Am invatat sa inot la sfarsitul lui 2010, chiar inainte sa ne mutam din Bucuresti. Am avut 2 instructori exceptionali - Cezar Badita si Sorin Boriceanu. Problema mea era mai degraba de panica de apa decat de "nu stiu sa inot", asa ca n-a fost usor :D Acum am invatat sa inot, dar panica n-a trecut de tot :) Probabil ca daca m-ar lua cineva sa ma arunce in mijlocul unui bazin de 3m adancime, primele 10 secunde as fi in panica totala, urmatoarele 10 secunde as reusi sa ma calmez si sa ma gandesc sa "trag" spre un "mal", si apoi as inota la mal, as iesi si as usca in bataie (cu adrenalina la maxim) persoana respectiva :D Dar scopul - acela de a inota - ar fi atins fara probleme :))
Scopul, de fapt, era sa particip la un triatlon. Pentru inceput, cu inotul in bazin, ca apa deschisa inca n-am curaj sa o incerc. Si cum variante prea multe nu am pentru aceasta formula, am ramas la WinterTri. In 2012 l-am ratat din motive subiective, dar pentru 2013 m-am inscris din timp :)
In septembrie am prins si un abonament de grup la IDM, asa ca in ultimele luni am mai intrat de cateva ori in bazin. La primele intrari inca aveam nevoie de pluta, noroc ca mergeam in afara orelor de inot ale copiilor, ca altfel m-as fi batut cu ei pe plute :D (probabil ar fi cazul sa imi cumpar una). De la un moment dat am trecut peste nevoia (psihologica) de a avea o pluta in brate, dar doar prin "substituirea" turelor cu pluta cu ture de spate. Pe scurt, nu pot sa sar in bazin si sa fac direct un bazin craul. Nu ca n-as putea fizic sau n-as sti cum sa o fac, dar imi creeaza un disconfort psihic urias :D
De obicei stateam putin la bazin, faceam vreo 500m (cat am de inotat la WinterTri) si ieseam afara. Pana intr-o zi, cu vreo 2 saptamani inainte de Gerar, cand nu stiu ce s-a intamplat, dar dupa acei 500m am avut un fel de "click" si am regasit pur si simplu pozitia de "peste in apa", pe care n-o mai simtisem de la cursurile de inot :D Evident, eu am invatat sa inot incet in aceasta pozitie, la cursuri nu s-a pus problema de viteza, asa ca ... doar incet stiu sa inot :) si cum problema mea in acest moment o constitue mai degraba relaxarea, plutirea, alunecarea, inca nu pun(eam) accent pe viteza. Si sa revenim, dupa ce am regasit acel stil de inot lent dar economicos, am reusit sa ajung la 2000m inotati, dupa care am iesit din bazin pentru ca na, trebuia sa mai ajung si acasa in acea seara. Pff, cum am plutit pana acasa ;)
Imediat dupa, se anunta evenimentul UltraSwim - se alegea o distanta de inotat (intre 1500 si 20000m), si se strageau donatii pentru fiecare bazin inotat, banii mergand pentru constructia unui spital pentru fundatia Hospice Casa Sperantei. Si m-am hotarat sa particip, si, intr-un moment de maxim entuziasm, mi-am propus 4000m. Am vrut pur si simplu sa fie un numar "rotund" peste distanta de inot de la IronMan (3800m) :)
Am mai inotat o singura data dupa ce m-am inscris, ca aveam si Gerarul si nu vroiam sa fiu obosita la niciunul din cele 2 evenimente (reamintesc, eu fac carboloadingul foarte greu, si il consum foarte repede).
Cu vreo 2 zile inainte de eveniment imi cam pierise entuziasmul din momentul inscrierii. Dar primisem deja donatiile aferente tuturor bazinelor mele (multumesc Alina, Ina si Laura), asa ca nu prea mai puteam da inapoi. Dragi organizatori de concursuri, trimiteti va rog macar un mail cu 1-2 zile inainte de concurs, de exemplu cu programul din ziua evenimentului. Nu pentru ca participantii nu l-ar putea vedea pe site, dar pentru ca are si un oarecare rol motivator. De fapt, mai degraba, lipsa oricarei informatii pe mail in ultimele zile inainte de eveniment are rol demotivator :(
Dimineata m-am trezit cam fara chef. De fapt pierdusem entuziasmul ca as fi putut inota toata distanta propusa. Pana la urma s-au hotarat si baietii sa vina cu mine, si abia atunci mi-a mai crescut moralul. Bine, dubiile relative la distanta le-am avut chiar si in timpul cursei :))
Am ajuns pe la 10, mi-am luat casca, dar nu prea aveam chef sa ma schimb. Abia dupa ce au venit si celelalte fete pe care le stiam - Adriana, Ana, Claudia - am binevoit sa ma duc sa la schimb. Am lasat bagajul la baieti, si am coborat pe marginea bazinului.
In primul rand, mi se parea urias :) eu am inotat mereu in bazine de 25 (lucru pe care l-am resimtit in cursa, pe la jumatatea bazinului imi venea sa ma agat de ceva si sa scot capul afara si sa stau 1-2 secunde), cel olimpic de la Izvorani are, evident, 50m. Apoi, nu mai inotasem cu inca 5-6 oameni pe culoar - de fapt facusem un test la IDM si nu va spun cata apa am inghitit, ca ma pun cei de-acolo sa le-o platesc. In al treilea rand, distanta incepuse sa mi se para utopica...
N-am apucat sa gandesc prea multe, ca s-a si dat startul. Si cum cineva ma pusese a doua pe lista de start, trebuia sa pornesc repede :D am hotarat sa nu sar totusi de pe blocstart, ca n-am mai sarit de mult si imi era sa nu arat ca o balena esuata in fata a vreo 150 de oameni :D asa ca m-am lasat in apa si am pornit rapid in cursa. Dupa primele vreo 2-3 brate craul, mi s-a activat - ia ghiciti - eterna panica :) asa ca m-am intors rapid pe spate - moment in care mi-am dat seama ca toata strategia mea (fiecare 7 bazine craul + al 8-lea spate, cu pauze de baut apa la fiecare 1000m) se dusese pe copca inca dinainte sa inceapa :D (deja vu cu Gerarul :D). Am ajuns in capat, am pornit al doilea bazin tot craul. Degeaba, dupa vreo 10m am intors pe spate, inca nu ma simteam in largul meu. Al treilea bazin - am rezistat vreo 20m craul, in rest spate. Am insistat - al 4-lea bazin - vreo 25m craul apoi spate. Abia al 5-lea bazin mi-a iesit craul cap-coada, si abia de acolo am inceput sa intru intr-o oarecare rutina, in care as fi putut duce cursa macar la cei 2000m pe care ii mai experimentasem.
Am avut pe culoar inotatori buni, si inca o fata cam la nivelul meu de viteza. De fapt, as fi inotat milimetric mai repede decat ea, dar nu suficient de repede incat sa o pot depasi (cine are o masina greoaie cu motor mic si a incercat sa depaseasca cu ea la vreo 80-90 km/ora, stie despre ce vorbesc :D). Pe de alta parte, ceilalti ma depaseau intr-o veselie, si ma franau rau - normal, ca ei impingeau apa spre spate, tocmai pe "inaintarea" mea :D tot ce mai puteam spera, si la cum aratau lucrurile speranta era destul de mare, era ca ceilalti sa isi termine cursa repede, ca sa raman singura pe culoar si sa pot inota asa cum stiu eu :D
Speranta mi s-a indeplinit cand aveam vreo 2400m, ceilalti (dintre care o fata la 5000m si un baiat la 4000m!) isi terminasera cursa, si am ramas singura pe culoar. Pana in acel moment mersesem craul (exceptand primele bazine), si cam simteam nevoia sa o dau pe spate, ca asa inot mai repede. Asa ca am facut o pauza scurta de toaleta, si am revenit in forta sa imi termin treaba :)
Probabil va intrebati cum se poate sa inot mai repede pe spate. Na, e un mister. Probabil panica are un rol important. Ca sa fac un rezumat - la craul simt nevoia sa umplu plamanii cu aer la maxim, motiv pentru care scot capul mult afara din apa si deschid gura la maxim (na, ca o balena esuata :D). Evident, legea lui Arhimede e clara - din moment ce scade semnificativ volumul de apa dizlocuit, scade si flotabilitatea mea, si ma scufund putin. Suficient ca, in unele cazuri, sa mai iau si apa in loc de aer, chestie care da un cerc vicios (acelasi pentru care se ineaca oamenii) - am tendinta de a scoate capul si mai tare, deci volumul de apa dizlocuit scade si mai mult, deci forta cu care ma impinge apa scade si ea, deci ma scufund tot mai mult etc :) Tot din motive de panica, respir destul de des - la 4 brate chiar daca inot incet si as putea respira si la 6 -, deci acest fenomen se intampla relativ des, si evident imi franeaza deplasarea. Plus ca nu reusesc inca sa tin bratul intins pe toata durata operatiunii de "umplere pamani cu aer". Secretul e sa tii cat mai mult corp in apa :) asta mi-e mai greu sa obtin.Oricum, daca tot am reusit sa inot distanta, o sa incep sa pun accent si pe viteza la craul :)
Prima jumatate (2000m) am facut-o in 1h45. A doua jumatate, singura pe culoar si inotat majoritate spate, am facut-o in 1h30. Ultima mie de metri a fost cu adevarat dificila. De fapt, pe la 2700-2800m lovisem un soi de zid, imi venea sa negociez cu fata care imi numara bazinele, sa o conving sa numere cateva in plus :D imi venea si sa ies afara din apa si sa renunt, dar apoi mi-am adus aminte de faptul ca deja se donase pentru bazinele mele, plus ca aveam si baietii acolo si nu vroiam sa ma fac de ras :D Asa ca am continuat. Dupa 3200-3300 imi revenise cheful si abia asteptam sa termin, poate imi crescuse si viteza, dar categoric imi crescuse entuziasmul. Venisera si Ana si Adriana la capul bazinului sa ma incurajeze (Adriana terminase 5000m!), si m-au ajutat mult :) Si, intr-un happy ending, am reusit sa imi termin de inotat distanta. Am iesit din bazin complet epuizata, si am constatat ca mai ramasesera in bazin doar cei 3 temerari de la minim 10.000m :D
Concluzia baietilor mei - "Esti o broasca. Testoasa. Ai fost cea mai inceata din bazin" :)) dat fiind ca au fost peste 80 de inotatori in acel bazin, poate chiar ar fi cazul sa incep sa lucrez la viteza :D
Pana una-alta, evenimentul a fost binevenit, reusit, si sper ca cei de la Hospice sa reuseasca sa obtina finantarea pentru a termina spitalul.
Intre timp, pentru mine - urmeaza WinterTri, peste 3 saptamani. Doamne-ajuta! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu