“Lucrurile merg prost toate
deodata, dar se indreapta treptat” J
M-am hotarat sa va povestesc si
eu despre cursa pe care n-am avut curaj sa o povestesc pana acum :) dar
probabil cursa astepta un concurs ca sa-mi iau inima in dinti si sa ma supun
oprobriului public :)) A fost, de departe, cursa care mi-a oferit cele mai
multe modificari de stare in cel mai scurt timp J
Asaaaa. Cursa: Triatlonul Sf Ana
2011 - proba de ciclism.
Hotararea de a participa a venit
tarziu, nu stateam prea bine financiar, dar am prins inscrierea prin firma,
mi-am calculat bugetul pentru deplasarea cu trenul (trebuia sa imi duc si
bicicleta) si - gata, hai, fie! Cristi n-a fost prea incantat, motiv pentru
care si eu m-am dus doar cu jumatate de inima...
Am sa ma limitez la experienta
mea proprie cu bicicleta. Am preluat cip-ul, am sarit pe sa, si dusa am fost!
Cat am putut, ca a venit prima bucata de urcare. Am dat eu la pedale la
inceput, apoi am constatat ca ar fi mai bine sa imi pastrez energia pentru mai
incolo. Si cum prefer alergatul, am coborat de pe bicicleta si am inceput sa o
imping :) am intrecut asa 2 fete care se chinuiau sa pedaleze :D ma rog, e
alegerea fiecaruia, eu asa mi-am cantarit raportul efort-beneficiu :)
A urmat apoi iesirea in offroad.
Bucurie mare, am luat viteza, m-am plasat dupa un grup de vreo 3 baieti, si
m-am tot dus dupa ei. Au intrat in padure, eu tot dupa ei; au urmat niste
coborari extrem de abrupte si cu urme de scurgeri de apa pe mijloc - mi-a fost
ceva teama, abia m-am abtinut sa cobor de pe bicicleta, dar m-am descurcat,
si pana la urma am fost chiar multumita de modul in care am reusit sa strunesc
"calutul"; am avut grija maxima la frane, cum le strang, cum le
slabesc etc. La un moment dat am constatat ca mai aveam un singur baiat in
fata, m-am gandit ca ceilalti doi or fi taiat-o inainte mai repede...
Buun, se termina coborarile
astea, ajungem la o intersectie, baiatul din fata mea opreste. Opresc si eu
langa el. Era o intersectie in T, noi veneam de pe "piciorul" T-ului,
si surpriza: in stanga - marcaj, in dreapta - marcaj. Ups. Stam putin, la un
moment dat zboara cineva efectiv, din stanga noastra spre dreapta noastra - un
biciclist cu numar negru (am uitat sa precizez, cei de la individual aveau nr
negru si traseu mai scurt, cei de la stafeta aveam numar rosu si un traseu mai
lung, partial comun cu cel de individual). Baiatul de langa mine hotaraste sa o
ia spre dreapta. Eu, cu o presimtire cam neagra, am ramas pe loc. (Ah, intuitie
feminina...). Mai zboara un biciclist de la stanga spre dreapta. Nelamurita, o
iau si eu spre dreapta. Merg vreo 2 km, trec si peste un fir de apa, ma ud
toata... La un moment dat ma opresc, suspectand faptul ca ma ajungeau din spate
baieti buni, toti cu numere negre. Imi iau inima in dinti si intreb daca e
traseul de stafeta. Rapunsul vine repede: NU! Du-te inapoi!
Oh, da. Dezamagire maxima. Nu imi
dadeam seama unde gresisem traseul. M-am intors cei vreo 2 km pana la
intersectie. Acolo alt dubiu: inapoi - adica de unde veneau ceilalti, sau
inapoi - de unde venisem eu? :) Imi pierise deja cheful de concurs, dar ma
gandeam la celelalte fete din stafeta, si am hotarat sa termin cumva cursa,
macar sa nu ramana ele dezamagite :) Ma mai gandesc putin - o iau in directia
din care veneau baietii de la individual. Am mers iar cateva sute de metri, in
care m-am intalnit cu multi baieti buni - ei se uitau suspect la mine, eu ma
uitam gales catre ei, cu un sentiment de vinovatie totala... vreo 3 mi-au
strigat ca am gresit drumul si sa merg inapoi.
Pfuai, definiti
"inapoi"! Ca eu deja eram "inapoi" fata de primii care imi
spusesera sa o iau "inapoi". Si pe principiul “cand mai multi iti
spun ca esti beat, du-te sa te culci” – imi zic eu la un moment dat – or sti ei
ceva, si intorc din nou. Ajung iar in intersectia in T. Eram frustrata la
maxim, am inceput efectiv sa tip. La propriu, ca un lup la luna plina :) Stateam
in intersectia aia, nervoasa, frustrata, demoralizata complet, si tipam. Imi
cer scuze pe aceasta cale celor care m-au auzit :) Poate copiii copiilor lor sa
ajunga si sa ma inteleaga…
La un moment dat m-am calmat. Am
pornit cativa pasi sa o iau inapoi pe unde venisem. Apoi mi s-au perindat prin
fata ochilor toate coborarile abrupte, pe care eram mandra ca am rezistat fara
sa cobor de pe bicicleta :) M-am razgandit :D Am luat-o pe
"inapoi"-ul baietilor de la individual. Am zis - asta e, am ratat
cursa, fie ce-o fi de-acum :) Am mers agale, iar unul din baieti mi-a spus ca
trebuie sa ajung la o intersectie semnalizata, si sa o iau dupa steagul rosu :)
Si, spre marea mea bucurie - asa a fost, am regasit traseul :) Dupa cativa km
in plus, si cel putin 20 de minute de disperare :)
Am luat-o in sfarsit pe drumul
corect. Nu mai tin minte acum traseul, oricum eram destul de absenta si nu mai
admiram peisajul, stiind ca gresisem mult pana in acel moment si ca eram destul
de in urma fata de ceilalti. M-am straduit totusi sa fiu atenta la marcaje mai
mult decat la oamenii din fata mea. Motiv pentru care nici n-am observat cand
s-a ratacit colegul meu pe care il aveam in fata ochilor :) M-am intalnit si cu
Bogdan, care avea pana :) Nu aveam cu ce sa il ajut, eu nu aveam nimic de
rezerva... Am continuat sa pedalez, si a mers treaba destul de bine, pana am
intrat din nou in padure, si au urmat niste urcari serioase. Push-bike, clar :)
Terminasem si apa. Paranteza: fac eu cum fac, dar ori imi iau prea multa apa la
mine, ori o beau prea repede :) dar "la fix" dupa nevoie - n-o
nimeresc niciodata :) Retinusem ca primul punct de alimentare era la km 18, eu
aveam pe ciclometru deja 21 si nimic. In acelasi timp, stiam ca nu ma puteam
baza pe masuratorile mele, ca nu stiam cat din traseu am pierdut si cat am
facut in plus...
Si, ca totul sa fie complet, m-am
trezit brusc cu o nevoie fiziologica acuta :D si, ca niciodata, n-aveam niciun
servetel la mine :D Pot spune ca am terminat cursa cu muuulte ace uscate de
brad in pantalonii de ciclism. Probabil si in domeniul asta iti trebuie un
anume nivel de inteligenta, sa alegi un tufis care n-are in spate un bradut
uscat... mai ales cand nu esti atent ce faci pentru ca te grabesti ca nu cumva
sa vina vreun concurent si sa te vada, sau, mai grav, sa te vada vreun Mos
Martin nemultumit (pentru cine nu stie, am o teama antologica de ursi :D) Si,
vorba cantecului, "Codrule sa n-ai manie, Ca ti-am miscat [rupt] frunza
tie" - cu textul asta in minte m-am urcat inapoi pe bicicleta :)
Si dupa inca vreo 2 km a venit
primul CP. Unde din nou m-am intalnit cu Bogdan. Tot cu pana :) Asteptasem
CP-ul cu cele mai uscate buze posibile, cu o fata Morgana permanent langa mine
cu apa, muuuulta apa. O noua dezamagire: nu mai aveau apa. Al doilea urlet.
Inca la soare, dar aveam potential ca la urmatorul CP sa fie urlet la luna :))
Din fericire pentru mine, voluntarii de la CP mai aveau o jumatate de sticla de
ceai (ceai cumparat de ei, pentru ei, n-avea legatura cu concursul) si mi l-au
dat mie. Si asa am supravietuit pana la urmatorul CP :)
Partea buna e ca din acel punct
n-am mai avut probleme, treaba a mers struna. N-am mai ratacit drumul, am gasit
destula apa la CP2, am mai "pomenit" niste urcari abrupte, dar am
ajuns cu bine la finish :) Doar cu 2 vanatai si o zgarietura pana la sange, pe
care le-am descoperit cand am oprit bicicleta in tarc. Nu, pana in acel punct
nu m-au durut deloc, si nu am habar nici acum cand si cum m-am ales cu ele :)
Cam asta e povestea mea. Colegele
de echipa s-au descurcat bine, le multumesc pentru ca mi-au oferit sansa sa
particip la concurs :)
Una peste alta, pentru mine a
fost o cursa aproape ratata :) Dar am invatat niste lectii:
1. Casca ochii la marcaje, nu la
ceilalti participanti. E posibil sa te ratacesti si in grup :)
2. Ia-ti suficienta apa incat sa
iti ajunga pana la CP2, ca pe CP1 s-ar putea sa il ratezi :)
3. Sa incepi cursa cu toata
inima J
4. [Lege de-a lui Murphy] Cand
lucrurile merg prost undeva, au tendinta sa mearga prost oriunde.
5. [Alta lege de-a lui Murphy]
Lucrurile merg prost toate deodata, dar se indreapta treptat.
6. Ia niste servetele cu tine :)
nu se stie niciodata…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu