"Cum produce scoala tampiti" - un alt punct de vedere

Dupa ce a ajuns acest articol la mine din mai multe surse, de fiecare data cu "cat de adevarat", am hotarat ca merita sa imi expun si eu punctul de vedere :)

In primul rand - mi-a trebuit enorm de multa rabdare sa il pot citi din scoarta in scoarta. Multa informatie, destul de alambicata, si in prea mare detaliu - evident, n-am ramas cu mai nimic din detalii :D
Unul dintre sefii mei din decursul timpului mi-a spus sa tin cont de un aspect - omul retine dintr-o discutie/intalnire/sedinta/un articol/orice de acest gen cam 3 idei. Ideal ar fi sa structuram si noi informatia asa incat cei carora incercam sa le transmitem ceva sa ramana cu 3 lucruri importante din ce avem noi de transmis :)

Cam asa am sa imi structurez si eu punctul de vedere. Daca ies mai mult de 3 idei - asta e, daca retineti 3 din ele ma declar multumita :)

Ceea ce vreau sa accentuez este ca dam degeaba vina pe sistem, pentru ca sistemul pur si simplu il facem noi. Si tot noi ar trebui sa gasim si solutiile. Plansul neconstructiv (eu asa percep articolul) nu foloseste la mare lucru :)

1. Sistemul de invatamant nu e adaptat pietii muncii.

Na, multe de spus aici. Pai ia sa vedem. Sistemul universitar, atat de blamat. Care e piata lui, care sunt clientii lui? Locurile de munca? In niciun caz. "Piata" universitatilor o reprezinta ... absolventii de liceu si oricine altcineva vrea sa aiba o diploma de facultate :) Si tot asa cum un producator de farfurii n-are nici cea mai mica treaba cu producatorii de mancaruri congelate, asa nici universitatile n-au treaba cu piata muncii. Dar nici macar una :) Ca ne-ar placea noua sa fie asa... n-ar mai respecta regulile economiei de piata.
Deci, daca punem lucrurile cap la cap - tinerii de azi nu mai vor sa se faca zidari, tapiteri, bone, agricultori, cioplitor, bucatari etc. Nu, ei vor facultate. Poate ceva economie, ca e la moda. Sau ceva "business", ca suna mai bine si fiecare se viseaza afacerist. Asta e cererea, pur si simplu.
De cealalta parte - universitatile fac oferta adaptata la cerere - deh, clientul nostru, stapanul nostru. Daca anul trecut au fost 3 pe un loc la admitere le business, anul acesta oferim de 3 ori mai multe locuri acolo - asta e cererea, asta oferim.
Evident, tinerii sunt fericiti ca au loc, facultatea ca isi ia banii. Daca tinerii isi gasesc si loc de munca - asta deja e alta piata si trebuie tratata ca atare :)

Pur si simplu, invatamantul universitar este asa pentru ca noi, "piata", il facem sa fie asa.Ca noi suntem cererea. El doar se adapteaza la aceasta cerere...

Iar restul invatamantului - care e piata? Pai copiii de varste X-Y. Care oricum habar n-au pentru ce s-ar pregati pentru viitor, deci merge orice si oricum. Partea asta e destul de complexa, o las pentru un articol independent dedicat ei.

2. Ghiozdanul e greu

O fi, nu zic nu. Adevarul e ca si al meu a fost greu. De fapt, daca stau sa ma gandesc, am "explodat" cateva ghiozdane de la cate bagam in ele :) pentru ca pur si simplu ma pasiona invatatul, asa ca goleam biblioteca oraseneasca si ma caram cu toate dupa mine la scoala. Nu stiu daca am avut in liceu vreun moment in care sa am mai putin de 5 carti imprumutate de la biblioteca...

Pornesc de la premisa ca intr-adevar e greu, am incredere in cantarul parintilor de copii mai mari (noi inca n-am ajuns la experienta ghiozdanelor grele). Atunci sa vedem ce se poate face:

     2.1 Troller.
Nu se cara in spate, are rotite si se trage pe pamant. Nu apasa pe spate, si poate fi lasat sa se sprijine singur in momentele in care copilul nu se misca (intr-un autobuz de exemplu).

     2.2 Fise in loc de carti intregi.
Pai, daca tot cumparam noi, parintii, cartile, manualele, culegerile si altele asemenea - putem sa luam frumos o foarfeca si sa le transformam in fise, si sa dam copilului la scoala doar fisele din capitolul care il intereseaza. Poate, eventual, si ceva dintr-un alt capitol pe care se bazeaza capitolul curent. Sunt convinsa ca se reduce mult din volumul de hartie, si ghiozdanul devine semnificativ mai usor. Acasa, fisele se pot recupera cu capse/sine. Chiar nu vad nicio problema...
Pentru asta, intr-adevar, trebuie sa ne implicam si noi, ca parinti. Sau na, putem lasa si copilul sa faca asta singur, dar ar fi frumos sa o facem noi cu el :) macar pana la o varsta...

     2.3 Teama ca ghiozdanul greu ar cauza probleme de coloana - scolioza sau cifoza.
Sunt departe de a fi specialist in domeniu, dar senzatia mea e ca un ghiozdan oricat de greu, purtat corect pe ambii umeri, nu are cum sa cauzeze cifoza, dat fiind ca "trage" de spate exact in sens invers :) Ceea ce am retinut eu, nu stiu de pe unde, este ca o greutate prea mare apasata pe coloana unui copil in crestere ar putea afecta ritmul de crestere. As dori totusi un punct de vedere de la un medic (poate chiar ortoped pediatru).
Pe de alta parte, daca un copil de gimnaziu are deja probleme cu spatele din cele mentionate mai sus - pai ar fi cam grav. Ar trebui dus frumos la medic, facuta kinetoterapie pentru indreptate, si apoi sport pentru a mentine muschii spatelui suficient de puternici si echilibrati pentru a impiedica problemele respective. Sport, neaparat.

3. Olimpiadele pe bani.

Na, alta problema. Piata olimpiadelor/concursurilor scolare. E echivalenta cu piata concursurilor sportive, despre care as putea scrie un articol intreg :)
Pe de o parte unii care le-ar face gratis, de dragul elevilor. Da, dar mai greu sa stragi sponsori, n-ai premii, parintii nu prea sunt interesati sa trimita copiii undeva unde stiu ca nu sunt premii de castigat (va rog sa ma credeti ca m-am lamurit de acest aspect din urma concursurilor sportive pentru copii la care am avut ocazia sa particip in zona de organizare). Pe de alta parte, daca vrei sa faci un concurs cat de cat de calitate, ai nevoie de bani. Nu sa-ti faci casa cu ei sau sa-ti iei masina, dar macar sa inchiriezi spatiul, sa cumperi foile, sa xeroxezi subiectele, sa platesti corectorii, o masa, un pahar cu apa etc. Treburi care cer bani.
 Si aici, e aceeasi trebusoara cu cererea si oferta. Daca parintii n-ar fi interesati, n-ar fi nici organizatorii, si nu s-ar face aceste concursuri. Dar cum parintii sunt interesati, atunci si organizatorii sunt interesati, si uite-asa au iesit concursurile pe bani. E un business acolo, sa stiti :) Dar daca business-ul n-ar iesi, nu s-ar organiza deloc.

Din nou, dormim cum ne asternem :)

Pe de alta parte, la fel ca la concursurile sportive - chiar trebuie sa mergem la toate? Haideti sa facem o selectie - ce ne permitem, ce e aproape/departe de casa (depinde ce vrem de la concurs :D) etc. Ne limitam la o lista de 2-3-5 si toata lumea e fericita. N-avem nevoie de 18-20 sigur...

4. Meditatiile.

Nu mi-e foarte clar cand au inceput sa devina o problema. Probabil cand au inceput parintii sa se implice mai putin in lectiile copiilor. Sunt convinsa ca noi, ca parinti responsabili, care putem scrie zeci de pagini pe net, putem si sa ne ajutam copiii la lectii. Cel putin la nivel de gimnaziu, ar trebui sa ne descurcam... altfel, ne zbatem degeaba pe-aici :)

5. "Materialele" fara bon fiscal

Un bon fiscal/o chitanta exista. Cereti-o. Eu sunt casier al clasei lui Alex si pentru ce am cumparat eu, sau ce am platit cumparat de scoala, am acte pana la ultimul leu.

6. Piata "culegerilor" si a "caietelor de lucru"

Hai sa zicem ca la caiete inteleg, dar pe vremea mea, culegerile erau mostenite din generatie in generatie. Cel mult pe sume modice sau pe o ciocolata :) De ce trebuie neaparat sa fie noi? Pacat de atata hartie...
Din nou, noi incurajam piata, ea se adapteaza dorintelor noastre... din seria "ai grija ce-ti doresti" :)
Pe de alta parte, aud frecvent ca "scoala ar trebui sa fie gratuita, de ce dau atatia bani?". Pai ia sa vedem - scoala ofera gratuit spatiu, utilitati pentru acel spatiu, curatenie, cadre didactice (mai bune sau mai putin bune, asta e alta poveste, ideea e ca sunt oferite de stat, nu le platesc parintii "by default"), eventual paza la scoala, imprimanta, xerox, creta, tabla etc. Multe, daca stam sa le luam la numarat. Noi platim manuale si rechizite - mie mi se pare normal.

7. Profesorii sunt prost platiti, si de aici pleaca multe probleme

Posibil. Dar ia sa vedem - statul e un business mare. Hai sa zicem o familie, ca sa fie mai usor de inteles. Plata profesorilor e o cheltuiala - sa zicem la fel ca plata curentului intr-o familie. Veniturile statului - pai vin de la cei care muncesc, adica s-au incadrat pe piata muncii, dupa ce au iesit din mainile acestor profesori. Cu cat numarul acestor persoane e mai mic, cu atat venitul e mai mic. Nu aducem bani suficienti in casa - pai reducem din cheltuieli. Din consumul de curent, de exemplu.
Un cerc vicios - cat timp tinerii nu sunt bine pregatiti, nici profesorii n-au sanse la salarii mai mari. Sau reciproc. Eterna discutie a oului si a gainii...

8. Excesul de detalii nu e constructiv.

Da, cu asta sunt perfect de acord :)

9. "Reminiscentele trecutului

As fi partial de acord. Doar ca una din reminiscente este faptul ca toata lumea isi doreste facultate, master, un post bine platit si sigur, si daca se poate si sa lenevim toata ziua. Toate astea pe gratis, daca se poate. Ei, spre deosebire de trecut, acum nu se mai poate. Acum trebuie sa facem si noi un minim de efort sa identificam ce ne place, ce vrem sa facem, ce vrem sa aprofundam, ce abilitati vrem sa deprindem, cum vrem sa le folosim. Si sa avem rabdare, ca nu se pot obtine toate dintr-o data.

10. In ziua de azi te angajezi doar daca ai pile sau noroc

Am multe contraexemple, asa ca matematicianul din mine zice ca ideea nu e, pur si simplu, tautologie :) Si am suficiente exemple de tineri care s-au straduit, au invatat, s-au zbatut putin, si s-au angajat convenabil.

Pentru ca se poate, d'aia!

p.s. as mai avea multe de scris, dar cum vorba lunga, saracia omului, azi ma limitez la doar atat ;)