Raport de cursa: Duatlon Cetatea Brasovului 2011

Decizia de a participa la Duatlon Cetatea Brasovului s-a luat in urma cu un an, cand terminam chinuit proba de bicicleta de la Stafete Hobby. Imi cumparasem bicicleta cu o saptamana in urma, si m-am gandit eu ca 8 km n-au cum sa fie foarte dificili :D I-am parcurs in mai bine de 2 ore (sa nu mai spuneti nimanui :D). Evident, ultima stafeta in clasament :) din fericire, in arhiva concursului de anul trecut, organizatorii ne-au gresit numele (nici asta sa nu mai spuneti), deci nu aparem ultimele :)

Dar, la finalul concursului de anul trecut, nici nu plecasem inca din Brasov, ca eram deja hotarata sa imi iau revansa. In consecinta, am hotarat impreuna cu Ana sa repetam isprava in acest an, tot o stafeta: Ana alergarea, eu bicicleta. 

Am oscilat, recunosc, vreo 2 luni, daca sa fie din nou Hobby, sau sa fie de data asta Profi. Pe de o parte, traseul de Hobby il stiam deja, puteam sa il parcurg intr-un timp decent, puteam iesi spre centrul clasamentului :) dar aveam in acelasi timp senzatia ca nu m-ar provoca suficient. Asta, pentru ca exista o provocare si mai mare: Profi. Dar acolo aveam dubiul ca pot face traseul de stafeta Profi in timp util. Desi, de foarte multe ori, cursele mele inseamna extrem de mult mobilizare si ambitie, mult mai mult decat pregatirea fizica, si chiar imi doream sa incerc.

Inainte sa plece Ana in concediu, eram decisa: Hobby. Pana s-a intors Ana din concediu, m-am decis din nou: Profi. Si pana s-a facut inscrierea (multumim revistei Alerg pentru sprijinul acordat :) ), a ramas Profi. Stafeta. Pana cu 2 zile inainte, cand a inceput sa se contureze ideea de individual in loc de stafeta. Iar cu o zi inainte s-a cam batut in cuie. Si in momentul inscrierii zarurile s-au aruncat: Individual Profi.

Nu eram pregatita psihic pentru alergat, clar. Nu stiam ce trebuie sa fac in tranzitii. Nu stiam mare lucru despre traseu, decat ca Ana s-a chinuit ceva cu el anul trecut :) Stiam ca are niste scari aproape verticale. Dificil, dar pana si ele sunt finite. Adica la un moment dat, se termina :)

Am plecat din Bucuresti in dimineata cursei, impreuna cu Marian. Am ajuns cam la fix cat sa ne inscriem, am ascultat sedinte tehnica. Tura a doua de alergare se scurtase, am ramas fara distractia oferita de scari :) eu am constatat ca imi uitasem ceasul acasa, si am decis sa merg cum pot eu mai bine. Am vazut 4 biciclete de feminin profi, dar am banuit ca or fi mai multe...

Si s-a dat startul. Aveam picioarele cam grele, nu facusem carboloading-ul cum trebuie :) eu oricum am probleme la acest capitol, tare greu ma incarc cu carbohidrati, oricati as manca :) am ramas de la inceput mai in urma, pe langa niste fete care nu mi s-au parut prea obisnuite cu astfel de concursuri, alergau cu ruperi de ritm - ma depaseau in forta, se mai opreau, depaseau din nou in forta etc. Eu m-am straduit sa tin ritmul constant, dar oricum habar nu aveam ce ritm aveam.

Prima urcare a trecut usor, am ajuns pe langa turn (mi-l aratase Marian din masina, stiam cam pe unde ma aflam), am luat-o la vale, si incepusem sa sper ca partea dificila a traseului a trecut, iar scarile nu sunt altceva decat o legenda :) M-am inselat, le-a venit si lor randul, si am asteptat frumos cuminte la rand pana au urcat toti cei din fata, ca n-am putut depasi. Oricum, n-ar fi facut vreo diferenta nici daca as fi depasit :)
De acolo traseul a fost ok, am trecut pe langa fanfara, care canta ceva foarte patriotic :) am intors la CP, am mai ascultat o data fanfara, si iata-ma la stand.

Aici, am fost cam derutata. Nu stiam cum ar trebui sa ma grabesc, asa ca ... nu m-am grabit deloc :) de fapt, nici sa fi vrut sa ma grabesc, nu mi-ar fi iesit: am luat repede pantalonii de ciclism peste cei de alergare, dar: am vrut sa schmb incaltamintea, mi-a intrat o piatra in cei cu care vroiam sa pedalez; am scapat de 2 ori centura cu apa; mi s-au agatat manusile in unghii (am avut si eu o data in viata unghii de domnisoara :D), mi-am scapat casca... noroc ca imi resetasem inainte ciclometrul, dar am uitat bicicleta pe viteza mare, desi am stiut dinainte ca ar fi bine sa fie pe o viteza mai mica, sa pot incepe pedalatul mai devreme :D
Cumva, am iesit din T1 :) cum cineva ma informase ca am terminat alergarea in aprox 34 min, iar timpul oficial e de 38, deduc ca m-am invartit 4 minute in stand :) scump, dom'le scump, trebuia mai ieftin!

Am pornit cu bicicleta; am impins-o pana la prima portiune mai dreapta, unde am vrut sa dau pe o viteza mai mica. Am dat o pedala si m-am infipt intr-un ditamai bolovanul, de era sa ma dau peste cap intr-un mod absolut acrobatic :) am scapat niste cuvinte printre dinti, am dat deoparte bolovanul, si am mai impins o tura bicicleta, ca mi-a fost teama sa mai urc pe ea :) Ah, la standuri eram ultima bicicleta de profi ramasa, asa ca nu m-am agitat prea mult in cursa; am mers pe ideea de a fi doar semi-kamikaze, si sa ajung intreaga acasa :)

Am mers bine, pe portiunile mai dificile am coborat de pe bicicleta. Daca anul trecut n-am depasit 14 km/ora, acum am avut vreo 3 momente in care m-am apropiat de 30 :D nu stiu foarte in detaliu, ca tineam ochii mai degraba pe stanci si pe radacini decat pe ciclometru :) Am ajuns relativ repede la primul CP, de unde fiecare culoare o lua pe alta directie :) de acolo a fost ceva mai greu sa ajung pana in varf. Nu neaparat din cauza traseului, cat mai ales a faptului ca uitasem acasa foaia pe care mi-am notat in ce punct e inaltimea maxima, si nu mai stiam cat am, ca sa stiu cat sa imi dozez efortul :) Sus, aflu ca eram a 4-a :) intreb la ce distanta sunt fetele din fata, mi se spune ca la distanta mare :) asa ca am continuat relaxata cursa.
Coborarea a fost ceva mai tehnica decat ma asteptam :) as fi vrut sa ma las mai in voia gravitatiei, dar nu era prea usor sa fac asta. Pana la urma, e totusi un traseu tehnic... Dar n-am avut probleme serioase, intrucat in zonele periculoase coboram pe de bicicleta :)

Si cum necum, am ajuns in zona mai putin periculoasa, de unde am pedalat binisor pana la stand, unde am luat in ordine inversa evenimentele de la T1. Poate de data asta n-am mai stat 4 minute, cred totusi ca am stat vreo 3 :D si am pornit in a doua alergare.

Crunt. E absolut crunta a doua alergare :) Motiv pentru care nici nu imi aduc aminte mare lucru din ea, decat ca m-am "lipit" de un baiat care parea la fel de terminat ca si mine, si impreuna am crezut ca alergam. Zic am crezut, pentru ca la final am constatat ca am "alergat" 2.5 km in 17 minute. Da, crunt :))

Duap finish, am primit medalia, am predat chipul, am baut niste apa, am mancat niste lamaie, si m-am inteles cu Marian sa pornim spre casa. Intreb daca am ajuns a 4-a, imi spune sa ma uit la rezultate.

Surpriza totala: una din fete abandonase, asa ca ... am prins podium! [yupiiii, inca sunt extaziata]. Asa ca ne-am dus la masa, am mancat, ne-am schimbat, am asteptat premierea :) Si chiar au fost premii serioase :) Multumesc organizatorilor si sponsorilor :)

Cam asta a fost incununarea mea de succes pe aceasta a doua jumatate a anului :) Multumesc in primul rand baietilor mei care m-au lasat sa ma antrenez :) (da, stiu, promit sa gatesc mai des de acum inainte :D)

Si inca ceva, ca nu ma pot abtine: pe cand ma uitam la rezultate, o domnisoara era absolut convinsa ca daca s-ar fi inscris la individual, ar fi iesit pe podium, ca a alergat mult mai bine decat mine la stafeta pe care o facuse :) da, stiu, recunosc, sustin - exista fete mult mai bune decat mine la duatlon, dar de data asta eu am avut curaj sa particip la proba de individual profi :) catodata, asta e tot ce trebuie... :)