vineri, 14 octombrie 2011

Raport de cursa: Maratonul Piatra Craiului Salomon 2011

Daaa, au trecut aproape 2 saptamani. As fi scris despre el mai devreme, dar talentele mele literare nu se manifesta in lipsa de carbohidrati. Pentru asta bag mana in foc :) [nu ca s-ar manifesta prea mult in alte conditii, dar imi place sa cred... :D]

Deci, MPC 2011. In 2010 l-am terminat undeva spre 10 ore. In 2011 am venit cu mai multa incredere in mine, hotarata sa reduc undeva spre 2 ore din timpul total. Stiam traseul, stiam unde m-am impotmolit cu un an inainte, stiam ca pot mai bine. Si mai speram sa treaca Ana si Florina de CP Plaiul Foii :)

Stiind cat am suferit inainte, de data asta mi-am luat 1.5 l de apa in camelbak direct din start. Si nu oricum, ci cu praf Sponser, ca sa nu simt gustul de plastic :) Si mai aveam 2 geluri PowerBar, de care luasem cu un an inainte la aceeasi competitie, si de care eram convinsa ca ma ajutasera mult.

Dimineata, ca de obicei, n-am putut sa mananc. Am bagat fortat o felie de paine. Atat. M-am echipat, si am pornit cu Florina spre start. Acolo ne-am lipit si de Ana. Si ne-am pregatit pentru concurs. As fi vrut sa imi fi notat timpii de la CP-uri de la editia anterioara. Mai tineam minte ceva, dar destul de vag, si as fi vrut sa imi ridic moralul calculand la fiecare CP cat am castigat pana acolo :)

Din nou, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ :)

Start! Am hotarat sa alerg pana la intrarea in padure; nici macar asta n-a iesit, am alergat totusi pana s-a terminat asfaltul, dar apoi am luat-o mai la pas. Stiam sigur ca inainte alergasem inclusiv parte din prima urcare si asta m-a terminat, asa ca acum m-am gandit sa abordez strategia care lasa mai multa energie spre final :)



Au ramas in urma, destul de repede, si Florina, si Ana. Asa ca m-am concentrat pe cursa mea. N-am tras prea mult de mine pe prima parte, m-am straduit sa merg intr-un mars alert si cat mai constant, indiferent de inclinatia terenului. Primul lucru pe care l-am remarcat: desi au fost mai multi participanti decat cu un an inainte, erau clar mai bine pregatiti. Sau eu mult mai prost pregatita (mda, varianta asta am luat-o prea putin in calcul :D). Inainte aveam oameni pe langa mine, eram plasata in mijlocul unui sir indian, si toata lumea mergea in ritmul primului, care pentru mine reprezenta "iepure". De data asta, liber. Liber, si in fata, si in spate. Si asta mi-a cam taiat din elan...

Prima dezamagire: 1h50 de la start si inca nu se zarea punctul de "la Table". Clar, eram in urma fata de 2010. Am ajuns cumva in 2h, am stat putin (vreo 3-4 minute), si am pornit mai departe. Eram destul de "la coada" in clasament, dar inca speram ca mai erau multi dupa mine :)) Multumesc mult colegilor din Ro Club Maraton care au avut grija de mine acolo :)


Am pornit mai departe, stiam ca urmeaza urcarea spre creasta, pe care anul trecut o facusem tot in sir indian. Acum - liber. Eram vreo 5 persoane, aceleasi, care ne depaseam periodic, in functie de cum ne si stabileam timpii de odihna. Am incercat sa merg pe strategia de la 7500 - 50/100 pasi si pauza cateva secunde. Oarecum a functionat, ca altfel as fi luat pauzele mai devreme :) Si din 50 in 50 si pauza, am ajuns pe creasta in 3h45. Aici m-am linistit putin, stiam ca inainte avusesem 4:25 in acelasi punct (retinusem gresit, acum, uitandu-ma in urma, anul trecut aveam 3:38 in acelasi punct). Dar de data asta am pornit in coborare fara teama, fara panica, si fara pauza de anul trecut :)



Ce nu intelegeam eu era de ce toti cei de pe langa mine aveau dubii ca ajung la PF la timp. Eu eram convinsa ca mai avem suficient timp, ca doar eram inainte de timpul anului anterior (asta e un exemplu clar de influenta mentala intr-o cursa). Asa ca am mers relxata mai departe, incercand totusi sa mentin un ritm cat mai alert, in speranta ca reduc din timpul anterior pana la PF.

A doua dezamagire: nu am mai reusit sa alerg pe grohotis. Nu stiu de ce. Inainte reusisem, poate si pentru ca eram mai ambitionata. Dar e adevarat, cursa din 2010 am terminat-o schioapa rau. Acum parca nu mai vroiam sa sufar la fel, asa ca n-am mai insistat cu viteza pe portiunile de grohotis, si m-am straduit sa ma mentin intr-o forma cat mai buna :)

Pas cu pas, mi-am dat seama ca ceva nu era in ordine, in ideea in care mai aveam multi km pana la PF si putin timp. Abia pe la Umeri am avut dubii privitoare la timpul meu din creasta avut cu un an inainte :) si mi-am dat seama ca nu mai avea nicio importanta, trebuia sa maresc ritmul sa ajung in PF la timp. La Spirlea aveam cam 5h50 (la fel ca anul trecut, dar nu mai tineam minte timpul) si am grabit pasul spre PF.



A treia dezamagire: mi se facuse rau. Ca la orice cursa foarte solicitanta, cand ajunge la o anumita cota de avarie, organismul meu renunta la digestie. Asa ca renunta la toate solidele cu care ar trebui sa "munceasca" si mai accepta doar apa. Uneori si izotonic, dar din pacate nu si de data asta. Si mi-am dat seama ca am ramas condamnata sa termin cursa doar cu apa. Si caram in spate 1-1.5 l de izotonic. Uf.

M-am aibitionat totusi sa ajung in PF in timp mai mic decat in 2010 :) am tras de mine la maximum, data fiind conditia in care ma aflam. Am reusit chiar sa cad intr-o buturuga putreda :D Dar am reusit, am avut timp mai mic decat inante. Cu 4 minute :D Timp PF: 6h18. Si o scurta pauza, 2 pahare de supa si multa apa. I-am vazut pe Luminita si pe Sandor plecand, eu inca nu ma induram. Am anuntat ca merg mai departe, dar nu imi venea sa ma dezlipesc de masa. Pana la urma m-am lipit de Andrei si inca un coleg de suferinta, si ne-am luat avant pentru urcarea de la Diana.

Am estimat ca vom face urmatorii 4 km in 2 ore. Colegii nu stiau despre ce era vorba, si pe inceputul urcarii erau chiar increzatori ca nu e grav :D si ca vom ajunge mai repede in varf. Eu stiam ce urmeaza. Pe la jumatate, grupul s-a marit cu Natalie Orleanu si Isabela Marc, lovite si ele de celebrul "zid", intrebandu-se de ce or fi plecat din Plaiu Foii :)

Am pornit impreuna. Am incercat din nou strategia cu 50 pasi si pauza. A mers, doar ca din cand in cand 50 era mai mic, si pauza era tot mai lunga :) Ca sa nu mai spun ca eu inca mai cred ca organizatorii au lungi kilometrii pe-acolo :) Ce sa spun, urcarea spre Diana e cireasa de pe tort. Dar mai am totusi o convingere: ar fi ceva mai usoara daca ar fi in alt punct al cursei. Ar fi chiar usoara daca startul s-ar da la PF, si traseul ar merge normal, pe aceeasi ruta :) Cred. A mai fost amuzant faptul ca fetele nu imi stiau numele, si se amuzau pe tema numelui Diana. Si nici eu nu le-am spus nimic, m-am amuzat in surdina, ca deh, m-am obisnuit sa sughit cand se ajunge la urcarea respectiva :D

Si conform estimarii, 2 ore ne-a luat pana sus :) da, am avut un mirobolant ritm de 2 km/ora :) ce bine ne-ar fi prins un melc, pardon, iepure, pe-acolo :))

Apoi, coborarea la Coltul Chiliilor. Eu deja eram terminata psihic de calcaturile pe teren accidentat, abia asteptam sa ajung pe pamant/poteca dreapta/asfalt. Mai aveam putin si incepeam cu schiopatatul. Ca sa nu mai spun ca inca in PF, primeam periodic SMS-uri nerabdatoare de la Cristi, care era in dubii ca mai termin cursa in aceeasi zi :D

Am mers cu grupul pana la Coltul Chiliilor. Acolo, tel de la Cristi, care nu mai avea rabdare deloc. Asa ca am hotarat sa o iau inainte, mai ales ca lucrul pe care mi-l doream cu cea mai mare ardoare de la acea cursa era sa ALERG ultimii kilometri. Desi eram rupta de sete (da, inca aveam 1l de izotonic in rucsac, dar nu ma puteam atinge de el ca imi venea rau instant) mi-am pus motor la picioare. Si a fost perfect pana aproape de intrarea in Zarnesti, unde am fost incoltita de niste caini ciobanesti.

Dupa cum avea sa imi spuna Ana mai tarziu, Mos Craciun va veni la mine cu bete. Nu, n-am facut rele, e vorba de bete de trekking. Poate cu ele in mana voi avea si eu bafta macar sa scap de caini, ca de folosit in cursa - tot incomode mi se par :) Si pe cand stateam inconjurata, retrasa intr-un sant, si strigand dupa ajutor, am rememorat situatia similara de la 7500, doar ca atunci stiam sigur ca baietii erau putin in spatele  nostru. De data asta imi era ciuda ca am pornit inaintea grupului, ca n-as mai fi trecut prin acea situatie daca as fi stat cuminte cu ei... pana la urma salvarea a venit de la un turist, aflat la vreo 500m in fata, care s-a intors sa ma salveze din gura lupului aaa, pardon, cainilor :) Si pe cand plecam de acolo strigand nervoasa dupa cioban, am constatat ca ciobanul era ... un baiat de vreo 8-9 ani. Ce sa-i mai spui...

Dupa ce am trecut de zona periculoasa, am reluat alergarea, am intrat in oras, si am reusit sa temin cursa in ... 9:55. Acelasi timp ca anul trecut :)) dar de data asta mult mai integra dpdv fizic :)



Si am aflat ca si Alex a alergat cursa copiilor :) si era mandru de cate dulciuri a castigat pentru participare :)) iar Florina si Ana ajunsesera cu bine la PF, chiar daca dupa timpul limita.



De cateva lucruri sunt sigura:
1. nu-s facuta pentru alergat pe munte. Poate pe pasuni. Nu ma deranjeaza diferenta de nivel, dar ma deranjeaza rau calcatura pe teren accidentat (radacini, pietre, grohotis, noroi intarit etc).
2. voi reveni la Piatra Craiului. Voi reveni pana voi reusi sa termin cursa intr-un timp decent sub 8 ore, si voi reusi sa fac urcarea de la Diana intr-o ora. Da, sunt 2 targeturi diferite, si voi reveni cel putin pana le voi indeplini pe amandoua.
3. Cainii ma iubesc, indubitabil :) Iar eu i-as lua pe toti la mine acasa... sunt buni de paza.
4. Nu mai mananc nimic in timpul curselor :) doar apa, si geluri. Renunt si la izotonice. O sa mai incerc, poate, apa cu sare, si muraturi. Alerg de 2,5 ani, si inca nu mi-am gasit formula optima la acest capitol... pana in 20 de km nu am probleme, dar apoi...
5. Mi-a placut, chiar daca nu mi-am atins targetul (am fost chiar departe de el) :D
6. Am pornit mai incet, si am depasit intreaga cursa :) ajuta la moral.
7. Voi putea sa alerg toata cursa de la Connemara (in curand o sa intru in detalii si pe tema asta, cu ce am de gand) :)

Deci, ne vedem la editiile urmatoare... Felicitari tuturor curajosilor care au luat startul in aceasta cursa! :)

Un comentariu:

  1. Ambitia ta e laudabila. Am descoperit 1 asemanre intre primele tale 2 MPC-uri si primele mele maratoane din Piatra Craiului. Am terminat cu acelasi timp (cca 7h55), dar mult mai intreg in a 2-a incercare.

    In plus, in 2011 (la a 3-a incercare) mi s-a facut rau in timpul cursei (ameteli, ceata in vedere) pe urcarea spre Diana. Dar am avut norocul sa gasesc un "iepure".
    Oricum, ma depaseau multi colegi de alergare, desi aveam de unde sa aleg.
    Bafta in 2012!

    RăspundețiȘtergere