcurs traseul in 2013, dar in sens invers, si cu 29er-ul lui Cristi. A fost cursa la care am fost agatata pe o depasire si azvarlita in jos, ceea ce m-a marcat o vreme :D Nu mai tineam minte mare lucru din traseu, decat ca am avut o coborare lunga care acum ar fi trebuit sa fie urcare :D si ca ma asteptam sa fie plat, si numai cu impresia de plat n-am ramas la finish :)
Am revenit si in 2014 si in 2015 dar doar sa il conduc pe Cristi la start :) si in sfarsit in 2016 mi-a venit si mie randul sa parcurg traseul in varianta actuala. Intre timp am trecut si la nivelul 2, asta inseamna 2 tururi de cate aprox 21 km, cu ~180m diferenta de nivel fiecare.
Am fost cu o saptamana inainte sa facem o recunoastere. Eu in general evit Comana, pentru ca desi e aproape de Bucuresti, iar noi stam tot aproape de Bucuresti, per ansamblu mi se pare ca drumul de la noi pana la Comana e foarte lung :D vreo 90 de km, de fapt. Am zis totusi ca o recunoastere e utila, mai ales ca imi tot spunea Cristi ca o sa ma surprinda urcarile :D Asa ca acum o saptamana ne-am urcat in masina, am parcat langa stadion, am pornit pe traseu, si la nici 2 km am facut eu pana :)) cum n-am patit-o niciodata pana acum in atatia ani, nu aveam la noi camera de schimb (aveam pompa, da? :) ), asa ca n-am avut ce face decat sa ne intoarcem acasa, inca vreo 90 de km cu masina :)) Am zis ca totusi e si asta o lectie invatata, o sa bag macar in portbagaj cate o camera de schimb de fiecare fel pentru bicicletele pe care le avem, sa fie acolo :D
O sa recunosc din start ca am studiat (scriptic) traseul, inscrierile, concurenta.. si am decis ca aveam sanse mari de:
- loc 1 la categoria de varsta; ar fi trebuit sa se intample ceva gen probleme tehnice ca sa pierd podiumul la categorie
- podium la general, ma asteptam cam la loc 2
- timp de gold badge, asta insemnand sa termin traseul sub 2h45m. Aici recunosc ca aveam emotii, Cristi era convins ca nu sunt capabila s fac urcarile pe bicicleta, si ca o sa fie cateva portiuni de traseu care o sa ma surprinda. A avut dreptate pe jumatate - m-au surprins niste portiuni, dar (surprinzator si pentru mine) nu urcarile :D
La start m-am invartit putin de o incalzire, dupa care m-am plasat langa Cristina. Stiam ca merge bine si ca trage la podiumul general, si targetul meu a fost sa stau cat mai aproape de ea. Asta pana am vazut ca are 29er si atunci mi-am dat seama ca socoteala de acasa nu se va intampla la fata locului :)) totusi, am ramas cu ea in prima linie, am constatat ca intr-adevar la fiecare nivel, chiar si la elite, fetele bune pleaca din fata :) eu pana acum ma ascundeam undeva mai in spate, apoi e drept ca faceam ca trenul ca ma enervau baietii care porneau tare si se taiau dupa 5-10 km iar eu trebuia sa fac slalom printre ei (ba pe unii ii mai apuca si orgoliile cand se vad in pericol de a fi depasiti de fete si nu va spun ce nervi ies din fazele astea). Ei bine, de data asta nu am avut parte de asa ceva, startul decalat si plasarea in fata au fost "prietenii" mei cei mai buni.
Si, start nivelele 1 si 2! Am plecat cat de bine am putut, desi la inceput ceasul imi arata 24km/ora :)) cred ca si gps-ul se da peste cap in aglomeratie mare de gps-uri :D pana la urma am reusit s avad ceva ce incepea cu 3, pentru ca apoi pe track sa vad viteza maxima 40, deci ... am pornit ok :) a trecut rapid asfaltul, fara incidente, a venit coborarea pe care am facut eu pana cu o saptamana inainte (de data asta era curatata de gunoaie), si m-am trezit intr-o ambuscada la intrarea in padure :) dar s-au intins randurile repede, am reusit si eu sa intru in ritm si am incercat sa mentin si eu viteza sirului in care eram, sa nu il las pe cel din fata sa se departeze. A venit rapid prima urcare - am luat-o pe bicicleta in totalitate, acolo am depasit-o pe Andreea Ionescu si am ajuns-o pe Cristina :) a mai urmat o bucata in care am incercat sa o pastrez pe Cristina sub ochi, n-am reusit :D
La primul podet am tras un super drift - da Cristi, m-a surprins traseul :D abia la al doilea tur am vazut atentionarea, la primul eram prea prinsa in pluton ca sa il observ, m-am luat doar dupa roata celui din fata care a tras un drift similar, am oprit amandoi lateral milimetric langa apa :)) pe al doilea podet la fel, nu l-am vazut din timp :)) asa ca am oprit si am trecut la pas, dar mi-am promis ca la al doilea tur voi trece frumos peste el.
A doua urcare, cea abrupta - da, m-a surprins putin, in ideea in care nu mi-am gasit pozitia potrivita si pe la jumatatea ei am pierdut aderenta pe roata fata, si coroborat cu faptul ca toata lumea pe langa mine impingea bicicleta pe acolo - am coborat si eu si am impins ultimii 10 -15 metri. Din nou am ajuns-o pe Cristina sus. Dar de acolo pana pe finalul turei 2 n-am mai vazut-o :) eh, roti de 29...
Si a venit si punctul de alimentare de la trecerea de sosea. Chiar inainte de asta ma gandeam ca nu m-a ajuns Cristi inca, si calculam deja ca daca nu ma ajunge in primul tur inseamna ca am mers foarte bine :D Dupa punctul de alimentare stiam ca urmeaza cativa km prin soare, asa ca am decis sa opresc, sa bag o napolitana si un pahar cu apa. Asa ca am tras pe dreapta, am luat paharul, si l-am auzit pe Cristi strigand in timp ce zbura pe langa mine - Ai apa in bidooooon! Well, da, aveam apa in bidon, aveam napolitana in buzunar la spate, dar nu prea imi iese sa le iau din mers, asa ca am riscat cele vreo 30 de secunde pauza...
L-am pierdut si pe Cristi dupa ce am plecat de la punct, in schimb mi-a aparut sub ochi din nou Andreea Ionescu (ma depasise la un moment dat), asa ca ultimii km din turul 1 i-am facut in spatele ei, m-am simtit bine sa stiu ca ma pot tine de o elita (chiar daca ea e de fapt soselara iar offroadul e altceva :D Am ajuns impreuna la inceputul turului 2, unde Razvan ne astepta cu paharele de apa :) dupa care am pornit in turul 2. Mi-a luat-o inainte in zona de sleauri pe care eu am luat-o prost (am facut stanga prea devreme).
Turul 2 a fost ceva mai liber, am vazut in fata, am vazut pe unde merg, am apucat sa aleg singura trasa etc :) Stiam deja ca eram prima la categorie, miza devenise timpul de gold badge, stiam ca sunt in grafic pentru el. Din nou prima urcare luata excelent (am depasit vreo 6 baieti acolo), la primul podet m-am incadrat mai ok dar era deja imprastiat in apa asa ca am trecut pe acolo tot la pas, la al doilea podet m-am incadrat excelent dar fix cand sa intru pe el in viteza am vazut ca era rupt, am oprit la fix cat sa nu ma infig in el :)) a doua urcare din nou oprita, de data asta ceva mai sus decat prima data, deci inca din 2-3 incercari o iau pana sus :)) eh, undeva dupa o urcare luata pe bicicleta am ajuns un baiat in echipament portocaliu (daca e sa ma iau dupa rezultate cred ca il cheama Mihai, dar au fost 2 Mihai in zona respectiva la rezultate :D ), nivel 3, dupa care m-am tinut o vreme :) stiu ca dupa urcarea in care l-am ajuns (o luase si el pe bicicleta) eram amandoi terminati si o luasem pe foaia medie pe linie dreapta... pana mi-am adus aminte ca eram la concurs nu la plimbare, i-am zis bage foaia mare si sa dea tare :)) (eram pe singletrack), la care el s-a conformat :) am apucat sa povestim putin, el e nivel 3 si a inceput sa rada cand a auzit ca eu sunt 2, si a zis ca sigur sunt in podium. Well, da, dar voiam si sa il pastrez, nu stiam cat de in spate era urmatoarea fata :D
Pe coborari o lua tare inainte (eu desi am dat mai kamikaze decat de obicei nu am depasit 40,2 km/ora pe coborari), la fiecare bucata de urcare il ajungeam din urma :) pana la un moment dat am simtit ca pot sa dau mai tare si i-am luat-o inainte, stiu ca mi-a strigat sa fac ce pot sa pastrez podiumul :) Pe zona valurita cu coborari lungi m-a ajuns din urma Andrei Nechita (ma rog, eu am vazut doar a umbra rapida neagra cu ceva colorat), mi-a stat inima in loc cand ne-a depasit in slalom, mi-a trecut milimetric pe langa ghidon prin stanga dupa care a trecut milimetric prin dreapta baiatului care era cu putin in fata mea, sa zic vreo 4 metri. Stiu ca el e obisnuit cu mersul asta in pluton la distanta milimetrica, dar dupa ce am fost agatata in 2013 eu am ramas cu sechele, asa ca... am inghetat :)) dar a trecut repede.
Pe bucata lata dreapta am bagat iar peste 30 la ora, deja ajungeam din spate nivelul 4, pe o parte i-am ajuns chiar pe nisip - eh, a fost cam greu sa fac slalom pe acolo, dar mi-a iesit, dupa ce am coborat pe foaia medie. Candva pe linia lunga m-a depasit si Alex Stancu. Si a venit iar punctul de alimentare. Eram hotarata sa opresc sa mananc a doua napolitana si sa mai beau un pahar de apa. Si pe cand ma apropiam de punct, ce vad? Echipamentul Daimon - pe Cristina :) era oprita la alimentare.
Primul gand a fost sa nu mai opresc, sa trec pe langa ea rapid, daca se poate fara sa ma vada, si sa o tai cat de tare pot ca sa iau avans. Al doilea gand a fost "alooo, ultimii km de la Eroica 2015, remember??". Nu cred ca am povestit pe blog - am avut sansa sa iau un gel cu cativa km inainte de finish la Eroica anul trecut (mai aveam doar plat), si m-am gandit atunci ca nu merita efortul sa mai opresc pentru cativa km ca sigur sunt capabila sa ii fac oricum. Numai bine, am avut cei mi groaznici 3 km pedalati ai vietii mele (ultimii 3 km), facuti pe plat cu 9-10km/ora, efectiv am fost atat de stoarsa incat nu mai reuseam sa apas pe pedale. Practic am pierdut minute bune pentru ca am vrut sa evit o oprire de maxim 1 minut. Mi-am promis ca nu mai las asta sa se intample :)
Asa ca am decis sa opresc totusi, am salutat-o scurt, ea a plecat rapid, eu am cerut un pahar cu apa, mi-am infundat napolitana in gura precum un harciog, am cerut al doilea pahar de apa dar domnisoara de la punct era deja pierduta intre prea multe solicitari :) si desi avea paharul meu in mana se tot invartea sa ajute si alti ciclisti. Evident, in mintea mea secundele alea pareau minute bune, vedeam in minte locul 1 general departandu-se de mine cu roti de 29 pe plat :D Am dat ochii peste cap la un moment dat, am primit paharul, dar n-am mai stat sa il beau pe tot, am baut 2-3 guri, l-am lasat jos si am pornit. Am luat rapid asfaltul si curba, si am constatat cu bucurie (recunosc) ca o aveam pe Cristina inca sub ochi, deci aveam sanse sa o ajung. Ah, tot la punct m-a depasit si concurentul in portocaliu, el n-a mai oprit.
Am pornit in ultimii km cu motivatia la maxim. Vedeam deja pe ceas ca ma voi incadra in timpul de gold badge, asa ca acum miza devenise locul 1 general. Am cantarit putin asta in minte, mi-am dat seama ca e o conjunctura unica si e sansa mea sa se intample :) Am mai coborat un pinion si am marit cadenta, aveam mici dubii ca o pot tine asa pana la final dar in acel moment nu mai aveam ce pierde :) Am inaintat rapid, am mai depasit vreo 2 baieti. Mi-a dat curaj si faptul ca o vedeam pe Cristina in cadenta mica. Si iata ca i-am ajuns, si pe ea si pe baiatul in portocaliu, cam in acelasi timp, si am trecut pe langa ei :)
De acolo scopul a fost sa iau avans, nu stiam daca nu cumva se agata Cristina de mine ca nu mai era mult pana la finish. Nu m-am uitat in spate deloc, am ignorat zgaltaitul, cred ca am scos si niste sunete animalice din loc in loc din cauza lui :)) dar nu m-am lasat pana la ultima curba la stanga, unde am aruncat un ochi in spate si am vazut ca e gol pe vreo 30 de secunde, asa ca am lasat cadenta putin mai moale. Si am urcat si-un pinion, ca zarurile erau aruncate, targeturile atinse si chiar depasite :)
Daca e sa ma intreb de unde energia de pe ultimii km - cred ca au contat cateva elemente, de la bautul cate o gura de ceva la opriri, la napolitanele de la punctul de alimentare la fiecare tur, la intervalele de alergare facute cu Trupa lui Fane, la masajele pe care le fac regulat de ceva vreme, si la motivatie. Ca niciodata nu am simtit ca m-ar afecta caldura, am ramas concentrata, motivata, si am crezut in sansele mele pana la sfarsit.
Finish, 2:33:09, primul meu timp de gold badge la Riders Club, loc 1 general nivel 2, si evident loc 1 categorie (cu aprox 30 minute avans fata de urmatorul loc de la categorie, si cu aprox 2 minute avans fata de locul 2 general). Cu vreo 30 de secunde inainte ajunsese si Andreea Ionescu, dar cred ca m-am concentrat prea mult pe ce aveam in spate si efectiv nu am recunoscut-o in fata, altfel as fi fortat sa o ajung si pe ea :) Au mai ajuns inainte totusi 2 fete de la nivelul 3, dar care probabil vor ajunge curand la nivelul 2 :D deci creste concurenta.
O cursa de care sunt super multumita. As fi putut sa trag si mai tare. Am mers destul de constant, am avut 1:16 si ceva pe fiecare tur, iar la final as mai fi fost capabila de 1 tur cam la 1:20. Elitele au facut 1:05 - 1:07 per tur la epic 63 km, deci mai am putin pana sa le ajung :)
Urmeaza Cursa Campionilor, Bucuresti. N-am ratat nicio editie, dar acum se va intampla pe alt traseu, cel de la Campionatul National de Duatlon. Acela a fost prima mea cursa pe bicicleta de sosea, acum ar trebui sa ma descurc mult mai bine. Am inceput sa ma gandesc la o strategie, vedem ce iese...
Am revenit si in 2014 si in 2015 dar doar sa il conduc pe Cristi la start :) si in sfarsit in 2016 mi-a venit si mie randul sa parcurg traseul in varianta actuala. Intre timp am trecut si la nivelul 2, asta inseamna 2 tururi de cate aprox 21 km, cu ~180m diferenta de nivel fiecare.
Am fost cu o saptamana inainte sa facem o recunoastere. Eu in general evit Comana, pentru ca desi e aproape de Bucuresti, iar noi stam tot aproape de Bucuresti, per ansamblu mi se pare ca drumul de la noi pana la Comana e foarte lung :D vreo 90 de km, de fapt. Am zis totusi ca o recunoastere e utila, mai ales ca imi tot spunea Cristi ca o sa ma surprinda urcarile :D Asa ca acum o saptamana ne-am urcat in masina, am parcat langa stadion, am pornit pe traseu, si la nici 2 km am facut eu pana :)) cum n-am patit-o niciodata pana acum in atatia ani, nu aveam la noi camera de schimb (aveam pompa, da? :) ), asa ca n-am avut ce face decat sa ne intoarcem acasa, inca vreo 90 de km cu masina :)) Am zis ca totusi e si asta o lectie invatata, o sa bag macar in portbagaj cate o camera de schimb de fiecare fel pentru bicicletele pe care le avem, sa fie acolo :D
O sa recunosc din start ca am studiat (scriptic) traseul, inscrierile, concurenta.. si am decis ca aveam sanse mari de:
- loc 1 la categoria de varsta; ar fi trebuit sa se intample ceva gen probleme tehnice ca sa pierd podiumul la categorie
- podium la general, ma asteptam cam la loc 2
- timp de gold badge, asta insemnand sa termin traseul sub 2h45m. Aici recunosc ca aveam emotii, Cristi era convins ca nu sunt capabila s fac urcarile pe bicicleta, si ca o sa fie cateva portiuni de traseu care o sa ma surprinda. A avut dreptate pe jumatate - m-au surprins niste portiuni, dar (surprinzator si pentru mine) nu urcarile :D
La start m-am invartit putin de o incalzire, dupa care m-am plasat langa Cristina. Stiam ca merge bine si ca trage la podiumul general, si targetul meu a fost sa stau cat mai aproape de ea. Asta pana am vazut ca are 29er si atunci mi-am dat seama ca socoteala de acasa nu se va intampla la fata locului :)) totusi, am ramas cu ea in prima linie, am constatat ca intr-adevar la fiecare nivel, chiar si la elite, fetele bune pleaca din fata :) eu pana acum ma ascundeam undeva mai in spate, apoi e drept ca faceam ca trenul ca ma enervau baietii care porneau tare si se taiau dupa 5-10 km iar eu trebuia sa fac slalom printre ei (ba pe unii ii mai apuca si orgoliile cand se vad in pericol de a fi depasiti de fete si nu va spun ce nervi ies din fazele astea). Ei bine, de data asta nu am avut parte de asa ceva, startul decalat si plasarea in fata au fost "prietenii" mei cei mai buni.
Si, start nivelele 1 si 2! Am plecat cat de bine am putut, desi la inceput ceasul imi arata 24km/ora :)) cred ca si gps-ul se da peste cap in aglomeratie mare de gps-uri :D pana la urma am reusit s avad ceva ce incepea cu 3, pentru ca apoi pe track sa vad viteza maxima 40, deci ... am pornit ok :) a trecut rapid asfaltul, fara incidente, a venit coborarea pe care am facut eu pana cu o saptamana inainte (de data asta era curatata de gunoaie), si m-am trezit intr-o ambuscada la intrarea in padure :) dar s-au intins randurile repede, am reusit si eu sa intru in ritm si am incercat sa mentin si eu viteza sirului in care eram, sa nu il las pe cel din fata sa se departeze. A venit rapid prima urcare - am luat-o pe bicicleta in totalitate, acolo am depasit-o pe Andreea Ionescu si am ajuns-o pe Cristina :) a mai urmat o bucata in care am incercat sa o pastrez pe Cristina sub ochi, n-am reusit :D
La primul podet am tras un super drift - da Cristi, m-a surprins traseul :D abia la al doilea tur am vazut atentionarea, la primul eram prea prinsa in pluton ca sa il observ, m-am luat doar dupa roata celui din fata care a tras un drift similar, am oprit amandoi lateral milimetric langa apa :)) pe al doilea podet la fel, nu l-am vazut din timp :)) asa ca am oprit si am trecut la pas, dar mi-am promis ca la al doilea tur voi trece frumos peste el.
A doua urcare, cea abrupta - da, m-a surprins putin, in ideea in care nu mi-am gasit pozitia potrivita si pe la jumatatea ei am pierdut aderenta pe roata fata, si coroborat cu faptul ca toata lumea pe langa mine impingea bicicleta pe acolo - am coborat si eu si am impins ultimii 10 -15 metri. Din nou am ajuns-o pe Cristina sus. Dar de acolo pana pe finalul turei 2 n-am mai vazut-o :) eh, roti de 29...
Si a venit si punctul de alimentare de la trecerea de sosea. Chiar inainte de asta ma gandeam ca nu m-a ajuns Cristi inca, si calculam deja ca daca nu ma ajunge in primul tur inseamna ca am mers foarte bine :D Dupa punctul de alimentare stiam ca urmeaza cativa km prin soare, asa ca am decis sa opresc, sa bag o napolitana si un pahar cu apa. Asa ca am tras pe dreapta, am luat paharul, si l-am auzit pe Cristi strigand in timp ce zbura pe langa mine - Ai apa in bidooooon! Well, da, aveam apa in bidon, aveam napolitana in buzunar la spate, dar nu prea imi iese sa le iau din mers, asa ca am riscat cele vreo 30 de secunde pauza...
L-am pierdut si pe Cristi dupa ce am plecat de la punct, in schimb mi-a aparut sub ochi din nou Andreea Ionescu (ma depasise la un moment dat), asa ca ultimii km din turul 1 i-am facut in spatele ei, m-am simtit bine sa stiu ca ma pot tine de o elita (chiar daca ea e de fapt soselara iar offroadul e altceva :D Am ajuns impreuna la inceputul turului 2, unde Razvan ne astepta cu paharele de apa :) dupa care am pornit in turul 2. Mi-a luat-o inainte in zona de sleauri pe care eu am luat-o prost (am facut stanga prea devreme).
Turul 2 a fost ceva mai liber, am vazut in fata, am vazut pe unde merg, am apucat sa aleg singura trasa etc :) Stiam deja ca eram prima la categorie, miza devenise timpul de gold badge, stiam ca sunt in grafic pentru el. Din nou prima urcare luata excelent (am depasit vreo 6 baieti acolo), la primul podet m-am incadrat mai ok dar era deja imprastiat in apa asa ca am trecut pe acolo tot la pas, la al doilea podet m-am incadrat excelent dar fix cand sa intru pe el in viteza am vazut ca era rupt, am oprit la fix cat sa nu ma infig in el :)) a doua urcare din nou oprita, de data asta ceva mai sus decat prima data, deci inca din 2-3 incercari o iau pana sus :)) eh, undeva dupa o urcare luata pe bicicleta am ajuns un baiat in echipament portocaliu (daca e sa ma iau dupa rezultate cred ca il cheama Mihai, dar au fost 2 Mihai in zona respectiva la rezultate :D ), nivel 3, dupa care m-am tinut o vreme :) stiu ca dupa urcarea in care l-am ajuns (o luase si el pe bicicleta) eram amandoi terminati si o luasem pe foaia medie pe linie dreapta... pana mi-am adus aminte ca eram la concurs nu la plimbare, i-am zis bage foaia mare si sa dea tare :)) (eram pe singletrack), la care el s-a conformat :) am apucat sa povestim putin, el e nivel 3 si a inceput sa rada cand a auzit ca eu sunt 2, si a zis ca sigur sunt in podium. Well, da, dar voiam si sa il pastrez, nu stiam cat de in spate era urmatoarea fata :D
Pe coborari o lua tare inainte (eu desi am dat mai kamikaze decat de obicei nu am depasit 40,2 km/ora pe coborari), la fiecare bucata de urcare il ajungeam din urma :) pana la un moment dat am simtit ca pot sa dau mai tare si i-am luat-o inainte, stiu ca mi-a strigat sa fac ce pot sa pastrez podiumul :) Pe zona valurita cu coborari lungi m-a ajuns din urma Andrei Nechita (ma rog, eu am vazut doar a umbra rapida neagra cu ceva colorat), mi-a stat inima in loc cand ne-a depasit in slalom, mi-a trecut milimetric pe langa ghidon prin stanga dupa care a trecut milimetric prin dreapta baiatului care era cu putin in fata mea, sa zic vreo 4 metri. Stiu ca el e obisnuit cu mersul asta in pluton la distanta milimetrica, dar dupa ce am fost agatata in 2013 eu am ramas cu sechele, asa ca... am inghetat :)) dar a trecut repede.
Pe bucata lata dreapta am bagat iar peste 30 la ora, deja ajungeam din spate nivelul 4, pe o parte i-am ajuns chiar pe nisip - eh, a fost cam greu sa fac slalom pe acolo, dar mi-a iesit, dupa ce am coborat pe foaia medie. Candva pe linia lunga m-a depasit si Alex Stancu. Si a venit iar punctul de alimentare. Eram hotarata sa opresc sa mananc a doua napolitana si sa mai beau un pahar de apa. Si pe cand ma apropiam de punct, ce vad? Echipamentul Daimon - pe Cristina :) era oprita la alimentare.
Primul gand a fost sa nu mai opresc, sa trec pe langa ea rapid, daca se poate fara sa ma vada, si sa o tai cat de tare pot ca sa iau avans. Al doilea gand a fost "alooo, ultimii km de la Eroica 2015, remember??". Nu cred ca am povestit pe blog - am avut sansa sa iau un gel cu cativa km inainte de finish la Eroica anul trecut (mai aveam doar plat), si m-am gandit atunci ca nu merita efortul sa mai opresc pentru cativa km ca sigur sunt capabila sa ii fac oricum. Numai bine, am avut cei mi groaznici 3 km pedalati ai vietii mele (ultimii 3 km), facuti pe plat cu 9-10km/ora, efectiv am fost atat de stoarsa incat nu mai reuseam sa apas pe pedale. Practic am pierdut minute bune pentru ca am vrut sa evit o oprire de maxim 1 minut. Mi-am promis ca nu mai las asta sa se intample :)
Asa ca am decis sa opresc totusi, am salutat-o scurt, ea a plecat rapid, eu am cerut un pahar cu apa, mi-am infundat napolitana in gura precum un harciog, am cerut al doilea pahar de apa dar domnisoara de la punct era deja pierduta intre prea multe solicitari :) si desi avea paharul meu in mana se tot invartea sa ajute si alti ciclisti. Evident, in mintea mea secundele alea pareau minute bune, vedeam in minte locul 1 general departandu-se de mine cu roti de 29 pe plat :D Am dat ochii peste cap la un moment dat, am primit paharul, dar n-am mai stat sa il beau pe tot, am baut 2-3 guri, l-am lasat jos si am pornit. Am luat rapid asfaltul si curba, si am constatat cu bucurie (recunosc) ca o aveam pe Cristina inca sub ochi, deci aveam sanse sa o ajung. Ah, tot la punct m-a depasit si concurentul in portocaliu, el n-a mai oprit.
Am pornit in ultimii km cu motivatia la maxim. Vedeam deja pe ceas ca ma voi incadra in timpul de gold badge, asa ca acum miza devenise locul 1 general. Am cantarit putin asta in minte, mi-am dat seama ca e o conjunctura unica si e sansa mea sa se intample :) Am mai coborat un pinion si am marit cadenta, aveam mici dubii ca o pot tine asa pana la final dar in acel moment nu mai aveam ce pierde :) Am inaintat rapid, am mai depasit vreo 2 baieti. Mi-a dat curaj si faptul ca o vedeam pe Cristina in cadenta mica. Si iata ca i-am ajuns, si pe ea si pe baiatul in portocaliu, cam in acelasi timp, si am trecut pe langa ei :)
De acolo scopul a fost sa iau avans, nu stiam daca nu cumva se agata Cristina de mine ca nu mai era mult pana la finish. Nu m-am uitat in spate deloc, am ignorat zgaltaitul, cred ca am scos si niste sunete animalice din loc in loc din cauza lui :)) dar nu m-am lasat pana la ultima curba la stanga, unde am aruncat un ochi in spate si am vazut ca e gol pe vreo 30 de secunde, asa ca am lasat cadenta putin mai moale. Si am urcat si-un pinion, ca zarurile erau aruncate, targeturile atinse si chiar depasite :)
Daca e sa ma intreb de unde energia de pe ultimii km - cred ca au contat cateva elemente, de la bautul cate o gura de ceva la opriri, la napolitanele de la punctul de alimentare la fiecare tur, la intervalele de alergare facute cu Trupa lui Fane, la masajele pe care le fac regulat de ceva vreme, si la motivatie. Ca niciodata nu am simtit ca m-ar afecta caldura, am ramas concentrata, motivata, si am crezut in sansele mele pana la sfarsit.
Finish, 2:33:09, primul meu timp de gold badge la Riders Club, loc 1 general nivel 2, si evident loc 1 categorie (cu aprox 30 minute avans fata de urmatorul loc de la categorie, si cu aprox 2 minute avans fata de locul 2 general). Cu vreo 30 de secunde inainte ajunsese si Andreea Ionescu, dar cred ca m-am concentrat prea mult pe ce aveam in spate si efectiv nu am recunoscut-o in fata, altfel as fi fortat sa o ajung si pe ea :) Au mai ajuns inainte totusi 2 fete de la nivelul 3, dar care probabil vor ajunge curand la nivelul 2 :D deci creste concurenta.
O cursa de care sunt super multumita. As fi putut sa trag si mai tare. Am mers destul de constant, am avut 1:16 si ceva pe fiecare tur, iar la final as mai fi fost capabila de 1 tur cam la 1:20. Elitele au facut 1:05 - 1:07 per tur la epic 63 km, deci mai am putin pana sa le ajung :)
Urmeaza Cursa Campionilor, Bucuresti. N-am ratat nicio editie, dar acum se va intampla pe alt traseu, cel de la Campionatul National de Duatlon. Acela a fost prima mea cursa pe bicicleta de sosea, acum ar trebui sa ma descurc mult mai bine. Am inceput sa ma gandesc la o strategie, vedem ce iese...
duminică, 17 iulie 2016
Raport de cursa - Trofeul Muscelului
Am mai fost in 2013, cand am terminat in 3h21 traseul scurt, de 29 km. Dar tineam minte ca am impins mult bicicleta pe urcari, si ca am coborat mult pe langa bicicleta pe coborari :D si mai tineam minte in principiu prima coborare, ca m-am panicat de ea la acel moment, si am luat-o complet pe langa bicicleta :)
Intre timp insa am mai avansat din mai multe puncte de vedere, plus ca am mai ajuns pe bucati din traseu in diverse momente, fie la curs MTB Academy fie la 4 Munti (despre care sper a revin cu cateva idei, nu un raport complet pentru ca ar fi prea mult si pentru ca nici nu am tinut minte tot in ordinea corecta :D )
Asa ca m-am inscris cu mare incredere ca pot face o figura buna, aveam incredere ca sunt capabila sa fac urcarile si ca imi pot face curaj si pentru coborari, ca pot si stiu sa le fac, la viteza mica e drept, daca reusesc sa ma motivez sa le incerc pe bicicleta :)
Am ajuns la start in dimineata cursei, impreuna cu Cristi, care urma sa faca aceeasi cursa in safe mode fiind putin ranit :) M-am pozitionat la start in zona numerelor rosii, e putin aiurea sa plec din fata lui Cristi :D m-am plasat langa Ana Z, in ideea de a merge cat mai aproape de ea, cu gandul ca am fi cam la acelasi nivel :) ceea ce s-a si dovedit pana la final, a terminat cu 3 minute inaintea mea.
Si - start! A fost putin ciudat ca ar fi trebuit sa fie un start pentru toata lumea, neutralizat, dar la numaratoarea inversa noi, nivelul 2, inca aveam banda in fata, in timp ce la nivelul 3 se scosese banda. Asa ca s-a dat startul si au plecat nivelurile 1, in fata, si nivelul 3 peste noi :D pana s-a dat banda deoparte si am reusit sa plecam toti :) am luat intoarcerea frumos pe exterior fara emotii sau probleme, si de acolo in linie dreapta, in spatele Anei. Am vazut ca a plecat mai precaut, am stat si eu asa vreo 3 km, pana cand am remarcat ca trecusera in fata multe fete de la nivelul 3, si atunci am accelerat. Am ajuns din urma destul de multe fete, am urcat binisor bucata de asfalt, dar... am intrat in bucata dificila de urcare intr-un "pluton" de baieti care impingeau bicicletele, asa ca a trebuit sa cobor si eu.
Am impins rapid, concentrata :) si cu prina ocazie am urcat pe bicicleta. Am ajuns si la bucata care se impartea in 2 - pietris pe dreapta si pamant cu sleauri stanga - a fost un moment in care m-am gandit sa cobor si sa o iau pe langa bicicleta. Apoi mi-am adus aminte de un comentariu de-al lui Jughi de la curs - el a impachetat frumos in cateva cuvinte despre motivatie, dar pe scurt ideea e ca pot sa urc dar sunt puturoasa :)) asa ca am hotarat sa mai stau pe bicicleta si sa vad ce se intampla mai departe :D Si ce sa vezi, s-a intamplat ca am reusit sa pedalez urcarea aia pana sus :)) Conform segmentului de pe Strava, am facut 45 de minute pe ea, stiu ca am ajuns in varf la fix o ora de la start.
Ce e amuzant e ca in urcare am trecut si de Cristi, fara sa imi dau seama, eram foarte concentrata sa imi caut trasa si sa nu ma las ajunsa de fetele din urma mea, nu am fost deloc atenta pe cine aveam in jur :D am ajuns sus cu 1 minut inaintea lui :)
Eh, acolo... s-a petrecut tocmai ceea ce imi pre-setasem eu mental :( m-a apucat groaza ca urmeaza o coborare tehnica, asa ca am oprit la punctul de alimentare, desi nu simteam nevoia nici de apa nici de mancare, nici nu simteam ca as fi tras foarte tare pe urcare. Am baut 2 pahare de apa si m-am uitat cu groaza in jos. Am stat vreo 2 minute, am pornit agale pe langa bicicleta pe coborare, pierdusem orice motivatie. Am urcat pana la urma pe bicicleta dupa vreo 100 metri, dar pe masura ce am inceput sa apas de frane, au inceput sa scartaie enervant. Din ce in ce mai tare. Ma asteptam sa se opreasca zgomotul, dar nu, parca era tot mai intens pe masura ce avansam. Coroborat cu teama pre-existenta, am intrat intr-o stare ciudata de panica, si am coborat de pe bicicleta, am iesit pe marginea traseului, si am luat-o incet la pas. Numai bine, am dat tot pe margine de un baiat care spunea continuu ca a cazut in cap, a cazut in cap, s-a dat peste cap etc. A fost picatura care a umplut paharul, am ramas cu o idee ca eu nu mai urc pe bicicleta.
Si au trecut pe langa mine Ana si inca niste fete, nu mai stiu exact cine sau cate, eram intr-o stare de transa, nu mai eram concentrata la ce se intampla acolo. Pana cand ... a trecut pe langa mine Minodora, alergand pe langa bicicleta. A fost dusul rece de care aveam nevoie. M-am intrebat atunci eu oare de ce nu aleram pe langa bicicleta pe traseu :) si am intrat rapid dupa ea si am luat-o la fuga :) numai bine se cam termina si coborarea, si am vazut si un fotograf jos - atunci am decis sa urc pe bicicleta, macar in poze sa nu apar pe langa ea :)
Si asa mi-am revenit, si am revenit in cursa. pe ideea de a-mi seta target persoana din fata mea pentru a o depasi. S-au intercalat niste baieti intre mine si Minodora, dar mi-a rams in vizor, asa ca am dat bice.
Interesant, din acel moment am mai coborat de pe bicicleta doar de 2 ori scurt - o data la una din traversarile de apa, unde nu vedeam marcajul si nu stiam pe unde o ia traseul, am intrebat niste copii si mi-au spus ei :) si a doua oara la urcarea scurta si brusca din padure cu vreo 3 km inainte de final, unde am prins un grup de push bike-ri in fata.
Revenind, mi-am setat target sa o intrec pe Dora :) Asa ca am tras cat de bine am putut. Interesant, la acest nivel de motivatie nu m-a mai speriat nicio coborare, am reusit sa iau pe bicicleta absolut toate coborarile din acel moment incolo :) Pe Dora am depasit-o la o curba brusca la dreapta - ea a luat-o mai din scurt iar eu am luat-o larg, am apucat sa vad ca urma o urcare abrupta si am reusit sa schimb vitezele la timp :D Un nou pas inainte pentru mine, am reusit sa nu ma mai las surprinsa de traseu :)
Apoi, evident, am dat bice ca sa nu fiu ajunsa din urma si sa pierd toata munca de pana acolo :) am mai prins niste baieti din urma, l-am pomenit putin pe Jughy pe campul acela valuri, un camp pe care iti clantanesc dintii e "semnatura" lui :D
Mai tin minte din traseu coborarea pe langa gardulet, am facut-o ok si as fi facut-o si mai bine daca nu ma impiedicam de baiatul din fata mea :D mai tin minte si un drop pe care l-am luat frumos "cu burta pe sa" :) Dar amintirile mi-s destul de amestecate, eram motivata la maxim si ma interesa doar sa mentin viteza mare, probabil tocmai de asta am si luat tot restul traseului pe bicicleta, pentru ca mergeam suficient de repede incat sa nu apuc sa stau sa analizez pericolele :D pana imi dadeam seama de ele, eram deja pe ele sau tocmai treceam de ele :) Mai stiu ca de cateva ori am mai pus cate un picior jos si m-am mai ajutat de el, dar nu am mai oprit :D
La urcarea din padure, dat fiind ca a trebuit sa opresc, am avut timp sa analizez ce trasa sa iau - prin stanga s-ar fi urcat mai usor pe bicicleta dar era mai lung, drept in fata urcarea era abrupta dar prea putin probabil de luat pe bicicleta. Si cum deja coborasem de pe ea, am zis sa fie abrupt dar scurt si m-am aruncat pe urcare :) numai bine, sus am ajuns inca o fata, ceea ce m-a motivat si mai bine. Am coborat cu grija dar fara frane :D pe pietrisul de dupa padure, acolo am ajuns-o si depasit-o si pe ea, apoi am tras maxim pe ultimul km, am trecut linia de finish inaintea ei :)
La final - locul 5, cu 2h35 minute, deci timp cu 46 minute mai bun decat data trecuta (e drept ca traseul e putin schimbat pe final, dar aceeasi lungime / diferenta de nivel). La 3 minute de locul 4, respectiv 4 minute de locul 3. Stand si calculand cele vreo 2 minute pierdute la punctul de alimentare de sus (acolo m-a si depasit Cristi, el n-a oprit la punct, a recuperat minutul pe care i l-am luat pe urcare), plus cel putin 7 minute pierdute pe coborare daca as fi luat-o pe bicicleta, luand in calcul cea mai precauta coborare ever :D se fac vreo 9-10 minute pierdute din motive aiurea, o panica pe care acum o consider nejustificata :D si m-ar fi dus pe podium. In plus, m-ar fi dus la un timp final de vreo 2:25, care ma apropia mult de timpii de gold badge (care erau pana la 2:20). Cristi a prins 2:18 :)
A fost o cursa frumoasa, m-am bucurat de traseu si mai ales de urcari :) n-as fi crezut ca ajung sa spun asa ceva :D dar si de restul coborarilor, in afara celei mari :) am capatat si mai multa incredere in minte si am mai invatat cateva lectii.
Va fi mai bine data viitoare :)
Azi am facut o tura lunga dar lenta pe cursiera, in cadrul evenimentului Rapha 100 - o tura de 100 km pe sosea, organizata de Road Grand Pink, exclusiv pentru fete (desi am avut si suportul a cativa baieti). A fost vreme excelenta, poate putin vant, am pedalat fara efort vreo 70 de km, dupa care am cam inceput sa ma uit pe ceas si kilometraj, ca ne-am intins multisor in timp :)
Maine pauza :)
Urmatorul concurs - cred ca Riders Club - Dumbrava cu margarital, vedem :)
Intre timp insa am mai avansat din mai multe puncte de vedere, plus ca am mai ajuns pe bucati din traseu in diverse momente, fie la curs MTB Academy fie la 4 Munti (despre care sper a revin cu cateva idei, nu un raport complet pentru ca ar fi prea mult si pentru ca nici nu am tinut minte tot in ordinea corecta :D )
Asa ca m-am inscris cu mare incredere ca pot face o figura buna, aveam incredere ca sunt capabila sa fac urcarile si ca imi pot face curaj si pentru coborari, ca pot si stiu sa le fac, la viteza mica e drept, daca reusesc sa ma motivez sa le incerc pe bicicleta :)
Am ajuns la start in dimineata cursei, impreuna cu Cristi, care urma sa faca aceeasi cursa in safe mode fiind putin ranit :) M-am pozitionat la start in zona numerelor rosii, e putin aiurea sa plec din fata lui Cristi :D m-am plasat langa Ana Z, in ideea de a merge cat mai aproape de ea, cu gandul ca am fi cam la acelasi nivel :) ceea ce s-a si dovedit pana la final, a terminat cu 3 minute inaintea mea.
Si - start! A fost putin ciudat ca ar fi trebuit sa fie un start pentru toata lumea, neutralizat, dar la numaratoarea inversa noi, nivelul 2, inca aveam banda in fata, in timp ce la nivelul 3 se scosese banda. Asa ca s-a dat startul si au plecat nivelurile 1, in fata, si nivelul 3 peste noi :D pana s-a dat banda deoparte si am reusit sa plecam toti :) am luat intoarcerea frumos pe exterior fara emotii sau probleme, si de acolo in linie dreapta, in spatele Anei. Am vazut ca a plecat mai precaut, am stat si eu asa vreo 3 km, pana cand am remarcat ca trecusera in fata multe fete de la nivelul 3, si atunci am accelerat. Am ajuns din urma destul de multe fete, am urcat binisor bucata de asfalt, dar... am intrat in bucata dificila de urcare intr-un "pluton" de baieti care impingeau bicicletele, asa ca a trebuit sa cobor si eu.
Am impins rapid, concentrata :) si cu prina ocazie am urcat pe bicicleta. Am ajuns si la bucata care se impartea in 2 - pietris pe dreapta si pamant cu sleauri stanga - a fost un moment in care m-am gandit sa cobor si sa o iau pe langa bicicleta. Apoi mi-am adus aminte de un comentariu de-al lui Jughi de la curs - el a impachetat frumos in cateva cuvinte despre motivatie, dar pe scurt ideea e ca pot sa urc dar sunt puturoasa :)) asa ca am hotarat sa mai stau pe bicicleta si sa vad ce se intampla mai departe :D Si ce sa vezi, s-a intamplat ca am reusit sa pedalez urcarea aia pana sus :)) Conform segmentului de pe Strava, am facut 45 de minute pe ea, stiu ca am ajuns in varf la fix o ora de la start.
Ce e amuzant e ca in urcare am trecut si de Cristi, fara sa imi dau seama, eram foarte concentrata sa imi caut trasa si sa nu ma las ajunsa de fetele din urma mea, nu am fost deloc atenta pe cine aveam in jur :D am ajuns sus cu 1 minut inaintea lui :)
Eh, acolo... s-a petrecut tocmai ceea ce imi pre-setasem eu mental :( m-a apucat groaza ca urmeaza o coborare tehnica, asa ca am oprit la punctul de alimentare, desi nu simteam nevoia nici de apa nici de mancare, nici nu simteam ca as fi tras foarte tare pe urcare. Am baut 2 pahare de apa si m-am uitat cu groaza in jos. Am stat vreo 2 minute, am pornit agale pe langa bicicleta pe coborare, pierdusem orice motivatie. Am urcat pana la urma pe bicicleta dupa vreo 100 metri, dar pe masura ce am inceput sa apas de frane, au inceput sa scartaie enervant. Din ce in ce mai tare. Ma asteptam sa se opreasca zgomotul, dar nu, parca era tot mai intens pe masura ce avansam. Coroborat cu teama pre-existenta, am intrat intr-o stare ciudata de panica, si am coborat de pe bicicleta, am iesit pe marginea traseului, si am luat-o incet la pas. Numai bine, am dat tot pe margine de un baiat care spunea continuu ca a cazut in cap, a cazut in cap, s-a dat peste cap etc. A fost picatura care a umplut paharul, am ramas cu o idee ca eu nu mai urc pe bicicleta.
Si au trecut pe langa mine Ana si inca niste fete, nu mai stiu exact cine sau cate, eram intr-o stare de transa, nu mai eram concentrata la ce se intampla acolo. Pana cand ... a trecut pe langa mine Minodora, alergand pe langa bicicleta. A fost dusul rece de care aveam nevoie. M-am intrebat atunci eu oare de ce nu aleram pe langa bicicleta pe traseu :) si am intrat rapid dupa ea si am luat-o la fuga :) numai bine se cam termina si coborarea, si am vazut si un fotograf jos - atunci am decis sa urc pe bicicleta, macar in poze sa nu apar pe langa ea :)
Si asa mi-am revenit, si am revenit in cursa. pe ideea de a-mi seta target persoana din fata mea pentru a o depasi. S-au intercalat niste baieti intre mine si Minodora, dar mi-a rams in vizor, asa ca am dat bice.
Interesant, din acel moment am mai coborat de pe bicicleta doar de 2 ori scurt - o data la una din traversarile de apa, unde nu vedeam marcajul si nu stiam pe unde o ia traseul, am intrebat niste copii si mi-au spus ei :) si a doua oara la urcarea scurta si brusca din padure cu vreo 3 km inainte de final, unde am prins un grup de push bike-ri in fata.
Revenind, mi-am setat target sa o intrec pe Dora :) Asa ca am tras cat de bine am putut. Interesant, la acest nivel de motivatie nu m-a mai speriat nicio coborare, am reusit sa iau pe bicicleta absolut toate coborarile din acel moment incolo :) Pe Dora am depasit-o la o curba brusca la dreapta - ea a luat-o mai din scurt iar eu am luat-o larg, am apucat sa vad ca urma o urcare abrupta si am reusit sa schimb vitezele la timp :D Un nou pas inainte pentru mine, am reusit sa nu ma mai las surprinsa de traseu :)
Apoi, evident, am dat bice ca sa nu fiu ajunsa din urma si sa pierd toata munca de pana acolo :) am mai prins niste baieti din urma, l-am pomenit putin pe Jughy pe campul acela valuri, un camp pe care iti clantanesc dintii e "semnatura" lui :D
Mai tin minte din traseu coborarea pe langa gardulet, am facut-o ok si as fi facut-o si mai bine daca nu ma impiedicam de baiatul din fata mea :D mai tin minte si un drop pe care l-am luat frumos "cu burta pe sa" :) Dar amintirile mi-s destul de amestecate, eram motivata la maxim si ma interesa doar sa mentin viteza mare, probabil tocmai de asta am si luat tot restul traseului pe bicicleta, pentru ca mergeam suficient de repede incat sa nu apuc sa stau sa analizez pericolele :D pana imi dadeam seama de ele, eram deja pe ele sau tocmai treceam de ele :) Mai stiu ca de cateva ori am mai pus cate un picior jos si m-am mai ajutat de el, dar nu am mai oprit :D
La urcarea din padure, dat fiind ca a trebuit sa opresc, am avut timp sa analizez ce trasa sa iau - prin stanga s-ar fi urcat mai usor pe bicicleta dar era mai lung, drept in fata urcarea era abrupta dar prea putin probabil de luat pe bicicleta. Si cum deja coborasem de pe ea, am zis sa fie abrupt dar scurt si m-am aruncat pe urcare :) numai bine, sus am ajuns inca o fata, ceea ce m-a motivat si mai bine. Am coborat cu grija dar fara frane :D pe pietrisul de dupa padure, acolo am ajuns-o si depasit-o si pe ea, apoi am tras maxim pe ultimul km, am trecut linia de finish inaintea ei :)
La final - locul 5, cu 2h35 minute, deci timp cu 46 minute mai bun decat data trecuta (e drept ca traseul e putin schimbat pe final, dar aceeasi lungime / diferenta de nivel). La 3 minute de locul 4, respectiv 4 minute de locul 3. Stand si calculand cele vreo 2 minute pierdute la punctul de alimentare de sus (acolo m-a si depasit Cristi, el n-a oprit la punct, a recuperat minutul pe care i l-am luat pe urcare), plus cel putin 7 minute pierdute pe coborare daca as fi luat-o pe bicicleta, luand in calcul cea mai precauta coborare ever :D se fac vreo 9-10 minute pierdute din motive aiurea, o panica pe care acum o consider nejustificata :D si m-ar fi dus pe podium. In plus, m-ar fi dus la un timp final de vreo 2:25, care ma apropia mult de timpii de gold badge (care erau pana la 2:20). Cristi a prins 2:18 :)
A fost o cursa frumoasa, m-am bucurat de traseu si mai ales de urcari :) n-as fi crezut ca ajung sa spun asa ceva :D dar si de restul coborarilor, in afara celei mari :) am capatat si mai multa incredere in minte si am mai invatat cateva lectii.
Va fi mai bine data viitoare :)
Azi am facut o tura lunga dar lenta pe cursiera, in cadrul evenimentului Rapha 100 - o tura de 100 km pe sosea, organizata de Road Grand Pink, exclusiv pentru fete (desi am avut si suportul a cativa baieti). A fost vreme excelenta, poate putin vant, am pedalat fara efort vreo 70 de km, dupa care am cam inceput sa ma uit pe ceas si kilometraj, ca ne-am intins multisor in timp :)
Maine pauza :)
Urmatorul concurs - cred ca Riders Club - Dumbrava cu margarital, vedem :)
luni, 28 martie 2016
Raport de cursa: Urban Trail XCC Baneasa 2016
Oh, what a day :)
A fost a doua editie. La prima, cea din 2015, nu m-am inscris, pentru ca ma asteptam sa fie vorba de traseu cu obstacole, sarituri, traversari pe scanduri suspendate, treceri peste bolovani etc. Cam asta fusese ideea mea despre un astfel de concurs, si stiam clar ca eram complet varza la indemanare si manuirea bicicletei, lucru pe care il poate confirma oricine a participat la antrenamentul de grup organizat de MTB Academy la inceput de martie 2015. E drept ca veneam dupa aproape 2 ani in care nu urcasem pe bicicleta in afara casei, si e drept ca nu excelasem cu indemanarea nici inainte de asta :)
Eh, dupa ce am vazut filmele de youtube, am hotarat ca nu a fost asa "grav" cum ma asteptasem, si mi s-a parut fezabil :) ah, nescapand din vedere faptul ca anul trecut am urcat de cateva ori pe bicicleta si pentru ture mai lungi, plus ca am trecut si la ciclism urban in a doua jumatate a anului, ceea ce mi-a adus niste indemanare castigata in trafic. E drept ca asimetrica, din cauza bordurilor pedalez mai mult cu genunchiul drept ridicat, si in consecinta am siguranta mai mare pe pozitia asta si pe curbele spre dreapta :))
Revenind la concursul nostru, m-am hotarat sa ma inscriu. Am fost relaxata, convinsa ca indemanarea cucerita in trafic imi va fi suficienta. Pana cu o zi inainte de concurs, cand am vazut ce i-a trecut prin cap lui Razvan, de a facut traseul ... fix cum mi-l imaginasem cu un an inainte =)) o fi de bine, o fi de rau - nu stiu sa spun, dar cert e ca mi-a pierit putin curajul. Din cate am vazut in poze, mi-a fost clar ca in unele zone voi lua bicicleta in brate. I mean, bunny hop-ul meu are picioare cam scurte, n-as fi trecut mai mult de o linie din cadrele alea de lemn, de exemplu :)) dar a trecut cu succes bordura de la intrarea in zona de padure, pe care pana acum n-as fi incercat sa o sar ;)
Dimineata ne-am dus devreme, sa apucam sa facem niste recunoasteri. S-a duc primul Cristi, mi s-a parut ca a stat o vesnicie pe traseu, de unde am tras concluzia ca ori se merge incet, ori incearca el obstacolele de mai multe ori :D in oricare din variante, nu suna nimic bine pentru mine :)) La final m-a sfatuit sa nici nu incerc bolovanii (desi parca mi-as fi facut curaj sa ii iau macar o data), dar ca sunt alte obstacole pe care le pot trece, gen paletii, sacii, cauciucurile... :)
Apoi a venit randul meu. Am intrat in tura de recunoastere, dar ... nu s-a legat nimic :( m-am simtit exact varza, mica, dezastruoasa :)) am stat mai mult cu bicicleta in brate decat pe ea, mai ales ca am vazut si cativa concurenti dandu-se peste cap la recunoastere. Am cautat toate Chicken line-urile ca sa le reperez din timp (si tot am ratat o parte din ele in concurs). Am constatat cu stupoare ca paletii nu aveau chicken line (pff, cine se astepta sa pedalez eu pe paleti? :D ). Au fost niste momente in care m-am gandit serios sa nici nu iau startul. Apoi, am trecut in a doua jumatate a traseului, cea din padurice. Eeeeh, acolo mi-a placut :)) in sfarsit am pedalat si eu, am constatat cu bucurie ca reuseam sa iau curbele frumos, "flowy", chiar daca nu tineam viteza prea mare. O sa recunosc ca m-am pus la start DOAR pentru aceasta a doua parte. Si am sperat ca adrenalina, concentrarea si mobilizarea "de cursa" sa isi spuna cuvantul si sa ma poarte cat de cat decent si in zona nisipoasa.
Startul - na, aici a fost un moment crucial. Fac eu cum fac si mai mereu iau startul prost. Trebuia sa fie neutralizat, sa stam in spatele ATV-ului pana la intrarea pe offroad. Ei bine s-a facut numaratoare inversa, 5, 4, 3, 2... la 1 au plecat elitele (de ce?!?!), iar la 0/Start ... nu a plecat ATV-ul :) dar plecand deja fetele din prima linie au plecat si urmatoarele. S-au impartit stanga-dreapta pe langa ATV. Eu, cu ochii pe ATV, m-am asteptat sa se repete startul (n-as putea spune exact de ce, dar asta a fost senzatia mea ca ar fi trebuit sa se intample). Well, nu s-a intamplat, mi-am dat seama cu cateva secunde intarziere, cand fetele deja erau cam plecate, asa ca am pornit si eu. Ultima, evident. Nici nu eram sigura daca era ok sa plec, nici n-am accelerat ... Mi-am dat seama cam tarziu ca de fapt incepuse cursa. Abia dupa curba am accelerat incercat sa prind fetele din fata.
Partea buna e ca intr-adevar cursa m-a mobilizat, si am dat sa iau obstacolele pe bicicleta. Partea proasta insa e ca din cauza startului ratat, am intrat pe offroad ultima, in spatele fetelor de nivel 4, care opreau la fiecare obstacol si la fiecare zona mai sensibila. Ceea ce m-a intarziat si pe mine. Asa ca am decis sa iau bicicleta in brate si sa trec cumva de ele :) nici nu stiu cum a trecut partea nisipoasa de la prima tura, dar cumva am reusit sa trec in fata nivelului 4, si pana la intrarea in padure am constatat ca ne sparsesem in 3 grupuri mai mari - elitele si cele obisnuite cu astfel de trasee, apoi zona in care eram eu cu inca vreo 3 concurente, si in spatele nostru la ceva distanta, nivelul 4. Am terminat prima tura ultima la categoria mea, dar ce fusese mai greu trecuse, acum aveam si niste spatiu de manevra, aveam liber in fata, vedeam ce urmeaza si aveam timp sa imi gandesc abordarea :)
In plus, stiam ca daca as fi fost ajunsa din urma de prima concurenta, insemna sa nu mai intru in a treia tura, ceea ce m-a mobilizat si mai bine pentru tura 2, trebuia neaparat sa o fac rapid si sa nu ma las ajunsa, ca sa prind tura 3 :)
Tura a doua a fost frumoasa si fluida :) am pedalat-o aproape pe toata, am trecut paletii fara ezitare, am trecut niste urcari/coborari abrupte, am luat si o urcare de nisip (nu pe cea mare totusi, pe care am abordat-o de fiecare data intentionat doar pana la jumatate si de acolo pus piciorul jos, acum imi pare rau ca n-am incercat-o pana sus macar o data). Am luat chicken line de fiecare data cadrele si zona cu bolovani. In schimb am luat ok si normal unele zone pe care la recunoastere as fi bagat mana in foc ca nu le pot face - well, am fost surprinsa :)) atat de surprinsa ca mi-a iesit zona de urcare urmata de balta cea mare, incat n-am avut timp sa imi gandesc strategia de dupa, si am incercat sa iau o margine foarte aproape de marcaj, am dat cu pedala in marcaj si am cazut cu succes peste batul de marcaj, care s-a rupt sub genunchiul meu stang. Trecand peste mandrie, mai nasol a fost ca nu mi-au sarit spd-urile, asa ca m-am zvarcolit efectiv ca o rama pe sub bicicleta incercand sa imi scot picioarele din pedale :)) vestea buna a turei este ca am recuperat niste distanta fata de fetele din fata, si m-am lipit de una din fetele de la categoria mea, si am ramas pe langa ea tot restul turei. Cred ca eram la fel de terminate, avea si ea momente in care parea ca acum abaondoneaza, o depaseam, apoi mai faceam eu vreo minune (gen cate o parcare laterala :)) ma intelegeti :D), ma depasea ea, si tot asa... La final de tura mi-a luat-o inainte, si a intrat inaintea mea in tura 3 (da, am prins tura 3 :)) dupa afisarea rezultatelor am vazut ca in acel moment prima concurenta era in spatele meu cu vreo 7 minute, deci n-am stat chiar asa rau :D ).
Ultima tura m-am tinut aproape de colega, ceea ce mi-a stricat putin fluiditatea din tura anterioara, n-am mai avut asa vizibilitate buna in fata si am abordat mai prost o parte din obstacole, am mai ratat niste trase ideale etc. Cu toate astea, m-am tinut aproape, pana ne-am pacalit amandoua la urcarea mare, unde eu luasem chicken line inainte, si de data asta ea a luat-o drept si eu m-am luat dupa ea fara sa imi dau seama :)) dar mi-am facut curaj mai repede la coborare, si de acolo m-am luptat sa iau avans :) in plus, o vedeam in fata si pe Iulia, tot de la categoria mea, si am incercat sa reduc din distanta dintre noi.
N-am reusit sa o ajung, am ajuns la finish a 5-a, la 1 minut de locul 4, si cu un minut si cateva secunde avans de locul 6. Poate daca reuseam startul sa fi apucat la locul 4, dar mai sus nu aveam cum, a fost un gap destul de mare (cateva minute) intre primele 3 si ultimele 3 de la nivelul 2 :)
Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Nu pot spune ca acest gen de traseu ma pasioneaza in mod deosebit, dar imi pare bine ca l-am facut :) am mici regrete legate de unele portiuni pe care nu le-am incercat/abordat desi poate ca mi-ar fi iesit, dar pana la urma asa m-am simtit sigura, si am ajuns intreaga acasa :) poate la anul sa stau mai bine, desi pana atunci sunt convinsa ca gaseste Razvan si ceva mai greu decat ce a facut anul asta ;) ca vorba ceea, asa evoluam :D
A iesit ok si tura lui Cristi, la fel s-a incurcat in cei din fata la prima tura dar a mers mai fluid celelalte 2 :) m-a distrat ca la intrarea mea in tura 3 imi facea semne de pe margine sa o tai si eu mai repede :)) dar la intrarea lui in tura 3 era la fel de terminat ca mine :))
Evident, o febra musculara crunta la tot ce inseamna muschi care ajuta la echilibrul pe bicicleta. Brate, antebrate, zona coastelor in primul rand :))
Sa ne vedem cu bine la anul, sunt curioasa cum va fi ;)
A fost a doua editie. La prima, cea din 2015, nu m-am inscris, pentru ca ma asteptam sa fie vorba de traseu cu obstacole, sarituri, traversari pe scanduri suspendate, treceri peste bolovani etc. Cam asta fusese ideea mea despre un astfel de concurs, si stiam clar ca eram complet varza la indemanare si manuirea bicicletei, lucru pe care il poate confirma oricine a participat la antrenamentul de grup organizat de MTB Academy la inceput de martie 2015. E drept ca veneam dupa aproape 2 ani in care nu urcasem pe bicicleta in afara casei, si e drept ca nu excelasem cu indemanarea nici inainte de asta :)
Eh, dupa ce am vazut filmele de youtube, am hotarat ca nu a fost asa "grav" cum ma asteptasem, si mi s-a parut fezabil :) ah, nescapand din vedere faptul ca anul trecut am urcat de cateva ori pe bicicleta si pentru ture mai lungi, plus ca am trecut si la ciclism urban in a doua jumatate a anului, ceea ce mi-a adus niste indemanare castigata in trafic. E drept ca asimetrica, din cauza bordurilor pedalez mai mult cu genunchiul drept ridicat, si in consecinta am siguranta mai mare pe pozitia asta si pe curbele spre dreapta :))
Revenind la concursul nostru, m-am hotarat sa ma inscriu. Am fost relaxata, convinsa ca indemanarea cucerita in trafic imi va fi suficienta. Pana cu o zi inainte de concurs, cand am vazut ce i-a trecut prin cap lui Razvan, de a facut traseul ... fix cum mi-l imaginasem cu un an inainte =)) o fi de bine, o fi de rau - nu stiu sa spun, dar cert e ca mi-a pierit putin curajul. Din cate am vazut in poze, mi-a fost clar ca in unele zone voi lua bicicleta in brate. I mean, bunny hop-ul meu are picioare cam scurte, n-as fi trecut mai mult de o linie din cadrele alea de lemn, de exemplu :)) dar a trecut cu succes bordura de la intrarea in zona de padure, pe care pana acum n-as fi incercat sa o sar ;)
Dimineata ne-am dus devreme, sa apucam sa facem niste recunoasteri. S-a duc primul Cristi, mi s-a parut ca a stat o vesnicie pe traseu, de unde am tras concluzia ca ori se merge incet, ori incearca el obstacolele de mai multe ori :D in oricare din variante, nu suna nimic bine pentru mine :)) La final m-a sfatuit sa nici nu incerc bolovanii (desi parca mi-as fi facut curaj sa ii iau macar o data), dar ca sunt alte obstacole pe care le pot trece, gen paletii, sacii, cauciucurile... :)
Apoi a venit randul meu. Am intrat in tura de recunoastere, dar ... nu s-a legat nimic :( m-am simtit exact varza, mica, dezastruoasa :)) am stat mai mult cu bicicleta in brate decat pe ea, mai ales ca am vazut si cativa concurenti dandu-se peste cap la recunoastere. Am cautat toate Chicken line-urile ca sa le reperez din timp (si tot am ratat o parte din ele in concurs). Am constatat cu stupoare ca paletii nu aveau chicken line (pff, cine se astepta sa pedalez eu pe paleti? :D ). Au fost niste momente in care m-am gandit serios sa nici nu iau startul. Apoi, am trecut in a doua jumatate a traseului, cea din padurice. Eeeeh, acolo mi-a placut :)) in sfarsit am pedalat si eu, am constatat cu bucurie ca reuseam sa iau curbele frumos, "flowy", chiar daca nu tineam viteza prea mare. O sa recunosc ca m-am pus la start DOAR pentru aceasta a doua parte. Si am sperat ca adrenalina, concentrarea si mobilizarea "de cursa" sa isi spuna cuvantul si sa ma poarte cat de cat decent si in zona nisipoasa.
Startul - na, aici a fost un moment crucial. Fac eu cum fac si mai mereu iau startul prost. Trebuia sa fie neutralizat, sa stam in spatele ATV-ului pana la intrarea pe offroad. Ei bine s-a facut numaratoare inversa, 5, 4, 3, 2... la 1 au plecat elitele (de ce?!?!), iar la 0/Start ... nu a plecat ATV-ul :) dar plecand deja fetele din prima linie au plecat si urmatoarele. S-au impartit stanga-dreapta pe langa ATV. Eu, cu ochii pe ATV, m-am asteptat sa se repete startul (n-as putea spune exact de ce, dar asta a fost senzatia mea ca ar fi trebuit sa se intample). Well, nu s-a intamplat, mi-am dat seama cu cateva secunde intarziere, cand fetele deja erau cam plecate, asa ca am pornit si eu. Ultima, evident. Nici nu eram sigura daca era ok sa plec, nici n-am accelerat ... Mi-am dat seama cam tarziu ca de fapt incepuse cursa. Abia dupa curba am accelerat incercat sa prind fetele din fata.
Partea buna e ca intr-adevar cursa m-a mobilizat, si am dat sa iau obstacolele pe bicicleta. Partea proasta insa e ca din cauza startului ratat, am intrat pe offroad ultima, in spatele fetelor de nivel 4, care opreau la fiecare obstacol si la fiecare zona mai sensibila. Ceea ce m-a intarziat si pe mine. Asa ca am decis sa iau bicicleta in brate si sa trec cumva de ele :) nici nu stiu cum a trecut partea nisipoasa de la prima tura, dar cumva am reusit sa trec in fata nivelului 4, si pana la intrarea in padure am constatat ca ne sparsesem in 3 grupuri mai mari - elitele si cele obisnuite cu astfel de trasee, apoi zona in care eram eu cu inca vreo 3 concurente, si in spatele nostru la ceva distanta, nivelul 4. Am terminat prima tura ultima la categoria mea, dar ce fusese mai greu trecuse, acum aveam si niste spatiu de manevra, aveam liber in fata, vedeam ce urmeaza si aveam timp sa imi gandesc abordarea :)
In plus, stiam ca daca as fi fost ajunsa din urma de prima concurenta, insemna sa nu mai intru in a treia tura, ceea ce m-a mobilizat si mai bine pentru tura 2, trebuia neaparat sa o fac rapid si sa nu ma las ajunsa, ca sa prind tura 3 :)
Tura a doua a fost frumoasa si fluida :) am pedalat-o aproape pe toata, am trecut paletii fara ezitare, am trecut niste urcari/coborari abrupte, am luat si o urcare de nisip (nu pe cea mare totusi, pe care am abordat-o de fiecare data intentionat doar pana la jumatate si de acolo pus piciorul jos, acum imi pare rau ca n-am incercat-o pana sus macar o data). Am luat chicken line de fiecare data cadrele si zona cu bolovani. In schimb am luat ok si normal unele zone pe care la recunoastere as fi bagat mana in foc ca nu le pot face - well, am fost surprinsa :)) atat de surprinsa ca mi-a iesit zona de urcare urmata de balta cea mare, incat n-am avut timp sa imi gandesc strategia de dupa, si am incercat sa iau o margine foarte aproape de marcaj, am dat cu pedala in marcaj si am cazut cu succes peste batul de marcaj, care s-a rupt sub genunchiul meu stang. Trecand peste mandrie, mai nasol a fost ca nu mi-au sarit spd-urile, asa ca m-am zvarcolit efectiv ca o rama pe sub bicicleta incercand sa imi scot picioarele din pedale :)) vestea buna a turei este ca am recuperat niste distanta fata de fetele din fata, si m-am lipit de una din fetele de la categoria mea, si am ramas pe langa ea tot restul turei. Cred ca eram la fel de terminate, avea si ea momente in care parea ca acum abaondoneaza, o depaseam, apoi mai faceam eu vreo minune (gen cate o parcare laterala :)) ma intelegeti :D), ma depasea ea, si tot asa... La final de tura mi-a luat-o inainte, si a intrat inaintea mea in tura 3 (da, am prins tura 3 :)) dupa afisarea rezultatelor am vazut ca in acel moment prima concurenta era in spatele meu cu vreo 7 minute, deci n-am stat chiar asa rau :D ).
Ultima tura m-am tinut aproape de colega, ceea ce mi-a stricat putin fluiditatea din tura anterioara, n-am mai avut asa vizibilitate buna in fata si am abordat mai prost o parte din obstacole, am mai ratat niste trase ideale etc. Cu toate astea, m-am tinut aproape, pana ne-am pacalit amandoua la urcarea mare, unde eu luasem chicken line inainte, si de data asta ea a luat-o drept si eu m-am luat dupa ea fara sa imi dau seama :)) dar mi-am facut curaj mai repede la coborare, si de acolo m-am luptat sa iau avans :) in plus, o vedeam in fata si pe Iulia, tot de la categoria mea, si am incercat sa reduc din distanta dintre noi.
N-am reusit sa o ajung, am ajuns la finish a 5-a, la 1 minut de locul 4, si cu un minut si cateva secunde avans de locul 6. Poate daca reuseam startul sa fi apucat la locul 4, dar mai sus nu aveam cum, a fost un gap destul de mare (cateva minute) intre primele 3 si ultimele 3 de la nivelul 2 :)
Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Nu pot spune ca acest gen de traseu ma pasioneaza in mod deosebit, dar imi pare bine ca l-am facut :) am mici regrete legate de unele portiuni pe care nu le-am incercat/abordat desi poate ca mi-ar fi iesit, dar pana la urma asa m-am simtit sigura, si am ajuns intreaga acasa :) poate la anul sa stau mai bine, desi pana atunci sunt convinsa ca gaseste Razvan si ceva mai greu decat ce a facut anul asta ;) ca vorba ceea, asa evoluam :D
A iesit ok si tura lui Cristi, la fel s-a incurcat in cei din fata la prima tura dar a mers mai fluid celelalte 2 :) m-a distrat ca la intrarea mea in tura 3 imi facea semne de pe margine sa o tai si eu mai repede :)) dar la intrarea lui in tura 3 era la fel de terminat ca mine :))
Evident, o febra musculara crunta la tot ce inseamna muschi care ajuta la echilibrul pe bicicleta. Brate, antebrate, zona coastelor in primul rand :))
Sa ne vedem cu bine la anul, sunt curioasa cum va fi ;)
luni, 21 martie 2016
Firutza
Desi mi-ar fi placut sa fie mai blonda sau macar ceva mai viu colorata :) e totusi o domnisoara cu linii fine, supla, delicate, e usoara, aparent fragila. Aluneca frumos pe drum, mladioasa, cu gratie, curge ca un fir de apa ;)
Ne-am vazut virtual, ne-am curtat cateva luni, dar pana la urma am facut pasul si am ajuns sa ne cunoastem fata in fata, candva in toamna tarzie. Am cam inghesuit-o in masina la prima intalnire :) si probabil mi-a purtat pica, si m-a si pus la pamant la prima iesire impreuna :) E drept, a fost si vina mea, m-am comportat ca o zmeoaica pe langa fizicul ei fragil si am pierdut usor controlul relatiei
:) Am invatat o lectie atunci - ca nu e frumos sa intri brusc si necontrolat cu picioarele in viata ei (la propriu!).
Apoi am luat o pauza, am stat fiecare cu durerea ei (a mea in cot, tot ... la propriu :D a ei ca probabil astepta o stapana mai ... stapana pe situatie). Apoi au venit frigul si zapada, si am hotarat ca i-ar fi mai bine la adapost. Dar cum este o atleta desavarsita, am alergat-o si in casa - si eu, si Cristi. Menage a trois - ul de care nu cred ca se supara vreo familie de ciclisti, oricat ar fi ei de amatori ;)
Ieri mi-am facut curaj si am invitat-o afara, la o plimbare in soare. A fost mai cooperanta decat in toamna, dar e drept ca si eu am fost mai blanda si mai precauta. Ne vom cunoaste treptat, mi-am promis ca voi avea rabdare, incercand sa evit ranile fizice si sufletesti, de ambele parti :) Sunt convinsa insa ca pe masura ce vom prinde curaj impreuna, vom lua cu asalt drumurile patriei, si poate nu numai ale ei ;)
Numele e un alint romanesc traditional provenit de la numele feminin Trandafira :) De fapt Trandafira este chiar una dintre iele, conform lui B.P. Hasdeu, ceea ce i-ar justifica personalitatea si zborul lin ;) In plus, ieri, la primele drumuri cu ea, aveam impresia ca merg pe un fir (de sfoara/sarma), deci ... asa sa ii ramana numele! ;)
Inca sta in ea un urias potential latent, asteptand partenera perfecta care sa o struneasca spre tot ce poate ;) Inca sper sa fiu eu ;)
Pentru asta, doar #CycleMyWay , ca sa folosesc moto-ul producatorului ROSE :)
Doamnelor si domnilor, draga mea Firutza :)
Ne-am vazut virtual, ne-am curtat cateva luni, dar pana la urma am facut pasul si am ajuns sa ne cunoastem fata in fata, candva in toamna tarzie. Am cam inghesuit-o in masina la prima intalnire :) si probabil mi-a purtat pica, si m-a si pus la pamant la prima iesire impreuna :) E drept, a fost si vina mea, m-am comportat ca o zmeoaica pe langa fizicul ei fragil si am pierdut usor controlul relatiei
:) Am invatat o lectie atunci - ca nu e frumos sa intri brusc si necontrolat cu picioarele in viata ei (la propriu!).
Apoi am luat o pauza, am stat fiecare cu durerea ei (a mea in cot, tot ... la propriu :D a ei ca probabil astepta o stapana mai ... stapana pe situatie). Apoi au venit frigul si zapada, si am hotarat ca i-ar fi mai bine la adapost. Dar cum este o atleta desavarsita, am alergat-o si in casa - si eu, si Cristi. Menage a trois - ul de care nu cred ca se supara vreo familie de ciclisti, oricat ar fi ei de amatori ;)
Ieri mi-am facut curaj si am invitat-o afara, la o plimbare in soare. A fost mai cooperanta decat in toamna, dar e drept ca si eu am fost mai blanda si mai precauta. Ne vom cunoaste treptat, mi-am promis ca voi avea rabdare, incercand sa evit ranile fizice si sufletesti, de ambele parti :) Sunt convinsa insa ca pe masura ce vom prinde curaj impreuna, vom lua cu asalt drumurile patriei, si poate nu numai ale ei ;)
Numele e un alint romanesc traditional provenit de la numele feminin Trandafira :) De fapt Trandafira este chiar una dintre iele, conform lui B.P. Hasdeu, ceea ce i-ar justifica personalitatea si zborul lin ;) In plus, ieri, la primele drumuri cu ea, aveam impresia ca merg pe un fir (de sfoara/sarma), deci ... asa sa ii ramana numele! ;)
Inca sta in ea un urias potential latent, asteptand partenera perfecta care sa o struneasca spre tot ce poate ;) Inca sper sa fiu eu ;)
Pentru asta, doar #CycleMyWay , ca sa folosesc moto-ul producatorului ROSE :)
Doamnelor si domnilor, draga mea Firutza :)
O primavara frumoasa si fructoasa!
vineri, 12 februarie 2016
Si mi-am luat incalzitoare...
... Sau nu-mi subestima niciodata creativitatea :)
Din seria de povestit nepotilor, mi-am adus aminte azi in timp ce ma echipam sa duc bicicleta lui Cristi la masina, si o notez sa ramana generatiilor viitoare :)
Ca sa ies cu bicicleta si pe vreme mai racoroasa si sa fiu si mandra de cum arat, am hotarat sa iau incalzitoare pentru picioare.
Dupa ce din diverse motive le-am asteptat vreo luna, mi-au ajuns in maini.
Nerabdatoare, desfac pachetul si dau sa le incerc.
Iau o bucata, ma uit rapid pe eticheta, vad ca zice R, o pun pe piciorul drept, evident.
Iau si cealalta bucata, o pun pe piciorul stang.
Moment in care ma gandesc ca sunt cam ciudat gandite, cu fermoarul la interior.
Asa ca verific din nou etichetele.
R n-avea de-a face cu "Right" cum am presupus eu, ci era simbolul Rose, firma producatoare :)
Probabil li s-a parut atat de evident ca fermoarul trebuie sa fie la exterior, incat nu sunt marcate stanga/dreapta, ca n-ai cum sa le incurci. Eh, inca nu m-au cunoscut pe mine... :)
Din seria de povestit nepotilor, mi-am adus aminte azi in timp ce ma echipam sa duc bicicleta lui Cristi la masina, si o notez sa ramana generatiilor viitoare :)
Ca sa ies cu bicicleta si pe vreme mai racoroasa si sa fiu si mandra de cum arat, am hotarat sa iau incalzitoare pentru picioare.
Dupa ce din diverse motive le-am asteptat vreo luna, mi-au ajuns in maini.
Nerabdatoare, desfac pachetul si dau sa le incerc.
Iau o bucata, ma uit rapid pe eticheta, vad ca zice R, o pun pe piciorul drept, evident.
Iau si cealalta bucata, o pun pe piciorul stang.
Moment in care ma gandesc ca sunt cam ciudat gandite, cu fermoarul la interior.
Asa ca verific din nou etichetele.
R n-avea de-a face cu "Right" cum am presupus eu, ci era simbolul Rose, firma producatoare :)
Probabil li s-a parut atat de evident ca fermoarul trebuie sa fie la exterior, incat nu sunt marcate stanga/dreapta, ca n-ai cum sa le incurci. Eh, inca nu m-au cunoscut pe mine... :)
miercuri, 18 iulie 2012
Raport de curse: Surmont & MarVin
Voi fi destul de scurta cu aceste rapoarte, din diverse motive am o perioada foarte aglomerata si nu ma pot intinde la povesti (chiar daca mi-ar placeaaaaa :D).
Sa incepem cu inceputul:
1. Surmont MTB Challenge Azuga
Cursa a avut loc pe 8 iulie, la Azuga, iar eu am ales traseul mediu - 38 km cu 1100m diferenta de nivel. Am plecat impreuna cu Cristi din Bucuresti in dimineata cursei, am luat kitul, ne-am mai invartit vreo 2 ore si ceva prin parcare si... start! Am pedalat fara probleme primii vreo 7 km de urcare sustinuta pe drum forestier :) la urmatorii am mai si impins putin de bicicleta :) dupa care am intrat in zona de padure. Si daca pana in acel moment am spus ca urasc pietrele si abia astept pamantul de padure, acolo mi-am dorit inapoi pietrele :) Traseul a fost ceva mai tehnic decat ma asteptam, si eu nu prea ma pricep la urcat/coborat peste radacini tip scara :D asa ca, mai incet, mai sontac-sontac, am ajuns in varful muntelui :) unde direct pe prima portiune de coborare am reusit o cazatura spectaculoasa la vreo 30 km/ora, si multumesc din suflet inventatotului castii. Dupa cazatura am fost si mai precauta, am luat pe jos chiar si coborari care nu se anuntau extrem de periculoase, dar na, paza buna... :) Si pana la urma am ajuns la bucata de drum forestier care acum trebuia coborata, si mi-am dat drumul la vale la viteza maxima :) am depasit si 40 km/ora pe alocuri, am reusit si kilometri parcursi in maxim 2 minute :) Pe final am prins balti pe jos (in Azuga a tras o ploaie zdravana, nu stiu cum de am scapat uscata pe tot traseul), asa ca la finish am ajuns cam noroita :) Timp final: 4h47, locul 6 din 11, aproape la egalitate cu locul 5 (care m-a depasit cu 3 secunde, pe ultima portiune de mers)
Concluzie: cursa placuta, multa umbra, traseul oarecum tehnic, dar probabil ca o sa mai incerc sa il parcurg, dat fiind ca nu e chiar la asa mare departare de casa. Daca vrea si Cristi, bineinteles :)
p.s. Multumesc Florian Raducanu pentru poza :)
.jpg)
2. Maratonul Vinului
A avut loc pe 15 iulie. Cum pe 13 a fost ziua mea, am hotarat sa fie un fel de cursa-cadou, mai ales ca pana aproape de finalul inscrierilor eram doar 2 fete inscrise la tura lunga. Apoi am ajuns 4, dintre care una a renuntat (am senzatia ca s-a transferat la tura mica), deci am ramas 3. Ca sa imi fac cadoul mult visat nu era nevoie decat sa termin cursa :) Ah, am primit de la colegi si o casca noua, ca cea lovita nu mai e sigura...
Am ajuns dimineata in Urlati. Am constatat ca e foarte aproape de noi. De fapt, dupa ce se va da in folosinta autostrada, cred ca am face maxim 45 de minute cu masina pana acolo. Problema la aceasta cursa a fost caldura. Adica, 15 iulie e zi torida de vara, de cuptor :) asa s-a si dovedit a fi.
Ziua s-a anuntat mai prost pentru noi inca din start - Cristi mi-a facut un test la bicicleta si a reusit sa se loveasca, de mi-a cam stat inima in loc. Am cam avut emotii, dar pana la urma l-am lasat in grija cortului de prim ajutor si am pornit pe traseu. Desi initial m-am asezat undeva in ultimul sfert la start, am fost directionata de organizatori in fata, langa ceilalti colegi de "tura lunga". N-am prea inteles de ce, pentru ca e clar ca tura scurta o "taie" mai repede, si nu era start decalat. Asa ca, la start, majoritatea baietilor s-au ingramadit in fata mea, pentru ca apoi, pe prima portiune de urcare (unde se ingusta si drumul), sa se opreasca si sa ma incurce rau. De fapt, am prins vreo 3 ambuscade de-astea pe primii vreo 5 km...
La un moment dat s-au despartit traseele, am ajuns si la o coborare anuntata ca periculoasa. Am intrebat care era pericolul - pietre si crapaturi in pamant. Cu pietrele m-am descurcat, dar crapaturile... cum sa va explic, pur si simplu, de la seceta, s-a crapat pamantul. Dar nu dungulite usor de trecut cu vederea, ci chiar crapaturi late, carora nu prea le vedeai fundul cu ochiul liber :) ei bine, intr-o astfel de crapatura mi-a intrat la un moment dat roata din fata, iar eu am zburat peste ghidon. De data asta in genunchi (da, pe langa casca, probabil utile sunt si niste genunchere) :) Cam acolo s-a diminuat serios entuziasmul meu, plus ca deja se incalzise la 41-44 grade la umbra... am hotarat ca "better safe than sorry" si am luat-o mai incet, doar cu gandul de a termina cursa. Mi-a fost clar destul de repede ca eram ultima, dar na, nu era prima data in viata cand ma gaseam in aceasta postura :)
Undeva intre orele 12-13, toata cursa mea s-ar putea numi "pandeste umbra" :) ardea soarele destul de rau (nu in cap ca aveam casca, dar il simteam pe spate), si pomii erau destul de rari, asa ca in momentul in care gaseam unul, ma refugiam cateva minute la umbra lui :) ce e sigur: din ce am gasit, cea mai buna umbra o tin nucii :)
La un moment dat mi-a murit si bateria de la telefon (si implicit gps), deci am ramas si fara notiunea de timp sau distanta, si am mers practic din inertie, fara sa mai pot face vreun fel de calcul privind distanta ramasa sau timpul pana la finish. Ce era cert din nou - organizatorii se cam pregateau sa stranga. De fapt, fiecare CP il astepta pe Ben - unul dintre organizatori, care avea rolul de a "inchide plutonul" si de a da "strangerea".
Bineinteles, m-a ajuns si Ben din urma, si am mers impreuna o portiune de drum.
Si la un moment dat - momentul fatidic - i-a sunat telefonul, si a primit instructiuni sa "ne retragem". In 3 ani si jumatate de cand particip la evenimente sportive, e pentru prima data cand organizatorul ma retrage de pe traseu. Nu mi-a fost foarte clar de ce - am inteles ca nu mai vroiau sa astepte dupa mine, ca nici voluntarii nu mai puteau sta in soare - inteleg si accept asta (motiv pentru care am si acceptat sa nu mai continui cursa pana la urma), dar atata timp cat nu au existat timpi limita la CP-uri, si cat timp s-a derulat concursul chiar si in conditii de canicula, eu cred ca aveam dreptul sa continui cursa. La finish m-au cam ametit cu niste jumatati de explicatii, dar tot in ceata am ramas, doar ca de la un moment dat m-am mai linistit din nervi si dezamagire. Ulterior, dupa ce am vazut afisate rezultatele si eu m-am aflat complet in afara listelor, m-am simtit efectiv "aruncata la gunoi" si considerata un ... ceva nesemnificativ. Da, am facut cursa pentru mine, si nici macar nu mi s-a permis sa o termin - stiu, puteti spune ca puteam sa o continui chiar si fara CP-uri - intrucat nu mai aveam apa pe traseu nu as fi riscat, plus ca nu stiu daca nu cumva stransesera si o parte din marcaje. Si oricat de ambitioasa as fi, nu-s inconstienta sa merg 17 km de canicula fara apa. Facusem cam 38 de km, in timp similar cu cel de la Azuga, dar in conditii meteo mult mai dificile.
Deci, in loc de cadou frumos de ziua mea, m-am ales cu 2 cazaturi "in familie" (una eu, una Cristi), si o cursa neterminata fortat. Mda, uneori socoteala din targ da rau cu virgula :) De fapt, mi-am adus aminte de o cursa a lui Marian pe Fuji, in care concurentii au fost opriti la jumatatea traseului de organizatori din cauza vremii, dar au fost totusi considerati finisheri...
Concluzia: nu prea am concluzii, sunt in ceata totala privind modul in care "am ajuns" la finish. Oricum, dezamagirea la modul general exista si cel mai probabil probabil nu voi repeta aceasta cursa. Dar organizatorii si-au atins unul din scopuri - zona am descoperit-o, mai ramane sa gasim un week-end de vreme cat de cat normala ca sa mai incercam macar traseul mic. Poate in toamna, cand vor fi copti si strugurii, ca nu degeaba e Maratonul Vinului.
p.s. chiar daca nu apar pe niciun fel de lista pe site, am fost acolo, da? am dovada clara :) multumesc Zoltan Marton pentru poze :)
Sa incepem cu inceputul:
1. Surmont MTB Challenge Azuga
Cursa a avut loc pe 8 iulie, la Azuga, iar eu am ales traseul mediu - 38 km cu 1100m diferenta de nivel. Am plecat impreuna cu Cristi din Bucuresti in dimineata cursei, am luat kitul, ne-am mai invartit vreo 2 ore si ceva prin parcare si... start! Am pedalat fara probleme primii vreo 7 km de urcare sustinuta pe drum forestier :) la urmatorii am mai si impins putin de bicicleta :) dupa care am intrat in zona de padure. Si daca pana in acel moment am spus ca urasc pietrele si abia astept pamantul de padure, acolo mi-am dorit inapoi pietrele :) Traseul a fost ceva mai tehnic decat ma asteptam, si eu nu prea ma pricep la urcat/coborat peste radacini tip scara :D asa ca, mai incet, mai sontac-sontac, am ajuns in varful muntelui :) unde direct pe prima portiune de coborare am reusit o cazatura spectaculoasa la vreo 30 km/ora, si multumesc din suflet inventatotului castii. Dupa cazatura am fost si mai precauta, am luat pe jos chiar si coborari care nu se anuntau extrem de periculoase, dar na, paza buna... :) Si pana la urma am ajuns la bucata de drum forestier care acum trebuia coborata, si mi-am dat drumul la vale la viteza maxima :) am depasit si 40 km/ora pe alocuri, am reusit si kilometri parcursi in maxim 2 minute :) Pe final am prins balti pe jos (in Azuga a tras o ploaie zdravana, nu stiu cum de am scapat uscata pe tot traseul), asa ca la finish am ajuns cam noroita :) Timp final: 4h47, locul 6 din 11, aproape la egalitate cu locul 5 (care m-a depasit cu 3 secunde, pe ultima portiune de mers)
Concluzie: cursa placuta, multa umbra, traseul oarecum tehnic, dar probabil ca o sa mai incerc sa il parcurg, dat fiind ca nu e chiar la asa mare departare de casa. Daca vrea si Cristi, bineinteles :)
p.s. Multumesc Florian Raducanu pentru poza :)
.jpg)
2. Maratonul Vinului
A avut loc pe 15 iulie. Cum pe 13 a fost ziua mea, am hotarat sa fie un fel de cursa-cadou, mai ales ca pana aproape de finalul inscrierilor eram doar 2 fete inscrise la tura lunga. Apoi am ajuns 4, dintre care una a renuntat (am senzatia ca s-a transferat la tura mica), deci am ramas 3. Ca sa imi fac cadoul mult visat nu era nevoie decat sa termin cursa :) Ah, am primit de la colegi si o casca noua, ca cea lovita nu mai e sigura...
Am ajuns dimineata in Urlati. Am constatat ca e foarte aproape de noi. De fapt, dupa ce se va da in folosinta autostrada, cred ca am face maxim 45 de minute cu masina pana acolo. Problema la aceasta cursa a fost caldura. Adica, 15 iulie e zi torida de vara, de cuptor :) asa s-a si dovedit a fi.
Ziua s-a anuntat mai prost pentru noi inca din start - Cristi mi-a facut un test la bicicleta si a reusit sa se loveasca, de mi-a cam stat inima in loc. Am cam avut emotii, dar pana la urma l-am lasat in grija cortului de prim ajutor si am pornit pe traseu. Desi initial m-am asezat undeva in ultimul sfert la start, am fost directionata de organizatori in fata, langa ceilalti colegi de "tura lunga". N-am prea inteles de ce, pentru ca e clar ca tura scurta o "taie" mai repede, si nu era start decalat. Asa ca, la start, majoritatea baietilor s-au ingramadit in fata mea, pentru ca apoi, pe prima portiune de urcare (unde se ingusta si drumul), sa se opreasca si sa ma incurce rau. De fapt, am prins vreo 3 ambuscade de-astea pe primii vreo 5 km...
La un moment dat s-au despartit traseele, am ajuns si la o coborare anuntata ca periculoasa. Am intrebat care era pericolul - pietre si crapaturi in pamant. Cu pietrele m-am descurcat, dar crapaturile... cum sa va explic, pur si simplu, de la seceta, s-a crapat pamantul. Dar nu dungulite usor de trecut cu vederea, ci chiar crapaturi late, carora nu prea le vedeai fundul cu ochiul liber :) ei bine, intr-o astfel de crapatura mi-a intrat la un moment dat roata din fata, iar eu am zburat peste ghidon. De data asta in genunchi (da, pe langa casca, probabil utile sunt si niste genunchere) :) Cam acolo s-a diminuat serios entuziasmul meu, plus ca deja se incalzise la 41-44 grade la umbra... am hotarat ca "better safe than sorry" si am luat-o mai incet, doar cu gandul de a termina cursa. Mi-a fost clar destul de repede ca eram ultima, dar na, nu era prima data in viata cand ma gaseam in aceasta postura :)
Undeva intre orele 12-13, toata cursa mea s-ar putea numi "pandeste umbra" :) ardea soarele destul de rau (nu in cap ca aveam casca, dar il simteam pe spate), si pomii erau destul de rari, asa ca in momentul in care gaseam unul, ma refugiam cateva minute la umbra lui :) ce e sigur: din ce am gasit, cea mai buna umbra o tin nucii :)
La un moment dat mi-a murit si bateria de la telefon (si implicit gps), deci am ramas si fara notiunea de timp sau distanta, si am mers practic din inertie, fara sa mai pot face vreun fel de calcul privind distanta ramasa sau timpul pana la finish. Ce era cert din nou - organizatorii se cam pregateau sa stranga. De fapt, fiecare CP il astepta pe Ben - unul dintre organizatori, care avea rolul de a "inchide plutonul" si de a da "strangerea".
Bineinteles, m-a ajuns si Ben din urma, si am mers impreuna o portiune de drum.
Si la un moment dat - momentul fatidic - i-a sunat telefonul, si a primit instructiuni sa "ne retragem". In 3 ani si jumatate de cand particip la evenimente sportive, e pentru prima data cand organizatorul ma retrage de pe traseu. Nu mi-a fost foarte clar de ce - am inteles ca nu mai vroiau sa astepte dupa mine, ca nici voluntarii nu mai puteau sta in soare - inteleg si accept asta (motiv pentru care am si acceptat sa nu mai continui cursa pana la urma), dar atata timp cat nu au existat timpi limita la CP-uri, si cat timp s-a derulat concursul chiar si in conditii de canicula, eu cred ca aveam dreptul sa continui cursa. La finish m-au cam ametit cu niste jumatati de explicatii, dar tot in ceata am ramas, doar ca de la un moment dat m-am mai linistit din nervi si dezamagire. Ulterior, dupa ce am vazut afisate rezultatele si eu m-am aflat complet in afara listelor, m-am simtit efectiv "aruncata la gunoi" si considerata un ... ceva nesemnificativ. Da, am facut cursa pentru mine, si nici macar nu mi s-a permis sa o termin - stiu, puteti spune ca puteam sa o continui chiar si fara CP-uri - intrucat nu mai aveam apa pe traseu nu as fi riscat, plus ca nu stiu daca nu cumva stransesera si o parte din marcaje. Si oricat de ambitioasa as fi, nu-s inconstienta sa merg 17 km de canicula fara apa. Facusem cam 38 de km, in timp similar cu cel de la Azuga, dar in conditii meteo mult mai dificile.
Deci, in loc de cadou frumos de ziua mea, m-am ales cu 2 cazaturi "in familie" (una eu, una Cristi), si o cursa neterminata fortat. Mda, uneori socoteala din targ da rau cu virgula :) De fapt, mi-am adus aminte de o cursa a lui Marian pe Fuji, in care concurentii au fost opriti la jumatatea traseului de organizatori din cauza vremii, dar au fost totusi considerati finisheri...
Concluzia: nu prea am concluzii, sunt in ceata totala privind modul in care "am ajuns" la finish. Oricum, dezamagirea la modul general exista si cel mai probabil probabil nu voi repeta aceasta cursa. Dar organizatorii si-au atins unul din scopuri - zona am descoperit-o, mai ramane sa gasim un week-end de vreme cat de cat normala ca sa mai incercam macar traseul mic. Poate in toamna, cand vor fi copti si strugurii, ca nu degeaba e Maratonul Vinului.
p.s. chiar daca nu apar pe niciun fel de lista pe site, am fost acolo, da? am dovada clara :) multumesc Zoltan Marton pentru poze :)
duminică, 20 mai 2012
Raport de cursa: Velocompass Mai 2012
Am asteptat cu mult drag acest concurs :) mi-a placut mult editia 2011, asa ca am pornit cu ganduri mari spre editia 2012 :)
O modificare majora a organizatorilor a fost perioada - iar luna mai e cam capricioasa din punct de vedere al vremii. Dupa ce saptamana trecut am "ratat" o evadare pe vreme excelenta, saptamana asta a plouat in fiecare zi. Am zis ca totusi, mai rau ca la Prima Evadare 2011 n-are cum sa fie, asa ca am saltat bicicleta in masina si m-am prezentat la start. Apoi, am convins-o si pe Iuliana sa mi se alature, ca doar ploaia incetase :D
Pentru cine nu stie - la o astfel de competitie starturile sunt decalate, echipele pleaca una dupa alta, la o anumita diferenta de timp. Programul fusese stabilit, se pleca la 3 minute diferenta, noi eram programate pentru putin dupa ora 12. Pana la urma, cum o parte din echipe nu s-au prezentat, am pornit mai devreme, aproape ultimele, confom ordinii din planificare. Si, ca un facut, nici n-am pornit bine, ca s-a pornit si o ploaie torentiala :) chiar m-am razvratit putin atunci, baietii prinsesera aproape o ora fara ploaie :D
In mod normal, ploaia nu ma sperie :) dar... am ochelari, Iuliana la fel. Doar persoanele care poarta ochelari imi pot intelege nervii pe ploaie :) ca picaturile se pun pe ochelari si incep sa vezi aiurea, plus ca ochelarii se mai si aburesc si nu mai vezi nimic :D si pe langa toate celelalte chestii la care trebuie sa fii atent, mai vine si chestiunea asta in plus :) Pentru urmatoarele concursul o sa imi iau lentile de contact :) Dixit!
Apoi, o alta dificultate pe ploaie (dar de care am suferit toti :D) - crengile lasate ale pomilor, plantele inclinate etc. Pe de o parte iti impiedica vizibilitatea, te uiti de 3 ori - o fi sau n-o fi poteca aici, oare se continua sau se infunda (am trecut de vreo 2 ori pe langa postul 2 asa, eram convinse ca se infunda cararea, cand se fapt nu se infunda :D), pe de alta parte le "iei" din plin cu fata sau cu casca - mi-am si agatat casca in pomi de vreo 3 ori :D si cum era prinsa bine de cap, era sa raman agatata cu totul :))
Alt aspect - daca esti al doilea - crengile care se agata in cel din fata ta vin cu putere peste tine :)) primele le-am cam luat in plina figura, apoi am prins strategia - aplecam capul ca sa le "iau" in casca, dar asta afecteaza faptul ca nu mai vezi drumul pe care ar trebui sa il iei cu bicicleta, deci am mai luat si balti si zone de namol pe care n-as fi vrut sa le iau :))
Apoi - baltile si namolul. Te concentrezi cum sa le abordezi, si "ratezi" potecile de pe langa drum :) Strategii de genul "a treia poteca la stanga" devin extrem de nesigure :)) - "o luam pe asta; o fi a treia, poate e a 4-a, poate cea dinainte nu era poteca" :))
Iar ca totul sa fie complet, mi s-a stricat si ciclometrul inca dupa primii 20 de metri, asa ca nu mai aveam idee de distanta parcursa :) anul trecut ne-a ajutat mult, "o poteca la stanga peste 300m" era o chestie clara, dar acum n-a mai functionat :D iar ochiometric nu prea ne-a iesit, intrucat pe portiuni mergeam mai repede iar pe altele impingeam bicicleta, deci nu mai puteam aprecia nici macar o viteza medie...
Consecinta - am gasit punctul 1 dupa o mica ezitare, am gasit punctul 2 dupa 2 ezitari, 3,4,5 si 6 fara probleme :) apoi am ratacit rau spre punctul 7, si am reusit sa iesim major in afara hartii :)) iar dupa un total de vreo 3 ore apoteotice de pedalat pe ploaie torentiala, am hotarat sa abandonam.
Am primit sfatul "mergeti spre sud", si am iesit pe o straduta din comuna Voluntari, departe rau de unde ar fi trebuit sa fim :) de acolo am luat-o pe asfalt, si pana la punctul de start am mers vreo 6 km :D Ah, e super tare sa mergi cu bicicleta pe asfalt pe un drum cu canalizare/scurgere proasta :D aveam portuni de drum cu apa si de peste 10 cm - evident, am stropit tot in jur, in special pe noi :))
Partea buna e ca s-au spalat si bicicletele :) cand am iesit cu ele din padure ne-am distrat copios - eu aveam o creanga intreaga prinsa intre butucul rotii din fata si frana fata (auzeam eu ceva "frecand" la frana, dar n-am dibuit ce pana n-am iesit la lumina), iar Iuliana avea niste plante gen iedera infasurate elegant peste caseta de pinioane :)) noroc ca n-a incercat sa schimbe viteza :D
Cam asta a fost povestea noastra de la Velocompass 2012. Acum, daca stau bine sa ma gandesc, intre urzicile de iulie de anul trecut, si ploaia de mai de anul asta, aleg fara drept de apel urzicile :))
Sa ne vedem cu bine la editia urmatoare, asta e, pentru mine, inca o cursa de razbunat! :))
O modificare majora a organizatorilor a fost perioada - iar luna mai e cam capricioasa din punct de vedere al vremii. Dupa ce saptamana trecut am "ratat" o evadare pe vreme excelenta, saptamana asta a plouat in fiecare zi. Am zis ca totusi, mai rau ca la Prima Evadare 2011 n-are cum sa fie, asa ca am saltat bicicleta in masina si m-am prezentat la start. Apoi, am convins-o si pe Iuliana sa mi se alature, ca doar ploaia incetase :D
Pentru cine nu stie - la o astfel de competitie starturile sunt decalate, echipele pleaca una dupa alta, la o anumita diferenta de timp. Programul fusese stabilit, se pleca la 3 minute diferenta, noi eram programate pentru putin dupa ora 12. Pana la urma, cum o parte din echipe nu s-au prezentat, am pornit mai devreme, aproape ultimele, confom ordinii din planificare. Si, ca un facut, nici n-am pornit bine, ca s-a pornit si o ploaie torentiala :) chiar m-am razvratit putin atunci, baietii prinsesera aproape o ora fara ploaie :D
In mod normal, ploaia nu ma sperie :) dar... am ochelari, Iuliana la fel. Doar persoanele care poarta ochelari imi pot intelege nervii pe ploaie :) ca picaturile se pun pe ochelari si incep sa vezi aiurea, plus ca ochelarii se mai si aburesc si nu mai vezi nimic :D si pe langa toate celelalte chestii la care trebuie sa fii atent, mai vine si chestiunea asta in plus :) Pentru urmatoarele concursul o sa imi iau lentile de contact :) Dixit!
Apoi, o alta dificultate pe ploaie (dar de care am suferit toti :D) - crengile lasate ale pomilor, plantele inclinate etc. Pe de o parte iti impiedica vizibilitatea, te uiti de 3 ori - o fi sau n-o fi poteca aici, oare se continua sau se infunda (am trecut de vreo 2 ori pe langa postul 2 asa, eram convinse ca se infunda cararea, cand se fapt nu se infunda :D), pe de alta parte le "iei" din plin cu fata sau cu casca - mi-am si agatat casca in pomi de vreo 3 ori :D si cum era prinsa bine de cap, era sa raman agatata cu totul :))
Alt aspect - daca esti al doilea - crengile care se agata in cel din fata ta vin cu putere peste tine :)) primele le-am cam luat in plina figura, apoi am prins strategia - aplecam capul ca sa le "iau" in casca, dar asta afecteaza faptul ca nu mai vezi drumul pe care ar trebui sa il iei cu bicicleta, deci am mai luat si balti si zone de namol pe care n-as fi vrut sa le iau :))
Apoi - baltile si namolul. Te concentrezi cum sa le abordezi, si "ratezi" potecile de pe langa drum :) Strategii de genul "a treia poteca la stanga" devin extrem de nesigure :)) - "o luam pe asta; o fi a treia, poate e a 4-a, poate cea dinainte nu era poteca" :))
Iar ca totul sa fie complet, mi s-a stricat si ciclometrul inca dupa primii 20 de metri, asa ca nu mai aveam idee de distanta parcursa :) anul trecut ne-a ajutat mult, "o poteca la stanga peste 300m" era o chestie clara, dar acum n-a mai functionat :D iar ochiometric nu prea ne-a iesit, intrucat pe portiuni mergeam mai repede iar pe altele impingeam bicicleta, deci nu mai puteam aprecia nici macar o viteza medie...
Consecinta - am gasit punctul 1 dupa o mica ezitare, am gasit punctul 2 dupa 2 ezitari, 3,4,5 si 6 fara probleme :) apoi am ratacit rau spre punctul 7, si am reusit sa iesim major in afara hartii :)) iar dupa un total de vreo 3 ore apoteotice de pedalat pe ploaie torentiala, am hotarat sa abandonam.
Am primit sfatul "mergeti spre sud", si am iesit pe o straduta din comuna Voluntari, departe rau de unde ar fi trebuit sa fim :) de acolo am luat-o pe asfalt, si pana la punctul de start am mers vreo 6 km :D Ah, e super tare sa mergi cu bicicleta pe asfalt pe un drum cu canalizare/scurgere proasta :D aveam portuni de drum cu apa si de peste 10 cm - evident, am stropit tot in jur, in special pe noi :))
Partea buna e ca s-au spalat si bicicletele :) cand am iesit cu ele din padure ne-am distrat copios - eu aveam o creanga intreaga prinsa intre butucul rotii din fata si frana fata (auzeam eu ceva "frecand" la frana, dar n-am dibuit ce pana n-am iesit la lumina), iar Iuliana avea niste plante gen iedera infasurate elegant peste caseta de pinioane :)) noroc ca n-a incercat sa schimbe viteza :D
Cam asta a fost povestea noastra de la Velocompass 2012. Acum, daca stau bine sa ma gandesc, intre urzicile de iulie de anul trecut, si ploaia de mai de anul asta, aleg fara drept de apel urzicile :))
Sa ne vedem cu bine la editia urmatoare, asta e, pentru mine, inca o cursa de razbunat! :))
luni, 30 aprilie 2012
Activitati sportive in luna mai
Mda, s-au cam strans :D
Sa le luam pe rand:
1. In acest week-end, mai precis duminica 6 mai, particip impreuna cu doamna deputat Carmen Moldovan la Veloparlamentari in tandem 2.0. Sper sa fie vreme buna, sa pot pleca direct de acasa cu bicicleta :) Va fi o provocare, am vreo 20 de km pana la intrarea in Bucuresti, noroc ca intru in oras in apropierea locului de intalnire ;) Mai greu cred ca va fi la intoarcere, dar dupa cum suspectez ca traseul e in usoara coborare pe ruta Bucuresti - acasa, am incredere ca voi face fata. Oricum, pana sa se intunece, ajung si eu acasa cumva.
Ah, ca surpriza din partea organizatorilor, cineva va pedala in tandem la propriu ;) Eu n-am avut astfel de experiente pana acum, dar tin minte cum a fost cu cativa ani in urma, cand am incercat canoe in 2 (in Franta, impreuna cu o studenta originara din Maroc) - ne-am invartit pe loc cu barcuta vreo 10 minute, pana ne-am dat seama cum statea treaba. Macar n-am cazut in apa ;)
2. Urmatorul week-end va fi la fel de plin:
2.1. Sambata 12 mai vor fi crosurile Campionii Sanatatii (eh, am dat informatia in vileag!), eveniment din a carui echipa de organizare fac parte si eu. Deci, parinti cu copii, sunteti invitati la putina miscare ;) Sper sa ajung sa particip si eu cu Alex, el isi doreste de ceva vreme sa alergam impreuna la un eveniment :) Revin cu detalii.
2.2. Duminica 13 mai va fi celebrul maraton Prima Evadare. Am participat si anul trecut prin generozitatea firmei la care lucrez, dar din pacate am abandonat la jumatate. E singura mea cursa abandonata :) De data asta mi-am pus in gand sa o termin, chiar daca voi cara bicicleta in spate tot drumul :D (chiar asa, sa imi caut niste hamuri si o metoda comoda de "tractiune", in caz de ploaie :D). Mai sper sa nu fiu prea obosita dupa tura de pedalat de la Veloparlamentari. Vedem ce iese. Oricum, e pe 13, iar numarul asta imi poarta noroc. Zic eu :D
3. Urmatorul week-end: pe 19 mai - Velocompass. Echipa impreuna cu Iuliana. Anul trecut am castigat primul loc la feminin, asa ca avem un titlu de aparat :) de data asta se pare ca o sa avem echipament ceva mai profesionist, luand in considerare premiile castigate la concursul lui Gabi Solomon :) Sa avem, si aici, vreme buna! ;)
4. Si ultimul week-end al lunii nu putea sa se lase mai prejos - va fi Corporate Games, eveniment la care voi reprezenta firma (si tara, ca sa sune mai pompos :P) la cursa individuala de 5000m, si la o stafeta 4x1600m impreuna cu 3 colegi. Am emotii mari mari mari, sper ca totusi pedalatul din urmatoarele week-enduri sa imi fie de folos :)
Cam asta e rezumatul lunii mai. Sper sa nu ma lege Cristi de pat in urmatoarele week-end-uri ;) poate totusi reusesc sa castig undeva (la vreo tragere la sorti, ca la premii n-am sanse :D si nici bani sa cumparam una la pretentiile lui) o bicicleta si pentru el, sa ma insoteasca, macar din cand in cand :D lui Alex deja i-am promis "o bicicleta cu viteze" cadou de ziua copilului :)
Sa le luam pe rand:
1. In acest week-end, mai precis duminica 6 mai, particip impreuna cu doamna deputat Carmen Moldovan la Veloparlamentari in tandem 2.0. Sper sa fie vreme buna, sa pot pleca direct de acasa cu bicicleta :) Va fi o provocare, am vreo 20 de km pana la intrarea in Bucuresti, noroc ca intru in oras in apropierea locului de intalnire ;) Mai greu cred ca va fi la intoarcere, dar dupa cum suspectez ca traseul e in usoara coborare pe ruta Bucuresti - acasa, am incredere ca voi face fata. Oricum, pana sa se intunece, ajung si eu acasa cumva.
Ah, ca surpriza din partea organizatorilor, cineva va pedala in tandem la propriu ;) Eu n-am avut astfel de experiente pana acum, dar tin minte cum a fost cu cativa ani in urma, cand am incercat canoe in 2 (in Franta, impreuna cu o studenta originara din Maroc) - ne-am invartit pe loc cu barcuta vreo 10 minute, pana ne-am dat seama cum statea treaba. Macar n-am cazut in apa ;)
2. Urmatorul week-end va fi la fel de plin:
2.1. Sambata 12 mai vor fi crosurile Campionii Sanatatii (eh, am dat informatia in vileag!), eveniment din a carui echipa de organizare fac parte si eu. Deci, parinti cu copii, sunteti invitati la putina miscare ;) Sper sa ajung sa particip si eu cu Alex, el isi doreste de ceva vreme sa alergam impreuna la un eveniment :) Revin cu detalii.
2.2. Duminica 13 mai va fi celebrul maraton Prima Evadare. Am participat si anul trecut prin generozitatea firmei la care lucrez, dar din pacate am abandonat la jumatate. E singura mea cursa abandonata :) De data asta mi-am pus in gand sa o termin, chiar daca voi cara bicicleta in spate tot drumul :D (chiar asa, sa imi caut niste hamuri si o metoda comoda de "tractiune", in caz de ploaie :D). Mai sper sa nu fiu prea obosita dupa tura de pedalat de la Veloparlamentari. Vedem ce iese. Oricum, e pe 13, iar numarul asta imi poarta noroc. Zic eu :D
3. Urmatorul week-end: pe 19 mai - Velocompass. Echipa impreuna cu Iuliana. Anul trecut am castigat primul loc la feminin, asa ca avem un titlu de aparat :) de data asta se pare ca o sa avem echipament ceva mai profesionist, luand in considerare premiile castigate la concursul lui Gabi Solomon :) Sa avem, si aici, vreme buna! ;)
4. Si ultimul week-end al lunii nu putea sa se lase mai prejos - va fi Corporate Games, eveniment la care voi reprezenta firma (si tara, ca sa sune mai pompos :P) la cursa individuala de 5000m, si la o stafeta 4x1600m impreuna cu 3 colegi. Am emotii mari mari mari, sper ca totusi pedalatul din urmatoarele week-enduri sa imi fie de folos :)
Cam asta e rezumatul lunii mai. Sper sa nu ma lege Cristi de pat in urmatoarele week-end-uri ;) poate totusi reusesc sa castig undeva (la vreo tragere la sorti, ca la premii n-am sanse :D si nici bani sa cumparam una la pretentiile lui) o bicicleta si pentru el, sa ma insoteasca, macar din cand in cand :D lui Alex deja i-am promis "o bicicleta cu viteze" cadou de ziua copilului :)
duminică, 18 martie 2012
Zi de bicicleala
Si daca tot a fost frumos si cald si azi, m-a scos Alex la o bicicleala :) am stat cateva ore (evident, n-am pedalat continuu).
La un moment dat l-am lasat cu Cristi si am dus bicicleta la spalatorie, ca sa inceapa curata sezonul ;) la prima spalatorie mi-au dat un jet de apa pe ea si mi-au pus-o in mana... cu noroiul inca stiva pe ea. M-am certat putin cu baietii, au mai dat un jet si mi-au cam dat jet mie :) eu, bineinteles, vroiam sa spele temeinic foile, pinioanele etc, dar n-am avut cu cine ma intelege.
Asa ca am platit, am urcat in sa, si-am pornit inca 3.5 km pana la spalatoria din satul vecin (unde imi spal de obicei masina, o sa va povestesc si despre asta candva). Acolo am avut cu cine discuta, le-am explicat ce vreau, si chiar si-au dat toata silinta. Le-am si lasat bani aproape cat de un spalat de masina... :)
Ajunsa inapoi, am mai "razuit mecanic" cateva zone de noroi uscat imbibat cu ulei (nu prea imi dau seama cum a ajuns asa, banuiesc totusi ca am exagerat cu unsul la un moment dat, combinat cu un exagerat cu ne-spalatul sau spalatul ca pisica, la prima spalatorie :D), si acum in sfarsit o simt ca functioneaza in parametri normali :) adica, asa cum o stiu dintotdeauna...
Si daca tot m-am miscat azi putin, poate imi fac curaj sa ma inscriu pentru Garboavele XC, mai ales ca am cunoscut-o pe Ana Maria Radu, am fost si cat pe ce sa fim colege de echipa la triatlonul Sf Ana anul trecut...
La un moment dat l-am lasat cu Cristi si am dus bicicleta la spalatorie, ca sa inceapa curata sezonul ;) la prima spalatorie mi-au dat un jet de apa pe ea si mi-au pus-o in mana... cu noroiul inca stiva pe ea. M-am certat putin cu baietii, au mai dat un jet si mi-au cam dat jet mie :) eu, bineinteles, vroiam sa spele temeinic foile, pinioanele etc, dar n-am avut cu cine ma intelege.
Asa ca am platit, am urcat in sa, si-am pornit inca 3.5 km pana la spalatoria din satul vecin (unde imi spal de obicei masina, o sa va povestesc si despre asta candva). Acolo am avut cu cine discuta, le-am explicat ce vreau, si chiar si-au dat toata silinta. Le-am si lasat bani aproape cat de un spalat de masina... :)
Ajunsa inapoi, am mai "razuit mecanic" cateva zone de noroi uscat imbibat cu ulei (nu prea imi dau seama cum a ajuns asa, banuiesc totusi ca am exagerat cu unsul la un moment dat, combinat cu un exagerat cu ne-spalatul sau spalatul ca pisica, la prima spalatorie :D), si acum in sfarsit o simt ca functioneaza in parametri normali :) adica, asa cum o stiu dintotdeauna...
Si daca tot m-am miscat azi putin, poate imi fac curaj sa ma inscriu pentru Garboavele XC, mai ales ca am cunoscut-o pe Ana Maria Radu, am fost si cat pe ce sa fim colege de echipa la triatlonul Sf Ana anul trecut...
vineri, 2 martie 2012
Urzicile de mai :)
Am nevoie de un raspuns cat mai profesionist la o intrebare care imi revine obsesiv in cap de ceva vreme: cat de mari si de "tari" sunt urzicile de padure in luna mai? :)
Stiu, la prima vedere pare o intrebare stupida :D va rog sa ma credeti ca nu e :) Anul trecut am avut tangenta cu ele la sfarsit de iulie, cand erau de vreo 2 metri inaltime, ocupau un volum semnificativ, usturau a naibii de tare, si mai si lasau pe mine o pudra ciudata alba, si in mine o senzatie de furnicaturi care n-a trecut vreo 3 zile :D
Asta pentru ca, "citind" o harta si alegand traseul cel mai scurt, nu stiam ca vom trece (Iuliana si eu) cu bicicleta prin ele :) Anul acesta stiu, doar ca nu stiu la ce sa ma astept din partea lor ;) Asta pentru ca, spre deosebire de anul trecut, concursul Velocompass editia 2012 va avea loc la mijlocul lunii mai.
Oare daca ploua des, urzicile ustura mai putin? :) sau daca voi avea haine lungi, voi simti mai putine furnicaturi? :) ramane de vazut, dar oricum ar fi, ma pregatesc sufleteste de inca un an fara dureri reumatice :D pentru ca experienta biciclitului prin padure, cu harta in mana, nu poate fi ratata ;)
Ca sa nu va sperii de tot - sa stiti ca se pot alege si trasee fara urzici (dar bag mana in urzici... pardon, foc, ca un picior "incalzit vegetal" pedaleaza mai bine :) noi cel putin in acea zona am avut cel mai bun randament :D) Traseul e la alegerea participantului, tot ce conteaza este ca punctele marcate pe harta sa fie atinse, in ordinea ceruta.Poate fi, de fapt si un "team building" de familie - poate anul viitor sa avem toti biciclete si sa incercam si varianta asta ;) cred ca va fi interesant sa ajung la discutii cu Cristi - el bazandu-se pe flerul lui de mascul care se orienteaza perfect si pe calota glaciara in miezul noptii polare, iar eu pe experienta concursurilor de orientare la care voi fi participat pana in acel moment, dupa ce voi fi rasucit harta in n'shpe mii de feluri :D dar mai ales cat ne-om pomeni unul pe altul, impreuna si separat, cand ne-om rataci :))
Si pentru ca, dupa cum v-am spus de nenumarate ori, sunt o dezorientata, mi-ar placea sa ma aleg cu o busola propusa de Gabriel Solomon la concursul adresat bloggerilor :) pentru ca am nevoie ;)
Sa ne vedem cu bine la start! :)
Stiu, la prima vedere pare o intrebare stupida :D va rog sa ma credeti ca nu e :) Anul trecut am avut tangenta cu ele la sfarsit de iulie, cand erau de vreo 2 metri inaltime, ocupau un volum semnificativ, usturau a naibii de tare, si mai si lasau pe mine o pudra ciudata alba, si in mine o senzatie de furnicaturi care n-a trecut vreo 3 zile :D
Asta pentru ca, "citind" o harta si alegand traseul cel mai scurt, nu stiam ca vom trece (Iuliana si eu) cu bicicleta prin ele :) Anul acesta stiu, doar ca nu stiu la ce sa ma astept din partea lor ;) Asta pentru ca, spre deosebire de anul trecut, concursul Velocompass editia 2012 va avea loc la mijlocul lunii mai.
Oare daca ploua des, urzicile ustura mai putin? :) sau daca voi avea haine lungi, voi simti mai putine furnicaturi? :) ramane de vazut, dar oricum ar fi, ma pregatesc sufleteste de inca un an fara dureri reumatice :D pentru ca experienta biciclitului prin padure, cu harta in mana, nu poate fi ratata ;)
Ca sa nu va sperii de tot - sa stiti ca se pot alege si trasee fara urzici (dar bag mana in urzici... pardon, foc, ca un picior "incalzit vegetal" pedaleaza mai bine :) noi cel putin in acea zona am avut cel mai bun randament :D) Traseul e la alegerea participantului, tot ce conteaza este ca punctele marcate pe harta sa fie atinse, in ordinea ceruta.Poate fi, de fapt si un "team building" de familie - poate anul viitor sa avem toti biciclete si sa incercam si varianta asta ;) cred ca va fi interesant sa ajung la discutii cu Cristi - el bazandu-se pe flerul lui de mascul care se orienteaza perfect si pe calota glaciara in miezul noptii polare, iar eu pe experienta concursurilor de orientare la care voi fi participat pana in acel moment, dupa ce voi fi rasucit harta in n'shpe mii de feluri :D dar mai ales cat ne-om pomeni unul pe altul, impreuna si separat, cand ne-om rataci :))
Si pentru ca, dupa cum v-am spus de nenumarate ori, sunt o dezorientata, mi-ar placea sa ma aleg cu o busola propusa de Gabriel Solomon la concursul adresat bloggerilor :) pentru ca am nevoie ;)
Sa ne vedem cu bine la start! :)
vineri, 24 februarie 2012
Concursuri viitoare
Incep cu o veste mai putin buna: din diverse motive, in principal financiare (deh, evenimentele recente lasa totusi niste urme :D) nu mai particip la Ultramataronul Connemara. Il aman pentru 2013. Dar, din solidaritate cu Laura, promit sa alerg distanta respectiva, la data respectiva, de la ora la care ar fi trebuit sa alerg in Irlanda :) n-o sa fie chiar acelasi lucru, dar ... asta pot sa fac :) Dupa calculele mele, inseamna cam pornire de la statuia Charles de Gaulle, 10 ture de Herastrau, si revenire la statuie. Mda, n-o sa fie simplu, asta e sigur :)
Apoi, vestile mai bune:
1. Voi participa pe 19 mai la Velocompass, a doua editie. Impreuna cu Iuliana. Eh, avem un titlu de aparat! :)
2. Pe 26 mai voi participa la Corporate Games, la 5000m individual, si impreuna cu inca 3 colegi la o stafeta 4*1600m. Sa vedem ce iese :)
Apoi, vestile mai bune:
1. Voi participa pe 19 mai la Velocompass, a doua editie. Impreuna cu Iuliana. Eh, avem un titlu de aparat! :)
2. Pe 26 mai voi participa la Corporate Games, la 5000m individual, si impreuna cu inca 3 colegi la o stafeta 4*1600m. Sa vedem ce iese :)
joi, 22 septembrie 2011
Raport de cursa: Duatlon Cetatea Brasovului 2011
Decizia de a participa la Duatlon Cetatea Brasovului s-a luat in urma cu un an, cand terminam chinuit proba de bicicleta de la Stafete Hobby. Imi cumparasem bicicleta cu o saptamana in urma, si m-am gandit eu ca 8 km n-au cum sa fie foarte dificili :D I-am parcurs in mai bine de 2 ore (sa nu mai spuneti nimanui :D). Evident, ultima stafeta in clasament :) din fericire, in arhiva concursului de anul trecut, organizatorii ne-au gresit numele (nici asta sa nu mai spuneti), deci nu aparem ultimele :)
Dar, la finalul concursului de anul trecut, nici nu plecasem inca din Brasov, ca eram deja hotarata sa imi iau revansa. In consecinta, am hotarat impreuna cu Ana sa repetam isprava in acest an, tot o stafeta: Ana alergarea, eu bicicleta.
Am oscilat, recunosc, vreo 2 luni, daca sa fie din nou Hobby, sau sa fie de data asta Profi. Pe de o parte, traseul de Hobby il stiam deja, puteam sa il parcurg intr-un timp decent, puteam iesi spre centrul clasamentului :) dar aveam in acelasi timp senzatia ca nu m-ar provoca suficient. Asta, pentru ca exista o provocare si mai mare: Profi. Dar acolo aveam dubiul ca pot face traseul de stafeta Profi in timp util. Desi, de foarte multe ori, cursele mele inseamna extrem de mult mobilizare si ambitie, mult mai mult decat pregatirea fizica, si chiar imi doream sa incerc.
Inainte sa plece Ana in concediu, eram decisa: Hobby. Pana s-a intors Ana din concediu, m-am decis din nou: Profi. Si pana s-a facut inscrierea (multumim revistei Alerg pentru sprijinul acordat :) ), a ramas Profi. Stafeta. Pana cu 2 zile inainte, cand a inceput sa se contureze ideea de individual in loc de stafeta. Iar cu o zi inainte s-a cam batut in cuie. Si in momentul inscrierii zarurile s-au aruncat: Individual Profi.
Nu eram pregatita psihic pentru alergat, clar. Nu stiam ce trebuie sa fac in tranzitii. Nu stiam mare lucru despre traseu, decat ca Ana s-a chinuit ceva cu el anul trecut :) Stiam ca are niste scari aproape verticale. Dificil, dar pana si ele sunt finite. Adica la un moment dat, se termina :)
Am plecat din Bucuresti in dimineata cursei, impreuna cu Marian. Am ajuns cam la fix cat sa ne inscriem, am ascultat sedinte tehnica. Tura a doua de alergare se scurtase, am ramas fara distractia oferita de scari :) eu am constatat ca imi uitasem ceasul acasa, si am decis sa merg cum pot eu mai bine. Am vazut 4 biciclete de feminin profi, dar am banuit ca or fi mai multe...
Si s-a dat startul. Aveam picioarele cam grele, nu facusem carboloading-ul cum trebuie :) eu oricum am probleme la acest capitol, tare greu ma incarc cu carbohidrati, oricati as manca :) am ramas de la inceput mai in urma, pe langa niste fete care nu mi s-au parut prea obisnuite cu astfel de concursuri, alergau cu ruperi de ritm - ma depaseau in forta, se mai opreau, depaseau din nou in forta etc. Eu m-am straduit sa tin ritmul constant, dar oricum habar nu aveam ce ritm aveam.
Prima urcare a trecut usor, am ajuns pe langa turn (mi-l aratase Marian din masina, stiam cam pe unde ma aflam), am luat-o la vale, si incepusem sa sper ca partea dificila a traseului a trecut, iar scarile nu sunt altceva decat o legenda :) M-am inselat, le-a venit si lor randul, si am asteptat frumos cuminte la rand pana au urcat toti cei din fata, ca n-am putut depasi. Oricum, n-ar fi facut vreo diferenta nici daca as fi depasit :)
De acolo traseul a fost ok, am trecut pe langa fanfara, care canta ceva foarte patriotic :) am intors la CP, am mai ascultat o data fanfara, si iata-ma la stand.
Aici, am fost cam derutata. Nu stiam cum ar trebui sa ma grabesc, asa ca ... nu m-am grabit deloc :) de fapt, nici sa fi vrut sa ma grabesc, nu mi-ar fi iesit: am luat repede pantalonii de ciclism peste cei de alergare, dar: am vrut sa schmb incaltamintea, mi-a intrat o piatra in cei cu care vroiam sa pedalez; am scapat de 2 ori centura cu apa; mi s-au agatat manusile in unghii (am avut si eu o data in viata unghii de domnisoara :D), mi-am scapat casca... noroc ca imi resetasem inainte ciclometrul, dar am uitat bicicleta pe viteza mare, desi am stiut dinainte ca ar fi bine sa fie pe o viteza mai mica, sa pot incepe pedalatul mai devreme :D
Cumva, am iesit din T1 :) cum cineva ma informase ca am terminat alergarea in aprox 34 min, iar timpul oficial e de 38, deduc ca m-am invartit 4 minute in stand :) scump, dom'le scump, trebuia mai ieftin!
Am pornit cu bicicleta; am impins-o pana la prima portiune mai dreapta, unde am vrut sa dau pe o viteza mai mica. Am dat o pedala si m-am infipt intr-un ditamai bolovanul, de era sa ma dau peste cap intr-un mod absolut acrobatic :) am scapat niste cuvinte printre dinti, am dat deoparte bolovanul, si am mai impins o tura bicicleta, ca mi-a fost teama sa mai urc pe ea :) Ah, la standuri eram ultima bicicleta de profi ramasa, asa ca nu m-am agitat prea mult in cursa; am mers pe ideea de a fi doar semi-kamikaze, si sa ajung intreaga acasa :)
Am mers bine, pe portiunile mai dificile am coborat de pe bicicleta. Daca anul trecut n-am depasit 14 km/ora, acum am avut vreo 3 momente in care m-am apropiat de 30 :D nu stiu foarte in detaliu, ca tineam ochii mai degraba pe stanci si pe radacini decat pe ciclometru :) Am ajuns relativ repede la primul CP, de unde fiecare culoare o lua pe alta directie :) de acolo a fost ceva mai greu sa ajung pana in varf. Nu neaparat din cauza traseului, cat mai ales a faptului ca uitasem acasa foaia pe care mi-am notat in ce punct e inaltimea maxima, si nu mai stiam cat am, ca sa stiu cat sa imi dozez efortul :) Sus, aflu ca eram a 4-a :) intreb la ce distanta sunt fetele din fata, mi se spune ca la distanta mare :) asa ca am continuat relaxata cursa.
Coborarea a fost ceva mai tehnica decat ma asteptam :) as fi vrut sa ma las mai in voia gravitatiei, dar nu era prea usor sa fac asta. Pana la urma, e totusi un traseu tehnic... Dar n-am avut probleme serioase, intrucat in zonele periculoase coboram pe de bicicleta :)
Si cum necum, am ajuns in zona mai putin periculoasa, de unde am pedalat binisor pana la stand, unde am luat in ordine inversa evenimentele de la T1. Poate de data asta n-am mai stat 4 minute, cred totusi ca am stat vreo 3 :D si am pornit in a doua alergare.
Crunt. E absolut crunta a doua alergare :) Motiv pentru care nici nu imi aduc aminte mare lucru din ea, decat ca m-am "lipit" de un baiat care parea la fel de terminat ca si mine, si impreuna am crezut ca alergam. Zic am crezut, pentru ca la final am constatat ca am "alergat" 2.5 km in 17 minute. Da, crunt :))
Duap finish, am primit medalia, am predat chipul, am baut niste apa, am mancat niste lamaie, si m-am inteles cu Marian sa pornim spre casa. Intreb daca am ajuns a 4-a, imi spune sa ma uit la rezultate.
Surpriza totala: una din fete abandonase, asa ca ... am prins podium! [yupiiii, inca sunt extaziata]. Asa ca ne-am dus la masa, am mancat, ne-am schimbat, am asteptat premierea :) Si chiar au fost premii serioase :) Multumesc organizatorilor si sponsorilor :)
Cam asta a fost incununarea mea de succes pe aceasta a doua jumatate a anului :) Multumesc in primul rand baietilor mei care m-au lasat sa ma antrenez :) (da, stiu, promit sa gatesc mai des de acum inainte :D)
Si inca ceva, ca nu ma pot abtine: pe cand ma uitam la rezultate, o domnisoara era absolut convinsa ca daca s-ar fi inscris la individual, ar fi iesit pe podium, ca a alergat mult mai bine decat mine la stafeta pe care o facuse :) da, stiu, recunosc, sustin - exista fete mult mai bune decat mine la duatlon, dar de data asta eu am avut curaj sa particip la proba de individual profi :) catodata, asta e tot ce trebuie... :)
Dar, la finalul concursului de anul trecut, nici nu plecasem inca din Brasov, ca eram deja hotarata sa imi iau revansa. In consecinta, am hotarat impreuna cu Ana sa repetam isprava in acest an, tot o stafeta: Ana alergarea, eu bicicleta.
Am oscilat, recunosc, vreo 2 luni, daca sa fie din nou Hobby, sau sa fie de data asta Profi. Pe de o parte, traseul de Hobby il stiam deja, puteam sa il parcurg intr-un timp decent, puteam iesi spre centrul clasamentului :) dar aveam in acelasi timp senzatia ca nu m-ar provoca suficient. Asta, pentru ca exista o provocare si mai mare: Profi. Dar acolo aveam dubiul ca pot face traseul de stafeta Profi in timp util. Desi, de foarte multe ori, cursele mele inseamna extrem de mult mobilizare si ambitie, mult mai mult decat pregatirea fizica, si chiar imi doream sa incerc.
Inainte sa plece Ana in concediu, eram decisa: Hobby. Pana s-a intors Ana din concediu, m-am decis din nou: Profi. Si pana s-a facut inscrierea (multumim revistei Alerg pentru sprijinul acordat :) ), a ramas Profi. Stafeta. Pana cu 2 zile inainte, cand a inceput sa se contureze ideea de individual in loc de stafeta. Iar cu o zi inainte s-a cam batut in cuie. Si in momentul inscrierii zarurile s-au aruncat: Individual Profi.
Nu eram pregatita psihic pentru alergat, clar. Nu stiam ce trebuie sa fac in tranzitii. Nu stiam mare lucru despre traseu, decat ca Ana s-a chinuit ceva cu el anul trecut :) Stiam ca are niste scari aproape verticale. Dificil, dar pana si ele sunt finite. Adica la un moment dat, se termina :)
Am plecat din Bucuresti in dimineata cursei, impreuna cu Marian. Am ajuns cam la fix cat sa ne inscriem, am ascultat sedinte tehnica. Tura a doua de alergare se scurtase, am ramas fara distractia oferita de scari :) eu am constatat ca imi uitasem ceasul acasa, si am decis sa merg cum pot eu mai bine. Am vazut 4 biciclete de feminin profi, dar am banuit ca or fi mai multe...
Si s-a dat startul. Aveam picioarele cam grele, nu facusem carboloading-ul cum trebuie :) eu oricum am probleme la acest capitol, tare greu ma incarc cu carbohidrati, oricati as manca :) am ramas de la inceput mai in urma, pe langa niste fete care nu mi s-au parut prea obisnuite cu astfel de concursuri, alergau cu ruperi de ritm - ma depaseau in forta, se mai opreau, depaseau din nou in forta etc. Eu m-am straduit sa tin ritmul constant, dar oricum habar nu aveam ce ritm aveam.
Prima urcare a trecut usor, am ajuns pe langa turn (mi-l aratase Marian din masina, stiam cam pe unde ma aflam), am luat-o la vale, si incepusem sa sper ca partea dificila a traseului a trecut, iar scarile nu sunt altceva decat o legenda :) M-am inselat, le-a venit si lor randul, si am asteptat frumos cuminte la rand pana au urcat toti cei din fata, ca n-am putut depasi. Oricum, n-ar fi facut vreo diferenta nici daca as fi depasit :)
De acolo traseul a fost ok, am trecut pe langa fanfara, care canta ceva foarte patriotic :) am intors la CP, am mai ascultat o data fanfara, si iata-ma la stand.
Aici, am fost cam derutata. Nu stiam cum ar trebui sa ma grabesc, asa ca ... nu m-am grabit deloc :) de fapt, nici sa fi vrut sa ma grabesc, nu mi-ar fi iesit: am luat repede pantalonii de ciclism peste cei de alergare, dar: am vrut sa schmb incaltamintea, mi-a intrat o piatra in cei cu care vroiam sa pedalez; am scapat de 2 ori centura cu apa; mi s-au agatat manusile in unghii (am avut si eu o data in viata unghii de domnisoara :D), mi-am scapat casca... noroc ca imi resetasem inainte ciclometrul, dar am uitat bicicleta pe viteza mare, desi am stiut dinainte ca ar fi bine sa fie pe o viteza mai mica, sa pot incepe pedalatul mai devreme :D
Cumva, am iesit din T1 :) cum cineva ma informase ca am terminat alergarea in aprox 34 min, iar timpul oficial e de 38, deduc ca m-am invartit 4 minute in stand :) scump, dom'le scump, trebuia mai ieftin!
Am pornit cu bicicleta; am impins-o pana la prima portiune mai dreapta, unde am vrut sa dau pe o viteza mai mica. Am dat o pedala si m-am infipt intr-un ditamai bolovanul, de era sa ma dau peste cap intr-un mod absolut acrobatic :) am scapat niste cuvinte printre dinti, am dat deoparte bolovanul, si am mai impins o tura bicicleta, ca mi-a fost teama sa mai urc pe ea :) Ah, la standuri eram ultima bicicleta de profi ramasa, asa ca nu m-am agitat prea mult in cursa; am mers pe ideea de a fi doar semi-kamikaze, si sa ajung intreaga acasa :)
Am mers bine, pe portiunile mai dificile am coborat de pe bicicleta. Daca anul trecut n-am depasit 14 km/ora, acum am avut vreo 3 momente in care m-am apropiat de 30 :D nu stiu foarte in detaliu, ca tineam ochii mai degraba pe stanci si pe radacini decat pe ciclometru :) Am ajuns relativ repede la primul CP, de unde fiecare culoare o lua pe alta directie :) de acolo a fost ceva mai greu sa ajung pana in varf. Nu neaparat din cauza traseului, cat mai ales a faptului ca uitasem acasa foaia pe care mi-am notat in ce punct e inaltimea maxima, si nu mai stiam cat am, ca sa stiu cat sa imi dozez efortul :) Sus, aflu ca eram a 4-a :) intreb la ce distanta sunt fetele din fata, mi se spune ca la distanta mare :) asa ca am continuat relaxata cursa.
Coborarea a fost ceva mai tehnica decat ma asteptam :) as fi vrut sa ma las mai in voia gravitatiei, dar nu era prea usor sa fac asta. Pana la urma, e totusi un traseu tehnic... Dar n-am avut probleme serioase, intrucat in zonele periculoase coboram pe de bicicleta :)
Si cum necum, am ajuns in zona mai putin periculoasa, de unde am pedalat binisor pana la stand, unde am luat in ordine inversa evenimentele de la T1. Poate de data asta n-am mai stat 4 minute, cred totusi ca am stat vreo 3 :D si am pornit in a doua alergare.
Crunt. E absolut crunta a doua alergare :) Motiv pentru care nici nu imi aduc aminte mare lucru din ea, decat ca m-am "lipit" de un baiat care parea la fel de terminat ca si mine, si impreuna am crezut ca alergam. Zic am crezut, pentru ca la final am constatat ca am "alergat" 2.5 km in 17 minute. Da, crunt :))
Duap finish, am primit medalia, am predat chipul, am baut niste apa, am mancat niste lamaie, si m-am inteles cu Marian sa pornim spre casa. Intreb daca am ajuns a 4-a, imi spune sa ma uit la rezultate.
Surpriza totala: una din fete abandonase, asa ca ... am prins podium! [yupiiii, inca sunt extaziata]. Asa ca ne-am dus la masa, am mancat, ne-am schimbat, am asteptat premierea :) Si chiar au fost premii serioase :) Multumesc organizatorilor si sponsorilor :)
Cam asta a fost incununarea mea de succes pe aceasta a doua jumatate a anului :) Multumesc in primul rand baietilor mei care m-au lasat sa ma antrenez :) (da, stiu, promit sa gatesc mai des de acum inainte :D)
Si inca ceva, ca nu ma pot abtine: pe cand ma uitam la rezultate, o domnisoara era absolut convinsa ca daca s-ar fi inscris la individual, ar fi iesit pe podium, ca a alergat mult mai bine decat mine la stafeta pe care o facuse :) da, stiu, recunosc, sustin - exista fete mult mai bune decat mine la duatlon, dar de data asta eu am avut curaj sa particip la proba de individual profi :) catodata, asta e tot ce trebuie... :)
miercuri, 14 septembrie 2011
Concursuri
Activitati sportive ramase pentru 2011:
1. Duatlon Cetatea Brasovului - voi face stafeta cu Ana, de data asta la Profi. Eu voi face partea de bicicleta. Dupa calculele mele, ma voi incadra in timpul limita. In rest, Doamne-ajuta! :)
2. Maraton Piatra Craiului - sper sa mergem toti, poate vrea si Alex sa alerge la cursele de copii :) Momentan sunt ceva probleme cu inscrierile, n-am primit nicio confirmare. Dar banuiesc ca totusi nu sunt probleme si voi fi acceptata :) Sper sa termin semnificativ mai bine decat anul trecut :)
3. Maratonul International Bucuresti. Aici sper sa particip cu Alex sambata, la cursa de prescolari, si duminica, la stafeta sau semimaraton. Ar trebui sa ma decid repede, stiu :)
Si poate niste crosuri - gen crosul Petrom, Campionii Sanatatii (cu Alex, evident)...
Ma mai gandesc la cupa Orca, daca se tine vreo editie de toamna/iarna in week-endul 3-4 decembrie, ca sa facem o vacanta mai lunga prin Cluj :) ramane de vazut, daca si cand se organizeaza :D
Pentru 2012 am ales deocamdata Connemarathon, unde sper sa iasa o excursie frumoasa in familie :) restul, vom vedea atunci :)
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Raport de cursa: Crosul "Maratonul Sperantei Terry Fox"
Participarea la acest cros a fost hotarare de ultim moment. De fapt, vroiam sa ies undeva cu bicicleta, si nu stiam unde :D si s-a ivit ocazia perfecta, mai ales ca stiam drumul pana la locul de start.
Crosul (5 km) a fost organizat de Scoala Internationala Americana Bucuresti, plecarea s-a facut de la sediul scolii (sos Pipera-Tunari), s-a facut o tura prin padurea Baneasa, si intoarcere la locul de start. Cursa e parte din miscarea iscata de Terry Fox - o poveste de viata care merita citita si retinuta.
Elementul de foc pentru mine a fost de fapt drumul de acasa pana acolo si retur...
M-am trezit devreme (desi in fiecare dimineata promit pisicilor ca le exilez daca mai miauna vreuna la 7 dimineata; nu sunt consecventa deloc :D). Am binevoit sa ma ridic din pat undeva spre ora 8, ca deja se trezise si Alex (pff, de s-ar trezi asa in zilele lucratoare...) si fremata tot ca ii era foame :)
M-am mai invartit prin casa, hotarata sa plec candva intre 9:20-9:30. Ma uitasem in prealabil pe Google maps, aveam de parcurs aprox 14 km, pe care i-am calculat cam la 40-45 min :)
Buuun. Mai pregatind geanta, mai o gura de apa, mai o gura de mancare, ba fixat ciclometrul, ba umflata roata din fata... am reusit sa plec pe la 9:45 :) Aveam senzatia ca sunt deja in criza de timp :D
Drumul dus a mers ca uns :) am reusit sa tin o medie destul de buna pentru mine :) dar ma simteam bine, asa ca am bagat viteza :D Am trecut frumos Balotesti - Dimieni - Tunari, podul peste centura, si eram convinsa ca am ajuns unde trebuia. Pana am vazut mare scris "Voluntari". Eu stiam ca trebuia sa ajung in Pipera, asa ca vreme de vreo 2 minute m-am aflat in panica, cu gandul nu ca nu stiu sa ma intorc acasa, dar cu marele dubiu cum am reusit sa gresesc drumul, ca doar am avut de mers doar inainte :)) am hotarat sa intreb la prima poarta si surpriza, era chiar sediul scolii :) Timp dus: 38 minute :D
Am intrat, mi-au aratat baietii de la paza rastelul de biciclete, am "parcat", si am pornit la start, cu rucsacul in spate. Mi-am luat numar si m-am invartit haotic pe acolo, pana am dat de cateva figuri cunoscute :)
Cursa in sine - complet offroad. Cum nu pot pedala decat cu pantofii de trail, s-a potrivit de minune (chiar m-am felicitat ca am ales sa nu-i car dupa mine si pe cei de sosea :). M-am pus destul de in fata la start, dar se pare ca nu suficient, ca primii vreo 1.5 km doar am facut slalom intre copii care acum alergau ca din pusca, acum se opreau unde li se taia respiratia. Mi-am luat si o creanga in obraz (aviz celor care ma vor vedea in urmatoarele zile, de acolo e julitura de pe fata :D), incercand sa ii fac loc unui domn grabit care striga sa i se faca loc. Cu toate acestea, am mers destul de bine pe prima jumatate, ceva mai putin bine pe a doua jumatate. Timp: 27 min 56 sec. E un timp bun raportat la cursele anterioare, dar stiu ca pot mai bine :)
M-am mai invartit acolo, am rontait si am baut ceva, apoi am pornit spre casa. Pot sa spun asa: grea alergarea dupa ciclism, dar si mai greu ciclismul dupa alergare :)) parca cineva imi pusese niste pietre de moara la pedale, si unsese rotile cu clei :) Plus ca, desi m-am intors pe acelasi drum despre care eram convins ca urca si ca imi bate vantul din fata, si la intors am avut aceleasi convingeri :D
O parte frumoasa: am intalnit multi biciclisti, mereu in sensul invers :) majoritatea pe biciclete de sosea (eu eram cu MTB), dar nu-i nimic, ma fac eu mare si imi iau si eu :) la un moment dat am avut de depasit si o caravana de carute, mi-a iesit fara probleme, desi mi-a fost putin teama de cainii care se plimbau pe la picioarele cailor :D Si intr-un final fericit, am ajuns si acasa. Timp de intoarcere: 45 min :)
Acum, sa vedem daca ajung sambata viitoare la Brasov, cum o sa urce drumul pe-acolo ;)
Crosul (5 km) a fost organizat de Scoala Internationala Americana Bucuresti, plecarea s-a facut de la sediul scolii (sos Pipera-Tunari), s-a facut o tura prin padurea Baneasa, si intoarcere la locul de start. Cursa e parte din miscarea iscata de Terry Fox - o poveste de viata care merita citita si retinuta.
Elementul de foc pentru mine a fost de fapt drumul de acasa pana acolo si retur...
M-am trezit devreme (desi in fiecare dimineata promit pisicilor ca le exilez daca mai miauna vreuna la 7 dimineata; nu sunt consecventa deloc :D). Am binevoit sa ma ridic din pat undeva spre ora 8, ca deja se trezise si Alex (pff, de s-ar trezi asa in zilele lucratoare...) si fremata tot ca ii era foame :)
M-am mai invartit prin casa, hotarata sa plec candva intre 9:20-9:30. Ma uitasem in prealabil pe Google maps, aveam de parcurs aprox 14 km, pe care i-am calculat cam la 40-45 min :)
Buuun. Mai pregatind geanta, mai o gura de apa, mai o gura de mancare, ba fixat ciclometrul, ba umflata roata din fata... am reusit sa plec pe la 9:45 :) Aveam senzatia ca sunt deja in criza de timp :D
Drumul dus a mers ca uns :) am reusit sa tin o medie destul de buna pentru mine :) dar ma simteam bine, asa ca am bagat viteza :D Am trecut frumos Balotesti - Dimieni - Tunari, podul peste centura, si eram convinsa ca am ajuns unde trebuia. Pana am vazut mare scris "Voluntari". Eu stiam ca trebuia sa ajung in Pipera, asa ca vreme de vreo 2 minute m-am aflat in panica, cu gandul nu ca nu stiu sa ma intorc acasa, dar cu marele dubiu cum am reusit sa gresesc drumul, ca doar am avut de mers doar inainte :)) am hotarat sa intreb la prima poarta si surpriza, era chiar sediul scolii :) Timp dus: 38 minute :D
Am intrat, mi-au aratat baietii de la paza rastelul de biciclete, am "parcat", si am pornit la start, cu rucsacul in spate. Mi-am luat numar si m-am invartit haotic pe acolo, pana am dat de cateva figuri cunoscute :)
Cursa in sine - complet offroad. Cum nu pot pedala decat cu pantofii de trail, s-a potrivit de minune (chiar m-am felicitat ca am ales sa nu-i car dupa mine si pe cei de sosea :). M-am pus destul de in fata la start, dar se pare ca nu suficient, ca primii vreo 1.5 km doar am facut slalom intre copii care acum alergau ca din pusca, acum se opreau unde li se taia respiratia. Mi-am luat si o creanga in obraz (aviz celor care ma vor vedea in urmatoarele zile, de acolo e julitura de pe fata :D), incercand sa ii fac loc unui domn grabit care striga sa i se faca loc. Cu toate acestea, am mers destul de bine pe prima jumatate, ceva mai putin bine pe a doua jumatate. Timp: 27 min 56 sec. E un timp bun raportat la cursele anterioare, dar stiu ca pot mai bine :)
M-am mai invartit acolo, am rontait si am baut ceva, apoi am pornit spre casa. Pot sa spun asa: grea alergarea dupa ciclism, dar si mai greu ciclismul dupa alergare :)) parca cineva imi pusese niste pietre de moara la pedale, si unsese rotile cu clei :) Plus ca, desi m-am intors pe acelasi drum despre care eram convins ca urca si ca imi bate vantul din fata, si la intors am avut aceleasi convingeri :D
O parte frumoasa: am intalnit multi biciclisti, mereu in sensul invers :) majoritatea pe biciclete de sosea (eu eram cu MTB), dar nu-i nimic, ma fac eu mare si imi iau si eu :) la un moment dat am avut de depasit si o caravana de carute, mi-a iesit fara probleme, desi mi-a fost putin teama de cainii care se plimbau pe la picioarele cailor :D Si intr-un final fericit, am ajuns si acasa. Timp de intoarcere: 45 min :)
Acum, sa vedem daca ajung sambata viitoare la Brasov, cum o sa urce drumul pe-acolo ;)
joi, 26 mai 2011
Sportive
Aseara Alex a cerut rolele. E pentru prima data, de cand i le-am cumparat (acum un an si ceva).
A incercat genunchierele - nu i-au placut; cotierele - nici atat; palmarele - le-a tinut totusi vreo 3 minute :)
Casca - ar tine-o pe cap daca n-ar trebui legata sub barbie, asta nu-i place...
Asa ca am iesit fara protectii, pe straduta asfaltata de langa casa. Am stat vreo 10 minute, in care a reusit pana la urma sa tina picioarele paralele, sa nu i se duca in toate partile in timp ce il trageam pe strada :) A zis ca mai vrea, deci e de bine :)
Apoi, am iesit si eu la cateva sprinturi cu bicicleta. Am reusit si sa prind viteze ametitoare (pentru mine), nu stiu exact cat, ca ciclometrul mi-e la reparat (mi s-a rupt cablul la Prima Evadare). Dar am lovit multe insecte si am si inghitit cativa tantari, deci am incredere ca m-am miscat bine :))
A incercat genunchierele - nu i-au placut; cotierele - nici atat; palmarele - le-a tinut totusi vreo 3 minute :)
Casca - ar tine-o pe cap daca n-ar trebui legata sub barbie, asta nu-i place...
Asa ca am iesit fara protectii, pe straduta asfaltata de langa casa. Am stat vreo 10 minute, in care a reusit pana la urma sa tina picioarele paralele, sa nu i se duca in toate partile in timp ce il trageam pe strada :) A zis ca mai vrea, deci e de bine :)
Apoi, am iesit si eu la cateva sprinturi cu bicicleta. Am reusit si sa prind viteze ametitoare (pentru mine), nu stiu exact cat, ca ciclometrul mi-e la reparat (mi s-a rupt cablul la Prima Evadare). Dar am lovit multe insecte si am si inghitit cativa tantari, deci am incredere ca m-am miscat bine :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)